Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

Gândul zilei.......

GÂNDUL ZILEI

Din comunicările astrale...

Sunt două principii fundamentale pe care le moştenim de la începutul evoluţiilor spiritelor umane pe Pământ.

1. De la entităţile transcedentale, care ne-au creat condiţii de întrupare şi de trăire pe Pământ:

SĂ NU PIERDEM NICIODATĂ LEGĂTURA CU ENTITĂŢILE NOASTRE AJUTĂTOARE (astrale, interdimensionale şi dimensionale, precum şi întreaga verticală spirituală coordonatoare a evoluţiilor noastre: adică cu toţi cei pe care, la un loc, formează sintetic pe Dumnezeu).

2. După ultima glaciaţiune, când vibraţia naturală a planetei a scăzut foarte mult, de la Moşii popoarelor (conducătorii spirituali întrupaţi pe Pământ: care ne-au născut noul neam şi astfel ne-au creat noi condiţii de întrupare şi de trăire, cei care ne ajută concret pentru restrângerea timpului de manifestare grea pe Pământ şi restrângerea relelor pe care le-am putea face fără ajutorul lor):

SĂ PROTEJĂM ÎNTREAGA VIAŢĂ DE PE PĂMÂNT, ÎN LIMITA PUTERILOR ŞI CONDIŢIILOR PE CARE NI LE POATE OFERI PLANETA, ÎN PERIOADA CU VIBRAŢIA EI CEA MAI JOASĂ.

(Voi relua din când în când aici această comunicare şi voi detalia prin tot ceea ce voi scrie pe blog, la eticheta Tradiţii.)

Post scriptum: "Gândurile" anterioare le regăsiţi pe partea dreaptă, în Chatango.


luni, 19 octombrie 2009

...SOARELE ROTUND ŞI ROŞU...

Dragi prieteni!!
M-am gândit la voi de acolo, din creierul munţilor, de la Babele, de la Ursitoarele Neamului nostru, care şi-au luat din timp căciuliţele de zăpadă, deşi sufletul lor rămâne mereu înseninat!!
M-am gândit la voi cu toată dragostea mea, la voi – cei care vă doriţi să trăiţi profunzimea lumii care ne inconjoară!! Am zâmbit ghiduş cu gândul şi la ceilalţi, care au alte treburi de făcut, alte puteri de încercat, să le fie uşor drumul pe care îl străbat şi ei, şi drumurile către care se vor îndrepta şi ei, de acum – înainte!! Căci toţi mergem până la urmă pe aceste drumuri, mai devreme sau mai târziu!!
Am plecat pe vreme ploioasă-ploioasă... telecabina a pătruns în ceţuri groase şi deodată... geamurile s-au vopsit în albastrul cel mai pur!!! Vă aduceţi aminte melodia cu cuvintele "Dincolo de nori e cerul senin..." ei bine! noi trăiam exact acest lucru!!! Din toate piepturile călătorilor a iesit un "Aaaaa!!!!" şi feţele s-au luminat în zâmbete calde... senine... oglindind bucuria soarelui săltăreţ printre creste, brazi şi fagi conieciţi de toamna frumoasă!!
Lumină şi flăcări, verde curat şi albastru pur!!!
...Splendid!!...
Două zile pe zăpadă, când sub cer senin, când prin ninsoare... Ore splendide petrecute în Cabana Salvamontului, la un ceai fierbinte şi muuuulte-multe poveşti ale locului, fiecare cu poveştile lui despre Babele Mici, Baba Mare din vârful muntelui spre care priveşte parcă Sfinxul... despre Peşterile Urşilor din spatele Padinei... de prin Cheile Tătarului... Joaca cu câinii şi râsetele cu pisicuţa lor jucăuşă şi tare timidă... nu a vrut ferit-ar Sfântu' să se lase fotografiată, în timp ce cuţulache atâta aştepta, doar un cuvânt să-i spui!!!

Dincolo de ultima urmă a omului (pe zăpadă!!!... căci nu am ajuns, normal! la Omul!!) în calmul şi liniştea după-amiezei, singură de lume, liberă şi înconjurată de troienele de jos şi trâmbele de sus!! m-am lăsat înconjurată şi de Cuvintele Astralilor... de sfaturi, de încurajări... de cuvintele care vin din marginea lumii – atât de frumos prinsă în cuvinte de omul cel vechi... „marginea lumii” era marginea lumii omului de rând, dincolo de care începea lumea Moşilor, de trecătoarea cărora nu putea omul obişnuit să treacă, oricât de instruit şi aplicativ era în lumea obişnuită pentru el... Pentru unii era o lumină dincolo de care nu mai puteai trece... Pentru alţii, plini de frică privind prin oglinda greşelilor lor, un întuneric de nepătruns...
...Lumini şi umbre...
...Dor şi încântare...

Apusul ... colorat! cum spun eu!! Când oamenii mă avertizează că va fi vreme rea, eu le spun că văd un apus colorat!!!
Aşa a fost şi acum!! Oricât putea să fie de frig în camera neîncălzită, să zic neprimitoare... dar lasă!! a fost cum a fost şi gata!!!.. am deschis o ţâră geamul şi mi-am fotografiat ...apusul colorat!!! O să pun şi acea fotografie (tot timpul îmi vine să râd!!!) cu apusul meu colorat!!
Deocamdată... un semn prietenos cu mâna din partea mea!!!

...Şi apoi din nou la vale...
...din nou plutind prin ceaţa groasă.. din care doar ici colo se mai zăreau stânci şi brazi.. brazii cu conurile lor ca nişte gheruţe la capătul braţelor lor lungi, cu dulamele lor albe peste trupurile verzi...
...din nou ploaie... frunze ude, fagi în flăcări...
Din nou, hohotul meu cel vechi... Doamne!! unde s-au dus toate??!! liniştea... coamele albe cu lungi dâre de albastru-liliachiu sub ochii cenuşii de piatră... sufletul între norii gonind pe sus sau strecurându-se printre noi, minunându-ne cu cârlionţii dansând prin faţa ochilor noştri miraţi...
...Soarele rotund şi roşu... privitor de printre nori...
...”ca un vis de tinereţe printre anii trecători”...

Din nou trenul....aaaaaaa!!! cu celulă fotoelectrică la uşile deschizându-se singure... cu compartimentele calde, cu oameni bucuroşi povestindu-şi călătoriile...

Eeeei... dragii babii... şi să-ncalec şi eu pe-o şa!!
... căci vă spusei... cum am ştiut, şi am putut şi eu... povestea mea...

19 comentarii:

Anonim spunea...

Super superba aceasta povestioare; ce grozav ca ai avut aceasta mica evadare din cotidian si ca acum impartasesti cu noi bucuria ta. Bravo!
Gabriela
PS sa vezi si sa nu crezi...in sfarsit stiu sa pun comentariul...anonim cu semnatura

Ramona spunea...

Minunata este lumina zapezii si a zambetului tau, draga Cristiana! Cand am vazut fotografia am simtit ca trebuie sa flutur si eu mana prieteneste si sa-ti multumesc pentru darul neasteptat. Pe aici, aproape de campie, nu mai cad zapezi ca odinioara de multi ani...

Cristiana spunea...

Daaaa.. da... fetelor!!
..unde mai sunt zapezile de odinioară?!..
(..eu spun acum şi.. unde mai este căldura de odinioară.. RADETul a intrat in.. reparatii si preconizează incă 2 3 săptămâni de lucru.. şi este un frig crâncen in casă!)
Gabriela.. Sper acum că cititorii mei se vor bucura acum de frumusetea gândurilor tale!!
Bine ai venit şi tu, printre noi!!
Ramona, tu eşti prietena noastra veche!! Am primit fluturarea mainii tale prietenoase bucurându-mă din tot sufletul!!

heramariana spunea...

Hei! OM CUMINTE, unde mi-ai umblat? Daca ai vrut sa te invidieze cineva, cred ca ai reisit... Ma bucur pentru tine si iti multumesc pentru ca ne-ai trimis si noua un bulgare de lumina si bucuruie din sufletul tau mare!

heramariana spunea...

M-am intors sa-ti spun ca si eu vad "soarele rotund si rosu".Poate l-ai vazut in tabloul meu "Pete-n soare".
PS:te privesc in poza de pe munte si imi vine sa strig :URAAAA!
M.H.

Şerban Tomşa spunea...

Mă bucur pentru tine, draga mea Cristiana... Zăpezile mă fascinează, pur şi simplu. O plimbare într-un decor hibernal mă încarcă totdeauna cu energie celestă... Te îmbrăţişez cu drag...

Cristiana spunea...

Mariana, ti-am scris pe blog, chiar la pictura aceasta atat de frumoasa...

Cristiana spunea...

Buna, Serban!!
Da, acolo, in mijlocul zapezilor... Doamne!! in viata mea nu am avut o asemenea traire... si cred ca am avut destule la viata mea... nu mai era nimic decat zapezile, nu se auzea nimic (si eu stiu bine ce inseamna campul mental... cu tumultul, sau infernal de multe ori)... nu mai erau decat ireal, fantasme, tonuri de linişti, gandul tăcea ca să le asculte cum vin in valuri... valuri de linişti, ai alt cuvânt să le spui????..

Anonim spunea...

Valuri de linisti in mijlocul zapezilor...
Oau...
Vreau si eu!...

Cristiana spunea...

Păi sigur că vrei, din moment ce m-am gândit la voi, cu tot sufletul meu şi v-am trimis toate valurile să vă sărute, să vă îmbrăţişeze şi să vă ofere o clipă de frumuseţe!!!

Cristiana spunea...

M-ati induiosat, oameni buni!!
Am simtit bucuria de a impartasi cu voi si aceasta duiosie, de aceea am schimbat fotografia cu ceva-ceva care sa exprime ce este in sufletul meu!

aalliinnaa spunea...

Ce frumos! Esti un om deosebit , Cristiana! Se simte prin ceea ce transmiti...
Cand vad "imensitatea oceanului de ninsoare" ma apuca o tristete deoarece am fost atat de aproape de Babele si n-am urcat... dar ma reped eu pana acolo, intr-o buna zi!

Cristiana spunea...

Alinuţa!! draga mea! Mi-ai adus aminte din nou de Rarăul verii noastre!! Eu uitasem că îmi perforasem adidasii cu nişte cuie pe Rarău şi m-am trezit pornită la drum pe zăpadă cu adidaşii aceia perforaţi!!!
Nu a fost nenorocire prea mare, am avut ciorapi de schimb! Tuturor acelor splendori nu le puteai rezista decat cu bucurie, asa ca... nici nu mai simteam apa din adidaşi!!
Lasă, scumpa mea, că veţi ajunge şi voi, tu împreună cu familia ta, şi la Babele... la Sfinxul nostru, si în Pesteră... Le vine rândul!!!

Aşa şi eu ... mi-aş dori să văd Pietrele Doamnei pe timp de iarnă... Ele sunt de acelaşi fel ca şi Babele din sud. Degeaba se spune că Babele, Sfinxul, sunt unice.. nu e adevărat, nu sunt cunoscute celelalte în profunzime. O să scriu despre toate, treptat! Bineînţeles că nu contest faptul că sunt deosebite faţă de celelalte din jur, dar nu sunt unice în ţară sau cu atât mai puţin în lume.
Chiar aveam o invitaţie să merg din nou spre Botoşani, dar nu mai pot pleca de la serviciu. Vara viitoare cred că mă voi întâlni din nou cu Rarăul, apoi cu Ceahlăul!! Si poate voi ajunge să le văd şi pe iarnă!!
Doamne ajută!!
Tuturor!!

Diana Elena spunea...

Am inchis ochii si incercam sa-mi imaginez putin din minunatia pe care tu ai descris-o aici.Ce frumos poti sa scrii,Cristiana...e evident ca scrii cu sufletul.Te imbratisez!

Cristiana spunea...

Elena, ingeraş! Tu esti... PARFUM DE TOAMNĂ!! Toamna cea frumoasă îmi scrie să nu uit că-i vremea ei !!!
Şi am pus o poză cu toamnă, să vă întâmpine... Toamna la Buşteni!! Lumină cu parfum de toamnă!!
Ai şi tu, de la mine, o îmbrăţişare caldă!!

Nicolle spunea...

Draga mea Chris,

Această poveste a ta mi-a inundat sufletul cu multă lumină şi căldură!!
Te însoţesc sipiritual în călătoriile tale minunate şi mă bucur alături de tine de lumea aceasta atât de frumoasă. Eu încă n-am văzut zăpadă anul acesta şi abia aştept prima ninsoare.
Mi-ai adus aminte de sărbatorile de iarnă din copilărie, de zăpezile acelea fabuloase, de clipele petrecute cu tata în faţa focului, de poveştile lui şi de motanul cu care am crescut.
M-ai făcut fericită şi îţi mulţumesc din tot sufletul!!

Te îmbrăţişez cu mult drag şi sper să străpung norii, ca şi tine, şi să ajung la soare! :)

Cristiana spunea...

Iarta-ma, Nicolle, am fost atat de tracasata zilele acestea incat nu am apucat sa mai raspund comentariilor, concentrata pe studiu.
Da, si mie, cand eram acolo, sus, mi-ai venit in minte toate cele petrecute in copilarie, doar ca atunci veneam in casa si ne astepta focul in soba, calduţul din Camera Din Faţă, unde erau ferestre mari, inalte, si pe sud, si pe vest, astfel incat camera prindea fiecare firicel de soare iarna, contribind cu lumina multa la calduţul vesel din Camera!! Imi aduc aminte de o astfel de zi, de duminica, cand am venit in casa din nametii de afară.. mama deja pusese supa de oase in farfurii, şi noi asteptam sa se raceasca, in timp ce ascultam emisiunea de la Ora Unu: "Cine ştie - câştigă!!".. Mai am şi acum semnalul ei muzical în urechi.. antrenant.. si răscolitor pentru mine acum...
Apoi tati al meu a luat osul cel mare si a scos maduva calda, a pus-o pe o felie mare de paine si mi-a dat-o cu vorbele lui de atunci "Ia, Cristinel! Sa creşti mare!"
...Doamne....
Oare vede el acum lacrimile mele de duioşie??... da... cred ca da...

Sa fii fericita, Nicolle... mi-ai adus duiosia aceasta in suflet..

Dan Ioanitescu spunea...

:)
Sa fii iubita!

Cristiana spunea...

Si tu la fel, DanCelBun!!!