Cuvânt înainte: Suntem ajutători din ce în ce mai înaintaţi, pe măsură ce experienţa şi cunoaşterile noastre avansează. Ar fi bine să ne formăm spiritual în acest fel, gândind viaţa noastră ca atare...
Despre citirile de destin pe care le practică azi destul de mulţi clarvăzători se pot spune foarte multe lucruri – şi bune, şi mai puţin plăcute celor care se simt atinşi de astfel de discuţii – oricum poate apar idei asupra cărora se poate apleca oricine, în intimitatea propriilor gânduri. Despre cei care fac în aceeaşi şedinţă şi citiri de destin şi terapii complementare voi scrie cu alte prilejuri, deocamdată să rămânem în tema noastră.
Exemplul pe care îl voi da l-am citit recent pe undeva pe internet şi se referă la faptul că s-au spus cuiva următoarele:
„Ai venit cu ceva lecţii învăţate în vieţile anterioare. Dar pentru că nu ai avut persoane competente care să te îndrume, cu pregătire specială să te direcţioneze, nu ai învăţat cum să comunici cu lumile celeste. Ai rămas doar la vise premonitorii ca toată lumea din când în când.”
Într-o astfel de citire (vizualizare de destin) se foloseşte o idee ce are la bază extrapolarea situaţiei actuale într-un trecut despre care nu ştim foarte multe – mai ales nu ştim prea multe şi nu gândim prea multe legate de realitatea celor acumulate anterior, cu care venim la întrupări pe Pământ.
De doi ani de zile mi se aduc la cunoştinţă asemenea cazuri în mod frecvent, eu însumi m-am întâlnit înainte cu ele, pe tot parcursul anilor ’90 şi 2000. Cei care spun aşa sunt încredinţaţi că doar acum omul a ajuns la un grad de avns spiritual care îi permite să ofere învăţături – până acum ele ar fi de calitate inferioară de cele mai multe ori, doar acum, cu noua serie de maeştri în care se numără şi pe sine, învăţăturile sunt de calitate şi de spiritualitate avansată.
Ceea ce nu este adevărat, chiar dacă există nuanţe certe în astfel de direcţii, care sunt oferite la nivel de adevăruri imuabile. Credem constant că ne tragem din maimuţe, astfel încât totul derivă din astfel de evoluţii.
Un medic spunea cândva aşa: „Toată lumea comunică cu îngerii, doar că nu conştientizează asta.”
Aş adăuga: pentru că nu le-a venit vremea, pentru că au altceva de făcut decât să se concentreze pe acest fel de comunicare. Pentru că există o putere mai mică de o asemenea concentrare pentru majoritatea oamenilor de pe Pământ, în condiţiile unui câmp mental-astral extrem de încărcat şi a unor vibraţii care se schimbă cu direcţii opuse şi depărtări mari de la linia de echilibru, de la o clipă la alta (spuneam în unele articole anterioare: ca nişte cuţite orientate în sus şi în jos). Şi pentru că spiritele ştiu bine cest lucru, primesc alte sarcini, deocamdată consolidând manifestări prin corpul fizic – mai ales muncă şi gândire, apoi trecând în viaţa ce ne va urma din nou la manifestări din sectoarele mental-astral, în mod majoritar.
Când va veni vremea – curând – toată lumea va conştientiza acest fapt şi viaţa echilibrată a spiritelor umane va reintra pe făgaşul ei din trecut.
Desigur, este adevărat în mare măsură că venim pe Pământ ca spirite întrupate pentru a ne înţelege neputinţele sau pentru a ne înţelege gradul de dezvoltare a puterilor noastre spirituale, cunoaşterea, obişnuinţele, manifestările generale şi particulare momentului planetar, vibraţiei pe care o găsim la întrupare aici, pe Pământ: dar este valabil pentru orice punct al universului în care ajungem să ne întrupăm.
Ca să fac mai multe precizări în direcţiile textului prezentat, este necesar să înţelegem că experienţa noastră totală cuprinde tot ceea ce se poate numi „perfecţiune” în conştientizările noastre actuale – ceea ce însă este mai puţin de 1% din ceea ce putem face pe Pământ: de la primul la ultimul om fără excepţie – din orice punct de vedere. Azi nu credem asta – sau credem că personal se prea poate, dar fără să fie valabil şi pentru mulţi alţii; şi atunci e bine să ne măsurăm trufia... Vom crede însă cândva, iar lecţia pe care ne-o vom însuşi ne va fi bună pentru a ne ajuta să nu mai facem aşa ceva vreodată.
Da, aşadar, la acest nivel de vibraţie, în condiţii de aglomerare uriaşă: şi ca biosistem planetar (pe care nu-l punem de regulă la socoteală când facem astfel de analize), şi ca aglomeraţie umană actuală, sarcinile de destin cuprind împletiri de manifestări de multe feluri, deschizând toate porţile care ne trimit către societatea înaltă a viitorului.
A spune că nu am avut învăţători adecvaţi şi că din această cauză am rămas în urmă cu evoluţiile este o direcţie pe care eu o consider incorectă pentru abordarea realităţii evoluţiilor. În fiecare moment al evoluţiilor noastre avem exact pe cine ne trebuie şi exact ceea ce ne trebuie. Dar – şi acesta este un lucru deosebit de important, pe care îl vom dezbate în subiecte legate de gândirea sferică, trăirea sferică, evoluţiile sferice – fiecare avem sarcini de aplicare a învăţăturilor specifice fiecărui fel propriu de evoluţie în parte, fiecărui moment din fiecare ciclu de vieţi desfăşurate în fiecare punct al universului în care am ajuns, pe liniile de evoluţie trasate de coordonatorii evoluţiilor noastre.
Şi a venit timpul să înţelegem şi să facem deosebirea. Fiecare venim pentru ceva pe Pământ, pe un traseu de venire specific necesităţilor de întrupare şi plecăm pe alt traseu, specific necesităţilor la ajungerea înapoi, acasă.
Acestea fiind spuse, să pătrundem puţin în adâncul lor.
1. Este bine pe de o parte că gândim tot ceea ce ne vine în cale prin prisma cunoaşterilor momentului. Consolidăm cunoaşterea momentului răspândind-o la cele ce ne vin ca informaţie de pretutindeni: gândim mereu unele prin prisma altora, iar acesta este un exerciţiu bun pentru noi. Dar pe de altă parte este bine să precizăm – dacă şi conştientizăm – că acesta (şi urmează părerea proprie) este numai un punct de vedere, un unghi de vedere, un aspect al realităţii totale, urmând să reconfigurăm dacă şi când va fi cazul, să îmbogăţim cu alte aspecte, unghiuri de vedere – pe măsura apariţiei lor; de obicei nu procedăm aşa, de frică să nu părem nesiguri, labili, instabili – dar nu este adevărat: este bine să explicăm că astfel se obţine flexibilitatea spirituală, abilitatea de a accepta diverse aspecte ale aceluiaşi element, specific fiecărui fel de vibraţie la care se formează şi se adaugă informaţii în memoriile monadice ;
2. Privind doar aşa realitatea – mai ales aceea trecută – descoperim mai devreme sau mai târziu că felul în care o cunoaştem la un moment dat, din informaţiile altora, după puterile şi cunoaşterile lor (de multe ori trecute, căci avansăm permanent faţă de momentul în care am dat lumii un anumit fel de gândire) este departe de adevăr: incredibil de departe, la început, dar punctul forte este că ne dăm seama de faptul că ceea ce credem este legat în principal de prezent, prin prisma căruia judecăm trecutul fără să conştientizăm asta prea mult. Şi astfel înţelegem multe aspecte legate chiar de propriul prezent, pe care altfel le-am fi înţeles prin alte conjuncturi, dar poate mai târziu şi mai lent. Şi mai ales faţă de propriile manifestări, încredinţări, care ne nasc întrebări proprii, apoi primim întrebările altora fără să-i acuzăm, primim variante de răspunsuri după încredinţările altora asupra cărora reflectăm. Aceasta este o lecţie foarte importantă azi, pe care cândva vom ajunge să o aplicăm în conjuncturi optime de trai în alte cicluri de vieţi pe aceste meleaguri ale universului, în alte societăţi ale creatorilor conştienţi avansaţi – cum suntem noi, spiritele umane întrupate azi pe Pământ. Conştientizările de „azi” sunt consolidările curate de „mâine”. Vom trăi ca ajutători care vor înţelege la rândul lor pe alţii care vor gândi aşa cum am gândit noi azi, îi vom privi îngăduitori şi cu mai multă răbdare vom aştepta să ajungă şi ei la înţelegeri mai avansate, la negări din ce în ce mai blânde. În asemenea înaintări în evoluţiile proprii, vom trăi în viitor reveniri din vibraţii joase, din încredinţări confuze, neaprofundate, către înţelegerea realităţilor curente: mai repede, mai profund, vom avea treceri de la liniile generale corecte la amănunte subtile care vor permite alte noi înţelegeri, într-o spirală neîntreruptă. Toate sunt specifice epocii pe care o trăim acum, de trecere de la o perioadă cu vibraţii joase din zonă – celelalte zone ale universului având alte particularităţi - la o perioadă cu vibraţii înalte. Consolidăm gândirea la acest nivel de vibraţii planetare şi ne formăm abilitatea de a trece din ce în ce mai rapid şi mai sigur de la manifestările din vibraţiile joase la cele din vibraţiile înalte. Ne formăm flexibilitate în relaţiile cu alţii, ne adaptăm din ce în ce mai rapid şi mai profund la fiecare pas de înălţare a vibraţiilor, ajutând şi înţelegând tot mai mult şi pe alţii care se află pe drumuri asemănătoare cu noi.
Ceea ce este azi cu totul deficitar pentru majoritatea spiritelor umane se leagă de păstrarea cunoaşterilor pe întreaga perioadă intuitivă, al cărui sfârşit îl trăim noi, azi: intuiţia omului se manifestă în direcţiile acceptării, fără orgoliu manifest, a semenilor care pot să ajungă rapid la recuperarea percepţiilor multisenzoriale, având experienţă de orientare mult mai mare decât alţii: ajutătorii secundari din mijlocul populaţiilor. Societatea umană contemporană începe timid să se încreadă în propriile intuiţii, să spargă barierele impuse de conducerile egoiste, interesate. Ar fi fost posibil ca deja în secolele V – VII să se treacă la dezvoltarea impetuoasă a ştiinţelor, iar în secolele X – XI să se atingă potenţialul pe care azi îl atinge imaginaţia avangardiştilor, a celor care prevăd în viitorul zilelor noastre dezvoltarea uriaşă a tehnologiilor de vârf pentru viaţa noastră curentă, computerizarea totală a vieţii noastre alături de dezvoltarea totală şi curată, înfloritoare, a planetei întregi.
De la vibraţiile înalte la vibraţiile joase creatorii avansaţi, aşa cum sunt oamenii pe Pământ, păstrează mult timp cunoaşterea, căci mişcarea inerţială este mult mai puternică pe cunoaşterile dinainte, din experienţa anterioară: care a fost creaţia mentală cu o înaltă calitate a execuţiilor, un respect şi o grijă deosebită pentru conservarea vieţii întregi – de la planetă la cea mai măruntă vietate, respect pentru creaţia umană, pentru ajutătorii de pretutindeni, fie oameni, fie entităţi ajutătoare. O mare bogăţie de cunoaşteri stătea la baza unei asemenea vieţi, iar ceea ce a rămas în moştenirile popoarelor de pretutindeni poate să spună încă multe despre asemenea cunoaşteri, deşi cea mai mare parte a lor a fost distrusă intenţionat sau neconservată sub indiferenţa necunoscătorilor. Orice populaţie creatoare avansată, în curs de universalizare, începe ciclul de întrupări pe Pământ sau oriunde în această zonă a universului, printr-o etapă de creaţie mentală, cu comunicare mentală, desfăşurând cercetare mentală şi prin călătorii astrale, în vederea cunoaşterii particularităţilor planetei, corporalităţii proprii şi a tuturor vieţuitoarelor: de fapt pentru formarea unei baze de cunoaştere care în vibraţiile joase ce vor veni din perspectiva lor va constitui intuitivul epocii manual-industriale pe care omenirea o va trăi. Azi noi deja am trecut prin ea şi suntem pe punctul de a o sfârşi. În acest fel, se formează o cunoaştere din ce în ce mai solidă – la vibraţii înalte şi la vibraţiile joase, fiecare om cunoscându-şi puterile în toate felurile de condiţii pe care i le poate oferi această zonă a universului.
Începem astfel să înţelegem acum că azi toţi venim la întrupări pământene practic cu un bagaj infinit comparativ cu ceea ce conştientizăm acum în mod curent. În trecutul omenirii de până acum 6.000-7.000 de ani nimeni nu învăţa pe cineva la modul concret, ci doar explica ce se poate percepe în funcţie de momentul planetar, cu vibraţie aflată pe curba diminuării, şi apoi ridicării vibraţiei medii planetare. Omenirea avea învăţători – aşa ne-am obişnuit să-i numim, pentru că ei ne învaţă manifestările specifice unui punct sau altul al universurilor, ne arată modul în care să aplicăm învăţăturile primite, mai întâi la nivele înalte ale vibraţiei locale, apoi din ce în ce mai joase, apoi în revenire către înalt – dar având o experienţă mult mai bogată. Acum 5.000-6.000 de ani vibraţia în scădere drastică a permis oamenilor să înceapă să folosească corpul fizic, condus de razele de vibraţia cea mai joasă din totalul radiaţiei monadice proprii care se poate folosi în acest punct al universului: restul razelor, care se folosesc la nivele mai joase sau mai înalte ale universului, se constituie într-un fundament puternic de susţinere a manifestărilor monadei pe timpul întrupărilor. Aşa se petrec lucrurile oriunde în universuri.
În acea perioadă, se formaseră deja condiţii pentru ca omenirea să înceapă să se împartă în societăţi tipice şi societăţi atipice:
– societăţile tipice erau cele care continuau viaţa dinainte de ultima glaciaţiune – adică aşa cum se petrec de obicei lucrurile cu creatorii conştienţi pe Pământ şi pe oricare altă planetă care poate oferi condiţii de creaţie conştientă avansată. Singura deosebire era faptul că şi corpurile permiteau treptat activităţi cu precădere fizice, mai puţin mentale şi astrale, spiritele se orientau, sub conducerea conducătorilor înţelepţi, în vibraţiile rămase joase după glaciaţiune, către activităţi fizice, făcând repede trecerea de la mental la fizic. Activităţile mentale şi astrale au rămas pe planul secund, şi treptat au rămas sub formă de intuiţii pentru majoritatea oamenilor. Asemenea societăţi erau conduse în continuare, ca şi înainte, de conducători-lucrători care făceau parte din grupul celor mai experimentaţi întrupaţi ai timpului, fiind în baza lor spirituală cele mai experimentate monade secundare şi centrale dintre cele cu sarcini în această galaxie. Populaţiile erau formate din toate grupările de spirite, din toate blocurile venite pe planetă, conlucrând şi trăind pentru consolidarea modalităţilor de trăire optimă chiar şi în vibraţii joase. Puteau să facă faţă unor astfel de vieţi, întrucât şi vibraţia planetară nu scăzuse foarte mult, iar intuiţiile păstrau obişnuinţele comportamentelor echilibrate, iubitoare, de înaltă calitate spirituală: adică exact ca şi până atunci, dar în vibraţii înalte. În toată perioada, societăţile tipice au fost în număr relativ restrâns pe toate continentele, iar numărul lor urma să scadă până la dispariţie, până la sfârşitul primului mileniu d.Ch.;
– condiţii pentru formarea de societăţile atipice sunt foarte rare, special formate doar pe anumite planete: şi nu oriunde, nu în orice condiţii şi nu aceleaşi pentru toate planetele. Condiţiile sunt create chiar din formarea planetelor în galaxie, şi creează simultan condiţii nu numai pentru creatorii conştienţi avansaţi, ci şi pentru întregul biosistem, extrem de numeros pe aceste planete – fizic şi astral deopotrivă. În acest fel, toate vieţuitoarele, pot profita de astfel de conjuncturi pentru realizarea etapelor proprii de evoluţie. Societăţile atipice se formează numai în condiţiile venirii pe planetă a unor blocuri de spirite în călătorii regresive. Le numim atipice întrucât condiţiile formării şi fiinţării lor sunt diferite de restul formelor de evoluţie: în evoluţiile curente în societăţi tipice, derulările sunt progresive, se derulează de la un punct al universului cu o anumită vibraţie, la alte puncte din univers cu vibraţie constant mărită şi optimă pentru derularea sarcinilor de destin creativ maxim; în societăţile atipice sarcinile blocurilor de spirite care ajung în