...SOARELE ROTUND ŞI ROŞU...

Dragi prieteni!!
M-am gândit la voi de acolo, din creierul munţilor, de la Babele, de la Ursitoarele Neamului nostru, care şi-au luat din timp căciuliţele de zăpadă, deşi sufletul lor rămâne mereu înseninat!!
M-am gândit la voi cu toată dragostea mea, la voi – cei care vă doriţi să trăiţi profunzimea lumii care ne inconjoară!! Am zâmbit ghiduş cu gândul şi la ceilalţi, care au alte treburi de făcut, alte puteri de încercat, să le fie uşor drumul pe care îl străbat şi ei, şi drumurile către care se vor îndrepta şi ei, de acum – înainte!! Căci toţi mergem până la urmă pe aceste drumuri, mai devreme sau mai târziu!!
Am plecat pe vreme ploioasă-ploioasă... telecabina a pătruns în ceţuri groase şi deodată... geamurile s-au vopsit în albastrul cel mai pur!!! Vă aduceţi aminte melodia cu cuvintele "Dincolo de nori e cerul senin..." ei bine! noi trăiam exact acest lucru!!! Din toate piepturile călătorilor a iesit un "Aaaaa!!!!" şi feţele s-au luminat în zâmbete calde... senine... oglindind bucuria soarelui săltăreţ printre creste, brazi şi fagi conieciţi de toamna frumoasă!!
Lumină şi flăcări, verde curat şi albastru pur!!!
...Splendid!!...
Două zile pe zăpadă, când sub cer senin, când prin ninsoare... Ore splendide petrecute în Cabana Salvamontului, la un ceai fierbinte şi muuuulte-multe poveşti ale locului, fiecare cu poveştile lui despre Babele Mici, Baba Mare din vârful muntelui spre care priveşte parcă Sfinxul... despre Peşterile Urşilor din spatele Padinei... de prin Cheile Tătarului... Joaca cu câinii şi râsetele cu pisicuţa lor jucăuşă şi tare timidă... nu a vrut ferit-ar Sfântu' să se lase fotografiată, în timp ce cuţulache atâta aştepta, doar un cuvânt să-i spui!!!

Dincolo de ultima urmă a omului (pe zăpadă!!!... căci nu am ajuns, normal! la Omul!!) în calmul şi liniştea după-amiezei, singură de lume, liberă şi înconjurată de troienele de jos şi trâmbele de sus!! m-am lăsat înconjurată şi de Cuvintele Astralilor... de sfaturi, de încurajări... de cuvintele care vin din marginea lumii – atât de frumos prinsă în cuvinte de omul cel vechi... „marginea lumii” era marginea lumii omului de rând, dincolo de care începea lumea Moşilor, de trecătoarea cărora nu putea omul obişnuit să treacă, oricât de instruit şi aplicativ era în lumea obişnuită pentru el... Pentru unii era o lumină dincolo de care nu mai puteai trece... Pentru alţii, plini de frică privind prin oglinda greşelilor lor, un întuneric de nepătruns...
...Lumini şi umbre...
...Dor şi încântare...

Apusul ... colorat! cum spun eu!! Când oamenii mă avertizează că va fi vreme rea, eu le spun că văd un apus colorat!!!
Aşa a fost şi acum!! Oricât putea să fie de frig în camera neîncălzită, să zic neprimitoare... dar lasă!! a fost cum a fost şi gata!!!.. am deschis o ţâră geamul şi mi-am fotografiat ...apusul colorat!!! O să pun şi acea fotografie (tot timpul îmi vine să râd!!!) cu apusul meu colorat!!
Deocamdată... un semn prietenos cu mâna din partea mea!!!

...Şi apoi din nou la vale...
...din nou plutind prin ceaţa groasă.. din care doar ici colo se mai zăreau stânci şi brazi.. brazii cu conurile lor ca nişte gheruţe la capătul braţelor lor lungi, cu dulamele lor albe peste trupurile verzi...
...din nou ploaie... frunze ude, fagi în flăcări...
Din nou, hohotul meu cel vechi... Doamne!! unde s-au dus toate??!! liniştea... coamele albe cu lungi dâre de albastru-liliachiu sub ochii cenuşii de piatră... sufletul între norii gonind pe sus sau strecurându-se printre noi, minunându-ne cu cârlionţii dansând prin faţa ochilor noştri miraţi...
...Soarele rotund şi roşu... privitor de printre nori...
...”ca un vis de tinereţe printre anii trecători”...

Din nou trenul....aaaaaaa!!! cu celulă fotoelectrică la uşile deschizându-se singure... cu compartimentele calde, cu oameni bucuroşi povestindu-şi călătoriile...

Eeeei... dragii babii... şi să-ncalec şi eu pe-o şa!!
... căci vă spusei... cum am ştiut, şi am putut şi eu... povestea mea...