Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

Gândul zilei.......

GÂNDUL ZILEI

Din comunicările astrale...

Sunt două principii fundamentale pe care le moştenim de la începutul evoluţiilor spiritelor umane pe Pământ.

1. De la entităţile transcedentale, care ne-au creat condiţii de întrupare şi de trăire pe Pământ:

SĂ NU PIERDEM NICIODATĂ LEGĂTURA CU ENTITĂŢILE NOASTRE AJUTĂTOARE (astrale, interdimensionale şi dimensionale, precum şi întreaga verticală spirituală coordonatoare a evoluţiilor noastre: adică cu toţi cei pe care, la un loc, formează sintetic pe Dumnezeu).

2. După ultima glaciaţiune, când vibraţia naturală a planetei a scăzut foarte mult, de la Moşii popoarelor (conducătorii spirituali întrupaţi pe Pământ: care ne-au născut noul neam şi astfel ne-au creat noi condiţii de întrupare şi de trăire, cei care ne ajută concret pentru restrângerea timpului de manifestare grea pe Pământ şi restrângerea relelor pe care le-am putea face fără ajutorul lor):

SĂ PROTEJĂM ÎNTREAGA VIAŢĂ DE PE PĂMÂNT, ÎN LIMITA PUTERILOR ŞI CONDIŢIILOR PE CARE NI LE POATE OFERI PLANETA, ÎN PERIOADA CU VIBRAŢIA EI CEA MAI JOASĂ.

(Voi relua din când în când aici această comunicare şi voi detalia prin tot ceea ce voi scrie pe blog, la eticheta Tradiţii.)

Post scriptum: "Gândurile" anterioare le regăsiţi pe partea dreaptă, în Chatango.


miercuri, 17 octombrie 2012

CÂTEVA CUVINTE DESPRE DISPREŢ - ÎNTRE TRECUT ŞI VIITOR…

În istoria mai veche şi mai nouă a omenirii, în vremuri în care agresivitatea între oameni era dictată şi accentuată de cruzimea stăpânilor, război şi sclavie, luptă pentru supravieţuire, foamete, frică şi mizerie, oamenii se chinuiau şi se omorau între ei, fără să-şi facă nici un proces de conştiinţă.
În vremurile noastre, toate aceste forme grele coexistă - şi în forme grosiere, dar şi în forme din ce în ce mai subtile: război fără armate, sclavie mentală şi emoţională, foame de control şi putere asupra semenilor, mizerie sufletească, supravieţuire comercială.
Pe măsura trecerii timpului, agresiunea grosieră se va diminua, însă dispreţul va lua forme din ce în ce mai pregnante. Trăim şi vom trăi în continuare vreme generalizării acestei forme de agresiune subtilă - căci este subtilă chiar şi în formele ei de manifestare făţişă. Şi puţini oameni îşi dau seama că o folosesc, şi cu atât mai puţini îşi dau seama că ea nu este o metodă de schimbare a realităţii cu care nu sunt de acord…
Ironia fiind considerată secole de-a rândul o formă elegantă, elevată faţă de dispreţul vulgar, ea a rămas, şi rămâne mai departe ocolită de oamenii buni, cuminţi, care ştiu bine că de la ironie la sarcasm nu este decât un pas. Şi toate de altfel sunt paşi mărunţi şi rapizi către intoleranţă făţişă şi întoarcere către agresiune: emoţională, mentală şi faptică…
Aşadar trebuie să înţelegem că trăim vremea lor, a dispreţuitorilor - în timpurile de acum… Sunt agresorii contemporani de peste tot, nu-i mai vânează supravieţuirea trupească, sărăcia cu mizerie, foamea, frigul - ci neînţelegerea vremurilor care se înalţă în prezent. Tocmai de aceea noi, cei care înţelegem că totul are curs de schimbare vibraţională: şi cu noi, şi cu întregul cosmos în care trăim, trebuie să înţelegem şi să acceptăm că aşa stau lucrurile, şi nu altfel. Iar ceea ce avem de făcut nu este câtuşi de puţin să întoarcem spatele cu acelaşi fel de a da o palmă: de a dispreţui de fapt.

A nu-i încuraja este cu totul altceva - deşi chiar şi acest aspect nu este înţeles şi astfel încurajat prin dorinţa de a arăta cu orice preţ că suntem buni şi iertători. Ni s-a spus de mult timp că tocmai cei care caută să nu-şi piardă sufletul cu orice preţ - şi-l vor pierde negreşit… Iar acesta este un aspect la care ar trebui să reflectăm mai des, mai cu seamă în subtilităţile vremurilor pe care azi le trăim…

De fapt trebuie să avem răbdare - un anumit fel de răbdare pe care mulţi nu o înţeleg azi. Este un anume fel de răbdare sub înţelegerea trecutului, adică: să nu ne aşteptăm ca cel din faţa noastră să fi ajuns deja să ne înţeleagă şi să ne accepte dacă îi explicăm frumos, dacă ne purtăm frumos, dacă discutăm cu demnitate: să ne fi înţeles din omenia, bunătatea, un anumit simţ al onoarei lui deja câştigată, căci ele nu s-au format - dar sunt negreşit în curs de formare. În acest moment însă ar trebui să avem un alt fel de aşteptare: să aşteptăm să ajungă el în viitor să ne înţeleagă la pasul pe care i l-am arătat acum.
Azi noi credem exact invers şi ne revoltăm, şi ne chinuim că nu am fost deja înţeleşi, că suntem dispreţuiţi, iar bunătatea şi adevărul ne sunt aruncate la groapa de gunoi a societăţii noastre.
Această formă de aşteptare cu răbdare nu înseamnă că diferenţele existente se vor anihila - chiar dacă se vor estompa. Se va forma în acelaşi timp şi puterea sesizării + înţelegerii chiar de către dispreţuitorii de azi a schimbării lor, în direcţia pe care azi nu şi-ar dori-o. Şi totuşi vor înţelege chiar şi diferenţa dintre ceea ce au ajuns să conştientizeze şi treapta la care între timp au ajuns cei dispreţuiţi, care nici ei nu au stat pe loc. Şi va fi dublă învăţătura pe care au primit-o din partea noastră, căci atunci vor avea ei înşişi atunci răbdare să ajungă la treapta următoare, înţelegând că aşa trebuie să fie: să fie mereu pregătiţi prin exemplu personal, să fie încurajaţi, sprijniţi de înainte-mergători.
Care la rândul lor învaţă şi aprofundează modestia, răbdarea, toleranţa spirituală fără încurajarea dispreţului, învaţă să ofere ajutor fără răsplată - altruismul cu trepte mereu mai înălţate pe temelia iubirii oricăror semeni ai lor…

2 comentarii:

Oana spunea...

Cristiana, citind articolul tau, mi-am dat seama de un trist adevar. Si eu sufar de sindromul dispretuirii, care se manifesta mai ales prin judecarea semenilor mei in moduri din care eu ma scot aia desteapta, care nu ar face niciodata ce fac ei!! Vai...
Si ce e cel mai trist este ca am senzatia ca exista in mine o samanta de dispret fata de partenerul meu, care e mai "pamantean", adica nu e interesat de spiritualitate in modul cum sunt eu, ci mai degraba se multumeste cu dogma crestina si nu isi pune intrebari in directia asta.

Offff...

Cristiana spunea...

Dragă Oana, nu fi tristă... Eu îmi descopăr în fiecare zi puncte de
dispreţ... puncte de mare subtilitate, pe care mi le "vânez" cu toată
seriozitatea, cu toată pătrunderea de care pot fi eu acum în stare...
şi mă bucur că ştiu că această pătrundere în lumea subtilităţilor
creşte exponenţial de la o perioadă la alta... Sunt cu "ochii sufletului" în paişpe, cum zice românul !!! :D
Este de comentat aici ceva, apropos de atenţia cu care trebuie să ne
observăm permanent. Scriu însă câteva rânduri în alt articol, chiar acum, ca să nu mai umplu comentariile cu practic alte postări !!!
Fruntea sus, Oana !! Zâmbeşte, fii fericită, scumpa mea !!! Nimic nu
este degeaba, totul este spre binele tuturor !!!