mod coordonat pe planetă se derulează în vibraţii constant diminuate, conştientizate de spiritele călătoare ca fiindu-le absolut necesare pentru a-şi percepe propriile necesităţi de continuare a învăţăturilor şi aplicaţiilor lor în vibraţii din ce în ce mai mici: aşa cum acasă, în locul de unde vin, învăţăturile şi aplicaţiile lor se fac în vibraţii din ce în ce mai mari, consolidând experienţa şi întărirea forţelor spirituale totale. Aşa cum ştim acum, viaţa în societăţile umane a ajuns să fie distructivă, puţin constructivă, relaţiile dintre oameni să fie agresive, dispreţuitoare, cu multă perversitate. Societăţile atipice – pe care le vom studia separat cu toate particularităţile lor funcţionale – erau în răspândire din ce în ce mai rapidă, prin întruparea unor blocuri de spirite venite în mod special pentru a-şi cunoaşte puterile şi obişnuinţele în vibraţii joase, chiar dacă evoluţiile lor totale înaintaseră mult în zonele de vibraţie foarte înaltă ale universului. Doar cu puterea astfel întărită de evoluţiile în vibraţii înalte ele pot să-şi suporte propriile manifestări rămase de corectat: iar aici SE IMPUNE CU NECESITATE ÎNŢELEGEREA FAPTULUI CĂ NU SUNT RĂMÂNERI ÎN URMĂ, CI LĂSĂRI LA URMĂ, PENTRU MOMENTUL ÎN CARE ALTE FORŢE, PRECUM ŞI EXPERIENŢA FOLOSIRII LOR SUNT CONSOLIDATE, PENTRU A SUSŢINE ASEMENEA TRĂIRI GRELE: cum sunt cele pământene pentru spiritele umane, acum. Şi fiecare dintre noi intră în întrupări exact în momentul necesar pentru sarcinile fiecăruia în parte, dar şi pentru toţi laolaltă.
Fără înţelegerea acestui aspect al trăirilor noastre nu putem înţelege toate aspectele vieţii umane de azi, astfel încât nu avem decât să ne auto-corectăm când ne va veni fiecăruia timpul şi rândul. Nu suntem toţi obligaţi să ne corectăm toate greşelile sau să ne ridicăm toate neputinţele după corpul fizic. Puţini dintre noi o pot face acum, puţini putem conştientiza ce facem chiar acum din manifestările prin corp fizic. Chiar dacă sunt conştientizate, multe rămân la nivel de deschidere, iar alţii nu ar trebui să ceară imperios schimbarea ce ar putea doar teoretic să fie realizată. Numai trăind zilnic cele pentru care luăm hotărâri personale, putem să descoperim o infinitate de aspecte ce pot fi analizate, căutate căi de rezolvare şi realizate aplicaţii la nivele înalte şi foarte înalte de vibraţie – adică în calitate de entitate astrală, după terminarea vieţii fizice, apoi de întrupat în alte locuri din univers de vibraţie mult mai înaltă decât orice vârf de vibraţie de pe Pământ. Aceasta este linia evoluţiilor, cu răbdare şi străduinţă pe toate cărările, căci nimeni şi nimic nu ne grăbeşte. Toate le vom face pe îndelete, iar când viitorul ne va aduce din nou în situaţii similare, vom vedea cât am câştigat din toate cele lucrate între timp. Şi, încredinţată sunt, cele câştigate sunt enorm de multe şi profunde...
Iată de ce spiritele umane vin pe Pământ cu un bagaj de experienţă foarte înalt. Şi nu numai la nivel fizic, ci şi astral, mental şi cauzal.
Şi nu numai spiritele umane, ci toate spiritele întrupate pe Pământ, fie cu corp fizic, fie cu corp astral de manifestare. Avem putere şi avem experienţă de folosire a puterilor noastre – ele toate la un loc se dezvoltă, se aprofundează, se cizelează mereu, fără oprire.
Iată de ce ne terminăm absolut toate destinele noastre – doar că nu venim cu toţii pentru aceleaşi sarcini, ci fiecare dintre noi are sarcinile sale, sarcini care durează în felul fiecăreia pe parcursul întregului ciclu de vieţi, nu numai într-una. Se cuprind astfel toate aspectele necesare dezvoltării unei forţe, raze a spiritului, sau numai părţi din fiecare aspect în parte: deschideri, puncte de dezvoltare, puncte de consolidare, puncte de intrare în stare de latenţă, puncte de estompare în timp ce altele prind doar vârfuri în condiţiile existente azi pe Pământ. Alte planete, alte galaxii, alte subzone pe parcursul fiecărei zone universice vor contribui la dezvoltările generale şi particulare ale fiecărei linii de avânt spiritual personal şi de grup în fiecare etapă de evoluţie în parte.
Este foarte bine să înţelegem asta...
Numai în condiţiile unor asemenea forţe spirituale consolidate putem să rezistăm la schimbările atât de frecvent schimbate ale vibraţiei planetei, condiţii pe care celelalte vieţuitoare le pot susţine aparent superior omului în anumite direcţii doar pentru că nu au multă experienţă, nu au multe sarcini, nu au rol de creator conştient, rol de ajutător conştient, sau necesităţi de trăiri distincte, personale – nu de turmă; în situaţia spiritelor umane, fiecare personalitate distinctă îmbogăţeşte de fapt grupul spiritual de întrupare şi îl poate propulsa pe culmi deosebite de cele pe care le-a trăit anterior...
Este de reflectat, desigur, asupra acestor aspecte...
Venim astfel la întrupare nu numai cu anumite lecţii învăţate, ci toate lecţiile învăţate. Doar manifestăm unele sau altele din cele necesare nouă în cadrul unei întrupări. Dacă ne îndoim de acest lucru, vom constata cândva că ne îndoim de capacitatea ajutătorilor şi coordonatorilor evoluţiilor noastre de a ne planifica, ordona, coordona şi ajuta manifestările: pe ei nu îi doare nerecunoştinţa noastră, pentru că ne înţeleg perfect, aşa cum şi noi vom înţelege pe cei care îi vom ajuta la rândul nostru, care vor trece prin aceleaşi nesiguranţe până la consolidarea siguranţelor lor, ajutaţi şi primind exemplul nostru, aşa cum şi noi îl primim – conştienţi şi îmbogăţiţi spiritual – pe acela al ajutătorilor noştri de acum. Ne va durea puţin pe noi înşine atitudinile nerecunoscătoare ale ajutaţilor noştri la început, dar vom înţelege că putem să nu cerem vreo recunoştinţă, nemaivorbind de recompensă... căci altruismul se dezvoltă exponenţial pe măsură ce renunţăm să-i contestăm puterea şi profunzimea...
Dacă tot am discutat despre sarcinile proprii de destin pe Pământ, să înţelegem că este foarte adevărat că avem sarcini comune: dezvoltarea şi consolidarea lor ne uneşte şi ne creează dorinţa de conlucrare, ce ne dezvoltă apoi alte direcţii spirituale, de trăire interioară şi exterioară, mai mult sau mai puţin comune. Dar ceea ce ne caracterizează ca spirite creatoare conştiente avansate este faptul că fiecare dintre noi avem sarcini personale, în funcţie de evoluţiile proprii, înclinaţiile proprii, înţelegerile care ni se formează mai devreme sau mai târziu sub impulsul vieţii care se defăşoară în jurul nostru.
Acceptările noastre – deşi acceptarea în sine este mai mult sau mai puţin o sarcină comună – se diferenţiază după ajungerile noastre proprii. Concret: eu accept că cineva nu poate gândi, lucra, ca şi mine, nici ca şi altul, dar accept şi faptul că va aveni un moment în viitorul lui – aşadar AL LUI – în care va pune în practică ceea ce eu îi spun acum – DAR ÎN FELUL LUI PROPRIU. Ceea ce trebuie să fac eu, sau altul, în calitate de ajutător este de a urmări dacă lucrarea celui ajutat este corectă, ştiind amândoi că ea este şi perfectă dacă avem condiţiile necesare pentru aşa ceva, sau nu nu ajunge să poată fi perfectă (şi asta este de reţinut): şi aşteptăm să vină momentul în care vom putea să facem şi aşa. Pe lângă consolidarea corectitudinii şi aşteptarea unor condiţii încă şi mai prielnice pentru o calitate şi o spiritualitate mai avansată, câştigăm împreună o îmbogăţire de experienţă pe care o vom oferi mai departe, altor evoluanţi, în eternitate: din ce în ce mai bogată, mai profundă, mai înălţată...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu