Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

Gândul zilei.......

GÂNDUL ZILEI

Să nu ne imaginăm că misiunea sfinţilor se termină odată cu trecerea lor dincolo de fiinţă. Munca lor merge mai departe, într-o deschidere uriaşă în volum, calitate şi profunzime...
LA MULŢI ANI TUTUROR CELOR CARE POARTĂ ÎNDRUMĂRILE DE NUME ALE SFINŢILOR PETRU ŞI PAVEL !!!

Post scriptum: "Gândurile" anterioare le regăsiţi pe partea dreaptă, în Chatango.


luni, 3 noiembrie 2014

REFERITOR LA FILMUL CARE CIRCULĂ DE MULT TIMP PE INTERNET: VRĂBIUŢA...

MOTTO: Nu contest sub nici o formă mesajul filmuleţului, ci mai spun ceva în plus...


De mult circulă acest film pe net şi sunt întrutotul de acord cu mesajul pe care îl transmite direct în cuprinsul lui. 
În plus, privit din altă perspectivă, ne poate învăţa însă şi alte lucruri importante decât ceea ce este evident din rolul filmului. Desigur te întrebi: bătrânul a vrut să pună la încercare răbdarea fiului, dar oare era normal să facă asta? Pentru că situaţiile sunt cu totul diferite – fiul nu ştie să se exprime, dar el ca bătrân trecut prin viaţă ar trebui să ştie să se exprime... 
Dar de cele mai multe ori lucrurile nu stau aşa. 
Putem merge mai departe cu analiza, dincolo de a ne limita la mesajul lui direct, la adresa fiului lipsit de răbdare. Să învăţăm să ne pregătim CU TOŢII de bătrâneţe din multe puncte de vedere, printre care şi din punctul de vedere al comunicării cu cei din jur... Pentru acea vreme în care greutatea exprimării devine mare, sau dimpotrivă: dorim să avem atenţia celor din jur, să vorbim mai mult şi nimeni nu se arată decât agasat de vorbele, povestirile noastre repetate, doar pentru că viaţa nu ne-a fost bogată şi le repetăm la infinit pe cele puţine trăite...

Filmul arată un bătrân şi un matur – fiul său – atent la ale lui, vădit deranjat de încercarea de comunicare a bătrânului. Dar problema care ne interesează pe toţi, tineri şi bătrâni deopotrivă, ar fi şi alta, foarte importantă cred: bătrânul cam are pretenţii, nu ştie de fapt să comunice - nu că nu poate. Întrebarea nu se referă la ceva anume, din multitudinea de lucruri, fiinţe, fenomene înconjurătoare, el întreabă: Ce e asta? este o adevărată tragedie între generaţii, prin faptul că se consideră doar cei tineri lipsiţi de respect, bun simţ, răbdare, toleranţă; dar este vădit şi faptul că nu ne învăţăm să comunicăm, să vorbim unul cu altul mai pe româneşte: desigur ştim... să vorbim, dar nu ştim cum să ne exprimăm, mai şi dispreţuim de multe ori pe cei care ştiu, căci subconştientul ne spune clar că asta trebuie să facem şi noi, dar ne e greu, avem altele de făcut... 
Ca să nu mai discutăm despre faptul că dorim să facem educaţie oricând, inerţial, dorim să atragem atenţia că cei din jur nu ţin cont de noi, de regulile social-familiale curente... O lăsăm pe aceasta pentru altă dată. Considerăm că cei tineri trebuiesc mereu îndrumaţi, corectaţi, împinşi, tot timpul, fără să ne întrebăm vreodată dacă nu cumva greşim noi, dacă nu cumva vrem să controlăm totul în continuare cu orice preţ, să ne împingem în faţă, doar pentru că nu mai avem putere să facem o multitudine de acţiuni pe care le făceam în tinereţe, fără să ne gândim că e rândul altora să înveţe, să greşească, să ajungă să-şi facă singuri experienţa proprie... Nu degeaba ni se oferă... DA, NI SE OFERĂ neputinţe la bătrâneţe, şi am discutat despre necesităţile de acest fel de la bătrâneţe (http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.ro/2012/01/copilaria-si-batranetea-omului-ajutor.html şi http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.ro/2013/10/din-nou-despre-batranete.html ), trăind de fapt, la bătrâneţe, o evoluţie accelerată din multe puncte de vedere: nu numai pentru o viaţă de tipul celei prezente pământene, ci şi ca ajutor pentru eternitate !!!... 
Ajungem la bătrâneţe şi nu ştim să ne punem gândurile, sentimentele, dorinţele, emoţiile în cuvinte adresate altora. Nu ne dăm seama de atitudinea destul de agresivă pe care o avem la adresa altora. Ne spunem în gând: „Ce-o fi aia?” (deşi în film bătrânul ştie, dar vrea să-i dea de fapt o lecţie fiului) Şi nu ne dăm prea repede seama că orice comunicare porneşte din vorbirea interioară cu sine însuşi, cu RĂBDARE ÎN GÂND: acolo unde de fapt spunem ce vrem, cum vrem, nu are importanţă, că nu ne... citeşte nimeni gândul... Acolo ESTE TOTUL DE MULTE ORI VRAIŞTE... Ne trezim că avem pretenţia ca cei din jur să înţeleagă perfect cele câteva cuvinte aruncate lor, de multe ori în indiferenţă, negândit... I-am obliga pe ceilalţi să facă ce vrem din varii motive, care ţin de egoismul fiecăruia: că are „şcoală”, că e fiul meu – eu l-am făcut, eu l-am crescut şi a ieşit un nesimţit cu ziarul, mobilul sau PCul în braţe, că îmi e dator, că aşa e politicos, că EL nu se concentrează... 
Şi aşa mai departe... Şi de fapt în film adevărul e undeva pe la mijloc, nici unul nu se concentrează de fapt, căci cel bătrân nu a făcut-o la vremea tinereţii sale, dar la bătrâneţe, neavând prea multe de făcut, toate carenţele ne ies de fapt la suprafaţă... 
Cel tânăr de unde să dea exemplul pe care nu l-a văzut în familie?... 
Întotdeauna RESTUL LUMII e de vină, nu noi... NU NOI... atenţie, nu e adevărat că eu am o mică vină măcar... hai să nu zicem vină, să zicem contribuţie la o stare tensionată care poate ajunge rapid la deprecieri substanţiale... 
Nu mai insist, cred că sunt bine înţeleasă acum. În plus, scriu din perspectiva celor ce are o vârstă suficient de înaintată pentru a-mi pune întrebări de acest fel. 

