Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

Gândul zilei.......

GÂNDUL ZILEI

Din comunicările astrale...

Sunt două principii fundamentale pe care le moştenim de la începutul evoluţiilor spiritelor umane pe Pământ.

1. De la entităţile transcedentale, care ne-au creat condiţii de întrupare şi de trăire pe Pământ:

SĂ NU PIERDEM NICIODATĂ LEGĂTURA CU ENTITĂŢILE NOASTRE AJUTĂTOARE (astrale, interdimensionale şi dimensionale, precum şi întreaga verticală spirituală coordonatoare a evoluţiilor noastre: adică cu toţi cei pe care, la un loc, formează sintetic pe Dumnezeu).

2. După ultima glaciaţiune, când vibraţia naturală a planetei a scăzut foarte mult, de la Moşii popoarelor (conducătorii spirituali întrupaţi pe Pământ: care ne-au născut noul neam şi astfel ne-au creat noi condiţii de întrupare şi de trăire, cei care ne ajută concret pentru restrângerea timpului de manifestare grea pe Pământ şi restrângerea relelor pe care le-am putea face fără ajutorul lor):

SĂ PROTEJĂM ÎNTREAGA VIAŢĂ DE PE PĂMÂNT, ÎN LIMITA PUTERILOR ŞI CONDIŢIILOR PE CARE NI LE POATE OFERI PLANETA, ÎN PERIOADA CU VIBRAŢIA EI CEA MAI JOASĂ.

(Voi relua din când în când aici această comunicare şi voi detalia prin tot ceea ce voi scrie pe blog, la eticheta Tradiţii.)

Post scriptum: "Gândurile" anterioare le regăsiţi pe partea dreaptă, în Chatango.


joi, 12 martie 2015

Jurnal spiritual: OMUL – ÎNTRE SUPRAVIEŢUIRE ŞI ADAPTARE

Generalităţi despre supravieţuire şi adaptare, ca părţi, etape ale evoluţiilor noastre am scris în alte articole şi în plus multe alte postări respiră astfel de idei. Am luat hotărârea să public şi exemple concrete cu referire la studiile prezentate pe blog sau pe site – lucru pe care îl fac deseori pe facebook, dar rareori aici, concret. 
Azi am pornit de la un articol citit pe unul dintre siteurile care îmi aduc multe informaţii despre viaţa oamenilor – Web Cultura:
M-a durut faptul că renii sunt astfel hăituiţi, însemnaţi cu fierul roşu pentru a li se cunoaşte apartenenţa unui om din regiune... Dar sunt imagini asemănătoare cu multe altele, care se desfăşoară din nefericire pe întreg cuprinsul planetei. 
Este însă în mare un articol bun, frumos în felul lui, chiar m-a impresionat modul în care autorul descrie renii:
”...Priveliştea era nemaivăzută iar renii, ființe firave, aproape angelice, goneau în toate părţile. ...”
Zâmbesc... Acum înţeleg de ce Moş Crăciun este însoţit de reni !!! De fapt, nu prea ştim că fac parte cu toţii, Moş şi reni, din acel patrimoniu spiritual cu rădăcini pe jumătate astrale, pe jumătate fizice, care vine dintr-un trecut ce ne pare azi atât de îndepărtat încât nici nu-l mai credem a fi existat cu adevărat, la fel ca şi îngerii care ne veghează din necuprins...
Ceea ce însă mi-a atras atenţia, mai ales că de multe ori am avut discuţii pe această temă (în special despre oamenii deşerturilor, mai puţin ai gheţurilor) a fost însă altceva, legat de locuitorii unor ţinuturi în care viaţa se desfăşoară în condiţii extrem de grele, uneori chiar chinuitoare. Credem că pentru dânşii pare că nu este aşa, s-au obişnuit să trăiască aşa şi doar noi, cei care stăm confortabil în oraşe, credem că ne-ar fi imposibil să trăim în astfel de condiţii. Tocmai aici voiam să ajungem. Fiecare dintre noi, indiferent unde trăim, avem de dus, printre altele, şi o sarcină de adaptare acolo unde nu ne convine să credem asta. Viaţa fiecăruia ori ne arată că am putea, dar nu ne obligă, ori ne pune sever în faţa luării unei decizii care până la urmă ne-ar afecta sau salva chiar viaţa.

Cândva spuneam că... unde să se ducă bieţii oameni, stau acolo unde se nasc şi îşi duc lupta de supravieţuire... Azi însă spun că suntem cu toţii pe Pământ spre ADAPTARE, nicidecum tot timpul spre supravieţuire. În plus, înţeleg de ce nu sunt de loc tentaţi să se mute din acele regiuni în locuri care oferă condiţii de trai mai bune: în cea mai mare parte astfel de oameni sunt spirite întrupate obişnuite cu vibraţii joase din înseşi liniile de evoluţie de pe care vin pe Pământ, care au în destinul lor pământean de grup înţelegerea faptului un spirit elevat, aşa cum sunt ele în alte locuri din univers, cu vibraţia mult mai înaltă, are tăria interioară de a căuta locuri în care ar putea să trăiască mult mai complex, locuri propice traiului uman, menajând cât se poate de mult biosistemul planetar. În condiţiile grele ale nordului, viaţa oamenilor depinde efectiv de creşterea şi sacrificarea renilor. Oamenii ar putea avea nevoie, e drept, oricând şi oriunde, de sacrificat animale, dar una este să o facem rar, la nevoie stringentă, alta este s-o facem în mod curent de viaţă în condiţii comode personale. Suntem la finalul unei epoci pe care am trăit-o sălbatic, crud, agresiv, indiferent dacă a fost vorba să omorâm oameni sau animale, în numele luptei pentru supravieţuire. Multe grupuri s-au retras la marginea societăţii umane pentru că, spre exemplu, între frig şi răutatea oamenilor au ales frigul. Şi nu întotdeauna ne trebuie să facem aşa. Trăind o astfel de viaţă, la finalul ei, astfel de oameni care nu renunţă la condiţiile lor de trai oricât de rele pot fi acestea, vor înţelege că puteau să o facă, dar că au existat condiţii care i-au speriat cândva şi au fugit de ele. Pentru strămoşii lor, pentru ei personal în zilele noastre au fost: ieri – războaie sângeroase, azi – aglomeraţia din oraşe, vibraţiile grele emanate de acestea. Nu neapărat cele de foarte joasă vibraţie, căci cele mai joase sunt cele în care trăiesc ei, cât cele multe şi joase împletite în valuri care izbesc simultan, specifice marilor aglomeraţii; şi printre multe alte particularităţi ale acestor valuri de vibraţii, cele mai grele nu vin de la oameni – de la oameni vin vibraţii relativ medii, oricât de joase am crede că ar putea fi, cât de la împletirea vibraţiilor umane cu vibraţiile fizice materiale şi câmpurile electromagnetice de o mare densitate în zilele noastre atât de puternic industrializate... Nu înţelegem asta decât atunci când ni se deschid ochii şi înţelegem de ce bancurile de balene, delfini, peşti, eşuează dezorientate, la fel şi cârdurile de păsări călătoare... Cât de mult ne place să ne legănăm în iluzia (!!! tot vorbeam deunăzi de iluzii!!!...) că se schimbă magnetismul Pământului, ba chiar că ar fi ajuns deja la „0” (cei care susţin asta ar trebui să citească ceva elemente de fizică uşoară, obişnuită şi să înţeleagă ce ar însemna de fapt asta...). Doar ceea ce ne-ar arăta realitatea orgoliului nostru nemăsurat nu vrem să acceptăm. Încă. 
Toţi avem astfel de sarcini de destin , personale şi de grup spiritual: avem experienţa spirituală să ne dăm seama ce este de făcut pentru a înfrunta cu curaj greutăţile şi schimbările: schimbări de la cele mai mici la care nu renunţăm pentru că ne fac comoditatea plăcută, la cele mari cărora nu ne putem împotrivi, dar le putem înfrunta cu mult mai mult curaj, cu inteligenţă. Cu experienţă care se formează şi se întăreşte din, şi prin lucrările mărunte ale vieţii pe care ar trebui să le privim altfel. 
Şi nu este încă de loc timpul pierdut să reflectăm asupra unor asemenea idei şi să ne schimbăm treptat – dar repejor – atitudinea.
În condiţiile în care lumea caută azi comoditatea cu orice preţ, pare un non-sens să credem că una dintre sarcinile noastre de destin ar fi aşa ceva. Dar vrem să ajungem să ne cunoaştem personal, vrem să ştim CINE SUNTEM.... Acesta chiar este unul dintre motivele pentru care ar trebui să căutăm să ne înţelegem toate aspectele noastre, pe lângă originea spiritului care ne animă şi evoluţiile proprii, locurile din univers de unde venim pe Pământ, şi câte şi mai câte... Cunoaşterea de sine cuprinde nu numai acele aspecte de care ne place să vorbim, ci şi confruntarea cu noi înşine, cu tot ceea ce ne este propriu, din orice unghi de vedere. 

Post Scriptum: desigur, nu orice spirit întrupat în condiţii grele are sarcină de destin de natura căutării adaptării sale la alte condiţii de mediu. Eu m-am referit la cele care au asemenea sarcini, care constituie mare parte dintre cei care se nasc în condiţii grele: să caute alte locuri în care să ducă o viaţă frumoasă, armonizată cu natura, cu vieţuitoarele locului. Marile migraţii din mileniile trecute au fost astfel de grupuri spirituale, cu destin de căutare a unor locuri mai bune de trai planetar, care însă şi-au cunoscut deja limitele joase cu care au omorât, au schingiuit, au distrus: populaţii şi creaţiile lor. 
Dar despre acestea vom discuta pe larg în alte studii. 

Niciun comentariu: