Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degrabă de păsările care i-au cântat la ferestre... de florile care i-au crescut în fața ochilor, dimineață după dimineață, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsă, de îngerii care i-au vorbit întotdeauna despre Moșii pământurilor străvechi și despre tainele ascunse ale omului mereu căutător în trecuturile sale, în prezentul său și în viitorul către care se îndreaptă cu încredere, străbătând valurile eternităților...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

joi, 1 noiembrie 2018

10. OPRIRI ÎN PUNCTUL TERMINUS AL CĂLĂTORIEI SPIRITUALE

I. IDEI PRINCIPALE
1. În punctul terminus se desfăşura şederea cea mai lungă din parcursul drumului: cu studiile cele mai bogate, profunde şi variate din parcurs.
2. Punctul terminus era stabilit de călăuză conform vibraţiei întregului drum (erau multe locaşuri de acest fel, dar numai unul singur era apt pentru desfăşurarea drumului personal), drum care la rândul său era adaptat vibraţiei drumeţului-observator.
3. Lăcaşurile de observare aveau în spatele lor, la o distanţă care nu influenţa locul de observare, case de călători create în pieptul muntelui sau al unei culmi montane din vecinătate.
4. Lăcaşurile erau alese astfel încât să nu se afle pe traiectoria unui canal matriceal planetar puternic dezvoltat, ci în vecinătatea lui, nu pe o celulă de stabilizare vibraţională, pentru ca omul să nu se obişnuiască cu o stabilizare vibraţională permanentă. Se alegea locul cel mai comod de pe buza muntelui, pentru ca omul să nu obosească. 

II. DETALII, DISCUŢII
Să ne reamintim schema drumului spiritual, aşa cum am desenat-o într-un articol anterior 



Traseul general al drumului spiritual
Legendă:
(1) = aşezarea din care pornea omul în călătorie împreună cu călăuza sa: la început se desfăşura un drum în spirală, pentru dezobişnuirea treptată de activităţile vieţii în familie şi aşezare; pentru obişnuire cu drumul, cu călăuza sa, cu ritmurile de trai în forma călătoriei care se deschidea în faţă;
(2) = punctul terminus al călătoriei, cu oprire pe termen mai lung sau mai scurt; în jurul lui se derula din nou o spirală largă, amplă, bogată în subtilităţi, sensuri profunde ale trăirilor, adaptări la vibraţiile locului, reamintiri, fixări, obişnuiri cu noutăţile: nu se realizau două călătorii în acelaşi loc pentru acelaşi om, dar omul le cunoştea din povestirile semenilor lui şi din cercetările mentale şi astrale care îl pregătiseră de călătorie;
(1a) = drumul de plecare era drumul de ajungere în punctul terminus, unde se desfăşura activitatea cu cea mai lungă durată, pe parcursul unor zile întregi. Nu se poate spune că era cel mai important moment al călătoriei – cum suntem azi tentaţi să spunem, conform normelor de gândire comparativă de azi. Cuprindea bucle în perioadele în care ritmurile personale ofereau condiţii de aprofundare a elementelor de cunoaştere spaţio-temporală, hotărâte de comun acord de drumeţ şi de călăuza sa;
(2.a) = drumul de întoarcere acasă cuprindea spirale de desprindere senzorială, mentală şi astrală de locurile în care desfăşuraseră studii, după care aveau să se deruleze spirale sau bucle pe drumul de întoarcere, asemănătoare cu spiralele şi buclele de pe drumul de ajungere în punctul terminus. 
La revenire în regiunea aşezării proprii avea loc de asemenea o apropiere spiralată: pentru locarea experienţei noi în experienţa proprie totală a spiritului; pentru reobişnuirea cu locul aşezării, cu organizările familiale şi din aşezare, cu activităţile în sine care aveau să folosească cele ce fuseseră asimilate pe timpul călătoriei. 

Aşa cum am urmărit în schema drumului spiritual, cele mai largi bucle, adevărate spirale interioare, se desfăşurau în punctul de plecare, acasă – dar şi la plecare şi la întoarcere acasă – precum şi în punctul cel mai depărtat de aşezarea din care pornise drumeţul, însoţit de călăuza sa: punctul terminus al călătoriei sale spirituale, unde se desfăşura şederea cea mai lungă şi plină de activitate spirituală. După derularea primei părţi a drumului, concentrarea era acum exclusiv pe punctul în care avea să se deruleze această oprire, din care aveau să pornească pe drumul întoarcerii după câteva zile, maximum 10 zile de la ajungere în punctul terminus: în cazul nostru, platoul munţilor Bucegi. Alte asemenea locuri, pe care le vom studia în viitor, au fost şi munţii Făgăraşi, munţii Ceahlău şi Rarău, munţii Orăştiei şi, în funcţie de derularea studiilor, vom studia şi alte locuri deosebite, chiar dacă nu sunt platouri montane foarte înalte, ci doar regiuni foarte depărtate în acele timpuri de orice aşezare omenească. Deocamdată să ne axăm pe platoul munţilor Bucegi.
Partea care ne atrage cel mai mult acum, este partea cu megaliţi, dar această parte era destul de depărtată de locurile de observare ale drumeţilor, deşi făcea parte din spirala care în final ducea la locul de observare spaţio-temporală. Platoul avea şi case de călători, unde aveau loc opriri pentru cine avea nevoie, iar cum platoul se afla la întretăierea câtorva drumuri şi dinspre sud, şi dinspre nord, erau mai multe asemenea case, create chiar în piatra muntelui, unde fiecare urmărea apartenenţa la un drum cu o anumită vibraţie, aşadar era aleasă numai acea casă care se potrivea cu drumul fiind neutră pentru fiecare drumeţ în parte. Este valabil pentru toate casele de călători. 
În trecut fiecare om avea în cunoaşterea sa puterea de a detecta canalele matriceale eterice, continentale, ale planetei (se poate studia “CANALE CORPORALE MATRICEALE: PLANETARE ŞI STELARE”, precum şi "CANALE MATRICEALE PE PĂMÂNT: PARTICULARITĂŢI ŞI DISTRIBUŢII")
Ar fi putut detecta imediat acele canale care aveau o vibraţie neutră pentru om, formând un drum şerpuit între mai multe îmbinări de canale cu vibraţia foarte asemănătoare. Dar în prezentul drumeţiilor spirituale pe care le studiem, omul putea recunoaşte cu uşurinţă şi siguranţă canalele pe seturi de vibraţie, însă nu mai avea capacitatea Călătorilor de a selecţiona acele canale pe care se puteau face lucrări speciale pentru menţinerea într-un mediu neutru – aşa cum era plasarea statuilor, spre exemplu, despre care vom discuta pe larg în studiile următoare. De asemenea, chiar dacă cunoşteau bine rutele, tot călăuzele-Călători înaintaţi în experienţă de acest fel puteau alege drumul cel mai puţin obositor pentru toate câte aveau să le reveleze un asemenea drum. De aceea experienţa călăuzei era cel mai important lucru pentru ca oamenii să nu obosească, dar nici biosistemul din locurile pe unde treceau să nu fie deranjat prin drumuri la nimereală. Oamenii recunoşteau încă faptul că se simţeau bine trecând pe un canal, comparativ cu altul care nu oferea o stare generală de bine drumeţului. A se obişnui cu asemenea simţiri de vibraţii nu numai că susţinea drumeţul în timpul călătoriei sale atât de lungă şi de variată, dar îi forma de asemenea o atenţie specială pentru locurile cele mai bune, în care se simţeau cel mai bine. Iar acest lucru era foarte bun şi pentru viitorul manifestărilor fizice ale omului, când astfel de simţiri aveau să se estompeze – dar omul va păstra obişnuinţa de a găsi diferenţe de simţiri, oricât de fine, de la un loc la altul, şi de a compara diferite regiuni pentru a găsi locuri de odihnă în drumeţiile viitoare, pe care va trebui să le facă singur, sau locuri pentru a-şi crea o casă, sau pentru a cultiva anumite plante, sau a creşte diferite animale în gospodăria sa. De aceea drumeţul era deosebit de atent la şerpuirile drumului său, chiar dacă nu trebuia să-l aleagă singur, ci era ales cu atenţie de călăuza sa, alături de care studia cu simţurile sale, ce nu intraseră încă în stare de latenţă, tot ceea ce încă puteau să perceapă. 
Punctele de oprire erau alese în concordanţă cu media generală de vibraţie a populaţiilor din regiune (sau din două regiuni apropiate) deşi pentru două rute erau case diferite pentru drumeţii de pe drumuri diferite; însă lăcaşurile de observare erau alese numai în funcţie de vibraţia drumeţului, acolo unde el putea să se adapteze cel mai uşor: într-un loc, unii oameni se simţeau foarte bine – comparativ cu alt loc în care nu se puteau concentra în desfăşurarea lucrărilor tipice drumurilor spirituale. Dacă ar fi stat în alt loc, ar fi sesizat o schimbare cât de mică de vibraţie personală, care să ducă la străduinţe de percepţii care ar fi devenit repede obositoare: vibraţia fiind mereu în diminuare, simţirile oamenilor fiind mereu în estompare, oricât de mică ar fi fost diferenţa – tot era sesizabilă în astfel de condiţii. Astfel nu se puteau baza în munca lor decât pe o îndrumare de calitate superioară, pe un asemenea mod de manifestare clară, de calitate, profundă, adică pe puterile deosebite ale călăuzei. Dar intuitiv, având deja formată simţirea diferenţelor între locuri odihnitoare şi locuri care impulsionează mereu prin vibraţiilor lor spiritele umane să acţioneze permanent, făcând eforturi obositoare astfel, omul îşi poate întări prin orientare intuiţiile, chiar şi cele mai firave. Casele de călători puteau şi drumeţii să le caute chiar acolo, în jurul platoului, energiile şi vibraţiile locului ajutând mult omul în percepţiile sale, pentru a alege pe cea mai odihnitoare pentru sine. După drumul lung de la venire, experienţa încă proaspătă din vieţile anterioare se manifesta cu destul de multă putere încă, ca putere de clar-intuiţie: adică omul simţea şi ştia clar, fără să aibă neapărat nevoie de imagini sau sunete dacă semnalele erau mai slabe, tot ce-i trebuia pentru a compara locurile şi a alege pe cel mai odihnitor. Cu timpul clar-simţurile şi clar-intuiţiile aveau să se diminueze progresiv, intuiţiile necesitând mai mulţi termeni de comparaţie pentru a ajunge la locul cel mai odihnitor pentru fiecare drumeţ în parte. Dar în vremurile când au rămas doar intuiţiile, mult mai târziu, nu se mai făceau astfel de drumuri, oamenii de pretutindeni îşi terminaseră astfel de sarcini, consolidaseră tot ceea ce avuseseră de consolidat şi trăiau vremurile conform celor deja cunoscute de ei. 
Şi astfel drumeţii au folosit permanent experienţa proprie şi doar în situaţii foarte rare, la începuturile despre care discutăm, cereau îndrumare sau chiar numai atestare din partea călăuzei. 
Aşadar, deşi de multe ori vom vedea că ar fi o distanţă mică, sau relativ mică între casele de călători care erau pe platou sau pe drumul de la Platoul Babelor spre Padina, locurile de observare erau cel puţin pe alt versant al altui munte – chiar dacă ele se mai văd şi azi chiar de pe drumul de pe platou spre vf. Omul. Pe de o parte drumurile erau mult ocolitoare, nu mergeau oamenii în linie dreaptă; pe de altă parte drumeţii foloseau acele case de odihnă care se aflau pe canale matriceale planetare cu vibraţie specifică rutei lor, drumului ales special pentru drumeţ, iar locurile de observare se aflau, la fel, în vecinătatea canalelor cu vibraţia asemănătoare. Deci drumeţul trebuia să ţină cont de anumite locuri, cu anumite vibraţii – şi de odihnă, pe drum, şi de cercetare, de studiu – de observare şi de înţelegere din ce în ce mai profundă pe măsura adâncirii sale în linişte interioară... 
Locurile, lăcaşurile de observare, aveau şi în apropierea lor astfel de case, lăcaşuri de odihnă – la o distanţă suficient de mare pentru a nu influenţa energetica lăcaşurilor de observare. Ele erau specifice locurilor unde drumeţii stăteau mai multe zile special pentru studiu, cu provizii de hrană specială şi amenajări interioare specifice întreţinerii unui climat deosebit de curat, înălţător pentru suflet. 
Să facem o scurtă paranteză. Dacă le-am numit case de călători, este de remarcat faptul că ele nu erau case asemănătoare cu cele de azi, sau cu multe feluri de case din aşezările de unde veneau drumeţii. Pe parcursul drumului, în regiunile de dealuri, ele erau amenajate în coasta dealului, iar sus – în coasta muntelui. Imaginea bordeielor după descrierea vremurilor comuniste din urmă, ca fiind din sărăcie săpate în pământ, se referă la coasta dealurilor şi noi, azi, este bine să nu le imaginăm ca expresie a sărăciei şi mizeriei feudale, aşa cum ajunseseră casele săracilor, iobagilor, ci case curate, sănătoase, întreţinute şi susţinute temeinic cu căptuşeală curată din piatră şi lemnul cel mai rezistent, curat, sănătos, apoi cu hornuri pentru sobe cu foc, întreţinându-se astfel un interior frumos, comod, un mediu uscat şi nicidecum altfel. Ideea a fost bine prinsă în filmele din Trilogia Inelelor şi este bine să revedem o asemenea imagine – chiar dacă mult mai simplă în cazul caselor din vechime – dar la fel de curate şi bine întreţinute. 



LĂCAŞURILE DE OBSERVARE
Pentru a înţelege modul de alegere a unor astfel de locuri este bine să reţinem că mantaua, manşonul eteric al Pământului care cuprinde partea pământoasă+apoasă+atmosfera planetei, este format dintr-o ţesătură densă de canale energetice de diferite grosimi şi lungimi, unele fiind groase cât furnalele uzinelor din zilele noastre (sau chiar cu diametrul secţiunii mai mare), altele sunt fine ca firul de păr – cu o multitudine de grosimi intermediare. Toate se împletesc pe diferite direcţii în grosimea întreagă a manşonului. Deocamdată ne oprim la canalele mari (chiar voi face o discuţie mai lungă în studiile despre statuile de pe drumuri), cu specificarea faptului că ele sunt dublate, la nivelul subsolului (cam până la pânza freatică) şi a solului (până la 100-200 m deasupra solului şi apelor) de o dantelărie fină de firişoare de astfel de canale care se strecoară şi îmbrăţişează marile canale. Să nu le mai numim energetice ca să nu credem că ele ar fi create din energie fundamentală: ele sunt tot materiale, din materii cu vibraţii înalte, superioare celor fizice. Dar cine s-a obişnuit aşa le poate numi energetice în continuare pentru că prin ele circulă fluxuri de filamente energo-materiale care energizează toate structurile planetei şi apoi sunt eliberate în atmosferă, de unde le preiau corpurile vieţuitoarelor planetare prin plexurile lor, energizându-le şi pe ele, în continuare. Aş opta mai curând pentru exprimarea “canale matriceale planetare”. 
Unele dintre aceste canale groase ies din munte (sau din dealuri, sau ţărmuri ale mărilor şi oceanelor) – unele perpendicular pe peretele muntelui – în cazul nostru, pe acestea le vom urmări (vom mai întâlni marcaje ale locurilor de ieşire dintr-o culme şi de intrare în culmea dealului din faţă, marcaje realizate – spre exemplu – de către călugării din vremuri de mult apuse de la mânăstirea Corbii de Piatră, despre care vom discuta în detaliu cândva). Adică secţiunea canalului este ca o gură de canal construit de om, o secţiune care apare la vizualizare chiar pe versantul muntelui. Erau alese aceste locuri pentru ca alte canale să nu se împletească între ele, iar omul aşezat pe buza muntelui în lângă asemenea canale să nu fie dezorientat de circulaţiile lor interioare cu frecvenţe diferite. Chiar canalul putea avea un impact mare asupra omului care avea nevoie să stea ore întregi în observare, cu influenţă mare în timpul unei asemenea şederi; de aceea nu vom vedea în meditaţie decât omul lângă un canal – şi nu un om în dreptul unui canal. 
Aşadar, pentru studiu îndelungat, pentru observare îndelungată şi profundă, efectuată de la punct fix, se alegeau locuri învecinate cu celule de stabilizare vibraţională - aşadar nu exact în raza lor de acţiune. La vizualizare se poate confunda deschiderea unui canal cu diamentru foarte mare cu o astfel de celulă, văzută ca fundal al unei eventuale poziţionări a drumeţului, dar celulele de stabilizare vibraţională apar întotdeauna de culoare bleu până la lila, în timp ce omul studios se poate percepe pe un loc fără nici o celulă de acest fel, pur şi simplu omul cu spatele la buza muntelui. Se evitau asemenea locuri cu celule, se alegeau locuri lipsite de celule de stabilizare vibraţională, pentru ca omul să nu se obişnuiască cu ele şi apoi să nu mai poată studia decât în locuri speciale. Trebuia să se obişnuiască să studieze oriunde, să facă efortul de a se echilibra singur: pentru că toate studiile se realizau şi pentru cunoaştere generală, dar mai ales pentru viaţa curentă a omului, iar în aşezări nici o casă nu se clădea pe o astfel de structură de celulă de stabilizare vibraţională, care ar fi uzat corpul fizic. Mai detaliat spus – omul s-ar fi simţit permanent odihnit, ar fi muncit în continuare fără odihnă, în timp ce corpul fizic, mai ales, s-ar fi uzat din cauza suprasolicitării sale. Dacă avea nevoie de stabilizare vibraţională, în plus faţă de somnul obişnuit (din care o perioadă este dedicată autostabilizării vibraţionale în structuri planetare speciale, depărtate de planetă), celule de acest fel erau peste tot. Locuitorii – la fel ca şi drumeţii – încă le puteau percepe şi le puteau folosi până la culcare când, ca orice altă vieţuitoare, şi omul îşi recuperează vibraţia, pierdută prin eforturile sale curente, în timpul somnului. 



Amplasarea locaşului de observare pentru omul aflat în studiu spiritual personal
Legendă:
(1) = Loc de observare, studiu, pentru drumeţi;
(2) = Canal energetic continental perpendicular pe peretele muntelui;
(3) = Partea modelată a muntelui (de elementele atmosferice locale, datorită straturilor pământoase, pietroase, diferite între ele)
Aşadar, modelările rotunjite ale muntelui erau perfect naturale – nimic nu era modelat de mâna omului în asemenea locuri de observare. Doar omul se poziţiona cum îi era mai comod în pliurile muntelui – mult mai puţin accentuate decât le vedem în zilele noastre. 
Oamenii simţeau modificările vremurilor, de la o generaţie la alta. Aşadar, cunoşteau toate profunzimile celor care schimbau şi vremurile, şi planeta, şi toate vieţuitoarele sale. Ştiau că se schimbă nu numai felul în care oamenii pot să perceapă lumea, dar chiar comportamentul lor faţă de semeni, faţă de planetă şi faţă de vieţuitoarele ei: şi ale lor înşişi, şi ale oamenilor din întreaga lume. Şi ştiau că toate se vor accentua cu timpul, apoi chiar se vor exacerba. 
...Iar noi trăim din plin, acum, aceste vremuri din urmă...

9 comentarii:

Anonim spunea...

Deci omul facea calatoria si -invata meserii noi care aveau sa-l ajute in viata de zi cu zi dar si activitati viitoare
-facea calatorii astrale in care vedea trecutul omenirii dar si viitorul ei
-se obisnuia sa studieze oriunde ,sa se echilibreze singur.
Si totusi de la a fi OM si a ajunge omul de azi e o distanta enorma .Dupa cele scrise de tine ma gandeam la ce am fost si ce am fost nevoiti sa devenim .Mi se pare mie sau liberul albitru e cam ambigu?Stiam ca vom devenii cand calai ,cand oprimati ,da inteleg ca totul se reduce la a invata sa te manifesti in toate modurile ca mai tarziu cand vei intalni o vibratie joasa sa poti sa-ti mentii o vibratie ridicata si sa te manifesti ceva mai ”evoluat”, sau mai crud zis sa nu fii un nemernic .Si totusi nu crezi ca trebuia deja sa fii invatat ca impreuna putem sa trecem peste orice greutati ,fara sa fie nevoie sa ne facem rau unii altora ?Si chiar trebuia sa uitam totul?Mie nu-mi da pace un lucru :dacii au avut o perioada de gratie mai lunga fata de celelalte popoare ,ma refer la ramanerea Mosilor alaturi de ei pana in 500 en si totusi uitarea e la fel cu a celorlalte popoare .Deci cat de cruda a fost acceptarea religiei crestine ?Nu ti se pare ca-i ceva ciudat ?Si ce s-a intamplat din 500 pana in anul 1200 cu poporul nostru ?Ne-am trezit brusc mari ortodocsi si dusa a fost toata cunoasterea noastra ,ceva-i putred la mijloc .

Cristiana spunea...

1. Adevărul este că am renunţat să mai scriu cum s-a înnoroiat tradiţia noastră în obligativităţile impuse de religie... Despre controversa cu problema dacă a trădat sau nu Deceneu lăsând creştinismul să pătrunde chiar foarte devreme, în timpul vieţii apostolilor - tematica apostolului Andrei în lumea getică - iarăşi am scris şi parcă nu mai vreau să aduc atâtea acuze câte ar fi de adus, căci aceasta este realitatea cruntă - nu e numai ceva putred, este ceva ... o crimă adusă cunoaşterii noastre. La fel a fost cu cunoaşterea celtică, aşa cum celţii vechi (nu migratorii care şi-au spus după cum îşi spuneau oamenii locului) au fost distruşi de romani în primul rând, şi apoi de alte rânduri-rânduri de migratori.
NU NI S-A IMPUS DE UNDEVA UITAREA... Pur şi simplu este modul de manifestare a spiritelor aflate la un moment de evoluţie personală de a nu se putea adapta la diferenţele mari de vibraţie între epoci şi între corporalităţi un picuţ diferite: dar trebuia să avem un astfel de sistem corporal, cu unele straturi aflate în stare latentă, pentru că altfel oricum nu puteau funcţiona la vibraţii foarte joase şi ca să trăim noi oamenii am fi consumat fluxurile care susţin toată viaţa pe Pământ, în câteva sute de ani toată planeta s-ar fi stins şi am fi fost pe cale de extinţie imediat şi noi.
Treptat puterea noastră energetică creşte şi odată cu ea creşte şi experienţa noastră de a gestiona o astfel de putere. Experienţa aceasta va conduce la pierderea din ce în ce mai mică până la inexistentă a AMINTIRILOR NOASTRE. Dar NU NUMAI MEMORIA ESTE AICI DE VINĂ, CI CHIAR SOCIETATEA CARE NE-A IMPUS SĂ NU MAI FACEM ALTCEVA DECÂT SĂ MUNCIM PE BRÂNCI, SĂ TRĂIM ÎN FOAMETE, FRIG, BOLI, RĂZBOAIE, PEDEPSE CUMPLITE. Într-o societate normală, în care rezidenţii trăiesc frumos, normal, ajutaţi de ajutătorii lor direcţi - totul se petrece la nivelul idealurilor noastre de azi. Ai dreptate, iată de ce spun anumite lucruri iar şi iar: că suntem în altă formaţie spirituală de întrupare, 80% suntem blocuri spirituale piramidale, cu diferenţe mari de evoluţie. Suntem egali cu toţii în faţa lui Dumnezeu - dar nu suntem egali între noi. Cei cu experienţa cea mai puţină - "adolescenţii" spirituali, agresivi şi perverşi, din aceste blocuri, obligă pe cei care nu-şi mai permit să fie agresivi şi perverşi, să ducă viaţa pe care o ştim din istorie, să muncească pentru ei. Restul este istorie cunoscută. Cei care mai aveau aptitudini multisenzoriale erau omorâţi ca vrăjitori. Suntem la 5 minute de Evul Mediu întunecat... Pentru că ei ar fi "trezit" popoarele, contestând minciunile conducătorilor.
Azi se trece de la grosier la subtil, păstrând secretizarea puterilor spirituale ale omenirii, măsluind adevărul priceperilor oamenilor cu poveşti (noroc că totuşi adevărul iese treptat la suprafaţă) despre extratereştrii buni şi răi: cei buni ar fi construit, creat, învăţat omenirea care s-ar trage din maimuţe modificate genetic de ei, alţii care vor să ne chinuiască şi să ne extermine. Deja ştim azi că OZNurile sunt drone şi nave create de oameni de-a lungul timpurilor din urmă. Ce înjurături am păpat când am scris asta prima dată...
Deci treptat înţelegem...

Cristiana spunea...

2. Despre perioada aceasta voi scrie detaliat în câteva lucrări aici, iar la site Studii Istorice voi detalia aşa cum am început; între anii 500-700 a avut loc retragerea unei părţi a Moşilor, treptat, după ce ne-au ajutat să revenim la casele noastre după retragerea romană şi sfârşitul epocii marilor migraţii. Vom vedea cât de complexă perioadă a fost, Moşii au rămas mai mult aici pentru că au generat toată mişcările de apărare CU romanii contra migratorilor, după care romanii s-au retras şi a urmat perioada de regenerare a ţării, de reconstrucţie a aşezărilor şi de reintroducere a tuturor elementelor pe care azi le numim tradiţionale. S-au consolidat şi s-au întărit multe aspecte care ne-au ajutat să supravieţuim până azi. Apoi după anii 700 s-au retras complet, după coordonarea formării cnezatelor şi voievodatelor. Au mai rămas foarte puţini şi Călătorii Moşilor au intrat ca meseriaşi itineranţi, susţinând în continuare lumea. Noi ştim de daniil Sihastrul - dar el este reprezentantul multor altora în aceeaşi situaţie. O să mai scriu despre ei.
Cunoaşterile au rămas atât cât s-a putut. Dar ele sunt lucrătoare MAI ALES ÎN ACEASTĂ PERIOADĂ ÎN CARE NI SE DEZVOLTĂ PERCEPŢII MULTISENZORIALE, înţelegem că oamenii de mult le aveau, le-au pierdut la un moment dat dat ele revin acum în forţă, chiar dacă, de frică, majoritatea oamenilor şi le neagă sau şi le ascund... Înţelegem treptat extrem de multe lucruri şi ele ne întăresc, ne ajută să-i ajutăm şi pe alţii, la rândul nostru. Sunt multe de spus - toate vor fi spuse de-a lungul vremurilor ce vor veni şi din amintirile şi cu priceperile noastre comune vom rescrie trecutul şi vom recalibra viitorul. Răbdare doar să avem.
Aşadar, o să scriu articolul acesta cu extinderi privind călătorii astrale şi precizări privind sarcinile din aceste călătorii (eu credeam că le-am cuprins, dar o să fiu mai atentă). Cunoaşterea locurilor, cunoaşterea propriilor puteri care se stingeau, e drept - dar încă mai ajutau omul să facă trecerea mai lină de la mentalismul anterior (manifestări mentale, la fel astrale) la trăirile fizice: noi nu înţelegem asta acum prea bine, pentru că avem şi dezvoltarea genetică pentru fizic, şi manifestarea din zilele creşterii noastre (care deschid de fapt cunoaşterile dinainte de Pământ, avem o experienţă fabuloasă cu care am venit pe Pământ...) Am scris pe undeva că noi nu trăisem fizic propriu zis - am făcut o avanpremieră în timpul Paznicilor în străvechimi, dar era doar o realizare mentală,nu tăiam copacul, ci materializam proporţional cu puterile noastre o bucată de lemn din care făceam o lingură şi o farfurie folosind un cuţitaş, o dăltiţă creată tot mental, şi făceam ca să ne obişnuim cu a face ceva care era necesar pentru mâncat! Noi nu mâncam atunci decât un fruct şi un tubercul când era nevoie: cream o navă, mergeam în codru şi luam UN fruct şi/sau UN tubercul. Cam de 2-3 ori pe an în ultima vreme, în funcţie de bioritm (când energiile ne erau diminuate, când se schimbau trecător unele funcţiuni, etc. ).
Deci nu aveam obişnuinţa fizicului - dar orientarea aceea a fost de ajuns ca să ne orientăm imediat în viaţă fizică (când ai făcut ceva o dată, te orinetezi şi a doua oară, etc.).

Cristiana spunea...

Nu este o diferenţă foarte mare între întruparea noastră de acum şi cea de atunci - doar că ne e frică între noi să ne manifestăm şi să ne dezvoltăm de la începutul vieţii. Copilul (am scris la blogul de Călătorii astrale, îl voi prelua şi dezvolta aici) azi are percepţii multisenzoriale - părintele nu-l crede că el vede zâne, spiriduşi, tre' să vadă lingura şi farfuria! Un copilaş de 4 ani ne-a auzit pe mama lui şi pe mine vorbind despre aură şi cum a ajuns acasă i-a arătat mamei pe faţa ei: "Uite, aici eşti verde, aici eşti roz!" ÎNŢELESESE PERFECT DESPRE CE VORBISEM NOI - ATUNCI VORBISEM... PE LIMBA LUI !!!Pe facebook mamele scriu că copilaşii se uită fix într-un punct şi când mama spune că trebuie să facă ceva, el spune că... acolo e prietenul lui!!! Mama speriată scrie că se întâmplă ceva cu copilul... Unele răspunsuri sunt că ... o să-i treacă toţi copiii fac aşa - aşa cum toţi fac pojar !!! Eu le explic - 1-2 persoane sunt interesate - celelalte nu... Nu mai explic nimic, scriu aici şi gata, cine vrea, citeşte aici, acum ştiu unde să găsească răspunsuri.
Nu sunt copiii indigo, violet, etc. doar acum, în ultimii 30 de ani - TOŢI AM FOST AŞA (indigo, violet, cristal, curcubeu, etc.), DAR PĂRINŢII NOŞTRI NE-AU "EDUCAT" BINE... Acum începem să ne dăm seama cu mâhnire că e tare greu să ne recuperăm ceea ce am pierdut, dar unora le este aproape indispensabil să-şi recupereze percepţiile, le ascund, dar nu dau înapoi... Respect tuturor !!!
Mai discutăm !!!

Cristiana spunea...

Avem TOT liberul arbitru - de fapt zicem că lumea noastră e îngrozitoare - dar este aşa pentru că ni se oferă libertatea de a face cam orice !!! Dacă nu te gândeşti că, de fapt, nu ţi-a luat NIMENI capacităţile, ci s-au diminuat datorită vibraţiei zonale, şi apoi ne-am limitat şi omorât între noi... Vrei să faci ceva? poţi, dacă vrei să şi calci pe cadavre... Sau nu, şi atunci trăieşti modest ...
Sunt multe de spus cu privire la liberul arbitru. Am scris pe blog câteva articole.

Anonim spunea...

Zundecibalm a fost marele preot in vremea lui Decebal ,el va fi de fapt tradatorul cel care se va intalnii cu Marele preot al templului lui Jupiter (marele preot roman)si vor decide ca regii si-mparatii sunt trecatori ca oricum au de unde sa ia altii ,dar ca ii musai sa se adapteze noii religii care castiga teren in fata religiilor lor .Si daca au facut-o, au facut-o in felul lor pt a putea tine in mana pe mai departe coroananele lumii in mainile lor .In vremea aceea religia dacilor era deja compromisa asa zisii preoti devenisera deja violatori,hoti ,tradatori ,desii intre ei mai existau exemplare nu numai oneste dar si foarte invatate si cu o cunoastere profunda a lucrurilor de ieri dar si a celor de azi Burilo fiind unul dintre acestia ,el ii va ajuta pe urmatorii doi regi ai Daciei sa lupte in continuare .Cand am citit cartea lui Bucur I -Sarmis m-am intrebat ce s-ar fi intamplat daca dacii se uneau cu romanii ?Si sincer cum ne-am ales noi cu denumirea de romani si Romania care -i aceiasi cu a imperiului Roman ,doar nu ne impiedicam de un i din a ?Ca vorbeam limba romana vulgara e drept dovada sta numele propii>Diegis,Costisos ,Apronilla Dicomis ,etc.Si cum naiba dacii au pus pe tronul Imperiului Roman (dupa cucerirea Daciei)in decurs de 700 de ani atatia imparati de origini getice (cam 86 din cate imi aduc aminte)?
Cat despre Calatorii Mosilor pt mine sunt asemeni inventatorilor de azi ,doar ca cu mai mult bun simt si-o mai mare intelegere asupra firii umane si la ce va duce fiecare descoperire .Apropo inca nu stiu dar sunt aproape sigura ca fiecare razboi a dus la schimbari majore in inventarea obiectelor folosite in doua scopuri >pe timp de pace si razboi ,uneltele sunt un ex bun .

Anonim spunea...

Imi aduc aminte ca-n 2008 pe vremea asta eram la Roma (la munca ce-i drept )si eram plecata pt prima data in viata mea singura de acasa .De cum am ajuns in Roma o neliniste absurda m-a incoltit ,3 saptamani am stat dar n-a fost seara ,zi in care sa nu am iesiri astrale ,pe majoritatea nu mi le amintesc ,stiu doar ca au avut loc datorita zgomotului din urechi si putului in care cadeam ,culmea a fost singura perioada din viata mea in care mi-era groaza sa ma asez si pe un scaun ,cum o faceam aparea vuietul .Ce-mi aduc aminte cert e ca ma aflam undeva sub pamant intr-un tunel si stiam sigur ca acolo e bine .Cand sora mea a vrut sa ma duca sa vizitez Coloseumul a fost un adevarat dezastru ,de unde veneam eu cu trenul se vedea impozantul Coloseum ,crede-ma n-am zis nimanui dar acolo in trenul acela care circula cu o mare viteza brusc erau alti oameni ,imbracati in haine atat de diferite dintr-o epoca apusa ,erau cu totii dezorientati si toti aveau cate o zgarda metalica la gat ,simteam teama acelor oameni ,simteam mirosul sudorii ,al fricii ,neputinta se citea in ochii aceia albastri ...Si brusc m-am trezit din nou in tren si cum iti dai seama n-am mai mers la Coloseum (oricum era in renovare ,o parte din el ,dar eu n-am putut).De atunci am batut In fiecare concediu timp de 6 ani am lucrat in Austria ,Germania dar nu mi s-a mai intamplat asa ceva ,e drept ca de cate ori sunt plecata mi se intampla in fiecare noapte ,dar trairea aceea n-am mai avut-o niciodata .
M-am gandit mult ,am incercat sa citesc cam tot ce-ai scris si le-am pus cap la cap cu ce stiu din istorie ,carti ,Demetrescu ,ezoterie ,religie .Si din tot amalgamul m-am trezit intrebandu-ma ce-i cu ajutatorii nostri ?Si asa am ajuns la concluzia ca avem liberul albitru si ca ei nu pot face nimic in momentele noastre de prostie ,sau cu cat omul e mai evoluat spiritual si ajutatorii sai sunt mai puternici.(trebuie sa plec )

Anonim spunea...

Scuza-ma stiu ca devin obositoare ,dar zilele astea m-au facut sa ma intreb ce naiba caut in lumea asta .Unde te uiti nu gasesti decat impilare ,tari dezmembrate ,popoare distruse ,oameni impinsi fara voie sa migreze ,religii care mor si altele care iau nastere (e drept ca cu ajutorul religiei musulmane ,ortodoxe si catolice ,ca doar n-au pus-o in 20016 de -o intalnire intamplatoare).o lume nebuna care se autodistruge pt a crea o alta lume si mai nebuna .Stiu ca trebuie sa invat sa fiu observator si nicidecum jucator ,stiu ca ar trebui sa privesc altfel lucrurile si sa nu ma las afectata .Dar draga mea tara noastra ,cat si intreaga planeta trece prin niste schimbari in rau si nicidecum in bine .Si asta-mi aduce aminte ca tu aveai dreptate cei mai multi dintre noi suntem la ultima aparitie pe Pamant si cum ne-am putea manifesta decat cum ne-am manifestat ultimii 5000 de ani ,nu s-au schimbat prea multe ,atat ca avem tehnologie si metode in plus de a ne face rau .
Nici nu -ti vine sa crezi ca odata am fost Oameni adevarati care nu tulburam linistea microbilor daramite sa ne facem rau unii altora .
Nu stiu cum s-au simtit Oamenii de atunci care erau constienti ca va venii timpul sa devina mai rai ca animalele ,nu-i putin lucru sa poti vedea viitorul lumii si aportul adus de tine insuti in ridicarea si decaderea umanitatii.
Nu ma lua in seama e doar strigatul neputintei mele .Ma bucur ca ti-am intalnit scrierile ,adevaruri de mult uitate si de multi refuzate ,dar oricum mai pertinente decat religia crestinista sau cea musulmana minus partea cu Isus , cu un nenea zeu rau si neindurator care are si iubeste un singur popor.

Cristiana spunea...

Nuuuuu... niciodată nu eşti obositoare,doar eu încerc să mă împart în toate părţile, dar CREDE-MĂ TE ROG DIN SUFLET este o mare bucurie să citesc gândurile tale, eşti un om cu totul deosebit !!! o să-ţi răspund şi la cele de mai sus, pentru că şi eu am aceleaşi reţineri cu privire la Roma,la Colosseum... datorită lui nu am fost niciodată în stare să mă gândesc măcar că aş vrea s-o vizitez, din nefericire... Când am avut în faţă o hartă minunată în felulei, cu toate monumentele Romei, mi s-a strâns inima şi nu ştiam de ce. Când am deschis-o a doua oară, am avut aceeaşi simţire şi o viziune de noapte cu linişte dar şi răgete de animale... eram pe o stradă foarte largă, impecabil pavată şi curată, şi simţeam că-i aparţin dar că locul meu nu era acolo, că aş fi vrut să fug cât mai departe, să fiu departe de ea... Nu vedeam Colosseum-ul, dar auzeam răgetele acelea şi senzaţia m-a scos imediat din viziune. Am ştiut că eram patrician şi comandantul flotei părintelui meu care era nemulţumit şi de mine, şi de fratele meu - nu eram bătăioşi, nu aveam spiritul acela de războinic, de conchistador cum s-a folosit spus mai târziu... I-am lăsat fratelui totuşi postura aceasta de amiral (cineva a avut ani mai târziu, o viziune despre mine şi a spus că eram ceva ca un amiral în flota romană, a văzut bine!)şi împins de mama şi soţia mea am plecat în Tracia (ţara mamei mele)şi mai departe, în Carpaţi, la Moşi...
Da, asta a devenit lumea noastră - atipică, dar necesară nouă tuturor, pentru a ne cunoaşte şi puterile, şi neputinţele. Oamenii (noi, căci toate spiritele umane s-au întrupat atunci, în mileniile acelea) ştiau bine pentru ce veniseră aici,pe Pământ, sunt extrem de rare asemenea cicluri de vieţi cum s-au desfăşurat aici, în vremurile acestea ale Pământului. Nu era normal o fericire, dar conştiinţa cerea cu necesitate asemenea trăiri... Azi puţini suntem conştienţi de răul lumii, mulţi sunt bucuroşi chiar, se scaldă în astfel de neputinţe (şi ştim asta) - dar va fi pentru ultima dată: prima şi ultima dată când astfel de grupuri spirituale se vor manifesta aşa, auto-corectările vor estompa mult toată perversitatea din sufletele lor. Şi noi am trăit, în trecutul unor cicluri din valuri de vremuri, ceea ce ne îngrozeşte acum, ca să se ajungă la asemenea sentimente trebuie să fi trecut prin asta şi să fi ajutat valuri de spirite să se cunoască şi să se corecteze.
Atitudinea noastră severă trebuie să fie şi să rămână. Nu disperarea, nu sila, nu dispreţul. Eu învăţ să nu mă revolt, chiar dacă sub nici o formă nu aş face aşa ceva. E o bucurie să ştiu că nu pot fi aşa, dar nici măcar revolta nu trebuie s-o îmbrăţişez. Este vremea altora să se revolte -pentru noi este acţiunea în opoziţie (să facem pe dos, nu altceva) şi atitudinea severă.
Aşa încât... FRUNTEA SUS !!! Să-ţi fie bine !!!