CÂTEVA ZILE DE RESPECT PENTRU SFINŢII NOŞTRI …

MOTTO: În fiecare an, laici şi religioşi, avem cel puţin trei zile pentru DUMI-RIRE… Şi valul puterii LOR a început deja….

… Sufletul meu se pleacă cu adânc respect şi înaltă preţuire nu numai în calitate de bucureştean, aflat sub suflul învăluitor, puternic şi totdată plin de o infinită blândeţe al unui Sfânt de neam: care se poate simţi în fiecare clipă a anului de fapt – la fel cum la Iaşi se poate simţi sufletul puternic al mult-iubitoarei de oameni, Sfânta Parascheva…

SĂ NU NE UITĂM SFINŢII …
… Să nu ne uităm sfinţii umani, numai de dragul ideii că în jurul Pământului ar fi o năvalnică oaste de extratereştri veniţi pentru a ne salva de viaţa spirituală mizeră pe care am avea-o acum…
Cu deosebit respect pentru orice formă de viaţă universică, pe care am simţit-o fără întrerupere de-a lungul întregii mele vieţi, scriu în această simţire binecuvântată, cu lacrimi de bucurie în ochi următoarele:

SĂ NU UITĂM CĂ SFINŢII:
… Ne-au “salvat” spiritual rând pe rând, trăind ca lungi şiruri, neterminate încă, de semeni altruişti şi înălţat-iubitori – spirite măreţe care au venit să ne reamintească curajul, demnitatea, dragostea de neam, de oameni, dragostea pentru orice formă de viaţă care ne înconjoară, trupeşte sau sub altă formă de fiinţare: ei ne şoptesc mereu, de dincolo de văzul şi de auzul nostru, pe care la un loc le-am numit Moşul Zeu Divin – Dumnezeu…
… Ne-au învăţat să ne păstrăm sufletul înălţat, ne-au reînvăţat să ne ridicăm ochii spre stele, mulţumind cu bucurie sau trăind cu tristeţe dar plini speranţă. Ne-au păstrat sufletul curat măcar şi pentru o fărâmă, chiar şi celor în faţa cărora şi-au dat sângele şi viaţa – martiri pentru învăţături de mare profunzime… Iar profunzimile sufletului chinuitorilor lor au ştiut să adune licoarea cu parfum de omenia cea mai adâncă a lacrimilor lor: nu pentru e înşişi, ci pentru cei care îi prigoneau…

Înălţarea spiritualităţii noastre de azi stă pe temelia sufletelor lor. La început ne-au fost ştiuţi ca Zei, apoi ca Moşi, apoi ca Sihaştri, apoi ca Sfinţi recunoscuţi de oficiali din cauze ştiute numai de ei şi de Bunul Dumnezeu, căci mulţi, nenumăraţi alţii au mers pe aceleaşi crunte căi…
În imperiul religiilor, şi conducerilor laice angajate de ele, am acceptat şi alţi sfinţi, ai altor neamuri, a căror viaţă şi moarte, de oriunde, ne arată azi, în încercarea noastră de a deveni mai drepţi, mai înţelepţi, că pretutindeni au fost asemenea martiri şi maeştri ai artei înălţătoare numită VIAŢĂ… Chiar dacă mulţi dintre noi, cei ce iubim azi deopotrivă Cerurile şi Pământul, uităm poate de religiile în care ne-am botezat, să încercăm să păstrăm ce este mai bun, mai înălţător, mai sfânt – DA, MAI SFÂNT… – căci am cam uitat acest nume binecuvântat, în avântul cu care tot preluăm o întreagă pleiadă de termeni străini, cu tentă mai mult sau mai puţin new-age-istă, cu care încercăm să inundăm patrimoniul lingvistic românesc... cuvinte împrumutate din alte limbi deşi avem termeni pentru ele…
Să retragem din cotidian dispreţul pentru corupţia organizatorilor laici şi religioşi deopotrivă… Cu dispreţul nu vom schimba niciodată nimic, nu vom face decât să adâncim fractura dintre laic şi religios, dintre ştiinţă şi istoria, memoria adevărată, spirituală profundă a popoarelor omeneşti, care a primit cândva numele de religie…
Să păstrăm tot ceea ce este mai bun, mai pur, mai drept, curat, demn, altruist, iubitor… mai SFÂNT din tot ceea ce ne aduc toate popoarele, toate religiile, toate felurile de manifestări ale oamenilor de pretutindeni!!!…
Să ne sfinţim şi noi… nu neapărat cu aghiazmă şi tămâie – însă, Doamne !!! dacă am şti cât de eficace sunt ele în lumea noastră bogată şi atât de bună pentru sufletele noastre… Să ne sfinţim cu tot ce este mai bun pentru sufletul nostru, căci numai în acest fel putem participa noi înşine la sfinţirea lumii noastre… Unde acel cuvânt – “sfânt” – este tot ceea ce poate fi mai bun + etern mod de participare a fiecărui om la schimbarea umanităţii în bine, la îndepărtarea tuturor manifestărilor care ne subminează demnitatea umană şi dragostea de tot şi de toate......................

Timp de câteva zile sfinţii Dumitru (mai pe româneşte) Cel Mare “Izvorâtorul de Mir” şi Dumitru Cel Nou (din Basarabi sau Basarabov) făcătorul de minuni îşi împletesc puterile în lumea noastră pentru a ne determina să conştientizăm cele mai subtile – dar totdată cele mai puternice fire ale Sufletului nostru Nemuritor, ale Razelor de Spirit de pretutindeni şi de aici !!!...
Să ne DUMI-RIM asupra puterilor mângâietoare şi totodată învăţătoare ale tainelor care au fost ÎNTOTDEAUNA deschise oamenilor – doar noi, între noi, ne-am împiedicat mereu să le simţim, să NE simţim mereu în strânsă şi directă legătură cu ele ... Să fim iubitori şi noi, dumnezeieşte iubitori de tot ceea ce poate fi mai înălţător pentru sufletul uman şi să păstrăm mereu în sufletul nostru parfumul acestei iubiri profunde, unice, sfinte !...
Cu toată dragostea, cu tot respectul, sufletul meu îmbrăţişează azi amintirea sfinţilor noştri de neam şi de lume întreagă... În respiraţia trupului meu îmi plec sufletul către ţărâna ce v-a primit sângele şi trupul vostru curat, şi îmi ridic sufletul către tăriile Cerurilor, din largul nemărginit al cărora ne ajutaţi zi de zi şi clipă de clipă.................
 

SĂ FIŢI, ŞI SĂ FIM ETERN BINECUVÂNTAŢI !!!...