Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degrabă de păsările care i-au cântat la ferestre... de florile care i-au crescut în fața ochilor, dimineață după dimineață, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsă, de îngerii care i-au vorbit întotdeauna despre Moșii pământurilor străvechi și despre tainele ascunse ale omului mereu căutător în trecuturile sale, în prezentul său și în viitorul către care se îndreaptă cu încredere, străbătând valurile eternităților...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

vineri, 10 iulie 2015

PUTEREA SPIRITUALĂ DE A ACCEPTA RELIGIA ÎN ŞCOALĂ, ÎN ACEST MOMENT AL SOCIETĂŢII NOASTRE (1)

Mi-a fost deosebit de greu să abordez problema religiei în şcoală. Într-un fel părerea mea am spus-o permanent, o mai spun o dată în plus şi poate că am să mai supăr constant încă pe câte cineva – dar eu respect părerea tuturor: dacă vrea cineva să se supere, să-mi întoarcă spatele, să nu mai citească ce scriu – nu este nici o problemă, sunt obişnuită. Toate „uşile” şi toate „ferestrele” sufletului meu rămân deschise – adică oricând omul care m-a negat vrea o explicaţie sinceră pentru ceva, eu sunt aici, şi cu tot dragul ofer tot ceea ce pot pentru înţelegeri în orice direcţie am studiat şi am înţeles şi eu. 
Da, sunt total de acord cu religia în şcoală. După părerea mea, este neapărat necesar să înţelegem că religia răspândeşte multe adevăruri în lume, chiar dacă mersul i-a ajuns de multe ori schiopătat, chiar dacă unii preoţi mormăie rugăciuni rapid ca să meargă şi la înmormântarea următoare ca să mai împuşte ceva bani, chiar dacă nunta cuplului iudeu care ni se impune drept exemplu nu are nici o legătură cu sufletul dac care făcea lucruri cel puţin tot atât de bune şi frumoase în aceleaşi timpuri – dar care au fost aruncate nemilos la groapa de gunoi a universului... Şi altele, dar trebuie musai să dau alte exemple acum pentru înţelegeri profunde, aceastea sunt mai în faţă la prima vedere (dar nicidecum superficiale). 
Sunt oameni care nu vor să creadă în existenţa celui pe care noi creştinii îl numim Iisus Christos. Am fost deseori întrebată dacă eu cred că a existat: nu pot să spun altceva decât că da, a existat, da – ceea ce scrie în Noul Testament este adevărat: de la conceperea lui, naşterea, existenţa lui, desfăşurarea unor lucrări CU iluminaţii popoarelor: şi nicidecum învăţând, fomându-se spiritual la şcoala orientalilor, sau dacilor, sau egiptenilor, sau toltecilor. A venit PENTRU ei. Îmi iubesc mult poporul şi tocmai de aceea nu îmbrăţişez exagerările, aruncările în faţă fără modestie, autocontrol, gândire şi cultură ale semenilor mei. Iubesc adevărul şi nu pot susţine ideea că apostolul Andrei a fost altceva decât cel care a înţeles că nu are ce creştina aici, căci dacii ştiau de mult de dânsul şi chiar i-au facilitat legătura astral-dimensională cu dânsul, pe calea dacică învăţată de la Zalmoxis – Moşul ajutător al tuturor locuitorilor dintre munţii Alpi şi munţii Urali. Da, prin intermediul celebrelor brăţări dacice de aur – aparate subtile de echilibrare vibraţională şi de calibrare a frecvenţelor cerebrale în vederea „aruncării sufletului în suliţele Soarelui” şi nu altceva. 
La vremea cuvenită voi scrie mai multe. 
Am înţeles clar că Iisus a spus cum oamenii vor face lucruri încă şi mai măreţe decât a făcut el. Şi nu pentru că nu ar fi putut face dânsul în acel timp de viaţă umană un avion sau un televizor, un telefon sau o navetă spaţială, ci pentru că nu avea cum să facă astfel de lucruri în faţa şi pe înţelesul oamenilor DE ATUNCI. Şi pentru că EI - noi, popoarele pământene - trebuie să ajungă, prin condiţiile pe care dânsul le-a creat atunci, să facă tot ceea ce ştim că a făcut omenirea de atunci şi până acum, şi tot ceea ce nu ştim că a făcut şi încă face în ascuns... 
Încă din Egiptul Antic preoţii ştiau bine că aşa va fi, iar de puterea omului călăuzit de Dumnezeu se temeau toţi, inclusiv preoţii iudei care nu puteau decât să grăbească scoaterea din lume a lui Iisus. Ceea ce era de fapt dorit şi de dânsul, deşi ştia că va îndura dureri cumplite: dar le trăia şi omul, şi Dumnezeu care simte permanent toate durerile noastre la un loc... Noi credem că numai atunci a suferit durerile lumii, dar de fapt dânsul poate simţi clar şi profund durerile tuturor întrupaţilor, nu numai ale oamenilor, nu numai ale vieţuitoarelor Pământului, ci ale tuturor, de pretutindeni. 
Nu credem? Asta este... ce să facem, vom crede când ne va veni timpul să credem...
Este clar că nu ştim bine ce este religia, nici măcar esenţa ei dezbrăcată de interes material şi perversitate umană, dar exact asta vom înţelege: nu pentru că o spune unul sau altul, ci pentru că VOM SIMŢI ÎN SUFLETUL NOSTRU totul. O vom simţi curat şi drept, nu distorsionat, iar acolo unde a fost confuzie, vom descoperi totul cu blândeţe şi înţelegere pentru toţi cei care au trăit ei înşişi în neputinţele pe care le-au ascuns sub brocarduri aurite şi în spatele catapetesmelor cu faptele unor sfinţi pe care i-au respectat mult prea puţin... Dar noi putem să îi respectăm şi la vremea necesară să conlucrăm cu dânşii umăr la umăr pentru a dărui lumii o planetă curată, frumoasă, naturală. 
Însă ca să ajungem s-o facem ne poate fi mult mai uşor dacă le cunoaştem vieţile, dacă îi respectăm, dar nu doar să mormăim la nesfârşit, fără să ne implicăm personal în rezolvări, rugăciuni pentru a opri pe unul – pe altul, sau a împinge pe unul sau pe altul, de la indivizii care ne fac viaţa în fel şi chip - la alte popoare care nu au respect faţă de al nostru sau nu avem noi respect pentru altele. Şi putem învăţa multe de la fiecare în parte – fie sfânt, fie popor. 
Însă tinerii de azi pot fi pragmatici în felul lor, alături de bătrâni echilibraţi, luând ce trebuie din cele ce ne-ar prezenta religia azi şi lăsând la o parte ce nu ne mai trebuie: FELUL în care ne-au fost prezentaţi aceşti eroi spirituali ai popoarelor. Au crezut într-un Dumnezeu şi au trăit sau au murit cu credinţa lor în suflet. Şi când istoria nu va mai fi învăţătură despre războaie şi cruzimi, perversităţi şi nulităţi smălţate în culori ambigue, vom învăţa şi despre cei alungaţi din memoria popoarelor, cei care au făcut, cu adevărat, înălţimea spiritualităţii la care orice om poate să ajungă, şi să aspire până să ajungă...
Toţi avem amintiri nepătrunse încă, comune sau diferite, dar avem şi înţelegeri care spun că pe toate drumurile vieţii ne sprijină coordonatorii evoluţiilor noastre. Vom descoperi simboluri create tocmai în acest sens: toate au rădăcini comune – doar cu mici diferenţe, rezultate uneori din subtilităţi pătrunse de diferite popoare în feluri proprii, conform destinelor lor; sau provenite din dezorientări alteori, din pierderi sau impuneri de care nu s-au putut feri. Dar forţa simbolului devine întotdeauna dătătoare de forţă, speranţă, orientare, oferind impulsuri infinite de înaintare şi de înălţare spirituală. 
Scoaterea religiei din orarul elevilor nu este decât ştergerea unei alternative la istoria evoluţiei omului şi planetei, a galaxiei şi a cosmosului, mult mai fals prezentată în cărţile de şcoală. De exemplu, am arătat de-a lungul multor articole din această etichetă – şi voi arăta în continuare cu respect şi curaj – cum în spatele fiecăruia dintre evenimentele religioase luate în discuţie se „ascunde” un mare adevăr, asemănător celor pe care le iubim când ne informăm din cunoaşterile privind energetica umană şi planetară prezentată de alte popoare: orientale de predilecţie, sau sud-americane (mă refer la populaţiile de origine toltecă) sau nord-americane (de origine local-atlantă). Dacă le unim şi înţelegem unde este o metaforă pe locul unor cunoaşteri la care azi avem acces, va rezulta ceva cu adevărat echilibrant pentru orice om de pe Pământ. Şi va veni astfel momentul în care vom iubi echilibrul mai mult decât orice exces care nu ne înnobilează azi viaţa...
Suntem îndoctrinaţi prin şcoală în egală măsură ca şi prin religie, dar nu ştim asta. Trăim în mijlocul unei adevărate bătălii în plan ideatic şi de aceea de multe ori suntem dezorientaţi şi credem că nu mai înţelegem nimic. Descoperim prin meditaţii active vremuri şi istorii care nu se potrivesc câtuşi de puţin cu cele învăţate la şcoală şi, dezorientaţi, nu mai credem în nimic. Când ne încredinţăm că şi alţii au perceput, simţit, văzut la fel, dezorientarea se înlocuieşte cu lepădare. Suntem acuzaţi că ne lepădăm de religie, de Dumnezeu, dar nu este adevărat, de credinţă nu ne lăsăm, nu ne lepădăm. Dar simţim clar cum preotul poate deveni doar un sfătuitor prin experienţa sa, prin ştiinţa sa – nu un mijlocitor între om şi Dumnezeu. Relaţia dintre om şi Dumnezeu nu trebuie musai să fie făcută prin intermediar, niciodată nu a fost necesară: doar îndrumarea, sfătuirea a fost necesară; şi nicidecum impunerea cu pedeapsă, robia, sclavia. 
Religia nu este obligatorie, biologia este obligatorie. Şi una şi cealaltă prezintă inexactităţi, uneori chiar falsuri, confuzii. Învăţăm ştiinţele „exacte”, inclusiv psihologia şi filozofia – mai nou cursuri extraşcolare de NLP pentru care plătim din greu, pentru că felul de prezentare este diferit de cel religios: pentru că – şi sunt perfect de acord – religia ameninţă cu moartea veşnică pe cel ce află şi nu crede: şcoala – doar cu o corijenţă, care cu grijă poate fi evitată cu un 5 sau 6...
Desigur, este un început de discuţie, este doar un subiect de reflecţie pentru fiecare dintre noi asupra unor elemente şi evenimente ale vieţii noastre. Viaţă care nu e nici prima şi nici ultima – dar asta nu vrea nici ştiinţa, nici religia să ne-o confirme. Am ajuns să nu mai avem nevoie de confirmări: poate chiar asta vor şi conducătorii – să nu mai facă ei efort din moment ce avem şi căi de informare/aflare paralele. Aşa cum extratereştri şi homosexualitatea sunt acceptate de o parte a religiei creştine, treptat, fără cine ştie ce mari probleme, vom ajunge să nu mai facem canoane, ci analize, iar atunci ceva se va schimba cert în viaţa noastră. 
Toate au importanţă, toate fac parte din viaţa noastră, chiar dacă toate sunt privite azi cu atenţie, în loc să fie plivite ca până acum. Eu cred că religia ne va spune curând că cel mai important lucru este să trăim mereu fiecare clipă cu toată conştiinţa pe care o putem avea, conştienţi de tot ceea ce trăim, simţim, răspunzând mereu echilibrat cerinţelor vieţii, aşa cum este ea. 
Poate şi acei preoţi lacomi se vor lăsa de cerşit bani şi foloase necuvenite decât prin „tradiţie”. La fel şi profesorii lacomi, şi medicii. Poate chiar îşi vor descoperi adevărata lor hăruire, în loc să dovedească lipsă de har şi pentru aceea mai abitir să fie plătiţi: pentru că sunt suportaţi. 
Pe urmă mai vedem noi ce va fi. Important este să-l înţelegem bine pe acel „acum”. Şi să ne dăm seama că de fapt orice „acum” este solid legat de orice moment trecut şi oricare din viitorul etern al vieţii noastre de monadă în evoluţie. Cu adevărat: mai departe vom vedea ce va fi. 

4 comentarii:

Nima spunea...

Multumesc! :*

Cristiana spunea...

Te îmbrățișez cu toată dragostea și tot respectul, Ni !!
Toată ziua m-am luptat pe facebook cu atacuri la adresa acestui articol... La un moment dat am vrut să scriu: ”Oameni buni, dar chiar nimeni nu zice și un cuvânt... o literă de susținere??!!..” Dar am renunțat... Am zis că sunt puternică, am suportat eu și mai multe !!!
Dar UNDEVA, UN SUFLET DRAG A AUZIT ZBUCIUMUL MEU !!!
EU ... EU ÎȚI MULȚUMESC, NI !!!
Acum și în toate zilele mele, căci mult bine ai făcut tu sufletului meu, de ani de zile !!!...

Unknown spunea...

frumos articol !sa incerca sa intelegem...


stephen hawking - http://www.marketwatch.com/story/stephen-hawkings-catastrophic-end-for-planet-earth-2015-07-09?page=2

Cristiana spunea...

Mulțumesc pentru apreciere, Ann!!
Nu prea știu eu engleză, dar Sfântul Google mai ajută pe ici și colo cu câte ceva, el le traduce, dar încâlcit, însă tot te mai luminezi pe ici și colo !!!Și din câte am înțeles, privind așa lucrurile, aș zice: Păăăăi, draga mea, dacă acum în loc să ne curățăm planeta, mergem pe Marte ca să teraformăm pe acolo ca să putem exploata și alte planete, căci pe a noastră am sărăcit-o deja... normal că gândim în acest fel, eu nu-l condamn pe Hawkings că se gândește la catastrofe... Doar că eu sunt mai sceptică referitor la un astfel de final apropiat, tocmai pentru că sunt convinsă că există un Dumnezeu, că evoluțiile noastre sunt coordonate de spirite mult mai evoluate, care știu ele bine ce să ne dea pentru experiențe de viață și ce nu... Desigur, există ORICE posibilitate, dar din toate posibilitățile, aceea care este mai bună pentru noi acum nu este distrugerea. De aceea există ALEGERE: spiritele care nu se pot schimba acum vor pleca de pe Pământ, planeta va rămâne în îngrijirea unor spirite cuminți care o vor reîmprospăta și îi vor crea condiții pentru regenerare și pregătire pentru evoluția altor popoare spirituale care vor face evoluție în continuare pe Pământ.
Cam despre asta voiam să discutăm în partea a doua: importanța variantei religiei, pe care noi, și copiii noștri o pot împrospăta, corecta. Ne putem lupta, putem munci să facem din ea calea de orientare spre adevăr. Și păstrez această structură de prezentare, dar discuțiile grele de pe facebook m-au determinat să mai scriu și alte câteva chestiuni în plus.
Toate cele bune și frumoase, Ann!!