11. CERCETĂRILE ASTRAL-MENTALE ALE DRUMEŢILOR ÎN TIMPUL CĂLĂTORIILOR SPIRITUALE

Este un subiect pe care, este drept, l-am tratat destul de repede, fiind atentă la atingerea a cât mai multor puncte de descriere a celor legate de drumeţiile spirituale. Aştept întotdeauna cererile dvs. de dezvoltare a unei informaţii sau alteia, şi mulţumesc frumos pentru acest ajutor prin comentarii. Câteva precizări dau pe loc, de aceea vă invit să urmăriţi şi comentariile la postări, cele pe care le consider că trebuiesc dezvoltate le pun în articole mai complexe. Toate pot fi de folos pentru lămurirea noastră – a mea în egală măsură ca şi a cititorilor, căci de multe ori efectuez studii suplimentare – uneori dintr-o simplă discuţie se poate naşte un capitol întreg lămuritor pentru dezbaterile viitoare.

Este necesar de înţeles faptul că omul nu învăţa în viaţa aflată în desfăşurare cum să se comporte, cum să meargă, să vorbească, nu învăţa meserii, şi altele asemănătoare. Azi le facem pe toate pentru că uităm la naştere o parte din cele anterioare, dar păstrăm intuiţii generale care ne ajută să ne orientăm din copilărie în viaţa curentă, şi apoi în societatea curentă. Învăţăm cele din şcoală pe de o parte pentru că avem rareori ocazii să transpunem în viaţa fizică ceea ce facem mental şi astral prin puterea radiaţiei spirituale în toate direcţiile de manifestare: de la comunicare la deplasare şi creaţie materială. Tot ceea ce facem mental poate fi transpus în fizic şi învăţăm aceste lucruri de-a lungul evoluţiilor în care ne obişnuim cu manifestarea prin forţele cu vibraţie din ce în ce mai joasă – aşa cum sunt pe Pământ forţele fizice, cărora le corespund corpurile fizice. Pe de altă parte, noi, între noi, oamenii, am fost şi suntem obligaţi de societate să ne desconsiderăm percepţiile multisenzoriale, să ni le blocăm – chiar dacă ele nu rămân blocate definitiv. În străvechimi şi în vechime (înainte şi după ultima glaciaţiune) omul îşi amintea perfect, încă şi după schimbarea vremurilor şi corpurilor sale, tot ceea ce trăise în trecut, iar familia sa, aşezarea întreagă – practic toată lumea acelor vremuri încuraja din plin, cu maxim respect şi înţelegere profundă, ajutând prin menţinerea unui climat liniştit, bogat în manifestări de acelaşi fel, pentru copilul care îşi descoperea pe măsura creşterii toate cele necesare pentru realizarea tuturor celor din destinul său. Treptat, după intrarea în maturitate, omul renunţa la o parte din activităţile mentale: de deplasare şi de comunicare mentală, pentru a lăsa spaţiu din ce în ce mai mare celor fizice, dar fără să renunţe definitiv la ele. El învăţa să-şi adapteze cele bine-ştiute din experienţa sa totală – la cele de trebuinţă în acel moment şi să-şi folosească toate cele ale corpului său pentru realizarea direcţiilor de activitate: azi le numim meserii. Îşi amintea perfect experienţa de pe toate continentele, la fel recalibrările realizate în timpul paznicilor din străvechimi. Nu avea nevoie să le revadă în călătoriile astrale astfel, dar avea nevoie de altceva. Să luăm un exemplu: cultivarea pământului, urmărirea dezvoltării vegetaţiei, culesul şi prelucrarea integrală a produsului, folosirea lui în diferite situaţii. Ceea ce preocupa omul era să adapteze priceperea lui la condiţiile locale: în funcţie de compoziţia solurilor, de perioadele de creştere în diferite anotimpuri, de necesităţile de întreţinere, condiţiile atmosferice, densităţile şi compoziţia atmosferică, compoziţia fizico-chimică şi biologică a apelor, alte particularităţi pe anotimpuri,atenţia la vieţuitoarele care puteau folosi şi ele cele pe care le cultivau. Toate erau aşadar ORIENTĂRI specifice Pământului şi vremurilor. În călătorii, fiecare om recunoştea prin intuiţia sa care erau plantele sălbatice din regiunile pe care le străbătea, cele care puteau ajuta la desfăşurarea vieţii în comunitate, mergând pe linia prelevării de seminţe, puţin pământ şi toate cele necesare adaptării plantelor pe solurile aşezării lor şi vieţuirii lor. Studiul astral – care era urmat de aprofundări prin studii mentale – urmărea perioadele de vegetaţie ale plantelor noi, de la sămânţă la folosirea plantei mature, aşa cum am enumerat mai sus. Urma apoi studiul buruienilor care putea afecta cultura în perioadele de vegetaţie, al insectelor de acelaşi fel, precum şi modul de îndepărtare – NU prin ucidere, ci prin cultivarea la o distanţă corespunzătoare, a altor plante dorite mai mult de insecte, rozătoare, păsări (de aceea am scris mai sus: şi altele necesare vieţuirii lor). Practic ajungeau acasă ştiind tot ceea ce le trebuia pentru aclimatizarea, cultivarea lor, dar şi căutarea unor aditivi în soluri care să uşureze perioada vegetativă. Aici ajutau Moşii care aduceau din lume o cantitate mică din diverse substanţe (pământuri, metale, cristale) care să sporească particularităţile solurilor, cu repere la adaptarea pentru recolte sănătoase şi bogate. Şi aici putem discuta două aspecte ajutătoare.

În primul rând aş aduce în discuţie drept imagine deosebit de sugestivă ceva din finalul părţii a treia a Trilogiei Inelelor (J.R.R. Tolkien). Este adusă o sămânţă a copacilor minunaţi din Lothlorien, împreună cu un pumn de ţărână din pământul lor natal, dar din care ţărână grădinarul Samwise Gamgee pune în plus câte un fir la câţi copaci sunt prin aşezare, apoi ceea ce a rămas împrăştie în cele patru zări (episodul nu afost ecranizat – dar este foarte frumos, la fel ca şi alte câteva care fac cărţile deosebit de frumoase, unice în felul lor, oglindind metaforic, mai mult sau mai puţin, o bună parte din realitatea vremurilor trecute). 

Pe oameni nu-i interesau decât în linii foarte mari trecutul sau viitorul, pe care le cunoşteau deopotrivă: trecutul – din propriile amintiri şi cunoaşteri din alte cicluri de vieţi trecute, iar viitorul din planificările bazate pe experienţa iniţializatorilor călătoriei spre Pământ şi necesităţile proprii de trăiri care să-i ajute să-şi corecteze personal manifestările în vibraţii foarte joase. Însă erau interesaţi de prezentul care făcea legătura între cele două perioade, lucrau permanent pentru constituirea unor linii de manifestare pe care azi le credem eterne, dar nu este de loc aşa. Spre exemplu, omul asculta (nu numai că auzea) cu multă uşurinţă “simfoniile”, “corurile” planetare şi stelare de o varietate pe care mintea noastră de acum nu o poate cuprinde, pentru că nu am fost obişnuiţi să gândim lumea în acest fel. Le asculta şi le analiza din mult mai multe puncte de vedere decât ceea ce facem noi azi, la nivel de ştiinţe (astrofizică, de exemplu). Omul străvechi (înainte de ultima glaciaţiune) şi omul vechi (imediat după ultima glaciaţiune) nu avea instrumente muzicale, pentru că nu avea nevoie de ele. Dar călătorii spirituali, pe drumul lor de ajungere pe Pământ, ascultau în lungul drumului aceste simfonii cosmice şi planetare pe care încă le mai auzeau – dar nu avea de ce să le admire aşa cum am face azi, ci le foloseau pentru a înţelege:

1. Din cele cosmice: peisajul cosmic al împrejurimilor, cu toate cele specifice stelelor, planetelor şi biosistemelor lor, radiaţiile şi circulaţile de fluxuri energo-materiale care stau la baza întrupărilor de pretutindeni, dar şi schimbările în curs ale vremurilor, cu influenţele care veneau din galaxii, schimbări ale fizicii cosmice (stelare, planetare) sub influenţa diminuării vibraţiei zonale. Un subiect de neînţeles azi pentru noi este schimbarea orbitelor stelare şi planetare, care în trecut erau circulare şi care au devenit treptat eliptice, cu două diametre de lungimi diferite (unul scurt şi altul lung) ceea ce a format o serie întreagă de fenomene planetare (cum ar fi anotimpurile). Toate aceste modificări sunt de fapt arhetipale, şi pe ele le urmăreau cu atenţie: toate macro-structurile şi micro-structurile se modifică singure prin schimbarea registrului de vibraţie (cum se închid florile noaptea şi se deschid dimineaţa) – elementele despre care discutam în studiile despre “complexul reptilian” ne conduc la înţelegerea necesităţii de variaţie a condiţiilor de viaţă şi astfel a manifestărilor cât mai variate ale vieţuitoarelor pământene care nu se pot deplasa încă de la o planetă la alta, dar se pregătesc prin această bogăţie de schimbări planetare pentru astfel de deplasări, prin multe evoluţii în condiţii din ce în ce mai diverse: treptat, pe măsura creşterii puterii lor spirituale. 

Toate modificările erau percepute de oameni în viaţa lor curentă şi aprofundate în drumurile spirituale în care activităţile din familie şi aşezare erau reduse şi activitatea de aprofundare erau la maximum necesar fiecărui om în parte. Călăuza încuraja relaţia drumeţului cu ajutătorii lui astrali, iar ajutătorii încurajau relaţia cu călăuza lui: o împletire deosebită de relaţii, despre care fiecare om ştia că era practic pe sfârşite, dar acesta nu era de loc un motiv de tristeţe pentru nimeni, ci de înţelegere profundă a necesităţilor de derulare a unor vremuri grele, dar absolut necesare tuturor evoluanţilor pământeni, indiferent dacă erau oameni sau orice alt fel de vieţuitoare. 

2. Din cele pământene, din care am mai decopertat câte ceva anterior, se refereau în primul rând la cele necesare familiei şi aşezării, omenirii în general, studiind viaţa pe o duc oamenii pe fiecare continent – cu prioritate în acele locuri unde aveau planificate drumeţiile peste hotarele regiunii în care se născuseră. De o deosebită importanţă erau cercetările asupra biosistemului local şi general-pământean, schimbările în funcţie de condiţiile proprii de trai – indiferent dacă era vorba despre vegetaţie sau animale. 

Era foarte importantă o astfel de cunoaştere – care ar mira pe oricine azi la prima vedere, dar care ne lămureşte dacă privim lucrurile din perspectiva cunoaşterii vieţilor proprii în continuare: în diferite popoare, pe diferite continente, pentru care era foarte bine să se efectueze o pregătire de acest fel. Desigur, ar fi multe de spus, dar deocamdată să ne oprim aici din acest unghi de vedere şi vom înţelege mult mai multe din descrierile unor moduri de percepere a realităţii, care ne vor deschide mult perspectivele din care oamenii de pretutindeni în acele vremuri înţelegeau vremurile lor şi cele ce aveau să vină. 

Un aspect deosebit de important, la care am mai făcut deseori referire se referă la studiul larg care pregătea crearea unor elemente care să amintească omenirii viitorului (din perspectiva lor) de toate cele pe care le percepuse omul cândva: percepţii legate de sunete şi de imagini, de cunoaşteri complexe pe care nu le puteau realiza decât prin ceea ce azi numim abstractizare – lumea simbolurilor care avea să ne şoptească despre inteligenţa umană, priceperea, percepţiile bogate şi profunde, oglindind o cunoaştere extrem de adâncă a lumii. Azi nu putem încă să pătrundem prea mult în această “lume” a simbolurilor – de regulă facem presupuneri, dar pe măsura deschiderii puterilor noastre multisenzoriale ne vom da seama cu certitudine. 

Multe dintre cercetările pe drumuri ale oamenilor aveau drept punct de referinţă în anumite perioade ale drumului (când percepţiile omului, în bioritmul propriu, erau la cote maxime, necesare acuităţii percepţiilor) toate cele care aveau să stea la baza creării tuturor celor necesare redării, cu cât mai multă precizie, a realităţii profunde, care va deveni imperceptibilă practic la un moment dat: 

– crearea instrumentelor muzicale pentru redarea sunetelor fundamentale ale cerurilor, pământurilor, apelor, vieţuitoarelor de oriunde. Obişnuiesc să spun ceva cu privire la acest aspect: unele dintre cele mai complexe instrumente muzicale, care redau multe aspecte ale acestei direcţii sunt acordeonul – răspândit în Europa, continent cu o mare complexitate de vibraţii, precum şi cimpoiul, rămas din nefericire mai mult în folclorul românesc şi cel scoţian; dar el a fost răspândit practic de la Oceanul Atlantic până în Tibet. Aşa cum populaţiile tradiţionale (ale locului, nu migranţi) au fost exterminate în cea mai mare măsură, la fel s-au pierdut multe din cele aflate în tradiţiile lor;

– arhitectura inspirată din natură, dar mai ales din elementele eterice matriceale ale planetei: spre exemplu – arcele care ne plac atât de mult amintesc de canalele eterice matriceale şi celulele lor bune pentru stabilizare vibraţională, scările interioare şi exterioare inspirate din acelaşi fel de elemente matriceale eterice; un exemplu impresionant este imbinarea bârnelor pentru casele noastre în coadă de rândunică care aminteşte de radiaţia emisă de muchii, în legătură cu care există şi sfatul de a nu se aşeza oamenii – mai ales copiii, adolescenţii, femeile însărcinate – îndreptul muchiilor şi colţurilor meselor pentru a nu fi agresate câmpurile corpurilor lor fragile sau obosite de sarcină. 

– realizarea decoraţiunilor interioare (pereţi, mobilier, obiecte de uz familial) şi exterioare casei (sculptarea porţilor, gardurilor);

– decorarea elementelor de protecţie (îmbrăcăminte, încălţăminte);

– alte decorări ale obiectelor de uz personal, gospodăresc şi comun în aşezare, adică ceea ce numim diverse forme de arte frumoase: pictură, sculptură, cusături, etc. ;

– un capitol deosebit de important îşi trage originile în diverse modalităţi de transmitere a informaţiilor: definitivarea, cu îmbogăţire în funcţie de necesităţile poporului, a limbajului şi scrierii proprii fiecărui popor, ţinând cont de necesităţile de interiorizare şi exteriorizare. Poporul nostru a avut o scriere asemănătoare cu transmiterea de informaţii prin kippu-urile populaţiilor andine (munţii Anzi din America de Sud) – scriere care a fiinţat discret până spre anul 1000 d.H. Scrierea runică sub formă individuală a fost uneori folosită şi la noi, dar s-a păstrat în Europa, integral în popoarele slave şi în scrierea elină (în Grecia) şi parţial (cu semne specifice ataşate unor litere împrumutate din grafica generală adoptată în Europa) în unele popoare nordice; apoi scrierea cuneiformă, scrierea arabă (cu influenţe din direcţionarea canalelor eterice matriceale ale planetei), etc. 

Toate au fost studiate şi realizate, apoi aplicate pe măsura trecerii timpului, dar într-o perioadă relativ scurtă de timp (maximum 4-5.000 ani) şi cu aplicarea rapidă mai ales după prima mare migraţie (mileniul al III-a şi începutul mileniului al II-a). 

În contextul acestor prezentări succinte este necesar să ne mai oprim puţin şi asupra unui aspect puţin înţeles (am mai discutat pasager dar nu în mod special), după cum am văzut în urma discuţilor pe marginea celor scrise în trecut. Adică: am discutat despre faptul că se ştie acum că Zalmoxis cunoştea, şi lucra cu astfel de cunoaştere într-o multitudine de situaţii, cca. 300 de elemente chimice specifice Pământului. Mulţi se întreabă concret la ce-i folosea dânsului asemenea cunoaştere, dacă lumea nu era în faza industrializată pe care o cunoaştem azi. Eu obişnuiesc să dau două exemple:

1. Prelucrarea metalelor pentru o perioadă relativ scurtă de timp pentru menţinerea în stare de funcţionare: un obiect din metal să ţină atâta timp cât putea fi folosit de o familie până la ajungerea copiilor la vârsta şi experienţa maturităţii, când trebuia să-şi realizeze singur toate cele necesare traiului personal: de la casă până la cele mai mici obiecte gospădăreşti şi personale. După această perioadă, medie pe aşezare, obiectele îşi piedeau treptat puterea, devenind fragile, stricându-se uşor, dar putând fi folosite de o familie simplă (cuplul familial fără copii) până la sfârşitul vieţii. De regulă, pentru a nu fi mai târziu folosite, erau îngropate cu defuncţii sau arse dacă se folosea incinerarea. Noi cunoaştem obiceiurile egiptene de stocare în piramide sau oricum locuri funerare, unde scopul s-a schimbat odată cu pierderea cunoaşterilor, spre folosinţa decedatului “pe lumea cealaltă”. 

Copiii plecau din casa părintească creându-şi singuri noi obiecte, iar părinţii îşi reparau obiectele dacă era cazul (balamale pentru uşi, obiecte de uz mai rar), ori îşi realizau alte obiecte mici, ori dacă era nevoie creau altele din metale de acelaşi fel, dar folosindu-le pe grupuri de familii, un fond general de obiecte în completare, dezvoltând conlucrarea, într-ajutorarea. Dar obiectele erau realizate în general astfel încât ţineau toată viaţa părinţilor, dar nu şi viaţa lor plus a copiilor până la capăt. 

Astfel de lucruri erau create folosind spre exemplu metale şi catalizatori din pământuri rare aduse de Moşi din lume, şi care ofereau anumite particularităţi ştiute bine de oameni, dar care în ultimele milenii numai Moşii le puteau socoti şi ajuta la crearea celor necesare. 

Desigur nu toate erau folosite de daci, dar conducătorii grupurilor de Moşi, aşa cum la noi, între Alpi şi Urali, era Zalmoxis, ajutau diferite grupuri de aşezări, cu necesităţi specifice în funcţie de compoziţia solurilor, apelor, atmosferice, etc. Dar ei nu ajutau numai populaţiile în care desfăşurau majoritatea sarcinilor lor, ci aveau sarcini pe întreaga planetă, ajutând în anumite situaţii prin împletirea experienţelor tuturor. 

2. Al doilea exemplu este legat de crearea şanţurilor pentru modelarea naturală, în timp, a megaliţilor: nu au folosit Moşii lucrare de tip mental, aşa cum au folosit la începuturi în Peştera Ialomicioarei pentru canalele de amortizare a sunetelor şi menţinerea unei vibraţii echilibrate în timp. În lucrarea megaliţilor, Călătorii Moşilor au folosit şi unelte create special pentru asemenea creaţie, care puteau tăia mult mai simplu şi fin decât azi piatra muntelui, ţinând cont de compoziţia chimică a pietrei şi atmosferei care avea să contribuie la formatarea în timp a obiectivelor. 

La fel au fost realizate multe lucrări de mare amploare pe toate meridianele Pământului şi vom discuta pe larg acest lucru când vom aborda subiectul „şoselelor” andine sau zidurile din pietre îmbinate perfect din diverse situri cunoscute azi de noi.

Multe obiecte au fost realizate astfel peste tot, iar azi le credem realizate de extratereştri sau de oameni la îndrumările extratereştrilor!!! 

Iată aşadar cât de complexe erau studiile astrale şi mentale ale oamenilor din acea perioadă: de fapt ALE NOASTRE, căci absolut toate spiritele umane, de la rezidenţi la toate grupurile de ajutători de pretutindeni, s-au întrupat cel puţin o dată în aceste vremuri, absolut necesare pentru a se putea susţine, prin obişnuire cu viaţa manifestată fizic, pentru mileniile de final al manifestărilor fizic-intuitive. Ne-am dezobişnuit de activităţile de acest fel din cauza puţinei experienţe pe care o avem în condiţiile actuale – ale vibraţiilor şi ale corporalităţii noastre actuale. 

În acelaşi sens al discuţiilor, este de remarcat importanţa egală a caselor de călători cu drumurile în sine. Şi urmărim două direcţii:

1. Casele din aşezare erau protejate de multe condiţii nefavorabile, prin alegerea lor şi prin permanenta îngrijire a oamenilor. De aceea nu erau multe de reparat şi de îngrijit la ele. 

Casele de călători erau destul de rar folosite şi chiar dacă locurile erau alese cu grijă, totuşi condiţiile de locaţie: în natură deschisă, supusă intemperiilor, ninsorilor abundente, ploilor torenţiale (încă plafonul noros nu era permanent, dar se reforma încă relativ repede, căci trecuse relativ puţin timp de la „potopurile” trecute şi evaporările erau încă putenice din solurile încă destul de reavene – nicăieri nu se instalaseră încă, spre exemplu, deşerturile). Reparaţiile şi întreţinerea lor, ca şi ale altor creaţii prin munţi, dealuri, chiar şesuri (podeţe, întăriri ale malurilor apelor curgătoare, etc.) era un exerciţiu complet pentru folosirea muncii manuale; lumea nu folosea pe Pământ decât de foarte puţină vreme munca fizică şi majoritatea oamenilor erau la prima lor viaţă cu manifestare fizică pe Pământ şi mai ales prima călătorie, dinainte de formarea familiei. Era un exerciţiu de consolidare deosebită a muncii fizice, a creaţiei mărunte, a dezvoltăţii inteligenţei umane în mijlocul unei naturi cu care, din punct de vedere fizic, de asemenea, nu era o obişnuinţă. Iată de ce aceste case aveau o importanţă egal de mare şi profundă ca şi drumurile în sine – de altfel fiecare fază a drumurilor era densă, căci şi puterea, şi odihnirea spiritelor era avansată, aşa cum multă vreme nu va mai fi, aşa cum ştim acum, din cauza greutăţilor inerente unei asemenea perioade şi unor asemenea condiţii. 

Vom dezvolta în continuare toate particularităţile de manifestare a acestei puteri şi a experienţei folosite de oameni în această perioadă.