Mulţi oameni se tem de Luna plină, pentru că nu ştiu să gestioneze efectele unui fenomen natural, planetar sau cosmic, în viaţa lor: nu le acceptă ca atare, nu vor să se obişnuiască cu ideea că toate ne trebuie, că toate sunt bune la ceva!!! Nu învăţăm la şcoală - nu le lăsăm să pătrundă în viaţa noastră... Din nefericire aşa e acum – dar trăim o etapă de evoluţie din care vom învăţa extrem de multe lucruri în viitor. Dacă fiecare învăţător, profesor (dar şi medic, preot...) ar şti (culmea e că mulţi nu ştiu nici ei, nu neapărat că le-ar fi lene sau ar considera că îşi “răcesc gura de pomană” cu zice românul) care sunt implicaţiile totale ale celor cu care operează, în viaţa curentă a omului, şi dacă ar explica frumos celor din viaţa lor asemenea lucruri, viaţa noastră ar fi cu totul alta. Dar să nu ne îndepărtăm de subiect.
Luna plină – e frumoasă în felul ei (mie îi place !!!) dar sunt mulţi oameni care nu suportă nici măcar să o vadă, nu suportă pur şi simplu să se uite pe cer, pierzând astfel frumuseţea cerului, norilor şi pământurilor luminate... argintate de ea...
Dar luna plină, care reflectă puternic lumina Soarelui, într-o măsură mult mai mare decât în celelalte faze ale sale, aduce în viaţa noastră un surplus de energii şi de vibraţii care ne îmbogăţeşte subconştientul într-un mod aparte. Radiaţiile răspândite de steaua care guvernează planetele sale ne încarcă de altfel într-un mod aparte, iar pentru a înţelege acest lucru să vedem pe scurt fenomenul spiritual întreg:
1. Fiecare fază pregăteşte în felul ei omul şi toate vieţuitoarele planetare pentru ceea ce le trebuie lor în viaţa fiecăruia şi tuturora la un loc:
– în creştere, până la Luna plină, treptat până la faza maximă care este mai mare decât 180grd – cam 200 grd şi un pic (nu am ştiut nici eu, dar nici nu am găsit undeva să scrie clar, dacă găseşte cineva, să ne spună şi nouă): deci suprafaţa de radiaţie reflectată este mai mare decât ceea ce credem că vedem noi (180grd), ceea ce ajută toate vieţuitoarele, alături de oameni cu sarcini şi experienţă pe direcţii multe şi cu o complexitate deosebită faţă de cele ale celorlalte vieţuitoare; treptat ne obişnuim cu creşterea radiaţiilor în manifestările noastre curente şi reacţionăm prin manifestări crescute ca intensitate până la faza maximă în discuţie;
– în descreştere, din nou până la minimul de radiaţie reflectată, reobişnuieşte toate vieţuitoarele planetare cu situaţia de bază (ultimul pătrar al ciclului în curs şi primul pătrar al următorului ciclu). Este o legătură directă cu manifestarea proprie, relaxată, dar ea lasă loc altor factori de impulsionare care lucrează în viaţa noastră.
2. Fenomenul este însă mult mai complex decât apare la prima vedere în situaţia unei Luni pline suplimentare în decursul unei luni calendaristice – nu al uneia singure în cursul unei luni calendaristice. Prima Lună plină în această mai rară situaţie este pregătitoare pentru cea de-a doua – fenomen rar, dar necesar mai ales în perioada de trecere pentru spiritele umane de la obişnuinţele perioadei de folosire majoritară a corpului fizic la perioada următoare de folosire majoritară a corpului mental.
În trecutul planetei erau doi sateliţi naturali în apropierea Pământului (se poate urmări studiul SATELIŢI PLANETARI cu adresa: http://www.bucuria-cunoasterii.ro/termen/satelii-planetari.html ), necesari pentru sarcinile de destin ale întrupaţilor pe planetă când aceasta era acoperită de un plafon ceţos compact, care nu se împrăştia niciodată, ci doar se ridica şi cobora în funcţie de variaţia vibraţiei planetei.
Să dezvoltăm în continuare câteva asemenea idei.
Luna este aşadar un satelit atras (captat) – tip de satelit care oferă o activitate mult diminuată privitor la emisiile răspândite în spaţiul cosmic, spre deosbire de cei naturali care au emisii proprii foarte puternice, legate de toate elementele specifice întrupării pe care o reprezintă, în strânsă legătură cu planeta în jurul căreia gravitează. Asemenea emisii ale sateliţilor naturali sunt mult mai puternice decât cele ale sateliţilor atraşi (captaţi), datorită:
– radiaţiei monadice a grupului de spirite întrupate în formă de satelit planetar;
– nodului de pe coarda matriceală care facilitează întruparea grupului de spirite;
– matricei eterice a satelitului: nucleului matriceal şi manşoanelor matriceale, chiar dacă ele sunt mai puţine, şi au o complexitate diminuată comparativ cu cele ale unei planete;
– circulaţiei permanente de fluxuri de filamente energo-materiale care se desfăşoară de la steaua sau planeta-mamă către satelit, prin corzile de legătură matriceală.
În principal numai suprafaţa sa mică deosebeşte satelitul de planetă, dar satelitul completează necesităţile de impuls ale întrupaţilor pentru susţinerea sarcinilor lor de destin.
Oricum, indiferent dacă este vorba despre sateliţi naturali sau atraşi, importanţa lor este extrem de mare prin completare, căci în această zona a Universului Fizic galaxiile sunt extrem de rare, sistemele stelare şi planetare cu corp fizic sunt la fel de rare, cu distanţe mari între stele, planete şi sateliţi, necesare însă, aşa cum ar fi bine să reţinem, desfăşurării tuturor structurilor şi câmpurilor lor: stelelor şi planetelor astrale, structurilor universice fizice, eterice, astrale, legăturilor matriceale dintre ele, câmpurilor de diferite forţe născute de toate desfăşurările enumerate. Vedem un macrocosmos extrem de variat, dar puţine componente vizibile cu ochii noştri fizici sau cu aparatura setată tot pe percepţiile noastre fizice curente, cu puţine pătrunderi în marginea trecerilor de la fizic la eteric şi astral.
Ca satelit al Pământului, Luna, satelit atras (captat), nu are aşadar puterea unui satelit natural, dar planeta, din întruparea ei, are multe populaţii de spirite în evoluţii intraplanetare , sprijină în plus un tranzit bogat de grupuri şi blocuri de grupuri de spirite care se impulsionează reciproc, astfel încât emisii în plus ale unor sateliţi naturali ar fi obositoare pentru spiritele care, în majoritatea lor, se află la primele experienţe de acest fel din evoluţiile lor. Multe astfel de grupuri sunt doar în trecere (cu oprire scurtă de 1-2 vieţi pentru obişnuirea cu vibraţiile subzonei) sau efectuează cicluri mai lungi în toată perioada de vibraţie planetară joasă: un surplus de emisii când toată zona este supusă presiunilor vibraţiilor joase ar fi mult mai puţin constructivă pentru evoluanţi care îşi doresc înţelegeri, dincolo de greutăţile pe care trebuie să le întâmpine clipă de clipă pe Pământ.
Astfel încât Luna reflectă radiaţiile Soarelui, alături de cele ale Pământului însuşi, ale planetelor din sistem, alături de radiaţii venite permanent din cosmos. Sub acţiunea acestei radiaţii reflectate, încărcătura influenţează în egală măsură:
– întreg biosistemul planetar – fizic şi astral;
– planeta însăşi: din exteriorul ei, ca radiaţie exterioară, primeşte această încărcătură, dar nu numai partea ei fizică (pământos-apoasă) ci şi partea ei matriceală, formată din nucleul matriceal, manşoanele matriceale şi corzile matriceale de legătură cu steaua şi planetele din sistemul ei planetar. Toate se încarcă cu influenţe puternice exterioare şi influenţează întreg biosistemul planetei. Influenţa Lunii poate părea mică comparativ cu cea a unui satelit natural, dar şi corpurile, şi câmpurile întrupaţilor pe planetă sunt mici, dar multe, aflate într-o permanentă mişcare, şi astfel răspândire rapidă şi variată a energiilor şi vibraţiilor pe întreg cuprinsul planetei. Vieţuitoarele se influenţează reciproc, şi din corporalitate fizică, şi din corporalitate astrală, astfel încât influenţele din exterior sunt primite în mod echilibrat, atât cât să aducă exact plusul necesar desfăşurării destinelor, şi nimic mai mult în plus.
