Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

Gândul zilei.......

GÂNDUL ZILEI

Să nu ne imaginăm că misiunea sfinţilor se termină odată cu trecerea lor dincolo de fiinţă. Munca lor merge mai departe, într-o deschidere uriaşă în volum, calitate şi profunzime...
LA MULŢI ANI TUTUROR CELOR CARE POARTĂ ÎNDRUMĂRILE DE NUME ALE SFINŢILOR PETRU ŞI PAVEL !!!

Post scriptum: "Gândurile" anterioare le regăsiţi pe partea dreaptă, în Chatango.


miercuri, 2 ianuarie 2013

SUFLETUL PE PRAGUL PORŢII

...În ultima zi a anului, îngerul mi-a spus:
– Mergi acolo unde se simte sufletul tău mai bine!!...

Dragostea mea de munte m-a aruncat spre Sfinx şi Baba Mare... doar sufletul, cu bobul acela ascuns pe care dorim mereu să ni-l pătrundem, s-a dus în altă parte... şi ştiam locul acela... aveam eu un loc în care cândva m-am simţit atât de bine încât nu l-am mai putut uita, chiar dacă de atunci nu am mai putut ajunge acolo... un loc pe laterala dreaptă a drumului care porneşte de la Cota 2000, spre Piatra Arsă. M-am „aşezat” acolo, în zăpada de sub stele, în solitudinea calmă şi clară a nopţii de sfârşit de decembrie...
– Lasă să curgă amintirile, simţirile, orice vine – nu alunga nimic şi nu te întreba nimic. Să nu faci gol în minte, ci să laşi plinul să te plimbe...

Mulţi au venit la amintirea mea cu mine şi m-am bucurat de fiecare în parte. Obişnuiam să fac „gol” şi nu am trăit niciodată „plinul” în meditaţie... Pentru că aşa am apucat să facem... pentru că toată lumea face aşa... Era frumos, şi în felul său blând acest moment, chiar dacă s-au perindat şi oameni agresivi, alţii guralivi, unii indiferenţi, alţii necăjiţi... Cineva stătea şi fuma alături de mine, şi mi s-a părut normal să-mi aduc aminte cât de drag îmi era cândva  să fumez. În auz picura Stille Nacht... şi nu o puteam opri... deşi voiam...
– Lasă muzica să cânte...

Pale de vânt spulberau norii din când în când, lăsând să se vadă câte o stea. Într-o clipă, sufletul mi s-a dus dincolo de nori...

Nu erau nori de-asupra mea, dar am crezut la început că sunt ultimele fire fine de nori, purtate de vânt... Doar simţeam că fineţea aceea ascundea şi altceva.
Şi am rămas acolo, aşteptând ca sufletul să mi se obişnuiască cu tot ceea ce îl înconjura.
El cu aerul şi stelele...

Palele veneau şi plecau ca perdelele... „perdele”... cuvânt magic... de-asupra mea una dintre ele se zbuciuma de-asupra mea, mă învăluia, mă mângâia... prindea încet formă clară, de culoare violet, apoi ametist pal cu irizaţii verzui ce prindeau putere în depărtări, înfrăţindu-se cu un galben-auriu... Zările prindeau un sunet înalt, involt, de vioară, în care se pierduse de mult colindul omenesc... Se avântau toate, se depărtau şi se adunau, culorile şi sunetele cum nu mai auzisem până atunci... Erau clipe în care sufletul nu suporta avântul mai-susului simfoniilor siderale şi cobora din nou în lumile tandre de mai jos...

După minunare, plimbare şi odihnă în bucuria zborului astral în culoare şi simfonii, bucuria înţelegerilor m-a aus uşor pe zăpada lumii. Era peste tot o palidă – dar puternică, dacă sufletul se înălţa – auroră boreală, cu largi veşminte mătăsoase, dăruite pământurilor acoperite de nea. Ştiam acum, din bobul acela ascuns al sufletului, că ele, aurorele, nu sunt numai la poli, ele sunt peste tot, vizibile însă mai mult sau mai puţin, după intensitatea pe care le-o dau locurile, cu propriile lor culori şi sunete ancestrale... Şi că ele sunt de fapt tot timpul anului, în valuri care vin şi pleacă, după cum sunt respiraţiile, ritmurile pământurilor, apelor, stelelor, vieţuitoarelor deopotrivă... Şi la poli avem această simfonie de culori şi sunete – şi în zilele, şi în nopţile de acolo, dar le vedem cu ochiul liber doar în nopţile polare, şi atât de puţin – până la de loc – în timpul zilelor polare...
Pe la noi atât de rar iarna... şi credem că sunt prevestitoare de nenorociri...

Dacă în zilele anterioare mă plimbam în călătoriile mele astrale printre stelele matriceale ale galaxiei, prin toată dantelăria construcţiilor ei matriceale, înţelegându-le funcţionalitatea: îndreptată spre acomodarea celor mai mititele vieţuitoare de pe planetele galaxiei – cu propriile lor simţiri... acum priveam „de acasă” cum ajung valurile de fluxuri să scalde faţa pământurilor şi feţelor noastre în aceeaşi măsură...
Mi se zbătea sufletul în mulţumiri către Marii Făuritori, care fac lucrurile atât de minunate, de măreţe, uluitoare şi cu greu de înţeles în toată complexitatea lor, asupra căreia acum noi, oamenii, abia de ridicăm un colţ al voalului care ne înconjoară privirile sufletului. Şi asta numai din când în când... Dar nu Creaţiile sunt acoperite, învăluite, ascunse, ci privirea noastră nu este obişnuită să le privească. Şi asta nu înţelegem încă noi: că avem azi, cu adevărat paharul prea plin de altele, ca să putem îndesa ceva ceva în plus, acolo. Şi nu trebuie să „îndesăm”, ci să lăsăm totul să curgă; să nu golim întotdeauna – ci să armonizăm liniştea noastră interioară, atunci când ne-am regăsit-o, aşa cum este ea, în interiorul nostru, cu armoniile care ne înconjoară, ne pătrund şi ne binecuvântează, hrănindu-ne fără nici o clipă de încetare...

... Şi îngerul mi-a susurat, în simţirea caldă a sufletului, în noaptea înmiresmată de florile gheţurilor, în simfonia culorilor şi a viorilor lumii aplecate asupra Pământului...

– Totul este cale de înţelegere şi mai ales cale de studiu, de pătrundere, de cunoaştere. Totul este ca o formă de trăire care aşteaptă să fie intens şi mereu folosită. Sigur că totul este o frumuseţe – perceptibilă comparativ cu felul în care se desfăşoară viaţa omului de zi cu zi. Întotdeauna există un termen de comparaţie între trări, între locuri, între oameni, între orice forme de viaţă. Cunoaşterea echilibrează şocul noutăţii pentru sufletul necunoscător, dar nu elimină şi nici măcar nu estompează frumuseţea din sufletul omului. La început omul aleargă minunându-se şi uitând că mai sunt multe de văzut, de făcut, de înţeles. Rămâne în vremea pe care nu vrea s-o piardă.
Totul are însă un mare sens, mereu de creştere, şi nimic apoi nu-şi pierde frumuseţea. Frumuseţea trebuie păstrată, emoţia sufletului în faţa lumii, căci este armonia sufletului cu cele din jurul său. Cei ce nu au ajuns să trăiască în mai-frumos, nu apreciază frumosul, nu este conştient de el, chiar dacă el însuşi este frumos. Dar, la polul opus, cel înaintat în înţelegeri poate fi conştient de toate formele de frumuseţe dinaintea lui, rămânând totuşi modest şi lucrător mai departe, apreciind frumuseţea în sine oriunde s-ar afla, sau este: omul, sau oricare întrupat, în univers...
Omul poate oricând să ajungă la frumuseţea naturală a lumii: orice om, din orice timpuri. Dar se lasă furat de frumuseţe şi uită de altele. Şi este conştient că se poate ocupa oricând de treburile sale, dar nimic nu este mai dificil decât înţelegerea felului în care „te fură” acest: „Dacă pot – pot face orice, oricând!!!” Acest „Pot oricând” fură omul şi „oricând” se transfrmă în tărăgănare şi apoi în uitare...
Aşa şi-a uitat omul diverse sensuri. Şi a tras şi semenii săi după el. Nu a luat ceva Dumnezeu, cunoaştere sau altceva – El a dat omului doar o vreme de odihnă, pe care omul a înţeles-o, şi-a dorit-o în vremurile grele ale lumii: şi pentru el, şi pentru toate vieţuitoarele în mijlocul cărora trăieşte, ca să le protejeze, să le apere fiinţa, specia, viaţa...
Dar uneori a uitat până şi asta...

...Şi îngerul, ajutătorul meu de toate clipele, a continuat în noaptea dintre anii omeneşti ai vremii:
– Uitarea...
La graniţa cu uitarea aşteaptă îngerul ajutător. De fapt el este păzitorul Porţii, Păzitorul Pragului, el păzeşte ca să nu se intre înainte de termen şi atenţionează când e pe cale să treacă termenul către uitare.
Omul şi nimeni altul are sarcina de a se pregăti pentru a fi gata să intr, când Poarta e deschisă. Şi Poarta se deschide pentru toată lumea cam de 4 5 ori pe an, dar o vede numai acela care este pregătit, şi o trece acela care poate să treacă dincolo de vedere – de oricare fel ar fi ea. Vederea nu este singura formă de pătrundere. Înţelegerea lucrurilor, funcţionărilor şi folosirilor, permanent sau numai la momentul de necesitate este cel mai important lucru cu putinţă. Mai ales pentru omul care în viaţa sa curentă se pregăteşte pentru orice pas poate fi făcut dinaintea: perceperii, intrării (cu statul pe prag, care este deosebit de important), trecerii pragului şi păşirii pe drumul acesta al înţelegerilor. Cum arată universul cosmic, universul temporal, universul subatomic, universul simţirilor umane este doar o primă treaptă. Înţelegerea evoluţiilor este şi ea doar o treaptă, înţelesul finalităţii fiecărei trepte, al căror număr nu este finit, conduce către deschiderea spirituală în toată complexitatea ei. O complexitate infinită, în care staţionările sunt doar pentru odihnă şi pentru întărire, consolidarea fundamentală, împletirile celor vechi cu cele mai noi, asimilarea intuiţiilor de mers mai departe, comparativ cu cele care încep să fie înţelese că au această experienţă deja incorporată, folosită mai mult sau mai puţin.
Porţile sunt ca vânturile – ele se deschid şi se închid, dar niciodată de tot. Iar pentru cei pregătiţi aceeaşi poartă se poate deschide în profunzimi diferite. Este aceeaşi poartă – dar deschiderea poate fi văzută în toate felurile de către fiecare om: după câte deschideri a conştientizat până în acel moment. Orice om îşi poate da seama că pe acea poartă nu este singur şi de felul sufletului său pot fi mulţi semeni sau puţini.
Iar înţelesul lucrurilor după o asemenea pătrundere este deschiderea unui alt drum: de care omul se va teme la început, dar se va linişti şi îl va înţelege cu timpul. Depinde de el, de puterea lui, să înţeleagă cum poate folosi acest lucru...

7 comentarii:

Vasile Dumitru spunea...

:)
Complicata viata ai!
Stai asa, ho, nu da repede cu bulgari de zapada! Stai intai sa explic!
Adica si voi aveti reactii bruste? Opaaa, care va sa zica si voi sunteti oamnei! :)
Stai sa revin, dar intai stai sa-mi revin!
Candva, demult, pe cand si Sfinxul umbla de-a busilea, am primit cadou cartea lui Umberto Ecco, "In numele trandafirului"! M-am repezit asupra ei si dupa primele 375 de pagini imi venea sa ma urc pe pereti, sa o bag in foc, sa ma zgarii pe ochi, nu intelegeam nimic! Apoi a rasarit o steluta, apoi inca una, apoi...
Sa-ti spun ca am sorbit-o? Ca dormeam cu ea sub perna, chiar daca o recitisem? Ca inca mai cred ca a fost prima mare betie de idei din viata mea, betie dupa care nu m-a durut capul ci, dimpotriva, zambeam?
Asa e si textul tau!Adica e in faza de inceput! :) Cum sunt lenes de felul meu, nu caut steluta, astept sa apara! :))
Inchei apoteotic: ma intreb cum te descurci!
Eu am doua mari probleme in viata (sa-mi cumpar paine si sa citesc blogul!) si abia-abia fac fata!
La multi ani, Cristina!

Cristiana spunea...

La mulţi ani Vasilică !!
Uite, poate te tentează să vezi filmul acesta, Lo Sfidante...
http://www.youtube.com/watch?v=fAIWdWbUucw&feature=related

Ai înţeles bine... complicată este... dar bună şi frumoasă!!! Nima ştie câţi pumni şi palme am încasat în ultimii ani, dar dragostea de oameni netezeşte totul. Dar voi, cei apropiaţi, cunoscuţi sau nu, oameni deschişi şi sinceri, susţineţi poate chiar fără să ştiţi pe cei care nu duc de loc uşor o viaţă de acest fel...
De aceea clipele de destindere le am în mijlocul vostru, pe bloguri, pe facebook, sau pe munte, unde cred că vin oamenii spre mine pentru că simt ceva din acest drag de oameni pe care îl am, care îmi luminează viaţa!! Care mă ţine în viaţă şi în lume!! Eram la Sfinx cândva, era lume multă pe după-amiază, copiii zburdau... eu mă duceam mai la o parte să scriu, ei jucându-se veneau automat după mine.. nu mă vedeau, mă simţeau cumva.. Eu - mai încolo.. Ei - după mine.. Ca să ne vedem de "treburile" noastre cu toţii, mi-am luat notesul şi am dat să cobor pe vale, când aud o voce ţipând cu notă de greutate: "Doamnă, dar nu vă mai duceţi încolo!! vrem să vorbim cu dvs.!!!" Pe culmea din spate erau oameni care se uitau spre mine şi o doamnă mai corpolentă gâfâind, îmi vorbea.. Mi-am luat iar notesul şi am urcat spre dânsa..
A fost o seară minunată!! Dânşii credeau că toate erau "meşterite" de vânturi şi de ploi.. cum scria în cărţi.. Le-am explicat că toate sunt create de mâna, cu mintea uluitoare a omului.. Toate sunt moştenire, toate ne vorbesc în felul lor.. Le-am vorbit de moşi, de învăţături şi de vremuri de mult uitate.. De frumuseţea tainelor Peşterii Ialomicioarei.. de Drumul Împlinirilor spre Omul.. Ne-am despărţit cu drag şi cu păreri de rău.. Eu eram cazată la cabană, ei trebuiau să ia ultima telecabină spre Buşteni..
Cineva îşi ceruse scuze că m-a ţinut din lucru.. I-am spus că voi recupera, că noaptea e lungă!! Că este atât de frumos să împarţi cu cei din jur totul.. Oricât de greu este s-o iei tot mereu de la capăt, să explici iar şi iar, dacă o faci cu drag - nimic nu-i mult sau greu, când vezi oamenii cum ascultă cu respiraţia agăţată de ochi.. Cum îşi aduc aminte de crâmpeie auzite ici colo, cărora nu le-au dat atenţie cândva..

Mă duc să fac şi eu ceva de mâncare, Vasilică, căci SINCER !! şi eu am două probleme în viaţă!!! să cumpăr pâine şi să scriu !!! :)))))

Vasile Dumitru spunea...

:) bun asa!
pare usor pentru mine, adica tu scrii - eu citesc! dorinta unui om lenes! :)
necazul e ca trebuie sa si pricep ce inseamna sirurile astea de semne! :)

nu am nicio taina sa recunosc limitarea mea in timp si spatiu, nu ma laud cu asta dar nici nu incerc sa par mai inalt decat sunt! ma bucur ca exista oameni care umbla printre stele (apropo, de ce radeai in foto? te-a surprins in timp ce furai una, cum faceam eu cu merele in copilarie?) si e cu atat mai frumos cand cei ce stiu ii ajuta pe ceilalti!
spor la... scris!

astharte spunea...

La multi ani, Cristiana, si fie sa ne gasim drumul cu ingerul alaturi!

Cristiana spunea...

Mulţumesc frumos pentru urări !!!

Cristiana spunea...

Vasilică, eu îţi mulţumesc mult pentru darul muzical !!! şi să ştii bine că nu am uitat să scriu despre Sf. Vasile... Dar este important să înţelegem că ceea ce se poate petrece pe 1 ianuarie este tot ceea ce se petrece şi înainte, şi de Bobotează şi Sf. Ion - până la 14 ianuarie; cu 15 ianuarie începe transferul substanţial de vibraţie pe fizic, după maximul de vibraţie specifică spiritualului: dinaintea, din timpul şi de după solstiţiul de iarnă.
Aşa încât o să scriu toate până în 14-15 ianuarie !!! Eu am luat în bloc întotdeauna aceste evenimente - planetare mai curând, căci pe fundalul puterilor pe care steaua noastră şi planeta noastră ni le oferă, oamenii fac... fac şi desfac: şi bune şi grele... Iar memori lumii ţine răbojul celor bune, ceea ce nu este rău de loc...
Încă o dată mulţumiri !!!
>:D< !!!

Nima spunea...

La multi ani, draga mea !
>:D<