RĂDĂCINI DIN EVOLUŢII
Am spus de multe ori: de fapt, nu avem multă experienţă de comunicare – ca şi de manifestare a noastră generală prin corpul fizic; că, dacă la începuturile evoluţiilor noastre experienţa spiritelor noastre este majoritar fizică, de manifestare cu corp fizic, treptat manifestările fizice rămân la minimul lor necesar în diferite părţi ale universului, dezvoltându-se alte forţe, ajutătoare în multe manifestări noi, în special în creaţia materială ale căror începuturi sunt tot fizice: apar şi se dezvoltă forţele mentale, astrale, cauzale, se întăresc prin activitate mentală, în primul rând, corpul mental care face legătura între folosirea razelor mentale, astrale şi cauzale, cu sprijin pe corpul fizic, în întrupări pe planete fizice. Rămân puţine, tot mai puţine întrupări fizice care să folosească efectiv corpul fizic în majoritatea acţiunilor: de creaţie, de deplasare, de comunicare (dintre activităţile pământene, dar în alte părţi ale universului sunt multe alte forme de acţiune concretă, în funcţie de felul corpurilor folosite). De puţine ori avem perioade scurte de folosire majoritară a corpului fizic, iar în asemenea perioade, cum este cea pe care o trăim acum, folosim concomitent şi elemente simple de mentalism: gânduri, şi astralitate (vise, călătorii astrale care devin din ce în ce mai bine conştientizate şi nu de puţine ori conduse, conştiente). Ne străduim să conştientizăm separat fiecare fel în parte – dar să le folosim pe toate împreună. 
Tocmai această experienţă este puţină şi destul de greu înţeleasă la începutul evoluţiilor noastre. Căci oricât de greu ne vine să credem, nu suntem departe în evoluţii, nu suntem dumnezei, dar suntem liberi caşi Dumnezeu; suntem din ce în ce mai puternic conştienţi de forţele pe care le avem şi de modul lor de folosire. Nu suntem ca animalele care nu-şi conştientizează forţele spirituale, nici integral conştiente nu-şi folosesc corpurile – iar de aici o întreagă pleiadă de inconveniente pentru evoluţiile de mai târziu: creative, conştiente. Dar trecem rapid peste etapele de vegetal şi animal, şi apoi vin etapele minunate de mentalism, de călătorii fizice şi astrale prin tot mai mari spaţii universice... Comunicarea ne este exclusiv mentală şi multe etape de evoluţie vor fi tot aşa în continuare, în condiţiile în care cunoaşterea ne este largă, flexibilă, mereu în dezvoltare pe cont propriu, pe căi proprii, astfel încât comunicarea ca atare devine necesară rar şi doar în forma transferurilor de energii, mai ales când este vorba despre activitate spirituală cu corpul fizic. 
Este de accentuat faptul că, cu cât înaintăm în evoluţii, cu atât comunicarea în sine este mai puţină, dar ÎNŢELEGEREA devine din ce în ce mai extinsă, din ce în ce mai bogată – până la deplină, pe fondul încredinţărilor comune. Doi coordonatori de evoluţii nu au nevoie de comunicare între ei pentru a şti ce trebuie să facă: perce totul în întreaga încrengătură a universurilor şi a evoluanţilor de pretutindeni, iar o asemenea experienţă este rodul comunicărilor mentale, astrale şi fizice extrem de înaintate pe care le folosesc până la a deveni coordonatori, dar şi în continuare, întrupându-se permanent în mijlocul popoarelor spirituale pe care le ajută, le învaţă şi le coordonează într-o complexitate cu totul deosebită, uriaţă comparativ cu ceea ce putem noi şti acum. Cunoaşterea proprie, acumulată permanent, este de proporţii pe care nici nu le bănuim în momentul acesta, de aici, de pe Pământ. Însă da, cu timpul înţelegem cum stau lucrurile chiar şi de aici, din locurile de vibraţie mai joasă ale universului, ceea ce înseamnă o creştere constantă de experienţă comună şi pe cont propriu. 

Experienţa noastră pământeană nu începe nici cu coborârea omului din animalitate (vorba biologilor) şi nici cu perioada dinainte de Cristos cu 5000 de ani, de când provin urmele rămase în existenţă culese prin cercetări arheologice. Trecutul omenirii cuprinde o perioadă de cca.40 milioane ani în urmă, un trecut mentalist cu precădere: creaţie materială exclusiv mentală, deplasare mental-astrală, comunicare exclusiv mentală. De la ultima glaciaţiune spre contemporan corpurile noastre fizice s-au modificat prin compactizarea aceleiaşi mase biologice care în trecut se răspândea proporţional pe 5-4-3 metri înălţime – acum pe cca. 1,5-2 metri. Cu acest fel de corporalitate fizică omul şi-a schimbat activitatea preponderent mentală în activitate preponderent fizică, păstrând din trecut doar intuiţiile despre non-fizicismul complex dinainte şi gândirea folosită în trecut doar în planificarea activităţilor legate de creaţia sa materială. Spiritele umane aveau deja, din evoluţiile dinaintea venirii lor pe Pământ, obişnuinţa manifestării fizice, dar foarte rar revenim în astfel de manifestări cu corp fizic, pentru că nu acestea trebuiesc întărite în special, trebuiesc întărite toate forţele noastre spirituale, echilibrând pentru multe etape de evoluţie fizicismul din perioada vegetală, animală de la începuturile necreative ale evoluţiilor. Mai sunt încă mult mai multe alte caracteristici în plus, specifice altor locuri din univers, iar la capătul unor etape îndelungi de evoluţie consolidăm manifestările totale – inclusiv pe cele fizice în locuri din univers: ne îmbogăţim în plus cunoaşterile, echilibrăm folosirea diverselor activităţi mai vechi, echilibrăm reacţiile la impulsurile din mediul local – mereu altul, ceea ce ne îmbogăţeşte enorm – şi reacţiile noastre interioare la factorii de mediu. Ceea ce este mai greu pentru noi în această perioadă este de fapt nu neapărat munca fizică de care ne ferim ca de satana, cât gândirea şi vorbirea ARTICULATĂ. Este de ţinut minte acest aspect şi de reflectat asupra lui. Nu avem multă experienţă în acest sens, de aceea este necesar să punem accent pe ele, în condiţiile în care societatea – şcoala, meseriile, biserica – nu ne învaţă, nu ne dau indicaţii, ci doar reguli generale pe care nu le putem ţine TOCMAI DIN CAUZA LIPSEI DE EXPERINŢĂ ÎN COMUNICARE. Gândul stă la baza scrisului şi cititului, coordonează vorbirea pe care o folosim azi, toate bazându-se pe ACŢIUNE ARTICULATĂ: legarea sensurilor, noţiunilor, sunetelor – în gând şi în vorbire. Aici nu vorbim de gramatică, de corectitudini care sunt până la urmă nişte norme de loc naturale, ci stabilite de comun acord – desigur mai mult sau mai puţin de către fiecare om în parte, şi se vede azi acest lucru, când mase mari de oameni nu mai ţin cont de astfel de formalităţi şi vorbesc cum le vine la gură, scriind cum le vine la mână: la... gând şi la gură!!! 
Omul s-a obişnuit cu vorbirea, dar este departe de a stăpâni gândirea. Confundăm impresia că ştim – cu ştiinţa şi practicarea ei. „Tre să fac ”... şi ştim ce... Nu ducem gândul la capăt. Îmi amintesc ce surâsuri ironice se iscau când un şef al meu spunea că el citeşte poezii cu dicţie, în gând, simţind în sinea dânsului ce scria poetul, văzânt apusul soarelui, ascultând sunetul vântului prin ierburi şi frunzişul arborilor, cum se sting încet ultimele ciripituri de păsărele... Dar... DAR aceasta este acordarea gândului cu tot ceea ce este trăire interioară şi exterioară... Nu este nimic de râs, de dispreţuit aici... Doar superficialitatea studiilor liceale de literatură duc către a învăţa pe dinafara nişte noţiuni de analiză literară şi nicidecum simţirea proprie a cititorului cu care el ar putea intra frumos în viaţă...
Desigur că nu acuz dragii profesori de limbă şi literatură română sau străină... Este o formă a societăţii şi poate că mulţi dintre dumneavoastră chiar au îndrumat copii, adolescenţii şi, înafara şcolii, pe cei maturi să o facă, căci nu şi-au asumat în viaţă doar responsabilitatea câtorva noţiuni generale care oricum au să fie uitate curând... 

Formele noastre de gândire şi de comunicare se bazează pe sunetul fundamental, pur natural, pe care omul mental era obişnuit să-l perceapă şi să-l redea totodată, prin structurile corpului său mental. Sunetul fundamental (http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.ro/2009/09/puterea-gandului-si-puterea-cuvantului.html ) este o noţiune greu de înţeles de regulă, deşi mulţi îl intuiesc deja şi compun muzica blândă ale cărei acorduri line o aud vag sau bine format în gândurile lor... Prin sunet în primul rând ne îndreptăm către viitorul mental al omenirii... El este reprezentat azi prin muzică, cum spuneam: ne linişteşte, ne este un bun însoţitor în meditaţiile active, ne formează un fond senin pentru orice activitatea noastră cotidiană – mulţi dintre noi ştim bine asta... Vom avea câteva secole de acum încolo să înţelegem rostul tuturor celor legate de sunete care ne-au însoţit evoluţiile în ultimele milioane de ani pământeni...

Ceea ce este iarăşi specific acestei perioade este activitatea desfăşurată în gând: dar nu numai cuvintele interioare stau la baza gândirii, ci un complex întreg format din: citire, lucrare profesională bazată pe imagini (desene, fotografii), litere şi cifre citite în gând, analiză proprie de orice fel, planificarea activităţilor care formează viaţa noastră manifestă. Spre deosebire de generaţia celor care azi au 80-90 de ani (70 ceva mai rar acum) care nu au avut multe posibilităţi de citit şi, în general, au fost privaţi de activitate bogată de gândire (gândirea a fost pe linii puţine, bine bătătorite datorită vieţii din ultima treime a secolului trecut); de aici şi un proces relativ mare de inflexibilitate, dar necesar a fi înţeles din cauza vieţii între trei şuvoaie agresive masive: războiul şi intrarea pe făgaşul comunist, desfăşurarea perioadei comuniste şi trecerea înapoi la capitalism – unul rapace, deşănţat... Este de înţeles că nu şi-au format prieteni, hobbby-uri, nu şi-au dezvoltat mult comunicarea – cu excepţia oamenilor de litere şi a spiritelor înaintate întrupate în mijlocul începătorilor, în anumite trepte de evoluţie destul de grea de altfel. Se împletesc astfel oameni cu experienţă în comunicare şi oameni fără experienţă prea mare: dar nu prea se înţeleg reciproc. 
Dacă discutăm despre ajutor spiritual din partea unor spirite avansate, epoca pe care azi o trăim aduce un alt fapt în faţă: comunicarea de tip angelic, astral. De ce îngerii noştri ne fac comunicări mentale prin vorbire în primul rând este întrebarea generală pe care o pun mulţi: pentru că se spune că este generatoare de confuzii. Dar de fapt nu este chiar aşa: nu ea este generatoare de confuzii, ci noi nu avem puţină experienţă de vorbire articulată în gând, drept pentru care în „semitonurile” gamelor de sunete se inserează alte game (aşa cum bine arată Ouspensky în cărţile sale), care ne abat atenţia în alte părţi. Ne abatem pentru că nu avem obişnuinţa de a duce vorba din gând până la capăt. Spre exemplu: „Trebuie să fac baie!” Nuu!! noi amestecăm imaginea cu vorba repezită şi iese cam aşa: „Aaa... tre’ să fac... (şi aici apare imaginea mea făcând baie...)
De altfel se petrec lucrurile tot aşa acum cu imagini, cu înţelegeri pe care nu le ducem până la capăt, apoi chiar acţiunile noastre nu le ducem până la capăt pentru că nu avem obişnuinţa de a o face astfel...
De aceea trebuie să înţelegem că ajutorul astralilor vine în sprijinul de a duce ŞI gândirea la capăt în acest ciclul de vieţi. Specialiştii din orice activitate umană sunt de regulă cei care pot duce şi gândul la capăt (ca sunet interior), şi imaginea (interioară, a minţii) şi apoi să o descrie în amănunt, redând-o spre beneficiul altora. Desigur sunt multe altele în plus de discutat referitor la specialiştii de acest fel, eu fac atingere doar cu fenomenologia expusă astfel. 

NOI, GENERAŢIILE MAI TINERE PÂNĂ LA PRAGUL BĂTRÂNEŢII: SĂ LUĂM MĂSURI PENTRU NOI ÎNŞINE, NU PENTRU A LE CERE ALTORA...
Vom ajunge – sau chiar am ajuns, sau suntem pe ultima „sută de metri” spre bătrâneţe. Trăind printre bolnavi, bătrâni, în preajma celor care nu se pot adapta schimbărilor, care au doar dorinţa puternică de a-i schimba pe cei ce le stau în preajmă, mi-am dat seama în ultima vreme că noi putem face multe pentru noi înşine, în primul rând. Doar să vrem. Aşa cum spuneam şi la pensionare: cu mult timp înainte de a ajunge la pensie, să ne facem prieteni de aceeaşi vârstă sau prin jur de vârsta noastră, să ne facem hobby-uri, simple – nu neapărat cine ştie ce: deseori am fost întrebată, omul se gândeşte cu groază la bani investiţi, muncă pe rupte... ceea ce este departe de normalitatea din ţara noastră. Dar să avem în grijă câteva ghivece cu flori, să citim, să ţinem un jurnal, să ne ocupăm de aranjamente simple prin casă, să nu uităm plimbarea prin parcuri, un abonament pe tren (Doamne, câţi oameni în vârstă văd că au abonament VSD pe tren, se întâlnesc, leagă prietenii... multe, multe de spus aici !!!), apoi obişnuiri de socializare simplă pe internet (cele mai frumoase grupuri pe facebook sunt cele ale pensionarilor!!!) sau un blog, şi câte şi mai câte !!!
Din punctul de vedere al comunicării, chiar avem nevoie să învăţăm să ne exprimăm clar, direct, cu răbdare, să-i ascultăm cu răbdare pe alţii, dar să avem în vedere şi câteva forme de atitudine faţă de alţii. Să ne obişnuim să avem răbdare cu tinerii, să ne străduim NOI să le oferim spaţiul de trecere (ce clasă a dat o femeie în vârstă lăsând un tânăr să treacă cu maşina prin faţa ei... Uluitor !! Minunat!!!) Să învăţăm să ne simţim funcţionările trupului nostru degradat şi în curs trepidant de degradare, pentru A COMUNICA... da, a comunica, a răta, a explica celor care pot avea grijă de noi cum ne funcţionează organismul, pentru ca ÎMPREUNĂ cu cei din jur (din familie, din spitale, pe stradă, în magazine) să ne îngrijim şi noi, fără a sta pasivi să fim îngrijiţi de ceilalţi. Desigur, sunt cazuri când nu putem, sau doar nu putem de la început, dar pe parcurs durerile, suferinţele de la început se estompează şi putem comunica cu cei din jur, putem să ne străduim să ne facem înţeleşi cu vorbă bună, nerăstită, cu răbdare NOI, fără să pretindem răbdare din partea altora – iar dacă dăm peste persoane răbdătoare atunci să fim fericiţi !! fără să reproşăm celor care nu dau dovadă... CI SĂ LE DĂM EXEMPLUL NOSTRU PERSONAL DE RĂBDARE, ÎNŢELEGERE, BLÂNDEŢE... Să fim utili când putem, cu ce putem, să nu avem pretenţia să ne băgăm în viaţa altora; dacă ni se cere sfatul să spunem: „Eu aşa aş face...” fără să ne supărăm că ni s-a cerul sfatul dar el nu se potriveşte felului de acţiune sau gândire al celuilalt... 

O asemenea experienţă se formează din timpul maturităţii. Deci nu mă adresez doar celor în vârstă sau pe care să ajungă astfel... 

Viitorul comunicării interumane va cuprinde ceva împletit între comunicare exclusiv mentală, din trecutul mental al omenirii, şi comunicarea fizică, din această perioadă a folosirii preponderente a corpului fizic. Va veni o vreme în care schimbările în manifestările umane se vor concretiza în forţa de exprimare spirituală a fiecărui cuvânt în parte: concentrarea omului va fi dublată de o cunoaştere pe măsura puterii sale de concentrare. Nu va mai fi treptat nevoie de cuvânt vorbit decât în situaţia în care energia lui poate schimba ceva: în sens de echilibrare în viaţa omului, a naturii din jur şi a fenomenologiei meteorologice, tectonice de pe plan local. Restrângerea de acest fel a comunicării nu are loc decât dacă se sprijină pe o cunoaştere proprie largă, bogată, profundă – ceea ce va fi în situaţia oamenilor de pretutindeni din viitor, aşa cum a fost şi în trecutul metal al omenirii. Sunetul mental la care va reveni omenirea în curând va ajuta la reluarea materializării şi dematerializării ca metode clasice de creaţie materială mentală. Iar în etapa finală de evoluţie pământeană a omenirii cuvântul articulat va fi ajutător: la naşterea omului, la menţinerea sănătăţii şi odihnirii sale, la impulsionarea lucrărilor sale şi în final la desprinderea de corpul fizic, ridicarea de-asupra corpului eteric şi rămânerea în viaţă astrală. 
Să ne oprim deocamdată aici, urmând să reluăm discuţia şi să deschidem altele asemănătoare pe măsura apariţiei altor materiale de acest fel. 

Niciun comentariu: