EXPERIENŢELE NOASTRE EXTRASENZORIALE (3): FENOMENE CARE IMPLICĂ NECUVÂNTĂTOARELE (actualizat)

Cred că ar fi de folos să citiţi, când veţi avea puţin timp, şi cele scrise la adresa:
http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.ro/2009/07/zane-duhuri-spiridusi-si-entitati.html
Dar de data aceasta voi aborda această temă din alt unghi de vedere.

Zilele trecute stăteam pe o piatră cu gândurile peste tot şi nicăieri, lăsând să se aşeze în mine înţelegerile zilei...
...Îndrăznisem să colind vremurile de demult şi să-mi mai plec încă o dată fruntea... să mi-o umple Moşii, Călătorii şi Învăţătorii lor cu încă câteva valuri de îndrumări... Câteva gâze mă cercetau din zborul lor bâzâitor ... întotdeauna le las să mă cerceteze... de când mi-au protejat gândurile şi simţirile, la Şinca Veche, de curioşi inofensivi... Fluturi inofensivi... oamenii la fel de inofensivi, dar nu ştiau unii de alţii... Cum a fost atunci?!... sincer ştiu cum a fost, dar CE a fost nu am avut mult timp îndrăzneala să cercetez. Mi s-a părut întotdeauna ceva atât de diafan încât am impresia că voi destrăma un văl de borangic ţesut de zâne ...

Multe de povestit despre Şinca Veche şi simţirile de acolo... de-a lungul multor ani... Uneori nici nu-mi vine să analizez, atât de fine şi minunate pot fi... Chiar dacă clipele s-au dus de mult... amintirea se cerne sfioasă pe drumurile vii încă şi azi...

Vă voi povesti pe jumătate ce am trăit eu, jumătate ceea ce mi-au povestit oamenii care au fost şi dânşii implicaţi în ceve petrecute.

Ca întotdeauna mă apropiasem de locul numit de noi azi „altar”: cu sufletul împăcat şi plecat în faţa străbunilor... Ştiam că trebuie să iau o comunicare şi mi-am găsit un locşor ferit, căci erau oameni care ieşeau şi intrau din lăcaş vorbind fără grijă ... foarte bine, aşa şi trebuie, să lăsăm oamenii să se simtă dezinvolţi, este viaţa lor, o viaţă care trebuie trăită după cum este simţită... Fuseseră ceva fluturi de noapte acolo, pe care îi deranjasem intrând într-un pliu al peretelui... de obicei îmi este greu să suport fluturii de noapte, zburătăcind imprevizibili de colo-colo. Dar de data aceasta chiar nu-mi fusese de loc teamă de ei, deşi mă mângâiaseră cu aripioarele lor pe frunte, pe braţe... apoi plecaseră de parcă îmi cedaseră locul lor... Îmi aduceam aminte de dl. prof. Grigore Albu care ne spusese, prima dată când mersesem şi eu acolo cu dânsul şi câţiva prieteni, că de fluturii din templu să nu ne fie frică, căci sunt trimişii preoţilor din vechime...

Cufundată în primirea celor pe care generaţiile trecute ni le oferă nouă azi cu atâta generozitate şi bucurie... ca de la strămoşi la strănepoţi... am auzit ţipete depărtate de parcă se petrecea ceva afară; însă pentru că totul s-a cufundat în tăcere, am rămas cu nasul în peretele de piatră, cufundată în întuneric, cu atenţia încordată la descifrarea rosturilor celor pe care le primeam.
Treptat, după primire, m-am detaşat de starea mentală şi m-am depărtat de perete mergând uşor, liniştită, către lumina de afară. Câţiva oameni se uitau la mine cu ochii mari; atunci am prins curaj şi i-am întrebat ce se petrecuse. Doamna din faţa mea, la început sfioasă, apoi cu întărire, a început să-mi povestească cum chiar dânsa, mai mult ghicind în semiîntunericul lăcaşului, că acolo mai era cineva... fusese curioasă să vadă dacă mai era şi altceva acolo – un alt altar poate, decât cel cunoscut azi de toată lumea care a fost acolo. Şi atunci câţiva fluturi de noapte, mari, s-au năpustit efectiv asupra dânsei... care s-a speriat, normal, dar în acelaşi timp a intuit două lucruri: că ei mă „păzeau” pe mine – era clar pentru dânsa, căci veniseră din spaţiul dintre mine şi exterior, şi – dacă nu va insista, ei o vor lăsa în pace. Şi-a înăbuşit ţipetele, iar în momentul următor ei au dispărut complet – lucru pe care l-au atestat toţi cei prezenţi: la lumina vie a lumânărilor de peste tot nu mai era nici un fluture...
Acum era liniştită şi chiar m-a întrebat dacă nu cumva ascultasem „vocea îngerilor”... I-am spus că da... deşi eu îi numesc „ajutători” şi ne învaţă multe lucruri bune şi frumoase. Ne-am tras cu toţii într-o parte şi le-am explicat tuturor cât mă pricepeam şi eu atunci. Le-am spus cum noi spunem acum că fluturii pot fi trimişii sau – pentru unii – chiar sufletele strămoşilor: dar chiar dacă uneori asemenea lucruri sunt posibile, de cele mai multe ori – şi mai cu seamă în tangenţa cu noi, oamenii de acum, care suntem deja obişnuiţi cu locurile şi cu timpurile (cu planeta şi cu vibraţiile ei, cu ritmurile ei normale), nu mai avem nevoie de astfel de ajutoare – entităţi care să ne apară sub formă de vieţuitoare planetare – mari şi mici deopotrivă.

În paranteză fie spus azi, acum: ne vine să credem că cele spuse prin poveştile noastre vechi au rădăcini reale, dar acolo era vorba despre alte timpuri, când oamenii se străduiau să se adapteze repede şi bine timpurilor care veneau, ajutaţi din toate părţile pentru ca ei înşişi să ajute vieţuitoarele Pământului, mai departe, cât mai repede, până nu vor pierde abilitatea de a le înţelege, intuitiv şi iubitor: aşa cum toate – dar absolut toate generaţiile de lemurieni şi atlanţi au făcut-o, întotdeauna... Oamenii dintre epoci s-au adaptat repede şi şi-au dus toate sarcinile la bun sfârşit: ajutându-se reciproc, cu ajutorul entităţilor ajutătoare, a legăturilor armonioase şi profund cunoscătoare cu biosistemul planetar.
Noi nu am mai avut nevoie de ajutorul entităţilor întrupate sub formă de alte vieţuitoare pământene prin mileniul 4 Î.Ch.
Ceea ce trăim însă acum este începutul unei noi epoci, iar azi aducerile-aminte funcţionează încet, treptat, copleşite de abundenţa lumii pe care noi am creat-o până acum. De aceea uneori avem nevoie de aşa ceva, dar nevoile – ca şi ajutorul de acest fel – apar rar şi nu trebuie să sperie definitiv lumea, pentru a o îndepărta de o astfel de fenomenologie. De cele mai multe ori intuiţiile merg mână în mână cu fricile, de aceea frica sau sperietura funcţionează ca un factor declanşator pentru intuiţiile profunzimilor noastre: care se adeveresc imediat – sau aproape imediat, după cum este cazul şi nevoia personală a omului.

Însă uneori astfel de vieţuitoare mărunte pot fi ajutate să se manifeste în legea lor, în felul lor obişnuit, dar în împrejurări care pentru oameni prind anumite conotaţii, înţelesuri ajutătoare. Se poate face aşa ceva prin anumite direcţionări de fluxuri de energii sau prin vibraţiile emise de entităţile astrale care pot, de la nivelul corpului lor astral, să simtă perfect ceea ce nu le dăunează lor – dar şi ceea ce poate ajuta oamenilor, după sensibilitatea lor. Căci nu suntem încă cu toţii sensibili la acţiunile semenilor sau altor vieţuitoare. Entităţile ajutătoare astrale sau dimensionale pot sensibiliza vieţuitoare mărunte, care la rândul lor pot atenţiona pe cei care nu au încă formată sensibilitate la entităţi de orice fel, pentru a se manifesta după cum este felul obişnuit, încă, al omului, în situaţii deosebite de cele curente. Evenimente de acest fel ajută conştientizările lumii în toate aspectele sale, conştientizarea celor „văzute şi nevăzute”, mergând până la intuiţii ale mesajelor venite din această lume subtilă.

Pe de altă parte, corpurile noastre emit semnale de care nu suntem conştienţi, în plus faţă de cele ale ajutătorilor noştri astrali. Prin ele se sensibilizează cei din jurul nostru, care la rândul lor pot să le conştientizeze puterea, mergând până la intuiţia mesajului lor subtil. În cazul relatat – nu fluturii au emis semnale, ei doar au sensibilizat persoana, ci semnalele dialogului dintre mine şi ajutătorul meu au pornit intuiţia doamnei, tradusă prin bunul său simţ înăscut în semnale de liniştire şi de necesitate de a mă lăsa să-mi continui activitatea. Fluturii erau chiar reali, suflete micuţe – şi oricum ei pot dispare repede în zecile de şănţuleţe ale pereţilor lăcaşului... Astfel încât în cele câteva clipe de neatenţie – unii oameni de acolo din cauza ţipetelor doamnei, alţii de emoţii (soţul pentru dânsa, dânsa atentă la intuiţiile sale), fluturii s-au strecurat din nou în ascunzişurile lor naturale...

Am mai schimbat cu oamenii ceva idei, le-am arătat runele getice pe pereţii lăcaşului (din nefericire azi răzuite cu dalta...) şi apoi am ieşit cu toţii afară. Iar eu le-am spus urarea getică străveche, pe care tot un străbun mi-a şoptit-o acolo, cu ani în urmă, şi am luat-o cu sufletul plecat: „Mergeţi cu bine, cu sănătate, în vremurile care vor veni!!!...”
...Ceea ce dorea să spună, încă cu mii de ani în urmă: duceţi mai departe gândul de bine şi ajutaţi spre sănătate oriunde veţi merge în lume...

23.august.2012. NOTĂ:
Ceea ce am urmărit în acest articol a fost departajarea fenomenelor care implică întrupări ale entităţilor în corpuri cu aspect de vieţuitoare planetare sau transformarea propriilor lor corpuri astrale în forme de contur cunoscut oamenilor (de vieţuitoare planetare) - de influenţarea de la distanţă a vieţuitoarelor independente de entităţi, prin fluxuri energetice sau unde de vibraţie care că nu le deranjeze trăirile lor normale, în vederea creării unor evenimente pentru oameni.

Nu orice astfel de eveniment trebuie generalizat, crezut că acolo au fost entităţi care s-au "transformat" în fluturi şi mă păzeau cu adevărat pe mine... Influenţele de la distanţă sunt: şi cele care acţionează asupra necuvântătoarelor, şi emisiile entităţii astrale în ajutor oferit omului aflat în comunicare astrală, şi emisii ale corpului celui care primeşte comunicarea.