Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degrabă de păsările care i-au cântat la ferestre... de florile care i-au crescut în fața ochilor, dimineață după dimineață, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsă, de îngerii care i-au vorbit întotdeauna despre Moșii pământurilor străvechi și despre tainele ascunse ale omului mereu căutător în trecuturile sale, în prezentul său și în viitorul către care se îndreaptă cu încredere, străbătând valurile eternităților...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

miercuri, 15 martie 2017

COPILUL INTERIOR: POSIBILITĂŢILE NOASTRE NATURALE COMPLEXE


MOTTO: "Copiii trăiesc într-un spaţiu încântător, undeva între vis şi realitate: ei gustă culorile, aud formele, văd sunetele..." (dintr-un film)

Adică percep vibraţiile în complexitatea lor. 
Visul este ceea ce categoriseşte omul matur, din ceea ce îşi mai poate aminti din visele lui - sau din "visele lucide" (călătoriile astrale) ale stărilor lui meditative: adică o realitate profundă... în întreaga ei complexitate a planurilor (straturilor şi substraturilor acestei dimensiuni universice) de o bogăţie a trăirilor cu totul deosebită pentru om, pentru pământean.
Iar realitatea contemporană, a trăirilor în acea stare "beta" cerebrală (stare de trezie), este de fapt o împletire a universalităţii planurilor astfel înţelese (măcar intelectual – ceea ce nu este de loc rău, aşa cum gândesc unii dintre noi, dacă nu profund spiritual: ceea ce este important din orice punct de vedere) cu realitatea artizanată după interesele exclusiv umane. 
Copiii percep vibraţiile cu efectele lor totale, cumulate, în planul care atrage atenţia lumii în care trăieşte majoritar, unde se manifestă în mod majoritar: cu corpul fizic. Adică planul care influenţează oamenii, îi motivează, îi concentrează. Dar avem (şi noi, şi toate celelalte vieţuitoare, mai mult sau mai puţin), superficial sau profund, deschiderile naturale de percepţii în planuri care se întretaie cu planul fizic. Căci corpul nostru fizic, aşa cum bine ştim acum, primeşte, prin corpul dublu-eteric, energii şi materii din toate celelalte corpuri care fac parte din sistemul corporal personal, individual, de întrupare. Dar percepţiile noastre, chiar din anii copilăriei, continuând în anii adolescenţei şi maturităţii, au la bază intuirea unor trăiri complexe, bazate pe: 
1. Percepţii ale nivelelor cu vibraţiile cele mai înalte, din manifestarea spirituală anterioară – din prima parte a destinului aflat în curs de desfăşurare, prin corpurile spirituale , cu care a început întruparea;
2. Percepţiile dezvoltate prin intermediul supra-energizării tuturor corpurilor fluidice, prin plexurile-malaxor care funcţionează la capacitatea lor totală în anii copilăriei şi adolescenţei, şi care:
- pentru întrupat, personal: menţin la nivele foarte ridicate vibraţia întregului sistem corporal, menţin corpurile fără blocaje, şi astfel asigură o vitalitate maximă;
- pentru cei din jurul întrupatului: purifică permanent fluxurile eliberate de cei din jurul lor, le dezamprentează, ajutând astfel întreaga colectivitate, şi de fapt întreaga viaţă de pe planetă.
În anii maturităţii plexurile malaxor ale corpurilor fluidice îşi  diminuează activitatea, devenind canale obişnuite ale corpurilor fluidice, cu excepţia plexurilor-malaxor de la ultimul corp spiritual: corpul dumnezeiesc (atmic) pentru mamifere (inclusiv, desigur, oamenii), iar pentru ajutătorii planetari dintre spiritele umane întrupate (secundari şi centrali) corpurile: enesic sau supraenesic, după complexitatea evoluţiei personale şi a sarcinilor pe care le desfăşoară. 
Ştim că toţi ar trebui să fim aşa, să rămânem aşa, deschişi către lume, la fel ca şi copiii. Avem exemplul lor. Doar că unii dintre noi iau lumea drept “jucăria” lor cu care pot face exact ceea ce vor - dacă pot, iar ceilalţi se lasă influenţaţi de semenii lor egoişti, care creează o lume artificială, după interesele lor personale. Da, este drept că din motive corporale, de funcţionare corporală, nu mai avem parte de energizările din prima parte a vieţii, dar acest lucru este în mod cu totul special lăsat pentru ca, în baza amintirilor şi intuiţiilor pe care le avem cu toţii, să căutăm permanent să ne deschidem orizonturile cu ceea ce avem. În acest fel, vom putea înţelege şi ajuta semenii noştri cu probleme reduse de energizare: datorate degradării avansate a corpurilor noastre, moştenirii grele din timpurile anterioare cu vieţi grele, foamete, războaie, sclavie, etc. Putem să înţelegem celelalte vieţuitoare planetare şi să le ajutăm – aşa cum putem ajuta întregul mediu natural al planetei. 
Am putea să ne ajutăm reciproc, să ne sprijinim reciproc - în loc să marginalizăm oamenii cu defecte corporale neînţelese în profunzimile lor. Avem la îndemână toate ustensilele să o facem, dar ni se pare că viaţa ne este şi aşa destul de grea pentru a ne ocupa şi de alţii cărora nimeni nu le oferă sprijin: să înveţe, să se concentreze, să-şi dezvolte creativitatea, gândirea, să caute emoţii şi sentimente frumoase, curate. Nu vreau neapărat să spun că ajungem să fim fericiţi în mod egoist, fără să ne intereseze de alţii - deşi nu trebuie uitat nici acest aspect. Dar nu facem efortul de a ne descoperi singuri, prin intermediul tuturor celor care se desfăşoară în mod natural în jurul nostru. Descoperim că avem posibilitatea să ne regăsim multe aspecte uitate - dar mulţi dintre noi dau bani pe cursuri în loc să folosească agoniseala pentru momente petrecute în natură, pentru a ajuta altruist şi pe alţii să-şi găsească şi trăiască drumurile vieţii: cu bucuria aceea a copilului care descoperă mereu alte lucruri minunate în viaţa lui! Cerem bani pentru a oferi îndrumări, pentru că am dat şi noi bani, la rândul nostru pentru a învăţa ceea ce de fapt era foarte natural să primim drept îndrumare şi sprijin în mod constant altruist. Fiecare dintre noi poate munci în diferitele domenii ale societăţii, iar în tot acest timp, plus în timpul liber, relaţiile, comunicările şi deplasările noastre ar trebui să fie prilejuri de a discuta cu oameni doritori să-şi dezvolte orice fel de aptitudini şi trăiri interioare şi exterioare. 
Activităţile astfel derulate ne-ar dezvolta permanent capacitatea şi puterea proprie de deblocare, de folosire a acelor părţi sănătoase rămase dintr-o moştenire genetică greu afectată de lumea artificială creată din mileniile anterioare. Oameni care nu pot fi încartiruiţi sub puterile încruntate ale societăţii noastre - cu deteriorări genetice grele (autism, Down, etc.) ne oferă exemple extraordinare de iubire, de atenţie la propria creativitate - lucruri pe care nu le luăm în considerare, crezându-le "boli" şi marginalizându-i pe cei “bolnavi” sau fiind de acord cu marginalizarea lor. Părinţi care nu sunt atenţi - deşi cinste lor! sunt miloşi - nu învaţă să facă multe dintre cele pe care le fac copiii lor etichetaţi ca fiind “retardaţi, înapoiaţi”: doar fiindcă la maturitate se comportă tot ca nişte copii. Suntem convinşi că ei au "lumea" lor şi gata, noi doar ajutăm să fie curaţi, îmbrăcaţi, duşi la şcoală şi apoi să desfăşoare anumite activităţi care să le umple timpul mai departe. 
Multe de spus, de gândit, de analizat... Poate cu timpul o vom face. Poate cu timpul vom primi bucuria lor de a trăi, căci părinţii unor asemenea copii sunt nefericiţi - nu numai obosiţi. Ei, aceşti copii, sau oricare copil (pe care îl certăm, îl bruscăm ca să nu spun mai mult), ne spun că putem fi fericiţi oricât de grea ne este viaţa, că putem să ne deschidem aşa cum sunt şi ei deschişi. Un adolescent autist este senin şi se bucură de fiecare chestiuţă pe care se concentrează - adolescenţii pe care îi văd pe stradă, în mijloace de transport, etc. sunt livizi, însinguraţi cu telefonul lor în mână şi căştile în urechi, nu-i mai văd zâmbind nici măcar că au acolo tangenţe cu cineva, bucurându-se, eliberându-se de stres... Părinţi livizi şi ei, obosiţi, trăgând câte un copil după ei – copil încântat de o pasăre, de un pom, de o baltă, în timp ce părintele îl smuceşte şi târăşte după el, concentrat la grijile lui, la miasmele sufletului lui... Depresivi şi opresivi...
Iertată să fiu, dacă se poate...
Hai să mă opresc aici. Ridicaţi-vă capul şi priviţi afară: LUMEA FLORILOR ŞI ARBORILOR ÎMBOBOCEŞTE !!! CULOAREA VERDE ARE PARFUMUL ACELA TELURIC ÎNCÂNTĂTOR DE PRIMĂVARĂ!!! MIERLUŢELE SE SCUTURĂ DE PLOAIE ŞI CUM APARE O RAZĂ DE SOARE - CUM LE AUZI TRILURILE !!!
Vă îmbrăţişez cu tot dragul !!!

2 comentarii:

Enache Alexandra spunea...

Copiii sunt cele mai gingase si excelente fiinte. Ei vad totul, stiu totul, aud totul. Ei observa fiecare reflexie a naturii si converseaza precum nimeni altcineva.
Sa ne bucuram de primavara si de gingasia lor, zic.

Cristiana spunea...

Aşa este, Alexandra, zici bine! :) Şi aşa ar trebui să rămânem de-a lungul întregii noastre vieţi.