După goana trenului și zborul telecabinei care ne duce spre ”creierul” munților…
1. Vedere generală Frumusețea așezărilor din inima pădurilor…
…revăd locurile atât de dragi, binecunoscute mie de mii de ani, din mai multe întrupări petrecute în munții ce încă mai păstrează flacăra ”hiperboreană”…
Nu degeaba zic și eu ”creierul” munților, căci nu numai că e ”creștetul” munților, dar acolo sus se păstrează amprenta gândirilor și înfăptuirilor străbunilor noștri, sub îndrumările Moșilor neamului nostru.
3. Drumul spre ”creierul” munților este atât de variat și frumos în aerul tare al dimineții, încât nu știu la ce să mă uit mai întâi, la ce să mă bucur mai mult în cele câteva minute de drum cu telecabina…
4. Mesajul străbunilor noștri.. Văzătorul și nevăzătorul a căror destine se împletesc atât de frumos în mesajul lor de milenii: ”Atunci când văzătorul va vedea cu ochii trupului lui ceea ce vede orbul cu ochii minții lui, iar când nevăzătorul va vedea în mintea lui ceea ce vede văzătorul cu ochii trupului, atunci poporul își va fi încheiat destinul vremurilor grele”…
Mesajul geților ca popor în lumea pământeană nu înseamnă terminarea vieții poporului – departe suntem de așa ceva – ci înseamnă trecerea lui pe un alt nivel, superior, adică urcarea pe un nivel mult mai înalt, pornind de la revenirea la vremurile mental-astrale din străvechimi…
Geții nu-și numeau ”o țară” pentru că pământurile cu toate ale lor: ape, ceruri, viețuitoare, nu erau, nu sunt și nu vor fi în veci ale oamenilor, ci ale lor înșile.
Numeau doar oamenii: se numeau pe ei înșiși, și numeau semenii lor după cum se numeau ei înșiși, fiecare după sufletul neamului lor, din rădăcinile pe care încă nu și le uitaseră. Dar știau că sub împingerea vremurilor aveau să uite cu toții, iar asta era în legea firii cerești. Și tot ceea ce lucraseră în ultimele mii de ani, cu încredere în destinul propriului popor, cu abnegație și drag de neamul lor și de orice alt neam, avea să le stea și să le susțină viața până când alte vremuri, promise și știute din străvechimi că nu aveau cum să fie altfel, aveau să fie descoperite: privite cu aceiași ochi – dar înțelese în profunzimile lor așa cum uitaseră că le-au mai știut cândva. Știau că MoșTenirea: adică Ținerea de minte de la Moși venea ca și Moșii înșiși, din facerea Lumii omenești – ca orice altă Facere din Nemuritorii Coborâtori din Cerurile veșnic Înalt-Luminoase. Și iar cele Coborâtoare din Facerile străvechi aveau să le aducă ușurare tuturor – oameni și celelalte viețuitoare de pretutindeni, dar tot așa și mișcării aerului, suflului Pământului. Făceau dintotdeauna clar diferența dintre: pe de o parte tot ce se vedea deasupra capului cu ochii trupului până la stele și dincolo de ele și, pe de altă parte, lumile, realitățile cunoscute din străbuni și conduse de mai marii Moșilor, de unde își trăgeau cu toții Lumina Cunoașterii mersului lumii lor și a tuturor celor care trăiau în, și între stele, pe pământurile cu viețuitoarele lor, acolo unde își duceau viața. Căci pretutindeni sunt și ființe asemenea lor, și ființe asemenea ajutătorilor lor cerești, ființe zburătoare luminoase și mereu frumoase.
5. Splendoarea munților sub soarele dimineții de mai…
Să ne reamintim câte ceva din cele pe care le-am mai discutat cândva pe aici și prin alte comentarii de pe internet: din scrierile care ne-au rămas din antichitate știm că despre Dacia se spunea că este țara în care curgea vinul, laptele și mierea. Iar noi, acum, știind că pământurile erau variate și bogate, știind că oamenii erau gospodari, am luat-o ad literam – deși există o literatură metafizică extrem de veche și de foarte înaltă valoare, îmbogățită secol după secol, în care se spune clar ce însemna acest mesaj – o metaforizare a cunoașterilor oamenilor din acele vremuri:
1. VINUL…
Reprezenta știința de zi cu zi a poporului, a fiecărui om în parte, obținută și îmbogățită, întărită permanent, până la plecarea Moșilor, prin călătorii astrale proprii, prin care fiecare om își împrospăta cunoașterea și doar primeau de două ori pe an îndrumări de la Moși, pe măsura schimbării lumii sub puterea schimbării vremurilor…
Era o ”băutură” de fiecare zi pentru fiecare om, cum spuneam, pe care îndrumările cereau să o ferească de migratori, dacă unii dintre ei ar fi ajuns în inima poporului get fără învoirea lui. Mai târziu vinul, consumat în echilibru, cu măsură bine înțeleasă atunci – dar din nefericire nu și mai târziu, după anii 1000-1500 – era cunoscut deja în anii de după venirea lui Iisus Hristos, în alte popoare ca fiind băutura elitei religioase și laice deopotrivă și a rămas așa în continuare la sufiți, la cunoscătorii kabballei sau în templierism.
În asemenea condiții trebuie să înțelegem că cele cunoscute ca fiind măsură punitivă pentru popor: tăierea viței-de-vie în timpul regelui Burebista – nu sunt de loc adevărate. Și eu am făcut greșeala să cred că aceste lucruri erau adevărate până când am aflat adevărul și am cunoscut lucrări în care se aducea la cunoștința noastră aceste adevăruri antice. În asemenea context, adevărul dacilor (geților) cu privire la acest aspect se referă la ceva ce noi deja știm de mai mult timp: pe de o parte retragerea Călătorilor Moșilor în așezări, atunci când pregătirile poporului pentru noua epocă luaseră sfârșit, nemaiavând nevoie de alte îndrumări în preajma primelor migrații, încă din mileniul III î.H. O parte dintre Moși s-au retras din toate popoarele lumii, iar la noi au rămas încă o vreme, pentru pregătirile necesare următoarei perioade necesare nouă, după care o altă parte au mai venit din când în când (ca peste tot, pe toate continentele) pentru a efectua echilibrări vibraționale planetare, acolo unde variațiile erau prea mari – astfel negative și pentru oameni, și pentru biosistemul planetei – ca urmare a războaielor care se răspândeau peste tot. Apoi acei Moși care aveau sarcini sociale în continuare, au intrat în conducerile poporului, așa cum știm deja acum din studiile anterioare, pentru pregătirea romanilor și geților în vederea reorientării migratorilor de jur împrejurul teritoriilor din inima popoarelor trace. Țara aceasta trebuia protejată de vremuri și de oameni dezorientați, era țara cu pământurile cele mai echilibrate vibrațional între Alpi și Urali, urmând să fie păstrătoarea cunoașterilor profunde ale oamenilor din vechime. Acest ținut era deja cunoscut sub numele de Dacia Hiperboreană: adică locul unde se mai aflau în plină – și deplină – sarcină Moșii popoarelor dintre Alpi și Urali.
6. Doi ”monștri” gata de bătaie…
2. LAPTELE…
Simboliza știința legilor revelate: și să vedem ce însemna asta.
Erau legi întocmite special pentru multe popoare - cele care erau formate (sau erau în curs de formare) din grupuri de migratori, care pierduseră legătura cu popoarele lor natale, dar păstrau cu sfințenie încă legile primite în trecutul lor din partea Moșilor lor de popor. Popoarele din care nu plecaseră grupuri de migratori (așa cum era poporul get) păstrau nu numai anumite ”legi”: ei păstrau TOATE cunoașterile proprii și cele primite de la Moși de-a lungul timpului, nu numai cele care pentru alții erau esențiale. Dar cu timpul, cu schimbarea lumii pretutindeni: de la pace universală la război, de la libertate la sclavie, s-a dovedit deosebit de util să se constituie și pentru geți un set de îndrumări generale, de legi. Geții au format un asemenea set de legi nu neapărat pentru ei la acel moment, cât pentru romanii care s-au pregătit să trăiască în mijlocul geților: au fost vestitele Legi Belagine, care au rămas în sufletul poporului astfel format din împletirea vieților romanilor cu geții. Dar să nu uităm acest aspect, ele ființau în mod mult mai extins – mult mai detaliat decât ceea ce conțineau scurtele liste din papirusurile care circulaseră în Roma antică. În acest fel a rămas esența lor, ajunsă și la noi, urmașii lor, deși toate extinse, detaliate, au rămas în memoria poporului sub formă de tradiții – acele tradiții adevărate, care din nefericire pe alocuri s-au împletit cu obiceiuri preluate de-a lungul timpului de la alte popoare.
Desigur și acesta este un subiect de dezvoltat cândva…
7. Familia getică: Tatăl privind spre Peștera păstrătoare de minunile cunoașterii poporului întreg… Mama și Copilul lor – Învățătoarea pentru moștenitorul Tradiției Primordiale…
3. Mierea…
Mierea simboliza cea ma înălțată formă, cea mai profundă, de înțelepciune a lumii: știința normelor sapiențiale – așa cum a formulat atât de frumos Rene Guenon în scrierile dumnealui! Înțelepciunea geților era recunoscută în cele patru zări, considerându-se că dacii (așa cum erau geții numiți de romani) erau cei mai înțelepți dintre toate popoarele de sorginte tracică.
Și așa au rămas, viteji și înțelepți, de-a lungul secolelor…
Nu știm, nu înțelegem în ce consta înțelepciunea dacilor pentru că ni s-a luat cunoașterea străveche (și ce a mai rămas este distrus sistematic în continuare, așa cum s-au petrecut din anii 2000 încoace la Peștera Ialomicioarei și templul dacic de la Șinca Veche). Iar azi nu suntem în stare decât să spunem că am preluat de la alte popoare ceea ce de fapt era cunoașterea noastră de popor – așa cum comună a fost pentru toate popoarele, cu caracteristicile specifice originilor, dar cu esență comună tuturor: obținută prin percepții proprii fiecărui om și folosită intens sub îndrumarea Moșilor pământeni.
8. Vedere spre Padina și Peștera Ialomicioarei
Să ne iertăm totuși ”cozile de topor” din neam… și să așteptăm cuminți vremurile adevărului reamintit din vremurile dovedit a fi doar temporar uitate…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu