CĂLĂTORIA ASTRALĂ : CUNOAŞTERE PRIN COMUNICARE DE TIP ASTRAL-MENTALĂ (1)

Auzim foarte des despre comunicarea de tip astral şi deseori se face confuzie cu spiritismul şi cu mediumnitatea. Părerea mea este că ele se deosebesc, chiar dacă fac parte din aceeaşi categorie de fenomene.
Chiar dacă experienţa omenirii este destul de bogată în acest domeniu, tot suntem dezorientaţi în a înţelege despre ce este vorba: ori suntem tentaţi să acceptăm – din activitatea altora, ori ni se interzice, fără prea multe explicaţii.
Despre această temă se poate vorbi în fel şi chip. Am ales să vă spun câteva altfel-de-cuvinte.

1. DE CE SĂ NU VORBIM CU MORŢII.
Titlul nu este o întrebare retorică sau frustrată: De ce să nu vorbim cu morţii?!.. Dacă tot credem că sufletul se ridică după moartea trupului, dacă chiar credem că sufletele morţilor noştri ne pot ajuta, de ce să nu o facem??!!
Modul în care am creat titlul de mai sus se doreşte a fi o atenţionare asupra înţelegerii – nu neapărat interdicţiei – asupra unor elemente astfel existente în viaţa omului. Pe care le acceptăm cu greu când vin în calea noastră ca o impunere, mai cu seamă din partea religiei. Explicaţia următoare: „Este păcat.” (punct.) nu mai este valabilă azi pentru mulţi oameni. Chiar suntem de acord că "Omul a devenit prea puternic pentru a se mai putea ignora..." (Gheorghe M. Stefan - "Ethos, pathos, logos", Editura ALL, 2010). Omul este puternic, inteligent şi simţitor.
De fapt ar fi o sumedenie de motive şi cred că toate la un loc fac un subiect puţin discutat. Ar merita să trecem în revistă câteva elemente care fac parte dintr-un convolut de atenţionare asupra unei astfel de activităţi.

2. CINE NE TRANSMITE?
Indiferent pe cine cheamă omul curios, doritor de a cunoaşte, cine vine la comunicare este prea puţin cunoscut.
Cine ne transmite… o face dinainte de naşterea noastră, doar că nu ştim bine asta: sunt ajutătorii noştri astrali, dimensionali, coordonatorii propriilor noastre evoluţii pământene. Entităţile astrale şi dimensionale sunt pregătite special pentru a ne ajuta: personal, cunoscând bine meandrele liniilor noastre de evoluţie generală, universală, precum şi cele ale liniei particulare a destinului nostru în curs de desfăşurare.
Nu sunt de regulă entităţile pe care le invocă curiosul, cercetătorul. Pot fi însă uneori, doar dacă entitatea chemată face parte dintre sprijinitorii, coordonatorii destinului nostru şi al grupului cu care suntem veniţi pe Pământ. Şi, dacă este necesară o infuzie puternică de energie pentru realizarea destinului mai departe, comunicarea poate să se transforme în mediumnitate (prin infuzie, transfer de energie de la ajutător la ajutat) sau poate rămâne la nivel de comunicare, prin transmisie vibraţională de la ajutător la ajutat. Spiritismul fără comunicare directă presupune o influenţă de la distanţă, căci entitatea ajutătoare acţionează prin obiectele din preajma ajutatului, iar vibraţiile, energiile astfel implicate sunt primite indirect, aşa cum este necesitatea.
Este foarte adevărat, de multe ori toate aceste elemente se strâng într-un convolut, într-un cazan cu numele de spiritism, din moment ce totul se referă la legătura cu “spiritele”: în sensul de spirite libere, eliberate de corpul fizic. Nu este de loc corectă exprimarea (la fel ca şi denumirea de sfere de lumină, pe care o vom detalia în continuare), căci spiritele nu se manifestă direct în acest univers, ci numai prin intermediul corpurilor formate prin atragerea fluxurilor de materii şi energii circulante în mediul universic înconjurător, prin – şi în raza radiaţiei deosebit de puternice a spiritelor. Corpurile formate au, în linii mari, formele împletite ale structurilor interioare ale spiritelor cu formele de atragere, folosire şi eliberare a fluxurilor care au format, hrănit, ajutat la trăire spiritul care se manifestă astfel prin intermediul corpului său de reprezentare. Căci corpul este de reprezentare astfel, iar mişcarea, gândirea, multiplele sale activităţi în raza radiaţiei sale, în mediul material, este reprezentarea intenţiilor, atitudinilor, experienţei folosirii coerente a forţelor sale interioare. Prin intermediul lor învaţă să folosească mediul universic în care trăieşte, alături de un număr impresionant de fraţi – călători pe acelaşi drum al evoluţiilor.
Ar fi bine să învăţăm să ne exprimăm corect. Este timpul să nu mai facem numai poezie, la infinit. Facem şi poezie, sigur, vibrând sufleteşte la frumuseţile sufletului nostru, al celor din jur şi al tuturor celor care formează Creaţia bogată, splendidă, vie, a universurilor !! Însă ar trebui să ţinem cont că nu suntem nici lumină propriu zisă – dar radiem intens lumina spirituală, lumina rezultată din compactizarea energiilor fundamentale în interiorul spiritului, iar în raza luminii, sunetului şi vibraţiei emanate de compactizările interioare ale spiritului se petrec toate fenomenele de mai sus. Nu suntem lumină, nu suntem sunet, nu suntem vibraţie, suntem în fondul nostru existenţial energie fundamentală necreată, compactizată prin eforturile proprii de manifestare prin mişcare, creaţie, comunicare, relaţionare. Prin înţelegerea şi folosirea condiţiilor noastre de existenţiale, într-un mediul creat în mod cu totul special, pentru evoluţia, pentru înălţarea tuturor spiritelor existente, şi viitoare evoluante alături de noi. Un mediu, un spaţiu creat de Creatorii universurilor – universuri care, la un loc, sunt – comparativ cu micile noastre puteri – infinit de amplu şi totodată detaliat gândite şi realizate, remodelate mereu în funcţie de noi valuri de spirite care intră în întrupări, în universurile astfel create. Universuri care se constituie în trepte de învăţătură, de aplicaţie şi consolidare a învăţăturilor primite şi aplicaţiilor realizate. Învăţăm şi noi treptat, sistematic, să facem acelaşi lucru ca şi Creatorii şi îndrumătorii noştri, adică să ajutăm toate spiritele aflate pe trepte diferite de învăţătură, de evoluţie, tot aşa cum şi noi, cum fiecare generaţie este ajutată, în felul ei şi conform scopurilor evoluţiilor proprii.
Fluxurile energetice şi materiale sunt create şi ele din energii compactizate, astfel încât corpurile noastre sunt compactizări puternice, stabile, funcţionale, de materii, energizate de fluxuri de energii. Diferenţa între materii şi energii constă, mai întâi de toate, în coeziunea pe care materiile o pot realiza, în raza radiaţiei spirituale, şi o pot păstra: adică un timp îndelungat – atâta timp cât concentrarea spiritului, în funcţie de puterea acumulată treptat şi de experienţa folosirii puterii sale, acumulată astfel, poate să se manifeste fără să devină obositoare pentru spirit şi mediul său înconjurător.
Coeziunea pe care fluxurile de energii o pot realiza este foarte mică şi se păstrează foarte puţin timp, doar ca să formeze fuioare de filamente, apoi fluxuri cu compactizări diferite, cu stabilitate redusă în circulaţia lor permanentă: în universuri şi, în interiorul lor, prin structurile corporale de manifestare ale spiritelor. Dar ele sunt exact ceea ce trebuie în universuri – creaţii gândite de inteligenţe superioare, menite să ajute ceva în lumea noastră: să păstreze o energizare în timp suficient de îndelungat, pentru compactizările de materii = corpurile de manifestare ale spiritelor, astfel încât corpurile să se menţină un timp mai îndelungat în stare de funcţionare, de folosire. Fluxurile de energii (pe scurt: energiile) – circulante în mediile universice – sunt atrase de corpurile materiale (formate aşadar din fluxuri de filamente de materii) în raza radiaţiei spirituale) formând toate la un loc convolutul spiritual-corporal care se întreţine reciproc în manifestare. Fluxurile de energii nu pot forma corpuri (structuri stabile în timp) – însă prin circulaţiile lor în interiorul corpurilor cedează corpului străbătut o parte din energia straturilor lor superficiale, întreţinându-i şi prelungindu-i vitalitatea.
Vitalitatea corpului este aceea care o înţelegem noi rapid, dar superficial, din “citirile” aurei: luminii emise de convolutul radiaţie spirituală+corp material+energii vitalizante.
Aşadar să reţinem acest aspect: şi sunetul propriu, emis de compactizarea material-energetică, şi vibraţia emisă în acelaşi fel sunt caracteristice sistemului spiritual astfel cercetat. Lumina, sunetul şi vibraţia emisă de acest convolut spiritual în manifestare permanentă sunt emisii ale volumelor energo-materiale. Iar întreg sistemul astfel prezentat, ca generalitate structural-funcţională a unui corp, prin puterea lui de sine stătătoare, atrage şi păstrează în jurul său cantităţi apreciabile de fluxuri de energii şi materii circulante în mediul existenţial, care formează în scut puternic în jurul corpului: este câmpul energo-material care înconjoară fiecare dintre corpurile noastre, adăugând forţă şi vitalitate, precum şi protecţie naturală corpului cercetat.
Şi avem: nu numai un singur corp de reprezentare şi de manifestare, ci – pentru vieţuitoarele de pe Pământ: de la 3 corpuri cel puţin (pentru entităţile simple astrale) la 9 corpuri principale – cel mult. Fiecare corp în parte poate să aibă până la 3 sau 4 straturi interioare, constituind adevărate corpuri funcţionale în funcţie de necesităţile de evoluţie ale spiritului şi ale evoluanţilor din jurul său.
Iată de ce… cine ne transmite nu este nicidecum o lumină, ci o entitate care are corp (corpuri, de fapt, aşa cum bine ştim acum), un sistem corporal perceptibil în primul rând după lumina emisă de structurile sale corporale – în acelaşi fel ca şi un bec care nu este de felul său lumină, ci emite lumină în funcţie de construcţia sa interioară.
A spune că suntem lumină sau că suntem energie este o rafinare a complexităţii cunoaşterilor structurilor care ne înconjoară. Poate fi simplitate din neştiinţă – şi atunci dăm naştere treptat şi inconştient, la tot felul de confuzii, combătând chiar cu bună credinţă – dar agresiv, pe cel care doreşte să perceapă şi să arate semenilor săi adevăruri. Sau poate fi rafinarea complexităţii cunoaşterilor, fundamentul solid şi auster, în felul său, pe care se poate clădi cunoaşterea viitorului.
Cei care au oferit adevăruri au făcut-o rafinând sau bazându-se pe rafinările complexităţii percepute, dar nespuse la vremea lor. Este datoria noastră, azi, să reconstituim întreg covorul cunoaşterilor, pe baza urzelii pe care am moştenit-o.
Căci ne va trebui, cu siguranţă.

3. ÎN CONCLUZIE…
Aşadar, nu discutăm despre transmisii de la rudele noastre decedate, personalităţi străine (dar plăcute nouă): oameni de ştiinţă, persoane istorice, personaje religioase, reprezentanţi ai unor culturi străvechi – despre care se pomeneşte în diferite scrieri. Uneori, atunci când este cazul de consolidare şi aplicaţie specială, chiar şi dânşii o fac, dacă nu sunt în întrupare cu corp fizic, ci lucrează încă sub formă corporală de entitate astrală: sub atenta îndrumare a coordonatorilor evoluţiilor noastre. De aceea e bine să nu invocăm, dar să primim atunci când este cazul. De altfel, ei procedează la legătură prin vis – adică atunci când noi înşine suntem în corp astral, în somn. Este mult mai odihnitor pentru ambele părţi.
Cine trebuie să ţină legătura cu noi – o face oricum, cu tot sufletul, cu toată iubirea pe care de multe ori nu o înţelegem, cunoscându-ne mult mai bine decât o putem face noi înşine azi. Cunoscând ce ne este plăcut şi ce nu, ştiind bine în ce măsură să potenţeze comunicarea, informaţia – astfel încât ea să nu devină obositoare: nici din cauza atenţiei, concentrării excesive, nici din cauza avalanşei informaţionale care poate bloca subconştientul, fără o protecţie corespunzătoare. Omul poate să tragă de el însuşi până la epuizare, din curiozitate sau pentru alte motive (fie ele chiar materiale sau oricum interesate), sau să ceară explicaţii, informaţii entităţilor fără experienţă în domeniul de ajutător, fără să ştie că o astfel de comunicare poate periclita propriile sarcini ale entităţii. Întrebări născute din această curiozitate conduc, pe firele încă incomplet cunoscute, către încărcări nu numai ale subconştientului nostru, ci şi al spiritelor despre care întrebăm: foste personalităţi istorice, religioase, evenimente ale socialului contemporan în care au fost sau/şi sunt implicate mase întregi de oameni, conducând la oboseli colective.
Tocmai de aceea la întâlnire vin ajutătorii, cu informaţii uneori evazive, alteori parţiale, chiar dacă noi, în nepriceperea noastră, credem că ele mint sau sunt chiar rău intenţionate. De fapt, intenţiile sunt, aşa cum vedem, foarte altruiste, şi pentru noi, şi pentru mase uriaşe de semeni, cu implicaţii mult mai largi decât ne putem noi imagina în mod normal.
Să înţelegem complexitatea lumii în care trăim. Mai există un subiect care poate fi discutat în acest moment. Dacă aflăm despre devieri de destin, să înţelegem însă corect această noţiune, de multe ori folosită în analize asemănătoare acesteia: de fapt, nu este chiar o deviere de destin. De aceea eu aduc în faţă mai curând noţiunea de oboseală – în loc de deviere, chiar dacă în trecut, influenţată de cele citite de literatura de specialitate, am crezut în multe aspecte confundate cu devieri. Nu se ajunge chiar la deviere. În funcţie de experienţa celui care cere informaţie, entităţile ajutătoare pot să ofere informaţii parţiale pentru echilibrare. Nu eronate. Posibile, dintre cele pe care şi orice om le poate gândi la un moment dat, dacă ar fi întrebat. De altfel vom mai discuta despre acest aspect cu alte prilejuri. Posibile, dar care nu ajung să fie.
Am înţeles, din exemplele propriei mele vieţi, că orice deviere poate să fie percepută ca o buclă, întotdeauna cu revenire aproape de punctul dezvoltării ei, dar constituind o creştere de experienţă, o consolidare de experienţă, din care poate porni avântat o nouă înălţare.

Fig. nr. 1: Elemente ale elasticităţii destinului uman: buclă de învăţătură şi consolidare.

Da, destinul uman are această elasticitate de a permite acţiunea unor factori de influenţă până la o anumită valoare (putere), care însă îşi pierde puterea de acţiune (înălţimea, amploarea) în scurt timp, datorită factorilor de presiune care restrâng aria de întindere a “deviaţiei” (buclei). Urmează revenirea la o poziţie apropiată de cea a punctului de pornire, de dezvoltare şi, doar dacă factorii de mediu se schimbă între timp sensibil, sau chiar fundamental, ceea ce aparent a fost la început o deviere îşi ia avânt şi sare pe o treaptă superioară de trăire locală.
Astfel de elemente de avânt evolutiv s-au petrecut în trecutul omenirii, în general după glaciaţiuni, cunoscute bine de către toţi oamenii. Sub conducerea, şi cu conlucrarea ajutătorilor tuturor grupurilor spirituale de pe Pământ, s-au întocmit programe de pregătire a populaţiilor pentru perioada de joasă vibraţie planetară pe care o aşteptau, prin cunoaşterea lor profundă.
Dar numai coordonatorii evoluţiilor şi entităţile ajutătoare cunosc astfel de condiţii în profunzime, pentru a putea îndruma lumea să se folosească de ele, pentru înaintări de mare subtilitate.
Este foarte drept, suntem impulsionaţi din toate părţile către dezvoltarea activităţilor noastre mentale. Însă nu descifrăm încă bine factorii, suntem influenţaţi de moralitatea şi, în general, spiritualitatea încă scăzută a lumii în care trăim, astfel încât a face ceea ce avem în faţă este cel mai bun lucru, în zilele pe care le trăim. Învăţăm deocamdată ce să facem şi ce să nu facem, ce ne trebuie şi cât ne trebuie, fiecare după puterile şi sarcinile pe care le avem de îndeplinit. Învăţăm ce să cerem, ce să oferim, să mulţumim în mod echilibrat pentru ce primim, să analizăm ceea ce primim, pentru a înţelege toate aspectele celor primite treptat de alţii şi de noi. Învăţăm astfel de lucruri din multiple perspective: şi din perspectiva omului-mamifer de pe Pământ, şi din perspectiva creatorului aflat la începutul priceperilor sale, şi la momentul dezvoltării universalităţii sale. Apoi şi din perspectiva entităţii astrale – după terminarea destinului prin corp fizic: ca entitate astrală, la fel ca şi ajutătorii noştri.
Ne trebuie certitudini, ne trebuie totul în mod cert, pentru că mulţi dintre noi au trăiri înaintate: percepţii, gândiri, înfăptuiri, folosiri de cunoaşteri în practica momentului, cu condiţiile momentului, în vibraţiile momentului, în conjunctura socială a momentului. Ne trebuie să înţelegem universul în care trăim şi nu ne mai putem limita numai la cunoaşterea unora dintre noi – numiţi specialişti (materiali). Avem nevoie să facem ceva noi înşine, căci subconştientul ne cheamă imperios către înţelegerea faptului că următorul pas este acela de a percepe viaţa din perspectiva altor locuri din univers, din perspectiva altor universuri, cu spaţio-temporalităţi pe care de aici, din acest loc în care suntem acum, nu le-am putea înţelege complet, chiar dacă ni le putem reprezenta corect. Efortul mental realizat aici, la rădăcinile cunoaşterilor noastre spirituale ne deschide din fiecare punct al existenţei noastre conuri largi de putere spirituală, cu care vom putea opera superior în continuare.
Ne reglăm percepţiile, sub orientările pline de înţelegere şi afecţiune ale ajutătorilor noştri astrali. Fiecare înţelegere doar pare a fi limitată în spaţiul numit obiectiv, însă înţelegerea se extinde într-un spaţiu pe care îl credem virtual doar în mod eronat: şi acţionează simultan în realitatea necunoscută, neconştientizată de noi momentan.
Este mai mult decât un exerciţiu din curiozitate, pentru care cei invocaţi de noi pe diverse căi nu sunt pregătiţi să ni le ofere. Este o trăire complexă care creşte exponenţial în complexitate – dar o creştere pe care ajutătorii noştri o controlează fără să limiteze. Şi, dacă o limitează, vom vedea şi de ce avem nevoie de astfel de limitări în acest moment.
Ajungem, bineînţeles, să ne înţelegem pe noi înşine, curând. Şi pe cei din jurul nostru: tot curând. Să înţelegem schimbările, să le simţim în dezvoltările lor mai departe, să le simţim ca pe intuiţii care se vor dovedi corecte.
Să înţelegem că suntem ajutaţi în felul pe care fiecare dintre noi îl avem la dispoziţie.

Cei care ne asistă vieţile, manifestările, sunt entităţi ajutătoare în acelaşi fel ca şi oamenii din jurul nostru, care ne sunt şi ei ajutători. Toţi suntem ajutători unii pentru alţii, fără nici o deosebire.
Entităţile astrale sunt cele care ne asistă şi ne ajută în călătoriile noastre astrale de fiecare “somn”. Căci călătorim astral mai mult sau mai puţin conştienţi în corpul nostru fizic, sub protecţia, îndrumarea şi urmând învăţăturile lor: subtile pentru conştienţa noastră în corpul fizic, cu care suntem azi obişnuiţi.
Învăţătura cea mai subtilă pe care o înţelegem la înaintarea pe calea relaţiilor prieteneşti cu astfel de entităţi este aceea că atitudinea în faţa lor, în faţa Creatorilor mult superiori şi lor, ca şi nouă, nu trebuie să fie ca de la rob la stăpân, ca de la la sclav, servitor la servit. Căci ei înşişi se consideră ajutători ai celor mai mici decât ei, către care se îndreaptă întotdeauna cu prioritate absolută. Şi noi trebuie să învăţăm acelaşi lucru, treptat, cu atitudine faţă de ei: camaraderească, prietenească, nici măcar cu atitudine de diferenţă ca de la sacru la profan. Folosim astfel de cuvinte, de atitudini, de încredinţări (sacru – profan, sfânt – malefic) pentru a învăţa treptat diferenţele care se formează pentru înaintarea pe calea creaţiei, conlucrării şi ajutorului altruist: mai întâi primit, apoi oferit fortuit, în funcţie de necesităţi, apoi interesat, apoi treptat urmând diferite – dar multe – grade de altruism până la altruismul total. Care nu înseamnă moartea pentru o idee (deşi ea este o treaptă de învăţătură reală şi necesară), ci trăirea eternă. Înseamnă înţelegerea timpului evoluţionist pentru o învăţătură şi apoi pentru alta, pentru un anumit fel de aplicaţie sau altul. Înseamnă treptat trăirea în marginea societăţii – dar pentru societate, în modestie şi austeritate echilibrată, în echilibru între a da şi a lua.
Sunt prietenii noştri. Suntem cu toţii prieteni cu Dumnezeu – cu suma uriaşă a Creatorilor cerurilor şi pământurilor din multitudinea de universuri şi stări existenţiale create pentru diversificarea folosirii puterilor pe care fiecare spirit în parte le dezvoltă. O dezvoltare permanentă prin forţe proprii şi nu prin ofertă după un bun-plac – fie el şi dumnezeiesc.
Iar entităţile noastre ajutătoare asta ne învaţă: că Dumnezeu nu are pretenţii de la noi. Că dincolo de viaţa pământeană în care suntem azi ancoraţi, nici noi nu mai avem pretenţii: pretenţii de superioritate din care s-a format atitudinea de stăpân, pretenţii de ajutor către un Dumnezeu în faţa căruia stăm cu mâna întinsă la “colţurile” universurilor care aşteaptă să ne implicăm deschis, mereu, după forţele noastre momentane.
Să facem deosebirea între a da şi a lua, între a ne cere altora şi a ne cere nouă înşine, după puterile pe care le avem: ceva de calitate mereu superioară, corect, cinstit şi moral. Să înţelegem puterile celor din jurul nostru şi să nu impunem nimic altora, dar să conlucrăm cu cei din jur, după cum ne putem folosi fiecare experienţa. Să învăţăm mai departe şi noi, să învăţăm şi pe alţii, pe cei care observăm că nu se pot ridica singuri la nivelul accesat de noi – deşi doresc din tot sufletul lor. Să ne corectăm greşelile în mod sportiv, căutând linii de folosire a terenului care ne pot favoriza înaintările, şi astfel să accedem către treptele superioare către care ajutătorii noştri ne îndreaptă mereu atenţia.
Adică: să ne folosim puterile pe care nu le conştientizăm, pe cele pe care le conştientizăm puţin, pe cele pe care le folosim în feluri vechi, deşi ele au mereu sensuri noi, direcţii, subtilităţi deosebite, speciale, diferite de cele vechi din care însă îşi trag esenţa.