CĂLĂTORIA ASTRALĂ: Răspunsuri la întrebările dvs. (1)

1. "Corpurile formate au, în linii mari, formele împletite ale structurilor interioare ale spiritelor cu formele de atragere, folosire şi eliberare a fluxurilor care au format, hrănit, ajutat la trăire spiritul care se manifestă astfel prin intermediul corpului său de reprezentare. "
Sa-nteleg ca Spiritul poate fi asimilat notiunii de Suflet? Inseamna acelasi lucru? Nici pana astazi nu sunt lamurit. Caci iata, cf. descrierii tale, embrionul uman, ca samanta in crestere a devenirii si a transformarii lui in om, ar corespunde, prin faptul ca rand pe rand in interiorul lui se prefigureaza si dezvolta organele interne. Si iarasi este adevarat ca odata coceput, si nascut, omul, proceseaza in interiorul corpului sau, materia si energia din mediu sub forme hrana. Ba mai mult, pe timpul vietii sale, toate celulele corpului sau, rand pe rand, mor, sunt eliminate in mediu si se refac apoi prin intermediul procesarii materiei care ii intretine viata. Practic, de-a lungul vietii sale materia trece prin el. Pana aici, nimic de neinteles. Totul e clar.
Nu stiu daca si sufletul sau spiritul este supus aceluiasi proces, plecand de la premiza ca ar fi viu. E viu? Sufletul se hraneste? Are vreo bruma de metabolism?
Si inca: daca sufletul este entitate vie, asa cum pare dupa cum il descrii, ca avand "forme impletite" si compozitie de energii fundamentale compactate inseamna ca, ca orice este viu ar trebui sa aiba o existenta efemera. Are?
Si daca are, inseamna ca sufletul se naste. Si daca se naste inseamna ca este sexuat. Este? 

1. GENERALITĂŢI PRIDIND DIVERSE ASPECTE ALE EVOLUŢIILOR
Este bine că, din când în când am prilejul să discut despre acest subiect, pentru cititorii mei noi. invit, mai întâi de toate, pe aceia care sunt doritori de câteva elemente în plus, să studieze cele scrise sub eticheta “Sinteze”. Am în vedere apoi şi dezvoltarea temei privind dimensiunile paralele, cu diferenţe mai detaliate între ele şi câmpurile corpurilor noastre fluidice.
Pentru mai multe detalii se vor urmări studiile prezentate la adresa:
http://bucuria-cunoasterii.blogspot.com/search/label/EVOLU%C5%A2II

În precizările de azi pornesc cu ideea că se cunosc – sau se vor studia – cele detaliate deja pe bloguri, până când vor fi încă şi mai detaliate pe site. Vor fi expuse acum şi câteva precizări noi, astfel încât cred că nu vor fi plictisitoare cele pe care le cunosc cititorii mei mai vechi.
Aşadar, să ne ocupăm acum de prima temă.
În primul rând este necesar să acceptăm, pe cât ne este posibil fiecăruia în acest moment, faptul că multe dintre cunoaşterile noastre generale nu cuprind decât elemente cu care ne-am obişnuit să le explicăm, şi să primim explicaţii, în mod unilateral, din perspectiva materiei cu care suntem azi familiarizaţi. Unele dintre ele – pentru care nu sunt explicaţii detaliate şi profunde, le considerăm intuitiv posibile, chiar dacă nu le-am văzut cu cu ochii noştri. Şi discutăm mai departe în virtutea intuiţiile noastre, care se dovedesc de multe ori comune cu ale altora. Sau dacă le-am văzut fugitiv, spontan, ni le explicăm axiomatic şi mergem mai departe, construind alte explicaţii pe acest fundament.
Să luăm un exemplu despre ceva care mi se pare a avea impact foarte puternic asupra multor cunoaşteri ale noastre: luminiscenţa pe care o numim azi “aură”. Şi să legăm de ea emisia de sunet fundamental – element care mi se pare întotdeauna foarte puţin înţeles, şi de aceea foarte puţin acceptat.
Ştim că numai ceva care ajunge la incandescenţă poate să creeze lumină.
Sunetul credem că este în mod unilateral format de impactul unor structuri cospaţiale: între ele şi împreună asupra altora din jur.
Şi eu am căutat explicaţii ale unor percepţii pe care le-am avut, realităţi mai rar percepute ale lumii noastre şi, tocmai pentru că noi credem că fac parte din această lume supusă numai unor legi fizice cunoscute în linii mari, am crezut că pot fi explicate doar aşa, prin intermediul lor. Dar am găsit cel mult împletiri ale unor forme de elemente existente de sine stătător, fundamentale (care fac fondul de derulare a elementelor fizice complexe), cu elemente de mişcare, generatoare de efecte care se derulează secvenţă după secvenţă. Totul fiind valabil chiar şi în mişcarea unor energii prin structurile cosmice pe care le percepeam fixe în perioade de timp destul de îndelungate pentru ca ele să aibă impact subtil asupra mediului lor înconjurător, modificându-l.
Am numit aşadar “fundamental” ceea ce ţine de existenţa intrinsecă a formaţiunilor energo-materiale. Care formează, aşadar, fondul exostenţial de desfăşurare a mişcărilor din care rezultă efectele din planul cunoscut de noi în mod obişnuit. Astfel de elemente ale tangenţelor lor în câmpuri au devenit concret percetibile ca fiind diferite de cele fundamentale. Dar ele se împletesc mereu, chiar dacă este mai greu de perceput diferenţa între ele deocamdată, oferind astfel percepţiilor noastre o lume mai bogată, pe care AVEM DREPTUL să o cunoaştem.
Căci misterul nu este o interdicţie. Este doar necunoaştere. Cândva, orgolioşii lumii noastre, acolo unde ei înşişi nu au putut ajunge – nu au lăsat nici pe alţii să ajungă. Iar când puterile spirituale, ridicate nu prin efort propriu, ci prin schimbarea vibraţiei întregii galaxii, au fost capabile să ajute omul să descopere treptat, că toate pot fi cunoscute, atunci s-au sporit interdicţiile, încercând să se adâncească ascunderea, să se distrugă concurenţa.
De fapt, să se re-descopere, iar cei care au sporit interdicţiile au ştiut, din propriile lor experienţe, că omul a cunoscut totul în alte vremuri, dar cu efort îşi poate aduce aminte şi poate folosi forţe de care nu este momentan conştient pentru a-şi recuceri (recuceri!!) libertatea.
Cei care cred că misterul este romantic şi cunoaşterea distruge romantismul vieţii sunt invitaţi să cerceteze şi să înveţe să-şi dea seama că frumuseţea – nu necunoaşterea – naşte romantismul şi, mai mult, romantismul poate fi doar în anumite situaţii atacat de raţional. Adică atunci când nu credem decât în ceea ce ne limitează, nu avem puterea să ne raportăm la infinit şi etern. Atunci când nu înţelegem că întotdeauna va exista o Creaţie superioară celei pe care o putem realiza noi înşine în fiecare moment, la care ne raportăm cu admiraţie, care aşteaptă să fie descoperită, cunoscută, înţeleasă şi realizată, în timp ce alte graniţe aşteaptă să fie şi ele descoperite, tot atât de frumoase, înălţătoare, uluitoare chiar!! Şi ceea ce avem de făcut este să ne folosim, cu raţiunea creatoare de echilibru, puterile noastre spirituale, pentru a avea timp şi de descoperit, şi de învăţat, şi de aplicat, şi de urmat în continuare spirala uluitoare care ni se deschide în infinit!!
Şi, de fapt, tocmai acest lucru învăţăm azi: să vorbim doar când este necesar să vorbim, să gândim doar când este de gândit, să facem doar atunci când, şi doar atât cât este necesar. Nu doar de dragul de a le face: pentru că nu ne simţim în largul nostru cu noi înşine – şi cunoscând că ni s-a infiltrat sistematic în suflet că nu suntem frumoşi, că nu suntem deştepţi, că suntem păcătoşi. La polul opus, din dorinţa de azi pentru echilibrarea acestor neadevăruri, ni se spune poate uneori chiar forţat: suntem perfecţi, suntem Dumnezei.
Moderaţia şi acceptarea echilibrului între elementele moderate constituie de fapt necesarul zilelor noastre. Ele nasc modestia, care nu ne vine de nicăieri dinafară, ci se cucereşte pas cu pas, împletind mereu emoţia creatoare de simţire a lumii cu raţiunea şi înţelegerea ei.
Aşadar, să avem în vedere: şi lumina, şi sunetul, şi – în continuare: vibraţia (adică 3 elemente fundamentale pe care personal le-am studiat până în acest moment, departe de a epuiza şi numărul, şi pătrunderea lor). Ele sunt, în sfera lor fundamentală (adică fără a implica interacţiunea între ele şi cu alte elemente înconjurătoare) produse de compatizarea puternică a energiilor care compun structurile care le emit:
– şi la nivel de spirit;
– şi la nivelul radiaţiei spirituale, provenită din compactizarea energiilor în interiorul spiritului; ea însăşi compactă şi structurată după cum sunt şi structurile care i-au determinat existenţa; şi, mai departe, ea însăşi emitentă de lumină, sunet şi vibraţie, toate proporţionale cu compactizările din interiorul spiritului;
– şi la nivelul corpurilor care se formează în raza radiaţiei spirituale, prin atragerea de filamente energetice şi materiale circulante în spaţiile către care radiaţia spirituală este îndreptată ca un jet, ca un leser. Filamente care se atrag reciproc, pentru completarea necesarului propriu de energii dătătoare de viaţă şi putere, formând fluxuri circulante, bogate, emitente şi ele, la rândul lor: de lumină, sunet şi vibraţie: proprii, fundamentale.

Să reţinem precizări deosebit de importante:
– spiritul, sub formă de energie compactizată în structurile sale interioare (monade cu structuri interioare clar delimitate, numite celule fundamentale) emite el însuşi, înafara circulaţiei energiilor fundamentale în interiorul său şi, de acolo în exteriorul său: lumină, sunet şi vibraţie;
– aşadar, radiaţia sa exterioară – radiaţia spirituală complexă, formată din fluxuri reunite ale: energiilor radiate din compactizarile sale, cu energiile care traverseaza spiritul în spaţiul său existenţial, pe care le-a folosit şi le eliberează astfel, este canalizată prin cămăşi (pături) energetice (care radiază şi ele, dar nu ne ocupăm acum de acest aspect) către universuri materiale, pentru protecţia vieţii spiritelor ca atare. Radiaţia ca atare, în flux compact (ca un laser) orientată unidirecţional către universul material (spunem: de întrupare) emite la rândul ei: luminiscenţă, sunet şi vibraţie – rezultate ale compactizării proprii radiaţiei-laser, după descrierea de mai sus;
– elementele de particularizare, de curgere ale fluxului spiritual radiant, care formează corpurile, sunt proporţionale cu structurile şi compactizările interioare ale spiritului. De aceea înfăşurările spoturilor, cu fondul lor de desfăşurare (format din radiaţia cămăşilor spirituale care menţin spiritul în formaţiunea sa) dau naştere unui mediu energetic de sine stătător comparativ cu mediul universic înconjurător, în care radiaţia se desfăşoară neîntrerupt de-a lungul întrupării: individual şi indestructibil. Astfel, radiaţia spirituală se constituie într-un mediu concret de atragere a fluxurilor de filamente din universul material local, corespondent necesităţii de întrupare a spiritului.
Se poate spune ca formarea imaginilor TV sunt ceva asemănător, cu deosebirea că există o interacţiune complexă între creaţia de la capătul radiaţiei spirituale = corpurile de manifestare şi cel care a creat radiaţia şi corpurile: spiritul însuşi. Mai corect – fiecare monadă din spirit. De aceea, pe măsura creşterii fiecărei monade în parte (prin creşterea compactizării interioare), fluxul se întăreşte, iar monada conştientizează treptat fiecare parte componentă a radiaţiei sale. Ajunge astfel treptat la înţelegerea că radiaţia sa se mişcă în spaţii şi o poate mişca ordonat, conştient de fiecare mod în care se poate manifesta voinţa sa. Tocmai corpurile sale, “agăţate” la capătul radiaţiei sale structurate, ajută monadele să-şi cunoască forţele manifeste, să şi le dezvolte şi să le folosească în relaţii cu alte monade.
Căci voinţa ei, ca rezultat al vieţii care i se manifestă de la simplu la universal, se dezvoltă şi învaţă să coordoneze fiecare mişcare a fluxului radiant prin care poate avea acţiune asupra mediului înconjurător. Învaţă că se poate mişca controlat, se poate manifesta diferenţiat în spaţii, ţinând cont de tot ceea ce întâlneşte în spaţiile în care se află. Învaţă să se manifeste în fiecare spaţiu în mod diferit, după cum percepe spaţiul respectiv: prin radiaţia sa care îmbrăţişează tot ceea ce trăieşte, asemenea ei însăşi, şi o înţelege ca urmare a experienţei care reprezintă suma tuturor celor trăite şi învăţate de ea. O experienţa care s-a format prin manipularea corpurilor, prilej cu care a cunoscut fiinţe în formare la fel cum a fost ea însăşi de la începuturile sale. O experienţa prin care ştie foarte clar că sunt astfel de fiinţe care au o experienţa infinit mai mare decât sine, au o putere care, pe măsura creşterii ei, o pun exclusiv în slujba creşterii tuturor semenilor lor de pretutindeni.
Şi învaţă mereu, împreună.

Aşadar, la începutul evoluţiilor lor, spiritele nu se pot atinge, din precauţia Creatorilor-coordonatori ai evoluţiilor, pentru a nu se distruge reciproc: tocmai la acel nivel fundamental pe care numai Creatorii ştiu bine cât de mult trebuie ajutat şi protejat, pentru ca nici o fiinţă, nici o viaţă să nu se distrugă cu adevărat.
Astfel s-a creat complexul sau sistemul spiritual (sau, mai târziu în parcursul evoluţiilor, pentru manifestarea monadelor individuale secundare şi centrale în mijlocul spiritelor primare cărora le oferă ajutor – complexul monadic individual): spirit (apoi monadă independentă) / radiaţia spirituală (respectiv: monadică) / sistem corporal complex pentru manifestare: pentru ca fiecare spirit, fiecare monadă din fiecare spirit să ajungă să-şi cunoască în primul rând propriile forţe, mai întâi ca spirit întreg, apoi ca monadă care poate evolua individual, prin intermediul corpurilor sale. Astfel de corpuri formează de fapt un sistem corporal complex, care concentrează şi ordonează atenţia monadei (conştientizarea ei complexă) asupra forţelor sale radiante, cu ajutorul cărora se poate manifesta oriunde s-ar afla. Cu ajutorul cărui sistem corporal poate cunoaşte, mai departe, formele de manifestare ale altor monade, asemănătoare cu ea însăşi. Poate cunoaşte realizările altora în diferite planuri, din care poate învăţa, şi care învăţături le poate oferi mai departe altora care nu le au, încă – aşa cum a fost şi ea însăşi, anterior. Va învăţa cum să-şi unească astfel forţele cu cele ale altor semeni, pentru a crea şi a învăţa mai departe, până cînd va conştientiza în mod complex moduri proprii de învăţătură din distribuţiile pe care învaţă să le cunoască astfel, din care îşi va îmbogăţi ea însăşi experienţa proprie.
Astfel de corpuri reprezintă aşadar interiorul monadei, împletit şi cu reprezentări minimale ale formelor de manifestare ale grupului spiritual complex în mijlocul căruia se întrupează: grupul de întrupare (stol, cârd, turmă, familie, societate), planeta, steaua şi galaxia în care se află pentru întrupat perioadele de timp necesare învăţăturilor şi aplicaţiilor lor.
Se poate spune că da, este foarte adevărat că cele care se petrec SUS (de fapt în alt plan, însă pentru a ne putea reprezenta totul în mod tridimensional putem reprezenta acest plan ca fiind “sus”, adică într-un plan de vibraţie superior) se petrec şi JOS: unde acest “jos” îl considerăm planul nostru de existenţă. În spaţiul existenţial al spiritului (delimitat, separat de spaţiul corpurilor), dică SUS, spiritul se alimentează cu fluxuri de filamente de energie care au compactizări diferite, după cum sunt şi necesităţile spiritelor, de-a lungul evoluţiilor sale de început.
JOS, sistemul universic material (adică structurile ajutătoare din universurile materiale de întrupare a spiritelor) urmează forme existenţiale proporţionale cu condiţiile din spaţiile de existenţă ale spiritului: corpurile care se constituie în radiaţia sa se aprovizionează tot cu fluxuri filamentare de diferite compactizări. Este drept, pentru a se păstra o vibraţie care să poată ajuta la menţinerea spiritului în întrupare, componentele filamentelor din fluxurile universului material (Universul Fizic, în cazul nostru) sunt mult mai complexe. Am discutat despre ele, deocamdată nu ne mai oprim asupra lor.
Abordarea acestei teme, doar sintetic redată în planul înţelegerilor noastre fizice actuale, este o lucrare cuprinzătoare, care trebuie privită cel puţin din câteva unghiuri de vedere, pentru a fi corect înţeleasă, chiar şi în linii mari.
Să vedem câteva din aceste unghiuri de vedere:
– evoluţiile spirituale sunt ajutate şi coordonate de către Creatorii condiţiilor lor de desfăşurare. Spiritele învaţă mai întâi de la ajutătorii lor, pe parcursul unor îndelungi etape, cum să conştientizeze lumea în care trăiesc, apoi cum să-şi construiască singure modul de direcţionare al evoluţiilor proprii. Se ajunge în mod precis şi la asemenea forţe, cunoaşteri – dar este o cale relativ lungă, complexă, de multe ori aparent grea, până la formarea răbdării de a trăi nespectaculos, ci doar respectuos faţă de neînţelegerile altora, aflaţi pe acelaşi drum, mai aproape sau mai departe, în urma noastră sau înaintea noastră;
– fluxurile de filamente din circulaţia energo-materială, din universurile materiale, reprezintă în profunzime doar forme de protecţie a unor forme incipiente de viaţă monadică, cele mai simple: monadele-energii şi monadele-materii, care însă nu participă efectiv, conştient, la viaţa spiritelor întrupate. Ele contribuie doar la realizarea evoluţiilor corporale ale monadelor spirituale, care au evoluat şi ele, înainte ca forţele lor puţin dezvoltate să le permită întruparea, tot ca energii şi materii. Urmărind manifestările energii şi materiilor, spiritele înţeleg modul lor propriu de evoluţie anterioară. Urmărindu-şi mai departe atenţia către mediul înconjurător, oberva cum filamentele  ajută pretutindeni la evoluţiile lor, ajungând astfel la aprecierea vieţii sub toate aspectele ei: de la cele mai simple forme de viaţă întrupată până la împletirea forţelor spirituale pentru derularea evoluţiilor planetelor, stelelor, galaxiilor.
Iată câteva elemente de bază privind existenţa şi trăirile fundamentale ale spiritelor.

2. RĂSPUNSURI…
Pornind de la astfel de aspecte, precum şi modul de abordare al altor feluri de înţelegeri, cu care treptat ne vom obişnui din prezent către viitorul cunoaşterilor noastre, să studiem şi alt aspect al înţelegerilor noastre actuale. Cu aceasta intrăm în răspunsuri concrete la întrebare, după ce ne-am creat baza de explicaţii necesară.
Credem că o naştere nu poate fi decât rezultatul unuia din două cazuri:
– creaţie a cuiva anume, un Creator care a acumulat experienţă în timp – un timp şi el înţeles mai mult sau mai puţin azi de noi. O creaţie înţeleasă treptat, dacă depăşim limitarea care ni se impune, religios sau social, limitare lăsată de Creator să fiinţeze în lume în scopul de a ne forma curajul depăşirilor, cu grija bine înţeleasă de a nu impune şi noi, la rândul nostru, după modul în care ni s-a impus şi nouă o altă idee, o altă formă de manifestare;
– activitate de înmulţire (reproducere) corporală, asexuată sau sexuată care creează în acelaşi timp şi spiritul, şi corpurile sale de manifestare, la care cuplul de părinţi au o contribuţie relativ mică. O creaţie tot a unui Creator unversal, care le creează în acelaşi timp pe amândouă, oferindu-le puteri diferite, după o experienţă personală. Cunoaşterile fizico-chimice contemporane explică modul în care are loc derularea proceselor corporale, precum şi înţelegerea generală, axiomatică până la urmă, a condiţiilor de evoluţie corporală care au condus la dezvoltarea complexităţii proceselor până la cele cunoscute de noi, în prezent.
Încredinţarea generală privind crearea spiritelor, crearea vieţuitoarelor ca un miracol în planul spiritual şi în planul material, este faptul că Dumnezeu, unic Creator al tuturor celor existente în lumea cunoscută şi necunoscută azi de noi, a creat şi creează totul în continuare.
Cu noţiunea de monadă ne-am întâlnit mai rar, chiar dacă noţiunea există în lume de la Pitagora venire. Monada este o unitate vie autocreată, cea mai simplă formă care poate căpăta şi dezvolta în timp conştiinţă, prin evoluţii. Spiritul, ca reunire a mai multor monade, este creaţia unui Dumnezeu Creator-coordonator al evoluţiilor – el însuşi reprezentare a unei mase mari de Creatori-coordonatori, având un ţel unic: elevarea către acelaşi stadiu de creatori-coordonatori înălţaţi, care să continue aceeaşi muncă frumoasă, constructivă în toate planurile existenţial.
Aşadar spiritul nu este ceva care să se înmulţească pe cale sexuată sau asexuată, ci este cu adevărat o creaţie: o Creaţie care nu se limitează la momentul apariţiei ei, este o Creaţie cu adevărat infinită, ajutată şi protejată infinit. Putem spune cu adevărat că acest Creator, pe care îl iubim cu tot sufletul nostru – ajunşi în faza conştientizării existenţei Sale şi doritori să putem merge mereu mai departe pe drumul pe care ni-l modelează mereu cu toată iubirea Lui. Şi nădăjduim să ajungem şi noi cândva să avem aceeaşi uriaşă iubire altruistă, cu care să lucrăm cu drag pentru înălţarea fraţilor noştri mai mici.
Iubirea aşadar este exprimată în însăşi calea generală care prezintă şi foloseşte Creaţia şi dezvoltarea ei permanentă: fără această iubire, monadele s-ar distruge în timpul evoluţiilor şi majoritatea lor nu ar mai depăşi stadiul de conservator al propriei vieţi.

Structurarea evoluţiilor şi a universurilor astfel încât să nu se distrugă absolut nimic este dovada fundamentală a iubirii fraţilor noştri Creatori.
O iubire pe care nu o vom putea înţelege pe deplin decât atunci când vom ajunge şi noi în acelaşi stadiu de dezvoltare.
ŞI TOŢI CEI CARE MUNCESC COMPLET ALTRUIST PENTRU NOI AU CEA MAI MARE GRIJĂ SĂ AJUNGEM ÎN ACEL STADIU. Putem cunoaşte bucuria şi durerea, din care să învăţăm protejaţi să conservăm bucuria de a trăi şi să facem ca durerea să fie ceva absolut trecător, rar: doar atunci când trebuie să oferim sprijin şi învăţătură fraţilor mai mici, pe care îi ajutăm, pe calea urmată şi de noi: a unor evoluţii care nu sprijină distrugerea.
Şi astfel, nu există distrugere, în nici o parte a universurilor care la un loc formează Casa noastră. Emoţional o numim Dumnezeu, pragmatic o numim Centru de evoluţie, în care Creatorul este Gazda noastră şi Părintele care ne ajută să ajungem maturi, asemenea Lui, şi să lucrăm “umăr la umăr”, înţelegând perfect Scopul (ţelul) şi Calea (drumul).

Să mai facem nişte precizări.
Tot aşa cum monada este vie, cum spiritul este viu, radiaţia sa este cât se poate de vie, făcând parte din ceea ce vine de la monadă, ceea ce simte monada, ceea ce oferă ea, ceea ce îi creează puterea de a se dezvolta mereu.
Tema abordată comportă, la fel ca şi răspunsul, o anumită nuanţă de discuţie, căci nici corpul şi nici radiaţia nu este chiar spirit, nu este chiar monada, şi tocmai acest lucru determină discuţii asupra sistemelor corporale şi asupra radiaţiei. Dar ele determină simţirea instantanee a monadei, iar deteriorarea corpurilor determină eforturi suplimentare din partea monadei, pentru a face faţă durerilor pe care le simte, indubitabil. Amintirea în sine nu doare, dar emoţiile sunt dureroase. Prin intermediul lor, şi cel care suferă, şi cel care creează suferinţa le simt deopotrivă, mai devreme sau mai târziu, căci radiaţia monadică (spirituală – de asemenea, pentru că cuprinde simţirea reunită a tuturor monadelor din spirit, la un loc) păstrează şi formează astfel urmele durerilor. Şi împrăştie – cu voinţă sau fără – amprentele lor, în orice medii de trăire.
Aşadar nu putem desconsidera radiaţia – sufletul: în orice condiţii am trăi. Al nostru, al tuturor.
Mai profund privind lucrurile, dincolo de corpuri: monada individuală, care a depăşit momentul de corporalitate în evoluţiile sale, împrăştie radiaţia sa în universurile în care se află, şi învaţă să împrăştie conştient înţelegere, bunătate, armonie şi atitudine constructivă, iubitoare de viaţă. Dacă nu am învăţa să o facem, nu am simţi liniştea universului, armoniile pe care le trăim, prin care simţim intuitiv că starea pe care o trăieşte societatea omenească în lumea ei, acum, nu este bună, nu este iubitoare. Avem comparaţia la purtător, chiar dacă nu o conştientizăm acum, în aceste timpuri. Sau numai unii dintre noi nu o conştientizează, dar se va conştientiza pe măsura trecerii timpului. Suntem deja masă din ce în ce mai mare de oameni care au ajuns, şi îşi cultivă această conştiinţă înaintată.
Direct sau prin corpuri, orice monadă se manifestă prin intermediul radiaţiei sale, prin care simte totul, aşa cum noi simţim acum numai prin intermediul corpurilor. Corpurile ne protejează de distrugere şi ne ajută să conştientizăm că radiaţia monadei este structurată pe forţe cu care simţim lumea şi prin care lumea ne simte. Învăţăm astfel alte feluri de structuri care ne ajută să înţelegem lumea, dincolo de noi: să o cunoaştem, să o înţelegem, să o iubim, să o ajutăm.
Ceea ce este astfel, şi rămâne în continuare necesar să fie acceptat, este respectul faţă de tot ceea ce ne învaţă să ajungem să ne manifestăm ca esenţă: între noi, între monade, fără să ne distrugem, fără să creăm condiţii, prilejuri de distrugere a vieţii ca atare. Nici o monadă nu se distruge, în tot procesul vieţii de pretutindeni, ci doar se compun şi se recompun formele care ne ajută să preţuim viaţa în orice condiţii şi situaţii.
Legăturile polivalente între spirit, radiaţie şi corpuri conduc la simţirea practic simultană a spiritului (să rămânem la exprimarea aceasta, prin forma general cunoscută, de „spirit”). Astfel încât, delimitarea pe care o facem între noţiuni este o departajare aparentă, spre înţelegerea formelor celor mai intime ale Creaţiei. Este greşit a fi înţeleasă în continuare ca un lucru de dispreţuit: de dispreţuit materia, universul material, radiaţia cea abstractă despre care am discutat în fel şi chip…
Dispreţuindu-ne pe noi, este foarte adevărat că ajungem să dispreţuim ceea ce ne înconjoară. Să dispreţuim Creaţia şi Creatorul ei. Tocmai acest lucru construiește viaţa însăşi: eforturile Creatorului de a conserva viaţa, de a ne aduce treptat la punctul de conştientizare profundă a vieţii, de conservare a ei, de ajutor pe care învăţăm să-l oferim şi altora pentru a învăţa acelaşi lucru pe care l-am învăţat, prin „jocul” simţirilor bucuroase/dureroase, de-a lungul evoluţiilor noastre.
Prin eforturile de corporalitate şi de conservare a celor mai mici forme de monade – monadele energii şi monadele materii – în filamente imposibil de distrus de către orice spirit întrupat, nimic din ceea ce este viaţă nu este, nu devine vreodată efemer. Nimic nu se poate pierde. Nimic nu se câştigă – într-adevăr, căci energia fundamentală se organizează ea însăşi, în forme conştiente, care radiază energie, returnând o parte din nou către oceanul necreat înconjurător construcţiei din care facem parte, pe care învăţăm să o înfrumuseţăm – la rândul nostru.
De ce?!
Pentru că, dacă monadele se autocreează şi există posibilitatea de a creşte, de a învăţa din propriile experienţe trăite şi conştientizate astfel, învăţăm să preţuim acest miracol al devenirilor, aşa cum spuneam mai sus: de la simplu la complex, dând utilitate vieţii, care preţuieşte viaţa. Care se preţuieşte pe sine.
Procesele de schimb energetic, la nivelul monadic, spiritual – la nivel de radiaţie, se influenţează în orice mediu de trăire. În cazul evoluţiilor prin corpuri, este normală înfluenţarea de către mediul corpurilor constituite la capătul structurat al radiaţiei, al simţirii spirituale – al sufletului. Spiritul simte prin sufletul său tot ceea ce se petrece în mediul de trai, la nivelul corpurilor care i se constituie: este o inter-influenţare între corpuri, purtătoare de amprenta trăirilor interioare ale fiecărui spirit întrupat, care se varsă în mediile complexe universice. Medii universice constituite de fapt din împletirea deosebită a formelor de întrupare ale spiritelor cu forme de creaţie a Creatorilor-coordonatori şi a celor care învaţă de la ei cum să le realizeze, să le folosească în beneficiul propriu şi al celor care învaţă şi ei, generaţie după generaţie, să facă aceleaşi lucruri.

Înţelegerea complexităţii şi utilităţii tuturor acestora conduce la conştientizarea procesului metabolic – cu adevărat poate fi metabolismul o reprezentare a procesului de creştere a monadelor în mediul lor protejat. Un metabolism din care însă nu se distruge nimic, ci totul se transformă dintr-o formă în alta, de la simplu la complex.
Să nu uităm că doar inter-fazic, pe o scurtă secvenţă, metabolismul pare a fi distrugere; dar de fapt el este o transformare.
Viul nu este efemer. Pe secvenţa cunoscută de noi, viul pare a se termina, dar numai în acest moment, pe care îl aprofundăm acum, avem o astfel de perspectivă. Timpurile se schimbă, schimbăm perspectiva, folosind cele învăţate acum în cele care vor veni în viitor. Pentru cei care cunosc trecutul, el este folosit acum de noi – mai mult sau mai puţin conştient – chiar prin varietatea cu care imaginăm şi creăm lucrurile lumii noastre de azi. Este o lume pe care am cunoscut-o în trecut şi o transpunem în realitatea din acest timp, al altor moduri de creaţie şi atitudine faţă de creaţie.
Astfel se împletesc experienţele, înţelegerile acumulate de la o perioadă de timp la alta, de la un nivel de vibraţie la altul.
Nici radiaţia nu este efemeră. Ea curge la infinit – aşa cum monada poate trăi la infinit. Dacă monada s-ar distruge, radiaţia ei ar înceta. Tocmai acest lucru trebuie să-l înţelegem clar: faptul că, prin efortul Creatorilor, nimic nu se distruge. Distrugerea spiritelor care nu ar corespunde unor standarde dumnezeieşti este o invenţie conştientă – conştient construită, pentru a crea frică şi ascultare în planul omenesc.
Dacă intrăm pe drumul analizelor, sigur că există un plan al separărilor spiritelor, treptat, de manifestările distructive, care au avut rolul conservării vieţii corporale, în funcţie de condiţiile de trai şi de experienţa spiritului. Însă nici măcar astfel de manifestări nu dispar, ci se creează posibilitatea estompării în trăirea generală, înlocuirii cu manifestare constructivă. Practica evoluţiilor a demonstrat faptul că memoriile nu se distrug în nici un fel prin creşterea monadelor: prin compactizarea care are loc prin depuneri de straturi energetice succesiveîn interiorul monadelor, se păstrează intacte amprentele propriilor manifestări şi ale celor care au contribuit la formarea fondului general al manifestărilor (semeni aflaţi în evoluţie).
Şi astfel s-a născut felul de ajutător: evoluantul care oferă ajutor chiar din mijlocul celor care îl necesită. Ajutătorii se întrupează în mediul, şi în tipul de corpuri folosite de cei ajutaţi, pentru a-şi reaminti manifestările proprii la nivelul local de vibraţie, în locuri care sunt asemănătoare cu cele în care ajutătorul a trăit el însuşi în momentul evoluţiilor sale.
Practic ajutătorul nu se întoarce în propriul său timp, ci trăieşte în medii de viaţă şi în societăţi asemănătoare cu cele trăite când a evoluat el însuşi prima oară în astfel de condiţii. Iar acest lucru se desfăşoară în acest fel tocmai pentru dezvoltarea calităţii de ajutător, nu numai pentru remodelarea propriilor sale manifestări.
Mediul, societatea, nu sunt identice cu cele cunoscute de el, dar el se manifestă după amprenta propriei sale personalităţi, individualităţi. Învaţă să se poarte şi după cum o fac cei ajutaţi, iar acest lucru îi creşte experienţa, o îmbogăţeşte. Experienţa sa veche se schimbă cu fiecare moment de acest fel, are loc un fel de „renaştere”, pe o treaptă mereu superioară cu fiecare experienţă de ajutător în parte. Cu experienţa sa, ajutătorul va da la iveală, chiar din primii ani ai maturităţii, tipul de ajutor pe care a venit să-l dea.
Experienţa de ajutător nu schimbă experienţa totală a spiritului, ci o perfecţionează. Schimbă fondul propriu de manifestare, pe care o perfecţionează pe măsura acumulării de experienţă, de obişnuire cu astfel de vieţi de ajutor. Se va „renaşte” revenind la manifestările sale normale, când condiţiile de manifestare îi vor permite.
Acest „joc” este o experienţă pe care monada o înţelege şi o îmbrăţişează cu toată fiinţa sa, pentru că o perfecţionează pe ea însăşi: prin efortul personal de a creşte – îi creşte experienţa de evoluant şi experienţa de ajutător, în acelaşi timp.