”DESCHIDEREA CERURILOR” DINTR-O PERSPECTIVĂ MAI DETALIATĂ (2); IMPORTANŢA SINCRONIZĂRII RESPIRAŢIEI NOASTRE SPIRITUALE

Despre “Deschiderea cerurilor” găsiţi multe materiale destul de detaliate pe acest blog – câteva dintre articole fac şi ele trimiteri la alte materiale, pentru cei care nu le-au citit până acum. 

Http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.ro/2015/12/jurnalul-sarbatorilor-de-iarna1-despre.html 

Http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.ro/2016/01/jurnalul-sarbatorilor-de-iarna2-frica.html 

Http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.ro/2014/01/sub-semnul-solstitiului-4-deschiderea.html cu mai multe linkuri către materiale anterioare,

Http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.ro/2014/12/sub-semnul-solstitiului-ca-in-fiecare.html 

Pentru înţelegerea fenomenologiei aflate în discuţie este necesară urmărirea studiului special scris anterior cu titlul “Rădăcinile spirituale ale efectelor radiaţiei monadice în planul vieţii pământene” http://www.bucuria-cunoasterii.ro/articol/946/7.-radacinile-spirituale-ale-efectelor-radiatiei-monadice-in-planul-vietii-pamantene.html 

În prima parte a acestui studiu – ”DESCHIDEREA CERURILOR” DINTR-O PERSPECTIVĂ MAI DETALIATĂ (1)   am deschis o discuţie pornind de fapt de la răspunsul la o întrebare care şi pe mine m-a frământat mult timp – pe care am primit-o şi din partea altora: de unde provine un asemenea plus regulat de energie, care aduce un plus de vibraţie? Căci din punct de vedere astronomic suntem la cea mai mare depărtare de Soare, ceea ce nu explică din punct de vedere fizic fenomenul în discuţie, iar vibraţia energiilor care ne scaldă este foarte înaltă, din domeniul pur-spiritual. La o pătrundere superficială, explicaţia ar fi valabilă pentru emisferă sudică unde este vară, dar când este vară la noi, în emisferă nordică, energiile spirituale, cu vibraţie foarte înaltă, sunt în punctul cel mai jos al dinamicii curente. Tocmai aceste diferenţe ne îndeamnă să căutăm răspunsurile în altă parte. Iar ajutătorii noştri astrali ne încurajează şi ne coordonează cu deosebită atenţie, cu mult drag, să căutăm asemenea răspunsuri. 

Noi discutăm despre vârfuri vibraţionale, dar mai sunt şi goluri de vibraţie – gropi vibraţionale le mai numim – mai precis goluri de vibraţii care ne fac pe noi să ne simţim bine (nu că nu ar fi vibraţii!). Majoritatea oamenilor conştientizează mai curând ceea ce ne dă forţă, vitalitate spunem noi, decât ceea ce se petrece la polul opus, ceea ce ne oboseşte: pare un paradox, dar nu este de loc aşa dacă avem în vedere faptul că datorită vieţii stresante pe care o avem, datorită exceselor de muncă provenite din impunerile sau profitările altora de bunătatea noastră, nici nu ne mai mirăm că suntem obosiţi. Degradarea avansată a corpurilor noastre ne face să credem că a fi obosit este ceva foarte normal, iar confuziile dintre vitalitatea de care profităm noi înşine ca să mai facem ceva în plus, obosind încă şi mai mult – şi simţirile golurilor naturale de vitalitate, ne determină să tragem în continuare nebuneşte, inconştienţi de greşelile noastre, zicând că nu murim de muncă prea multă... Dar adevărul este că în zilele noastre forţele fizice se dispersează, afectate de viaţa de multe ori haotică pe care o ducem, şi puţini oameni privesc viaţa cu un alt fel de conştiinţă decât până acum: o viaţă pentru a ne proteja forţele, pentru a putea duce în mod echilibrat viaţa pe care o avem. 

Recunosc că de cele mai multe ori şi eu fac la fel, obişnuită cu un asemenea procedeu dinainte de a şti aşa ceva, obişnuinţă instalată ca o rutină ducând la inerţii pe care le sesizez uneori repede, alteori mai târziu, dar măcar când îmi aduc aminte mă opresc din astfel de automatisme.

Dar acestor creşteri (cu vârfuri) energetice şi diminuări (cu gropi, goluri de “ceva” care ne mobilizează parcă în mod natural, dumnezeieşte spunem) simţurile noastre nu le acordă tuturor o atenţie deosebită. Ele nu se anihilează, nu se estompează reciproc, ci coexistă în proporţii diferite, împletindu-se într-un fel pe care îl vom simţi încă şi mai accentuat în viitor: azi doar puţini oameni, cei foarte sensibili, le ştiu, le simt. Şi numai înţelegând fenomenologia respiraţiei energetice a spiritelor (a monadelor din orice spirit şi a monadelor care evoluează individual), a radiaţiei provenită din respiraţia lor sincronizată în astfel de momente, vom înţelege multe dintre cele care se petrec, care azi trec foarte puţin observate, dar care vor avea un impact deosebit asupra vieţii şi activităţii noastre în perioada următoare. 

Dacă discutăm cu precădere acum despre efectele radiaţiei monadice/spirituale în planul vieţii pământene, despre rădăcinile spirituale ale acestei fenomenologii, va trebui să aprofundăm câteva elemente urmărind studiul “Rădăcinile spirituale ale radiaţiei monadice în planul vieţii pământene”  . 

Studiile care se întemeiază pe acest fel de cunoaşteri sunt deosebit de importante pentru a înţelege:

– pe de o parte: subtilităţile existenţei acestor energii intense, cu vibraţii a căror fecvenţă este,spre exemplu, acum foarte înaltă, deşi suntem în mijloc de iarnă, Pământul se află la depărtarea cea mai mare de Soare, este frig şi nici atitudinea oamenilor nu este întotdeauna de curaj, de înălţare sufletească întotdeauna foarte mare;

– pe de altă parte: importanţa deosebită pe care cunoscătorii din vechime au oferit-o unor asemenea momente planetare, plasând naşterea unor personalităţi marcante în această perioadă, pentru ca popoarele lumii să nu uite importanţa covârşitoare pe care o au asemenea momente în multitudinea de evenimente planetare din timpul anului. Şi, prin extrapolare – importanţa spiritualului în viaţa fizică, pe care o înglobează şi o protejează. Câteva dintre asemenea personalităţi le cunoaştem şi noi, mai mult sau mai puţin: Horus – la egipteni, Mithras în Persia, Alban Arthan la druizi şi Iisus la creştini. Să acceptăm acest fel de a celebra un fenomen spiritual, fără să mai dispreţuim sau să înfierăm faptul că nişte conducători, cândva, au hotărât să pună celebrarea naşterii lui Hristos la această dată. Chiar dacă ei au vrut să înlocuiască datini străvechi, “barbare”, printr-un procedeu tot atât de barbar din punct de vedere spiritual (sau poate chiar mai mult decât atât). Să înţelegem astfel marcarea la creştini a perioadei în totalitatea ei – marcare preluată în plan local din cunoaşterile anterioare ale populaţiilor de sorginte celtică şi traco-getă-dacă de marcare a perioadei cu înaltă energie spirituală – prin prăznuirea zilelor sfinţilor Andrei, Nicolae, Ştefan, Ioan, îmbrăţişând astfel naşterea lui Iisus, iar începutul declinului energetic al perioadei marcat prin Botez (Boboteaza). 

Mult mai puţin ştiută – dar cu siguranţă această cunoaştere apare multor oameni spontan, intuitiv, pe măsura trecerii timpului, este marcarea în vechime a Mijlocului de Iarnă de către Moşii popoarelor – eveniment omenesc planeta, universal valabil cândva, deşi nu cu statutul de zi unică, valabilă în fiecare an pentru toate populaţiile. Moşii ştiau bine perioada specifică fiecărui an – şi o ştiau de asemenea toţi oamenii: din mersul evenimentelor galactice şi din simţirile care creşteau în intensitate până la un vârf maxim, dezvăluind tendinţele fenomenologiei care urma să-şi desfăşoare faldurile în anul spiritual ce urma. După care ştiau bine de asemenea perioada de ieşire din sincronizare, precum şi efectele care aveau să rămână încă mult timp asupra corporalităţii tuturor vieţuitoarelor, chiar dacă înafară de oameni celelalte vieţuitoare nu erau de loc conştiente de cele ce se petreceau. În funcţie de cele prefigurate în această perioadă, dânşii alcătuiau “calendarul” lucrărilor în aşezările umane şi participarea oamenilor în funcţie de derularea circuitului energiilor galactice: incluzând aşadar pe cele stelare şi planetare. Până la Ziua Mijlocului de Iarnă, Moşii stabileau în vechime programele cu modul în care energiile puteau fi folosite în mod echilibrat de oameni, şi de oameni asupra vegetaţiei şi animalelor de tot felul, astfel încât acţiunile omului să nu obosească fiinţa umană, şi nici forţele radiante răspândite în mediul înconjurător să nu obosească vieţuitoarele pământurilor, apelor şi aerului: trăirea lor în armonie era atent şi iubitor urmărită de Moşi, constant în orice timpuri şi orice locuri de pe Pământ. 

În paralel, de-a lungul întregii perioade, Moşii transmiteau Călătorilor lor (celor care duceau învăţăturile lor oamenilor din aşezările din jur) noile coordonate spirituale, în timp ce aceştia îşi făceau la rândul lor propriile înţelegeri la nivel individual, programându-şi drumurile în funcţie de puterile personale, individuale: pentru a duce în timp optim învăţăturile primite de la Moşi oamenilor din aşezările arondate grupului local de Moşi, şi pentru a desfăşura propriile activităţi din perioada următoare. După care porneau imediat la drum, ducând în aşezări toate cele noi ale timpului. 

Să înţelegem că, dacă spun că respiraţia sincronă a tuturor spiritelor întrupate în planul local, SPUN DE FAPT CĂ ESTE INCLUSIV A NOASTRĂ! Respirăm cu toţii acelaşi suflu subtil, chiar dacă este pentru un scurt timp – poate pentru cei mai mulţi oameni prea subtil deocamdată pentru a conştietiza acest lucru. Unii iau în considerare faptul că ştiu din bătrâni că este “Deschiderea cerurilor”, ca şi în alte zile din an, alţii ştiu, dar nu cred în asemenea “prostii”. Suntem toţi într-o suflare nu pentru că petrecem împreună aceste zile în acelaşi fel, făcând cam acelaşi lucru (facem cumpărături, oferim cadouri, mâncăm, bem, serbăm cu artificii şi lumânări în mâini, ne distrăm maxim, etc.), ci pentru ceea ce este fundamental, ceea ce ne face să fim la fel, chiar dacă ne este croiala diferită şi se dezvoltă diferit. Este ceva ce ne poate crea înţelegerea că suntem în acelaşi suflu de susţinere a vieţii şi ne poate crea nădejdea că vom ajunge cândva şi în aceeaşi simţire împreună: prin forţele proprii angajate benevol în flux conştient – nu prin impuneri, nu prin transmiterea orală sau scrisă a semenilor noştri pe care o putem crede benefic tuturor. Ci pentru că putem, pentru că învăţăm din propriile experienţe cum să parcurgem drumul până acolo, respectând şi drumul, şi călătorii...

De aceea, cei ce înţeleg la un anumit moment dat acest lucru, au înţeles că este PRINCIPIUL UNIVERSAL care trebuie mereu celebrat: în vremuri diferite – în moduri diferite. 

Aşadar, să recapitulăm:

1. Ceea ce numim “Ceruri deschise” este de fapt o perioadă de timp planetar mai lungă sau mai scurtă, în care anumite seturi de energii – adică anumite seturi de raze ale spiritelor de pretutindeni, cu vibraţii diferite – curg sincron în inspir şi respir, capătă putere, intensitate mare, activându-şi reciproc senzorii de percepţie ai tuturor vieţuitoarelor planetare: fizice, astrale şi spirituale (budhice);

2. Fenomenul spiritual care stă la baza acestui fel de energizări este sincronizarea naturală a unei părţi sau a alteia din razele radiaţiei spiritelor întrupate în regiuni mai largi sau mai restrânse din zona locală a universului. El nu înlocuieşte, ci se suprapune peste tendinţa generală de creştere sau de diminuare a vibraţiei medii zonale din univers.

3. Nu trebuie să luăm în considerare faptul că noi avem iarnă, întrucât în emisfera sudică este vară (şi invers la solstiţiul de vară). Ceea ce trebuie luat în considerare este depărtarea sau apropierea Pământului de Soare, pentru a înţelege cum acţionează coordonarea evoluţiilor armonizate astfel încât să se mlădieze efectele depărtării de stea asupra evoluanţilor de pe planete, la începutul evoluţiilor lor (disconfortul spiritual).

4. Indiferent de anotimp, puterile spirituale cu vibraţie foarte înaltă susţin vieţuitoarele în orice etapă a evoluţiilor lor. Forţele radiante cu vibraţie mai joasă sunt specifice tuturor vieţuitoarelor şi planetei (stelei locale, altor stele şi planete) în timp ce forţele radiante cu vibraţie înaltă sunt dezvoltate numai la vieţuitoarele aflate în evoluţii avansate şi planetei (stelei, altor stele şi planete). Cele care au forţele radiante cu vibraţie înaltă dezvoltate până la a susţine corpuri (le numim corpuri spirituale) ajută radiant şi vieţuitoarele care nu au încă corpuri spirituale (cele aflate în evoluţii intraplanetare) pe lângă sarcinile specifice etapei lor de evoluţie: ele învaţă să-şi conştientizeze treptat forţele, învaţă să-şi echilibreze forţele fizice şi cele ajutătoare pentru forţele fizice (mentale, astrale, cauzale), treptat învaţă să ajute celelalte vieţuitoare ale planetei şi planeta însăşi. 

Dar să reţinem faptul că toate spiritele întrupate pe Pământ, indiferent de etapa de evoluţie proprie, au astfel de forţe radiante cu vibraţie mare dezvoltate deja – doar că ele nu sunt suficient consolidate încă şi se află în curs de a învăţa cum să-şi folosească asemenea forţe radiante în beneficiu propriu, apoi şi propriu, şi al celor din jur. Însă puterile mici ale spiritelor intraplanetare susţin prin numărul lor imens radiaţia spirituală a celor avansate, care susţin întreaga desfăşurare de viaţă pe planetă şi planeta însăşi. Este o împletire a forţelor de o frumuseţe deosebită!

Aceasta este şi una dintre cauzele cele mai importante ale faptului că spiritualitatea tuturor popoarelor îndrumă omul către a limita drastic sacrificarea mamiferelor, care alături de oameni susţin radiant întreaga viaţă planetară. 

O dată pe an respiraţia devine sincronă pentru toate vieţuitoarele planetei, indiferent de evoluţia lor. Pentru noi românii, în spaţiul planetar pe care îl ocupăm, ea se petrece în zilele de vară (în timp ce în emisfera sudică este iarnă la aceeaşi latitudine). Radiaţia implicată este aceea de vibraţie mai joasă, corespunzătoare corpurilor fizice şi eterice, la care participă astfel toate vieţuitoarele planetei, impulsionându-se energetic reciproc. Spiritele care au ajuns în faza de creaţie conştientă – cum sunt oamenii pe Pământ – au sarcinile spirituale cele mai avansate privind întreţinerea vieţii pe planetă, iar acest lucru îl vor învăţa toate, treptat. Respiraţiile se armonizează pentru un moment şi se estompează apoi, urmând ca celelalte forţe radiante să se unească treptat şi să ofere o rezultantă sincronă în partea de sfârşit de an. 

Ar trebui să ne obişnuim cu faptul că strămoşii noştri puneau cel mai mare accent pe accentuarea simţirilor umane extrem de profunde - chiar dacă azi abia începem, foarte timid, să le luăm în seamă. O parte din această necunoaştere se datorează faptului că nu înţelegem mesajele transpuse în arta ţărănească (haine, olărit, sculptură – în lemn mai ales, arhitectonică sătească, etc.); pe de altă parte tradiţiile noastre, adânc respectate cândva, azi sunt puţin luate în considerare, înlocuite cu altele, ale altor popoare: nu este de loc rău, este necesară cunoaşterea lor, dar fără ca propriile tradiţii să fie date la o parte. Ne vom reîntoarce însă la cunoaşteri aprofundate şi vom înţelege că tot ceea ce numim azi tradiţii este bagajul de cunoaştere a poporului nostru lăsat spre întărire pentru vremea când percepţiile profunde ale realităţilor universice vor reveni în conştienţa noastră. 

Faptul că la populaţiile autohtone în Europa anul nu începea la 31 decembrie, ci în perioada februarie – început de martie arată faptul că la acea dată şi forţele radiante scad în sincronizarea lor, după puternica radianţă din iarnă, suficient pentru ca oamenii să înveţe să se odihnească. Geţii primeau învăţătură de la Moşi până la sfârşitul lunii februarie, când se odihneau după cele trăite anterior, iar la începutul lunii martie intrau în noul an, marcat de lucrările agricole de primăvară cu toate pregătirile făcute deja pe îndelete. 

Primele 8 zile ale anului, conform marcării pe care o ştim azi, la 1 ianuarie, sunt încă sub influenţa puternică a acestei forţe energetice: pură, radiantă din noi toţi, oferită tuturor şi primită de toţi. În continuare apare treptat disiparea, care se accentuează pe fondul intrării fiecărui întrupat în ritmuri care îşi pierd sincronicitatea – la fel ca şi momentul în care două maşini cu viteze diferite se pot mişca în paralel pentru câteva momente, după care una o devansează pe alta, continuându-şi drumurile pentru a se mai întâlni cândva, pe acelaşi drum...

Ar trebui să nu mai aştept vremea anului viitor pentru a mai face nişte completări privind sărbătorile care marchează această perioadă: Sf. Andrei, Sf. Nicolae, Boboteaza şi Sf.Ion. În funcţie de derulările din viaţa familială voi încerca să creionez măcar câteva idei mai importante.