Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

Gândul zilei.......

GÂNDUL ZILEI

CU ADEVĂRAT HRISTOS A ÎNVIAT !

Post scriptum: "Gândurile" anterioare le regăsiţi pe partea dreaptă, în Chatango.


sâmbătă, 10 ianuarie 2009

Prudenta si avant: Dedal si Icar

Unii oameni numesc azi prudenta, fara indoiala in incredintarea lor, „frica”, in timp ce altii inteleg ca prudenta este cea mai buna cale spre echilibru, considerand ca ea cuprinde, printre multe alte aspecte, si frica. Considera prudenta un complex echilibrat-dinamic, in care cercetatorul (sau exploratorul) se adapteaza mereu, cunoscand toate emotiile umane si creind transmutatii in functie de problemele social-planetare ce i se ivesc in cale.
In acest fel, mitul lui Dedal si al fiului sau Icar devine mitul complexului dinamic „avant – prudenta”, unde Dedal este personificarea creatorului intelept, care invata mereu din experienta vietii sale. Are piederi si el, se lasa prada avantului sau, nu cerceteaza uneori de unde ii vin problemele existentiale in cadrul carora activeaza: obosit, sau chiar uneori avantat el insusi in descoperirea unor noi cai de cunoastere, ofera raspunsuri oricui, fara sa cerceteze cauza si efectele posibile ale rezultatelor activitatii sau chiar numai a gandirii sale: este exemplul intrebarii ce i se pune lui Dedal privind felul in care se poate scapa din Labirint, si care raspuns atrage greutati existentiale pentru toti cei din jurul sau. Dar o face rar, iar astfel de experiente vin sa-i completeze laboratorul cunoasterilor proprii, chiar daca obtinute cu sacrificii mari.
Lumea nu s-a inaltat din necunoasterea ei de odinioara. Dimpotriva; iar mitul spune mai departe cum urmasul lui Dedal – Icar – a nesocotit nu numai sfatul parintelui sau, ci si chiar propriile sale simtaminte, caci "ceara" din aripile sale (liantul care reuneste toate cunoasterile naturii emotionale umane) se topeste, el constientizeaza asta – dar nu se poate opri din zborul catre Lumina: alta cunoastere, alta experienta, indiferent la ce il poate condamna oricare dintre ele. Strigatul sau de moarte este identic cu soapta ingrozita a celui care privea candva pe fereastruica bombardierului, zburand de-asupra Hirosimei arse: "Doamne, ce am facut noi aici??"
Diferenta dintre miturile stravechi si incredintarile noastre consta si in faptul ca ele cuprind, prin profunzimea lor unica – dar nestudiata, din nefericire, decat lingvistic si doar darwinian – corespondenta clara intre trecut, prezent si viitor: ele vor sa atentioneze asupra celor care se pot petrece daca se continua in felul descris, cuprinzand parabolic de cele mai multe ori invataturi sfasietoare, a caror profunzime nici nu ne mai ducem s-o cautam, oprindu-ne ravasiti la cele care ni se petrec acum... Valoarea lor este reala si oportuna in orice moment existential al omenirii. O omenire care a probat zi de zi acelasi nou, mereu nou, mit al lui Icar... Si inca mai avem de cercetat in continuare.
O astfel de cercetare – de fapt, orice fel de cercetare – presupune si ea prudenta. Poti atentiona asupra unui rau - dar poti oferi cu aceeasi ocazie si exemple de atitudine, de actiune pentru cei care chiar vibreaza de pofta puterii raului... Poti crea ceva pentru bine si aparare, dar stim bine ca asemenea lucruri pozitive se pot transforma oricand in negativitati. Folosim si suntem folositi, de multe ori fara sa stim chiar. Chiar daca stim – daca nu suntem implicati direct, cu greu admitem catre ce negativitate conduc idealurile (sau chiar si numai ideile noastre).
Si le ducem mai departe, inconstienti sau asumandu-ne niste responsabilitati: de multe ori foarte efemere. Sau foarte constienti, in sensul ca nici un cercetator si aplicator nu a fost pedepsit, dimpotriva, orice cercetator se poate pune in slujba cuceritorului, cu cercetarile lui cu tot...
Toate acestea sunt binecunoscute azi. Insa nu ne ofera nimeni noua, oamenilor de rand, invataturile venite din legende, din mituri. Sunt frumoase, le citim in copilarie si parte din adolescenta (cand o facem...) dupa care inchidem cartea si ne indreptam atentia catre altceva. Catre alte avantari. Suntem Icarii generatiei noastre, desi fiecare generatie in parte si-a avut Dedalii sai.
Fiecare avem in noi si pe Dedal, si pe Icar. Sunt doua ipostaze ale sufletului uman. Construim mereu mitul lor, chiar in mijlocul lumii pe care stramosii au prefigurat-o. Cand avantul si prudenta se reunesc, intelepciunea se formeaza pas cu pas. Orice cadere, inevitabila prin experienta redusa, devine o invatatura pentru orientarea de mai tarziu, pentru adaptare la noi si noi situatii. Constiinta ne va spune intotdeauna ce avem de ales, dar pe drumul ales, prudenta ne va lumina calea; cu toate acestea, ea nu trebuie sa se transforme in frica limitatoare, chiar distrugatoare.
Fiecare om descopera, la un moment sau altul al existentei sale, puterile si limitarile sale, si chiar ele, echilibrandu-se reciproc, ii formeaza mersul. Mereu mai departe. Mereu castigand ceva, mereu inaltandu-se, chiar daca din caderile lui inerente se va ridica intotdeauna cu invatatura noua, avand mereu ajutor din lume sau de dincolo de lume, vazut sau nevazut.
Spre noi cautari.

Niciun comentariu: