Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

Gândul zilei.......

GÂNDUL ZILEI

Din comunicările astrale...

Sunt două principii fundamentale pe care le moştenim de la începutul evoluţiilor spiritelor umane pe Pământ.

1. De la entităţile transcedentale, care ne-au creat condiţii de întrupare şi de trăire pe Pământ:

SĂ NU PIERDEM NICIODATĂ LEGĂTURA CU ENTITĂŢILE NOASTRE AJUTĂTOARE (astrale, interdimensionale şi dimensionale, precum şi întreaga verticală spirituală coordonatoare a evoluţiilor noastre: adică cu toţi cei pe care, la un loc, formează sintetic pe Dumnezeu).

2. După ultima glaciaţiune, când vibraţia naturală a planetei a scăzut foarte mult, de la Moşii popoarelor (conducătorii spirituali întrupaţi pe Pământ: care ne-au născut noul neam şi astfel ne-au creat noi condiţii de întrupare şi de trăire, cei care ne ajută concret pentru restrângerea timpului de manifestare grea pe Pământ şi restrângerea relelor pe care le-am putea face fără ajutorul lor):

SĂ PROTEJĂM ÎNTREAGA VIAŢĂ DE PE PĂMÂNT, ÎN LIMITA PUTERILOR ŞI CONDIŢIILOR PE CARE NI LE POATE OFERI PLANETA, ÎN PERIOADA CU VIBRAŢIA EI CEA MAI JOASĂ.

(Voi relua din când în când aici această comunicare şi voi detalia prin tot ceea ce voi scrie pe blog, la eticheta Tradiţii.)

Post scriptum: "Gândurile" anterioare le regăsiţi pe partea dreaptă, în Chatango.


miercuri, 16 ianuarie 2013

SFERA COMPLEXĂ A PERSONALITĂŢII UMANE


Ideea fundamentală a acestei expuneri este următoarea:
Multe scrieri de azi neagă personalitatea umană, îndrumându-ne să ne-o negăm, la rândul nostru. 
Părerea mea este: dezvoltarea conştientă, echilibrată, modestă, naturală a personalităţii umane, dezvoltarea ei în scopul dobândirii unei atitudini de o spiritualitate din ce în ce mai înaltă, nu constituie decât un efort binevenit pentru dezvoltarea experienţei de trăire a spiritului în orice loc de întrupare. În orice punct al universului, în multe universuri ne formăm şi întărim aspecte ale individualităţii noastre spirituale, în scopul universal de creare a diversităţii de manifestări aflate în unitate deplină de cunoaştere şi manifestare creatoare. Este deopotrivă o cale de mărire a flexibilităţii noastre, care stă la rândul său la baza formării toleranţei şi înţelegerii semenilor, pornind de la – şi dezvoltând înţelegerea de sine. 

Foarte des întâlnesc ideea că personalitatea omului nu este bună, nu este faţa adevărată a spiritului. 
Că se consumă multă energie ca să fii o persoană – în schimb nu se consumă energie ca să fii tu însuţi. Citat tradus din scrierile lui Mooji.

În faţa acestui aspect, părerea mea este că se fac multe confuzii, preluate şi purtate azi rapid prin intermediul internetului. Se face confuzie între noţiunea de personalitate proprie normală, umană, şi personalitate ca individ recunoscut pentru varii capacităţi socio-cultural-politice. Azi tinerii doresc să ajungă astfel de personalităţi marcante, urmând exemplele unor oameni de renume mondial, în jurul cărora se face vâlvă, îşi doresc numele pomenit, arătat ca exemplu de „ajungere”... Cartea şi filmul „Secretul” a făcut valuri, şi încă mai face şi azi, pornind de la expunerea faptului că este nevoie doar să te centrezi pe dorinţă pentru ca „universul” să te ajute să ajungi exact acolo unde vrei – ceea ce nu este mai de loc adevărat. De asemenea, se oferă drept exemplu oameni care au făcut averi uriaşe, pierzându-se din vedere faptul că astfel de personalităţi au fost / sunt oameni cu un trecut negativ, mai mult sau mai puţin cunoscut, oameni a căror viaţă particulară adevărată (nu cea cosmetizată şi mediatizată) nu este cunoscută, oameni gata să calce pe cadavre, chiar dacă mâna care ucidea nu a fost niciodată a lor. Gata oricând să facă orice compromis cu adevărul, cinstea, integritatea, onoarea, omenia, s-au folosit de minciună, crimă, distrugere, manipulare, ipocrizie. Este bine că aflăm acum, treptat, cum la baza formării marilor averi au stat situaţii de compromis pe care un om cuminte, curat la suflet, dedicat muncii de calitate nu l-ar accepta niciodată. 
Da, pentru o imagine de personalitate marcantă azi este nevoie de închiderea ochilor privind sursele de unde vin fondurile, unde se duc câştigurile, la ce se foloseşte rezultatul parţial/total al muncii. 

Este nevoie de multă energie, într-adevăr, pentru a se crea o imagine falsă, care să ascundă în spatele ei adevărata personalitate momentană a spiritului: adică modul în care spiritul se manifestă în condiţiile corporale şi sociale, planetare şi universale ale momentului. Este bine să înţelegem profund acest lucru. Iar pentru noi, cei care credem că există reîntrupare, este foarte important să gândim că în fiecare întrupare ne croim un anume fel de trăire, de atitudine, de comportament, pentru a trăi în mediul planetar local. Nu avem numai un fel de a apare în lume, de fapt avem o impresionantă experienţă de a ne forma imaginea care ne trebuie într-o lume sau alta, într-o întrupare sau alta. Avem deja, ca spirite creatoare conştiente înaintate în evoluţii, o adevărată abilitate să o facem, iar acesta este un lucru foarte bun. Alegem să fim noi înşine, alegem să ne comportăm într-un fel sau altul, să ne protejăm, să ne ascundem (şi este diferenţă între asemenea noţiuni); doar că într-adevăr cheltuim multă energie pentru a folosi diferite feluri de a fi, după cum simte fiecare nevoia în lumea în care trăieşte. De multe ori nici nu ne dăm seama cât efort am făcut şi facem pentru a ne feri de părinţi, de profesori, pentru a epata la o petrecere, pentru a câştiga încrederea prietenilor, şefilor, colegilor, pentru a convinge... pentru a învinge...
... totul pentru a învinge...
Rezistăm sau nu tentaţiei banilor, puterii, chiar şi numai admiraţiei prietenilor, colegilor, familiei, publicului. De fapt suntem de multe ori foarte sinceri şi naturali. Puţini oameni nu sunt naturali totuşi, raportat la populaţia terestră. Dar ei epatează, ne umplu visele, speranţele, mintea şi inima... Mulţi ajung la concluzia că nu pot reuşi în această lume fără ca ceva să fie schimbat în ceea ce le priveşte imaginea. Şi fac eforturi pentru asta.
Iar aici avem de discutat alt aspect: nu este vorba despre câtă energie consumăm – ci de felul în care folosim ceea ce ne construim în viaţă acea imagine pe care o obţinem urmărind de la cele mai simple scopuri – la cele mai complexe.
Căci se poate munci mult pentru compunerea unei imagini false şi mult mai multă enrgie pentru păstrarea ei în timp – timp care modifică multe aspecte ale unei asemenea „munci” de un anumit fel de creaţie personală. 
În schimb...
Depunem mult efort pentru a ne modera, echilibra, pentru a înlocui obiceiuri învechite, distructive, agresive, pentru îmbunătăţirea manifestării spiritului, pentru a-l ridica pe culmile calităţii atitudinii faţă de viaţă şi creaţie, a unui comportament de calitatea cea mai înaltă, la care aspirăm. 
Cam acelaşi fel de efort – chiar dacă nu înţelegem de la început cum sunt, şi ce sunt primele etape ale formărilor direcţiilor de curgere către calitate înaltă – îl facem şi în alte direcţii. Facem eforturi grozave să-i schimbăm pe cei din jurul nostru, înainte de a începe să ne analizăm pe noi înşine, să constatăm că noi înşine nu ne ridicăm la înălţimea idealurilor pe care ni le dorim atinse. Dar spiritul ştie că acest lucru se datorează faptului că ne simţim vulnerabili, influenţaţi în general de cei din jurul nostru. Avem impresia că ne trag în jos, sau oricum în altă parte decât ne-am dori. Iar aici înţelegem de multe ori greşit faptul că atragem „doar” pe cei de acelaşi fel cu noi înşine: mulţi oameni buni, corecţi, cuminţi, ştiu bine că în jurul lor roiesc mulţi oameni agresivi, mincinoşi, interesaţi. Iar terţe persoane le impută faptul că... de fapt ei sunt la fel de răi, în schimb ar face eforturi nebănuite să se ascundă în spatele unor „măşti”. Şi cei buni ştiu bine că nu este aşa...
Într-o oarecare măsură este valabil pentru cei care urmăresc interese meschine avansate, care ţintesc „sus” pentru nevoile lor egoiste. Şi de multe ori se confundă personalitatea cu egoismul. Eu nu folosesc cuvântul „ego”, ci cuvântul „egoism” în asemenea cazuri. Cred că se poate folosi când este vorba despre dorinţa de a se evidenţia cu orice preţ, urmând ca de acolo să-şi caute direcţia mai departe. Egoismul arată că direcţia a fost deja găsită şi omul se manifestă deja din plin căutând doar interesul propriu, total absent la suferinţele sau chiar şi numai deranjarea celor din jur. 
Oamenii echilibraţi şi buni atrag din cu totul alt motiv. În aceatsă zonă a universului evoluţiile merg de multe ori pe complementaritate. De oamenii buni sunt atraşi oamenii agresivi – făcându-le rău, provocându-i permanent. De multe ori, după câteva încercări de liniştire, aspectul de severitate cu care cel provocat astfel arată hotărârea sa, încrederea în principiile pe care le urmează, sunt rău interpretate, astfel încât cei care sunt buni şi hotărâţi devin cei acuzaţi, în locul celor agresivi şi perverşi. Dar nu degeaba se petrec astfel lucrurile: căci cei agresivi, care acum abia încep şi ei învăţăturile de pozitivare a comportamentului lor, au nevoie de un exemplu pozitiv, de exemplul de comportament înălţat al celor buni. A le arăta oarecare severitate nu înseamnă decât încrederea proprie în principiile urmărite. În clipa de oprire din agresivitatea lor, moment în care ei, ponderaţi pentru un moment, pot fi învăţaţi să se comporte moderat, echilibrat, corect, modest, apoi tolerant, înţelegător şi altruist. Intoleranţii agresivi cerşesc de fapt învăţătură, într-un mod inconştient şi dur. Cel care înţelege şi se opreşte cu respect, cu toleranţă echilibrată care să nu denote nicidecum admiraţie, ci omenie pură, de calitate, urmează a da explicaţiile, exemplul personal de manifestare, oferind învăţătura de care se simte nevoie în acel moment. 
În fond cu toţii avem nevoie de ceva în asemenea conjuncturi. Unul învaţă, celălalt îşi întăreşte mereu încrederea în principiile de calitate spirituală înaintată, pe care şi le cultivă. 
Şi pentru care face un efort considerabil, cu astfel de efecte constructive care se vor dezvolta în eternitate. 

Toate ne aparţin de fapt: forme de personalitate naturală alături de imagini mai mult sau mai puţin false: de la costumul impecabil, machiaj şi vopsirea părului – la imaginea potentaţilor zilei. 
Imaginea adevărată nu înseamnă să ne abţinem de la a ne remodela din mers atitudinea – ceea ce, corect! presupune mult efort de multe ori, pe care suntem sincer gata să-l depunem – dar este un efort nobil, spiritual, cu efecte benefice în timp: cu cât mai devreme, cu atât el devine mai mic în faza maximă. Evoluţiile arată, în asemenea împletiri spirituale populaţionale cum sunt azi pe Pământ, cum fiecare om creează un impuls de ridicare pentru altul, sau de consolidare, întărire, sau de atenţionare asupra unei aparenţe de labilitate care trebuie lucrată personal, pentru depăşire. Noi credem de multe ori că am depăşit o carenţă – dar tot de multe ori nu este de loc aşa...

Cum spuneam, tot ceea ce facem, indiferent de imaginea pe care ne-o construim permanent, de pătrunderea acesteia în interior sau efortul de a o menţine la suprafaţă (căci în astfel de cazuri omul doreşte să-şi păstreze convenabila sa formă ascunsă... cam acesta este adevărul din spatele măştii, fapt care presupune un efort cu adevărat substanţial) totul este de fapt o activitate spirituală, aparţinând de fapt unor faze diferite de evoluţie. Etapă după etapă, asemenea măşti ne formează de fapt o anume flexibilitate în atitudine şi comportament, fără însă se abdice de la principiul înalt la care s-a ajuns. Aceasta este diferenţa dintre labilitate şi flexibilitate... 

Dar această temă ar trebui să o analizăm şi din alt punct de vedere. Un punct de vedere care rămâne însă deschis şi altor discuţii, căci multe aspecte intră în împletirea celor care îl formează. Deocamdată să discutăm în linii largi.
Sunt mulţi oameni totuşi – chiar dacă nu ne vine să credem – care fac analiză personală chiar zilnică. Este bună, este necesară, da, necesară formării şi dezvoltării personalităţii noastre, interiorului, obişnuirilor naturale pe care şi le doreşte fiecare. Ne aducem şi amintirile mai vechi în această analiză, nu numai cele trăite recent. Este drept că nu toată lumea îşi găseşte timp pentru aşa ceva, dar instinctiv, chiar fără să conştientizăm, o facem mai tot timpul, indiferent de scopul general pe care îl avem în viaţă. Şi avem practic o infinitate de vieţi, în eternitatea vieţii noastre ca monadă aflată permanent în evoluţii. Învăţăm în toate ipostazele, oferim exemplu de trăire, pricepere, înţelegere, iubire – toate fiind de fapt învăţături bune pentru noi înşine şi pentru toţi cei din jurul nostru. 
Cei care nu o fac şi caută scuze pentru că nu o fac – este dreptul lor. Este trăirea lor, este adevărul lor. Dar ei ştiu că se poate face analiză şi preocupare pentru ridicarea spiritualităţii, şi de multe ori o fac din mers, instinctiv. Tocmai prin flexibilitatea pe care o căpătăm în timp ajungem să înţelegem cu toţii acest fapt. Înţelegem că avem cu toţii priorităţi de destin, pe care semenii noştri de multe ori nu le înţeleg. Dacă am schimba priorităţile personale după cum spun alţii, chiar după cum este scris în multe cărţi, devierea nu ar fi decât o învăţătură în plus, care poate ajuta cândva; dar dacă simţim că nu trebuie să o facem, vom face exact aşa cum simţim. Mai ales când este vorba despre cele aparţinând altor popoare, cu alte destine generale, putem să ne inspirăm, să adaptăm, dar nu ne poate obliga nimeni azi să urmăm ceva în răspărul simţirilor noastre. Rămâne experienţa personală, pe care ajungem cândva să o înţelegem şi să o respectăm. 
Iar din acest punct de vedere ar trebui să discutăm un aspect foarte important.
Teoriile cu care vin în faţa noastră multe cărţi, cursuri, aplicaţii, sunt de multe ori făcute pentru ca omul de rând, căruia îi sunt adresate, să aibă o muncă eficientă – nu pentru ca el să aibă rezultate superioare, puse într-o practică care să se răspândească spre binele tuturor. Ci pentru a se încadra eficient în limitările impuse de locurile lor de muncă, de cele mai multe ori, chiar dacă oamenii sunt atraşi înafara orelor de muncă sub motivul îmbunătăţirii vieţii personale. Nu pentru ca omul să câştige mai uşor un salariu decent, ci pentru ca profitul să fie mai mare pentru organizatorii locurilor de muncă. 
Dacă societatea ar avea ca scop formarea unui om lucrător şi trăitor modest – dar toţi să fie aşa, lucrând pentru o societate croită pe principiile binelui, corectitudinii, demnităţii, cunoaşterii, curăţeniei, frumuseţii trăirii în mijlocul naturii protejate – adică aşa cum se petrec lucrurile de obicei în societăţile de acest fel – atunci tot ceea ce există ar avea drept efect, fără abatere, o societate planetară lucrătivă, curată, demnă de admirat. Adică: o societate pe care azi omul o consideră ideală, cu care de altfel face permanent comparaţie şi nu ştie de unde îi vin asemenea idealuri: pentru că a trăit de multe, cândva, în asemenea societăţi. 
Însă lucrurile în societatea noastră stau exact aşa cum ştim azi şi nimeni nu este mulţumit: nu sunt motive de mulţumire din partea celei mai mari părţi a societăţii. Nemulţumirea se transmite tuturor, creând o stare generală de nemulţumire, pentru care nu există un fond explicativ oficial nici din partea conducătorilor, nici din partea celor conduşi. Există un front generalizat de acuze reciproce: se primesc acuze din direcţia părţii complementare, iar cei conduşi – marea parte a societăţii – nu sunt învăţaţi să-şi folosească în mod echilibrat produsul brut al muncii lor, banii în exemplul pământenilor, întrucât nu există o experienţă în acest sens, într-o istorie mai curând a sclaviilor de toate felurile. De fapt oamenii se aşteaptă ca conducătorii să-i înveţe, dar ei nu ştiu decât să consume la nivelul lor. Revine sarcina lucrătorilor care au învăţat gestionarea sărăciei să arate în continuare conducătorilor lor bogaţi: inteligenţă în gestionarea puţinului pe care îl au. Însă ei poftesc la multul bogaţilor, găsind că este doar ruşinos ca ei să nu aibă ceea ce au ceilalţi. Nefolosirea forţei de muncă, de creaţie a fiecărui om, pentru o naturalizare a cumpătării, curăţeniei, pentru ridicarea nivelului de conştiinţă asupra lumii înconjurătoare, asupra conlucrării oriunde în lume, conduce la o neînţelegere generală, nemulţumire generală şi frustrare generalizată, care se hrăneşte cu tot ceea ce poate duce la un rezultat mulţumitor pentru toată lumea. 
În acest context se poate pune problema folosirii personalităţii aplicate la desfăşurarea propriei activităţi. Analizarea propriei trăiri şi îndrumarea ei către acceptarea trăsăturilor nobile ale austerităţii ar conduce la moderarea dorinţelor, câştigarea modestiei plăcerilor, la conlucrare şi la respect reciproc. Personalitatea şi folosirea ei pe principii înalte, în sensul convieţuirii umane la nivel planetar conduc la realizarea tuturor idealurilor constructive ale umanităţii. 
Cele pe care le cunoaştem azi, şi pe care le numim la un loc realitatea contemporană, se datorează depersonalizării sclavagiste din mileniile anterioare, care a condus la formarea unui sens comun de acţionare disperată prin revoltă. Şi nu numai revoltă, ci şi exacerbarea negativului său: războiul pentru o cauză comună considerată bună – uneori chiar sfântă. Vibraţia planetară joasă nu a favorizat reamintirea oamenilor privind felul în care se poate scăpa de sclavie prin reunirea forţelor proprii, folosindu-se de toate căile bune de împiedicare a formării condiţiilor de sclavie. Spiritele umane trebuie să ajungă să folosească toate situaţiile de întrupare, oriunde şi în orice situaţie s-ar afla. Iar aceasta este o învăţătură de înaltă spiritualitate pe care spiritele umane le-au învăţat pePământ.

Analiza pe care o putem face azi, la nivel personal, conduce treptat la găsirea oricăror modalităţi de manifestare pentru un comportament flexibilizat de bunătate, cu înţelegerea puterilor fiecărui trăitor din grupul spiritual în mijlocul căruia trăim. O astfel de analiză este o optimizare spirituală. Fiecare om în viaţa sa şi a familiei sale ar trebui să facă o astfel de optimizare spirituală, care ar conduce repede la realizarea unei unităţi de gândire, simţire şi acţiune, care ar schimba totul din temelii. Dar astfel de lucruri se petrec deja, chiar dacă omul nu este întotdeauna perseverent, lăsându-se învins de societatea sufocantă din jur. Nucleizarea, gruparea unor asemenea oameni care îşi cautăpermanent o asemenea înaintare spirituală va învinge însă. În primul rând prin amintirea tuturor despre evoluţia înaintată din care venim, despre eforturile de a aduce manifestările noastre de vibraţie joasă la nivelul celor proprii, personale, de vibraţie înaltă, pe care le-am avut cândva cu toţii chiar aici, pe Pământ, înainte de ultima glaciaţiune.
Cei care sunt pe cale să-şi amintească vor beneficia de ajutorul, prin exemplul celor care au experienţă mai multă şi au trecut de la manifestări anterioare egoiste, interesate – la cele echilibrate şi apoi la cele altruiste. Urmează conştientizarea felurilor de ajutor pe care oamenii îl pot oferi şi primi: chiar din societatea de întrupare, din partea ajutătorilor astrali personali, din partea altor ajutători planetari, dimensionali, a coordonatorilor evoluţiilor pentru întreagă lume înconjurătoare: toţi ne învaţă, ne îndrumă către conlucrare, prin contribuţia personală a tuturor, fiecare în parte aducând forma proprie, specială, de trăire, de lucrare, formând astfel o unitate armonioasă din diversitatea celor reunite astfel. Toate eforturile personale se regăsesc distinct în suma eforturilor comune pentru ridicarea nivelului vibraţional al tuturor, sprijinindu-se şi ajutându-se reciproc. Fiecare om ajunge să-şi dea seama ce are de făcut, comparând diverse elemente de atitudine şi comportament: ce a făcut distructiv, cum a fost dispreţuitor, antrenant în rău, agresiv, ce a făcut bun, apreciativ, încurajator pentru semenii săi, altruist pentru sine şi pentru cei din jurul său. Înţelege astfel cum se poate să se dezvolte pe sine personal, pentru a fi mereu apt să-şi ajute semenii, să-şi reunească mereu forţele cu alţii asemenea lui .
Şi viaţa merge astfel mai departe…

3 comentarii:

Vasile Dumitru spunea...

Nu am glumit cu dialogul!
Zi buna sa ai!

Cristiana spunea...

Uau, ce bine că nu ai glumit cu dialogul !!!!
Când intră cineva pe chat şi lasă mesaj acolo, mă anunţă gmail şi, dacă sunt liberă, intru imediat.
Zile senine îţi doresc şi eu ţie!
Tuturor !!!

Cristina C spunea...

Salut!
Ai un blog interesant. Te astept pe la mine http://filmandotherstories.blogspot.se/.
Un an nou fericit iti doresc!