Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degrabă de păsările care i-au cântat la ferestre... de florile care i-au crescut în fața ochilor, dimineață după dimineață, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsă, de îngerii care i-au vorbit întotdeauna despre Moșii pământurilor străvechi și despre tainele ascunse ale omului mereu căutător în trecuturile sale, în prezentul său și în viitorul către care se îndreaptă cu încredere, străbătând valurile eternităților...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

marți, 20 noiembrie 2018

15. CUNOAŞTEREA PROFUNDĂ A SCHIMBĂRILOR ÎN COMPORTAMENTUL UMAN

I. IDEI PRINCIPALE
1. A fost perioada cu comportamentele cele mai elevate ale întregii omeniri după ultima glaciaţiune.
2. Oamenii au fost conştienţi şi de trecutul lor, şi de prezentul cu ajutor reciproc pentru dezvoltarea tuturor activităţilor fizice, şi de comportamentele în permanentă schimbare, spre negativ, ale viitorului.
3. Sub influenţa memoriilor spirituale proprii, a îndrumărilor bianuale ale Moşilor şi Călătorilor Moşilor, ale drumeţiilor proprii introspective în propriile teritorii şi în teritoriile altor popoare, oamenii consolidau cele mai avansate comportamente şi activităţi, dezvoltau relaţii de într-ajutorare pentru consolidarea lor, fără de care erau conştienţi că orice comportament de-a lungul timpului, în continuare, ar fi fost mult mai agresiv pentru ei înşişi şi pentru întreaga planetă. 

II. DETALII, DISCUŢII
Am discutat de-a lungul timpului în fel şi chip despre manifestările comportamentale ale oamenilor în etapa mentală, adică în etapa planetară cu vibraţii foarte înalte. După ultima glaciaţiune, vibraţia medie planetară a continuat să scadă, mult mai abrupt decât înainte, sub incidenţa radiaţiilor cosmice pe care plafonul ceţos, care exista în perioada cu vibraţii foarte înalte, le reţinea şi proteja astfel planeta şi biosistemul ei. De asemenea, plafonul ceţos a menţinut, ca stare permanentă a planetei înainte de ultima glaciaţiune, o vibraţie înaltă în structurile ei, suficient de înaltă pentru ca toate vieţuitoarele să evolueze în mod optim, odihnitor, pentru fiecare specie în parte. Cele discutate anterior, despre schimbarea mediului natural general şi despre schimbarea corporalităţii umane ne conduc de asemenea la înţelegerea tuturor schimbărilor comportamentale ale oamenilor. Azi le acceptăm mai greu, dar în perioada studiată - cu cca. 8.000-10.000 de ani în urmă - erau înţelese mai ales schimbările din comportamentul uman: aşa cum fuseseră în străvechimi, aşa cum erau în timpul lor şi mai ales cum aveau să devină în viitor. Asemenea schimbări nu au avut loc brusc, ci treptat, şi mai ales în deplină înţelegere a celor care se petreceau, cu o încredere bazată pe cunoaşterea tuturor celor trecute, prezente şi viitoare, pe înţelegerea factorilor care conduseseră la toate modificările pe care le-am discutat anterior: spirituale (aici – cu referire la grupurile spirituale întrupate), de mediu planetar, de corporalitate, pe scurt – înţelegerea evoluţiilor aflate în derulare pe Pământ. Şi mai ales oamenii ştiau, şi urmăreau permanent, variaţiile vibraţiei medii planetare, toate micile şi marile ei variaţii: de la o zi la alta, de la un an la altul, de la un grup de ani la următorul, aşadar urmărindu-le atent pe toate, aşa cum se derulează ele în mod natural.  
Dar ştiau şi că percepţiile oamenilor se diminuau de la o perioadă mai lungă de timp la alta, însă atunci, în acele vremuri, nuanţele comportamentale nu se schimbau, oamenii fiind perfect conştienţi că:
– în trecut puteau să ridice vibraţia aşezărilor lor după orice glaciaţiune, lăsând apoi treptat ca vibraţia să se diminueze până la naturalul planetar; în vremurile lor nu o mai puteau face – şi nici nu o mai doreau de altfel, înţelegând perspectiva diminuării naturale, precum şi motivele pentru care nu mai aveau această putere şi nici nu mai aveau sarcini pe măsura ei;
– în prezentul lor, ceea ce puteau face cu multă uşurinţă era păstrarea calităţii înalte a creaţiei lor fizice şi a derulărilor comportamentale în familie, în aşezare, care le era societatea de bază în continuare; apoi în drumurile lor în lume, unde o astfel de calitate creştea conştient de la un drum la altul al oricărui om din aşezare, pe măsura creşterii experienţei proprii şi de la un om la alt om, căci toate noutăţile şi înţelegerile erau analizate în prezenţa învăţătorului din propria aşezare, astfel încât experienţele fiecăruia circulau rapid, şi fluid, de la o familie la alta. 
Cunoşteau deosebirile care urmau să apară în viitor nu numai după specificul aşezărilor în funcţie de continent, şi de locul pe continent, ci şi ca urmare – cel mai important lucru pe care îl ştiau cu toţii – a faptului că pentru acele popoare care vor termina primele sarcinile lor pământene şi vor pleca primele de pe Pământ, Moşii lor vor pleca mult mai repede din mijlocul lor, pentru a le lăsa mai mult timp pentru libertatea de a se manifesta aşa cum puteau ei, aşa cum simţeau ei în mod natural: mai presus de prezenţa Moşilor care răspândeau vibraţii înalte şi astfel determinau oamenii să le urmeze învăţăturile. Obişnuinţelor lor de până atunci fuseseră să urmeze sfaturile celor cu ştiinţă mai multă, să acţioneze conform unui exemplu de conducător cu înalte forme de manifestare personală. Asemenea spirite cu experienţă, orientare şi putere de adaptare mai puţină aveau însă nevoie să-şi cunoască propriile lor manifestări, bune sau rele, pe care le puteau avea chiar în lipsa unui conducător spiritual de cea mai înaltă calitate spirituală: adică să se manifeste aşa cum trăiau liber în alte zone din univers de unde veniseră pe Pământ, ordonându-şi singuri acţiunile fără a depinde de un conducător mai înalt-spiritual. Aveau nevoie cu toţii să se cunoască pe ei înşişi cum se comportau în situaţii grele, planetare şi sociale, începând chiar cu conducătorii aleşi sau moşteniţi în fruntea societăţilor lor, dar care făceau parte chiar din grupurile spirituale cu care veniseră pe Pământ. Conducătorii aleşi, de acest fel, ai grupurilor care aveau să stea cel mai scurt timp în continuare pe Pământ, au apărut cu puţin timp înainte de începerea retragerii majorităţii Moşilor din lume, adică de regulă la sfârşitul mileniului IV î.H. În restul popoarelor, majoritatea Moşilor se va retrage treptat de-a lungul mileniului I î.H. – mileniul I d.H., iar în continuare aveau să rămână doar câţiva în mijlocul lumii, acolo unde, şi când vor socoti dânşii că oamenii sunt pregătiţi să-şi asume responsabilităţile reale, de înaltă calitate şi moralitate, necesare trecerii acestei perioade grele. 
Geţii ştiau bine aceste lucruri şi mai ştiau că:
– Moşii lor vor fi printre ultimii care vor pleca din mjlocul lor, rămânând încă un timp până după schimbarea vremurilor: o schimbare mult aşteptată, de la “întunecarea” luminii (aurei) cerurilor şi pământurilor – la începerea “luminării” acelei lumini interioare, radiante, a creşterii puterii luminiscenţei cerurilor şi pământurilor, ce până atunci mersese tot timpul spre întunecare; azi numim diminuarea vibraţiei planetare schimbată acum 2000 de ani cu creşterea ei: creşterea vibraţiei planetare - a întregii galaxii, a întregii zone locale a universului;
– călătoriile geţilor prin lume aveau să treacă dintr-un registru deschis, adică de parcurs direct prin mijlocul popoarelor conştiente şi bucuroase de trecerea drumeţilor prin ţara lor – la un registru ascuns, fără ca asemenea călătorii să fie însă abandonate multă vreme. Oamenii aveau sarcina să simtă modul în care se schimba vibraţia locurilor, cum se schimba vibraţia locurilor şi populaţiilor trecând prin canalele eterice continentale (care duceau cu ele vibraţiile aşezărilor pe care le traversau). Până la ultimele călătorii spirituale, geţii au cunoscut astfel intuiţiile popoarelor, schimbarea lor în funcţie de interesele locale, schimbarea conducătorilor care antrenau după ei poftele, dorinţele, plăcerile şi neplăcerile lor, supunându-şi popoarele fără nici o greutate liniilor lor proprii de conduită, şi ele fiind în permanentă schimbare: din rău în mai rău, după cum erau influenţaţi de chiar vibraţia planetară aflată în continuă diminuare, precum şi variaţiilor bruşte de vibraţie, rapide, dezorientante, obositoare. De la frustrări la mânie, la certuri şi război nu a trecut mult timp. Moşii nu au învăţat niciodată oamenii să se războiască sau să-şi facă arme pentru război, doar oamenii şi-au creat arme pornind de la:
– uneltele folosite în gospodărie şi la muncile cultivării câmpurilor şi pomilor;
– din experienţa lor ancestrală, dinainte de venirea pe Pământ, pe care orice spirit o avea, o are, în memoriile sale spirituale: în funcţie de diferite vibraţii, ale mediului şi ale manifestărilor proprii, care apăreau în astfel de conjuncturi agresive, influenţându-se reciproc, şi erau aplicate fără gândire prea multă, după puterea tuturor de punere în practică: de la care urmau imediat “perfecţionări” ale răului în sine, adaptări la alte noi situaţii, dezvoltări agresive de-a lungul timpului. 

Ştiind toate acestea, oamenii rămaşi sub influenţa spirituală de înalt calibru a Moşilor lucrau pentru obişnuinţa şi păstrarea celor mai înalte comportamente, întărirea lor, consolidarea lor în profunzimi adânci, să fie puternic înrădăcinate în comportamente, în orice fel de manifestări umane. Să înţelegem în consecinţă că manifestările fizice în totalitatea lor, cele bune, morale, calitativ-înalte, au fost cândva acte gândite şi bine consolidate prin gândire, conştienţă şi conştiinţă activă, aşadar acte pur intelectuale la baza lor cauzală, aşa cum vom accentua în studiile despre formarea tradiţiilor; ceea ce însemna, pe scurt:
– amintirea, readucerea din memorii şi aplicarea experienţei spirituale dinaintea evoluţiilor pământene, adaptarea ei la realităţile Pământului;
– analizarea adaptărilor şi corecţiile lor în funcţie de mediul planetar şi social-spiritual; să nu pierdem din vedere şi profunzimea experienţei de corecţii din timpul programelor atlante, proaspăt şi clar păstrate în minte, precum şi a lucrărilor realizate sub îndrumările corective ale paznicilor din străvechime. Toate erau pentru oamenii de atunci mult mai apropiate de vremurile trăite, şi proaspăt memorate, decât sunt ele azi – dar şi azi începem să ne amintim, sau cel puţin să intuim multe din cele ale trecutului pe care îl studiem acum; 
– toate erau consolidate atunci şi prin îndrumările permanente ale Moşilor, transmise de două ori pe an, în zilele Mijlocului de Vară şi în zilele Mijlocului de Iarnă (adică imediat după solstiţii), care veneau să canalizeze oamenii de pretutindeni către cele mai importante linii generale de vieţuire extrem de profundă, necesară lor pentru perioada grea care avea să vină cândva foarte aproape totuşi: cu pierdere naturală a cunoaşterilor profunde, cu agresivitate, cu limitări de moralitate. Aşa stăteau lucrurile la geţi, dar atunci, în perioada pe care o analizăm, la fel se petreceau lucrurile pentru toate popoarele din lume – doar că pentru geţi perioada a fost mult mai lungă, comparativ cu popoarele din care Moşii aveau să se retragă mai devreme (aşa cum au fost cele din Orient, precum şi popoare din Mesopotamia, Arabia şi o parte din Africa). Geţii nu au fost singurul popor astfel îndrumat timp mai îndelungat, prin destinul lor, iar necesităţile unui asemenea destin ţineau de sarcinile complexe pe care aceste popoare le-au avut, şi le au încă, în tabloul general al istoriei umanităţii;
– pe lângă îndrumările Moşilor, cu moştenirea de practică generală în familie şi aşezare, în plus drumurile spirituale ale fiecărui om în parte, despre care discutăm, în plus cu rememorările spaţio-temporale în amănunt, în prezenţa şi sub îndrumarea Călătorilor Moşilor, toate veneau periodic ca o ajustare fină, ca un acordaj fin şi deosebit de profund odată cu trecerea timpului, urmând ca rezultatele călătoriilor lor să fie puse în practică, aşa cum am discutat, la reîntoarcerea în aşezare. 
Şi discutăm aici nu numai despre creaţia materială, ca bază de trăire umană, cu aplicaţii ale celor cunoscute pe toate căile, care ofereau suport material în gospodărie şi aşezare, ci şi despre comportamentele oamenilor între ei, despre formarea obiceiurilor de relaţionare, de care omenirea nu avusese nevoie în evoluţiile pământene de până atunci. 
Vom mai discuta pe parcurs despre toate aceste aspecte, în felul şi în măsura în care fiecare act de manifestare umană este legat de derularea vremurilor.

GÂNDUL ZILEI
Trăim practic acum un examen de maturitate care ţine cât întreaga noastră stare de adult. Şi în multe puncte vitale ale acestui drum de înălţare spirituală, viaţa noastră de acest fel depinde de neajungerea copiilor (încă) într-o stare asemănătoare, dar prin care ei se pregătesc s-o trăiască, ajutându-ne pe noi să "deschidem" ochii sufletului în lumea noastră.

Niciun comentariu: