Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

Gândul zilei.......

GÂNDUL ZILEI

Din comunicările astrale...

Sunt două principii fundamentale pe care le moştenim de la începutul evoluţiilor spiritelor umane pe Pământ.

1. De la entităţile transcedentale, care ne-au creat condiţii de întrupare şi de trăire pe Pământ:

SĂ NU PIERDEM NICIODATĂ LEGĂTURA CU ENTITĂŢILE NOASTRE AJUTĂTOARE (astrale, interdimensionale şi dimensionale, precum şi întreaga verticală spirituală coordonatoare a evoluţiilor noastre: adică cu toţi cei pe care, la un loc, formează sintetic pe Dumnezeu).

2. După ultima glaciaţiune, când vibraţia naturală a planetei a scăzut foarte mult, de la Moşii popoarelor (conducătorii spirituali întrupaţi pe Pământ: care ne-au născut noul neam şi astfel ne-au creat noi condiţii de întrupare şi de trăire, cei care ne ajută concret pentru restrângerea timpului de manifestare grea pe Pământ şi restrângerea relelor pe care le-am putea face fără ajutorul lor):

SĂ PROTEJĂM ÎNTREAGA VIAŢĂ DE PE PĂMÂNT, ÎN LIMITA PUTERILOR ŞI CONDIŢIILOR PE CARE NI LE POATE OFERI PLANETA, ÎN PERIOADA CU VIBRAŢIA EI CEA MAI JOASĂ.

(Voi relua din când în când aici această comunicare şi voi detalia prin tot ceea ce voi scrie pe blog, la eticheta Tradiţii.)

Post scriptum: "Gândurile" anterioare le regăsiţi pe partea dreaptă, în Chatango.


marți, 22 decembrie 2015

ÎNŢELEGEREA IMPORTANŢEI LINIŞTII LĂUNTRICE...

Am mai scris câte ceva privind Calea Liniştii Lăuntrice Luminate. Calea celor 3 L... 
Mulţi dintre noi vorbesc azi despre iubire după moda americană, modă intrată în România după anul 2000; dar NOI ROMÂNII NU VORBIM VORBE DESPRE EA, NOI SIMIŢIM ÎN SUFLETUL NOSTRU ŞI, MODEST, ACŢIONĂM ÎN SENSUL EI. Am mai scris asta. Cine nu înțelege acest lucru acum şi toată ziua-bună ziua indiferent de context ne ”bate” cu ”iubirea” – o va înţelege oricum mai târziu... 
Iar aici este de adăugat ceva. Până la iubire divină cu care se laudă unii dintre noi azi, noi nu ne-am terminat încă paşii pregătitori, iar dacă credem că i-am câştigat deja, ne vom da seama mai devreme sau mai târziu că am avut acum parte de doar câteva condiţii care ne-au permis să ne încredinţăm că ne-am uitat la ei, dar nu am făcut nici un pas efectiv pentru a-i parcurge măcar în condiţiile pământene. Pentru că nu am putut încă, iar asta nu este nicidecum o vină a cuiva. Doar puţini paşi pot fi făcuţi acum pe Pământ: ne aşteaptă multe reveniri în această zonă a universului pentru a înţelege până la capăt puterile profunde ale oricărui spirit. Suntem însă obişnuiţi să ştim în sufletul nostru că am făcut toţi paşii care ar fi în puterea pământenilor, pentru că venim pe Pământ după ce am depăşit deja cel puţin evoluţiile din zona I a universului şi o mică parte din zona a II-a. Dar acest aspect s-a petrecut pe acele meleaguri în condiţii optime de trai, urmărind alte aspecte decât cele pământene, având parte de alte cunoaşteri şi alte aplicaţii care ajută la expunerea unor manifestări avansate, frumoase, echilibrate, altruiste, iubitoare, uşor de trăit în condiţii de înaltă vibraţie zonală: nimic din vibraţiile pământene, joase, nu ajung să apară în astfel de locuri. Iar aici suntem tocmai pentru a înţelege diferenţele existente între cele de pe alte meleaguri universice şi cele de aici, în toate condiţiile grele pe care le presupune o trăire complexă, în condiţiile actuale pământene. Să înţelegem că mai avem multe de făcut pentru a cuprinde ŞI ceea ce am cuprins în alte locuri şi în alte condiţii. Să înţelegem bine aspecte ale unor astfel de neputinţe şi în continuare să-i înţelegem şi pe alţii, în calitate de ajutători, în evoluţiile noastre eterne...
Trebuie să înţelegem faptul că treptele evoluţiilor fomează manifestări numai pe măsura dezvoltărilor puterilor energetice radiante ale spiritelor: nici un coordonator de evoluţii nu ne va cere vreodată să pătrundă „dumnezeieşte” fiecare manifestare în parte. Doar noi ne repezim să ne cerem unii altora orice, fiind nu de puţine ori chiar bucuroşi să demonstrăm neputinţele, nepriceprile altora: tocmai prin acest simplu fapt dovedim că suntem departe de a ne cunoaşte pe noi înşine, de a înţelege că nu suntem decât la începutul drumului care duce spre îndumnezeire...
Unul dintre astfel de paşi este obţinerea liniştii lăuntrice luminate. Aşa numesc yoghinii, după câte ştiu eu, ceea ce noi, românii, numim pacea sufletului curat... 
O să vă povestesc ceva.
Era în decembrie 1994, când românii  deschideau filele ezoterismului local, fără influenţele altor popoare: erau cărţi scrise de români, ziare scrise de români, radiesteziştii studiau mereu, fără încetare. Învăţam despre comunicare astrală, călătorie astrală, mentalizări. Se făceau cursuri Yoga şi Qi Gong. Eu am hotărât să fac Qi Gong. 
În acea vreme un maestru român i-a spus maestrului Lin Kai Ting că va putea face în 4 zile ceea ce în Orient se face în 4 ani.
Ne-a ţinut un curs de 4 zile în care majoritatea celor învăţaţi de dânsul au ajuns la clarviziune. Clar, concret, în energiile splendide ale Zilelor Mijlocului de Iarnă, a Cerurilor Deschise, cum frumos spune românul..
Oamenii erau fericiţi, gălăgioşi în fericirea lor, se citea frumuseţea sufletelor lor curate pe chipurile însorite sub cerul senin, în soarele scânteietor pe albul pur al zăpezii proaspete de Ajun...
Foarte frumos, cele patru zile au trecut, noi eram bucuroşi de toate. Dar în zilele acelor sărbători, în minivacanţa acelui an, am urmărit un film pe Discovery despre viața în anticul Orient. Se spunea că lumea trăia cam cum este de sărbători acum, la noi: se oferea o imagine a unei sărbători la noi, o procesiune religioasă cu gălăgie multă, oameni în straie strălucitoare, purtând statui împodobite, care alegorice, etc. Aşa cum ştim azi. În acele momente, peste imaginea de la TV s-a suprapus o altă imagine, care îmi umplea tot orizontul, apoi mă cuprindea sferic: eram parte din sărbătoare... Trăiam mental şi emoţional o procesiune tăcută, linişiită, cu oameni simpli purtând un anumit fel de haine, speciale: pline de voaluri care băteau lin într-o briză uşoară a dimineţii... Purtau în convoiul care se scurgea de- lungul drumului coşuri cu flori şi fructe, iar în deschiderea convoiului şi la finalul lui erau statui pe un fel de căruţe-sanie de parcă aveai impresia că merg singure. Erau împrejmuite de flori şi fructe, precum şi vase cu apă şi sucuri. Totul se derula într-o liniştee frumoasă, totul era calm, oamenii mergeau lin iar pe feţe li se citea o bucurie luminoasă, caldă, curată. Auzeam muzică, dar oricât am privit şi căutat, nu am văzut nicăieri pe cineva să cânte. Nu era un cântec obişnuit, erau valuri neîntrerupte de muzică ca o simfonie ce părea a veni de peste tot și nicidecum de undeva anume. Vedeam însă oamenii care nu-şi mişcau de loc buzele, nu vorbeau, doar se uitau uneori în sus lau în lături, sau unii la alții pentru a se potrivi uşor în mers, dar nu mai mult.
Frumoasă imaginea. Ea s-a estompat încetişor şi am ”revenit” în camera mea, în fața televizorului. Venisem înapoi cu două lucruri înţelese:
1. Nu, nu erau nici pe departe aşa cum se derulează azi o procesiune religioasă. Era aşa cum o văzusem eu acolo, în amintirea mea despre ceva ce trăisem sau văzusem că se petrecea aşa ceva;
2. Muzica aceea era ceva cu adevărat deosebit şi trebuia musai să o cercetez mai îndeaproape.
În treacăt fie spus - am înţeles muzica aceea (şi acum mi se zbârleşte părul pe braţe...) când am auzit, la Templul Ursitelor de la Şinca Veche, aceleaşi valuri de ”muzică simfonică” izvorând din toată firea, din pământuri, păduri, ceruri şi oameni... formând o muzică... o simfonie neaşteptat de blândă, splendidă, dumnezeiască şi atât de omenească prin obişnuința percepţiei ei de către subconştientul nostru... Am mai auzit-o, şi chiar înregistrat-o şi la mânăstirea veche Ciolanu de lângă Buzău... mulţi au ascultat banda pe loc, dar nici noi, nici alţii care au ”păţit” acelaşi lucru nu s-au întors cu înregistrarea acasă... Se pierde lin pe drum... Altă vibraţie – „altceva”...
Revin la cele petrecute în 1994. Am înţeles ceva atunci: da, sensei ajunsese să ne determine să găsim calea spre clarviziune, dar DOAR ATÂT reuşise în acele zile, ceea ce şi orientalii poate ar ajunge să aibă tot în 4 zile... DAR în 4 ANI se reuşeşte acolo mult mai mult: se ajunge la acea LINIŞTE LĂUNTRICĂ DIN CARE IZVORĂŞTE NATURAL LINIŞTEA MANIFESTĂ, EXTERIOARĂ... Că ea devine ÎN TIMP şi luminată... aceasta este cu totul altceva, şi ţine doar de destinul fiecărui om în parte... 
În 4 zile nimeni nu a înţeles asta. Mi-am plecat cu umilinţă fruntea şi am spus spre depărtări: Sensei... nici matale nu ai înţeles asta... Nici eu atunci, pe loc, căci deşi eu fusesem tăcută, că aşa e felul meu, mă bucurasem sincer de fericirea expuberantă a celor din jur, care nu mai pridideau să povestească ce văzuseră, cum văzuseră... 
Lumea era un miracol, omul era miraculos de dotat... doar că nu ştie, sărmanul... Cineva spunea asta şi altcineva spunea celor puţini care nu avuseseră parte de aşa ceva: „Eeei, sensei spune că vine vremea fiecăruia în parte, doar să nu se grăbească şi să nu se lase grăbit...”
... ceea ce omul chiar asta face: tot împinge de la spate, tot are nevoie de altul care să-l împingă de la spate, să-i mai dea şii un pumn sau un picior, mai trage şi el cuiva ceva, mai aruncă cu un ciot după altcineva... 
Ce să mai spun acum???
Sărbătorile noastre sunt gălăgioase: nu ar trebui să le numim sărbători, ci poate mai curând petreceri, cu conotaţiile ştiute. Nu ştim să muncim în linişte, să ne bucurăm în linişte, să iubim în linişte. 

Îndrăznesc să spun că nu credem în Dumnezeu pentru că el TRĂIEŞTE ÎN LINIŞTE... 

Niciun comentariu: