Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

Gândul zilei.......

GÂNDUL ZILEI

CU ADEVĂRAT HRISTOS A ÎNVIAT !

Post scriptum: "Gândurile" anterioare le regăsiţi pe partea dreaptă, în Chatango.


vineri, 27 iulie 2012

DE CINE DEPINDE SĂ FIM FERICIŢI?……

Bine… peste tot acum vedem scris: "Depinde numai de noi să fim fericiţi…" Chiar eu am scris un articol mai deunăzi în care am atins pe undeva acest semnal sufletesc: dacă vreau să-mi trăiesc viaţa după cum vreau eu, asta înseamnă că pot ajunge la o stare de echilibru propriu din care cei din jur, care doresc să îmi impună tot felul de alte drumuri - convinşi fiind că-mi vor doar binele - nu fac decât să mă îndepărteze de stare aceea de echilibru pe care o privesc în zare, pe care de fapt, eu o numesc: DINCOLO DE FERICIRE…

Nu toată lumea este informată - asta nu este un lucru ruşinos, ci un semnal să mergem să ne informăm. Cum aflăm despre un subiect, pe cât ne stă în putere să lărgim aria de cercetare: mulţi dintre noi nu am crescut cu Google - dar asta nu înseamnă să nu ne obişnuim acum să-l deschidem în orice împrejurare.
Astfel încât nu toată lumea ştie că există şi noţiunea "dincolo de fericire"… Dar oare ştim ce este fericirea, cum poate fi păstrată şi ce simţim "dincolo" de ea… ???…

1. FERCIREA, AŞA CUM O ÎNŢELEGEM NOI AZI…
De fapt, am pornit de la întrebarea pe care mi-a fost adresată aici, la unul dintre articolele scrise anterior:
"Depinde de mine să fiu fericit? Sau este "voinţa" entităţilor?"

Răspunsul meu ar fi: depinde de noi, depinde de destinul nostru, care a depins de învăţăturile pe care le avem, le avem de preluat, de consolidat pentru dezvoltarea forţelor noastre spirituale şi a experienţei noastre proprii. Şi pentru toate acestea, avem condiţii de trai şi de învăţătură aici, pe Pământ, avem corpurile noastre care ne ajută, avem experienţa personală. Şi mai ales: avem ajutători astrali - îngeri cum sunt numiţi în popor. Să nu uităm acest aspect: entităţile sunt ajutătorii noştri. Nu ne sunt altceva decât ajutători.

Desigur că o implicare în viaţa noastră o au şi ele - "entităţile" pe care însă eu, de regulă, le numesc "ajutători" (astrali, dimensionali, universici, după sarcinile pe care le desfăşurăm împreună) - entităţi le spun uneori, după cum expun elemente generale ale evoluţiilor, departajând entitatea de individ: întruparea astrală, dimensională, spirituală (sau budhică, de călătorie inter-uonală, prin univers) - faţă de întrupatul care se manifestă prin corp fizic, aşa cum suntem noi acum. Sunt ajutătorii noştri pentru că ei asta fac: ne ajută permanent să ajungem în acel stadiu de echilibru interior şi exterior, care să ne ajute să ne redescoperim acum starea de confort spiritual care ne poate asigura trăirea pe care azi o numim fericire.
Pe de altă parte să discutăm deocamdată de starea de fericire, deşi puteam foarte bine să începem cu starea de ne-fericire… Dar s-o luăm treptat, fără pretenţia de a intra măcar în subiect: fiecare va reflecta ŞI la ideile pe care doresc să le expun acum.

2. OARE ŞTIM CU TOŢII CE ÎNSEAMNĂ FERICIRE?…
Ne închipuim că ştim, pentru că fiecare dintre noi, că recunoaşte sau nu, a avut astfel de momente. Bine, putem discuta şi despre rădăcini - dar este o discuţie foarte amplă, pe care eu aş expune-o peste un an, când voi reuşi, cu ajutorul lui Dumnezeu, să scriu mai multe despre etapele istoriei omenirii în epoca mentală, dinainte de ultima glaciaţiune.
Dar…
Fericirea nu ar trebui confundată cu starea de satisfacţie pe care o avem când atingem un ţel mult dorit. Căci în momentul următor după atingerea lui începem să folosim ceea ce am atins, e drept, sau să ne odihnim, dar ne dăm seama la un moment dat că, alergând după împlinirea ţelului, nu am observat că altele erau doar estompate - şi nicidecum neimportante. Iar în momentele următoare toate pot da buzna în viaţa noastră, estompând chiar ţelul atins, care ne-a făcut fericiţi doar pentru a clipă.
Sau dezorientarea din momentul în care am rămas fără ţel, fără luptă, fără impuls de avansare, poate aduce starea de dezolare, cu care trebuie să luptăm şi nu ştim cum…
Sau starea în sine poate dura un timp, după care ceva ne aruncă în ne-fericire: ni se termină, ni se ia, amploarea altor elemente de trai, implicite, obositoare umbreşte totul până la deziluzie…
Ajungem la concluzia că totul este relativ, chiar şi fericirea obţinută de parcă ar fi fost primul şi ultimul lucru de pe Pământ…
Relativitatea astfel înţeleasă conduce treptat la înţelegerea că starea euforică pe care o numim fericire este ceva trecător; dar putem să integrăm ţelul atins în căutarea echilibrării celorlalte faţete ale vieţii noastre, dezvoltându-le uniform pe toate, cu energia bucuriei de a fi realizat prin forţe proprii ceva, şi cu experienţa acumulată anterior. Starea de echilibru obţinută este o creştere în plus de experienţă, în sine, care ne poate ajuta să ne orientăm în orice altă direcţie, având respect pentru cei din jur, care nu au ajuns la o astfel de trăire, de experienţă. Înţelegând situaţia, putem să ne facem un ţel permament, chiar dacă colateral, în oferirea experienţei noastre celor care ar necesita-o. Pentru că ajungem să înţelegem, mai departe, că orice împletire între trăirile ajutătorului şi celui astfel ajutat este o bucurie în sine, prin faptul că reprezintă o creştere şi o aprofundare a experienţei proprii. Poat oferi multă mulţumire, iar mulţumirea este parte clară din ceea ce am numit fericire.
Mai mult, folosind beneficiile stărilor de înţelegere, cu demnitate, cu curaj, folosindu-ne în continuare mintea, sufletul/inima şi voinţa pentru a merge mai departe, mereu înainte, este un fond existenţial care poate oferi o stare de perpetuare a bucuriei de a fi de folos lumii noastre.
Pentru unii asta poate fi o fericire… Nu este acea stare de euforie, de simţire că ţi se taie respiraţia de fericire - spunem noi - dar este bucuria de a fi ajutat pe alţii pe drumul vieţii lor: să atingă la rândul lor aceeaşi stare de fericire pe care am avut-o şi noi la un moment dat, chiar dacă ţelurile noastre sunt diferite, iar manifestările individuale sunt tot atât de diferite…

Dar ţelul nostru este să atingem starea de fericire şi să o menţinem. Şi aici apare până la urmă înţelegerea faptului că, după atingerea unei asemenea stări, starea ceea de beatitudine - care a fost ca un drog dorit şi obţinut, care oferă un val adrenalinic obositor în fond, vine înţelegerea faptului că valul trece: nu neapărat că ar fi de fapt iluzoriu - cât trecător, deşi foarte important, pentru că s-a împlinit, l-am trăit, nu am rămas doar cu speranţa împlinirii unui vis, ci rămânem cu o experienţă bogată în urma sa… Cu timpul, pe măsură ce folosim rezultatele ţelurilor noastre atinse, simţim cum apare pe firmamentul nostru sufletesc bucuria de a merge cu toţii împreună pe un drum - care nu este nebunia atingerii unui ţel şi iarăşi nebuniile coborârii pe panta abruptă de după atingerea vârfului, cu căderi, cu nereuşite, cu spaime de a nu pierde ceea ce am găsit…
Pentru unii, cei care înţeleg profund ţelul şi implicările lui în viaţa de pretutindeni, în acel moment nu mai este coborâre: sunt culmile uşor vălurite care nu se mai termină niciodată. Pentru că totul este o experienţă, cum spuneam, care poate fi folosită în orice împrejurări, indiferent care ar fi acelea. Fiecare clipă care a format Drumul, care îl formează în continuare, este de fapt o clipă de construcţie a unui nou pas pe culmile care ne stau în faţă…

Unii au numit această stare: DINCOLO DE FERICIRE…
Este un drum al cunoaşterilor, al împărtăşirilor, al construcţiilor, al altruismului, al opririlor fără regrete: ne oprim să-i ajutăm pe alţii, ne oprim să simţim orice, să ne odihnim, nu mai suntem în competiţie, nu mai simţim nici o stare concurenţială. Lumea se uită din diferite direcţii şi crede că este o stare de nesimţire, de somnambulism, de confuzie totală… Plictiseală curată, pierdere de timp să mergi aşa, fără ţel… să nu vrei mult, mai mult, şi mai mult!!!… Cel privit astfel poate să se îndoiască de el însuşi o clipă - şi este sănătos să o facă, dar pentru a se analiza şi a-şi da singur seama că de fapt în fiecare clipă a simţit infinit mai multe decât atunci când era în urcuşul abrupt de la poale către înălţimi, drept pentru care îşi dă seama că poate merge mai departe, privind cu duioşie în jurul său: dar fiind foarte atent să dea o mână de ajutor celui care nu mai are nevoie decât de un pas, sau de un braţ de ajutor să ajungă "sus"… Pentru el nu mai există concurenţiala asigurare a "pasului" care desparte un campion de cel aflat pe locul 2, căruia nimeni nu-i mai acordă decât bucăţele de atenţie, poate doar cu milă şi ceva acolo pentru efortul de a fi umplut drumul cu propria-i fiinţă… Cu mare uimire, cel care întinde braţul să fie ajutat găseşte acolo un prieten - nicidecum un campion care îl priveşte de sus, mândru de înainte-reuşita sa…

Starea aceasta noi o numim cumva… Fericire sau Dincolo-de-fericire… Într-un fel este un ţel, pentru noi, cei care privim spre ea…

3. FIECARE ŢEL PE CARE NI-L PROPUNEM ESTE FOARTE IMPORTANT…
De fapt contează mult fiecare ţel al nostru, contează ce fel de ţeluri ne propunem - dar până atunci fiecare ţel este o rază de lumină pentru fiecare dintre noi… Contează dacă putem să facem fiecare lucru, atunci când auzim despre el. Contează să ne dorim mai întâi fericirea: unul - altuia, căci de acolo ne înţelegem ţelul de "Dincolo…", numai din fericire ne putem da seama de el. "Dincolo" este ceva în sine…
Când aflăm înseamnă că suntem într-un mod propriu, personal, pregătiţi să-l cunoaştem şi să mergem spre el, cineva ne aduce în calea noastră clarificarea, acel "punct pe i" de care aveam nevoie: să-l ştim sau să ne întărim în încredinţarea că şi noi, aşa cum am simţit, că am crezut, că există şi aşa ceva, cumva, pe undeva… doar poate nici nu ştiam să exprimăm… Şi iată, şi alţii au ajuns la aceeaşi concluzie şi ne ajută acum…
Dacă nu ne mulţumesc cele găsite şi continuăm să căutăm - înseamnă că această căutare are un rost, un mare rost, de care avem nevoie în continuare pentru ca viaţa noastră întreagă să-şi găsească "rostul" ei…

Personal eu urez oamenilor "Să fii fericit!!!" şi nu este o urare gratuită - în sens de fără suport, doar ca să spun şi eu ceva, sau pentru că e spiritual să doreşti fericirea tuturor… Ne este azi necesară fericirea, punctele acelea pe care le numim "de fericire" - oricât de trecătoare ar fi ele… Ne echlibrăm de nefericirile noastre, pentru că ele ne bat tot timpul la uşi, la ferestre, sub impulsurile venite din jur, prin câmpurile corpurilor noastre, influenţându-ne permanent. Învăţăm că putem fi NE-fericiţi, pentru că trăim într-o lume diversă, cu oameni buni, echilibraţi, plini de demnitate şi respect, de curaj în abordarea drumurilor lor - dar şi de oameni pe care, în antiteză, îi numim răi, agresivi, dispreţuitori, perverşi. A nega acest lucru înseamnă a ne depărta de luciditatea cu care trebuie să privim lumea. A ne descurca, orienta şi echilibra între asemenea oameni înseamnă a ne croi drum cu bucurie prin lume, ducându-ne sarcinile spirituale la bun sfârşit. Înseamnă a înţelege că lumea nu este un covor fără viaţă, de călcat în picioare, ci este o viaţă pe care noi înşine o luminăm cu lumina sufletului nostru… Până când vom putea vedea direct că l-am luminat cu toţii, până când i-am întărit viaţa şi trăim astfel noi, oamenii, împreună, bucuria de a-l curăţi, întreţine, susţine şi dezvolta mereu mai departe. Căci mereu este cineva de ajutat pe drumurile lui…

4. ENTITĂŢILE…
… Şi înţelegem mai ales că NU AM FOST NICIODATĂ SINGURI PE ACEST DRUM…
Şi mai înţelegem că voinţa ajutătorilor noştri astrali, cei mai apropiaţi de noi - îngerii, cum sunt numiţi în popor - a fost întotdeauna, de la bun început VOINŢA NOASTRĂ: să ne ajute să realizăm drumul după conştienţa noastră, avută dinainte de a veni pe Pământ…
Căci ei sunt fraţii noştri, prietenii noştri de o eternitate, la fel ca şi cei întrupaţi care ne aduc în viaţă şi răul şi binele, şi frumosul şi urâtul - ca lecţii indubitabile pentru toţi-împreună.
Că, de fapt, nu am "jucat" niciodată după cum ei ne-au "cântat" - aşa cum cred unii semeni, că nu s-au jucat cu sufletele noastre… Nici pe departe aşa ceva !!...
Că nu există entităţi bune şi entităţi rele, ci numai noi le-am interpretat intenţiile greşit, din frica noastră de lume - cu necunoscutele şi neînţelesele ei, după puţina noastră experienţă. Dar înţelegem şi faptul că experienţa noastră a crescut prin conştientizarea celor pe care le puteam face: mai bine, mai moral, mai modest, mai demn, mai echilibrat… O experienţă pe care o putem asocia cu, sau disocia de alte manifestări, pentru a echilibra altele, la rândul lor, ceva care este adevărat pe drumul care ne înalţă mereu, cu neasemuit de bun şi frumos FOLOS…

"Stă numai în puterea noastră să fim fericiţi !!!": este o formulă pe care multă lume o foloseşte şi nu întotdeauna cu deplină cunoştinţă de cauză. A cere cuiva să fie fericit este formula prin care cel ce cere, cel ce o foloseşte are nevoie să înţeleagă că viaţa este învăţătură pentru noi, că înţelepciunea nu înseamnă a împinge de la spate, ci a asista cu înţelegere şi pătrundere la vieţile care se desfăşoară în jurul nostru, ajutând-o pe a noastră, ajutându-ne să învăţăm şi noi - alături de alţii - cum să ajutăm…
Ajutătorii noştri astrali asta fac: ne ajută, ne coordonează, ne susţin - dar nu ne trăiesc viaţa. Noi aşteptăm întotdeauna de la ei să ne dea reţete clare, la obiect, pentru noi personal: de fericire, de înălţare, chiar să ne înalţe... Chiar şi atunci când ajutătorii noştri fac "minuni" cu noi, nu înţelegem că au făcut-o nu pentru faimă: nici a lor şi nici a noastră - ci pentru a lucra, a duce la bun sfârşit o sarcină pe care ne-am asumat-o împreună.
Da, ei vor pentru noi fericirea şi drumul de dincolo de fericire… Căci fericirea noastră, aşa cum o percepem acum, păstrează în ea ceva din egoismul trăirilor de supravieţuire...
Ei vor să ne arate că urmăm drumul pe care practic infinit de multe spirite l-au parcurs - şi îl parcurg încă, în felul lor, cu înclinaţiile lor, cu specificul trăirilor lor, dar având acelaşi ţel: să conducă spre culmile cele mai înalte ale spiritualităţii pe fiecare dintre noi. Pentru asta cercetează permanent ce ne poate fi mai uşor şi totuşi mai profund pentru a ajunge cât mai repede în postura de a ne da seama personal ce ne trebuie pentru a merge mai departe. A crede că putem face aşa ceva singuri, de la bun început este o iluzie - dar deziluzia este ea însăşi o învăţătură pentru echilibrarea noastră în eternitate. Dar a crede că putem merge împreună pe acest drum, împărtăşindu-ne permanent experienţa proprie - asta nu e o iluzie… Avem liber arbitru, să punem în practică tot ceea ce putem, ce ştim, în condiţiile pe care le avem, care ne vor dezvolta la un loc - cunoaştere şi condiţii - toate forţele necesare înaintării pe acest drum…
Cu toţii, împreună…

Aşadar: SĂ FIM FERICIŢI !!!…

6 comentarii:

Vasile Dumitru spunea...

Asta am crezut eu ca facem acum, aici, in lumea virtuala: incercam sa mergem impreuna! Dar se pare ca omul are conceptii primordiale, din vremea cand era vanator-culegator, se bucura mai mult cand moare capra aluia!
Zi buna!
Cum de postezi inafara week-endului?

Cristiana spunea...

Bună Vasilică !!! am râs cu un hohot de cred că am trezit vrăbiile din teiul de vis-a-vis !!!
Ei poftim cu ai sesizat că în week end ajung să postez :)))))))
!!!!!!!... Eu scriu în cursul săptămânii şi verific literar (o fac şi pe asta... căci mi s-a atras atenţia de acum 5 ani că am făcut greşeli!!! şi atunci aşa m-am obişnuit, mai mult îmi ia să fac partea literară decât să scriu!!!) Apoi sâmbătă sau duminică e gata... Pe
acesta l-am terminat de dimineaţă, deşi promisesem pe un chatango minunat să-l pun aseară !!
Week end plăcut !!!

PS: ...dacă nu mă stresez de altele, poate mai scriu pentru cealaltă temă a ta !!!

Anonim spunea...

Interesant subiect!

Eu cred ca fericirea este la indemana noastra a tuturor.
Nu ne lipseste nimic ,acum,aici sa fim fericiti.
(Sigur fara momentele de dezechilibru ce vin peste noi toti.)
Fericirea este o stare de echilibru ,pace,liniste ...de detasare .....de rezonanta cu natura,animale ....

Ana

Cristiana spunea...

Bună, Ana !! :)
PARANTEZA ACEEA E MAGISTRALĂ!!!
Restul ar fi odihnire... şi la căutarea fericirii şi după momentele de fericire !!!

Fericirea este pentru tine aşa cum ai descris-o ...dar pentru alţii este altfel... Câte suflete atâtea fericiri !!! Dar când ieşi din felul acela de viaţă care îţi aduce fericire, cum te simţi?... acolo e măsurarea, conştientizarea.

Cele scrise de mine sunt - aşa cum am scris de fapt - câteva aspecte pe care le aduc în faţă, pe care ar putea oricine să le aibe şi pe ele în vedere.
Sigur, fiecare simte ceea ce poate simţi la un moment dat sau altul... Cel care are un copil handicapat, un bătrân paralizat de spălat şi un soţ/soţie fără seerviciu, însuşi bolnav... acolo ne-am obişnuit să credem şi să spunem : "are karma rea!! i se cuvine..." Eu spun că acolo este o familie de ajutători care se sacrifică pentru alţii. Pentru că, evolutiv vorbind, ei pot s-o facă: alţii nu...
Nu generalizez starea mea sau a ta, dacă suntem la un PC şi vorbim de fericire, înseamnă că nu suntem chiar în situaţia de mai sus... ştiu bine familii întregi de oameni care se nasc în greutăţi uriaşe, care nu au nimic de-a face cu fericirea... DAR destinul lor este să înveţe lumea că, în orice situaţie, omul poate folosi ceea ce are pentru a trăi onorabil: învăţătura este şi pentru cei sărăciţi de societatea noastră, să ne sprijinim unul pe altul, dar şi pentru lacomii lumii... Mai ales pentru ei... Multe de spus în "panerul" acestui aspect...
Eu am o viaţă echilibrată şi simt acest echilibru al omului ajuns dincolo de fericire, pentru că am simţit fericirea din multe puncte de vedere... multe vârfuri... multe odihniri, până când am ajuns să nu mai vorbesc de nefericiri deşi anumite trăiri ale mele erau de neîndurat pentru alţii !!! Este un mers pe vârful munţilor, pe platourile de acolo, de pe munţii aceia, cu pante line şi în urcuş şi în coborâşuri...
Dar îmi dau seama că pentru alţii nu sunt aşa, dacă muncesc mult e greu să se gândească măcar că aar trebui să se scoale la 5 şi să muncească, să scrie, să se ocupe de casă şi să fie echilibrat... Uneori nu sunt, dar nici nu mă nefericeşte ceva... Dar fiecare avem un destin, facem ceva sau altceva... Suntem ajutaţi şi ajutăm...
Îi înţelegem oare pe bogaţii care din plictiseală ajung la droguri şi jocuri cu soarta popoarelor lumii?? ei nu sunt fericiţi, pentru că evolutiv nu au ajuns acolo, să simtă fericirea... Noi credem că sunt - dar nu sunt... Credem că dacă am avea ce au ei am fi fericiţi... Dar nu e aşa... Însă unii trebuie să trăiască bogăţia-plus-nefericirea ca să înţeleagă. Sunt aici două aspecte diametral opuse: ajutătorul care nu poate spune că e fericit şi conducătorul pervers care oricât de multe ar avea, nu e fericit... Bogatul nefericit este în învăţătură, sărmanul nefericit este învăţătorul său! sacrificatul este învăţătorul de fapt... Şi el şi-a asumat un astfel de destin...

De fapt învârtim cuvinte învârtite de alţii, când spunem că ne-am născut pt a fi fericiţi...

Sigur, dacă discutăm despre... fericirea transcedentală... dar o să reiau acest subiect peste un an - când voi termina de scris câteva capitale largi din viaţa oamenilor dinainte de ultima glaciaţiune... Abia atunci vom înţelege la ce fel de EDEN, de fericire, tânjeşte sufletul nostru...
Week end plăcut în continuare, Ana !!!

Flipi spunea...

De fapt, cred, că viaţa, trăire cu toate particularităţile ei se compune într-o stare de sublim maxim. Fericirea e deci ceea ce radiază din interior, din interacţiuni, din proiecţii şi rămâne constant pe pojghiţa sufletului.
Da, de dincolo, din ADEVĂR, curge un infinit şuvoi de fiinţare întru iubire ceea ce ne face să fim conştienţi de ceea ce suntem şi abia atunci devenim în seninătate şi firesc curenţi ce se adună la şuvoi. Întindem, aşa cum mi se întind mie acum, scriind, pseudopode de lumină către INFINITUL din noi, scriind în cerurile viitorului frumuseţea stării de a fi, acceptarea totală şi... seninătatea oglindei sufletului - TREIMEA VIEŢII. Fără geometrie, fără legi, fără aşteptări, doar prezenţa în venele lui Dumnezeu, cărând la nievelul lui micro-bio-molecular proteinele unor proiecţii mental-sentimentale identice proteinelor ce stau la baza materiei fizice. TOTUL într-o perfecţiune greu de surprins chiar şi în lumina maximă a iluminării interioare, trebuie să trăieşti aceste lurcruri, orice altceva e doar parfum pe lângă perfecţiunea desăvîrşită a unei scene: orhidee pe apă ce oglindeşte un apus de soare cu flamingo în zbor pe fundal şi miros de răşini şi lotuşi şi cântec de privighetoare... undeva în depărtare o tânguitoare voce feminină face aerul răcoros al serii să vibreze cu notele ei alto canto, puţin triste, melancolice,din cauza dorului către SINE. un picometru de fericire la microscopul nuclear... aura divinorum

Flipi spunea...

Da, de dincolo, din ADEVĂR, curge un infinit şuvoi de fiinţare întru iubire ceea ce ne face să fim conştienţi de ceea ce suntem şi abia atunci devenim în seninătate şi firesc curenţi ce se adună la şuvoi. Întindem, aşa cum mi se întind mie acum, scriind, pseudopode de lumină către INFINITUL din noi, scriind în cerurile viitorului frumuseţea stării de a fi, acceptarea totală şi... seninătatea oglindei sufletului - TREIMEA VIEŢII. Fără geometrie, fără legi, fără aşteptări, doar prezenţa în venele lui Dumnezeu, cărând la nievelul lui micro-bio-molecular proteinele unor proiecţii mental-sentimentale identice proteinelor ce stau la baza materiei fizice. TOTUL într-o perfecţiune greu de surprins chiar şi în lumina maximă a iluminării interioare, trebuie să trăieşti aceste lurcruri, orice altceva e doar parfum pe lângă perfecţiunea desăvîrşită a unei scene: orhidee pe apă ce oglindeşte un apus de soare cu flamingo în zbor pe fundal şi miros de răşini şi lotuşi şi cântec de privighetoare... undeva în depărtare o tânguitoare voce feminină face aerul răcoros al serii să vibreze cu notele ei alto canto, puţin triste, melancolice,din cauza dorului către SINE. un picometru de fericire la microscopul nuclear... aura divinorum