Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degrabă de păsările care i-au cântat la ferestre... de florile care i-au crescut în fața ochilor, dimineață după dimineață, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsă, de îngerii care i-au vorbit întotdeauna despre Moșii pământurilor străvechi și despre tainele ascunse ale omului mereu căutător în trecuturile sale, în prezentul său și în viitorul către care se îndreaptă cu încredere, străbătând valurile eternităților...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

vineri, 27 august 2010

UN sms FOARTE PROFUND...

De la dl. Dan Iancu, pe blogul dânsului venire...
"litera prinsă în hîrtie ca-ntr-un coşciug. "
http://uhitto.wordpress.com/2010/08/25/sms-86/

De mult spun, şi scriu eu ceva, discuţie avută şi cu dl. prof. Gr. Albu Gral:
Dacii (geţii) nu scriau (deşi aveau un anume fel de a lăsa informaţii-rădăcină spre cunoaştere şi mai ales: spre aprofundare), căci ei ştiau bine că scrisul osifică informaţia. Expresia de osificare îi aparţine dânsului. Eu aş fi numit-o legare de vechi, învechire, însă mi s-a părut mai concisă expresia dânsului.

Scrisul nu a apărut ca urmare a dezvoltării creierului maimuţei-devenite-peste-noapte-om, ci ca urmare a încredinţării că totuşi este necesar la un moment dat al dezvoltării populaţiilor pe Pământ şi al dezvoltării mişcării, deplasării lor de la o regiune la alta a planetei: pentru ca informaţia să circule prin lume, ca înainte sau post-mergător omului. Adică, dacă circulaţie nu era – nici scrisul nu era...

AMĂNUNTE PENTRU CEI CARE DORESC SĂ LE CUNOASCĂ
Dl. profesor spunea ca dacii nu scriau din acest motiv. Târziu au pus informaţie pentru viitor în rune. Dânsul descifrase multe moşteniri de acest fel, din Peştera Ialomicioarei şi din Templul Ursitelor, de la Şinca Veche.
Eu am observat acest lucru la toate populaţiile tradiţionale. Adică acele populaţii care au stat întotdeauna pe locul în care au fost creaţi ca oameni, iar astfel de grupuri umane locale s-au aflat peste tot, pe Pământ. Fiecărui continent în parte i-au revenit astfel de grupuri umane create, în partiţii regionale alese special de marii Creatori-coordonatori ai evoluţiilor noastre, pentru ca populaţiile umane să se dezvolte armonios, în funcţie de necesităţile tuturor grupurilor spirituale care au venit la întrupare pe Pământ, de-a lungul timpului. Dar după ultima glaciaţiune, multe grupuri care nu au mai suportat starea de nemişcare pe glia strămoşilor lor, având încă impulsivitatea spirituală deosebit de dezvoltată, au migrat de pe locurile strămoşeşti: nu neapărat în căutare de hrană, materiale pentru creaţia lor materială sau forţă de muncă suplimentară. Ci din acea zgândărire spirituală din înclinaţiile pe care spiritele le au dinainte de a fi ajuns pe Pământ, în evoluţiile lor, neputând să-şi strunească încă  interiorul, sufletul care încă nu-şi înţelege adevăratele valenţe ale libertăţii proprii.
Fiecare populaţie locală actuală este formată din astfel de grupuri mixte: din grupuri de populaţie tradiţională şi din grupuri de populaţie migratoare.
Din toate studiile acestea, sper că s-a înţeles părerea proprie cum că, de fapt, doar corpurile noastre le primim moştenire la întrupare, de la anteriorii noştri, spiritele urmând a se întrupa treptat pe întreg Pământul, în funcţie de necesităţile proprii de evoluţie.
Tradiţionalii (care astfel îşi trag trupurile din vechii atlanţi) au păstrat vechile obiceiuri corecte ale cunoaşterilor de tip atlant, recalibrate doar după vibraţia în schimbare în plan local. Adică adaptate noilor vremuri şi noilor moduri de creaţie, comunicare şi deplasare umană. Au lăsat moştenire, aşadar, obiceiurile locale străvechi, originale locului, care au arătat întotdeauna subconştientului (ca fond informatic existenţial) şi conştientului uman (în aplicaţii) ce este specific acestui loc de pe pământ.
Migratorii au adus corpurile lor din locurile de origine, o origine tot prin Creaţie, moştenită din linii lemuriene şi atlante deopotrivă şi, cu ele odată, au adus obiceiuri pe care le-au lăsat moştenire acolo unde s-au stabilit. Adică – ce este specific locului de unde au fost aduse şi lăsate spre moştenire generaţiilor de urmaşi prin corpurile lor. În plus însă, ele au fost împletite cu adaptări din mers, din fricile lor de necunoscut, din pierderea cunoaşterilor originare – căci ele nu au mai putut fi folosite în mers. Adaptările corecte din mers pot fi realizate la nivele foarte înalte de vibraţie planetară – dar foarte greu, şi uneori de loc, din împletirile şi influenţele primite din fiecare loc prin care au trecut. Locuri traversate astfel aveau şi ele vibraţia în diminuare puternică, în acele vremuri în care au avut loc migraţiile. În acest fel s-au format alterări foarte normale, fără ca cei care le-au adus să fi fost conştienţi de depărtări de la linia de echilibru din care au pornit cândva.
(Aceasta este o deschidere de discuţie pe care ne vom sprijini şi atunci când vom discuta despre obiceiurile geţilor (dacilor) – referitor la unele mail-uri care circulă în aceste zile pe internet.)

Revenind: în acest fel, s-au împletit moştenirile, odată cu drumurile vieţii tuturor – tradiţionali sau migratori. Au fost create condiţii speciale, permanent înnoite, pentru astfel de împletiri de popoare, grupuri şi amprente ale obiceiurilor spiritelor asupra corpurilor aduse astfel. Una dintre cauzele cele mai profunde pentru care s-au creat astfel de condiţii a fost şi aceea conform căreia acele spirite care s-au dezobişnuit de impulsivitate înaintea altora – să nu o mai nege, ci să o folosească exact acolo, şi atunci când trebuie, la nevoie expresă. Adică: ştiu că vine o primejdie – nu fug panicat, ci evaluez forţele periculoase şi puterile personale şi, dacă consider că am putere să înfrunt – o fac; dacă consider că nu pot face faţă unei astfel de primejdii – fug. Dar... depinde unde fug, ca să nu deranjez viaţa altora, să nu le distrug habitatul, să le respect obiceiurile, să învăţ de la ei, să ofer şi eu cunoaşterea mea – celorlalţi.
Scrisul aşadar, apare cum spuneam, în astfel de condiţii legate de dezvoltarea populaţiilor, de diversificarea rutelor şi călătoriilor odată cu venirea grupurilor migratorilor. Înainte de folosirea înscrisurilor, legăturile între populaţii aveau loc prin intermediul Călătorilor Moşilor (cu deplasare rapidă prin mersul cunoscut de noi sub denumirea de „mers solomonar” sau mers astral, sau mersul zburător: plutire rapidă la suprafaţa solurilor şi apelor), a legăturii de tip mental (transmiterea imaginii „Capului vorbitor” de la o regiune a planetei – la alta).
Pentru transmiterea unor învăţături viitorimii s-au folosit runele – înscrisuri restrânse cu transmisie a unor informaţii teritoriale şi temporale, toate de natură spirituală, simultan. Nu transmiteau cunoaşterea lor din momentul înscrierii, căci ştiau bine că scrisul osifică – adică pune în formă cunoaşterea din acel moment a celui care face înscrisul. De fapt, chiar în momentul scrierii, prin legătura dintre concentrarea folosirii mâinii, simultan cu a gândului care însoţeşte acţiunea, omul se poate lumina cu multe alte înţelegeri simultane. Ca să nu mai vorbim de faptul că experienţa formează şi reformatează permanent, în fiecare moment, conştiinţa umană, cu atât mai mult cu cât populaţiile tradiţionale au avut un grad de conştiinţă deosebit de elevat. O elevare spirituală rezultată din moştenirea şi învăţăturile permanente ale străvechilor, moşilor, împletită cu liniştea cu care trăiau oamenii fără întrerupere în teritoriile cu care erau obişnuiţi, în mijlocul populaţiilor care se cunoşteau bine, din tată în fiu, de milenii.
Valurile migratorilor au schimbat profund viaţa în teritoriile noastre, la fel ca şi în centrul şi în vestul Europei. Scrierea apare treptat, dar rapid ca urmare a conştientizării necesităţii lui, în condiţiile dezvoltării tuturor relaţiilor umane, diversificării activităţilor în comun pe largi teritorii, mărirea volumului deplasărilor de la o regiune la alta a planetei, ca urmare a măririi activităţii de comerţ continental şi maritim.
Sunt doar câteva idei, care vor fi dezbătute pe larg în viitor.

AŞTEPTĂRILE MELE.........


Îmi permit să aştept cu răbdare ca acei clarvăzători români care deocamdată se ocupă cu alte activităţi, de orice fel să îşi folosească cu mai multă curiozitate, dar şi seriozitate darurile pe care le-au primit de la Dumnezeu, prin intermediul părinţilor (de la strămoşi pornire) şi să înceapă să cerceteze cele din jurul nostru cu hotărâre, cu răbdare şi cu înţelepciune.
Să nu mai vehiculăm - decât ca punct de pornire acceptat cu respect - teorii deja învechite, care la vremea lor au fost bune, foarte bune deschizătoare de drumuri ale celor mai-puţin-văzute şi ne-văzute.
Să ne ajutăm după experienţa şi puterea fiecăruia de a pătrunde, şi nu să ne desfiinţam reciproc după încăpăţânări pornite din lipsă de cercetare după puterile cele noi pe care le avem. Puteri care se schimbă permanent, ajutându-ne să ne ridicăm mereu calitatea şi să înaintăm permanent spre profunzimi care nu neagă - ci completează mereu cunoaşterile. Care ne ajută să înţelegem în fiecare moment cele cele ce sunt ale începătorilor pe acest drum, să ne orientăm după ceea ce pot ei - şi nu să-i obligăm să ne accepte cunoaşterea proprie. Să ajutăm şi să orientăm cu răbdare pe fiecare om în parte care se izbeşte de lipsă de experienţă. Căci deocamdată şcolile oficiale nu vor învăţa oamenii să-şi cunoască astfel de puteri, din nefolosirea cărora mulţi au de profitat.

Recomand să se cerceteze modul în care sunt sau nu sunt folosite toate forţele interioare ale omului şi să ajutăm astfel la redarea încrederii omului în forţele proprii, departe de încredinţarea că păcate închipuite sau orgolii nesăbuite ar conduce la deteriorarea sănătăţii umane. Astăzi, majoritatea bolilor noastre se datorează deteriorării corpurilor noastre moştenite din vremuri în care majoritatea oamenilor erau în robie fizică, psihică, mentală şi cauzală. Azi, chiar dacă robia fizică este depăşită în majoritatea ţărilor europene, ne-au rămas: robia eteric-vitală (înrobirea după simţurile fizice, datorate nedezvoltării în mileniile anterioare a orientării după simţuri: văz, auz, gust, miros, auz şi pipăit), robia emoţională (după frică sau plăcere), mentală (după gânduri neechilibrate: ori volum exacerbat, ori auto-obligări - după influenţe străine - la trăirea fără gânduri sau în puţine şi dogmatice gânduri); şi - nu în ultimul rând - robia cauzală: lipsa înţelegerilor profunde şi corecte ale realităţii înconjurătoare.
Folosirea mentalităţilor vechi ar trebui să fie numai punct de pornire în cunoaşterea mult mai profundă a realităţii noastre, în care dezvoltarea sau renunţarea să nu se folosească în proporţii diametral opuse: ori 100% ceva - ori100% altceva. Dimpotrivă, să studiem fiecare caz în parte unde se poate opera sau cerceta conform înţelegerilor momentului, care să ne poarte către deschideri echilibrate şi înaintări în momentele în care suntem pregătiţi, fiecare dintre noi în parte: să primim, dar nu numai: să şi folosim ceea ce primim.

Să întărim astfel cunoaşterile care să conducă la imaginea unor clarvăzători de bună şi profundă calitate, spiritualitate, să ajutăm la trecerea dincolo de dispreţul cu care suntem azi înconjuraţi. Să nu ne mai fie teamă să ne spunem părerea sub acelaşi soare sub care alţii nu se reţin din apostrofări, injurii - neînţelegeri umane în ultimă instanţă. Pe care însă noi să le înţelegem şi să ajutăm la depăşirea lor.
Acestea sunt aşteptările mele....
Cu drag,
Cristiana

luni, 23 august 2010

CĂLĂTORIA ASTRALĂ: Răspunsuri la întrebările dvs. (3) (partea I)

"3/
Spiritele decedatilor "lucrează încă sub formă corporală de entitate astrală"
Presupunand ca spiritistii cheama din astral spiritul lui Hitler sau al lui Attila, nimic neadevarat pana aici, caci se practica, oare cu ce treburi distructive si necurate s-or ocupa ei acolo, caci numai cu iubirea nu s-au ocupat in timpul vietii lor terestre. :))
Legea iubirii universale ar trebui, pentru echilibrarea energiilor in Univers, pe principiul Yin-Yang, sa aiba in contrapunere legea urii universale. Sa fie asa? Este doar un rationament si poate gresit. Poti sa-mi explici? "

Mă bucur ca ai pus problema exact în acest fel.
Este încă şi mai departe decât un raţionament. Este o învăţătură.
Dar să luăm lucrurile treptat. Căci şi eu am învăţat că astfel ne obişnuim să facem legături între cele pe care le cunoaştem. Le şi îmbogăţim, uneori le şi corectăm, de multe ori înţelegem legături pe care anterior nu le-am perceput în forme mai profunde. Sau mai ramificate, cu implicaţii uneori chiar nebănuite.

Aş discuta aici despre cel puţin trei aspecte, legate de suferinţele noastre şi de modul în care ele se reflectă în conştiinţa întrupaţilor – fie astrali, fie fizici:
– despre rădăcinile greutăţilor pe care noi, spiritele întrupate în acest moment pe Pământ sub formă corporală de oameni, le simţim ca urmare a împletirii trăirilor noastre cu cele ale altor spirite în bogata aglomeraţie planetară locală. Deşi suntem tentaţi să credem că greutăţile sunt foarte multe, la tot pasul, de neînşirat în lungul drum al fiecărui om în parte, totuşi ele au toate rădăcini comune, dintre care cel puţin eu pot să pun în discuţie câteva, specifice momentului nostru de azi, din punctul de vedere al acestor studii. Fiecare dintre noi vine din locuri universice de evoluţie înaintată, vaste şi neaglomerate populaţional pe o singură planetă: adică relativ aerisite, în care corpurile, câmpurile, activităţile şi câmpul lor de acţiune au posibilităţi vaste de desfăşurare, libertate de activitate, de influenţă asupra mediului în timp larg perceput, fără grabă, fără presiuni, cu posibilităţi chiar de extindere a timpului normal prin bule existenţiale (sau spaţii suplimentare de execuţie, probare, cercetare, modificare: de învăţătură şi de consolidare a învăţăturii primite). Spaţialitatea şi temporalitatea pământeană (de fapt a întregii zone I a universului) desfăşoară secvenţial toate posibilităţile pe care noi le avem SIMULTAN în alte locuri. Secvenţial le-am trăit atunci când am desfăşurat evoluţiile noastre progresive în aceste locuri din univers; după care am învăţat să ne manifestăm treptat, simultan, în spaţii şi timpuri paralele, acolo unde condiţiile cosmice şi corporale pot permite acest lucru.
Reîntoarcere prin călătorii regresive spre rădăcinile evoluţiilor noastre presupune recunoaşterea şi re-obişnuirea cu astfel de evoluţii pe care spiritele cred că le-au depăşit de mult şi că nu mai au nevoie de lucruri pe care la un moment dat le privesc dispreţuitor: la adresa propriilor lor începuturi. Dar evoluţiile nu se opresc la nivelele de manifestare şi îmbogăţire proprie a experienţei, ci şi la crearea atitudinii de ajutător pentru spiritele care păşesc pe aceleaşi drumuri – grele la început – ale evoluţiilor.
Greutatea oamenilor de azi constă tocmai în acestă formă de revenire şi de necesitate a acceptării unor necesităţi de trăire pe care spiritele nu şi le mai acceptă, ca fiind în încredinţarea sa trecută, învechită, de dispreţuit – pentru a nu se mai întoarce la ea vreodată. Îi este dragă trăirea simultană, cu graţie şi posibilităţi de depăşire a greşelilor fără ca altul să intervină, să-l deranjeze. Spaţiile simultane asta îi oferă: desfăşurări paralele de simţiri (percepţii detaliate, profunde), acţiuni cu simţirea spiritului atât în spaţiile create de el însuşi, pentru o cercetare, o lucrare proprie, cât şi în spaţiul planetar al timpului linear. Zonele Universului Fizic au această particularitate de linearitate şi de simultaneitate a unor spaţialităţi create de spiritele care pot trăi în acelaşi timp în spaţiul liniar şi simultan în spaţiile create de ele înseşi pentru învăţătură şi consolidarea învăţăturilor. Sunt învăţături primite din spaţii paralele (dimensiunile structurale – cum le numim noi): generale, dar şi cu posibilităţi de manifestare punctiformă, chiar dacă sunt structuri fixe ale întregului Univers Fizic. Sunt spaţii paralele extensibile, sau care se pot concentra într-un singur punct, parţial, în timp ce pot funcţiona în acelaşi fel – în alte puncte din orice altă zonă a universului.
Spaţiile mici, restrânse, pe care spiritele primare învaţă să le creeze şi să le utilizeze în felul lor, după puterile lor încă mici, sunt spaţii care pregătesc treptat spiritele pentru lărgirea conştienţei lor zonale, multizonale, universice şi multi-universice, până la simţirea şi trăirea efectivă, simultană, în absolut toate spaţiile tuturor universurilor Creaţiei.
Dacă în alte zone sau universuri astfel de lucruri sunt posibile, la îndemâna tuturor, reglabile şi cu posibilităţi de diversificare pe măsura primirii învăţăturilor, aici, pe Pământ, secvenţialitatea le pune pe toate una după alta, unde timpul liniar este perceput predominant, fără posibilităţi de întoarcere. Şi unde chiar posibilităţile de lucru sunt reduse, tocmai pentru că aglomeraţia planetară şi varietatea treptelor de evoluţie ale semenilor şi ale biosistemului planetar conduc la dezorientarea tuturor. Dar cu cât spiritul este mai evoluat, cu atât el poate accepta reducerea generală a activităţilor, însă cu extinderea celor mai grele: spre obişnuirea cu ele şi crearea acceptărilor de a oferi ajutor şi altora, la nevoie. Treptele diferite de acceptare a realităţii înconjurătoare de către fiecare spirit în parte ne determină greutatea de a ne orienta într-un astfel de mediu planetar – dar exact pentru asta suntem azi, aici. Avem putere să le cunoaştem acum pe toate cele pe care cândva doar le-am privit la alţii. Azi le trăim şi noi, efectiv.
Pe Pământ avem “sfera” gândurilor noastre, dar fiecare om care ajunge să-şi rafineze gândirea şi percepţia proprie ajunge repede la concluzia că nu este ceva suficient. Chiar şi numai intuiţia – fără gândire articulată – creează senzaţia de limitare, cu care majoritatea spiritelor nu se pot încă împăca. Simpla intuiţie nu este de ajuns şi atunci omul caută explicaţii în mediul înconjurător, găsind sau nu ceva care să îi satisfacă căutările. Uneori este satisfăcut, dar de cele mai multe ori satisfacţia nu apare, căci nimic nu pare a-i da răspunsul căutat. Alteori satisfacţia este doar o odihnă de moment, revenirea îl pune din nou pe jar.
Şi, de cele mai multe ori satisfacţia că şi alţi semeni sunt pe un “jar” asemănător, chiar şi mai dureros decât al său propriu este, de asemenea, un punct de satisfacţie şi odihnă. Şi el momentan.
Şi astfel ajungem la rădăcinile răutăţii.
– despre rădăcinile răutăţii putem să discutăm din multe puncte de vedere. Este un subiect vast, complex, cu multe ramificaţii, dar câteva linii putem să le aspectăm din punctul de vedere al abordării tale); ea are ca bază rădăcinile greutăţilor şi ale durerii, fie ea de orice fel: fizică şi sufletească deopotrivă; însă fiecare element în parte se constituie când cauză, când efect, într-o permanentă influenţare reciprocă – aşa cum bine ştim acum; 
– despre entităţile astrale: despre acea latură de înţelegere a faptului că noi, ca oameni, suntem azi supuşi trupului în manifestare, în timpuri de vibraţie joasă, trăim sub influenţele lor, retrăim propriile noastre foarte vechi experienţe: şi astfel trăim o nouă-foarte-veche simţire, din nou sub legile supravieţuirii. Dar dincolo de scăparea de sub jugul trupului ne revenim complet la conştientizarea evoluţiei noastre. Dacă nu mă credeţi pe mine (nici nu impun, normal) – sunt multe lucrări de specialitate care arată aceste lucruri. Dar şi multe care spun că suntem pedepsiţi: pentru că nu credem că venim pe Pământ din evoluţii avansate, doar pentru a ne conştientiza din ce în ce mai profund ceea ce avem de îndreptat din memoriile spiritului: care nu se pierd niciodată, dar putem să accentuăm partea înălţată a experienţei noastre prin consolidări repetate, din ce în ce mai înălţate. Ca ajutători, ne vom întrupa şi în evoluţiile unor spirite mult mai neexperimentate, pentru a le ajuta să înainteze şi ele, de aceea ne vor trebui toate manifestările noastre, din toate timpurile. Vom înţelege mult mai bine acest lucru, pe măsura înaintărilor noastre proprii.

Există un anumit fel de conştientizare pe care o au cei care se supun unor forme de regresie mental-temporală, indusă, pentru a-şi vedea vieţile anterioare: ei doresc să nu li se spună cele constatate la „întoarcere”, pentru a-şi urma programul de neplăceri, din care vor învăţa cu siguranţă multe lucruri. Este dovada unei puteri de conştientizare deosebite, pe care o avem în corp astral, o intuim în fizic şi putem ajunge la remodelarea comportamentului nostru. Chiar dacă obişnuinţa ne determină să ne repezim la un răspuns dur, ironic, dispreţuitor, e bine să ne conştientizăm ceea ce tocmai suntem pe cale a face şi să ne oprim la timp, remodelându-ne gândurile şi faptele. Căci de multe ori spunem că ne-a părut rău că ne-am repezit cu vorba sau cu fapta.
Alt aspect este acela că nu înţelegem cum multe gânduri sunt reflectările vieţii noastre, chiar dacă sunt influenţate de alţii, şi aşa ajungem să ne lepădăm chiar de mentalul pe care credem că nu ar fi al nostru. Mintea noastră este sub influenţa exteriorului, sigur că da, dar ea creează răspunsuri pe baza celor care sunt în noi: lucruri (plăcute sau neplăcute) care ni se petrec, lucruri pe care le credem, lucruri pe care nu le credem cu obstinaţie chiar, împotrivindu-ne lor sau căutând cu disperare soluţii de rezolvare – şi tocmai de aceea fiind foarte uşor de „agăţat”.

Marii criminali ai lumii, până la inofensivii de noi (de cele mai multe ori chiar inofensivi…) au fost influenţaţi de experienţa anterioară sau curentă a lumii, dar au acţionat după reacţii proprii anterioare. Lumea – aşa cum o vedem noi – este creată şi întărită (consolidată) de fiecare gând şi faptă a noastră pe care o credem îndreptăţită, dar inofensivă. Mic cu mic se face mare: dacă însă nu facem o obsesie din fiecare nemulţumire a noastră pe care o nu putem rezolva pe loc – ci ne preocupăm de ceea ce putem face în mod curent, vom constata pe de o parte că viaţa noastră se mai uşurează puţin. Mintea şi sufletul devin mai uşoare, avem mai multă claritate în gândirea legată de activităţile personale. Nici mulţumirea, plăcerea, nu acţionează pozitiv pe bază de obsesie: de aceea simţirea momentului şi continuarea altor activităţi fac din plăcere şi mulţumire doar momente de odihnă, întărirea puterilor de lucru, de rezolvare a celor curente. Starea de bucurie ar trebui să ne facă un fond general de linişte sufletească, de înţelegere şi acceptare a lumii cu toatele bune şi rele ale sale.
Azi sunt oameni care îşi dau seama de influenţele nefaste din jur şi judecă gândul de care s-au agăţat influenţele. Şi merg curajoşi mai departe. Oameni care nu s-au gândit niciodată de rău cu privire la cineva, dar gândul rău le vine, chiar şi cu imagini, şi intuiesc că este o influenţă, şi alungă influenţa. Cu curaj şi cu puterea de a înţelege lumea în care trăim.
Cred că nu trebuie să ne alungăm mintea şi gândurile, ci să le modelăm spre înţelegere, bunăvoinţă, pozitivizare prin voinţa noastră, chiar dacă vedem reziduuri (ale unor comportamente învechite) la cei din jur. Un gând (dacă nu suntem în tangenţă cu omul respectiv, chiar dacă nici nu ne cunoaşte – nici nu-l cunoaştem personal: cum sunt conducătorii pe care îi hulim, întărindu-le partea negativă) aşadar un gând în care îi spunem că nu este bine cum procedează face mai mult decât hula permanentă.
Să nu mă înţelegeţi greşit. Am scris de nenumărate ori aici că nu mă consider perfectă şi nici perfecţionistă. Consider că suntem cu toţii pe calea evoluţiilor către manifestări superioare. Şi eu sunt supusă influenţelor, imediat cum conştientizez acest lucru încep să mă redresez. Aşa consolidez partea aceea de înaintare, cunoscând ce este în mine, ce vine dinafară şi mă “agaţă”. Nu cred că este vreo ruşine să recunosc acest lucru. Îmi este greu, mă lupt cu mine, o frază proprie supărată, necăjită – mă necăjeşte mult, mult mai mult decât ceea ce a necăjit altul în mine. Dar merg mai departe, mă lupt cu cei care încearcă să mă influenţeze, să mă denigreze pentru conştienţele mele, să interpreteze la infinit ceva din cele spuse, să-mi arunce în spate chiar gândurile proprii. Îi înţeleg, mă doare, mă necăjesc, mă corectez, iar şi iar, şi merg mai departe.
Toate sunt ale noastre. Este normal să fie aşa.
Cine se crede unic sau perfect… e dreptul să o facă. Aş sugera însă că e bine să reflecteze asupra acestui lucru.
Cine crede că nu greşeşte de loc… e dreptul lui să o facă. Eu încerc să nu gândesc măcar că nu aş greşi. Uneori reuşesc să-mi fac corectura pe loc, înainte de deschide gura, şi să-mi deschid mintea şi sufletul către un gând bun pentru interlocutor, chiar dacă severitatea mă inundă. În timp, orice om care face eforturi observă schimbări, înaintări.
Asta ne dă putere să mergem mai departe.
Fiecare are o misiune. Uneori ne negăm misiunile, reciproc. Daca ne negăm misiunea unul altuia, atunci nu ajungem să trăim ceea ce avem de trăit. Nu trebuie să facem toţi acelaşi lucru, ci fiecare să-şi depene misiunea sa, folosind acelaşi segment de unelte, de ustensile. De locuri, de timpuri. Dacă ne obligăm să facem acelaşi lucru, ajungem la concluzia că nu avem loc sub acelaşi soare.
Dar avem, şi nu ne încurcăm unul pe altul, pentru că nu ne ţesem unul peste altul.

Să revenim.

CÂTEVA CUVINTE ÎN PLUS DESPRE GREUTATEA DE A TRĂI
Trăim într-un mediu, spiritual format din grupuri spirituale care vin şi pleacă mereu în, şi din întrupări care remodelează mereu universurile. Permanent planete, stele, galaxii se creează şi mor, se distrug şi îşi creează mereu drumuri în lumile astfel mereu înnoite. Noi înşine, ca oameni – ca absolut orice vieţuitoare – trăim evoluţii diverse bazate pe acelaşi ritm al construcţiei şi distrugerii materiale. Singurul element care nu este distructibil în lumile Create este monada, spiritul: grup de monade în evoluţii, protejat tocmai în acest fel, în această direcţie, până când fiecare monadă în parte înţelege că distrugerea trebuie înlocuită mereu în manifestarea proprie cu construcţia, cu creaţia. Că totul se raportează la viaţa monadei, a sa însăşi şi a celor din jurul său. Că respectarea vieţii merge mai departe, chiar şi în planul creaţiei oricărei monade, o creaţie care nu trebuie deosebită de Creaţia Divină care îi protejează viaţa. Că, pentru Creatorul Absolut – CREAŢIE ABSOLUTĂ ESTE VIAŢA ŞI ÎNĂLŢAREA ETERNĂ A CELEI MAI SIMPLE MONADE – ŞI ACEASTA ESTE PROPRIA SA OPERĂ, PROPRIA SA CREAŢIE. Şi ne arată acest lucru, remodelând mereu după principiile imuabile – aici da! imuabile! – ale adaptării Creaţiei Sale la necesităţile de viaţă şi manifestare ale fiecărei monade din Braţele Sale !!!
Învăţăm atât de multe despre complexităţile universurilor materiale – dar şi despre uluitoarea complexitate a evoluţiilor noastre. De aceea am pus şi foarte mare accent asupra diversităţii şi complexităţii spirituale a oamenilor pe Pământ, a grupurilor spirituale cu toate necesităţile lor în această cu-totul-specială-călătorie pe Pământ a blocurilor spirituale piramidale. Pe complexitatea motivelor pentru care ele pornesc în călătoriile lor spirituale aşa numite “regresive”, prin diminuarea vibraţiei corporale, treptat: pentru a nu obosi, pentru a nu se dezorienta de la o trecere mare a vibraţiei – la alta.
Noi suntem aceste spirite întrupate acum pe Pământ, nouă ni se creează această complexitate uriaşă de condiţii de îndreptare, de învăţătură pentru noi înşine, dar şi pentru a învăţa să ajutăm şi noi, la rândul nostru, alături de marii noştri învăţători înălţaţi.
Sunt conştientă de faptul că mulţi dintre dvs. poate nu au avut timpul necesar concentrării la aceste adevărate cursuri univers-itare (!), dar poate veţi avea vreodată curajul să le abordaţi: ele rămân aici şi vor fi chiar sintetizate, spre o mai bună orientare. Căci toate cele explicate, oricât ni s-ar pare de complexe, nu sunt nici pe departe mai mult decât schiţate. Vremurile care vor veni ne vor deschide mintea, inimile, ne vor da putere de pătrundere fiecăruia dintre noi în parte, pentru a cerceta încă mult mai multe decât am putut eu creiona acum.
Vom vedea cum s-au reflectat astfel de blocuri spirituale piramidale în sosirile şi întrupările lor de-a lungul mileniilor, cu necesităţile proprii de evoluţie, de adaptare la viaţa pământeană, de la o perioadă la alta a variaţiei vibraţiei medii planetare, până în zilele noastre.
Este foarte greu pentru noi toţi să ne aflăm în astfel de călătorii regresive. Unii suportă mai uşor – căci au venit aici de multe ori – alţii suportă mai greu sau chiar de loc: sunt cei care vin pentru prima dată aici, care sunt mulţi, sunt chiar foarte mulţi; iar cei care sunt astfel consideraţi inferiori – se simt superiori celorlalţi, într-un copilăresc “Ba eu!!” – “Ba eu!!” şi nu înţeleg că toţi sunt consideraţi de alţii inferiori altora cărora însă nici prin cap nu le-ar trece acum să se considere superiori cuiva! Sunt realităţi care pot să creeze suferinţe sufleteşti nebănuite, dar şi trăiri liniştite celor care şi-au depăşit aceste frustrări. Sunt realităţi piramidale, spiritual-piramidale, prin care toate spiritele trec treptat, rând pe rând, prin evoluţiile care le formează încet experienţa, acoperind pe rând toate  aspectele conştientizate cu înţelegeri din ce în ce mai profunde.

