Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

Gândul zilei.......

GÂNDUL ZILEI

Să nu ne imaginăm că misiunea sfinţilor se termină odată cu trecerea lor dincolo de fiinţă. Munca lor merge mai departe, într-o deschidere uriaşă în volum, calitate şi profunzime...
LA MULŢI ANI TUTUROR CELOR CARE POARTĂ ÎNDRUMĂRILE DE NUME ALE SFINŢILOR PETRU ŞI PAVEL !!!

Post scriptum: "Gândurile" anterioare le regăsiţi pe partea dreaptă, în Chatango.


duminică, 26 martie 2017

ECHINOCŢII: GREUTĂŢI ŞI AJUTOR PENTRU REMODELAREA OBIŞNUINŢELOR NOASTRE

Despre solstiţii am scris mai multe articole, considerând că evenimente de maximă putere, vârfurile de putere energetică şi vibraţională sunt importante pentru înţelegerea unei fenomenologii complexe în planul vieţii noastre pământene. 
Am scris mai puţin despre echinocţii, adică atunci când ziua este egală cu noaptea, şi despre care mai putem spune că: 
– ne aflăm la jumătatea drumului pe care îl parcurgem cu energiile şi vibraţiile primite şi pentru activitatea fizică, şi pentru activitatea spirituală: în mod egal pentru toate nivelele de vibraţii planetare;
– impulsurile pe care le primim astfel – şi la nivelele corpurilor spirituale, şi la nivelele celor planetare, apar în piesajul pământean în mod echilibrat în asemenea perioade, şi ne sunt deosebit de utile în condiţiile în care şi felul vieţii pe care o ducem, trepidant, alert, nu de puţine ori nesăbuit, precum şi natura evenimentelor planetar-stelare – toate ne impulsionează la creşterea volumului de activităţi de orice fel în viaţa noastră, cu putere, cu intensitate mare de manifestare în orice moment, în ritmuri care îşi cresc şi ele intensităţile – chiar dacă nu este neapărat nevoie pentru toate, în desfăşurarea lor biologică şi socială curentă. 
Discutăm de o perioadă – şi nu despre o zi, chiar dacă momentul de referinţă este o zi anume. Am mai punctat să avem grijă cum înţelegem fenomenele planetare: să considerăm că este o perioadă care include o serie de momente cu cele mai mari valori din apropierea punctului culminant al evenimentului – şi pe creştere, şi pe descreştere. Fenomenologia planetară ne pregăteşte treptat – chiar dacă repede – cu puterea vârfului şi ne ajută în aceeaşi măsură să revenim la obişnuinţa anterioară după trecerea vârfului: treptat, dar tot repede. Dar există o diferenţă între ceea ce era înainte şi ceea ce este după vârful evenimentului, şi ea constă în fapul că după trecerea evenimentului rămânem obişnuiţi (chiar fără să ne dăm seama) cu o creştere cu un pic mai mult a obişnuinţei noastre anterioare. Nivelul mediu de trăire instalat astfel, departe de a fi exact ca şi starea dinainte, constituie o înaintare permanentă pe drumul înălţării noastre spirituale. Fără ca majoritatea noastră să simtă efectiv, suntem deja cu un pas mai departe pe drumul înaintărilor noastre spirituale: dar nu ne dăm efectiv seama din cauză că raportul dintre avansările noastre – între noi, oamenii – rămâne în linii mari neschimbat. Numai cei care sunt de mai multă vreme atenţi la propriile percepţii şi simţiri (nu numai la plăceri, dureri şi acţiuni) sesizează mai rapid şi asemenea relativităţi, dar şi felul în care impulsurile primite + contribuţiile personale la înaintări determină uneori chiar mai mulţi paşi în recuperarea înţelegerilor. Căci este vorba despre o recuperare de stare – după ultimele milenii de schimbare a felului trăirilor noastre: nu este vorba despre o “cădere” a omului, aşa cum propovăduiesc unii dintre semenii noştri, dar nici de o avansare reală în evoluţii, aşa cum cred alţii. A fost cândva o adaptare la configuraţia vibraţională foarte scăzută a planetei (galaxiei, întregii zone locale a universului) şi acum trăim o revenire la ceea ce a fost înainte: având în plus mai multă experienţă de viaţă fizică, ceea ce este deosebit de important pentru fiecare dintre noi. 
Cei care află acum – sau la un orice alt moment dat al vieţii lor – despre asemenea lucruri vor avea atenţia, concentrarea necesară în continuare pentru a simţi astfel de derulări şi a contribui chiar ei înşişi la înaintările proprii, conştiente. 
Desigur, mulţi dintre noi am observat că astfel de impulsuri energetice şi vibraţionale cu vârfuri puternice avem nu numai în perioadele de solstiţiu, însoţite de nerăbdare, intoleranţe, nervozităţi, insomnii, atitudini agresive sau pentru alţii chiar depresive (cu gândul la neputinţele pe care vârsta, societatea, bolile ni le obligă) sau la polul opus: dorinţe accentuate de manifestare rapidă şi puternică, de activitate pentru că “avem putere”. Logic ar fi, în perioade de echinocţii, să nu avem acelaşi soi de simţiri, de dorinţe şi percepţii de neputinţe: doar toate sunt echilibrate – nici prea mari şi nici prea mici, nici diferite unele de altele între forţele spirituale (budhice şi atmice) şi cele planetare (de la fizic la cauzal). Şi totuşi, avem aceleaşi feluri de stări neplăcute, sau oricum neobişnuite, pe care le avem în perioadele cu vârfuri eneregtice şi vibraţionale: dureri în articulaţii, spasme musculare, insomnii sau stări diurne de somnolenţă, oboseală generalizată, ne sperie (ne iau prin surprindere) diverse viziuni spontane, simţiri ciudate pe care societatea le pune în categoria halucinaţii sau psihoze (dacă se repetă frecvent). 
Este de fapt normal. Logica are întotdeauna drumul ei clar dacă există o cunoaştere care s-o folosească. S-o punem la muncă şi în acest caz, pornind de la cunoaşterile noastre. 
În mod normal nu ne interesează decât să facem faţă unui moment – acestui fel de moment – şi ne adaptăm rapid momentului, apoi ne întoarcem la ritmul curent, obişnuit: viaţă heirupistă! Dacă evenimentul (orice fel de eveniment, la modul general) devine repejor repetabil ne folosim capacitatea de adaptare pentru a generaliza şi noi, pe cât putem, pe cât ne lasă societatea, şi treburile de la serviciu, şi din familie, şi nu în ultimul rând orgoliul de a fi buni în meserie, rapizi şi astfel competitivi. Dacă însă nu se repetă decât la perioade mai mari de timp, uităm şi când iar vine un moment asemănător – iar ne ia prin surprindere, iar ne luptăm cu frici, dureri, neplăceri de toate felurile, alergăm la un medicament – pentru că societatea ne pune la dispoziţie reglări chimice (sub deviza: şi organismul foloseşte chimismul lui, dar lent – noi concentrăm elementele chimice şi durerea trece rapid şi uşor). Nu ne gândim că există şi alte căi de soluţionare – chiar permanentă – a problemelor cu care ne confruntăm: un alt fel de căi de adaptare. Şi ne reluăm activitatea cu aceeaşi intensitate, scăpaţi de dureri, odihniţi după un somn sprijinit de medicamente, scăpaţi total şi de stările ciudate: pentru că somniferele îşi trag efectele de la o doză la alta şi ne ameţesc creierul suficient de mult pentru ca legăturile astrale şi mentale subtile – cu ele de fapt ne-am confruntat – să nu mai fie simţite şi decodificate. 
De ce se petrec astfel de lucruri ŞI la echinocţii? Când impulsurile vibraţionale sunt la capacitate medie? Tocmai pentru că nu am învăţat din experienţele trecute, ci am folosit în continuare acelaşi fel de viaţă cu aspectele ei agresive, dure la adresa propriului organism:
– muncă fizică brută (la serviciu, în familie, mai rău în ambele situaţii);
– sport agresiv: alergări rapide – mai ales dimineaţa, când organismul nu este în cea mai bună formă, apoi gimnastică cu tras de fiare, etc.;
– concentrare puternică în gândire, activitate intensă de comunicare, relaţii îndârjite cu ceilalţi, certuri, contraziceri agresive şi multe altele. Suntem în floarea vârstei, avem puteri, avem emoţii puternice, sentimente implacabile, etc. Suntem mândri că suntem moderni. Nu ne implicăm familia în susţinerea gospodăriei, le facem pe toate (mai nou şi bărbaţii) – pentru că le putem pe toate!...
Luăm medicamente pentru durerile de cap, de spate, pentru imsomnii, etc. şi mergem mai departe. Pentru că vrem, pentru că putem. Dacă putem – de ce să nu vrem?...
La solstiţii avem puteri mari, ni le dă Dumnezeu şi trebuie musai să le folosim. Integral. Obosim – luăm ceva medicamente şi apoi o luăm de la capăt.
Da, Dumnezeu însă ne dă ceva ce nu folosim: echinocţiul cu puteri echilibrate e lăsat în mod special ca să ne potolim şi să ne pregătim treptat forţele în echilibru pentru perioada următoare: de creştere a energiilor şi a intensităţii vibraţiilor, care va culmina cu solstiţiul următor. 
Aşadar, ECHINOCŢIUL ESTE DE FAPT AJUTORUL PLANETAR pentru a ajunge să ne echilibrăm după cum simţim derulările: căci putem să le simţim – dacă ne observăm bine, permanent, pe noi înşine. Am obosit – mă învârtoşesc să pot pentru că vreau. Varianta echilibrantă este să o las mai moale pentru că şi aşa este greu cu toate: cu corpul nostru peste care trec vremurile şi greutăţile, cu o moştenire genetică pe care o ştim, dar nu o avem tot timpul în vedere... decât doar atunci când când e prea târziu (sau poate nici atunci). Natura planetei pe care trăim şi a stelei care o guvernează ne ajută să ajungem la un echilibru al forţelor noastre care să nu depăşească o medie între a face/a nu face, nici totul/nici de loc. Societatea nu ne învaţă – nici nu ne lasă să învăţăm de mici şi să aplicăm învăţăturile trase din propriile simţiri, manifestări. Ne oferă lucruri pe bani, multe şi minunate, ne oferă credite – dar ne cere muncă multă cu efecte imediate în bani pe care îi dăm înapoi pe toate cărările: muncim pentru noi, pentru copii, muncim până crapă ceva în noi, suntem operaţi, înzdrăveniţi şi trimişi din nou la muncă pe rupte: pentru conducătorii care nu muncesc, nu se străduiesc decât să ne ceară din ce în ce mai mult.
Dacă nu conştientizăm toate acestea – mergem mai departe până ce iar obosim, ascundem cearcănele sub farduri, lividitatea buzelor sub ruj, căderea şi încărunţirea părului sub vopsele, etc. 
Ce să mai lungim vorba – cred că aţi înţeles bine ce vreau să spun. 
Să mai ţinem cont de un lucru: nu avem numai solstiţii care, prin moderaţia noastră, pot fi echilibrate, mai există şi gropi energo-vibraţionale: de exemplu, la sfârşitul iernii, când energiile stagnează din cauza frigului (şi se pot discuta şi despre alte condiţii planetare, în funcţie de latitudinea locului de trai curent, care se desfăşoară pe baza aceloraşi principii). Mai avem tot felul de vârfuri şi gropi vibraţionale în bioritmul propriu, cu oboseli inerente (copii mici, bătrâni bolnavi şi arţăgoşi), probleme de sănătate, evenimente obositoare, pe care le putem ori evita în mare parte, ori echilibra: ATUNCI, şi numai atunci avem nevoie de mobilizarea forţelor proprii, mai mut decât altă dată, pe orbita unor derulări de trai curent deja echilibrat, fără puteri irosite, cu un fond redus de oboseală, pe un fond de viaţă echilibrată, curată, trăită cu bucurie şi nu cu crispare, fără a permite impuneri excesive din exterior ci doar alinieri la modul general de operare locală. 
Este în puterea noastră să alegem calea prin care ne trăim viaţa. Să ne conştientizăm drumul pe care mergem şi să ne adaptăm cerinţelor interioare aliniate la modul general al societăţii, din care putem alege variantele cele mai cuminţi, mai elegante, mai rafinate: rafinate şi elegante în acel sens spiritual înalt, pe care putem alege să nu-l părăsim niciodată...

2 comentarii:

Turistbooking spunea...

Foarte bun articol. Felicitari!

Cristiana spunea...

Mulţumesc !!!