Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degrabă de păsările care i-au cântat la ferestre... de florile care i-au crescut în fața ochilor, dimineață după dimineață, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsă, de îngerii care i-au vorbit întotdeauna despre Moșii pământurilor străvechi și despre tainele ascunse ale omului mereu căutător în trecuturile sale, în prezentul său și în viitorul către care se îndreaptă cu încredere, străbătând valurile eternităților...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

marți, 6 octombrie 2009

FORMAREA ŞI CIRCULAŢIA GÂNDURILOR. LEGĂTURILE DINTRE GÂND ŞI CUVÂNT ROSTIT (partea a 2-a)

(RĂSPUNSURI DETALIATE LA COMENTARIILE STUDIULUI “OMUL – CREATOR CONŞTIENT UNIVERSAL (1)” – 3 –)
(Studiul se urmăreşte la adresa:
http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.com/2009/09/omul-creator-constient-universal-1.html
5. GÂNDURI... CUVINTE... EVOLUŢII...
Sunt multe aspecte care pot fi discutate privind toată fenomenologia legată de un astfel de subiect. Aş mai aborda câte ceva, înainte de a discuta un pic şi despre formarea vorbirii.
Aşadar, circulaţia energo-materială, pas cu pas, transmite impulsuri vibraţionale către corpul mental, care configurează din memorii (din experienţă) un răspuns la impulsul primit. Corpul mental nu procesează vibraţii, dar este impulsionat de vibraţiile primite de la energiile şi materiile din jurul său. La început, răspunsul este de apărare-respingere: de aceea, mulţi oameni au tendinţa de a respinge orice fel de informaţii le vin din exterior. Odată cu înaintarea în evoluţii, spiritele se obişnuiesc cu faptul că cele mai multe dintre informaţii (care la origine sunt aceste fluxuri formatoare) sunt bune, învaţă treptat să folosească din ce în ce mai multe dintre ele, apoi majoritatea dintre ele şi, treptat: toate aceste fluxuri – la tot ceea ce trăiesc. Refuzul provine din faptul spiritul nu ştie – sau nu se orientează rapid – în folosirea fluxurilor informaţionale. Sau sunt asaltaţi de multe altele şi învaţă să selecteze pe loc din mulţimea informaţiilor – numai pe cele importante ale momentului. De fapt această selecţie este un subiect vast, şi interesant de discutat, căci aici intră în discuţie mult-controversatul element reptilian. Acesta este o structură corporală normală, a corpului astral-mental, pe care îl au toţi oamenii, mai mult sau mai puţin dezvoltat (de aici şi confuzia clarvăzătorilor – unii îl percep, alţii – nu, crezând astfel că unii sunt posedaţi şi alţii nu!!). Mai este adevărat că îl au destul de dezvoltat, în zilele noastre, cu precădere, anumite grupuri umane (asiaticii – în general; dintre europeni – foarte puţine astfel de grupuri).
Aspectul complex al acestor derulări nu trebuie confundat cu un aspect holografic. Complexitatea de acest fel vine din punctul de vedere al derulării vehiculărilor de fluxuri, şi din punctul de vedere al fluxurilor emise ca răspuns, conform experienţei spiritului, aşa cum am văzut la postarea anterioară.
Fluxul de gând, sau fluxul pe care îl denumim acum “gând” este o structură coerentă de cuvinte – după cum suntem azi obişnuiţi să vorbim. De fapt, nu gândul s-a format după vorbire, aşa cum am discutat – ci vorbirea după gând. Spiritele sunt mai obişnuite cu sunetele fundamentale ale spaţiilor materiale pe care le desluşesc şi le imită perfect: şi ca sunet, şi ca lumină – proprie, a structurii, dar şi reflectată de structură, percepţii care au loc tot prin intermediul corpurilor mental-astral. Atunci când vibraţia medie planetară devine un plan prea strâmt pentru facilitarea complexului de lucru înaintat al corpului astral-mental, corpul fizic preia funcţiile lor, dar cu funcţionare limitată. Şi corpurile astral şi mental continuă să funcţioneze – deşi cu funcţionare limitată şi ele, la rândul lor; însă pe segmentul rămas de activitate, fiecare tip de activitate este puternică în planul său propriu.
Astfel se formează graiul, grăirea: emisia de sunet prin intermediul aparului vorbirii, ca redare conform modului de percepere a sunetelor fundamentale spaţiale fixe şi în mişcare. La nivel uman, spiritele au o vastă experienţă în această direcţie. Celelalte vieţuitoare emit sunete legate de modul lor de percepţie a mediului în care trăiesc, dar şi în funcţie de structurile lor corporale, care le potenţează modul de primire-redare, în funcţie de viaţa pe care o au.
Complexitatea emisiei şi recepţiei ţine de puterea de concentrare şi de abilitatea de folosire a funcţiilor gând-grai, ale fiecărui spirit în parte. Treptat, învăţăturile merg pe acceptarea câte unui flux energo-material, care poate conduce către o acţiune utilă desfăşurării vieţii. Treptele evolutive nu se petrec, aşa cum spuneam, pe o singură planetă, ci pe nenumărate planete, treptat, astfel încât fiecărui loc îi este specifică o învăţătură şi o consolidare. Dar pe fiecare planetă, mai departe, au loc consolidări implicite ale celor deja învăţate. Fiecare specie de vieţuitoare (după corpul său pământean, din cele pe care le cunoaştem acum bine) este o formă de filtrare a posibilităţilor care consolidează, secvenţial şi/sau simultan, astfel de obişnuinţe. De posibilităţi. Fiecare obişnuinţă în parte este temelie pentru unele, sau mediu de dezvoltare pentru multe altele, sau mediu de pornire sau de finalizare a multor altora.
Omul cumulează la nivelul său învăţături aflate în stadii diferite de consolidare. Când spunem om – spunem de fapt omenire. Nu ne asemănăm între noi decât la un mod general, iar complexitatea celor care ne sunt date poate consolida simultan o multitudine de alte posibilităţi, abilităţi, dintre care multe nu le conştientizăm.
Toate coexistă în acest plan, în care apar obişnuinţe spirituale nu numai evoluţiile din perioade mai puţin legate de creaţie conştientă, ci chiar din planuri foarte înaintate, din evoluţii la nivele de vibraţii foarte înalte, depăşind cu mult zona Pământului. Toate sunt evoluţii, sunt experienţe de nivel mai mic sau mai înalt pe care nu ni le mai amintim, nu ni le înţelegem, nu ni le tolerăm. Nimic însă nu se distruge, nimic nu se neutralizează. Fiecare gând, fiecare impuls, crează o amprentă puternică în energiile compactizate ale spiritului, ştim acum. Impulsurile de vibraţii diferite din mediul de trai scot la iveală din memoriile spiritului experienţe sub formă de intuiţii şi radiaţia spirituală care susţine totul manifestă o medie a experienţelor de diferite nivele. Complexitatea acestui fenomen trebuie corect înţeleasă. Spiritul uman are experienţe trecute de la diferite nivele de vibraţie:
– la acelaşi nivel de vibraţie ca şi Pământul de azi;
– la nivele de vibraţie care au format experienţa anterioară a creatorului conştient de nivelul care se poate desfăşura creaţia umană azi, pe Pământ (manifestări asemănătoare celorlalte vieţuitoare pământene);
– la nivele de vibraţie mult mai înalte decât vibraţia de azi a Pământului, din alte zone superioare sau alte universuri. Este tot o experienţă anterioară, deşi depăşeşte ca evoluţie experienţa pământeană, iar acest lucru este destul de greu de înţeles raportat la momentul de faţă. Nici de explicat nu este foarte uşor. Este ca şi cum am parcurs distanta de la Giuriu la Bucureşti, apoi până la Braşov, apoi ne întoarcem acum la Bucureşti, de unde povestim ce trăim aici. Avem experienţa anterioară punctului Bucureşti, deşi avem şi experienţa depăşirii Bucureştiului, avem toată experienţa dintre luncă şi munte şi trăim acum în Bucureşti cu toată această experienţă.
Se face deseori confuzie referitor la acest aspect, crezându-se că acele comunicări astrale pe care le primim sunt de la propriul sau adevăratul “eu” care se află undeva în viitor, care ne vorbeşte nouă care suntem aici, acum. De fapt avem experienţa ca memorie în noi, dar ŞI ajutorul entităţilor astrale, dimensionale, angelice şi înalt-coordonatoare, în funcţie de complexitatea sarcinilor pe care le derulează fiecare dintre noi.
Omul are toate tipurile de experienţă pe care le-a trăit spiritul şi care ajung azi la nivel de intuiţii să fie înglobate în activitatea umană. Din cumulul lor se vor manifesta experienţele cele mai bine consolidate, care au fost trăite mai îndelungat, fără să se estompeze decât obişnuinţa de folosire a unora sau altora, în funcţie de moment. Căci evoluţiile merg mai departe şi, prin trecerea fiecărei monade din stadiul de cunoscător (în curs de cunoaştere) – la stadiul de ajutător, tot arsenalul experienţelor va fi folosit din plin, la orice nivel de vibraţie planetară. Dacă monada va trebui să ajute un grup de animale, va fi în mijlocul lor şi va consolida în continuare comportamentul lor, chiar dacă înainte şi după o astfel de lucrare a avut întrupări de creator conştient înălţat – nu numai înaintat… Fiecare monadă învăţa să-şi nege la un moment dat al evoluţiilor sale un anumit statut, până ce va consolida un altul (animal versus om, spre exemplu), până când va înţelege şi se va purta în mod special exact la fel de nuanţat în mijlocul tuturor, şi a fiecărui fel de întrupat în parte.
Dar toate la un loc vor forma nu numai experienţa de întrupare specială, ci şi flexibilitatea de manifestare generală. Se va ajunge treptat ca, indiferent unde se află, întrupatul să-şi muleze comportamentul în funcţie de loc şi societate – chiar şi de la o viaţa la alta. Să treacă de la o dimensiune stelar-planetară la alta, fără probleme de adaptare, de la o zonă a universului la alta, de la un univers la altul. Este cazul evoluţiilor de la cele ale îngerilor în sus: îngeri, arhangheli, centralii (Fiii de Dumnezeu).
Toate manifestările sunt îndrumate cu o simţire particulară pentru fiecare întrupat în parte. Creaţia însăşi este realizată ţinând cont de particularităţile locurilor şi vremurilor trăite: urmând linia de diminuare a vibraţiei medii planetare şi linia de creştere a ei, sau de la o parte a zonei a II-a şi a III-a – la alta, cu condiţii care folosesc toate, dar absolut toate cele trăite în acest punct din zona I – toate felurile de evenimente pe care le trăim azi.
Toate evenimentele sunt legate de condiţiile spiritual-sociale pe care le trăim. Ceea ce trăim aici ne va folosi şi la nivele mai joase de vibraţie din acestă zonă a universului, şi la nivele mai înalte, după consolidările pe care le vom face. Ştim că există tot felul de radiaţii emise de stele, în care – să nu uităm – se scaldă toate planetele, cu toţi întrupaţii lor. Care nu au altă treabă decât să se ocupe de creaţii şi convieţuiri lucrative, nicidecum războinice, în continuarea vieţilor de pe Pământ. Nave folosind tehnologie năzdrăvan-războinică nu circulă prin spaţiile siderale; dar multe poveşti sunt în circulaţie azi ori ca intuiţii ale vieţii complexe din alte zone ale universului, adaptate la cele ştiute-simţite în viaţa pământeană, ori pentru a ne obişnui cu tot felul de apucături omeneşti. Spre exemplu, ni se spune că am fost clonaţi – pentru a ne obişnui cu clonarea, ni se spune despre războaie intergalactice pentru a ne obişnui cu atitudinile războinice ale semenilor pământeni. Acceptăm – ca stare spirituală generală – căci dacă populaţiile avansate sunt în aceeaşi situaţie, atunci şi noi trebuie să înţelegem acest lucru. Comunicările se adaptează la cunoştinţele noastre generale, la puterea noastră actuală de a accepta diverse situaţii. Toate sunt cu referinţă la viaţa pe care o ducem acum, şi aici... Vremurile care vor veni ne vor lămuri bine că astfel de lucruri pe care leştim acum, pe Pământ nu se mai pot petrece la nivele înalte de vibraţie!! Nici măcar pe Pământ, unde tehnologiile, maşinăriile vor fi înlocuite cu puterea mentală umană !!!
Toate vremurile se vor schimba. Calitatea, ordinea, curăţenia, cuminţenia se vor instala în viaţa umană la nivele din ce în ce mai înalte. În loc de ură şi fanatism ne vom folosi de înţelegere. Începuturile le facem acum. Ştim că se gândeşte de rău – să ne gândim de bine. Conştiinţa ne spune acest lucru. Cum apare gândul rău, să nu-l folosim, ci să-l lăsăm chiar la jumătatea propoziţiei şi să ne îndreptăm cu multă voinţă atenţia către unul bun sau unul neutru: “Am de udat florile acum!!”
Eu obişnuiesc să.. îmbrăţişez cu drag pe toţi oamenii din viaţa mea !!! de pretutindeni !!
Şi efectul sunteţi voi, prietenii mei de pretutindeni !!!
Iată aşadar cum se formează complexitatea trăirilor noastre, care au ca efect complexitatea gândirilor noastre, încăutări profunde la orice nivel, în planul ideilor şi în planul material de creaţie. Creaţia se împleteşte strâns cu gândul – şi ştim foarte bine acest lucru azi – iar comunicarea prin grai stă la baza relaţiilor dintre noi – creatorii care suntem azi, ajutând astfel la dezvoltarea tuturor celor trei forme atât de strâns împletite: creaţia materială, gândirea şi comunicarea umană prin viu grai.
Şi efectul este chiar faptul că acum, în felul nostru, suntem împreună în faţa acestui studiu, şi eu, şi voi, studiu care se află de fapt la începuturile lui!!!

6 comentarii:

Şerban Tomşa spunea...

Când mă rătăcesc, mă gândesc la tine, draga mea Cristiana, şi te vizitez aici... Mă voi gândi şi într-o zi îţi voi scrie ceva memorabil, demn de tine...

Cristiana spunea...

Draga Serban, eu cred ca nu ne ratacim niciodata... ci doar ajutam pe altii sa traiasca dupa pofta sufletului lor!!!
Doar ca nu ar trebui sa uitam sa traim si dupa pofta sufletului nostru... la un moment dat dat ne dam seama, desi nu e placut pentru cei care s-au obisnuit dupa placerea lor...
Dar jocul libertatilor nu se joaca decat cu multi parteneri cu drepturi egale..
Asta ar trebui sa stim cu totii... cred eu...

Dan Ioanitescu spunea...

Draga Cristiana,

Te-am citit din nou cu atentie. Cu riscul de a deveni sacaitor, chestiunea cu intrebarile tinde sa se transforme intr-un "never ending story"

"Fluxul de gând, sau fluxul pe care îl denumim acum “gând” este o structură coerentă de cuvinte"
Pana la aceasta explicatie eu intelegeam gandul ca independent de cuvinte. Socoteam ca poate fi transpus ulterior in cuvinte, sau sunete, sau culori, sau semne. Sau nu am citit cum trebuia?

" Spiritul uman are experienţe trecute de la diferite nivele de vibraţie"
Mantrele au in componenta cuvinte care sunt alcatuite din silabe. Nimic neobisnuit. Ceea ce mi se pare fantastic este ca fiecare silaba are o semnificatie uneori chiar filozofica, poate reprezenta un principiu si in orice caz are propriul mesaj continut.Ba mai mult, chiar au si cate un corespondent grafic - si nu ma refer la grafia scrisului. Atat budistii, cat si yoghinii sustin ca repetarea acestor mantre, indiferent de faptul ca sunt intr-o limba care poate ca iti este necunoscuta induc acelasi efect in Univers. Sa fie acesta un exemplu potrivit la ceea ce spuneai?

Cristiana spunea...

As fi foarte necajita daca ar avea cineva retineri de vreun fel sa puna intrebari...
Chiar asa si trebuie sa fie, poveste fara de sfarsit, caci toate sunt extrem de complexe. Cel putin eu nu pot sa le cuprind nici pe departe pe toate, pentru a le expune astfel incat sa raspund dintr-un foc la toate... Asta si puneam la inceput, ca m-am bazat pe intrebari, eu facand numai pornirea subiectului.
Si invat odata cu voi. Sa nu se indoiasca cineva de acest lucru...
Stiu ca exista dorinta de patrundere, doar ca suntem reticenti la a pune intrebari. Dar vad ca ne-am luat oarece avant !!!
Fac o schema si detaliu si postez imediat, inainte de a trece la Ingradirea/limitarea creatiei indreptata spre distrugere. Intradevar nu am acoperit aria de expunere a acestui flux al tranformarilor in contemporan.
Tocmai pe aceste cunoasteri se bazeaza formarea si folosirea mantrelor. Este intr-adevar parte a intelegerii acestor lucruri.
Revin cu postare, sa fie in atentia tuturor.
Rog pe cei care au citit R. Steiner, el a scris ceva asemanator, am citit ceva-ceva prin anii '90, referitor la gandirea de inceput a oamenilor, care se desfasura prin imagini chiar pana prin sec. XIV - XV. Daca stie cineva, sa-mi scrie. Parca era o carticica mica, albastra...

Ramona spunea...

Dintru inceput multumesc pentru incurajarea celor ca mine, novice in acest vast domeniu, al spiritualitatii, dar curiosi sa afle cat mai multe informatii . Aceasta dorinta m-a impulsionat sa incep studiul individual pe mai multe carari simultan, asa ca mi-e teama sa nu pierd esenta in aceasta euforie si sa nu cad in superficialitate.
Cu sinceritate spun ca nu am reusit sa citesc prea mult din urma, pentru ca uneori nivelul de abstractizare imi depaseste posibilitatile de intelegere, dar sunt consecventa in pornirea mea interioara si, din cand in cand, voi apela la acest mijloc direct adresandu-va, cu voia dvs., intrebari ce ma framanta.

Hm...cam lunga introducerea.
Acum, recitind postarea despre formarea gandurilor, ma intreb si, implicit, va intreb de ce mie imi vine drept reactie la un impuls primit gandul-cantec, gandul ludic, in loc de acea schema logica de cuvinte.
De ex. (ca la scoala:)): cand citesc comentariile multor oameni pe care-i gazduiti aici sau pe alte bloguri de aceeasi factura, gandul canta asa: "oameni, oameni minunaaati..."
Sau: "avem nevoie de putina dragoste-n plus,/ cine sa ne-o dea,/ cine sa ne-o deaaa...", etc.

Putin mai tarziu revin cu alta intrebare. Va iubesc!

Cristiana spunea...

Da, chiar frumoasa tema, Ramona!!!
Are legatura cu cele scrise de Dan si atunci o sa te rog sa citesti si ceea ce voi scrie azi-maine. Este foarte normal sa simti asa, desi sunt putini oameni care percep si sunete, melodia gandului. De fapt si cuvintele ar trebui sa ne fie mult mai nuantate, mai melodioase, dupa importanta fiecarui sunet, dupa inaltimea si puterea fiecaruia in parte.
De aceea voi accentua cand voi scrie - imediat dupa aceste studii - cateva cuvinte despre plexurile corpurilor fluidice, cat de mare importanta ar trebui sa oferim aspectelor legate de sunete si de cuvinte, pentru ca, impreuna cu multe altele, sa avem o functionare echilibrata a sistemului nostru de circulatie energetica.
Si veseliei, bucuriei care sa insoteasca gandurile si vorbele noastre!! (apropos de ludic) Din nefericire, de multe ori cuvantul jucăuş naste indoiala privind seriozitatea interlocutorului, si atunci totul devine altceva decat ar trebui sa fie.
Cand increderea se va instaura din nou in sufletele noastre, vom trai o alta lume a gandurilor, sunetelor, vorbelor noastre, cu transmisie directa in lumea creatiei noastre corect intelese...
Mananc si ma apuc de lucru!!
Te rog sa-mi spui Cristiana.
Pntru ca ne iubim de o eternitate!! Si traim mai departe eternitatea, iubindu-ne!!!