DESPRE CĂLĂTORIA ASTRALĂ: ÎNTRE PRO ŞI CONTRA, ÎNTRE ŞTIUT ŞI NEŞTIUT

Deschid din nou subiectul călătoriei astrale, deşi nu vreau să ofer o şcoală de decorporalizare pe blogurile mele. Am foarte mari reţineri privind ajungerea ne-naturală la efectuarea călătoriilor astrale conştiente, lucide, iar din cele de mai jos veţi deduce de unde porneşte, şi se întăreşte, această reţinere. De precizat este numai faptul că nu sunt câtuşi de puţin împotriva cunoaşterii pe această cale, dar nu încurajez decât în măsura în care se simte că omul are, şi-a câştigat sau luptă fervent pentru cucerirea totală a bunului său simţ.

LUCRURI DEJA DISCUTATE. ŞI NU NUMAI…

În articolul Călătoria astrală, cu adresa:

http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.com/2009/03/calatoria-astrala.html

am pornit în discuţii după studierea unor noţiuni generale privind sistemele corporale: adresa

http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.com/search/label/Sisteme%20corporale

Apoi am amintit pe scurt despre folosirea călătoriei astrale în zorii civilizaţiei umane: în Lemuria şi Atlantida, în condiţii de vibraţie planetară foarte înaltă şi astfel cu posibilităţi de constituire a unor corpuri mult mai puternic energizate decât cele pe care le avem acum. Astfel de corpuri, pe care le avem azi, de vibraţie mai mică, au fost benefice şi pentru oameni, şi pentru mamifere, în general, şi graţie lor întregul biosistem pământean a putut supravieţui perioadei de vibraţie joasă pe care întreaga galaxie a străbătut-o în ultimele 10 milenii. În condiţiile străvechi de vibraţie planetară deosebit de înaltă, în condiţiile folosirii acestor corpuri cu putere de vehiculare a energiilor deosebit de mare, călătoria astrală a fost principala cale de cunoaştere detaliată a particularităţilor structurale, energetice, vibraţionale ale întregii planete, a sistemului planetar al stelei care ne guvernează planeta, al întregii galaxii.

Discuţiile istorice despre călătoriile astrale ale omenirii în străvechimi sunt doar la început; cel puţin un an vom discuta în continuare despre astfel de cunoaşteri lemuriene şi atlante, apoi contemporane.

PUŢINĂ ISTORIE ŞTIUTĂ ŞI MAI PUŢIN ŞTIUTĂ…

Am discutat în articolul menţionat, pe scurt, despre perpetuarea practicării cu uşurinţă a călătoriei astrale, a visului conştient, lucid, chiar şi mult timp după ultima glaciaţiune, chiar dacă vibraţia medie planetară a fost mult mai mică decât înainte de glaciaţiune. Chiar această vibraţie scăzută a condus la modificarea comportamentului uman, mai cu seamă pentru cei care au experienţă foarte mică la nivele de vibraţie joasă ale universului. Dar chiar şi cu astfel de comportament, prin exerciţii asidue din cea mai fragedă pruncie, călătoria astrală era o adevărată meserie pentru ei. Cei care au acaparat puterea au ştiut că „zeii”, adică entităţile astrale, nu se vor amesteca în cele pe care oamenii le vor face pe Pământ. Au ştiut bine asta chiar din activităţile, din călătoriile lor astrale. Şi astfel au creat, fără regrete sau remuşcări, structuri ale puterii – şi subtile, şi grosiere în acelaşi timp – unde arta războiului s-a împletit mereu cu arta „visării lucide”.

Treptat însă lupta brută şi-a rafinat armele, iar mental-astralul a fost abandonat din neputinţa menţinerii formelor ramificate ale acţiunilor astrale (acţiuni care constau în provocarea slăbirii sistemului corporal uman până la întreruperea vieţii umane). Creşterea volumului activităţilor umane creatoare şi distructive în acelaşi timp, a condus şi la necesitatea dezvoltării gândirii umane, ceea ce a diminuat şi mai mult energiile mental-astrale.

Însă călătoria astrală a fost păstrată şi dusă mai departe pe cel puţin două căi:

– pe calea înfiinţării şi perpetuării unor societăţi secrete – vânate mai mult sau mai puţin sau folosite de către oficiali;

– pe calea practicii şi perpetuării în popor, prin învăţături oferite unor oameni de mare putere spirituală, oameni fără rang social, ascunşi în popor sau aflaţi în marginea aşezărilor umane, sub formă de vraci, tămăduitori, solomonari…

Nu am discutat până acum, în cadrul acestui subiect, despre marii ajutători întrupaţi ai popoarelor – cei pe care îi numim în aceste studii moşii popoarelor. Activitatea lor însă s-a bazat pe călătoriile astrale şi au încurajat, în echilibru însă, folosirea ei doar în cazuri absolut necesare, şi numai de către oameni cu destulă experienţă ca spirite întrupate, având şi ei înşişi evoluţie înaintată, fiind la rândul lor, alături de moşi, ajutători spirituali ai popoarelor.

În calitate de urmaşi ai geţilor (dacilor) este necesar să susţinem măcar noi, cei care acceptăm şi înţelegem călătoria astrală – chiar dacă de multe ori doar intuitiv şi nu neapărat practicanţi, faptul că geţii nu au fost nişte sinucigaşi – chiar şi în numele unor zei, în numele unei credinţe într-un zeu atotputernic, bun şi înţelegător. Ideea practicării aruncării semenilor – chiar şi de bună voie – în suliţe, pentru ca sufletul celui decedat astfel să ducă doleanţele semenilor săi către zeu, este întrutotul asemănătoare ideii conform căreia creştinii au fost numiţi canibali de către reprezentanţii altor religii. Exprimarea metaforică a multor lucruri, evenimente, sarcini, etc., era des folosită în trecut, mai ales în cazul popoarelor cu o mare bogăţie de expresie sufletească.

Nici un creştin nu şi-a omorât semenii în deplinătatea puterilor mintale şi a încredinţării religioase că astfel va consuma trupul lui Christos şi sângele său.

Nici geţii nu-şi aruncau semenii în suliţe, dar practicau – aşa cum am mai spus, când era nevoie de cunoaştere aprofundată – călătoria astrală, adică metaforic vorbind: aruncarea sufletului omenesc, sufletului propriu, în suliţele soarelui, ADICĂ: ZBORUL SUFLETULUI CĂTRE UNIVERSUL ÎNCONJURĂTOR, UNDE PRIMUL SĂU PAS ESTE LUMINA SOARELUI…

Ceea ce este cu totul altceva…

Adică, călătorie astrală…

Vis conştient, lucid.

Străinii de poporul get au înţeles ce au putut.

NOI, AZI, AVEM SARCINA DE ONOARE SĂ REABILITĂM MEMORIA PROPRIILOR NOŞTRI STRĂMOŞI.

CARE NU AU FOST NICIDECUM NIŞTE BARBARI.

PRACTICI, ÎNCREDINŢĂRI…

Se fac cursuri pentru a învăţa călătoria astrală. După părerea mea este nevoie de mult simţ al măsurii pentru a oferi o şcoală de calitate. Căci călătoria astrală poate să fie folosită de oameni care au mult bun simţ, dar şi de oameni care îşi doresc să înveţe şi să practice cu perversitate. Este bine că oamenii devin curioşi, înţelegători privind sfera celor nevăzute, în timpurile pe care le trăim, când mulţi rămân în puterea neîncrederii şi băşcăliei naţionale privind orice lucru serios.

Din nefericire, mulţi iau în serios asemenea practici pentru spionaj, pentru a se război din orgoliu şi sete de putere cu cei pe care îi duşmănesc.

Vibraţia medie planetară este în creştere şi mulţi oameni de foarte bună credinţă păşesc pe această cale, astfel încât media celor buni şi paşnici va creşte foarte mult în perioada următoare.

De aceea veţi înţelege reţinerile mele naturale de a nu discuta prea mult, chiar dacă răspund la întrebări în mod delicat. Deschid acest subiect, dar cu amendamentul că îl voi dezbate doar în limitele bunului simţ, iar dacă o fac, este pentru că cititori cu bun simţ şi respect autentic caută răspunsuri la întrebări pe care şi le-au pus de mult timp.

Acest subiect continuă să fie privit ca fiind controversat, neclar. De aceea subiectul ca atare este de multe ori considerat neadevărat, imaginar. Nu vreau să accentuez latura negativă a unor astfel de gândiri. Vreau doar să precizez.

Unii oameni au învăţat să efectueze călătorii astrale în mod conştient, lucid, pas cu pas, prin propria lor voinţă. Alţii o fac spontan – tot atât de natural precum ne este şi alunecarea în somn şi vis. Somn (şi vis) care este o călătorie astrală cu scop natural precis, chiar dacă nu neapărat conştientizat ca atare: atunci când îşi pierde din vibraţia normală, corpul astral ne este atras în regiunea (semisfera, banda, pata, punctul – în funcţie de necesităţile de destin ale fiecărui spirit întrupat) de autostabilizare vibraţională. Amănunte veţi găsi tot în prima detaliere (articol menţionat mai sus) despre călătorii astrale.

După ce are loc echilibrarea vibraţională a corpului astral, el poate să se desfăşoare cu mai multă uşurinţă şi atunci avem în conştientul nostru desfăşurarea a ceea ce numim vis: activitate desfăşurată împreună cu entităţile ajutătoare astrale, cele căre nu au corp fizic, ci sunt întrupate direct în corp astral, şi care ne oferă învăţături legate de desfăşurările noastre viitoare, imediat viitoare sau pe termen mai lung. Conştientul poate reţine sub formă de premoniţie mai multe sau mai puţine elemente, după cum învăţăturile de destin se află în faze preliminare, de mijloc sau finale (experienţă mai puţină, medie sau mare). Cultivarea unei vieţi calme, liniştite, desfăşurată cu curaj şi mai ales încredere în forţele proprii poate conduce la păstrarea unei vibraţii înalte şi astfel la trecerea naturală spre practicarea acestor călătorii astrale, pentru cunoaşterea detaliată a lumii în care trăim.

Călătoria astrală nu a rămas în puterea tuturor oamenilor, mai ales în vremurile de minimă vibraţie planetară. Dar chiar şi în această perioadă, de după începutul creşterii vibraţiei planetare (perioadă pe care o trăim acum), oamenii au impresia că nu pot face faţă oricăror evenimente născute din neînţelegerile dintre ei înşişi: şi astfel îşi pot face rău unii altora, mai mult sau mai puţin conştient. Odată cu creşterea puternică a vibraţiei planetare, pe măsura acumulărilor, în structurile corporale, de materii şi energii de înaltă şi din ce în ce mai înaltă frecvenţă, corpurile noastre astrale se vor energiza din ce în ce mai mult, păstrând activităţile treptat spre conştientul nostru, ordonându-ne treptat etapele de lucru naturale, în desfăşurarea lor naturală. Aceste lucruri sunt necesar a fi luate acum în considerare.

Este bine să avem cunoştinţă de ele, pentru a nu ne speria atunci când corpurile noastre sunt pregătite şi activităţile corpului astral încep să se desfăşoare conştient. Ele vor fi rare la început, dublate de momente în care nu putem avea controlul nostru asupra fenomenelor însoţitoare, chiar dacă suntem deja obişnuiţi cu majoritatea lor. Momentele în care sistemul nostru corporal se află în puncte de maxim sau de minim ne pot strica echilibrul deja cunoscut: punctele de minim ne pot arunca în deznădejde, căci nu mai putem efectua anumite faze, controlabile în perioada imediat anterioară. Punctele de maxim ne pot dovedi că astfel de decorporalizări nu le putem ţine în frâu întotdeauna, acţiuni spontane putând să ne dezorienteze deseori. Toate la un loc ne pot face să ne pierdem încrederea, deşi la mijloc nu sunt decât cunoaşteri şi necunoaşteri.

Tocmai de aceea există ajutători în preajma noastră, întrupaţi în mijlocul nostru, ca oameni, sau ca entităţi astrale (îngerii noştri, aşa cum îi numim în popor), care ne pot ajuta, orienta, susţine. Mai ales în primele reuşite de acest fel, când suntem dezorientaţi de multele texte citite, speriaţi de faptul că mulţi au perceput la trecerea prin „hornul” de deplasare, de ieşire în câmpul planetar, tot felul de entităţi care ne-ar înconjura cu ură, provocându-ne frică, trăgându-ne înapoi.

Am mai discutat şi voi pomeni acest lucru ori de câte ori va veni vorba: hornul nu este decât percepţia clară şi în amănunt a străbaterii sistemului corporal şi câmpurilor aferente corpurilor din sistem, până la detaşarea completă a corpului astral de restul sistemului nostru corporal. Este o percepţie de început, de regulă, atunci când omul nu este obişnuit cu percepţii de acest fel, iar senzorii corpurilor sale înregistrează pas cu pas tot ceea ce se desfăşoară, simţurile fiind acutizate de curiozitate şi în acelaşi timp frica de noutate.

Tot prima dată – sau ori de câte ori facem o pauză lungă în care ne putem dezobişnui de senzaţiile deja avute o dată – se poate percepe un alt fenomen: amprentările pe care le purtăm cu noi, în câmpurile noastre, la diferite nivele de vibraţie. Frica de noutate duce la diminuarea – mică, dar existentă – a vibraţiei corpurilor, în cascadă, la trecerea corpului astral care se detaşează. De aceea, în funcţie de vibraţia medie a fiecărui om în parte, limitele maxime şi minime ale fiecărui segment de vibraţii corespunzătoare fiecărui corp astfel străbătut, determină percepţia unor amprentări de vibraţie mai înaltă sau mai joasă, în funcţie de vibraţia generală a omului. Dar şi a mediului înconjurător, care ne amprentează.

Să detaliez. Dacă omul are o vibraţie generală înaltă, amprentările de vibraţie joasă din mediu sunt stinse, iar percepţiile sunt foarte clare în segmentul înalt: percepe entităţi albe, sidefii, aude sunete de clopoţei – înalte – simte parfumuri de medii pe care le considerăm plăcute. Nimic nu pare a-l ataca, nimic nu pare rău într-o lume calmă, liniştită, un vârtej care oferă încredere şi bucurie de călătorie. Ieşirea este zbor… joacă în infinitul care înconjoară plăcut, tandru şi bucuros… Este către cerul senin, chiar dacă apoi un întuneric relativ pare a ne înconjura: un fel de cer de culoare indigo, în care stelele par la prima vedere mari şi galbene-aurii. Întoarcerea este către Pământ, cu cercetare curioasă, cu bucuria ajutătorilor în jur, cu care face cunoştinţă… deşi simţământul este acela că ne cunoaştem de o viaţă!! Învăţăm că „îngerii” nu au „aripi” şi ni se explică valurile de energii ale câmpurilor lor dense pot fi percepute uneori ca nişte aripi, indiferent dacă îi percepem ca sfere de lumină sau cu forme cunoscute, umane.

Şi mai departe, fiecare va învăţa ceea ce are în destin să înveţe, să aprofundeze, de fapt. Căci suntem pe Pământ pentru a aprofunda multe cunoaşteri pe care le avem deja, pentru a ne ridica calitatea tuturor celor pe care le putem face, gândi, vorbi.

Dacă vibraţia este mai scăzută, o parte din amprentările mediului sau chiar ale noastre, cu propriile noastre frici, temeri, imposibilităţi, potenţiale lipsuri în abilităţi vor rămâne un timp mai îndelungat în câmpul energo-material al fiecărui corp din sistemul propriu. La trecerea plină de reţineri, frici, temeri prin aceste câmpuri percepem toate amprentările – apariţii care iau forme animale, vegetale, umane, asociate fiind unor elemente de mult uitate, dar păstrate în memoriile care se activează rapid, trecând de la una la alta. Se poate percepe ceva asemănător cu mişcarea prin câmpuri, propria deplasare determinând percepţii de mişcare a lor şi impresia de urmărire. Sunetele devin prelungi şi groase, sunetele înalte şi vesele de clopoţei (descrise anterior) devin dangăte lugubre de clopote… Nici clopoţei nu sunt – nici clopote bătând pe-o dungă (a mort, aşa cum suntem obişnuiţi de la bisericile noastre – de altfel o moştenire care vizează exact acest fenomen perceput la limita dintre somn şi trezire): sunt numai sunetele fundamentale ale propriilor noastre corpuri, din care majoritatea nu se percep în mişcarea prin câmpuri, ci se percep doar cele de frecvenţele apropiate de vibraţia pe care o are în acel moment corpul astral al călătorului.

Obişnuinţa cu astfel de călătorie conduce la intrări ulterioare direct în acţiune, fără să mai fie percepute trecerile prin câmpuri. Se ia legătura imediat cu entităţile astrale şi nu se mai sperie de nimic, totul devenind o activitate de rutină.

Întrebări frecvente se referă la modalităţile de intrare în călătorie astrală.

Unii folosesc o respiraţie intensă abdominală, alţii se liniştesc complet, diminuându-şi respiraţia.

Semnele prin care omul se încredinţează de faptul că este „afară” în mod conştient sunt şi ele diferite de la om la om. Daca omul nu se poate situa la "tavan" crede că nu a fost în călătorie astrală, pentru că aşa a auzit sau aşa a citit că se văd alţii. Alţii nu se gândesc la amănuntele acestea şi sunt atenţi la ceea ce văd ei personal, la ceea ce percep pas cu pas.

Unii numesc călătoria astrală "meditaţie" – alţii o numesc direct: călătorie astrală. Este deosebire între meditaţie şi călătorie astrală, căci meditaţia poate să nu fie chiar aşa de profundă şi omul să nu ajungă la detaşare. Dar intrarea în starea cerebrală „alfa” poate declanşa de multe ori un tip de activitate mentală care nu este călătorie astrală, dar în care stare omul poate vedea, cunoaşte multe elemente profunde, pe care cu mintea sa, activând memoriile sale, nu are de unde le cunoaște. Aceasta este o activitate a corpului mental, pe care creierul o poate decodifica în stare de relaxare şi de vibraţie medie ridicată. O activitate care se foloseşte de senzorii acestui corp – corpul mental – şi se echilibrează prin senzorii corpului astral (emoţional), în condiţiile în care acesta din urmă rămâne fix în interiorul sistemului corporal. Se pot percep şi înţelege elemente de mediu natural, social (evenimente trecute, desfăşurate simultan sau viitoare – ale planificărilor sau rezultantelor evenimentelor cumulate ale trecutului şi prezentului).

Aceasta poate fi numită mentalizare, spre deosebire de călătoria astrală sau de gândire.

În meditaţii de multe ori are loc o împletire a activităţii mentale cu activitatea astrală.

Să ne oprim deocamdată aici, reluând cu detalii astfel de discuţii despre mentalizare cu alte prilejuri. Activitatea mentală poate să fie uşor denaturată, datorită faptului că noi, oamenii, ne-am obişnuit să ne imaginăm ceea ce gândim, în viaţa noastră curentă. Este normal şi este foarte bine să facem acest lucru. Dar influenţele unei asemenea activităţi pe care o desfăşurăm în mod normal zilnic, foarte des de-a lungul aceleiaşi zile, rămân întipărite în memorii şi apar astfel influenţe în timpul mentalizării. De asemenea, se asociază ceea ce am citit, cunoscut, văzut şi auzit cu elementele pe care ni le propunem spre cercetare, ceea ce diminuează rata de percepţie a realităţii elementului, evenimentului cercetat. De aceea este bun exerciţiul de meditaţie fără vizualizare, la începuturile activităţii, pe termen chiar îndelungat, dar totuşi nu chiar foarte îndelungat, pentru a nu pierde din vedere ţelul cunoaşterii. O astfel de fază de alungare a cunoaşterii anterioare este punct de referinţă în foarte multe scrieri vechi, dar cunoaşterea acelor oameni din străvechimi nu s-a oprit ci, după un astfel de exerciţiu de durată, de golire momentană a minţii, mentalul s-a curăţat şi omul a putut să fie astfel convins de adevărul celor percepute de el. Astfel ajunge să-şi conducă singur mentalul, percepţiile vizuale şi auditive mentale şi astrale, exact aşa cum azi privind un film înregistrat pe PC, derulându-l înainte şi înapoi pentru a studia amănunte, detalii ale evenimentelor, elementelor cercetate.

De regulă, este bine ca cercetarea noastră să nu se axeze doar pe o latură, un aspect al realităţii studiate, ci să se extindă studiul din multe alte puncte de vedere, pentru ca studiul să se contureze în complexitatea sa, creând un covor bogat reprezentat al elementului studiat.

Iată aşadar că este mai important să explic lucruri care pot aduce liniştirea şi încrederea omului cercetător, pentru momentul în care acest eveniment se petrece în mod natural, decât să încerc să ofer lecţii care pot să nu fie de folos majorităţii cititorilor mei. Este deosebit de important să oferim cunoaştere şi liniştire sufletului omenesc, încurajându-l pe calea experienţelor sale naturale. Vom mai discuta despre acest subiect, în detaliu, studiind istoric folosirea călătoriei astrale în etapele cele mai importante ale omenirii.