Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degrabă de păsările care i-au cântat la ferestre... de florile care i-au crescut în fața ochilor, dimineață după dimineață, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsă, de îngerii care i-au vorbit întotdeauna despre Moșii pământurilor străvechi și despre tainele ascunse ale omului mereu căutător în trecuturile sale, în prezentul său și în viitorul către care se îndreaptă cu încredere, străbătând valurile eternităților...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

luni, 29 iulie 2013

RĂSPUNSURI LA ÎNTREBĂRI: PALEOASTRONAUTICA EU AZI O NUMESC CĂLĂTORIE ASTRALĂ: SĂ VEDEM DE CE (1)

În primul rând: pentru cei care doresc să cunoască mai multe privind călătoriile astrale, am deschis un nou capitol pe site privind acest subiect, la adresa:
Şi fac trimitere la aceste articole, care vor continua în mod susţinut, întrucât ceea ce vreau să scriu acum se referă tot la călătorii astrale: percepţii din călătorii astrale.
Atunci când va fi cazul, voi dezvolta pe site chiar aceste subiecte deschise acum, aici. 

Voi încerca să fac un colaj de elemente de cunoaştere pe care le-am prezentat pe locaţia mea de facebook. De mai bine de un an am tot promis că fac un set de articole, în deschiderea unor studii foarte ample privind cele crezute a fi reprezentări ale „extratereştrilor” în special în pictura murală, bazoreliefuri, sculpturi. 
Să intrăm în discuţii prin prezentarea unui articol din www.descopera.ro care mi-a atras atenţia săptămânile trecute: unii dintre voi poate vă mai aduceţi aminte că în octombrie–decembrie 2012 spuneam că nu cred în poveştile cu extratereştrii de la Roswell până la deschiderea Jocurilor Olimpice de vară... În experimentele genetice ale oamenilor cu suflete „de piatră” – din nefericire da... cred...
Bieţii cobai umani.............
Iată ce citim în zilele acestea:
Nu vreau să mai insist... este atât de dureros...

Treptat vom cunoaşte o mulţime de lucruri pe care semenii noştri ni le ascund, şi iertaţi de noi să fie – căci Dumnezeu îi înţelege din rădăcina fiinţei şi fiinţării lor, din eternitate în eternitate...
Ceea ce putem să facem este să deschidem ochii cât mai larg, pentru a nu mai crede cu naivitate (inocenţă, în acest caz) tot ceea ce ni se prezintă din parte aunor oameni care ştim că au mai greşit. Să fim aşadar, cum scrie la Noul Testament: blânzi ca porumbeii şi isteţi ca şerpii...

Şi să pornim într-o mică nouă aventură (!!!) 
Am fost deseori în anii din urmă întrebată care este părerea mea cu privire la o serie de cărţi, filme, articole pe internet, filme prezentate mai ales în ultima vreme pe canalul History: cu privire la explicaţii oferite ca fiind singurele posibile pentru artefacte, construcţii, sculpturi, bazoreliefuri pe care ştiinţele oficiale le ocolesc cu grijă, iar mediile publiciste găsesc în explicaţiile părelnice un boom pe care de multe ori îl speculează fără jenă.

Voi începe direct cu câteva elemente care au făcut carieră, manipulate cu încredinţare, dar din necunoaşterea profundă a realităţii noastre planetare (nu aş vrea să cred altceva, până la proba contrarie), de oameni cărora totuşi le port deosebit respect, căci ne-au adus în faţă multe elemente pe care altfel nu am fi ajuns să le cunoaştem, să le studiem, să le înţelegem. Şi poate că vor mai fi obiect de studiu pentru multe, multe altele în viitor – sau chiar pentru ele, pe măsură ce ni se deschid alte noi căi de percepţie, de cunoaştere. Şi noi vom fi, la rândul nostru, trepte de susţinere a căutărilor altora: nu uit niciodată acest lucru.

Cărţile lui Erich von Daniken mi-au încântat şi mie adolescenţa, alături de emisiunile atât de frumoase ale lui Andrei Bacalu sau prezentările vagi – dar existente totuşi – din Almanahul Flacăra.
Azi însă privesc lucrurile din alt unghi de vedere – însă îi sunt recunoscătoare dânsului pentru atenţia pe care am acordat-o, din tot sufletul, în acea parte a vieţii mele. 
Să vedem câteva dintre expunerile care au circulat mai des în lume. Voi împărţi această prezentare în câteva articole, dar voi reveni apoi ori de câte ori va apare ceva nou în această direcţie. Mă bazez foarte mult pe materialele pe care mi le veţi aduce şi voi, în continuare – cu mulţumiri anticipate. 

PICTURI RUPESTRE ÎN PEŞTERA DIN VAL CAMONICA, ITALIA
Se va urmări filmul următor : 


Acest film aduce în faţa noastră două elemente, dintre care printre cele prezentate pe site-ul lui Erich von Daniken apare ce-a de-a doua (exceptând faptul că a doua imagine este de fapt negativul celei dintâi) – imaginea astrală a doi oameni (să-i numim direct aşa). Dar e bine să le avem în vedere pe amândouă şi să discutăm despre ele în bloc.
Filmul întreabă la finalul lui: Ce părere aveţi?
Iată părerea mea: 

I. ANALIZA PRIMEI REPREZENTĂRI


Fig. nr. 1: Prima pictură din peştera de la Val Camonica (Italia)
1. Nu este o făcătură de dată recentă, aşa cum spun unii sceptici. De altfel, nici cei care studiază asemenea picturi rupestre nu cred în posibilităţile forţelor spirituale umane - nici mare parte din detractorii lor: cu toţii fiind susţinători ai ştiinţelor oficiale, care nu explică nimic, ascunzând prin ocolire intenţionată asemenea elemente reale ale vieţii omeneşti din vechime. 
2. Departe de a fi vorba despre felul în care ET-ii care au plămădit omul (aşa cum curg multe dintre prezentările altora pe internet), în imaginea prezentată este vorba despre cunoaşterea foarte clară a omului din vechime cu privire la influenţele mediului înconjurător asupra noului născut: 
– primirea influenţelor planetare în integralitatea lor de către noul născut, prin întreaga energetică corporală a mamei care plămădeşte fătul său şi îl hrăneşte în primul rând prin energiile sale, dar şi prin trăirile sale. Se observă primirea mamei din exteriorul sferei sistemului corporal în întregimea sa, prin plexul coroanei (sahasrara chakra în lb. sanscrită) a influenţelor universale şi, prin coroana deschisă a copilului – primirea din energetica corporală a mamei. 
Este specificată zestrea energetică esenţială proprie a copilului (cei doi cilindri care sunt mai vizibili de fapt pe spatele omului, dar aici, spre cuprindere sunt menţionaţi pe faţă: adică posibilităţile de purtare şi de folosire a unui trup atâta timp cât distrugerea sa sub influenţele vibraţiei joase a mediului planetar face posibilă primirea şi gestionarea radiaţiei monadice, proprii a monadei întrupate, până la nivelul celular ale corpului fizic. Radiaţia monadică (spirituală) este eternă şi neîntreruptă – dar posibilităţile de menţinere în formă stabilă a structurilor, la nivelul vibraţiei planetare scăzute, sunt limitate în etapele planetare de joasă vibraţie. De aceea se instalează în timp, dar rapid pentru omul contemporan, îmbătrânirea şi decesul, dar şi apariţia bolilor care contribuie la destructurarea corpului fizic. 
În etapele de vibraţie planetară înaltă, destructurarea este abia perceptibilă pentru evoluanţii înaintaţi, şi de loc perceptibilă pentru rezidenţi în general: orice rezident îşi părăseşte corpurile în plinătatea vigorii sale corporale, dar conştient pe deplin de împlinirea, finalizarea unui anumit set de sarcini: posibil de realizat între două modificări extrem de fine (dar bine percepute de el) ale vibraţiei planetare (http://www.bucuria-cunoasterii.ro/dictionar/rezidenti-spirite-rezidente/ ). De regulă destinele cuprind în astfel de perioade, cu vibraţie planetară înaltă, cca 10.000 ani actuali pentru rezidenţi şi cca 30-40.000 ani pentru ajutătorii secundari şi centrali;
– influenţele puternice şi împletite între ele, ale: societăţii umane (oamenii), cerurilor (macrocosmosul fizic reprezentat de stele, Lună, Soare), pământurilor, animalelor (biosistemul mobil), vegetaţiei (biosistemul fix), care se împletesc permanent şi peste tot – formând o axă orizontală puternic şi clar reprezentată;
– influenţa puternică a zeilor (unde mai târziu se formează imaginea sintetică a lui Dumnezeu: tot ceea ce este dincolo de palpabil, de perceptibil cu simţurile trupului pe care omul trebuie să le accentueze în această perioadă planetară): entităţile angelice şi entităţile astrale ajutătoare de destin.  
Sunt reprezentate sus – dreapta şi stânga – entităţile angelice care ne ajută cu razele lor, cu energiile lor (urmăriţi firele de punctişoare vizibile pe fotografie), să ne întrupăm, care susţin şi mama, şi fătul în egală măsură cu energii specific-umane (entităţi cu forme umane).
Pe lângă entităţile angelice care participă la întrupare (cele mai departate de mamă, care privesc spre tine, ca cercetător al picturii, căci ne ajută pe toţi, nespaţial şi atemporal, în egală măsură), mai sunt entităţile astrale care ne ajută să ne derulăm sarcinile pe care ni le-am propus: cele care sunt reprezentate din profil, atente direct către mamă şi făt. 
Este o scenă de o complexitate remarcabilă, din care practic nu lipseşte absolut nimic din complexitatea lumii care ne înconjoară. Şi ne vom da seama cu toţii, curând, că o astfel de cunoaştere complexă aveau toţi străbunii noştri - indiferent de popor: ea s-a estompat – însă nu s-a pierdut, şi ne stă azi mărturie tăcută, dar izbitoare în complexitatea şi profunzimea sa, pentru a ne întări pe drumul redescoperirilor noastre: mai ales în calitate de spirite eterne, care nu-şi pierd cunoaşterea, dar au nevoie să şi-o întărească la orice nivele de vibraţie planetară. 
3. Este de remarcat, de asemenea, forma sferică a sistemului în întregimea sa: cu adevărat pictura rupestră a fost realizată în vechime (dar numai cei care conştientizează această schimbare fundamentală a sistemului corporal uman o pot înţelege în profunzimea ei: adcă schimbarea formei sistemului nostru corporal de la forma ovoidală, elipsoidală - la forma sferică). O astfel de imagine ne ajută foarte mult acum să înţelegem faptul că forma ovoidală a fost doar o scurtă etapă în derularea trăirilor spiritelor umane pe Pământ. Revenirea la forma sferică este deja destul de înaintată azi, cred că aş aprecia la cca. 40% din populaţia umană - incluzând aici pe cei care au aproape formă sferică: dar în funcţie de vibraţia planetară, există o variaţie încă între sferic şi ovoidal-spre-sferic, întrucât vibraţia planetară este încă mică: şi este foarte bine aşa, într-o perioadă în care cei care nu au ajuns corporalmente la forma sferică să fie ajutaţi, şi de asemenea să ajutăm efectiv tot regnul animal - mai ales mamiferele pe care le chinuim îngrozitor azi...



Fig. nr. 1a: negativivul imaginii anterioare
Este prezentat şi negativul (după câte înţeleg, în peşteră nu este prezentată decât prima pictură, aceea este de fapt prezentarea autentică, dar efectul negativului este deosebit, prin aura albă).


II. ANALIZA CELEI DE-A DOUA REPREZENTĂRI


Fig. nr. 2: Cea de-a doua figură din peştera de la Val Camonica (Italia)

Pentru această reprezentare voi spune pe scurt că se prezintă omul în toată frumuseţea aurei sale eteric-astrale, dar omul care şi-a întărit-o, amplificat-o, prin unelte vechi, cunoscute şi în alte popoare - mai mult sau mai puţin asemănătoare: ankh -ul egiptean, brăţările dacice, nuieluşa de alun (care şi întăreşte, şi vibrează în anumite condiţii, la fel ca şi ankh-ul egiptean: primeşte şi transmite energie). Dar să vedem şi în mic filmuleţ de prezentare a ankh-ului şi efectelor cunoscute azi de mulţi oameni, apoi vom reveni la această din urmă fotografie, prezentată şi de E. von Daniken pe site-ul său.
http://www.youtube.com/watch?v=LLyUMwZz0Zk


Am găsit o fotografie mai explicită a ankh-ului, am păstrat-o nicidecum întâmplător, ci pentru că nu am mai văzut în altă parte folosirea a 2 ankh-uri. Mă refer la statuia din fundal, nu domnişoara turistă care are şi dânsa o… legăturică la gât, cam de aceeaşi formă !!!

Fig. nr. 2a: Reprezentarea iniţiatului care foloseşte ankh-ul pentru întărirea energeticii corporale personale

Prin această prezentare vom înţelege mai bine despre ce este vorba.
Dar întărirea energeticii personale, de-a lungul ultimelor milenii s-a realizat în foarte multe feluri:
a. prin intermediul cristalelor - cel mai răspândit mod în Europa în ultimele milenii; discutăm despre două lucruri diferite, prin cauza şi efectele lor în viaţa oamenilor: cristaloterapia este o modalitate de a contribui la însănătoşirea unui om bolnav sau slăbit, în timp ce cristalele folsite pe un sistem corporal sănătos şi bine odihnit, echilibrat şi conştient de toate aceste calităţi ale sale, conduce la mărirea posibilităţii de a folosi conştient călătoriile astrale în vederea cunoaşterii profunde a lumii înconjurătoare;
b. cu aparate pe care le cunoaştem ca obiecte de lux - nu de întărire şi echilibrare: inele, brăţări, coroane. Brăţările dacice aveau acest rol, dar e mult de scris aici - voi face un subiect separat;
c. prin tehnici pe care azi le numim: yoga, reiki, qi gong, şamanism,. Dar azi amplificarea energetică se poate face, datorită energiilor noi care ne inundă clipă de clipă mai mult, prin tehnici de dezvoltare spirituală personală (a nu se confunda cu programarea neuro-lingvistică): linişte interioară, respiraţie conştientă, alte modalităţi asemănătoare.

BAZORELIEFUL DE LA CHICHEN ITZA (MEXIC) 


Fig. nr.3: Bazorelieful de la Chichen Itza (Mexic)

Este o prezentare clasică pentru acest subiect. Dar nu reprezintă un astronaut - ci cunoaşterea în mare amănunt a structurilor eterice ale omului. Este foarte bun pentru înţelegerea câtorva elemente distincte la cele trei rase umane – rasele umane din punctul de vedere profund, eteric-astral: lemuriană, atlantă şi toltecă (toltlec la originile exprimării). Prezentarea este complexă, pentru înţelegerea detaliată a structurilor: 
a. Prezentarea plexului coroanei (sahasrara chakra): la "indienii" - indigenii de fapt - nord şi sud americani, are o orientare înclinată sus-spate (exemplu coroanele şefilor de trib nord-americani). La orientali - cu excepţia tibetanilor - este orientat ca un furnal înalt în sus: pe care susţinătorii OZN-auţilor de azi îl cred în reprezentările murale vechi ca "antene" ale ET-ilor, dar de fapt este desenat profilul plexului coroanei: Sahasrara chakra la orientali. La europeni şi tibetani, orientarea este spre sus-faţă. Este ceea ce exprimarea orientală numeşte "Lotusul cu 1000 de petale" - se poate percepe ca o arteziană de canale cu vârfurile ca pâlnioarele în vedere astral-mentală, care "cad" la noi spre urechi şi mai ales spre nas (în bisericile mânăstirilor noastre se poate de asemenea vedea orientarea "coroanei" cu un "colţ" spre nas, spre faţă). 
De asemenea, este reprezentat şi canalul de universalizare (aflat în continuarea canalului sau cordonului central shushumna): ca al II-lea "şarpe", pe lângă cel al frunţii (de la ajna chakra). Foarte rar apare astfel reprezentat, de regulă perceperea lui se pierde în luminiscenţa puternică a regiunii capului. La fel ca şi canalul de împământare, aflat în luminiscenţa radiantă spre pământ a sistemului corporal, aşa cum am mai relevat în setul de articole cu adresa:

b. Un alt element foarte clar reprezentat este "barba eterică" a omului. Din prezentările egiptene, s-a împânzit ideea că este vorba chiar despre barbă fizică, păroasă, căci apare reprezentată puternic la bărbaţi. Doar că prezentarea aceluiaşi element corporal la statuile leilor, berbecilor (aleile din Luxor) ne determină să studiem cu mai multă atenţie acest element şi ajungem la înţelegerea că este vorba despre cu totul altceva: o structură a corpului dublu-eteric cu rol de întărire şi echilibrare a corpului eteric şi a corpului fizic în egală măsură. 
Este de fapt un grup de structuri canaliforme mai pronunţat dezvoltate la bărbaţi din adolescenţă - la femei pe măsura înaintării în vârstă – cu condiţia să nu vorbească prea mult !!! (serios vorbind, atenţie). Protejează, întăreşte şi echilibrează regiunea glandei tiroide, dar şi a corzilor vocale, despre care nu ştim că sunt deosebit de sensibile. După ultima glaciaţiune, în popoarele libere de agresiune statală, în egală măsură bărbaţii şi femeile deopotrivă cunoscători, au dezvoltat obişnuinţa de a fuma lulea (sau pipă, după lungimea şi structura gâtului), spre menţinerea (prin jarul aprins) a unei purificări permanente. 
c. Apare unealta de amplificare energetică despre care am discutat pe larg deja, mare şi clar arătată, ţinută cu vigoare în mână. 
d. Floarea - sau soarele - de la brâu reprezintă de fapt plexul central: chakra centrală - în suprapunerea plexurilor de la brâu, pahar în pahar, peste plexul solar (manipura chakra). De asemenea este arătată direcţionarea energiilor din plexul central - sabia de la brâu: sunt în acelaşi plan dar separate ca direcţie, prezentările fiind bidimensionale. 
e. Plexurile de la genunchi: sunt la piciorul drept sub formă de floare pe bandă, iar la piciorul stâng sub formă ciucure pe legătură, bandă; ciucuri apar şi din faţă, şi din spate – fiind reprezentările subplexurilor în perioada de cea mai joasă vibraţie planetară (iar acesta nu este de loc un lucru rău). Ele nu sunt elemente de decor pe îmbrăcăminte, căci îmbrăcămintea populară de fapt arată cunoaşterea unor elemente de curgere a energiilor, de structuri nevăzute, în ultima vreme, ale corpurilor noastre subtile. Se face astfel deosebirea între deschiderile totale ale plexurilor şi deschiderile subplexurilor, nu numai în planul întregului sistem corporal, ci şi în planul ritmurilor planetare, al variaţiei lor: la vibraţii mai înalte sub formă de floare deschisă, iar în momentele de vibraţie mai joasă sub formă de ciucure (sub-plex). 
Se cere realizată o expunere a diferenţelor dintre plexuri, subplexuri şi canale de aprovizionare cu fluxuri din mediul planetar. Voi avea în vedere acest lucru. 


Fig. nr. 3a: Reprezentarea "coroanei" voievozilor (femei şi bărbaţi deopotrivă) cu colţul spre nas, spre faţă, în picturile murale bucovinene.

Vom continua în partea a doua a acestui articol cu alte expuneri de acest fel. 

3 comentarii:

Anonim spunea...

Aw, this was an exceptionally good post. Taking the time and actual effort to make a superb
article… but what can I say… I procrastinate a lot and never seem to get nearly anything done.


my weblog - Funny Videos

Anonim spunea...

These are in fact wonderful ideas in concerning blogging.
You have touched some pleasant factors here. Any way keep up wrinting.


Feel free to visit my web blog Funny

Anonim spunea...

Mi dispiace, ma, a mio parere, si sono errati. Scrivere a me in PM, parlare.
aprilkr bb4arg48