Suntem în preajma sărbătorilor de iarnă, un şirag de sărbători care vin una după alta, care ne aduc bucuriile cu care ne-am obişnuit: daruri care ne înnoiesc, vacanţe care ne bine-dispun (nu mai vorbesc de odihnă... că numai de odihnă nu prea avem parte !!!). Desigur, aş spune şi eu că unor astfel de sărbători ar fi bine să le dăm alte conotaţii, mai spirituale, dar nu sunt dispusă în acest moment să fiu botoasă pe cei care nu au dimensiunea spirituală a sărbătorilor spirituale.
Suita sărbătorilor de iarnă începe cu ziua Sfântului Nicolae. M-am revoltat zilele trecute din cauza „nuieluşei” din pantof pentru copiii care cică nu au fost cuminţi... Cuminţenia copiilor – am mai spus-o de multe ori – ţine de capacitatea de adaptare a părinţilor la noutatea apariţiei copilului în sânul familiei. Incapacitatea de acceptare, de adaptare a părinţilor este mai mult sau mai puţin recunoscută de ei, dar pentru a ne cunoaşte şi recunoaşte înainte sau după încheierea destinului, puterile spirituale la dimensiunile lor corecte suntem aici, pe Pământ, în acest moment al evoluţiilor noastre.
Dar în vremurile secolelor trecute cuminţenia se corela cu bătaia. Pentru că Sfântul Nicolae era numit „Îndreptătorul” – mulţi părinţi credeau, cu moştenire din familie, că a îndrepta era strâns legat de a bătea. Şi eu am fost bătută şi pentru boroboaţe, şi preventiv, pentru că alţi colegi ai mei făcuseră ceva şi mie trebuia să-mi meargă capul la pedeapsă înainte de a-i copia... Dar pe mine suferinţa nu m-a determinat să-mi schimb viaţa, nici forţa de iubi oamenii, indiferent de felul în care văd ei viaţa.
În schimb lupt din răsputeri să răspândesc idei care explică profunzimea unor manifestări pozitive, altruiste, tolerante, iubitoare. Ştiu bine că acesta este felul ascuns încă al omenirii, şi încerc să pun şi eu o mână de ajutor în recuperarea totală a unor astfel de direcţii.
Sfântul Nicolae este de fapt – simplu spus – un Învăţător, dânsul este reprezentat mereu cu o carte în mână. Din proprie experienţă ştiu că dânsul sprijină CLAR, PERMANENT, şi cunoaşterea, şi revenirea oamenilor la capacităţile multisenzoriale pentru cercetare, cunoaştere prin forţe proprii, lăsate deoparte doar pentru o perioadă scurtă de timp din percepţiile omeneşti: pentru protejarea naturii planetei, biosistemului său. Din cauză că au exagerat conducătorii omenirii – şi cei laici, şi cei religioşi – situaţia este acum reparată de înşişi sfinţii care ne vorbesc, dacă noi vrem să-i ascultăm cu adevărat. Iar cei care îl cunosc pe Sfântul Nicolae aşa cum este dânsul reprezentat la mânăstirea Ghighiu de lângă Bucureşti, îl vor cunoaşte personal, înainte sau după finalizarea destinului lor cu manifestare prin corpul fizic. Vor lucra alături de Îndreptătorul oamenilor, şi al vremurilor, alături de sfinţii noştri, de eroii noştri naţionali, cu care sfinţii conlucrează mereu – doar noi nu vrem să înţelegem acest lucru. Încă.
Desigur, cum spuneam, ceea ce numim sărbători ar trebui să ne fie prilej de reflecţii asupra multor aspecte ale vieţii spirituale: măcar să îmbinăm relaxarea, distracţia, cu înţelegeri mai profunde. Acestea din urmă sunt mai dificile în condiţiile în care societatea nu ne învaţă decât să memorăm şi să aplicăm cele pe care rarii gânditori ni le expun. De cele mai multe ori ceea ce primim drept informaţie sunt elemente mai vechi cu exprimări noi, oarecum mai apropiate de activităţile curente în societate şi adaptate astfel lor prin exprimare, prin limbaj. Din nefericire sunt încă multe de discutat referitor la acest aspect, şi mă bucur când văd că sunt destul de mulţi cei care îşi dau seama de aceste aspecte. Noutăţile sunt rare, rejectate des, căci sperie. Pătrund rar, greu, se surpă destul de repede sub puterea anatemizării sau a logicii fără fundament real al ştiinţelor fizice şi biologice de azi.
Fiecare om îşi descoperă în timp înţelegerile corecte şi neînţelegerile – pe care nu le mai numeşte iluzii, falsuri, ci confuzii sau exprimări neclare care duc la confuziile proprii şi ale altora; asociază unele viziuni – altora, le ataşează cunoaşterilor cele mai răspândite ale momentului, elemente pe care de fapt nu le-a studiat, ci doar a prelucrat după logica momentului aparenţele asociate.
NU ESTE NICI UN PĂCAT SĂ APROFUNDĂM NATURA LUCRĂRILOR ÎNFĂPTUITE DE IISUS HRISTOS ...
... tot aşa cum nu este nici un păcat să aprofundăm natura oricărui alt sfânt, oricărui alt fenomen, laic sau religios. Nu sunt de acord cu Nassim Haramein pentru că porneşte de la ideea că omul s-ar trage din maimuţă şi că universul ar fi mai mult gol decât plin – teorie pe care îşi întemeiază structurile de gândire, după logica impusă oficial. Omul nu se trage din maimuţă şi universul nu este câtuşi de puţin gol... Dar îl apreciez pentru munca de a explica ceea ce ştie el, aşa după cum îi permite societatea, azi. Altădată va fi altfel...
Nu sunt de acord cu faptul că Iisus Hristos nu este prezentat ca fiind un schimbător al vremurilor – dânsul spune clar în câteva locuri, dar noi nu sesizăm acest lucru; iar faptul că nu scrie în biblie unde a fost între 12 şi 30 de ani nu mă împiedică să aprofundez şi să ştiu bine măcar o mică părticică din acţiunile dânsului în toată acea perioadă. Am înţeles că naşterea dânsului, aşa cum o ştim, a fost special realizată în acest fel şi nu este de loc un miracol de nepătruns, iar acest subiect vreau să-l mai aprofundăm puţin peste vreo 2 săptămâni. Am citit şi eu în unele locuri că dânsul nici nu ar fi existat, că ar fi fost inventat. Romanii, este drept, au aspectat în mod conştient evenimente despre care ştiau, profitând de necunoaşterea popoarelor pe care – ca orice stăpâni ai vremurilor care se „respectau” – le ţineau în necunoaştere. Aşa au fost păcăliţi romanii privind natura sacrificiului lui Iisus: prin faptul că cei ce se considerau adepţi ai creştinismului îşi consumau la propriu trupul maestrului lor spiritual, după ce i-ar fi băut sângele – aşa cum, mai târziu, au întrebuinţat aceeaşi tactică la adresa dacilor, care şi-ar fi aruncat oamenii în suliţe pentru a duce „zeului” lor Zalmoxis mesaje şi rugăminţi de ajutor: lucru pe care îl cred, din nefericire, 99% dintre români... Poate că migratori din zonă ar fi făcut aşa ceva, în timp ce dacii tradiţionali – SUB NICI O FORMĂ, CĂCI EI ŞTIAU BINE CĂ ZALMOXIS ESTE PERMANENT VIU, ESTE PRINTRE EI, ESTE MOŞUL MUNŢILOR ŞI OAMENILOR LOCULUI... ŞI LE ŞTIE BINE DORINŢELE, NECESITĂŢILE, DRUMURILE DESTINULUI LOR. Şi mai ştiau bine tot ce va veni, tot de la Moşul Zeu (Moşul Nemuritor) şi de la trimişii dânsului.
Am mai scris asta, dar nu „iert” nici un prilej pentru a o spune iar şi iar... Poate ne intră mai multora în cap, în suflet...
PS: Se poate urmări şi postarea cu adresa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu