Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degrabă de păsările care i-au cântat la ferestre... de florile care i-au crescut în fața ochilor, dimineață după dimineață, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsă, de îngerii care i-au vorbit întotdeauna despre Moșii pământurilor străvechi și despre tainele ascunse ale omului mereu căutător în trecuturile sale, în prezentul său și în viitorul către care se îndreaptă cu încredere, străbătând valurile eternităților...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

sâmbătă, 17 aprilie 2021

33. ALTE RĂSPUNSURI LA ÎNTREBĂRI


1. AȘEZAREA GEȚILOR ȘI URMAȘILOR LOR ÎN TERITORII

În lucrările privind trecerea în revistă a evenimentelor istorice pe teritoriile geților am discutat despre faptul că teritoriile cele mai bune – din punct de vedere vibrațional – pentru această ramură a neamurilor tracice, coborâtoare din Moșii pământului chiar pe teritoriile de naștere a noilor generații umane de după ultima glaciațiune (potopul biblic), sunt cele dintre Subcarpații sudici (numiți chiar Getici uneori), și în nord apele Iza și Mara. Pentru că vibrația dintre Dunăre și subcarpați (pe linia care intră pe la Cazane și merge pe linia subcarpaților până la gurile Dunării) – nu este o vibrație optimă pentru ramura tracilor carpatini, nordici, ci pentru alte neamuri de traci sudici și migratorii slavi care au venit din nordul Dunării și s-au stabilit în sudul Dunării. Nu am intrat în studiul lor deocamdată, doar știu că au migrat în schimb grupuri de munteni în sudul subcarpaților, cu prilejul războaielor cu turcii, deși la începuturi au rămas și grupuri de traci (daci) care locuiau dintotdeauna în Țara de Jos, numită apoi Valahia așa cum spun unii istorici, însă tracii sudici se numeau chiar pe ei înșiși blahi, vlahi. Tracii sudici s-au reunit cu grupurile slave migratoare și au format populațiile bulgare – așadar de fapt traco-bulgare, aș zice că e bine să îi știm așa, traci fiind în sud și vest în special, chiar dacă rare populații tracice au fost peste tot, până în Macedonia și actuala Grecie. Geții erau oamenii de la munte și dintre munți: în nord până pe versații de nord-est ai Carpaților Păduroși și spre sud pe un arc carpatic larg, iar în estul lor populații până dincolo de Prut (Prutul fiind din vechime râu interior al geților), apoi populații mai rare între Nistru și până la Nipru la început, până la migrații, apoi s-au retras sub îndrumarea Moșilor spre Carpați, când au început migrațiile.

Așadar, nu toate populațiile din Muntenia actuală sunt coborâtoare din geți; în timp au coborât din munți multe formațiuni înarmate pentru apărarea pământurilor de otomani, în sprijinul fraților până la Dunăre. Mulți nu s-au mai întors, întemeind familii și așezări apărate în condiții de șes, însă au păstrat structuri de apărare în munții apropiați pentru orice eventualitate, știind că în câmpie vulnerabilitatea era mai mare și era mai bine să nu fie lăsați dușmanii să avanseze mult în câmpie, unde otomanii erau mai avantajați de teren prin desfășurarea armatelor foarte mari. Așadar la început au fost gândite toate posibilitățile, însă cu timpul atenția voievozilor s-a concentrat la Dunăre. Dar dacă Dacia ar fi rămas la Subcarpați, pe linia aceea ar fi rămas turcii, însă a fost mai puternică dorința de a ajuta frații sudici și istoria s-a scris așa cum știm acum. Tocmai de aceea să știm și să reținem că populațiile din sudul munților au avut la începuturi origini tracice, dar nici ei nu erau ai pământului, ci veniți din Balcani, din alte vibrații. Astfel teritoriile dintre Subcarpați și Dunăre au fost bune, optime doar pentru slavi: desigur nici ei nu erau ai pământurilor locale, dar Moșii au lăsat să treacă de armatele reunite geto-romane doar acele grupuri de migratori care se potriveau acestor locuri: numai ei ar fi putut ajuta populațiile de traci ajunse conjunctural pe acest teritoriu. Practic acest teritoriu este populat de o sumă de urmași ai tracilor sudici, ai slavilor migratori și ai turcilor infiltrați din sudul Dunării către nord sau ajunși prin mișcări politice din partea Porții Otomane. 

Bulgarii nu au fost niciodată bătăioși – deci nu pentru apărare au fost lăsați de Moși să treacă, ci pentru vibrația lor ca spirite întrupate, oameni buni, muncitori, dedicați vieții, cum erau și tracii de aici: dar tracii au tras către frații lor din nord și cum frica i-au cotropit înaintea otomanilor, în majoritate au fugit către nord și istoria s-a scris așa și nu altfel… Într-un fel le-a fost relativ ușor otomanilor să cucerească pe bulgari, dar li s-a înfundat cu vlahii, valahii… 

Dacă lucrurile nu ar fi stat așa, și cu toții ar fi urcat în munți, desigur nu ar fi fost trei țări române, ci un singur popor peste toată întinderea Ardealului și Moldovei la un loc cu teritoriile până la Nistru, bătăliile moldovenilor nu ar fi fost pe cetățile Chilia și Cetatea Albă, ci mai curând pe regiunea numită azi Transnistria (adică dintre râurile Nistru și Bug), iar Ștefan cel Mare ar fi avut puterea să întărească linia nistreană în loc să construiască cetatea Chilia.

De unguri nici vorbă să fi rămas în Transilvania sau să fi putut cuceri ceva între Tisa și Carpații Orientali dacă poporul ar fi rămas pe locurile sale ancestrale în totalitate. Ar fi fost buni gospodari din Țara Făgărașilor și Țara Bârsei până în Maramureș și Bucovina, deci practic așa cum au sfătuit și Moșii, însă lucrurile nu au stat de loc așa, din nefericire. Dar la sfatul Moșilor, prin sihaștrii de pretutindeni, Mihai Viteazul a pornit acțiunea de reunire a românilor de pretutindeni – au gândit-o tot așa și voievozii Moldoveni, căci unii voievozi munteni au ajuns pe alocuri să trădeze cu turcii, doar pentru a nu-și pierde prerogativele voievodale: dacă atunci, pe vremea lui Ștefan cel Mare, românii s-ar fi unit sub conducerea lui Ștefan, altfel s-ar fi scris istoria noastră. Sunt multe pe care nu le învățăm la școală decât dacă sunt profesorii mai sufletiști și povestesc elevilor lor mai multe dincolo de buchea cărții…

Tăria românilor – care ar fi rămas cu numele de daci sau geți – ar fi apărat granițele vestice și estice deopotrivă, dacă ar fi rămas o putere centralizată. Împărțirea s-a datorat fricii de otomani în principal: în loc să se țină cu dinții de teritoriile sudice, s-ar fi concentrat pe teritoriul lăsat în sfătuire de la Moși coborâre. De aici și lipsa de coeziune a tuturor politicilor până în zilele noastre. 

2. ACTIVITĂȚILE ASTRALE ALE GEȚILOR ȘI URMAȘILOR LOR

Moșii nu au fost singurii ajutători ai omenirii. Avem ajutători astrali de destin: personali, de grup spiritual propriu (cu care am venit cândva pe Pământ din alte părți ale universului, din alte universuri), de grup spiritual de întrupare (cei ce venim cam în același timp la întrupare, cu liniile de destin propriu strâns împletite). Geții au ținut permanent legătura cu ajutătorii astrali de popor, prin ceea ce numim azi activitate mentală, dar erau vestiți prin activitățile lor astrale: ceea ce numim azi călătorii astrale, de unde li s-a tras și confuzia de mare anvergură care se păstrează până în zilele noastre; chiar dacă am mai scris pe ici și colo, este cazul să punctez din nou acum, pentru cei ce nu au mai citit, că este un mit cu totul neadevărat faptul că dacii își aruncau tinerii în furci de pe o înălțime, pentru ca ei să ducă mesajul dorințelor oamenilor marelui lor zeu Zalmoxis. Acest lucru este, după cum tot discutăm de atâta vreme, total înafara oricărei discuții, întrucât Zalmoxis era în mijlocul oamenilor, iar pe de altă parte nu era cel care să dorească să fie rugat de oameni, să accepte sacrificii, tocmai el care lucra cu zel pentru evitarea războiului între oameni. Aici era vorba despre ARUNCAREA OMULUI ÎN SULIȚELE SOARELUI, ADICĂ ZVÂCNIREA OMULUI, A CORPULUI SĂU ASTRAL ÎNAFARA SISTEMULUI SĂU CORPORAL, ÎN VEDEREA EFECTUĂRII DE CERCETĂRI PROPRII PENTRU ADAPTAREA DIN TIMP LA SCHIMBĂRILE URIAȘE CARE AVEAU LOC. În vremurile despre care discutăm, puterea oamenilor, în general, era foarte mică, dar ajutătorii planetari, întrupați ca ajutători după cum am discutat, Călători, Învățători, Măiaștri, dar și oameni simpli în mijlocul poporului, aveau putere suficient de mare pentru astfel de manifestări și ofereau permanent îndrumări oamenilor, pe loc, ori de câte ori era vorba despre schimbări evidente. Schimbările erau cercetate prin simțirea directă a radiațiilor cosmice, a particularităților de lumină, sunet și vibrație fundamentală care arătau drumul pe care oamenii se aflau, în ce moment al acestor schimbări se aflau și în ce moment era necesar să pună în aplicație seturile de activități care erau pregătite, cunoscute bine deja, erau în cunoașterile lor de mult timp, care să ordoneze lucrurile în propria lor țară. Călătoria astrală era aceea despre care vorbeam în studiile anterioare că era ajutată prin acele stabilizatoare vibraționale: plăci așezate sub podele sau în pământ pentru suprafețele din exteriorul clădirilor, din apropierea lor, pentru a avea o continuitate în stabilizarea vibrațională a întregii zone. În virtutea aceluiași scop, se foloseau vestitele brățări getice, dacice, precum și multe alte instrumente de același fel menționate în aceste studii. Înafara studiilor energo-vibraționale, se ținea legătura permanentă cu entitățile ajutătoare de destin, de diverse grupări, entitățile ajutătoare ale planetei și ale grupului local de stele și planete. Deci nu numai cu Moșii, ceea ce nu-i excludeau dintre entități, sau oameni ajutători, atunci când Moșii erau în diferite lucrări proprii pe alte meleaguri, întotdeauna a existat o conlucrare de la distanță în toți cercetătorii și toți ajutătorii, întrupați cu corp fizic de manifestare, sau cu corp astral de manifestare, sau entități dimensionale și interdimensionale. 

Activitățile astrale ale oamenilor din popor, crescuți în legile vechiului popor strămoșesc, sunt cunoscute de puțini azi, dar din ce în ce mai mulți în viitorul apropiat: și nu numai în cazul bătăliilor, așa cum am specificat în studiile acestea (și le voi dedica un capitol aparte în Studiile Istorice de pe site), ci și în cazul oricărui deces. Nu toți oamenii au puterea de a se orienta rapid în timpul decesului, când este vorba despre accidente mortale sau de decesul după boli dureroase. În trecut, dar și azi, moartea ultra-agresivă în toiul unor lupte, în avânt de acțiune de apărare, conduce la dezorientarea întrupaților și continuarea unor asemenea manifestări scurt timp după deces: de aici și ideea destul de populară că deasupra oamenilor se bat îngerii buni cu demonii. Desigur, ajutătorii astrali liniștesc sufletele combatanților, dar la astfel de acțiuni liniștitoare participă, în mod conștient sau ca activități astrale pe timpul somnului, și oameni cu capacități native astrale care învață să desfășoare coerent și conștient asemenea acțiuni: mai întâi participă ca observatori (chiar am cunoscut pe cineva care avea puterea pe sarcină să observe pentru experiență personală în aceste timpuri, în aceste vibrații planetare), apoi cu intervenții învățate anterior și acum, pe Pământ, oameni care sunt în curs de consolidare, de întărire și aprofundare a experienței lor de ajutător. 

Deci nu pentru că îngerii personali nu ar fi putut să-i liniștească pe acești destrupați, ci pentru că noi, cei cu corp fizic, în călătorie astrală, trebuie să ne întărim și simțirile, și derularea acțiunilor care nu sunt atât de simple cum am crede la prima vedere: se folosesc vibrații de un anumit fel, cu o anumită putere de răspândire, astfel încât să nu liniștească de tot și combatanții fizici, căci este experiența lor de războinici. Derularea hotărârilor oamenilor în vremurile pe care le trăiesc este deosebit de importantă pentru ei, este liberul lor arbitru să lupte sau nu, este sarcina lor de destin să-și hotărască acțiunile sau, în cazul sclaviei armate (să nu uităm că erau furați copii pentru a-i crește luptători împotriva neamului lor), era destinul lor să trăiască sclvia de acest fel, pentru ca în situații complementare (de stăpâni, de autorități laice sau religioase) să nu mai folosească  asemenea feluri de obligativități în societățile lor. 

Faptul că sufletele sunt liniștite se crede că cei ajutați astfel ar părăsi acest univers, dar necesitățile de destin le cer să rămână aici, absolut toți cei ce rămân ca entități astrale în urma decesului, rămân în jurul celor rămași cu corp fizic de manifestare: nu părăsesc acest univers, ci rămân aici, în spațiile fizice, ca ajutători mai departe, ceea ce fac ele sunt sarcinile lor de destin – pentru familie, societatea din care au plecat, grupul propriu de întrupare sau blocul spiritual cu care au venit pe Pământ. 

ȘI ACUM REVENIND LA MOȘI ȘI LA RETRAGEREA LOR DIN SOCIETĂȚILE UMANE

Moșii au început să se retragă treptat începând cu anii 700 d.H. în Dacia – în alte părți ale lumii retragerea lor s-a făcut treptat, începând cu mileniul III d.H. La noi, Moșii s-au retras treptat între anii 700-1000 d.H., adică după terminarea sarcinilor lor directe față de populațiile locale. Oamenii trebuiau să-și urmeze hotărârile și manifestările vremurilor, așa cum altfel nu putea fi în condițiile atipice pentru care spiritele umane (spirite care s-au întrupat în specia umană) au venit pe Pământ. Metafizica ne învață să privim lucrurile pe de o parte în esența lor de învățături spirituale, după cum curg necesitățile acestor învățături. Moșii nu au fost niciodată apărători părtinitori, ci ajutători universali, indiferent ce spirite evoluează pe planetă. Legea transcendenței primordiale, prin care s-au creat corporalitățile tuturor speciilor planetare, ne arată că întreaga galaxie susține, din planificări mult anterioare formării ei, corporalitățile stelei și planetei – respectiv Soarele și Pământul, dar toate macrostructurile sistemului nostru stelar (din care face parte și Soarele cu planetele lui) deci toate sunt croite astfel încât să facă față unei forme de evoluție extrem de complexe, dar atipice, despre care am discutat foarte des în aceste studii. Atipic pentru Pământ a însemnat:

– o planetă cu mult mai multe continente – în loc de un singur continent care ar fi fost suficient pentru o lume umană tipică;

– o mulțime uriașă de specii ale biosistemului planetar, în loc de o mulțime mult mai mică de specii cu foarte puține subspecii;

– o specie umană cu o singură rasă, o singură formă de corporalitate, deci unde specia = rasă nu s-ar mai numi decât specie – cum ar fi fost majoritatea speciilor planetare;

– o formațiune spirituală a cărei componență, și ea tipică pentru toate planetele din această galaxie care adăpostesc evoluțiile unor creatori avansați aflați în curs de universalizare, așa cum sunt și rezidenții umani: adică formată din spirite rezidente primare, spirite în evoluții galactice – numai dacă le era lor nevoie de trăiri pe Pământ, precum și ajutători secundari și coordonatori de evoluții, monade centrale (sau Fii de Dumnezeu). 

Așadar printre grupurile spirituale nu s-ar afla și blocurile spirituale piramidale care vin din zona a II-a a universului, cu foarte puțină experiență în aceste locuri din univers (spre deosebire de galactici, secundari și centrali care sunt ajutători avansați, cunoscători ai vieții care se poate derula aici, pe orice planetă din aceste locuri din univers); aceste blocuri spirituale piramidale dau tonul tuturor evoluțiilor de pe planetă, de pe Pământ: pentru că aceste spirite sunt evoluate, dar se întorc uneori în zona I unde și-au început evoluțiile creatoare conștiente avansate, pe de o parte pentru a-și corecta manifestările învechite agresive sau vegetative pe care le-au avut cândva pe aceste meleaguri, pe de altă parte să-și cunoască puterile cu care se orientează și se adaptează la condiții grele, atunci când vibrația medie planetară ajunge la limitele cele mai joase; dar și apoi, când vibrația începe să crească, au loc variații extrem de puternice, așa cum nu se mai petrec decât în astfel de condiții aici, în situația unor evoluții atipice; corporalitatea pe care o au la dispoziție (corporalitatea umană) le este drastic restrânsă, iar influențele biosistemului extrem de numeros, atipic de numeros, extrem de puternic și agresiv, pentru a se putea apăra împotriva agresivității acestor oameni. Societatea așa cum o știm noi acum, și o știm extrem de agresivă în toate aspectele ei, este suportată de planetă prin toate felurile atipice de existență, de trăire. 

Moșii creează condiții de echilibrare a trăirilor tuturor pe planetă, însă numai atunci când este nevoie, și dânșii simt bine momentele în care trebuie să intervină, prin echilibrarea vibrației: parțial (pe regiuni ale planetei) și/sau total, pentru întreaga planetă. Ei păstrează astfel toată planeta în echilibru și estompează efectele acțiunilor oamenilor pentru planetă și biosistem, puternic afectate de agresivitatea lor: prin vânătoare, războaie, activitatea industrială anormal dezvoltată din motive pur egoiste și nu altfel; dar să nu uităm nici gândurile și emoțiile noastre de multe ori extrem de agresive, de care nu ne dăm seama de multe ori, iar când ne dăm seama – nu înțelegem cât de mult afectează viața planetei. 

Cu toate acestea este bine să reținem faptul că asemenea evoluții sunt deosebit de necesare tuturor spiritelor pentru continuarea corectă și armonioasă a evoluțiilor lor. Evoluțiile regresive (adică ale acestor spirite care vin din vibrații foarte înalte aici, unde vibrația universului este foarte joasă) sunt gura de oxigen pentru evoluțiile progresive (ale lor și ale tuturor celorlalți întrupați: de la un nivel de vibrație – la mereu alt nivel, superior). Toate grupurile de evoluanți sunt ajutate în multe feluri de către ajutători întrupați lângă ei, apoi de entități astrale, dimensionale și interdimensionale, coordonatori de evoluții: toate formele de ajutor stau la baza învățăturilor lor de ajutători, pentru toate formele de ajutor pe care îl vor oferi altor generații de evoluanți cărora ei înșiși le vor fi ajutători în eternitate. 

O astfel de epocă grea pe care o trăim acum este încadrată de două perioade de condiții echilibrate, atunci când vibrația planetară este înaltă și foarte înaltă. Deci perioada net atipică de comportament uman greu de suportat este foarte scurtă la scară planetară, dar suficientă pentru ca spiritele din aceste blocuri piramidale să-și împlinească toate sarcinile cu care au venit pe Pământ. Și ceea ce este cel mai important lucru pentru toți, pentru toate viețuitoarele planetei, este ajutorul pentru a depăși cu succes această perioadă, ajutor care vine din toate părțile, așa cum am discutat mai sus. 

Contrar unor păreri, nu se pierde nimic din cunoaștere pentru oameni în orice epocă a acestor vremuri grele: fiecare grup spiritual își poate face orice fel de sarcini are nevoie întrucât viața noastră eternă ne permite astfel de bucle de comportament, iar pe de altă parte este și o întărire a creativității la acest nivel de vibrație a universului. Iar Moșii și-au făcut datoria, cu mult drag și înțelegere pentru toți, învățându-ne cum să ne adaptăm cunoașterea pe care o avem, cum să ne ajutăm unii pe alții de la o perioadă la alta.

Recunoștința noastră este maximă, întotdeauna! 

În consecință, să nu mai acuzăm Moșii că nu ar fi ajutat la realizarea dreptății pe Pământ, că nu s-ar implica în bunăstarea oamenilor. Dânșii ne-au oferit toate posibilitățile de cunoaștere, am explicat pe larg în toate articolele anterioare (etichetele: Poveștile geților, Platoul munților Bucegi și Peștera Ialomicioarei). Să ne amintim cât de echilibrată, complexă și frumoasă în complexitatea ei a fost (și va fi în viitorul foarte apropiat) viața oamenilor, a întregului biosistem planetar. Vom putea înțelege că nimic nu a ”scăpat de sub control” dar nu un ”control” care să se ridice deasupra liberului arbitru al evoluanților, dar au fost întotdeauna estompate efectele acțiunilor oamenilor asupra lor însuși (să reținem asta) și asupra întregului mediu planetar.

Desigur toate au fost așa cum știm că au fost: grele, urâte, îngrozitoare din atâtea puncte de vedere… Mereu însă noi valuri de spirite din blocurile piramidale intră la întrupare: nu au fost mereu aceleași spirite care să nu-și fi învățat ”lecția” vieților lor anterioare. Ele se ajută între ele, se influențează, cad, se ridică, fac lucruri bune sau rele: toate vor fi cunoscute, analizate și corectate în viitorul evoluțiilor lor. Așadar greșesc cei care spun că omenirea nu a învățat din toate cele trăite, întrupare după întrupare. Mulți fac confuzii, alții le preiau și le poartă mai departe – puțini știu că de fapt nu avem decât 2 vieți în această perioadă foarte grea (de la sfârșitul mileniului IV î.H până în prezent). Numai ajutătorii planetari fac întrupare după întrupare, căci ei au putere energetică mare, experiență bine consolidată de folosire a acestei puteri, ei au și sarcini extinse pentru a participa la echilibrări vibraționale în situații grele prin echilibrul lor emoțional, prin faptul că ei pot să nu urască, pot să liniștească oamenii din jurul lor, pot să muncească cu drag, dând exemplu oamenilor comozi. Vom mai discuta despre aceste aspecte în studiile viitoare. 

Da, suntem la sfârșitul acestei perioade grele, deja blocurile spirituale piramidale se pregătesc de plecare și încep să se pregătească alte grupuri spirituale, spirite bune și blânde, creative, cuminți și ajutate să restaureze pacea mondială, astfel încât în maximum 100 de ani de la schimbarea vremurilor totul să se vadă clar că merge spre echilibrarea și instaurarea armoniilor universale în trăirile umane și în general planetare. 

9 comentarii:

simona spunea...

Deci daca getii nu descalecau in Valahia ,alta ar fi fost soarta noastra ca si popor ? Transilvania si Moldova toata ar fi fost o tara ? Iar pe teritoriul valah ar fi locuit bulgarii ? Asa o fi ,dar ce era Romania fara Dunare ? Dunarea nu e doar un fluviu ,e si ceva care delimiteaza ,e o granita.Stim sigur ca ADN-ul nostru al romanilor e cel mai apropiat de bulgari ,simplu cand au venit s-au contopit cu tracii care locuiau la sud de Dunare . Datele despre noi si bulgari sunt cam in ceata . Istoria ne spune de luptele dintre noi ,apoi brusc apar turcii si bulgarii sunt cuceriti . Dar Cristiana daca getii nu ar fi locuit in Valahia atunci turcii ar fi cucerit usor vestul ;sarbii si bulgarii erau pasalic ,ungurii n-ar fi avut Transilvania sub papuc ,deci nu i-ar fi aparat muntii si nici valahii si ar fi incasat-o in plin ( cum s-a intamplat cu noi ) de la turci .
Si totusi de ce nu a dainuit unirea facuta de Mihai viteazul ? A fost doar o repetitie ?

simona spunea...

Deci ajutatorii nostri de destin cu care am venit pe Terra sunt inca cu noi aici ?
Cand vom pleca inapoi ,in zona din care venim ,ajutatorii de destin ne vor insotii din nou ?
Pana sa ajungem acasa o sa mai facem intrupari si pe alte planete . daca da ,intruparile vor fi tot atipice ?
Stiam ca avem ajutatori din randul celor care au luptat pt tara,dar acestea fiind spirite evoluate ,puternice ,dar nu mi-am imaginat ca unii mai raman pe Pamant ca si ajutatori ,credeam ca dupa moarte sufletul merge in astral ?!
Draga mea de cand avem noi liberul albitru sa luptam sau nu ? Daca se porneste razboiul astia fac incorporari ,vrei nu vrei lupti ,n-o faci legea martiala te mananca si daca fac ce-a facut Hitler zbori in linia intai .Da te poti lasa impuscat si basta .

simona spunea...

Cum ai denumi tu ce traim noi azi pe Pamant ? Nu stiu daca s-a mai intamplat vreodata ca o masa atat de mare de oameni sa fie antrenata in aceiasi actiune .Azi se pregateste o schimbare NEW AGE bate la usa . Unii dintre noi respingem ,altii acceptam ,altii nu constientizeaza .
Sunt foarte debusolata ,daca luptam cu sistemul si daca castigam si nu asociem moralitatea in creearea unei organizari sociale pt OM ,se vor sui unii pe umerii nostri si istoria se va repeta .Daca acceptam cu capul plecat ce ni se pregateste viitorul va arata sumbru . As vrea sa fiu mai inteleapta ,mai inteligenta sa pot intelege in profunzime ce traiesc azi .
Stim ca pt a evolua spiritele umane au nevoie de evenimente atipice . Poate ar trebui sa ma strunesc ,mi se spune mereu ca noi nu putem schimba lumea . Atunci pt ce avem liberul albitru ? Pt a decide daca ne lasam omorati in razboi decat sa luptam .Nu-i buna nici o varianta ,trebuie sa existe o alta cale .Ca trebuie sa ne schimbam e cert ,dar nu cum gandesc anticristii .Nimeni nu vorbeste de saracii lumii si doamne cati is .

Cristiana spunea...

1. Atenție, geții nu au descălecat în Valahia: geții sunt oamenii pământului, coborâtori din Moșii pământului, vechi din generație în generație de milioane de ani aici: nu au fost migratori. Nici tracii care s-au împrăștiat prin sud nu au fost migratori, ci tot oamenii pământului, trăind tot în vibrațiile în care s-a născut poporul lor. Și da, alta ar fi fost situația dacă geii rămâneau în nord, dacă tracii din Balcani plus migratorii bulgari (care veneau din răsărit) ar fi ocupat locurile dintre Dunăre și Subcarpați – am scris asta. Da, Transilvania, Moldova ar fi fost o țară și un popor. Dunărea nu a fost exploatată niciodată după potențialul ei, nici industrial, nici turistic mai nou, nici ca transport cine-știe-ce nu a fost: nu a fost decât un hotar, chiar dacă comuniștii s-au lăudat cu nu-ș-ce chestii, au stricat ecosistemele minunate existente peste tot; au făcut o hidrocentrală la Porțile de Fier, dar au stricat minunata insulă Ada-Kaleh despre care scria însuși Herodot… Puteau face microhidrocentrale pe toate apele țării…
În fine, poate că dacă o aveau bulgarii, ar fi fost mult mai bună agricultura făcută de ei, ar fi făcut-o o adevărată grădină, tocmai pentru că se potrivesc cu vibrațiile de aici. Românii din Muntenia nu se ridică la nivelul gospodarilor din Transilvania – de fapt geți cu educație Moșească pe care unii o recunosc, deși nu cu putere: chestiune politică din nefericire.
Nu, atenție! Turcii nu ar fi cucerit Europa, pentru că dedesubturile, oricum destul de cunoscute în multe cercuri, nu au arătat niciodată o neputință a Europei, nu s-au mobilizat însă, ceea ce este altceva, pentru că știau bine forțele ar fi putut să fie mobilizate în Europa (chiar nu știm ce forțe erau împrăștiate de prin Americi până în India). Și-au văzut de colonii, dar dacă ar fi fost în pericol real, să vezi ce s-ar fi strâns de prin lume! Oricum geții ar fi ajutat permanent la războaiele cu osmanlâii și nici bulgarii nu ar fi ajuns pașalâc turcesc.

Cristiana spunea...

2. Povestea lui Mihai Viteazul este amestecată cu interese vaste; oricum conducerile știu că nu a fost omorât în Câmpia Turzii, dar pentru că a dispărut de peste tot l-au dat omorât ca să se împăuneze ei. Dar în acel moment alte probleme erau presante; totuși nu a fost nici încercare, nici repetiție, ci a fost o atenționare pentru Europa că urma să se reunească poporul cândva, când avea să fie pregătit pentru asta: era nevoie de multă forță comună. Era nevoie - și-a dat și Mihai seama – de o unire politică și armată, căci UNIREA ACEEA A FOST UN ACT DE VOINȚĂ, ȘI NU DE PUTERE, Mihai știa bine asta. Abia după Unirea Principatelor erau condiții bune, dar Cuza a pornit cu reforme într-un moment în care nici unirea și nici el însuși nu era încă copt bine; a fost avertizat pe mai multe căi de la sihaștri, însă nu a dat înapoi, totuși din dragoste pentru țară și oameni. Sihaștrii erau încă puternic implicați în viața social-politică, dar deși au ajutat la Unirea Principatelor, nu au avut ce face în situația lui Cuza. Era iubit de popor, dar nu a fost un bun vizionar și organizator, mai ales în vremuri potrivnice. Să ne oprim aici cu toate acestea.

Cristiana spunea...

3. Da, sunt ajutători de grupuri spirituale. Fiecare spirit are ajutători de destin, de întrupare mai corect. Dar grupurile spirituale au coordonatori, ajutători de grup care au același rol în orice întrupare, în orice vremuri: cu ei au venit grupurile spirituale pe Pământ, cu ei vor pleca ”acasă”.
Orice om are liber-arbitru: să aleagă ce cale să apuce, cum să se comporte, cât și cum să muncească, să vorbească, să trăiască cu sine și cu cei din jur. Restul ține de priceperea lui, de adaptarea lui, de modul în care știe să-și împletească interesele cu cele ale altora. Este greu să spun acum că poți alege să trăiești cum vine situația: ne-am hotărât destinele, trecem prin ele. Tu nu ai în destin războiul – de aceea te exprimi împotriva lui – dacă te-ar atinge fii convinsă să ai pregătirea spirituală să trăiești în, sau în preajma lui.
Este diferită voința din întrupare de voința dinafara întrupări cu corp fizic, care influențează vizibil în foarte multe feluri privind fenomenologia de percepții în primul rând, dar și de manifestări ale voinței, influențate de plăceri sau dureri. Dar este activă această stare doar o perioadă foarte scurtă de timp, perioada minimului vibrațional planetar, și doar în societăți atipice. Dar aceste situații atipice ne ajută să ne cunoaștem rămășițele de neputințe și să ni le corectăm. Nici dorința de corecție nu ne este fermă în această perioadă, alergăm după plăceri pentru a ne echilibra neplăcerile și durerile (fizice și emoționale), mai ales cea de libertate pe care o confundăm cu liberul arbitru. Noi de fapt avem liberul arbitru permanent, dar suntem supuși și REGULILOR SOCIETĂȚII, și REGULILOR PERSONALE: toate ne rețin de la crime, minciuni, perversități, cruzime, jigniri, etc. de aceea ne revoltăm împotriva celor care le dovedesc și am dori să facă și alții la fel ca noi. Întrebările pe care ți le pui sunt legitime, și eu mi le-am pus. În timp, toate cele pe care ți le spun permanent m-au lămurit cu multă claritate că am liber arbitru pe care îl manifest permanent, pentru că sunt conștientă ce nu aș putea să fac deși mi-ar plăcea, sincer, dar aș ajunge la a mă simți rău sau a-mi face procese de conștiință. Ele sunt reperele mele, conștiința și sănătatea. Au mai fost și altele – sila, greața emoțională și intuițiile puternice. În rest nu mă oprește nimic să încerc să fac ceva și să văd ce mi se potrivește și ce nu. Iar tentații au fost atât de multe și de mari cum nu-ți imaginezi…
Chestiunea cea mai puternică este intuiția: ȘTIU că asta nu trebuie să fac, deși aș putea. Este ceva în mine, profund în sufletul meu care îmi creează tensiuni emoționale așa de puternice încât simt că mă sufoc… Cea mai puternică a fost la presiunile familiei în 1987 să emigrez în condiții excelente în USA, mi se pare că ți-am mai povestit. Atunci – de unde mi-a venit nu știam (deși acum știu) dar am urlat în singurătatea casei mele că știu bine că dacă voi rămâne aici îmi vor vorbi moșii pământului… Și nimeni nu mi-a stat în cale, am rămas după cum vezi.

Cristiana spunea...

4. Ce trăim azi pe Pământ… Aș scrie o carte de 300 pagini numai ca să răspund la această întrebare. Când în 2016 vă spuneam că anomalia new age bate la ușă, nimeni, dar nimeni! Nu mă lua în seamă. Azi toată lumea vorbește despre asta, deja la TV se spune despre neomarxismul new age. Doar Trump a luptat, cu o mână de oameni, dar doar a întârziat preluarea puterii timp în care s-au mai și întărit… protestatarii anti-covid nu au în vedere new age, dar contribuie la încontrarea new age, mai mult sau mai puțin conștient. Noi singuri nu putem schimba lumea, dar Cel care a lăsat să curgă vremurile și lucrurile, care știe și rădăcinile, și curgerile – mai ales dimensunile timpului curgerii de acest fel, Dumnezeu, face ca curgerile să meargă în sensul de altfel dorit de noi înșine, nu de ei. De ce numim neo-marxism? Pentru că exact așa s-au petrecut lucrurile în Rusia lui Lenin și Troțki, în anii ’20 – ’30 din secolul trecut, încurajarea perversiunilor sexuale, abolirea familiei tradiționale, a religiei creștine, etc., după care s-au abolit toate și lumea s-a întors la tradiționalism: clar ”comandată” dinafara sistemului comunist sovietic. A fost cap-coadă experiment care a condus la ceea ce avem azi, ceea ce pregătesc azi. S-ar putea să nu le meargă, s-ar putea să asmută chinezii împotriva noastră, după ce ne-au ”rărit” și ”rănit” libertatea. Vom vedea.
Lupta mea nu este cu sistemul, deși caut cât mai puțină tangență. Lupta mea este cum să-mi mențin echilibrul emoțional, faptic și verbal cât mai bine, la nivel spiritual cât mai înalt, și să dau și altora din ceea ce știu eu. Să lupt să profit cât mai bine posibil de tot ceea ce îmi vine în viață, fără să uit să mă bucur de clipele de frumusețe ale zilelor!

Cristiana spunea...

5. Problema nu este că nu ar vorbi nimeni de săracii lumii – problema este că se vorbește peste tot, dar nicăieri nu se vede vreo muncă pentru a-i învăța să-și câștige existența în mod curat, cinstit, după puterile lor, să fie ajutați așa cum sunt locuri în lume, care însă sunt evitate cu grijă de conduceri, să nu le ceară careva să facă la fel... Însă într-adevăr nu este problema lor, este problema societății, deficitară din toate punctele de vedere această societate. Ei sunt acolo în virtutea mașinăriei numită societate... Ea merge, noi mergem, ei merg.
Suntem însă în stare să înțelegem că, în condițiile de azi, nici nu poate fi societatea în stare acum de o astfel de mobilizare?... Această societate este doar o fază ce face parte din evoluțiile noastre, dar care nu este nici rezolvată, dar nici lăsată să fie dezvoltată ca atare, astfel încât nu creează deficite spirituale reale, urmărind doar conștientizările noastre: acum sau după terminarea vieții fizice. Noi trebuie să căutăm efectele ei mai departe în timp, deocamdată doar să înțelegem că aceasta este o cale folosită din eternitatea din care venit și, prin conștiența tuturor, la nivelele de cunoaștere maximă a spiritelor, niciodată nu a dat roade decât extrem de bune! Putem înțelege asta acum? Căci ”dincolo” chiar ne rușinăm că nu am fost în stare să înțelegem și aici, acum... În tot acest timp al căutărilor spre autocunoaștere, spre acel ”Cine sunt eu?” al cărui sens real nu este dezbătut cu accentele pe autocunoaștere și autocorectare permanentă, noi cei care mai știm câte ceva să acceptăm să ne corectăm și astfel să dăm exemplele necesare lumii în care trăim. Să credem că rolul acestei lumi este să ne determine să ne autoanalizăm în primul rând, pe noi înșine, să găsim cele mai fine urme de putere în evenimentele grele (deși le spun ”urme” ele însă sunt puternice, doar că noi nu ni le știm nici sub această formă de putere interioară) și să ni le întărim cu orice prilej. Să ne consolidăm intenția de a nu mai face vreodată ceea ce nu este corect în comportamnetul altora
Asta este pentru cine vrea, profund și total, să se ajute singur contribuind la ceea ce ne ajută dinafară în tot acest timp al auto-căutărilor: DE SINE...

simona spunea...

Multumesc mult .A fost un an de neuitat pt mine . Am vazut partea mea slaba si nu mi-a placut , am avut de luptat cu mintea mea ,cu partea mea slaba .Am simtit durere la pierderea atator prieteni ,cunostinte .Ura care a trebuit sa o inabus ,Cristiana asa am aflat ca asta-i punctul meu slab .M-am agatat de tine si de ce mai invatat ,mi-a fost si inca imi este greu sa ma rog pt cei care conduc destinele acestei tari . Multumesc lui D-zeu ca nu mi-a dat puterea de a -mi face eu dreptate .