În linii mari, să reţinem că toţi ce care suntem acum oameni pe Pământ sau entităţi astrale umane în jurul Pământului, suntem SPIRITE ÎNAINTATE ÎN EVOLUŢII. Am ajuns în evoluţia noastră progresivă în zone înaintate de vibraţie universică, unde evoluţiile sunt cu mult mai înaintate comparativ cu ceea ce cunoaştem azi, aici, pe Pământ. Venim din alte universuri, unde evoluţiile nu se mai fac prin corpuri, căci monadele nu mai au nici o intenţie de distrugere, indiferent cât de neplăcute ar fi cele pe care le văd în toate universurile Creaţiei Divine. Venim cu toţii aici, căci evoluţiile merg de la general – când puterile sunt mici – la particular şi pătrunzător, când puterile cresc şi se consolidează pe linii de creaţie şi înţelegere, la vibraţii din ce în ce mai mari. Dar numai aici, în această zonă a Universului Fizic, putem să ne descoperim ceea ce evoluţiile ne-au protejat cu grijă şi iubire infinită să nu ne distrugem şi chiar să nu obosim. Aşa merg evoluţiile, doar în pas cu creşterile de putere, în perioade foarte mari de timp, după care treptat toate monadele au suficientă putere pentru a reveni din ce în ce mai des aici, pentru a peria toate manifestările lor, în vederea consolidării celor mai înaintate, mai constructive manifestări, făcând din spirite entităţi ajutătoare şi învăţătoare, la rândul lor, veritabil şi bun exemplu celor care intră mereu în urma noastră, în evoluţii.
Am înţeles acum, aşadar, că noi suntem doar ajutătorii celor care abia acum fac pentru prima dată evoluţie în acest punct numit Pământ. Toti venim cel puţin a doua oară. Toţi avem experienţa trăirii cel puţin încă o dată, în trecuturi îndeărtate: nu în acest ciclu de vieţi de acum, ci cu multe, foarte multe cicluri de vieţi în urmă – timp în care am evoluat până în acele locuri înaintate din care am venit acum, aici.
Rezidenţii pe care i-am ajutat şi îi ajutăm fără să ştim chiar, care acum se află în corpuri astrale în jurul nostru, nu au puterea – în inocenţa lor – să facă faţă răutăţii, agresivităţii unei părţi importante a populaţiilor spirituale umane actuale. Vor intra din nou masiv la întrupări abia după ce vom pleca noi de pe Pământ. Ei, de acolo de unde sunt, ne înţeleg extrem de bine – numai noi nu ne înţelegem acum, unii pe alţii. Dar ei înţeleg, de asemenea, că pentru a ne cunoaşte astfel strâmtorările simţirilor noastre suntem aici, aşa cum vor fi şi ei, cândva, la rândul lor.
Iată aşadar, că suntem astfel de spirite-sperietoare pentru cei micuţi. Însă cu toţii purtăm în subconştientul nostru modul în care i-am ajutat şi i-am învăţat înainte de ultima glaciaţiune, când condiţiile de trai ne erau mult superioare, când nevoile corporale erau mult reduse: şi pentru hrănire, şi pentru adăpostire, şi ca modalităţi de călătorie. Condiţiile ne erau deosebit de uşoare, prin corpurile noastre umane special create pentru creaţie mentală 100%, pentru cercetare planetar-stelară mentală şi călătorie astrală, pentru deplasare în astfel de condiţii astral-mentale. O viaţă relativ uşoară – căci avea o complexitate deosebită a creaţiei, a detaliului, de o calitate şi un rafinament cu totul special, în orice moment al vieţilor umane.
Dar spiritele înaintate nu vin pe Pământ pentru astfel de vieţi uşoare. Pentru noi acesta este fondul general al derulărilor unor cunoaşteri avansate, format din cunoaşterile anterioare şi obişnuinţele neplăcute de a trăi în acest punct al universului – care astfel ni se pare greu de trăit, comparativ cu cele de unde venim. Greul – ca şi uşorul – se formează întotdeauna comparativ cu ceva cunoscut anterior. În cazul oamenilor greul s-a format trecând de la creaţia mentală (rapidă, uşoară, curată, de calitate înaltă uşor de atins) la creaţie manuală folosind structuri corporale greu de obţinut, prin muncă manuală multă, brută sau ucigând pentru folosire şi supravieţuire.
A doua mare greutate pentru spiritele care fac prima lor astfel de călătorie regresivă este imposibilitatea deplasărilor stelare: pentru ei libertatea la care au ajuns în evoluţiile proprii era totul. Aici – doar puţinul pe care au ajuns să-l urască, dar şi să-l dorească, atât cât poate fi el aici. Mulţi numesc Pământul: „închisoare cosmică” sau „iad”, iar aici ar fi ajuns doar o parte dintre spirite – cele rele. Adevărul este, şi se va dovedi, că nu sunt decât normalităţi ale evoluţiilor, prin care trec absolut toate spiritele, fără nici o deosebire, mai devreme sau mai târziu.
Greutatea este reală. Cei care azi spun că nu ar mai trebui să mai spunem că ne este greu încă nu ştiu – sau au uitat – ce este greul. Uitarea este bună pentru odihna sufletului, de aceea ni se şi dă, dar să respectăm pe cel care se confruntă cu ea în continuare. Să nu facem o obsesie din gândul greutăţii, dar să nu facem obsesie nici din înlăturarea lui. Căci din toate învăţăm şi cu toate mergem mai departe. Înţelegând, respectând – indiferent dacă un om pare mai evoluat, mai cunoscător decât altul. Căci cei care par mai înaintaţi au sarcini mult mai mari şi greutăţile lor personale de înaintare în evoluţii sunt puţin înţelese. Astfel încât chiar suntem egali în faţa lui Dumnezeu – chiar dacă nu suntem egali între noi. iar cei care au impresia că sunt superiori altora să nu uite că au obligaţii mult mai mari decât cei care lor le par inferiori.
De reflectat…
Vom mai discuta despre un alt fel de greutate, care însă nu caracterizează această majoritate a celor care vin pe Pământ, în călătorie regresivă, pentru prima lor dată. Este greutatea de a accepta distrugerea fiinţelor umane, indiferent dacă sunt oameni sau iarba călcată în picioare, sau muşte şi gândaci, ori vite de tăiat pentru mâncare. Este un subiect cu implicaţii foarte largi, de aceea să-l lăsăm pentru un studiu ulterior. Pentru cei care suportă acest lucru relativ bine, lupta pentru supravieţuire este încă supremaţia propriei vieţii. Şi nu este de loc greu de înţeles.

CÂTEVA CUVINTE DESPRE RĂUTATE
Nu vreau să discut foarte mult despre sensul răutăţii, deşi este şi acesta un subiect de abordat în viitor: de unde provine, pe liniile evoluţiilor, cum se dezvoltă, cum apare în diferite stadii ale evoluţiilor – dintre care acela de creator conştient oferă o cu totul altă perspectivă oricărui fenomen legat de manifestările creatorului.
Să ne oprim deocamdată la alte aspecte. De regulă răutate este numită tot ceea ce este caracterizat ca fiind de nefăcut pentru cel care o numeşte astfel: indiferent dacă este sau nu este ceva bun în felul lui. Tot ceea ce devine neplăcut cuiva este numit, la un moment dat al conştientizărilor: distrugător, rău, malefic, nedrept, neplăcut, de neînfăptuit, de înlocuit.
Şi intenţia sufletului care se simte atacat este aceea de a distruge, îndepărta, alunga, scăpa definitiv de răul întâlnit. Pentru ca nimic să nu mai distrugă, în veci, ceea ce el însuşi a înfăptuit. Conştientizarea Creaţiei Divine conduce temporar la încredinţarea că tot ceea ce este Creaţie Divină, înfăptuit de Creatorul tuturor celor văzute şi nevăzute este etern, imuabil. Ceea ce, atunci când vom vedea cu toţii încă şi Creaţiile nevăzute – mult mai ample şi mai puternice decât cele văzute – va fi de înţeles bine că sunt refăcute, remodelate mereu, în funcţie de necesităţile unor noi şi noi popoare spirituale care vin la alte mereu noi evoluţii, în diferite părţi ale universurilor materiale.
Greutatea – căci de aceea am discutat atât despre rădăcinile ei generale pentru noi, oamenii – reactivează răutatea şi agresivitatea dinainte de consolidarea manifestărilor creatorului conştient. Ele provin din învăţăturile din vremea plantelor şi animalelor, ca metode rudimentare de supravieţuire. Până când nu vor fi înlocuite cu alte metode, superioare, şi acelea consolidate în absolut toate condiţiile de trai, pe toate meleagurile universului, spiritele vor avea mereu câte ceva de înlocuit, de cizelat.
Răutatea şi agresivitatea sunt două lucruri diferite, chiar dacă mulţi oameni le confundă. Omul poate fi bun – dar agresiv în bunătatea cu care obligă pe altul să-i primească bunătatea. Răutatea poate fi inconştientă comparativ cu conştienţa (dorinţa expresă) a altuia de a face rău. Chiar şi ceea ce am putea numi răutate conştientă are gradul său inerent de inconştienţă. Răul ca atare poartă cu el sensul de distrugere a vieţii sau a condiţiilor de susţinere a vieţii, şi se sprijină pe o necesitate acută de supravieţuire inconştientă. Apare ca atare şi se consolidează la mamifere, după care spiritele învaţă să conştientizeze distrugerea ca atare: făcând-o – pentru ca ulterior să înveţe să conştientizeze preţuirea vieţii. Durează destul de mult până ce oamenii ajung să înveţe şi să consolideze preţuirea vieţii în orice condiţii.
Aşadar răutatea nu este încă specifică animalului: ea devine specifică însă creatorului conştient. Căci pentru creatorul conştient aflat la începuturile drumurilor sale într-o astfel de creaţie, cel mai greu lucru devine acceptarea distrugerii creaţiei sale. Căci la început spiritul o face cu greu şi mai este destul de mult timp până ce va fi gata să înfrunte cu seninătate disocierea sa de propria operă. Atunci abia va putea să o dea pe mână oricărui micuţ, spre a face orice doreşte cu ea.
Aşadar, răutatea apare din existenţa greutăţii. Este o împletire între frica animalică de supravieţuire şi greutatea în sarcină de creator conştient. Cu atât mai mult cu cât în cursul învăţăturilor sale trece de la creaţia materială mentală desfăşurată în alte universuri, cu corpuri şi în forme mult mai uşor de trăit, la creaţia mentală în Universul Fizic, cu sistem corporal cu corp fizic de manifestare. Este momentul în care spiritul pune accent aici pe VALOAREA GÂNDULUI, MINŢII pe care şi-o conştientizează astfel.

În acest moment produsele trupului, minţii sau folosirii gândului articulat (din secvenţe ale experienţei de creaţie proprie) devin toate acelaşi palier de valoare creativă.

Iar distrugerea se va regăsi în toate aceste planuri, la un loc, construind un pachet distructiv greu de suportat.
Mai mult, rafinamentul creaţiei de care devine spiritul mereu tot mai conştient, din ce în ce mai doritor a-l folosi pe toate planurile existenţei sale, conduce la rafinamentul distrugerii. Se formează nefericitul rafinament al durerii, al durerii provocate urmărind satisfacerea unor interese personale – ele înseşi din ce în ce mai rafinate.
Şi astfel ajungem, după cât se observă, în zilele durerilor noastre…
De la durere la pedeapsă nu a fost decât un pas. Şi el nu s-a petrecut pe Pământ. Dar revenirea spiritelor aici, la acest nivel de vibraţie unde au apărut ele, în general pentru toate liniile de evoluţie din univers, conduce la irumperea din memoriile spirituale ale unor astfel de manifestări cărora le-a venit rândul să fie conştientizate ca fiind realmente distructive – şi nu metode pentru supravieţuire. Pentru supravieţuire, în calitate de spirite creatoare conştiente, se pot găsi permanent alte metode, despre care vor învăţa în evoluţiile viitoare: existente deja în bagajul spiritual, dar spiritele nu sunt obişnuite să le folosească în orice fel de situaţii. Ele nu folosesc deocamdată decât ce au folosit cândva şi nu mai ştiu că au uitat. Cred mereu că descoperă ceva nou. Nu şi-au învins teama de a nu muri, dacă folosesc altceva decât se află în obişnuinţa lor. Învaţă de fapt să facă ALTE CONEXIUNI. Iar acest lucru se face mai greu, căci şi trăirile inconştiente, animalice cum le numim noi (deşi şi lumea plantelor funcţionează pe aceleaşi principii) sunt mult mai vechi, mai puternic înrădăcinate decât credem acum. Fiecare spirit a fost întrupat în forma oricărui fel de vieţuitoare de pe Pământ – dar şi milioane de alte feluri de vieţuitoare în plus. Avem o experienţă deosebit de bogată, puternic consolidată: ne luptăm cu toate deodată şi avem toate şansele să ne câştigăm liniştea şi priceperea.
Dacă au reuşit alţii, înseamnă că vom reuşi şi noi!

CÂTEVA CUVINTE ÎN PLUS DESPRE DURERE
Avem acum câteva noţiuni privind monadele, spiritele ca formaţiune de ajutor oferit de coordonatorii evoluţiilor noastre, precum şi modul în care, la un moment dat ale creşterii lor, radiaţia lor energetică puternică poate atrage fluxuri de filamente de materii şi energii, formând corpuri.
Prin corpuri radiaţia puternică se manifestă, după voinţa dezvoltată a fiecărei monade în parte. Păturile care ţin monadele împreună în formaţiunea lor de ajutor (pe care o numim spirit) se întăresc la rândul lor şi se dezvoltă pe măsura creşterii puterii interioare a fiecărei monade în parte. Mai mult, aceste pături care protejează şi hrănesc fiecare monadă devin repede parte componentă a monadei, a structurii sale totale, întărind câmpurile prin care monada întrupată atrage, în spaţiile de manifestare corporală, noi fluxuri energo-materiale din mediul fizic. Toate capătă putere de compactizare, toate formează protecţii naturale puternice, chiar dacă uneori corpurile ca atare dovedesc slăbiciuni inerente diferitelor faze de evoluţie.
Orice gâtuire de flux spiritual, de radiaţie spirituală – nu numai blocare, cum credem în general azi – formează dureri reale ale monadei care nu se poate astfel manifesta complex, după cum are ea posibilitatea în fiecare moment al trăirii sale. Durerile corporale sunt de fapt reacţii ale unor astfel de gâtuiri ale radiaţiei, care slăbeşte până la a pierde contactul cu corpul constituit. Fluxul radiant pierde legătura punctiform, sau în structură largă, sau generală la nivelul unui corp sau altul din sistem, timp în care radiaţia se concentrează însă la nivelul superior din sistemul corporal. De aceea corpul fizic, spre exemplu, care suferă distrugere parţială îşi poate reface structura prin acţiunea corpului superior – dublul eteric, dacă elementele sale matriceale nu sunt distruse: îndepărtarea unei secvenţe întregi a corpului fizic, împrenă cu elemente din matricea eterică.
Pe de altă parte, energiile din radiaţia spirituală se îndreaptă instinctiv către protejarea structurilor interioare ale monadei, şi mai puţin către exterior, fără ca fluxul total să se întrerupă. Astfel are loc retragerea treptată sau rapidă a fluxului către corpul astral, desprinderea lui de corpul eteric – adică decesul întrupatului ca individ, dar continuarea vieţii lui ca entitate astrală: viguroasă, neafectată de evenimentul care i-a finalizat întruparea.
Dacă distrugerea sau presiunea mediului asupra întrupatului nu este înaintată, întrerupând astfel funcţionarea corpurilor, a fluxurilor vitale care întreţin totul, durerea este un stimul pentru acţiune de căutare, de zbatere pentru găsirea unei soluţii de normalizare a situaţiei corporale. Întrupaţii învaţă de la ajutătorii lor – alte spirite care au depăşit faza în curs şi ştiu cum să-şi folosească experienţa pentru a restabili normalul. Acest lucru l-au realizat Creatorii, deveniţi ulterior coordonatorii de evoluţii, îndrumătorii celor care sunt astfel sprijiniţi să ajungă la înţelegerea, folosirea şi dezvoltarea Creaţiei – la fel ca şi Creatorii ei. Experienţa celor ajutaţi nu va putea niciodată să o ajungă pe aceea a Celor Dintâi – dar cei ajutaţi astfel pot ajunge să înţeleagă şi să realizeze, să creeze, alături de coordonatori, ce poate fi de folos direct fiecărui spirit din vastele universuri care structurează unitatea Creaţiei.

Întrucât ne-am lansat în lucruri interesante, propun să încheiem aici prima parte. Era necesar să abordăm toate acestea, ca să înţelegem DE CE DISTRUGEREA A DOMNIT ŞI ÎNCĂ DOMNEŞTE PE PĂMÂNTUL NOSTRU SCUMP ŞI DRAG…

vineri, 20 august 2010

2+0+1+2... ARITMETICA PENTRU EZOTERISTI

Mulţi ne-au sucit minţile şi puţini şi-au dat seama de acest lucru.
Dar numărul celor mulţi care au sucit minţile, cu cei şi mai mulţi care au primit sucirea depăşesc numărul celor care deocamdată tac. Şi nu fac bine...
Dacă ar vorbi mai mulţi dintre cei care s-au răsucit spre înţelegerea normală a lucrurilor, alta ar fi lumea chiar în ziua de azi.
Şi aşteptăm 2012, 31.decembrie... ca şi cum în acea clipă cineva ar face ceva pentru ca sa ne „trezim” cu toţii fără a face nici un fel de efort........
Cei cărora nu li se cere să facă efort – îl fac, cei cărora li se cere se lasă comod pe spate şi îşi contempla crezutele neobligaţii. Căci încă puţini sunt cei care îşi înţeleg obligaţiile şi se scad pe ei înşişi din suma celor înaintaţi..

marți, 17 august 2010

TU NU TE ROGI LA DUMNEZEU SĂ ÎMPRĂŞTIE NORII ŞI SĂ ALUNGE GRINDINA?


Dialog cu o prietenă.
– A fost şi aici puţină grindină, dar m-am rugat şi nu a mai fost în scurt timp.. Tu nu te rogi la Dumnezeu să împrăştie norii şi să alunge grindina?
– Nu, nu fac asta niciodată. Ar trebui nici nu nu-ţi fie frică, nici să nu te rogi pentru a nu mai fi ceva, căci fiecare lucru pe lumea asta are un rost foarte clar. A propos… ştii de ce Dumnezeu a schimbat plafonul noros permanent de pe timpul atlanţilor, cu cerul senin şi din când în când ploaie, ninsoare, etc., din aceste timpuri ale noastre??
– De ce?
– Uite de ce: ploaia curăţă câmpul mental care facilitează activitatea de gândire a oamenilor. În mod curent se spune că ploaia sparge câmpul mental al oamenilor. Lucrurile sunt însă puţin mai complexe. Nimeni nu spune că acest câmp mental nu este bun. Dimpotrivă, suntem în epoca comunicării verbale, asta trebuie să facă lumea şi nimeni să nu fi oprit vreodată omul de la comunicare. Dar activitatea gândurilor, ca să fie desfăşurată fluid, nestingherită de absolut nimic, are nevoie de un câmp mental curat, degajat de amprentările inerente, pe care numai ploaia şi – în unele cazuri, grindina – îl poate elibera. Ploaia nu strică câmpul mental foarte dens, format nu neapărat de gândurile noastre, cât de atragerea de către corpul mental a unui volum deosebit de bogat de fluxuri de energii şi materii mental-astrale şi vitale (eterice), pentru susţinerea acestei activităţi atât de bogate de gândire pe care o avem azi. Câmpul este format, aşadar, de fluxurile de filamente atrase şi reţinute în câmpul mental al fiecărui om, care însă sunt amprentate cu activitatea mentală. De fapt: câmpul fiecărei fiinţe purtătoare de corp mental, chiar dacă uneori ele au în corpurile lor doar o coajă subţire de corp din materie mentală (materie cu vibraţie specifică corpurilor mentale), sau chiar numai celule din astfel de materii, care creează premizele unui astfel de corp, în continuarea evoluţiei proprii. Cu cât populaţia spirituală a unui loc este mai mare, cu atât se va crea în câmp mental mai bogat. Cu cât se vor afla în spaţiul cercetat mai mulţi evoluanţi de tipul creatorilor conştienţi universali, cu atât câmpul mental va fi mai puternic: adică format din fluxuri mult mai variate, de frecvenţe diferite, şi mai ales de frecvenţele cele mai înalte din segmentul energo-material mental.
Câmpul mental va fi cu atât mai puternic, cu cât populaţia conştient-creatoare va fi mai numeroasă. Dar şi amprentarea va fi pe măsură de puternică, de persistentă. Nu este nevoie ca omul să se gândească numai la lucruri ideale, înălţătoare – sau dimpotrivă: rele agresive – „grele” (cum spunem de multe ori). Simplul fapt de a crea, de a lucra, de a munci, de a efectua tot timpul ceva pentru susţinerea vieţii, necesită un volum impresionant de fluxuri mentale. Cea mai simplă activitate de a găti o mâncare este altceva decât a se hrăni cu ceea ce îi vine prin rădăcini: cum este cazul plantelor (posesoare de celule sau grupuri de celule din materii mentale inserate în corpul lor astral (emoţional), foarte bine dezvoltat).
Amprentările obosesc şi creează inerţii. Mişcările inerţiale consumă mult din timpul afectat dezvoltării activităţilor sau chiar relaxărilor umane, lucru pe care îl vom înţelege cândva altfel, şi vom aprecia mult astfel de timpi pe care unii dintre noi îi cred „morţi”, iar oamenii – „puturoşi”, care „Nu se gândesc decât la relaxare!!”
Fără această ploaie am fi fost tot neamul omenesc abrutizat şi apoi stins prin dezolare, la numai câteva milenii după ceea ce numim azi glaciaţiune. După ultima glaciaţiune.
Atlanţii aveau o activitate mentală de o complexitate cu totul deosebită, de creaţie şi de comunicare mentală, apoi de deplasare astral-mentală – forme de manifestare neînţelese din aproape toate punctele de vedere. În acelaşi timp cu preocuparea privind ridicarea spirituală a întregii societăţi umane, aveau şi o grijă cu totul specială pentru echilibrul forţelor în întreaga natură. Se crede că ei şi-au distrus propria civilizaţie, dar nu este de loc adevărat acest lucru. Erau oameni dedicaţi dezvoltării vieţii umane de cea mai înaltă calitate şi moralitate, dedicaţi protejării tuturor vieţuitoarelor pământene şi Pământului întreg. Nu decăderea lor, ci diminuarea vibraţiei medii planetare a condus la schimbarea lumii, aşa cum am mai discutat noi de multe ori.
Tot din acelaşi motiv, după ultima glaciaţiune oamenii nu au mai putut avea putere de abordare a activităţii lor mentale, în moduri asemănătoare celor din perioadele anterioare. Dar le-a rămas activitatea mentală de a planifica activităţile lor, secvenţele de realizare a fazelor de lucru, pe care s-au obişnuit să le comunice semenilor lor, extinzând apoi comunicarea după obişnuinţele de reproducere a sunetelor fundamentale, mod de comunicare cu care era obişnuit. Limbajul şi gândirea ca atare au existat dintotdeauna, doar că vorbirea nu era exprimare prin aparatul vorbirii, ci redat prin sunet mental, transmis mental de la un om la altul. A fost mai uşor pentru omenire să-şi păstreze activittaea mentală pe care a numit-o minte şi gând – chiar daca până târziu de tot (cam până pe la jumătatea mileniului II d.Ch.) omul a „gândit” prin imagini mentale, nu prin cuvinte – aşa cum vorbea. Vorbirea „în gând” este o activitate mentală destul de recentă, aşadar. Dar oamenii nu au pierdut timpul şi au tot vorbit, şi gândit din ce în ce mai mult!!
Asta ştim şi noi, azi!!!
Dar altădată vom discuta despre aceste lucruri.
Aşadar, ploaia duce cu partea eterică şi astrală a apei amprentările , antrenând curăţarea periodică a mediului nostru de trai.
– Da, sunt convinsa ca este o legătură între gândurile oamenilor şi starea atmosferica…
– Grindina apare ca front de spargere a vibraţiilor joase strânse în straturile cele mai înalte ale atmosferei, care influenţează treptat pe cele mai de jos... Apariţia ei arată gradul de vibraţie joasă care a influenţat atmosfera planetei, Pământului. De fapt, nu este totul numai legat de activitatea umană (nu numai gânduri, ci toate vibraţiile care apar ca rezultat al activităţii umane), ci şi vibraţiile care se acumulează de la trăirile întregului biosistem planetar. Chiar dacă puterea mentală unei vieţuitoare mărunte nu este mare, volumul total, uriaş, al biosistemului planetar este cel care se adună şi creează influenţe destul de puternice.
Acum înţelegi de ce nici prin gând nu-mi trece să-mi fie frică sau să mă rog de încetare?
Am avut şi eu această tendinţă până la un anumit moment dat. Mă corectez întotdeauna dacă mai apare tendinţa de a ruga ceva pe Dumnezeu, mă străduiesc doar să-i mulţumesc pentru tot ceea ce îmi dă, sau nu-mi dă, sau corectează în viaţa mea.
De regulă mă rog involuntar pentru mama cu frică, atunci când ştiu că nu se simte bine, să-i lumineze Dumnezeu zilele pe care le are, să-i împrăştie gândurile de frică care o tulbură…
…De parcă nu are nimeni grijă de noi, de parcă nu am fi ajutaţi tot timpul, indiferent dacă conştientizăm sau nu… De parcă nu aş ştii bine asta… Tot ne ia gândul pe dinainte… oameni suntem…
Tot ceea ce a fost neplăcut în viaţa mea s-a dovedit a avea un rost foarte precis.
– Da, ai dreptate, dar mă gândesc la maşinile oamenilor care sunt afară, la grădinile oamenilor, la acoperişurile caselor şi, dacă vine grindina mare, le poate deteriora..
– Da, ştiu, aşa suntem noi, din economie la acumulare, aşa suntem obişnuiţi... Şi la mine e geamul deschis la camera mea şi acum sunt la serviciu... Toate sunt însă de trecut. Şi încă noi – eu, tu – avem resurse materiale destul de bune, dar sunt mulţi oameni care nu au…
– La ei mă gândesc când mă rog..
– Da, asta da, să întărim prin gândul nostru curajul omului de a face faţă la toate cele cu care se confruntă… De fapt, noi ne rugăm cu frică şi frica este aceea care o radiem în jur. Nu ne rugăm cu credinţă că Dumnezeu ajută sau că ne dă curajul să învingem greutăţile. Să spunem: Doamne ştiu că îmi vei da puterea să trec prin toate acestea.
Ar trebui să nu fie o rugăciune, ci un dialog.

COMENTARII REŢINUTE CU DRAG:
Elena spunea...
    Asa e ,Cristiana,fiecare eveniment are un rost.Am inteles de mult asta.Si stiu ca in orice lucru rau e si putin bine si invers.Si ca lucrurile sunt bune sau rele in functie de ceea ce gandim noi despre ele.A trecut ceva timp de cand eu nu ma mai rog sa stea ploaia! Si stiu ca ploaia "spala" pacatele gandurilor noastre .Eu ma simt asa de bine dupa o ploaie "hotarata".

duminică, 15 august 2010

MI S-A SPUS CĂ AM BLOCAJE


ÎNTRUCÂT ÎN CURÂND VOI DESCHIDE SITE-UL www.bucuria-cunoasterii.ro, blogul "Jurnalul unui om cuminte" îl voi desfiinţa, voi prelua postările aici, pe acest blog, şi le voi continua tot aici, chiar sub denumirea Jurnalul unui om cuminte.
Voi continua, bineînţeles, subiectele mai ample începute aici, pe acest blog, în acelaşi ritm cu care ne-am obişnuit, pentru a lăsa timp de aşezare cunoaşterilor prezentate.
Încep prin a prelua postările, chiar de la prima, din martie 2010.
Îmbrăţişări!! Cristiana

MI S-A SPUS CĂ AM BLOCAJE
O prietenă îmi spunea:
– Mi s-a spus că am blocaje şi că trebuie să le elimin prin tratament energetic.
– Da, unele blocaje trebuie eliminate, desigur, dar: prin comportament, prin gândire, prin alimentaţie, prin cultivarea calităţii superioare a tuturor şi fiecăruia în parte. Ceea ce nu prea ştie lumea este faptul că mai avem anumite blocaje… care de fapt blochează ceea ce blocăm noi în exces. De aceea mă lupt cu unii clarvăzători-terapeuţi care nu înţeleg că nu blocajele trebuie înlăturate, ci trăirile noastre trebuie elevate. Dacă eliminăm artificial blocajele, nu mai avem repere. Şi chiar dacă ele, după un timp, se formează din nou, chiar şi câteva săptămâni pot să ne formeze obişnuinţe care să ne slăbească atenţia.

Multe blocaje energetice ne ajută: să le conştientizăm şi să ne îndreptăm singuri, căci, spre deosebire de timpurile trecute, putem azi să fim proprii noştri tămăduitori. Învăţăm ce sunt corpurile noastre, ce activităţi le ajută dezvoltarea, întreţinerea şi folosirea, cum să acţionăm spre a ne dezvolta echilibrat, prin toate felurile de cunoaşteri ale procedeelor actuale şi viitoare. Învăţăm să ne echilibrăm alimentaţia, să ne reglăm somnul, activităţile, să decelăm dintre ele pe acelea care trebuie să le facem noi înşine sau să participăm la cele comune, sociale - încercând să ne detaşăm de cele impuse de semenii noştri mai leneşi şi mai agresivi.
S-o facem cuminţi, dar severi atunci când trebuie să ne detaşăm de impuneri.
Să explicăm că severitatea şi observarea în continuare a derulării relaţiilor noastre nu este nici răutate, nici agresivitate. Să ne învăţăm semenii că noi suntem adepţii unor noi folosiri a forţelor spirituale pe care ni le conştientizăm azi şi mai departe, aşa cum vor veni noutăţile, treptat.
Unele transmisii energetice ajută chiar dacă sunt direcţionate de la distanţă, doar atât cât să-şi ia fiecare organism în parte ceea ce are nevoie. Doar în cazuri grele, care merg spre patologic, ar fi nevoie de intervenţie directă, cu punerea palmelor unui specialist, de-asupra plexurilor. Sau cu alte specializări: aromoterapie, cristaloterapie, meloterapie, etc. Pentru care avem specialişti buni, în care putem avea încredere.

Aceasta este părerea mea, bineînţeles. Fiecare procedează exact aşa cum doreşte. De asemenea, cei care sunt azi bioterapeuţi au lecţiile lor de învăţat. De aceea nu mă amestec în treburile lor, doar îmi spun părerea atunci când am prilejul.

marți, 10 august 2010

CĂLĂTORIA ASTRALĂ: Răspunsuri la întrebările dvs. (2)

2/
"...9 corpuri principale – cel mult. Fiecare corp în parte poate să aibă până la 3 sau 4 straturi interioare, constituind adevărate corpuri funcţionale în funcţie de necesităţile de evoluţie ale spiritului şi ale evoluanţilor din jurul său."

Toate aceste corpuri se intelege ca apartin aceluiasi spirit. Schimbul de materie(energie) cu mediul in care evolueaza primul corp al spiritului - corpul de reprezentare fizic cum il numesti tu, asigura suficienta energie si pentru intretinerea celorlalte corpuri?
Daca da, inseamna ca la nivelul celulei umane, se proceseaza energia primara absorbita din mediul terestru prin hrana, care apoi este transmisa celor noua corpuri in mod diferentiat, dupa nevoia specifica a fiecaruia pentru intretinerea functiilor lor care, ar trebui sa fie specifice fiecarui corp din cele noua in parte. Sau nu? Daca nu este asa inseamna ca fiecare corp dintre cele 9 ale omului isi atrage din mediul specific in care evolueaza hrana sub forma de energie specifica locului(mediului) in care se manifesta, pentru a supravietui. Acest lucru ar presupune ca fiecare corp specific dintre cele 9 din care este alcatuit omul ca entitate energetica complexa are o anumita autonomie si o structura interioara de metabolizare a energiilor pe care le absoarbe din mediul sau specific... Este asa sau cum este?

Despre corpuri am mai scris şi voi mai scrie multe în viitorul apropiat.
Celor care doresc să aprofundeze acest subiect din punctul meu de vedere le recomand eticheta cu adresa:
http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.com/search/label/Sisteme%20corporale

SISTEMUL CORPORAL: ELEMENTE DE CORP ŞI CÂMP
Întreg sistemul corporal de întrupare este un sistem, aşadar de reprezentare a modului de structurare interioară şi de trăire a spiritului. Corpul pe care îl numesc fizic este corpul de manifestare actual al sistemului corporal specific spiritelor umane: corpul cu care derulăm activităţi în mediul de trai curent.
Modul în care straturile de energii se compactizează în interiorul monadei este prezentat prin radiaţia spirituală în structurile sistemului corporal. Acest lucru înseamnă că toate corpurile se înfăşoară unele peste altele, în acelaşi mod ca şi structurile şi straturile interioare de energie ale monadei.
Trăim într-o lume 3D (tridimensională) şi atâta vreme cât suntem aici, avem sarcina de a privi lumea în principal din perspectiva acestei desfăşurări dimensionale. Suntem obişnuiţi cu acest mod de a percepe realitatea, prin corpul nostru cu senzori special construiţi şi distribuiţi în corpul nostru fizic de manifestare. Odată ce consolidarea acestui mod de a percepe lumea noastră se întăreşte şi îşi dezvoltă plaja de cunoaştere în acest fel, începem să percepem secvenţe ale realităţii înconjurătoare prin intermediul acestei distribuţii, dar şi prin elemente pe care nu le-am luat în considerare, acoperite de percepţiile pe care le-am considerat până acum obişnuite, chiar unice în lumea în care trăim. Ajungem treptat la înţelegerea şi dezvoltarea unor alte percepţii, mai întâi superficial – dar general, intuind particularităţi şi funcţionări generale, şi ale întregului, şi ale părţilor care reprezintă holografic întregul. Vechile obişnuinţe de a folosi senzori corporali fizici ne ajută să înţelegem că percepţia noastră totală se compune de fapt din gruparea fizică + alte grupe, cu alte structuri, având cam aceeaşi gamă de senzori, doar distribuţiile lor pot fi altele. Structurile sunt sau nu asemănătoare cu ceea ce cunoaştem, şi învăţăm să le deosebim între ele, să înţelegem la ce folosesc şi să discernem cum trebuie noi să le folosim, chiar dacă ele au funcţiuni automate. Să învăţăm să le folosim conştient, utilizându-le în sensul pe care chiar ele ni-l oferă prin funcţionările lor implicite. Da, cred că este mai corect să folosim expresia „implicit”, deşi „automat” nu cred că este nici ea o expresie chiar de neutilizat.
În acest fel, coroborând permanent tot ceea ce ţine de nou cu tot ceea ce ţine de cunoaşterea veche, fără să dispreţuim nici pe una, nici pe alta, ajungem să ne împletim percepţiile, să le conştientizăm global şi separat, să înţelegem necesităţile pentru care ele există în lume. Înţelegem astfel modul în care trăirile noastre le pot folosi pe toate pentru formarea unei imagini concrete mult mai realiste a lumii în care trăim. Înţelegem că tot ceea ce numim azi „real”, „realitate” este ceva mult mai amplu, iar cunoaşterea treptată a acestei complexităţi ne oferă dezvoltarea şi întărirea unor forţe spirituale speciale, de folosit pentru înaintări mereu mai profunde. Este o pătrundere şi o înţelegere treptată – nu totală şi simultană în complexitate+profunzime, pentru ca fiecare dintre noi să consolidăm fiecare pas, înainte de a-l face pe următorul.
Astfel, printre multe altele, ajungem să înţelegem mult mai multe lucruri referitoare la sistemul nostru corporal, să le diferenţiem de câmpurile care le ajută la energizare, hrănire. Să le diferenţiem chiar de propria lor activitate pe care o confundăm de multe ori chiar cu efectele lor şi forţele spirituale care le folosesc spre manifestare. Să le diferenţiem de sentimente, gânduri, înţelegeri, vorbe, fapte – dar să înţelegem că tot ceea ce este emoţie, gând, vorbă şi faptă sunt manifestări ale forţelor spirituale prin intermediul tuturor corpurilor şi încă a altor structuri incorporate, care le ajută să creeze condiţii de manifestare spiritului.
Să diferenţiem corpurile de foarte înaltă vibraţie – de spiritul însuşi, apoi spiritul de fiecare monadă în parte, chiar dacă mai multe la un loc îi formează esenţa în manifestare.
Să privim cât de multe lucruri putem, încercând să înţelegem pe măsură ce chiar înţelegerea noastră se dezvoltă. Să acceptăm că mereu ar trebui să căutăm să ne dezvoltăm înţelegerile şi astfel cunoaşterile, dincolo de orice am putea percepe drept limitări momentane.
Să mergem mai departe. Pentru că, dacă înţelegem aceste lucruri, vom înţelege că ceea ce numim corp fizic are importanţă în dezvoltarea activităţilor celorlalte corpuri fluidice, dar numai din anumite puncte de vedere: corpul fizic nu „hrăneşte” celelalte corpuri, ci le influenţează vibraţia, influenţând astfel radiaţia spiritului care constituie şi întreţine vitalitatea lor, formând astfel condiţii de reacţie a spiritului: adică de continuare a manifestării sale în lumea în care trăieşte.
Toate corpurile pe care le avem fac parte din structurile acestui univers – Universul Fizic. Toate sunt, aşadar, corpuri fizice, dar pentru simplificarea explicaţiilor numesc corp fizic acel corp care poate fi perceput cu ajutorul structurilor oculare. Denumirea de corp solid este necesar să fie folosită în contextul acestor studii din ce în ce mai puţin, căci ea se potriveşte doar acolo unde discutăm despre stările de agregare a materiilor fizice. Nu se potriveşte atunci când discutăm despre materii din alte câmpuri, din alte segmente de vibraţie decât cele fizice: ele sunt tot solide pe segmentul lor de vibraţie, cu structuri fixe în perioade mari de timp, vehiculând fluxuri de energii şi materii care nu se păstrează în structuri fixe. Percepţia mai uşoară a câmpului de fluxuri filamntare şi vehicularea lor prin corpuri a condus la această confuzie până în zilele noastre. Puterile noastre spirituale aflate mereu în creştere ne dovedesc că trebuie să mergem cu cercetările dincolo de energiile vehiculate şi de emisiile de vibraţie, de sunet şi de lumină ale structurilor materiale fixe.
De asemenea, să avem mereu în vedere faptul că acest sistem corporal material este format din corpuri cu funcţionalităţi diferite, deosebite astfel unul de altul prin vibraţia individuală, trăgându-şi fluxurile de materii şi energii care le hrănesc şi le întreţin funcţiunile din câmpul universal care ne înconjoară. Acest câmp este format din totalitatea elementelor de vibraţii diferite, în care filamentele se atrag prin vibraţiile lor şi circulă în fluxuri formate din elemente de vibraţie din ce în ce mai mică pornind de la centrul fluxului (de vibraţia cea mai mică) şi crescând în exterior până la vibraţia cea mai mare. Fluxurile sunt atrase în continuare de corpul cu vibraţia cea mai mare, după cum cea mai mare vibraţie din flux se află la exterior. Circulaţia interioară a corpurilor desface fluxul atât de bogat reprezentat în elementele componente, lăsându-le treptat la nivelul fiecărui corp în parte.
În acelaşi timp, structurile corporale ale sistemului oricărei vieţuitoare cuprind:
– structuri care conduc fluxurile direct până la ultima secvenţă de vibraţie, fără să le desfacă pe nivele de vibraţie: corpul fizic în cazul vieţuitoatelor care îl au pentru manifestare obişnuită, corpul astral pentru vieţuitoarele pe care le numim astrale. Sunt ceea ce numim în mod curent plexurile (chakrele) care vehiculează astfel de fluxuri de energii şi materii necesare întreţinerii corpurilor;
– structuri care trimit fluxuri de la un corp la altul, dezgolind fluxul de componentele sale corespunzătoare corpului traversat, de la cel dintâi către ultimul corp, cel de manifestare. De asemenea, fiecare corp în parte atrage, preia din mediul, câmpul universal, alte fluxuri de filamente de vibraţie proprie, care au mai trecut prin asimilările altor corpuri, altor vieţuitoare (spirite întrupate). În acest fel fiecare vieţuitoare se obişnuieşte cu amprentările altora din mediul propriu de trai, se obişnuieşte subconştient cu existenţa altora, mai mult sau mai puţin apropiate de propria lor evoluţie. Astfel de amprentări pasagere îi formează treptat o formă de acceptare, de obişnuire cu alţi întrupaţi, care îi permite să trăiască împreună în acelaşi mediu de trai. Este vorba despre acelaşi principiu de atragere ca şi la filamente – la fel cum şi filamentele se atrag şi circulă grupat în mediile planetare, la fel şi vieţuitoarele se atrag şi trăiesc împreună: tot prin circulaţie, chiar dacă mai mult sau mai puţin sesizată de restul biosistemului.
Extinderea discuţiilor poate să se orienteze către asemănările şi deosebirile corpurilor din alte universuri materiale, care există simultan cu cele din Universul Fizic, se influenţează reciproc şi îşi sprijină funcţiile în cel mai subtil mod posibil de înţeles pentru noi, acum, din postura omului pe Pământ. Deocamdată să ne familiarizăm cu corpurile din acest univers, după care vom discuta şi despre altele.
Şi toate aparţin aceluiaşi spirit. În ceea ce priveşte omul, el este întruparea unei singure monade dintr-un spirit format din multe monade. Dar toate monadele care fac parte din acelaşi spirit, şi toate spiritele care fac parte din acelaşi grup spiritual se susţin, se ajută, sinergic sau complementar, pe parcursul tuturor etapelor de evoluţie personală.
Având în vedere faptul că toate corpurile fluidice (de la corpul eteric (vital) până la cel supraenesic) sunt corpuri ajutătoare şi matriceale pentru corpul fizic, să reţinem că ELE sunt cele care asigură principalul aport energo-material corpului fizic. Ceea ce aducem noi, prin hrană şi aer este un surplus necesar cointeresării în înţelegerea aportului fiecărei vieţuitoare la desfăşurarea vieţii universice înconjurătoare, din care face parte integrantă, folositoare cu moderaţie, în echilibru permanent, şi astfel creatoare, formatoare în acelaşi timp. Suntem cointeresaţi prin găsirea şi folosirea resurselor de hrană (solidă şi lichidă) şi aer pentru respiraţie, să contribuim la echilibrul natural al locurilor noastre de trăire şi să echilibrăm în continuare acolo unde vieţuitoarele – şi chiar semenii cu mai puţină experienţă – nu sunt conştienţi: dar sunt pe cale a deveni conştienţi de importanţa creării şi menţinerii unor astfel de echilibre planetare.
Concret, pentru oameni, ceea ce aducem în plus prin hrană şi aer este un surplus legat de efortul pentru propria noastră creaţie materială. În aceste vremuri ea este o creaţie care foloseşte ca resurse structuri corporale ale biosistemului înconjurător: planetare (minereuri, cristale, pământuri), vegetale (lemn, ierburi), animale (os, blană, piele). Învăţăm să ne folosim de ele, dar în echilibru şi pentru viaţa ca atare, şi pentru conservarea lor, ca vieţuitoare, ca specii planetare. Toate acestea, în condiţiile în care deocamdată nu ne orientăm cu atenţie, concentraţi:
– nici în dozarea normală a efortului pe care îl facem, obişnuiţi cu a răspunde la impunerile agresive ale celor din jur sau la poftele pe care ni le stârnesc dezechilibrele altor semeni;
– nici în dozarea normală a hranei care ne trebuie personal – un minimum necesar pentru întreţinerea corpurilor în condiţii de lucru normale. Însă ne hrănim în condiţii de lucru fără măsură, care ne creează poftele pe care le marcam la punctul anterior. Nu ţinem seama nici de cantitatea pe care o folosim, nici ca structură materială necesară stadiului curent al derulării vieţii contemporane.
Efectele sunt de natura oboselii până la distrugeri ale corpului fizic: un corp cu legături multiple, puternice în felul lor – mai mult sau mai puţin subtile, chiar dacă sunt legate de corpuri pe care chiar le numim “subtile”. Şi cunoaştem bine cele petrecute în ultimele milenii, aşa cum atrag atenţia ori de câte ori pot, asupra acestor aspecte – mult mai mult decât cele superflue ale unui păcat primordial al unei căderi care nici măcar nu a avut loc. Când s-a făcut atenţionarea asupra unei asemenea “căderi” a unor înaintaşi necunoscuţi, s-a urmărit minimalizarea celor pe care popoarele oprimate ar fi avut îndrăzneala să le considere “păcate” curente: cele provocate de conducătorii mari şi mici ai societăţilor umane – foamete, frig prelungit, frică până la teroare, nesomn, slăbirea sistemului imunitar al oamenilor de rând lăsând drum deschis bolilor (epidemii conjuncturale şi boli profesionale), precum şi – deosebit de agresiv aspect, deşi neluat în seamă câtuşi de puţin: interzicerea folosirii rezultatelor propriilor efortul de creaţie (cu atât mai mult cu cât condiţiile de muncă erau atât de agresive, mergând până la ucigătoare). Nu aveau voie să se bucure de rezultatele muncii lor, atât creatorii cât şi urmaşii lor, lucru care a afectat emoţional întreaga omenire. La care este neapărat necesar să adăugăm lipsa prelungită a tangenţelor între oameni, a comunicării echilibrate, a relaţiilor prieteneşti şi de conlucrare cu semenii – lucruri absolut necesare spiritelor creatoare conştiente. Să adăugăm şi simţirea puternică şi persistentă a răutăţii prin faptă şi prin gând a conducătorilor-stăpâni, a dispreţului lor profund pentru adevăraţii creatori ai tuturor celor care ne mai încântă şi azi când le vizităm: ca moştenire pe care nu o gândim ca venind din partea poporului creator, sărman, chinuit, ci din partea celor care au dus opresiunea, crima şi pedeapsa nedreaptă la rang de mândrie de clasă…
Să-i iertăm. Şi să mergem mai departe!!
Toate au importanţă când discutăm despre sistemele noastre corporale, cărora nu le mai trebuie decât un strop de revoltă şi frică – într-o societate care cultivă frică şi provoacă revoltă – parcă tocmai pentru a se distruge total…
Iată dar că avem de-a face, când vorbim despre corpurile noastre, cu un subiect mult mai vast, cu implicaţii mult mai ramificate decât credem la prima vedere. Un subiect foarte amplu este astfel modul în care ne resimţim fizic, emoţional şi cauzal în situaţia unor astfel de moşteniri corporale.
Dacă tot am ajuns aici, să discutăm un pic şi despre importanţa altor aspecte. Nu strică!!
Aşadar, să recapitulăm:
– fiecare corp în parte se hrăneşte, se întreţine direct din câmpul universal (din mediul de trai, în care se manifestă) şi din fluxurile de energii şi materii transmise de corpurile superioare din sistem;
– fiecare corp are autonomie existenţială, dar şi o structură interioară materială care îi permite să se afle permanent în legătură strânsă cu celelalte corpuri din sistem.
Fiecare corp fluidic în parte – înafara corpului eteric (sau vital) care de regulă poartă denumirea de corp dublu eteric (tocmai pentru că dublează în întregime corpul fizic, vitalizându-l la nivelul fiecărei structuri în parte) are o autonomie de existenţă şi de funcţionare. Adică structurile unui corp nu sunt legate de structurile corpului următor, dar marginea interioară a unui corp se află pe un segment comun de vibraţie cu marginea superioară a corpului următor. Forţe create din structurile interioare creează un magnetism care determină menţinerea la o relativă distanţă a unui corp de cel următor, în interiorul sistemului, astfel încât fiecare corp în parte staţionează fix, indestructibil în felul lui, între celelalte corpuri, care îi oferă astfel stabilitate.
Însă nu este numai stabilitate ceea ce îi oferă sistemul în ansamblul lui, ci şi posibilitatea de a se aproviziona cu fluxuri diferite, variate, de energii şi materii: şi din cele expulzate de corpul de vibraţie mai mare, şi cu fluxuri din mediul de trai, astfel încât permanent fiecare corp în parte se influenţează şi cu activitatea corpului superior, şi cu activitatea semenilor din mediul de trai.
De asemenea, fiecare corp expulzează prin partea inferioară fluxurile care l-au traversat, dar corpul următor nu preia în întregime toate fluxurile de la corpul superior, ci o parte din fluxuri se împrăştie în mediul de trai, ducând cu sine amprentele spiritului şi activităţii sale.
Este un sistem care oferă spiritelor obişnuirea permanentă, chiar dacă inconştientă, cu mediul de trai, cu complexitatea lui. Obişnuieşte cu primirea de energii din orice medii de trai, care vor oferi, prin complexitatea obişnuinţelor de acest fel, putere de trăire fluidă în orice timpuri, pe diminuare sau pe ridicare de vibraţie planetară.
Este necesară puţină atenţie când cercetăm corpurile, când exprimăm ceea ce vedem (sunt convinsă că nu am fost foarte clară din acest punct de vedere): câmpurile corpurilor din sistemul corporal sunt formate din totalitatea elementelor din acelaşi segment de vibraţie cu corpul la care facem referire: fluxuri de energii şi materii, corpuri de acelaşi fel al altor spirite întrupate, structuri create din aceleaşi materii, de către creatorii conştienţi universali (acolo unde este cazul). Însă astfel de ”câmpuri” nu sunt distincte – paralele şi simultane în acelaşi timp. Toate elementele care aparţin tuturor acestor câmpuri se află în mediul total al acestui univers: nu sunt, nu formează universuri separate, nu sunt şi nu formează dimensiuni structurale separate. Ele însă pot fi percepute de omul cercetător prin intermediul senzorilor fiecărui corp în parte: fiecare imagine arată astfel toate elemente de aceeaşi vibraţie (deşi mai corect este să spunem: din segmentul de vibraţie al corpului prin care are loc percepţia, cred că se înţelege acest lucru).
Şi astfel vom vedea un câmp al structurilor eterice, în care se pot percepe corpurile eterice (vitale) cu structurilor lor şi cu circulaţia fluxurilor de vibraţie corespunzătoare etericului. Un câmp al structurilor astral-mentale (pentru că segmentul mental este de aceeaşi natură cu segmentul astral, căruia îi este superior ca vibraţie) va fi studiat cu senzorii corpurilor astral şi mental şi va urmări circulaţia fluxurilor astrale şi mentale (de vibraţie corespunzătoare) între structurile de aceeaşi vibraţie.
Însă, spre deosebire de câmpurile şi corpurile superioare corpului mental, toate elementele de vibraţii din segmentul fizic – până la mental inclusiv, pot fi percepute clar în acelaşi câmp: adică le putem vedea şi separat, şi în viziune totală, de la fizic la mental, în acelaşi plan: le diferenţiază numai luminozitatea şi, atunci când pot fi percepute, prin experienţă proprie – sunetul, mirosul, vibraţia.
Câmpul cauzal şi câmpurile superioare lui (spiritual (budhic), dumnezeiesc (atmic), enesic şi supraenesic) au particularităţi speciale de percepţie. În câmpul cauzal, percepţia este de câmp de nuanţe de galben, în care se împrăştie vibraţii cu viteze diferite – ca şi undele unui lac în care aruncăm pietre în direcţii diferite. Mai sus, în câmpurile sprituale, imaginile se formează în funcţie de destinul de ajutător al fiecărui om în parte, de aceea protecțiile formează fulgere curcubeice (care reprezintă elemente de destin de mare varietate, complexitate, subtilitate) între diferite regiuni ale unui spaţiu infinit: căci numai fiecare om în parte are voie să perceapă doar ceea ce îi este dat să realizeze în destinul în curs.
Să ne întoarcem la discuţiile noastre.
Tema trebuie astfel privită într-un anume fel: fiecare dintre corpurile de vibraţie superioară celui fizic se constituie direct sau indirect matrice pentru corpurile în subordine. Toate corpurile fluidice la un loc devin BLOC MATRICEAL pentru corpul fizic, pe care îl hrănesc, îl susţin, de la care însă adună şi duc mai departe vibraţiile rezultate din răspunsul spiritual de la fiecare palier corporal în parte. Pentru întărirea întregului flux al radiaţiei spirituale este necesară folosirea echilibrată a fiecărui corp în parte, adică a fiecărei forţe spirituale care se manifestă în acest univers.
Toate se influenţează reciproc şi toate influenţează radiaţia spirituală, care se încarcă cu amprentele vibraţionale ale propriilor comportamente şi ale derulărilor de evenimente din planurile existenţiale în care trăieşte spiritul ca întrupat manifest, prin voinţa proprie.
În acest fel, funcţionarea corpului fizic este dependentă de funcţionarea corpurilor superioare, care îi modelează forma şi fiinţarea: în primul rând conform experienţei spiritului în folosirea forţelor sale radiante în mediile de trăire, pe care el învaţă să şi-o modeleze permanent, în funcţie de condiţiile de întrupare şi de desfăşurare în jurul său a întrupărilor celorlalte grupuri spirituale. Se formează astfel nu numai hrănirea şi respiraţia – foarte importantă respiraţia, deşi nimeni nu-i prea dă mare atenţie!! adică supravieţuirea: primul fel de învăţătură al spiritelor de pretutindeni, dar se mai formează şi schimburi de experienţă în manifestări: comunicarea din ce în ce mai fluidă, prin emisie şi recepţie de sunete, de lumină şi vibraţie. Toate, la rândul lor, abilitează spiritul în procesele din ce în ce mai ample, mai complexe, ale creării şi întreţinerii de relaţii între sine şi semenii săi: apropiaţi la început, apoi din ce în ce mai diferiţi după evoluţie şi experienţă în planuri asemănătoare.

CÂTEVA DETALIERI PRIVIND “METABOLISMUL” UNUI CORP FLUIDIC
Un alt aspect pe care nu îl vom dezvolta acum, aici, căci este foarte delicat şi tocmai de aceea destul de puţin înţeles, este legat de procesul de evacuare în mediu, după procesul de hrănire. Circulaţia materiilor şi energiilor de la suprafaţa corpului de vibraţia cea mai mare către suprafata interioară de vibraţia cea mai mică (căci corpurile sunt interioare unul altuia) determină influenţarea în cascadă până în corpul fizic. Viteza lor de circulaţie este proporţională cu vibraţia corpurilor, dar şi în funcţie de necesitatea de pătrundere până în “măduva oaselor” – cum spune omul, puternic intuitiv. Este necesar să se înţeleagă faptul că fiecare om are parte de o circulaţie hrănitoare în funcţie de puterea spiritului de a se adapta la schimbările din mediul de trai şi o astfel de circulaţie îi oferă o vibraţie generală medie, sau mai mică (aşadar nu diminuată prin comportament), sau mai mare – aşadar fără să fie meritul său, printr-un comportament elevat. Sistemul său corporal funcţionează bine la nivelul propriu de vibraţie, în condiţiile în care viteza de circulaţie energo-materială este moderată, oferind o vibraţie medie pe care spiritul o poate procesa. El poate să fie astfel perfect pentru destinul său, în care consolidează ceva ce nu a avut posibilitatea anterior, pe momentul în curs fiind vremea cea mai bună să facă ceva: şi pentru sine, şi pentru grupul său spiritual. Chiar dacă nu se ridică la nivelul celui care se consideră “trezit”, el este perfect pentru ceea ce poate face în momentul destinului său, chiar dacă comparativ cu alţi semeni pare a nu avea particularităţile de înălţare dorite de alţii.
Astfel, a spune că unui om i se “ridică” energia kundalini de la bază către cap şi numai atunci ajunge “superior”, “înălţat”, este doar o metaforă. Tot aşa cum „petalele de lotus” sunt de fapt turbioane interioare ale plexurilor corpurilor. Canalele interioare nu sunt “goale”: este o impresie vizuală comparativ cu vibraţia mediului şi a altor percepţii ale cercetătorului. Vibraţia energiilor interioare aflată în permanentă creştere când există preocupare intensă, a unor energii mereu aflate în circulaţie între corpurile superioare şi corpul eteric aflat în observare, determină schimbarea imaginii şi astfel apare înţelegerea procesului de creştere vibraţională, nicidecum de “umplere” a canalului, a canalelor.
Vom relua discuţiile atunci când vom discuta despre structurile materiale interioare ale corpurilor fluidice.

Da, este vorba şi aici despre un anumit fel de metabolism, diferit însă întrucâtva de acela al corpului fizic – în forma pe care îl cunoaştem bine acum, în zilele noastre. Căci a avut şi altfel de funcţionări în trecutul mai îndepărtat, despre care putem să legăm acum câteva idei.
Trebuie să rămânem în domeniul vibraţional ca să înţelegem un astfel de metabolism.
Şi pentru asta trebuie să reţinem faptul că toate corpurile fluidice au o vibraţie naturală diminuată în trepte, de la un corp la altul în sistem, pornind de la corpul de vibraţia posibilă cea mai mare pentru oameni, pe Pământ – corpul supraenesic, urmând astfel: enesic, dumnezeiesc (atmic), spiritual (budhic), cauzal, mental, astral, eteric (sau dublu eteric, sau vital) – corpul fizic fiind corpul de vibraţie naturală cea mai mică.
De asemenea, să ne amintim că fiecare corp fluidic înfăşoară (ca un înveliş gros bogat structurat) restul sistemului interior, iar energiile circulă prin plexuri (chakre) care străbat toată grosimea corpului, de la suprafaţa exterioară (de cea mai mare vibraţie a segmentului) către suprafaţa interioară (de cea mai mică vibraţie naturală).
Circulaţiile se cunosc azi mai curând în planul efectelor lor, decât ca desfăşurare a proceselor în intimitatea corpului fluidic (de orice fel, funcţionarea merge pe acelaşi principiu la fiecare dintre cele aflate în sistem, pentru om şi pentru orice altă vieţuitoare terestră). Vibraţia este aceea care face ca cercetătorul mental-astral să perceapă pe rând vehiculările fluxurilor cu vitezele, şi în densitatea lor particulară fiecărui corp în parte, unul după altul. Cu cât vibraţia creşte în interiorul sistemului corporal, cu atât se intensifică (prin fluidizare) circulaţia la nivelul fiecărui plex (chakra) în parte, creind condiţii ca această circulaţie să se deruleze fluid şi în celelalte corpuri din sistem. Aprovizionările devin astfel mai fluide pe verticală, dar şi în interiorul fiecărui corp, căci prin pereţii plexului energiile şi materiile difuzează către masa interioară a corpului. Aprovizionări fluide înseamnă astfel preluări şi circulaţii mai rapide, uşoare, fără blocaje ale plexurilor, subplexurilor, canalelor interioare, altor structuri interioare, prin care circulă fluxurile, din care are loc difuzarea în structurile corporale, prin pereţii lor permeabili.
Pe scurt: fluxurile hrănesc, lăsând în structurile corporale o parte superficială din energia fiecărui filament în parte, infimă – dar reală. O parte din ele sunt eliberate chiar la partea superioară a corpului, prin canale care conduc către o membrană exterioară: membrană-pungă numită interstiţiu, cu pori exteriori care facilitează evacuarea energiilor în mediul exterior. Restul fluxurilor migrează către partea inferioară până la eliberarea lor prin structurile asemănătoare celor de la exteriorul de vibraţie înaltă a corpului.
Canalele şi intertiţiul de evacuare pot să fie mai mult sau mai puţin elastice, în funcţie de variaţia vibraţiei corporale: o vibraţie joasă conduce la întărirea fluxurilor evacuate şi rigidizarea structurilor corporale. Este ca un fel de constipare a porilor, canalelor şi pungilor interstiţiale. Creşterea vibraţiei locale conduce la recăpătarea elasticităţii ţesuturilor corporale, fluidizarea circulaţiei materiilor şi energiilor: deversarea bogată a enegiilor şi materiilor în cascadă, până la corpul fizic.
Diferenţa dintre corpul fizic şi corpul fluidic este aceea că, datorită vibraţiei mult mai mari a fluxurilor de enrgii şi materii din segmentele fluidice, elementele evacuate sunt refolosite în cascadă, de la un corp la altul, apoi preluate de la om la alte vieţuitoare cu vibraţie naturală mai mică. Apoi de la o planetă la alta, de la o stea la alta, de la o subzona la alta a zonei universice locale.
Să reţinem că vibraţia joasă rigidizează corpul întreg, ceea ce numim de regulă blocaj, căci fluxurile îşi încetinesc mult cursul: dar nu se întrerup de fapt niciodată. Decesul nu este un blocaj total, ci o segmentare a fluxului radiaţiei sprituale pentru ca spiritul să nu obosească mai mult decât îşi are înscrierea prin destin. Este un subiect vast, pe care nu-l abordăm în acest moment.
Deblocarea corpurilor fluidice se poate face din mediul de trai pe două căi:
– prin comportament, manifestare de vibraţie rdicată, din aplicarea cunoaşterilor celor mai recente, adică prin folosirea tuturor forţelor spiritului în planul lui de existenţă. Se întăreşte astfel spotul radiaţiei spirituale, prin folosirea constantă a tuturor forţelor pentru care spiritul s-a întrupat chiar în locul şi timpul local, şi astfel spotul spiritual creşte prin îmbogăţire cu noi fluxuri întărite de radiaţie folosită din plin;
– prin creşterea vibraţiei galactice, implicit a celei stelare şi planetare, element care este condus de coordonatorii de evoluţii pentru întreaga zonă în care ne aflăm în acest moment. Chiar în timpurile pe care le trăim, multe blocaje sunt estompate în acest fel: este un ajutor pe care îl avem astfel în mod natural şi este bine să ţinem cont întotdeauna de el.

Mecanismul de blocare a corpurilor fluidice este accentuat în vremuri de vibraţie joasă şi este practic neinfluenţat în perioada de vibraţie înaltă. În astfel de perioade planetare, accentul nu este pus pe comportament, care oricum la vibraţii foarte înalte este la un nivel necrezut a fi posibil să fie atât de înalt, de către majoritatea oamenilor, azi. În asemenea perioade străvechi, creaţia materială mentală şi protecţia mediului planetar erau accentele specifice etapei noastre de evoluţie. La vibraţie foarte înaltă spiritele se manifestă la întreaga lor capacitate de manifestare conştientă, în tot spectrul comportamental pe care azi îl numim: frumos, bun, lucrativ, altruist, ajutător, iubitor. În astfel de timpuri, hrănirea şi evacuarea se fac în modul cel mai fluid la toate nivelele de vibraţii – inclusiv cel fizic, prin ceea ce numim azi procesul de osmoză. Aceasta înseamnă trecerea prin membrane, prin tegumente (prin piele) a aerului încărcat cu elemente nutritive: gaze, vapori de apă, substanţe minerale, fluxuri de materii şi energii de vibraţii înalte, existente toate în câmpul universal care scaldă întreg biosistemul local.
Asemenea etape planetare se constituie în condiţii universale pentru spiritele creatoare conştiente să cunoască, să folosească şi să-şi consolideze învăţăturile primite în diferite forme de aşezare şi dezvoltare planetară din zona de unde vin, din evoluţiile de unde vin, pentru adaptarea lor creativă la condiţiile locale. Vom discuta detaliat în viitor despre asemenea lucruri, în diferite etape de existenţă a omenirii pe Pământ.

joi, 5 august 2010

CĂLĂTORIA ASTRALĂ: Răspunsuri la întrebările dvs. (1)


1. "Corpurile formate au, în linii mari, formele împletite ale structurilor interioare ale spiritelor cu formele de atragere, folosire şi eliberare a fluxurilor care au format, hrănit, ajutat la trăire spiritul care se manifestă astfel prin intermediul corpului său de reprezentare. "
Sa-nteleg ca Spiritul poate fi asimilat notiunii de Suflet? Inseamna acelasi lucru? Nici pana astazi nu sunt lamurit. Caci iata, cf. descrierii tale, embrionul uman, ca samanta in crestere a devenirii si a transformarii lui in om, ar corespunde, prin faptul ca rand pe rand in interiorul lui se prefigureaza si dezvolta organele interne. Si iarasi este adevarat ca odata coceput, si nascut, omul, proceseaza in interiorul corpului sau, materia si energia din mediu sub forme hrana. Ba mai mult, pe timpul vietii sale, toate celulele corpului sau, rand pe rand, mor, sunt eliminate in mediu si se refac apoi prin intermediul procesarii materiei care ii intretine viata. Practic, de-a lungul vietii sale materia trece prin el. Pana aici, nimic de neinteles. Totul e clar.
Nu stiu daca si sufletul sau spiritul este supus aceluiasi proces, plecand de la premiza ca ar fi viu. E viu? Sufletul se hraneste? Are vreo bruma de metabolism?
Si inca: daca sufletul este entitate vie, asa cum pare dupa cum il descrii, ca avand "forme impletite" si compozitie de energii fundamentale compactate inseamna ca, ca orice este viu ar trebui sa aiba o existenta efemera. Are?
Si daca are, inseamna ca sufletul se naste. Si daca se naste inseamna ca este sexuat. Este? 

1. GENERALITĂŢI PRIDIND DIVERSE ASPECTE ALE EVOLUŢIILOR
Este bine că, din când în când am prilejul să discut despre acest subiect, pentru cititorii mei noi. invit, mai întâi de toate, pe aceia care sunt doritori de câteva elemente în plus, să studieze cele scrise sub eticheta “Sinteze”. Am în vedere apoi şi dezvoltarea temei privind dimensiunile paralele, cu diferenţe mai detaliate între ele şi câmpurile corpurilor noastre fluidice.
Pentru mai multe detalii se vor urmări studiile prezentate la adresa:
http://bucuria-cunoasterii.blogspot.com/search/label/EVOLU%C5%A2II

În precizările de azi pornesc cu ideea că se cunosc – sau se vor studia – cele detaliate deja pe bloguri, până când vor fi încă şi mai detaliate pe site. Vor fi expuse acum şi câteva precizări noi, astfel încât cred că nu vor fi plictisitoare cele pe care le cunosc cititorii mei mai vechi.
Aşadar, să ne ocupăm acum de prima temă.
În primul rând este necesar să acceptăm, pe cât ne este posibil fiecăruia în acest moment, faptul că multe dintre cunoaşterile noastre generale nu cuprind decât elemente cu care ne-am obişnuit să le explicăm, şi să primim explicaţii, în mod unilateral, din perspectiva materiei cu care suntem azi familiarizaţi. Unele dintre ele – pentru care nu sunt explicaţii detaliate şi profunde, le considerăm intuitiv posibile, chiar dacă nu le-am văzut cu cu ochii noştri. Şi discutăm mai departe în virtutea intuiţiile noastre, care se dovedesc de multe ori comune cu ale altora. Sau dacă le-am văzut fugitiv, spontan, ni le explicăm axiomatic şi mergem mai departe, construind alte explicaţii pe acest fundament.
Să luăm un exemplu despre ceva care mi se pare a avea impact foarte puternic asupra multor cunoaşteri ale noastre: luminiscenţa pe care o numim azi “aură”. Şi să legăm de ea emisia de sunet fundamental – element care mi se pare întotdeauna foarte puţin înţeles, şi de aceea foarte puţin acceptat.
Ştim că numai ceva care ajunge la incandescenţă poate să creeze lumină.
Sunetul credem că este în mod unilateral format de impactul unor structuri cospaţiale: între ele şi împreună asupra altora din jur.
Şi eu am căutat explicaţii ale unor percepţii pe care le-am avut, realităţi mai rar percepute ale lumii noastre şi, tocmai pentru că noi credem că fac parte din această lume supusă numai unor legi fizice cunoscute în linii mari, am crezut că pot fi explicate doar aşa, prin intermediul lor. Dar am găsit cel mult împletiri ale unor forme de elemente existente de sine stătător, fundamentale (care fac fondul de derulare a elementelor fizice complexe), cu elemente de mişcare, generatoare de efecte care se derulează secvenţă după secvenţă. Totul fiind valabil chiar şi în mişcarea unor energii prin structurile cosmice pe care le percepeam fixe în perioade de timp destul de îndelungate pentru ca ele să aibă impact subtil asupra mediului lor înconjurător, modificându-l.
Am numit aşadar “fundamental” ceea ce ţine de existenţa intrinsecă a formaţiunilor energo-materiale. Care formează, aşadar, fondul exostenţial de desfăşurare a mişcărilor din care rezultă efectele din planul cunoscut de noi în mod obişnuit. Astfel de elemente ale tangenţelor lor în câmpuri au devenit concret percetibile ca fiind diferite de cele fundamentale. Dar ele se împletesc mereu, chiar dacă este mai greu de perceput diferenţa între ele deocamdată, oferind astfel percepţiilor noastre o lume mai bogată, pe care AVEM DREPTUL să o cunoaştem.
Căci misterul nu este o interdicţie. Este doar necunoaştere. Cândva, orgolioşii lumii noastre, acolo unde ei înşişi nu au putut ajunge – nu au lăsat nici pe alţii să ajungă. Iar când puterile spirituale, ridicate nu prin efort propriu, ci prin schimbarea vibraţiei întregii galaxii, au fost capabile să ajute omul să descopere treptat, că toate pot fi cunoscute, atunci s-au sporit interdicţiile, încercând să se adâncească ascunderea, să se distrugă concurenţa.
De fapt, să se re-descopere, iar cei care au sporit interdicţiile au ştiut, din propriile lor experienţe, că omul a cunoscut totul în alte vremuri, dar cu efort îşi poate aduce aminte şi poate folosi forţe de care nu este momentan conştient pentru a-şi recuceri (recuceri!!) libertatea.
Cei care cred că misterul este romantic şi cunoaşterea distruge romantismul vieţii sunt invitaţi să cerceteze şi să înveţe să-şi dea seama că frumuseţea – nu necunoaşterea – naşte romantismul şi, mai mult, romantismul poate fi doar în anumite situaţii atacat de raţional. Adică atunci când nu credem decât în ceea ce ne limitează, nu avem puterea să ne raportăm la infinit şi etern. Atunci când nu înţelegem că întotdeauna va exista o Creaţie superioară celei pe care o putem realiza noi înşine în fiecare moment, la care ne raportăm cu admiraţie, care aşteaptă să fie descoperită, cunoscută, înţeleasă şi realizată, în timp ce alte graniţe aşteaptă să fie şi ele descoperite, tot atât de frumoase, înălţătoare, uluitoare chiar!! Şi ceea ce avem de făcut este să ne folosim, cu raţiunea creatoare de echilibru, puterile noastre spirituale, pentru a avea timp şi de descoperit, şi de învăţat, şi de aplicat, şi de urmat în continuare spirala uluitoare care ni se deschide în infinit!!
Şi, de fapt, tocmai acest lucru învăţăm azi: să vorbim doar când este necesar să vorbim, să gândim doar când este de gândit, să facem doar atunci când, şi doar atât cât este necesar. Nu doar de dragul de a le face: pentru că nu ne simţim în largul nostru cu noi înşine – şi cunoscând că ni s-a infiltrat sistematic în suflet că nu suntem frumoşi, că nu suntem deştepţi, că suntem păcătoşi. La polul opus, din dorinţa de azi pentru echilibrarea acestor neadevăruri, ni se spune poate uneori chiar forţat: suntem perfecţi, suntem Dumnezei.
Moderaţia şi acceptarea echilibrului între elementele moderate constituie de fapt necesarul zilelor noastre. Ele nasc modestia, care nu ne vine de nicăieri dinafară, ci se cucereşte pas cu pas, împletind mereu emoţia creatoare de simţire a lumii cu raţiunea şi înţelegerea ei.
Aşadar, să avem în vedere: şi lumina, şi sunetul, şi – în continuare: vibraţia (adică 3 elemente fundamentale pe care personal le-am studiat până în acest moment, departe de a epuiza şi numărul, şi pătrunderea lor). Ele sunt, în sfera lor fundamentală (adică fără a implica interacţiunea între ele şi cu alte elemente înconjurătoare) produse de compatizarea puternică a energiilor care compun structurile care le emit:
– şi la nivel de spirit;
– şi la nivelul radiaţiei spirituale, provenită din compactizarea energiilor în interiorul spiritului; ea însăşi compactă şi structurată după cum sunt şi structurile care i-au determinat existenţa; şi, mai departe, ea însăşi emitentă de lumină, sunet şi vibraţie, toate proporţionale cu compactizările din interiorul spiritului;
– şi la nivelul corpurilor care se formează în raza radiaţiei spirituale, prin atragerea de filamente energetice şi materiale circulante în spaţiile către care radiaţia spirituală este îndreptată ca un jet, ca un leser. Filamente care se atrag reciproc, pentru completarea necesarului propriu de energii dătătoare de viaţă şi putere, formând fluxuri circulante, bogate, emitente şi ele, la rândul lor: de lumină, sunet şi vibraţie: proprii, fundamentale.

Să reţinem precizări deosebit de importante:
– spiritul, sub formă de energie compactizată în structurile sale interioare (monade cu structuri interioare clar delimitate, numite celule fundamentale) emite el însuşi, înafara circulaţiei energiilor fundamentale în interiorul său şi, de acolo în exteriorul său: lumină, sunet şi vibraţie;
– aşadar, radiaţia sa exterioară – radiaţia spirituală complexă, formată din fluxuri reunite ale: energiilor radiate din compactizarile sale, cu energiile care traverseaza spiritul în spaţiul său existenţial, pe care le-a folosit şi le eliberează astfel, este canalizată prin cămăşi (pături) energetice (care radiază şi ele, dar nu ne ocupăm acum de acest aspect) către universuri materiale, pentru protecţia vieţii spiritelor ca atare. Radiaţia ca atare, în flux compact (ca un laser) orientată unidirecţional către universul material (spunem: de întrupare) emite la rândul ei: luminiscenţă, sunet şi vibraţie – rezultate ale compactizării proprii radiaţiei-laser, după descrierea de mai sus;
– elementele de particularizare, de curgere ale fluxului spiritual radiant, care formează corpurile, sunt proporţionale cu structurile şi compactizările interioare ale spiritului. De aceea înfăşurările spoturilor, cu fondul lor de desfăşurare (format din radiaţia cămăşilor spirituale care menţin spiritul în formaţiunea sa) dau naştere unui mediu energetic de sine stătător comparativ cu mediul universic înconjurător, în care radiaţia se desfăşoară neîntrerupt de-a lungul întrupării: individual şi indestructibil. Astfel, radiaţia spirituală se constituie într-un mediu concret de atragere a fluxurilor de filamente din universul material local, corespondent necesităţii de întrupare a spiritului.
Se poate spune ca formarea imaginilor TV sunt ceva asemănător, cu deosebirea că există o interacţiune complexă între creaţia de la capătul radiaţiei spirituale = corpurile de manifestare şi cel care a creat radiaţia şi corpurile: spiritul însuşi. Mai corect – fiecare monadă din spirit. De aceea, pe măsura creşterii fiecărei monade în parte (prin creşterea compactizării interioare), fluxul se întăreşte, iar monada conştientizează treptat fiecare parte componentă a radiaţiei sale. Ajunge astfel treptat la înţelegerea că radiaţia sa se mişcă în spaţii şi o poate mişca ordonat, conştient de fiecare mod în care se poate manifesta voinţa sa. Tocmai corpurile sale, “agăţate” la capătul radiaţiei sale structurate, ajută monadele să-şi cunoască forţele manifeste, să şi le dezvolte şi să le folosească în relaţii cu alte monade.
Căci voinţa ei, ca rezultat al vieţii care i se manifestă de la simplu la universal, se dezvoltă şi învaţă să coordoneze fiecare mişcare a fluxului radiant prin care poate avea acţiune asupra mediului înconjurător. Învaţă că se poate mişca controlat, se poate manifesta diferenţiat în spaţii, ţinând cont de tot ceea ce întâlneşte în spaţiile în care se află. Învaţă să se manifeste în fiecare spaţiu în mod diferit, după cum percepe spaţiul respectiv: prin radiaţia sa care îmbrăţişează tot ceea ce trăieşte, asemenea ei însăşi, şi o înţelege ca urmare a experienţei care reprezintă suma tuturor celor trăite şi învăţate de ea. O experienţa care s-a format prin manipularea corpurilor, prilej cu care a cunoscut fiinţe în formare la fel cum a fost ea însăşi de la începuturile sale. O experienţa prin care ştie foarte clar că sunt astfel de fiinţe care au o experienţa infinit mai mare decât sine, au o putere care, pe măsura creşterii ei, o pun exclusiv în slujba creşterii tuturor semenilor lor de pretutindeni.
Şi învaţă mereu, împreună.

Aşadar, la începutul evoluţiilor lor, spiritele nu se pot atinge, din precauţia Creatorilor-coordonatori ai evoluţiilor, pentru a nu se distruge reciproc: tocmai la acel nivel fundamental pe care numai Creatorii ştiu bine cât de mult trebuie ajutat şi protejat, pentru ca nici o fiinţă, nici o viaţă să nu se distrugă cu adevărat.
Astfel s-a creat complexul sau sistemul spiritual (sau, mai târziu în parcursul evoluţiilor, pentru manifestarea monadelor individuale secundare şi centrale în mijlocul spiritelor primare cărora le oferă ajutor – complexul monadic individual): spirit (apoi monadă independentă) / radiaţia spirituală (respectiv: monadică) / sistem corporal complex pentru manifestare: pentru ca fiecare spirit, fiecare monadă din fiecare spirit să ajungă să-şi cunoască în primul rând propriile forţe, mai întâi ca spirit întreg, apoi ca monadă care poate evolua individual, prin intermediul corpurilor sale. Astfel de corpuri formează de fapt un sistem corporal complex, care concentrează şi ordonează atenţia monadei (conştientizarea ei complexă) asupra forţelor sale radiante, cu ajutorul cărora se poate manifesta oriunde s-ar afla. Cu ajutorul cărui sistem corporal poate cunoaşte, mai departe, formele de manifestare ale altor monade, asemănătoare cu ea însăşi. Poate cunoaşte realizările altora în diferite planuri, din care poate învăţa, şi care învăţături le poate oferi mai departe altora care nu le au, încă – aşa cum a fost şi ea însăşi, anterior. Va învăţa cum să-şi unească astfel forţele cu cele ale altor semeni, pentru a crea şi a învăţa mai departe, până cînd va conştientiza în mod complex moduri proprii de învăţătură din distribuţiile pe care învaţă să le cunoască astfel, din care îşi va îmbogăţi ea însăşi experienţa proprie.
Astfel de corpuri reprezintă aşadar interiorul monadei, împletit şi cu reprezentări minimale ale formelor de manifestare ale grupului spiritual complex în mijlocul căruia se întrupează: grupul de întrupare (stol, cârd, turmă, familie, societate), planeta, steaua şi galaxia în care se află pentru întrupat perioadele de timp necesare învăţăturilor şi aplicaţiilor lor.
Se poate spune că da, este foarte adevărat că cele care se petrec SUS (de fapt în alt plan, însă pentru a ne putea reprezenta totul în mod tridimensional putem reprezenta acest plan ca fiind “sus”, adică într-un plan de vibraţie superior) se petrec şi JOS: unde acest “jos” îl considerăm planul nostru de existenţă. În spaţiul existenţial al spiritului (delimitat, separat de spaţiul corpurilor), dică SUS, spiritul se alimentează cu fluxuri de filamente de energie care au compactizări diferite, după cum sunt şi necesităţile spiritelor, de-a lungul evoluţiilor sale de început.
JOS, sistemul universic material (adică structurile ajutătoare din universurile materiale de întrupare a spiritelor) urmează forme existenţiale proporţionale cu condiţiile din spaţiile de existenţă ale spiritului: corpurile care se constituie în radiaţia sa se aprovizionează tot cu fluxuri filamentare de diferite compactizări. Este drept, pentru a se păstra o vibraţie care să poată ajuta la menţinerea spiritului în întrupare, componentele filamentelor din fluxurile universului material (Universul Fizic, în cazul nostru) sunt mult mai complexe. Am discutat despre ele, deocamdată nu ne mai oprim asupra lor.
Abordarea acestei teme, doar sintetic redată în planul înţelegerilor noastre fizice actuale, este o lucrare cuprinzătoare, care trebuie privită cel puţin din câteva unghiuri de vedere, pentru a fi corect înţeleasă, chiar şi în linii mari.
Să vedem câteva din aceste unghiuri de vedere:
– evoluţiile spirituale sunt ajutate şi coordonate de către Creatorii condiţiilor lor de desfăşurare. Spiritele învaţă mai întâi de la ajutătorii lor, pe parcursul unor îndelungi etape, cum să conştientizeze lumea în care trăiesc, apoi cum să-şi construiască singure modul de direcţionare al evoluţiilor proprii. Se ajunge în mod precis şi la asemenea forţe, cunoaşteri – dar este o cale relativ lungă, complexă, de multe ori aparent grea, până la formarea răbdării de a trăi nespectaculos, ci doar respectuos faţă de neînţelegerile altora, aflaţi pe acelaşi drum, mai aproape sau mai departe, în urma noastră sau înaintea noastră;
– fluxurile de filamente din circulaţia energo-materială, din universurile materiale, reprezintă în profunzime doar forme de protecţie a unor forme incipiente de viaţă monadică, cele mai simple: monadele-energii şi monadele-materii, care însă nu participă efectiv, conştient, la viaţa spiritelor întrupate. Ele contribuie doar la realizarea evoluţiilor corporale ale monadelor spirituale, care au evoluat şi ele, înainte ca forţele lor puţin dezvoltate să le permită întruparea, tot ca energii şi materii. Urmărind manifestările energii şi materiilor, spiritele înţeleg modul lor propriu de evoluţie anterioară. Urmărindu-şi mai departe atenţia către mediul înconjurător, oberva cum filamentele  ajută pretutindeni la evoluţiile lor, ajungând astfel la aprecierea vieţii sub toate aspectele ei: de la cele mai simple forme de viaţă întrupată până la împletirea forţelor spirituale pentru derularea evoluţiilor planetelor, stelelor, galaxiilor.
Iată câteva elemente de bază privind existenţa şi trăirile fundamentale ale spiritelor.

2. RĂSPUNSURI…
Pornind de la astfel de aspecte, precum şi modul de abordare al altor feluri de înţelegeri, cu care treptat ne vom obişnui din prezent către viitorul cunoaşterilor noastre, să studiem şi alt aspect al înţelegerilor noastre actuale. Cu aceasta intrăm în răspunsuri concrete la întrebare, după ce ne-am creat baza de explicaţii necesară.
Credem că o naştere nu poate fi decât rezultatul unuia din două cazuri:
– creaţie a cuiva anume, un Creator care a acumulat experienţă în timp – un timp şi el înţeles mai mult sau mai puţin azi de noi. O creaţie înţeleasă treptat, dacă depăşim limitarea care ni se impune, religios sau social, limitare lăsată de Creator să fiinţeze în lume în scopul de a ne forma curajul depăşirilor, cu grija bine înţeleasă de a nu impune şi noi, la rândul nostru, după modul în care ni s-a impus şi nouă o altă idee, o altă formă de manifestare;
– activitate de înmulţire (reproducere) corporală, asexuată sau sexuată care creează în acelaşi timp şi spiritul, şi corpurile sale de manifestare, la care cuplul de părinţi au o contribuţie relativ mică. O creaţie tot a unui Creator unversal, care le creează în acelaşi timp pe amândouă, oferindu-le puteri diferite, după o experienţă personală. Cunoaşterile fizico-chimice contemporane explică modul în care are loc derularea proceselor corporale, precum şi înţelegerea generală, axiomatică până la urmă, a condiţiilor de evoluţie corporală care au condus la dezvoltarea complexităţii proceselor până la cele cunoscute de noi, în prezent.
Încredinţarea generală privind crearea spiritelor, crearea vieţuitoarelor ca un miracol în planul spiritual şi în planul material, este faptul că Dumnezeu, unic Creator al tuturor celor existente în lumea cunoscută şi necunoscută azi de noi, a creat şi creează totul în continuare.
Cu noţiunea de monadă ne-am întâlnit mai rar, chiar dacă noţiunea există în lume de la Pitagora venire. Monada este o unitate vie autocreată, cea mai simplă formă care poate căpăta şi dezvolta în timp conştiinţă, prin evoluţii. Spiritul, ca reunire a mai multor monade, este creaţia unui Dumnezeu Creator-coordonator al evoluţiilor – el însuşi reprezentare a unei mase mari de Creatori-coordonatori, având un ţel unic: elevarea către acelaşi stadiu de creatori-coordonatori înălţaţi, care să continue aceeaşi muncă frumoasă, constructivă în toate planurile existenţial.
Aşadar spiritul nu este ceva care să se înmulţească pe cale sexuată sau asexuată, ci este cu adevărat o creaţie: o Creaţie care nu se limitează la momentul apariţiei ei, este o Creaţie cu adevărat infinită, ajutată şi protejată infinit. Putem spune cu adevărat că acest Creator, pe care îl iubim cu tot sufletul nostru – ajunşi în faza conştientizării existenţei Sale şi doritori să putem merge mereu mai departe pe drumul pe care ni-l modelează mereu cu toată iubirea Lui. Şi nădăjduim să ajungem şi noi cândva să avem aceeaşi uriaşă iubire altruistă, cu care să lucrăm cu drag pentru înălţarea fraţilor noştri mai mici.
Iubirea aşadar este exprimată în însăşi calea generală care prezintă şi foloseşte Creaţia şi dezvoltarea ei permanentă: fără această iubire, monadele s-ar distruge în timpul evoluţiilor şi majoritatea lor nu ar mai depăşi stadiul de conservator al propriei vieţi.

Structurarea evoluţiilor şi a universurilor astfel încât să nu se distrugă absolut nimic este dovada fundamentală a iubirii fraţilor noştri Creatori.
O iubire pe care nu o vom putea înţelege pe deplin decât atunci când vom ajunge şi noi în acelaşi stadiu de dezvoltare.
ŞI TOŢI CEI CARE MUNCESC COMPLET ALTRUIST PENTRU NOI AU CEA MAI MARE GRIJĂ SĂ AJUNGEM ÎN ACEL STADIU. Putem cunoaşte bucuria şi durerea, din care să învăţăm protejaţi să conservăm bucuria de a trăi şi să facem ca durerea să fie ceva absolut trecător, rar: doar atunci când trebuie să oferim sprijin şi învăţătură fraţilor mai mici, pe care îi ajutăm, pe calea urmată şi de noi: a unor evoluţii care nu sprijină distrugerea.
Şi astfel, nu există distrugere, în nici o parte a universurilor care la un loc formează Casa noastră. Emoţional o numim Dumnezeu, pragmatic o numim Centru de evoluţie, în care Creatorul este Gazda noastră şi Părintele care ne ajută să ajungem maturi, asemenea Lui, şi să lucrăm “umăr la umăr”, înţelegând perfect Scopul (ţelul) şi Calea (drumul).

Să mai facem nişte precizări.
Tot aşa cum monada este vie, cum spiritul este viu, radiaţia sa este cât se poate de vie, făcând parte din ceea ce vine de la monadă, ceea ce simte monada, ceea ce oferă ea, ceea ce îi creează puterea de a se dezvolta mereu.
Tema abordată comportă, la fel ca şi răspunsul, o anumită nuanţă de discuţie, căci nici corpul şi nici radiaţia nu este chiar spirit, nu este chiar monada, şi tocmai acest lucru determină discuţii asupra sistemelor corporale şi asupra radiaţiei. Dar ele determină simţirea instantanee a monadei, iar deteriorarea corpurilor determină eforturi suplimentare din partea monadei, pentru a face faţă durerilor pe care le simte, indubitabil. Amintirea în sine nu doare, dar emoţiile sunt dureroase. Prin intermediul lor, şi cel care suferă, şi cel care creează suferinţa le simt deopotrivă, mai devreme sau mai târziu, căci radiaţia monadică (spirituală – de asemenea, pentru că cuprinde simţirea reunită a tuturor monadelor din spirit, la un loc) păstrează şi formează astfel urmele durerilor. Şi împrăştie – cu voinţă sau fără – amprentele lor, în orice medii de trăire.
Aşadar nu putem desconsidera radiaţia – sufletul: în orice condiţii am trăi. Al nostru, al tuturor.
Mai profund privind lucrurile, dincolo de corpuri: monada individuală, care a depăşit momentul de corporalitate în evoluţiile sale, împrăştie radiaţia sa în universurile în care se află, şi învaţă să împrăştie conştient înţelegere, bunătate, armonie şi atitudine constructivă, iubitoare de viaţă. Dacă nu am învăţa să o facem, nu am simţi liniştea universului, armoniile pe care le trăim, prin care simţim intuitiv că starea pe care o trăieşte societatea omenească în lumea ei, acum, nu este bună, nu este iubitoare. Avem comparaţia la purtător, chiar dacă nu o conştientizăm acum, în aceste timpuri. Sau numai unii dintre noi nu o conştientizează, dar se va conştientiza pe măsura trecerii timpului. Suntem deja masă din ce în ce mai mare de oameni care au ajuns, şi îşi cultivă această conştiinţă înaintată.
Direct sau prin corpuri, orice monadă se manifestă prin intermediul radiaţiei sale, prin care simte totul, aşa cum noi simţim acum numai prin intermediul corpurilor. Corpurile ne protejează de distrugere şi ne ajută să conştientizăm că radiaţia monadei este structurată pe forţe cu care simţim lumea şi prin care lumea ne simte. Învăţăm astfel alte feluri de structuri care ne ajută să înţelegem lumea, dincolo de noi: să o cunoaştem, să o înţelegem, să o iubim, să o ajutăm.
Ceea ce este astfel, şi rămâne în continuare necesar să fie acceptat, este respectul faţă de tot ceea ce ne învaţă să ajungem să ne manifestăm ca esenţă: între noi, între monade, fără să ne distrugem, fără să creăm condiţii, prilejuri de distrugere a vieţii ca atare. Nici o monadă nu se distruge, în tot procesul vieţii de pretutindeni, ci doar se compun şi se recompun formele care ne ajută să preţuim viaţa în orice condiţii şi situaţii.
Legăturile polivalente între spirit, radiaţie şi corpuri conduc la simţirea practic simultană a spiritului (să rămânem la exprimarea aceasta, prin forma general cunoscută, de „spirit”). Astfel încât, delimitarea pe care o facem între noţiuni este o departajare aparentă, spre înţelegerea formelor celor mai intime ale Creaţiei. Este greşit a fi înţeleasă în continuare ca un lucru de dispreţuit: de dispreţuit materia, universul material, radiaţia cea abstractă despre care am discutat în fel şi chip…
Dispreţuindu-ne pe noi, este foarte adevărat că ajungem să dispreţuim ceea ce ne înconjoară. Să dispreţuim Creaţia şi Creatorul ei. Tocmai acest lucru construiește viaţa însăşi: eforturile Creatorului de a conserva viaţa, de a ne aduce treptat la punctul de conştientizare profundă a vieţii, de conservare a ei, de ajutor pe care învăţăm să-l oferim şi altora pentru a învăţa acelaşi lucru pe care l-am învăţat, prin „jocul” simţirilor bucuroase/dureroase, de-a lungul evoluţiilor noastre.
Prin eforturile de corporalitate şi de conservare a celor mai mici forme de monade – monadele energii şi monadele materii – în filamente imposibil de distrus de către orice spirit întrupat, nimic din ceea ce este viaţă nu este, nu devine vreodată efemer. Nimic nu se poate pierde. Nimic nu se câştigă – într-adevăr, căci energia fundamentală se organizează ea însăşi, în forme conştiente, care radiază energie, returnând o parte din nou către oceanul necreat înconjurător construcţiei din care facem parte, pe care învăţăm să o înfrumuseţăm – la rândul nostru.
De ce?!
Pentru că, dacă monadele se autocreează şi există posibilitatea de a creşte, de a învăţa din propriile experienţe trăite şi conştientizate astfel, învăţăm să preţuim acest miracol al devenirilor, aşa cum spuneam mai sus: de la simplu la complex, dând utilitate vieţii, care preţuieşte viaţa. Care se preţuieşte pe sine.
Procesele de schimb energetic, la nivelul monadic, spiritual – la nivel de radiaţie, se influenţează în orice mediu de trăire. În cazul evoluţiilor prin corpuri, este normală înfluenţarea de către mediul corpurilor constituite la capătul structurat al radiaţiei, al simţirii spirituale – al sufletului. Spiritul simte prin sufletul său tot ceea ce se petrece în mediul de trai, la nivelul corpurilor care i se constituie: este o inter-influenţare între corpuri, purtătoare de amprenta trăirilor interioare ale fiecărui spirit întrupat, care se varsă în mediile complexe universice. Medii universice constituite de fapt din împletirea deosebită a formelor de întrupare ale spiritelor cu forme de creaţie a Creatorilor-coordonatori şi a celor care învaţă de la ei cum să le realizeze, să le folosească în beneficiul propriu şi al celor care învaţă şi ei, generaţie după generaţie, să facă aceleaşi lucruri.

Înţelegerea complexităţii şi utilităţii tuturor acestora conduce la conştientizarea procesului metabolic – cu adevărat poate fi metabolismul o reprezentare a procesului de creştere a monadelor în mediul lor protejat. Un metabolism din care însă nu se distruge nimic, ci totul se transformă dintr-o formă în alta, de la simplu la complex.
Să nu uităm că doar inter-fazic, pe o scurtă secvenţă, metabolismul pare a fi distrugere; dar de fapt el este o transformare.
Viul nu este efemer. Pe secvenţa cunoscută de noi, viul pare a se termina, dar numai în acest moment, pe care îl aprofundăm acum, avem o astfel de perspectivă. Timpurile se schimbă, schimbăm perspectiva, folosind cele învăţate acum în cele care vor veni în viitor. Pentru cei care cunosc trecutul, el este folosit acum de noi – mai mult sau mai puţin conştient – chiar prin varietatea cu care imaginăm şi creăm lucrurile lumii noastre de azi. Este o lume pe care am cunoscut-o în trecut şi o transpunem în realitatea din acest timp, al altor moduri de creaţie şi atitudine faţă de creaţie.
Astfel se împletesc experienţele, înţelegerile acumulate de la o perioadă de timp la alta, de la un nivel de vibraţie la altul.
Nici radiaţia nu este efemeră. Ea curge la infinit – aşa cum monada poate trăi la infinit. Dacă monada s-ar distruge, radiaţia ei ar înceta. Tocmai acest lucru trebuie să-l înţelegem clar: faptul că, prin efortul Creatorilor, nimic nu se distruge. Distrugerea spiritelor care nu ar corespunde unor standarde dumnezeieşti este o invenţie conştientă – conştient construită, pentru a crea frică şi ascultare în planul omenesc.
Dacă intrăm pe drumul analizelor, sigur că există un plan al separărilor spiritelor, treptat, de manifestările distructive, care au avut rolul conservării vieţii corporale, în funcţie de condiţiile de trai şi de experienţa spiritului. Însă nici măcar astfel de manifestări nu dispar, ci se creează posibilitatea estompării în trăirea generală, înlocuirii cu manifestare constructivă. Practica evoluţiilor a demonstrat faptul că memoriile nu se distrug în nici un fel prin creşterea monadelor: prin compactizarea care are loc prin depuneri de straturi energetice succesiveîn interiorul monadelor, se păstrează intacte amprentele propriilor manifestări şi ale celor care au contribuit la formarea fondului general al manifestărilor (semeni aflaţi în evoluţie).
Şi astfel s-a născut felul de ajutător: evoluantul care oferă ajutor chiar din mijlocul celor care îl necesită. Ajutătorii se întrupează în mediul, şi în tipul de corpuri folosite de cei ajutaţi, pentru a-şi reaminti manifestările proprii la nivelul local de vibraţie, în locuri care sunt asemănătoare cu cele în care ajutătorul a trăit el însuşi în momentul evoluţiilor sale.
Practic ajutătorul nu se întoarce în propriul său timp, ci trăieşte în medii de viaţă şi în societăţi asemănătoare cu cele trăite când a evoluat el însuşi prima oară în astfel de condiţii. Iar acest lucru se desfăşoară în acest fel tocmai pentru dezvoltarea calităţii de ajutător, nu numai pentru remodelarea propriilor sale manifestări.
Mediul, societatea, nu sunt identice cu cele cunoscute de el, dar el se manifestă după amprenta propriei sale personalităţi, individualităţi. Învaţă să se poarte şi după cum o fac cei ajutaţi, iar acest lucru îi creşte experienţa, o îmbogăţeşte. Experienţa sa veche se schimbă cu fiecare moment de acest fel, are loc un fel de „renaştere”, pe o treaptă mereu superioară cu fiecare experienţă de ajutător în parte. Cu experienţa sa, ajutătorul va da la iveală, chiar din primii ani ai maturităţii, tipul de ajutor pe care a venit să-l dea.
Experienţa de ajutător nu schimbă experienţa totală a spiritului, ci o perfecţionează. Schimbă fondul propriu de manifestare, pe care o perfecţionează pe măsura acumulării de experienţă, de obişnuire cu astfel de vieţi de ajutor. Se va „renaşte” revenind la manifestările sale normale, când condiţiile de manifestare îi vor permite.
Acest „joc” este o experienţă pe care monada o înţelege şi o îmbrăţişează cu toată fiinţa sa, pentru că o perfecţionează pe ea însăşi: prin efortul personal de a creşte – îi creşte experienţa de evoluant şi experienţa de ajutător, în acelaşi timp.