Este ceva asemănător momentelor în care spunem că „cerurile sunt deschise”: toate vieţuitoarele sunt de fapt impulsionate la treburile lor de destin, percepţiile sunt mult mai mari, înţelegerile cresc treptat, pe măsura creşterii atenţiei asupra vieţii, pe măsură ce creşte vibraţia medie planetară.
Înfluenţa radiaţiei asupra planetei – noi credem că această influenţă este manifestă doar asupra mareelor, dar deja se ştie că şi pământurile au mişcarea lor imperceptibilă dar reală, concretă, toate structurile materiale vibrează sub influenţa în aceeaşi măsură a radiaţiilor mult mărite.
Este frumos de discutat şi despre un fenomen puţin înţeles – în aceste studii a mai fost abordat în linii mari – legat de strălucirea mărită a canalelor matriceale eterice care formează, strâns împletite, matricea eterică planetară. În vechime, în jurul unor astfel de canale verticale pe structura pământoasă se creau construcţii speciale de amplificare (prin materiale sau/şi prin structurile construcţiei: piramide de regulă, dar nu numai) a emisiilor energetice şi vibraţionale ale acestor canale matriceale, în exterior, în vederea creşterii puterii energetice şi de echilibrare vibraţională a corpurilor oamenilor mai ales. Azi se crede că înseşi astfel de construcţii: piramide (dar nicidecum toate), turnuri, blocuri de piatră, construcţii locative (temple) emit astfel de lumină, dar de fapt ele au fost create pe un astfel de canal vertical pe pământ. S-a scris în presa de specialitate despre faptul că piramidele ar fi început să emită lumină, dar de fapt, în ultima vreme noi, oamenii obişnuiţi – chiar dacă suntem sau nu cercetători fizicieni – le percepem de abia acum lumina radiată de la canalul care le străbat pe unele dintre ele, când vibraţia planetei a crescut substanţial şi, odată cu ea, au crescut şi percepţiile noastre mentale şi astrale curente. Iar pe de altă parte aparatura cercetărilor de teren şi laborator este şi ea de un nivel tehnologic şi calitativ din ce în ce mai ridicat, ceea ce ajută la percepţii sensibile în planul macro- şi microscopic. Canalele au radiat permanent, doar spectrul emisiilor şi-a crescut frecvenţa, bogăţia, iar corpurile noastre şi-au crescut acuitatea în planul eteric, astral şi mental. Astfel încât ne atrage destul de bine atenţia faptul că din vârful piramidei se vede mai curând drept în sus emisia de energie, mai corect: luminiscenţa emisă de structurile materiale de frecvenţe mai înalte. Nu piramidele emit aşadar din structurile lor şuvoaie de energie, de „lumină”. Construcţiile de acest fel s-au creat cândva pentru echilibrarea şi încărcarea suplimentară energetică la vibraţii înalte a oamenilor care ştiau bine la ce pot servi asemenea locuri pentru omul cunoscător. Erau folosite numai de ei, fără să comunice populaţiilor conduse, pentru realizarea unor fapte – bune şi rele deopotrivă, în funcţie de caracterul vremii şi a societăţii din care observatorii făceau parte.
Este de menţionat faptul că ele au funcţionat la fel întotdeauna, doar că spectrul, blocul nivelelor de vibraţii planetare a cuprins în timp vibraţii din ce în ce mai joase, neperceptibil distinct de majoritatea oamenilor, ci numai de „iniţiaţi” care lucrau de regulă pentru interesele conducătorilor laici şi religioşi ai popoarelor.
Să accentuăm faptul că nu canalul îşi modifică energia sau vibraţia în funcţie de acţiunile oamenilor sau de structurile construcţiilor create pe astfel de canale. Emisiile se pot amplifica în interiorul construcţiilor, doar dacă omul stă în interior şi emisiile se amplifică trecător, nicidecum permanent în interiorul construcţiei; dar în şuvoiul energiilor radiate de canal, şi în bătaia vibraţiilor reflectate de marialele construcţiei, de structurile ei, şi cu ajutorul amprentărilor puternice care pot rămâne timp îndelungat în materalele folosite, corpurile umane se pot echilibra vibraţional, se pot energiza corespunzător necesităţilor de sarcină pe care fiecare om cunoscător le are. Aşadar să înţelegem că emisiile care ies vertical din piramidele speciale, foarte vechi, nu sunt din cauza amplificării lor din interiorul piramidelor, ci numai din cauza creşterii frecvenţelor de vibraţie planetară.
De asemenea, amplificări ale emisiilor în piramidă se fac simţite în momentele de Lună plină, când canalul pe care este construită piramida îşi întensifică, în mod natural întotdeauna, strălucirea – chiar şi pentru doar câteva clipe în planul vizibil. Azi ele sunt mai puternic vizibile, chiar corporal de către unii oameni, cu coada ochilor, şi mai ales cu ajutorul aparaturii de înaltă rezoluţie. Oameni cu vedere spontană în planul eteric-astral-mental sunt din ce în ce mai mulţi azi, există şcoli care dezvoltă percepţiile în planurile de frecvenţe înalte, iar în anumite perioade ale anului pot fi percepute astfel de străluciri ale emisiilor: la solstiţii şi echinocţii de regulă – dar şi în alte momente de amplificare naturală a emisiilor anuale şi periodic la mai mulţi ani, şi mai puţin, dar şi pentru foarte foarte puţin timp: în timpul Lunilor pline.
Recomand chiar celor care practică meditaţiile active în diverse faze ale Lunii să studieze creşterile şi descreşterile strălucirii astfel descrise, precum şi canalele, “filoanele de lumină” care par a veni din piramidă. Recomand piramida egipteană aşa-numită “a lui Keops”, întrucât este destul de intactă şi funcţionează încă bine, chiar dacă amplificările interioare sunt pierdute în parte datorită stricăciunilor, iar răspândirile încă mari în loc să fie ca un laser, sunt împrăştiate destul de mult, din cauza câmpurilor amprentate involuntar de turişti.
Dar se pot urmări astfel multe lucruri interesante. Şi mai ales: adevărate. Punct.
Desigur că şi celelalte canale matriceale luminează cu putere mărită, dar mentalul se canalizează pe de o parte pe cel vertical, care se reliefează puternic în mediul înconjurător prin poziţie şi faptul că de jur împrejur este o construcţie care estompează parţial partea eterică din jur. Este o stare conjuncturală de percepţie, şi nu de amplificare datorită construcţiei propriu zise, adică aş spune că este ceva asemănător cu felul în care lumina soarelui sau a lunii este obturată în timpul eclipselor şi jeturile se pot percepe mai clar. Amplificarea se poate percepe în interior, iar în timpurile antice totul părea strălucitor datorită reflecţiei luminii Soarelui, Lunii şi stelelor în cămaşa de calcar lucitor, ca oglinda, care îmbrăca complet piramida. Dar efectul asupra oamenilor ţinuţi într-o permanentă necunoaştere era puternic, amplificând credinţa în miracol şi teama de stăpânitori.
Astfel de emisii să reţinem însă bine că sunt reflectate de toată suprafaţa lunii, mai puţin de parte umbrită pentru cei ce sunt în primirea fazei lunare, dar întreg Pământul primeşte constant radiaţiile, în fiecare clipă în – şi din altă poziţie.
Aşadar să reţinem faptul că luna plină încarcă orice întrupat, inclusiv planeta, cu emisii solare în plus faţă de cele obişnuite, pe care le reflectă în celelalte faze: este o chestiune cantitativă, şi nu calitativă, dar este deosebit de importantă, chiar dacă nimeni nu ne învaţă ce să facem cu această bogăţie. Descărcarea de energiile acumulate de obicei le facem prin activităţi sportive, sexuale sau... certuri interminabile, în care nu ştim cum am intrat, pentru ce şi cum se termină, întotdeauna fără un rezultat pozitiv. Doar oboseală...
DAR VOM ÎNVĂŢA. CURÂND.
Revenind la subiectul propriu zis al acestei prezentări: a doua Lună plină în decursul unei luni calendaristice – fenomen rar de altfel, să precizăm:
– prima Lună plină reprezintă o încărcare energetică cu creştere de vibraţie şi activare a memoriilor tuturor monadelor întrupate în raza de acţiune, precum şi ale grupurilor de spirite călătoare (spiritual, adică cu corpuri de întrupare specifice călătoriilor interstelare) care sunt în trecere, în tranzit prin sistemul de stele locale (din grupul cărora face parte şi Soarele); pentru cele călătoare, asemenea amplificări locale sunt plusuri de orientări pe baza accesării mai bogate, mai profunde a memoriilor proprii corespunzătoare vibraţiilor reflectate de sateliţi, fără să mai fie nevoie să aibă în planul călătoriei lor opriri pe, sau în jurul planetei;
– cea de-a doua Lună plină din aceeaşi lună calendaristică, fenomen mai rar, aşa cum ştim acum, este o încărcare suplimentară: şi energetică, dar şi ca încărcare în subconştientul şi conştientul aplicativ, manifest, a unor elemente de memorie specific acelor vieţuitoare care au mai făcut evoluţii în vibraţii de acest nivel pe care îl trăim acum: indiferent dacă pe Pământ sau în alte părţi ale subzonei universului în care se află Pământul: este cazul în special al întrupaţilor mai avansaţi, care au în sistemul lor corporal corpuri spirituale (budhic, atmic, enesic şi supraenesic). Chiar dacă cei mai evoluaţi beneficiază accentuat, toate vieţuitoarele beneficiază, fiecare după puterea sa energetică fundamentală şi încărcătura memoriilor proprii monadice. Activate astfel puternic, memoriile monadice descarcă amintiri din alte trăiri anterioare de acelaşi fel – dar în special PĂRŢI IMPORTANTE DIN ÎNVĂŢĂTURILE PE CARE LE-A PRIMIT FIECARE ÎN PARTE ÎN UNIVERSUL ÎN CARE ÎŞI IA ÎNVĂŢĂTURILE DE ETAPĂ DE EVOLUŢIE. Este o revigorare mai accentuată a învăţăturilor, a orientărilor printre învăţături şi aplicaţii mai multe, din care fiecare întrupat extrage intuitiv ceea ce îl poate ajuta în viaţa curentă. În acest fel se dezvoltă intuiţiile proprii, modul propriu de manifestare, alături de preluări din mediul înconjurător, din evenimentele create de astfel de situaţii. În astfel de vibraţii joase, cum sunt cele care ne scaldă acum, pentru oameni totul apare sub formă de intuiţii, apoi rapid sub formă de clar-intuiţii cu siguranţe de sine din ce în ce mai pregnante şi deja în timpurile noastre: clar-simţuri care se întăresc din ce în ce mai mult. Toate sunt puteri noi pe care oamenii le pot adapta la situaţiile pe care le trăiesc actual.
Discuţiile noastre despre Lună, despre folosirea existenţei ei pe cerul nopţilor noastre, dincolo de poezia nopţilor înstelate care ne emoţionează indiferent pe ce meridiane ne aflăm, vor continua cu studiile societăţilor omeneşti de-a lungul mileniilor, în special după ultima glaciaţiune. Ceea ce azi considerăm o greutate în trecerea momentelor plinătăţii ei, simţind cum ceva se schimbă în noi înşine şi în viaţa celorlalte vieţuitoare din jurul nostru, a fost o cunoaştere clară utilizată în antichitate de oameni profunzi pentru întărirea atenţiei, concentrării puternice mentale, profitând de puterea energiilor hrănitoare mărite din astfel de momente, pentru întărirea astralului (pentru ceea ce azi numimi: călătorii astrale) şi pentru dezvoltarea mentalului profund (ceea ce azi numim clarviziune, clarauz – clar-simţuri în general). În cunoaşterile popoarelor care se pregăteau în mod deplin conştient de greutatea epocii de azi, sub toate aspectele ei, aşa cum au fost popoarele tradiţionale locale – în Europa: tracice, celtice tradiţionale, coborâtoare din atlanţii locali, cu o cunoaştere acumulată şi întărită trăind mereu pe aceleaşi teritorii de neam – s-a ţinut mereu cont de Luna plină. Lucrările de o complexitate cu totul specială a entităţilor astrale, percepute de oamenii sensibili, au fost cunoscute astfel chiar dacă nu erau chiar profund înţelese, explicit: cu toate acestea au fost respectate şi acest respect a fost transmis din generaţie în generaţie. Oamenii profunzi cu cunoaşteri subtile au aşteptat întotdeauna schimbarea timpurilor, revenirea totală a puterilor oamenilor, a cunoaşterilor universale: reveniri pe care ei le înţelegeau perfect ca fiind sprijinite de întreaga fenomenologie planetară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu