Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

Gândul zilei.......

GÂNDUL ZILEI

Să nu ne imaginăm că misiunea sfinţilor se termină odată cu trecerea lor dincolo de fiinţă. Munca lor merge mai departe, într-o deschidere uriaşă în volum, calitate şi profunzime...
LA MULŢI ANI TUTUROR CELOR CARE POARTĂ ÎNDRUMĂRILE DE NUME ALE SFINŢILOR PETRU ŞI PAVEL !!!

Post scriptum: "Gândurile" anterioare le regăsiţi pe partea dreaptă, în Chatango.


duminică, 30 octombrie 2016

CÂTEVA CUVINTE DESPRE RĂDĂCINILE NEASUMĂRII RESPONSABILITĂŢII

MOTTO: Să înţelegem cum stau lucrurile ca să nu mai acuzăm, ci să ajutăm. 

Discutăm în diverse situaţii despre asumarea responsabilităţii: oamenii îşi asumă sau nu-şi asumă responsabilităţi. Unii le recunosc, îşi urmăresc clar, constant atribuţiile, sarcinile; alţii ocolesc cu mare grijă; alţii nu conştientizează că au responsabilităţi, că trebuie să şi le asume. Mulţi nu ştiu că aceasta înseamnă să accepte o sarcină (indiferent dacă o cer sau o primesc, dacă o fac cu plăcere sau cu silă) şi să suporte consecinţele ce derivă din realizarea ei. De regulă avem în vedere sarcini de serviciu (domenii: profesional, social, politic) sau în familie. 
Se discută des despre neasumarea răspunderii, de neacceptarea responsabilităţii. Din cele trăite de mine pot spune că, deşi se spune că responsabilitatea nu se poate impune, de cele mai multe ori în domeniul profesional un şef impune subalternilor o responsabilitate, fără să ţină cont că responsabilitatea este şi a celui ce distribuie sarcinile, şi a celor care le duc spre un rezultat scontat. Desigur, fiecare dintre noi ştie despre ce vorbesc – chiar şi şefi care se întâmplă să citească ce scriu eu aici!!! – oamenilor le este însă teamă să se pronunţe direct, deschis, pe internet. De aceea m-am gândit să scriu câteva cuvinte despre nişte aspecte pe care nu le-am prea văzut expuse, comentate. Plus trimiterea la bazele spirituale, cu care v-aţi obişnuit deja în articolele mele. 
Mai multe pe această temă găsiţi pe Google – nu am căutat prea multe, dar un articol îl consider destul de bun: http://www.miscarearatiunii.ro/2014/11/10/asumarea-responsabilitatii/ .
Ceea ce vreau să adaug mi-a atras atenţia ajutătorul meu astral. Lipsa de răspundere se manifestă nu numai prin ocolirea sarcinilor sau ascunderea greşelilor, ci şi prin bagatelizarea propriilor greşeli în comparaţie cu ale altora care astfel se supradimensionează. Sau prin împingerea de la spate a altora, ca şi cum ceea ce are altul de făcut este vital pe latura lui şi nu conştientizează acest lucru. Mai clar: deturnarea atenţiei, cu toate cele care derivă din aceasta. 
Conştientizarea celor care recurg la aşa ceva devine în primul rând exemplu pentru observatorul (eu, fiecare dintre noi cei care dorim înaintarea spirituală) care nu trebuie să se excludă din rândul celor observaţi. A observa devierea altora nu înseamnă că mă exclud, doar pentru că eu nu aş mai proceda astfel dacă conştientizez greşelile altora: mulţi fac această greşeală, şi noi o facem fără să ne dăm întotdeauna seama. La o observare mai atentă, voi observa faze din comportamentul meu, sau numai fraze prin diverse discuţii, mai subtile sau mai grosiere, cu referire la direcţia de observare. Iar aceasta se petrece datorită faptului că rămân întotdeana umbre ale fostelor deviaţii majore, remediate în mare parte, rămăşiţe palide care însă se activează când trăim în vibraţii joase şi în continuare atrag amprentări de aceeaşi natură din societatea în care trăim. Toţi le avem – cu toţii ar trebui să le conştientizăm şi să le îndreptăm. 
Gândirea profundă trebuie să ne conducă către ideea că purtăm în noi toate felurile de comportamente specifice vibraţiilor de toate felurile din acest loc din univers. Şi toate – bune şi rele, uşoare şi grele, fac parte din tezaurul de potenţial al energiei fundamentale în plan local. Noi trebuie să alegem nu neapărat pe cele mai uşoare (care, de fapt, arată consolidarea unor comportamente şi tendinţele, mişcările inerţiale de a le folosi în principal pe acestea), ci trebuie să le alegem pe cele mai înalte: constructive – nu distructive, tolerante, neconcurenţiale, altruiste – nu egoiste, înţelegătoare şi iubitoare. Ocaziile, şi posibilităţile de manifestare ale tuturor vin odată cu condiţiile create de conjunctura spirituală a momentului trăirilor noastre: condiţii de mediu, de vibraţie planetară, precum şi ce fel de spirite evoluează în momentul dat: din biosistemul planetar, din societatea umană în mijlocul căreia neîntrupăm, legate de corporalitatea speciei, de moştenire familială, etc. Corporalitatea este deosebit de importantă, căci ea ne ajută, ne direcţionează să ne manifestăm: ea activează, alături de celelalte condiţii enumerate, razele din radiaţia noastră totală cu care suntem obişnuiţi să acţionăm. Avem cunoaşterea condiţiilor şi folosirea razelor de toate felurile în noi, în memoriile noastre active, dar nu sunt toate consolidate astfel încât să răspundă optim – adică înalt spiritual, indiferent de aceste condiţii. De aceea razele de vibraţie mai joasă cu care suntem obişnuiţi să acţionăm în condiţii general-valabile de trai (în cazul nostru specifice Pământului, dar specifice oricărei planete pe care ne întrupăm) ies la suprafaţă cu prioritate şi, pe de altă parte, ele sunt cele care atrag alte raze din radiaţia noastră totală, apoi atrag de asemenea filamente materiale şi energetice necesare vitalităţii şi protecţiei corpurilor noastre; compactizarea corpurilor şi câmpurilor lor determină în cea mai mare parte impulsurile noastre obişnuite, constante, care stau la baza manifestărilor noastre. Razele mai puţin folosite sunt cele mai înalte, adică cele mai nou-formate în radiaţia noastră şi astfel cu experienţa de folosire cea mai nouă, cea mai puţin consolidată: raze care au avut mai puţin timp să se dezvolte; de asemenea sunt şi cele cu o densitate mai mică şi viteză de pătrundere a radiaţiei pe măsura puterii lor încă mici: pentru că nu au avut timp suficient să dea naştere altora şi mai noi, şi mai înalte, care să le susţină, să le consolideze şi să le înalţe şi pe celelalte. Tocmai de aceea, neavând consolidări, întăriri, conduc la lipsa de conştientizare a propriilor forţe înălţate şi a orientărilor în situaţii noi, conduc astfel la nesiguranţa omului – mai ales într-o lume pe care o percepe concurenţială, generatoare de frici faţă de rău, greu – neobişnuit de fapt. 
Ajutorul în conştientizare trebuie să vină în primul rând din partea celor care le sunt în jur – ajutători mai experimentaţi, întrupaţi chiar în mijlocul societăţii lor: din partea celor care conştientizează adevărul, profunzimea, ajutorul încă şi mai puternic care vine – deşi foarte nuanţat – din partea entităţilor astrale, dimensionale şi coordonatoare pentru evoluţiile tuturor. Un asemenea ajutor vine în primul rând PRIN EXEMPLU PERSONAL: de încredere în primul rând, răbdare, toleranţă, atitudine deschisă către învăţături de toate felurile. Dar mai sunt şi altele, deosebit de subtile. Observatorul înaintat spiritual observă că el însuşi nu mai are tendinţa folosirii comportamentelor vechi, distrugătoare, concurenţiale, intolerante şi îşi caută, şi conştientizează singur cele mai fine urme ale unor asemenea comportamente: mai ales frica, panica în situaţii dificile, tendinţa de a-şi limita răspunderile – comparativ cu înclinaţia puternică de a o face a celor care au nevoie de ajutor fără să-l ceară: din orgoliu, din dispreţ pe care nu şi le conştientizează sau nu doresc încă să şi le recunoască. 
Exemplul oferit de către cei ce-şi conştientizează avansarea spirituală pe acest drum şi îşi descoperă chiar şi urmele fine ale tendinţelor din înclinaţiile de odinioară pe care le credeau de mult uitate, ne atrage atenţia asupra unui alt element important. A conştientiza, apoi a analiza asemenea comportamente nu aduce accente în suma comportamentului general-uman şi chiar în manifestările proprii, aşa cum se crede acum: adică – dacă m-aş gândi la ceva considerat negativ, aduc asta din nou în lume, în viaţa mea cel puţin... Evitarea, ascunderea, poate avea un foarte scurt fals răstimp de „pauză” – dar lipsa analizei şi corecţiei personale conduce la folosirea în continuare a comportamentului devenit deja instabil, conduce la acumularea de noi amprentări în câmpurile personale, ceea ce conduce la consolidarea folosirii razelor vechi suficient consolidate. Dar consolidarea celor vechi ar trebui să fie obiectiv spiritual doar cât este nevoie să ştim că există, că l-am manifestat şi trebuie schimbat în noi, dar să-i înţelegem totodată pe cei care sunt la începutul evoluţiilor lor, pentru care suntem ajutători, care sunt în perioada LOR de folosire: la apogeul folosirii proprii a unor asemenea seturi de raze. Că sunt oamenii care nu văd nimic rău în comportamentul pe care alţii nu şi-l mai doresc sub nici o formă, consolidându-şi ieşirea din folosinţa lor. 
Să ne oprim deocamdată aici, lăsând însă discuţia în aşteptarea altor analize şi înţelegeri. 

Niciun comentariu: