Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

Gândul zilei.......

GÂNDUL ZILEI

CU ADEVĂRAT HRISTOS A ÎNVIAT !

Post scriptum: "Gândurile" anterioare le regăsiţi pe partea dreaptă, în Chatango.


joi, 5 martie 2015

ÎNTOTDEAUNA SUNTEM PE DRUMUL CEL BUN...


NOTĂ:  Voi recupera timpul în care nu am putut publica, chiar dacă pentru aceasta voi face și articole mai scurte, de tip idei principale. 
Pe site am abordat o deschidere pentru câteva subiecte importante, în articolele cu adresa:
Și
Urmează o continuare la aceste două articole, de care mă voi ocupa după ce voi avansa puțin și aici, pe blog.

...Da, ar trebui să nu ne fie teamă de neputință și de eșec, dar să facem tot ceea ce ne stă în putere pentru a atinge scopul. Toate ne sunt necesare, formatoare de idei, experiență proprie și, în rădăcinile lor, întăritoare de puteri, de înțelegeri, construind etape de evoluție pe care le vom conștientiza treptat, în eternitatea vieții noastre monadice. Ceea ce acumulăm ca experiență putem folosi pentru noi înșine și le putem folosi ca ajutor oferit altora, ca îndrumare, ca sfătuire. Toate se transformă treptat în conlucrare, detașându-ne astfel treptat de obișnuirile concurenței – rezultate din lupta animală de supraviețuire: dar nu prin înlăturare cu furie, dispreț, ci înțelegând că ideea de supraviețuire rămâne, transformându-se în muncă, creație, lucrare, conlucrare, unindu-ne puterea cu aceea a semenilor, folosind chiar condițiile aspre de multe ori pentru a găsi expresia cea mai bună a locului și timpului pentru a supraviețui în astfel de condiții. 
Toate ne sunt necesare, toate ni se desfășoară pe rând și le putem folosi deplin cu cât le conștientizăm mai repede existența, nuanțele, atributele, cu cât acceptăm mai repede existența lor; căci crește astfel timpul de acțiune pozitivă concretă, precum și de orientare, adaptare proprie folosindu-le în cât mai multe situații posibile. Sunt daruri – dar de cele mai multe ori nu le înțelegem în acest fel. Multe ne vin pe nepregătite, multe ni se par greutăți – dar numai pentru că nu suntem obișnuiți cu ele, nu suntem obișnuiți să le vedem decât partea de greutate, de nagativitate înrădăcinată prin cultură, prin educație primită: și în această viață, și în parte din viețile anterioare. 
Despre alegeri vom discuta cândva pe larg, în acest context să înțelegem că tot ceea ce alegem să facem – să facem cu drag, oricare ar fi forma, drumul necunoscut care ni se așterne în față. De-a lungul drumului sunt multe răscruci, alegem mai departe drumul care ni se pare ...nu neapărat cel mai accesibil, mai comod, ci mai apropiat de tot ceea ce putem învăța, trăi, pentru a deveni mai puternici, mai curajoși, mai omenoși. Bunătatea, omenia, modestia, echilibrul să ne fie mereu țel pe drumul pe care mergem cu încredere și cu drag: drag de toți și drag de toate. Toți semenii, toate ființele, toate lucrurile, fenomenele, evenimentele. Un exemplu ar fi să ne dăm seama cât de des folosim, sau folosesc alții expresiile: Urăsc ploaia! ...mocirla... Urăsc să-mi fie foame, sau frig... Urăsc oamenii mincinoși! Sau fricoși... Sau murdari...
În spatele fiecăruia în parte stă însă ceva ce ne poate releva omenia, bunul simț, dragostea de oameni, de planetă, de tot ceea ce ne înconjoară... Desigur, putem spune și asta, putem alege să ne fie silă de ploaie, mocirlă, murdărie, frig, minciună, frică. Orice alegem în viață ne va arăta cândva că poate fi depășit, ajungând și depășind chiar ceea ce în acest moment am ales ca fiind calea cea mai bună, și nu pentru că ar fi devenit mai rău decât ne-am fi așteptat, ci pentru că am aflat că există întotdeauna un ”mai bine” pentru orice ”bine”. Dacă nu am avut încotro și am ales cel mai mic rău dintre cele rele posibile, va veni un moment în care ceva va fi corectat și vom intra pe drumul lui ”bine” care duce spre ”mai bine”: pentru că suntem în evoluție și nu suntem doar simple cărămizi ale unui univers care ori ne folosește, ori legile fizicii se echilibrează sau se dezechilibrează pentru a-și găsi prin altele echilibrul următor. 
Ne aflăm pe drumul unor evoluții spirituale prin care, orice am face acum, suntem pe un drum corect pe care nimic nu ne îndepărtează, ci totul ne apropie de pasul următor, mereu mai înălțat. Vom afla că pe drumuri asemănătoare, pe diverse alte linii de evoluție – altele decât cea pe care o urmăm noi acum, alte spirite fac evoluțiile lor și, de pe liniile lor, din drumurile lor, vin pe drumurile noastre, sau mergem noi pe drumurile lor, sau ne întâlnim în spații cu caracteristici bune pentru toți laolaltă deși diferite și de obișnuințele lor, și de ale noastre. Într-un astfel de loc universic suntem acum, iar viața noastră este formată din clipe trăite alături de oameni care se manifestă diferit de noi, noi – diferit și de ei, și de alții care au fost sau cu care ne vom întâlni în viitor. Numai în acest fel, trăind împreună aici, pe spațiul neutru al Pământului care ne găzduiește acum, ne cunoaștem unii pe alții, fiind împreună pe un drum pe care, orice vom alege ne va releva că suntem în stare să facem alegeri. Și învățăm astfel că:
– ceea ce noi nu considerîm a fi rău pentru noi, poate fi rău pentru alții;
– ceea ce credeam a fi ușor de făcut prin forțe proprii nu putem să facem decât prin conlucrare, prin învățătură comună, prin îndepărtare de dușmănie, concurență, perversitate;
– ceea ce credeam că este prea minunat să ne fie dat și nouă – primim, putând să facem lucruri minunate la rândul nostru; ce credeam a fi prea greu de accesat o facem cu ușurință la un moment dat, ceea ce este prea frumos este de fapt normal să fie pentru noi și pentru alții din jur asemenea nouă...
Într-un cuvânt ne cunoaștem limitele maxime și minime, le cunoaștem și pe ale altora, începem să înțelegem că lumea nu este de speriat, că nu suntem singuri, că totul poate fi deosebit de frumos, iar noi în mijlocul ei participăm alături de mulți alții la creația splendidă a ajutătorilor noștri, a coordonatorilor evoluțiilor noastre. 
Cunoaștem astfel că nu există limite de conștiință avansată și conștiență profundă, dar conștiința ne limitează acțiunile distrugătoare, disprețuitoare, perverse – chiar dacă ele pot fi în același timp admirate de alte spirite și căutate ca fiind singurele în stare să le asigure supraviețuirea. Ceea ce nu acceptăm rămâne momentul în care altcineva ne-ar obliga la fapte reprobabile din unghiul nostru de vedere: ceea ce însă alegem să facem în astfel de situații ne arată nouă, personal, locul unde suntem pe scara pe care conștientizăm că urcăm, pe drumul pe care îl parcurgem conștient. Ceea ce alegem este bun pentru pasul pe care îl facem, și el este un punct de echilibru între treapta de pe care am urcat – considerată depășită, și treapta următoare – arătată de către oamenii cu manifestare superioară din unghiul nostru de vedere. Suntem totodată centrul unei sfere în care nu numai comportamentele sunt în vederea noastră, ci orice fel de trăire, plăcere, durere, acțiune, alegere în sine – fiecare are termen concret de comparație: numai acea nuanță de verde îmi place, numai acea muzică mă reconfortează, doresc mai mult marea decât muntele, mai curând oamenii veseli decât cei serioși, un scaun cu spătarul curbat decât unul cu spătar drept, un film de știință decât o comedie oricât de spumoasă ar fi, religia creștină decât brahmanică, și tot așa mai departe. 
Toate sunt creatoare de înțelegere a tuturor celor care se află alături de noi: care vin de pe linii de evoluție diferite, fiind pe o treaptă sau alta de evoluție. Învățăm despre toate, toate fiind baza de înțelegere a faptului că suntem deopotrivă și evoluanți, și ajutători în același timp: cu manifestare fizică, sau astrală, sau spirituală, sau inter-dimensională, sau inter-universică, prin folosirea directă, nemijlocită de corporalitate, a radiației monadice sau chiar prin corporalitate. Sau toate la un loc, folosind în spații diferite, în ritmuri diferite, raze din radiația noastră personală: la astfel de putere, de evoluție, de experiență vom ajunge cândva, acesta este de fapt idealul nostru, deși știm că dincolo de el mai este altceva pe care nu putem imagina acum. De aici, de pe Pământ. Dar abstractul zilei de azi ne arată că putem conștientiza pe acel ”dincolo” mereu activ, mereu constructiv. 
Chiar dacă încetinim o clipă, nimic nu se închide, întotdeauna pasul înapoi este avânt și nicidecum cădere. Nimic nu este involuție: totul devine înțelegerea necesității de creștere a experienței noastre și a celor din jur deopotrivă. Totul cârmește către creșterea conștiinței alegerii noastre viitoare, pasului nostru următor. Devenim stăpâni pe noi înșine cu fiecare pas pe drumurile eternității noastre și înțelegem din ce în ce mai bine, mai profund pe cei care se străduiesc – chiar dacă aparent nu arată asta – să facă PASUL LOR...
PASUL LOR ÎN COMPANIA NOASTRĂ...
AȘA CUM FACEM PASUL NOSTRU ÎN COMPANIA LOR.
Înțelegem că suntem asemănători, mergem pe drumuri asemănătoare, DAR nu suntem ”ei” și ei nu sunt ”noi”. Înțelegem că așa am crezut și de fapt lucrurile nu stau chiar așa, iar tocmai diversitatea creează mereu experiență, bogăție de manifestare, de abilitate în orientare, de flexibilitate. De înțelegere proprie, de înțelegerea universurilor, a celor văzute și nevăzute ieri, sau azi, sau mâine, sau poimâine... Înțelegem că există destine, că există puteri și că există posibilități de folosire sau nefolosire a puterilor noastre: în spații și timpuri diferite, în conjuncturi diferite. Înțelegem că destinele nu înseamnă nicidecum o mașinărie cu programe fixe, ci doar o planificare, și o realizare a unor condiții în care vom încerca să facem cele mai bune alegeri în fiecare moment: chiar și a nu face alegeri. Și vom înțelege că tocmai acestea construiesc STAREA NOASTRĂ ACTIVĂ DE CONȘTIENȚĂ. 
Care, pusă alături de conștiința cu care am făcut sau nu alegerile, formează obișnuința de a răspunde stimulilor interiori și exteriori care ne vor conduce către înțelegerea fiecărui pas pe care îl facem, fiecărui pas pe care alții îl fac, din ființa lor, cu puterile și experiența lor. 
Și nu ne va mai fi nici teamă, nici silă, înțelegând că bucuria de viață și de cunoaștere a ei vine din puterea echilibrului și a iubirii de tot și toate. 

Niciun comentariu: