Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

Gândul zilei.......

GÂNDUL ZILEI

CU ADEVĂRAT HRISTOS A ÎNVIAT !

Post scriptum: "Gândurile" anterioare le regăsiţi pe partea dreaptă, în Chatango.


marți, 27 noiembrie 2012

SĂ NU PIERDEM PRILEJUL ÎMBOGĂŢIRII NOASTRE SPIRITUALE ACTUALE…

Fiecare moment al vieţii noastre ne aduce ceva ceva în plus pentru îmbogăţirea întregii game de învăţături pe care am venit să le luăm aici, pe Pământ.
Nu venim pentru pentru prima dată şi nu venim pentru o singură dată, plecând doar cu ceea ce am luat de aici. Dar nici nu facem toată evoluţia numai în acest punct al universului. Din fiecare punct astfel parcurs evolutiv, învăţăm să ne privim pe noi înşine într-un fel, de exemplu specific Pământului, învăţăm să-i privim pe toţi întrupaţii din jurul nostru tot în acest fel, învăţăm să privim universul local în felul real în care el se desfăşoară în jurul nostru, alături de toate celelalte universuri de care acesta este legat.
Dacă suntem pe Pământ - de aici trebuie să ne învăţăm să percepem universul - exterior şi interior deopotrivă, mod pe care îl vom integra în întreaga experienţă pe care o acumulăm în toate celelalte puncte ale universului, în alte universuri. În oricare punct ne obişnuim la început să privim viaţa - de exemplu aceasta de pe Pământ, apoi să o înglobăm în totalul vieţii universale: unde universalul este cuprinderea tuturor universurilor şi ale implicării altor structuri interuniversice. Pe măsură ce trăim şi aflăm diverse lucruri din cercetările proprii şi din cercetările altor semeni, le înglobăm împreună cu efectele pe care le percepem, rămânând deschişi la reformulări ulterioare - căci ştim bine că toate cunoaşterile noastre se aprofundează, se diversifică, se clarifică, se purifică şi merg în dezvoltare mai departe.
Ne obişnuim să privim viaţa noastră prin prisma relaţiilor cu semenii noştri, după care înţelegem că este necesar să ne privim pe noi în mijlocul acestor relaţii. Modul în care privim viaţa şi relaţiile dintre noi: absolut toate vieţuitoarele planetare, este tributar cunoaşterilor, percepţiilor pe care le avem în fiecare moment al vieţii noastre - al vieţii eterne de spirit, dar şi al întrupării noastre momentane pământene, ca spirit întrupat în acest moment pe Pământ.
Însă este de precizat faptul că de modul în care am evoluat până în prezent - şi spiritele umane sunt înaintate în evoluţii - ţine percepţia noastră privind lumea înconjurătoare, dar de acest lucru ne dăm seama treptat. Fără să ne dăm seama percepem la început trunchiat, sincopat, învăţăm din propriile experienţe până când modul de percepere a realităţii devine lin, fluid, curgător - dar încă nu complex la orice nivel de vibraţie planetară. Când începem să ne dăm seama că lucrurile sunt altfel decât le-am crezut, trăim un moment stânjenitor. Este un moment bun pentru învăţăturile tuturor, şi ale noastre - căci ne facem mult mai atenţi la noi înşine şi la cei din jur: pentru a le vedea reacţiile cu privire la persoana noastră, pentru a le înţelege modul de pătrundere personală şi astfel să socotim dacă şi mai ales în ce proporţie trebuie să modificăm noi ceva. La un moment dat observăm că omul din faţa noastră ne-a perceput cumva, noi ştim că deja lucrăm la remodelarea acelui aspect, dar percepem în plus şi altceva, un alt element, relevat implicit sau colateral, din relaţia cu cel din faţa noastră. Îl avem în vedere şi pe acela şi mergem cu curaj înainte...
Şi lucrăm astfel cu toate mai departe, echilibraţi şi având o reală speranţă de creştere, prin munca pe care o depunem cu noi înşine.
Nicidecum cu speranţa că altcineva va veni şi ne va schimba pe toţi de la un moment la altul, de la o zi la alta…

Astfel învăţăm permanent să extragem toată seva spirituală din trăirea fiecărui moment în parte, indiferent de loc, de spaţiu, de meseria, de religia, de vârsta şi sexul fiecăruia dintre noi… Fiecare moment ne aduce o anumită particularitate, o anumită noutate în împletirile de care viaţa noastră are nevoie.
Mulţi dintre noi au ajuns corect la concluzia că fiecare om trăieşte pe cont propriu, chiar dacă suntem cu toţii în mijlocul lumii şi legaţi unii de alţii prin fire mai mult sau mai puţin vizibile. Suntem în mijlocul unui univers căruia începem să-i RECUNOAŞTEM treptat atributele. Suntem avizi de noutate în momentul în care credem că ne-am recunoscut pe noi înşine aşa cum suntem pe Pământ: sătui de noi şi de neplăcerile cu care ne privim. Astfel ne îndreptăm privirea către alte orizonturi,dincolo de orizonturile propriilor noastre aspecte…

Nu ne cunoaştem bine şi de aceea credem că am fost făcuţi de extratereştri veniţi cu puhoaie de nave, traversând azi galaxia pentru a-şi vedea opera din trecut. Credem că avem nevoie să ne transforme cineva sau credem că doar prin voinţa noastră putem să ne remodelăm "adeneic". Când vom ajunge toţi în situaţia de a putea face asta, ne vom da seama că de fapt nu am face asta pentru nimic în lume, căci corpurile noastre au fost create perfect sub alt aspect decât cel pe care l-am crezut până acum: creaţia aceasta este perfectă prin adaptarea ei individuală, sub puterea condiţiilor generale exterioare. La care ne putem aduce contribuţia prin participare, oferind fiinţei noastre îngrijirea necesară: trupească, sufletească, cu folosirea după necesităţi a tuturor aspectelor de viaţă proprie, după învăţăturile personale pe care le putem adapta momentului şi locului planetar. Căci aşa cum corpurile noastre îşi trag vitalitatea ŞI din energiile captate direct din mediul de trai, dar ŞI prin aportul de hrănire conştientă pe care destinul de creator conştient ni-l cere, tot aşa contribuim conştient la dezvoltarea noastră emoţională, mentală, de înţelegere profundă a realităţii înconjurătoare: la împletirea tuturor aspectelor care ne formează de fapt fondul unitar spritual.
Nu punem întrebări prea multe pentru noi: credem azi că am înţeles totul, perfect, complex şi complet. Altă complexitate nu ar mai fi. Corpurile noastre le credem perfecte, dar descoperim că ele sunt perfecte pentru remodelarea comportamentelor noastre. Este creaţia perfectibilă?? Noi trebuie s-o perfecţionăm?? Dacă aflăm că suntem cocreatori, înseamnă că ne putem doar prin voinţă să ne manipulăm fondul genetic moştenit??…
Când vine timpul, conştientizăm că de fapt creaţia nu este perfectibilă de către noi personal. Şi de aceea am interpretat eronat faptul că micşorarea corpurilor noastre, scăderea luminiscenţei lor, diminuarea percepţiilor, căderea de la creaţie mentală la creaţie manuală greoaie, cu toate chinurile de rigoare, nu sunt decât semne ale căderii omului în greşeală şi păcat. De fapt corpurile noastre cele perfecte s-au adaptat, prin subtilităţile constituenţilor lor, vibraţiei medii planetare aflată în scădere permanentă - şi nicidecum din pricina omului. Pentru că nevăzutul s-a manifestat în noi fără ca noi să-l mai percepem la un moment dat. Dar el a lucrat şi lucrează în continuare, şi am ajuns la acel moment planetar în care începem din nou să percepem în profunzime materiei înconjurătoare, însă fără să înţelegem corect cele din jur.
Iar acest fapt este absolut normal, pentru că la vremea schimbărilor majore după ultima glaciaţiune, prin diminuare accentuată de vibraţie, eram ocupaţi cu altceva decât cu observaţiile asupra propriei persoane. Eram în acel fel de moment societar în care ne preocupam mai curând de adaptarea la starea, la necesitatea de muncă, de luptă, concentraţi doar pe aspecte disparate ale întregului nostru complex spiritual: radiant dar neperceput de noi decât punctele de vedere urmărite atunci.
De aceea majoritatea spiritelor umane nu au această experienţă acum: de a se privi, observa, înţelege şi adapta realităţii actuale. Iar disperarea ia forme acute, conducând către forme absurde de luptă pentru "supravieţuire", aşa cum bine ştim acum.

Azi nu avem experienţa, la nivel de societate, să ne preocupăm de noi înşine decât sub aspect comercial (să ne vindem forţa de muncă) sau matrimonial (să fim aleşi de un partener ideal, apropiindu-ne de idealul comunitar). Lipsa de experienţă ne aduce în stare să acceptăm orice fel de informaţii, gândiri, încercări ale unora şi altora. Nu înţelegem că sarcina tuturor este să se orienteze şi să se adapteze la găsirea echilibrului în toate sferele de manifestare umană.
Pentru asta corpurile noastre sunt perfecte, oferindu-ne exact amplificările celor cu care nu suntem încă obişnuiţi. Ca să înţelegem bine astfel de aspecte şi să nu ne mai lăsăm conduşi de aparenţe.

Dacă condiţiile de trai ne sunt dure nu înseamnă că am păcătuit cândva prin bogăţie materială: de fapt avem de trăit obişnuinţa de a vieţui ŞI în astfel de condiţii, din care omul creator conştient universal poate ieşi prin forţele sale proprii,simplificând şi curăţind materialul şi în schimb ridicând nivelul spiritual. De aceea accentuez cât pot mai mult acest spect al creatorului universalizat - pentru că oricând omul poate să-şi depăşească situaţia trecând de la conceptul de mizerie - la conceptul de modestie. De la dispreţul muncii neimportante la preţuirea muncii în sine…
Dacă moştenim sau contractăm o boală nu este neapărat pentru a fi opriţi dintr-un anume păcat. Ci pentru a fi concentraţi şi pe altceva decât am fost până în acel moment. Nu ne complacem în ideea: am păcătuit, să trag acum din greu, că n-am ce face… Tot ceea ce am manifestat a fost bun la vreme sa, în vremurile trecute, spiritul trebuie să-şi folosească toate forţele ca să devină maleabil, flexibil şi să treacă în mod fluid - nu sincopat, de la o formă de manifestare la alta.
Şi este deosebit de important să înţelegem de ce evoluţiile pun atâta accent pe acest lucru: pentru că efortul de a trece peste hopuri, neputinţe se manifestă prin pierdere de energie - ceea ce în aceste condiţii pământene înseamnă exacerbarea luptei pentru supravieţuire. De multe ori punem pierderile noastre de energie pe seama …vampirismului energetic, când, de fapt, noi pierdem energie fără să ne dăm seama: este foarte uşor să dăm vina pe altul… Altul poate face tot ceea ce este posibil pentru el, pentru a-şi îndeplini sarcinile sale. Am demonstrat şi voi demonstra în continuare, prin noi articole, faptul că de cele mai multe ori nu avem de-a face decât cu confuzii, pe care le avem de înlocuit cu adevăruri simple, care ne îmbogăţesc mereu starea de trăire în spiritualitate înaintată.
Omul nu trebuie să lupte decât un singur moment pentru supravieţuire: cel în care condiţiile de mediu se pot schimba brusc, obligându-l să facă efort pentru a schimba rapid modul de manifestare. Obişnuindu-se cu aşa ceva, el trece repede de la o formă de manifestare la alta, ajutându-se în societatea sa cu alţi semeni, învăţând pe cei care nu o pot face încă să nu-şi piardă răbdarea şi să vină poate doar numai cu prezenţa lor în mijlocul celor cu experienţă, dar orientându-se şi prinzând firul desfăşurărilor pentru a se integra lucrărilor cât mai repede cu putinţă.
Pentru că toţi putem s-o facem - doar răbdare cu noi înşine să avem…
…Şi putem avea, dacă ne obişnuim să ne privim pe noi înşine în manifestările noastre, privire, percepţie, observare care se formează însă treptat - dar sigur.

Tocmai asta învăţăm acum. A venit vremea să ne gândim foarte serios la însăşi persoana noastră, după ce am învăţat să avem grijă de stăpâni, de familie, de muncă, de toate celelalte aspecte ale vieţii noastre. prin toate am trecut în mileniile din urmă: tocmai de aceea corpurilenoastre sunt atât de deteriorate, nu din alte motive. Societatea ne trage mai departe cum s-a înţelenit ea în tipare vechi, doar cosmetizate prin modernizare: noi avem datoria să ieşim lin, treptat, dar hotărât din tiparele ei. A avea grijă de noi nu înseamnă a avea grijă doar de corpul nostru pentru a-l face mai comercial, mai plăcut altora - aşa cum spuneam mai sus: asta nu înseamnă decât să participăm la cosmetizarea generală. Multe lucruri nu se înţeleg corect azi - chiar dacă vorbim despre ele. Multe aspecte ale vieţii noastre se derulează încă spre satisfacerea interesului altora, chiar şi cele pe care le credem noi, la care am aderat cu surprinzătoare uşurinţă. De fapt această uşurinţă nu înseamnă neapărat flexibilitate, ci doar intuirea unor trăiri superioare anterioare. Multe mai avem de schimbat, nu numai expresii şi natura informaţiilor pe care le primim…
În toată această împletire de detalii abia credibile sau crezând a fi imposibili de ieşit din ele, cu multă voinţă fiecare în parte poate ieşi de sub influenţa stoarcerii până la ultima fărâmă a fiecărui atom de viaţă din corpurile noastre. Nu existăm doar pentru a ne vinde, existăm pentru noi înşine, pe care trebuie să ne vedem în relaţiile cu cei din jur, indiferent cum ar fi şi cu cine ar fi să fie rezultanta vieţuirii noastre. Am mai scris pe undeva despre acest aspect, voi aminti ori de câte ori va veni vorba.
Mulţi oameni schimbă paradigmele vechi cu altele noi, doar pentru aspectul lor în oglinda societăţii, deşi nu-şi dau seama de asta: tocmai de aceea nu trebuiesc judecaţi aspru. Nu este de loc de mirare că ajung să creadă că cei din jur fac acelaşi lucru, deşi pe ei înşişi se percep ca şi când nu ar face acelaşi lucru. Toţi trecem prin această fază, mai devreme sau mai târziu, mai mult sau mai puţin. Credem că există în jurul nostru doar ceea ce este obişnuinţă la noi înşine: ce facem noi şi/sau, în egală măsură, ce vrem să înlăturăm de la noi înşine, cu fervoare, chiar cu ură pentru manifestarea respectivă. Proiectăm ura noastră şi o vedem oglindindu-se peste tot în jurul nostru,obsesiv. Nici nu ne dăm seama de obsesiile noastre…
Credem că, odată ce am înţeles un mecanism, el lucrează de la sine - noi nu trebuie să mai facem nici un efort - alţii trebuie să facă efortul de a ne înţelege şi de a se schimba. De fapt, nu ne schimbăm în acest fel, iar cel din faţa noastră putea fi de mult schimbat - dar noi îl vedem tot timpul prin prisma încredinţărilor noastre. Vedem în faţa noastră exact negativităţile pe care le credem noi înşine despre alţii, aşa cum subconştientul ne spune că trebuie să scăpăm noi înşine de un anume fel de comportament. Vedem ceea ce vrem să vedem. Vedem practic peste tot ceea ce nu mai vrem la noi înşine, dar nu am scăpat aşa de uşor de vechiturile noastre.

Lumea este astfel de multe ori oglinda obsesiilor noastre, de cele mai multe ori negative. Cel din faţa noastră poate fi oricum - pe el îl percepem exact aşa cum suntem noi sau cum vrem să scăpăm definitiv de noi înşine. Pentru că nu putem, vrem să evadăm: şi iarăşi nu putem. Sperăm să ni se dea o evadare, miraculoasă - dar miracolele sunt de altă natură decât am dori noi. Ni se spune că numai faptul că nu credem ne face să percepem ceea ce ni se pare real, astfel încât realitatea este ceea ce vrem noi. Chiar dacă vedem că aceasta NU este realitatea, ne este mult mai uşor - pentru că aşa am fost obişnuiţi - să ne credem neputincioşi, în loc să ne dăm seama că aceasta nu este o neputinţă, ci o necesitate de moment.
Tocmai asta ne trebuie: fluiditatea de a accepta că într-un anume moment avem ceva de făcut şi în alt moment - altceva, că undeva în univers lucrurile se pot petrece într-un anume fel - dar aici nu. Că se poate trăi undeva în două sau mai multe spaţii paralele, cu timpuri paralele, secvenţiale sau simultane, cospaţiale sau defazate spaţial, fiecare folosit pentru manifestări diferite - dar aici, pe Pământ, în condiţiile actuale - nu. Deocamdată nu acceptăm asta.
Când vom fi obligaţi de împrejurări - vom crede!!! Dar cu durere, cu jenă, cu cădere psihică… Tocmai pentru aşa ceva am venit aici, pe Pământ: să ne găsim prin trăire, prin obişnuire, puterea de a cunoaşte, de a recunoaşte posibilităţi şi imposibilităţi, de a le folosi în maniera în care le putem să adaptăm ceva cunoascut la realităţile mereu noi ale spaţiului şi timpului de aici.
Să conştientizăm universul sub forma faptului că există locuri diferite în care trăim diferit - nicidecum sub forma aşteptării ca cineva din alte locuri să vină să ne schimbe, să ne ducă departe de locul nemulţumirilor noastre.
Avem nevoie să ajungem să trăim liniştiţi, în pace sufletească, evenimente care se derulează şi să ajutăm şi pe alţii să trăiască tot liniştit, fără speranţe deşarte - fără deznădejdi inutile…

Vor veni ani lungi şi frumoşi de auto-observare, de lucru asupra noastră, de percepţii şi de înţelegeri ale mediului în care trăim, înţelegându-ne şi corectându-ne cu plăcere, reciproc şi spiritual avantajos.
Vom câştiga multă linişte interioară, vom vedea că starea generală ni se îmbunătăţeşte substanţial.
Şi vom avea mult mai multă încredere în noi înşine şi în cei din jurul nostru.

4 comentarii:

Vasile Dumitru spunea...

Hei, salutare
Omule mare!

Cristiana spunea...

Măi Vasilică, nu sunt mare Omule... n-am decât 1,55 m !!!
(...râd !!! dar mulţumesc pentru încurajare !!!)
Să fii fericit !!!

Vasile Dumitru spunea...

Parca e un proverb, esentele se tin in recipiente mici!
Interiorul conteaza, acolo e Marimea!
Sa fim fericiti!
Iti dau intalnire pe 22, in zori noi!
Na, ca rimeaza! :)

****
auzi, nu vrei sa scoti "verificarea" asta?
sunt deja la a treia incercare! :))
eu nu pot sa postez un comentarium daramite sa incerc sa bat la portile altor lumi! :))

Cristiana spunea...

:)))) !!! M-ai făcut să râd !!!
Am mai încercat să dezactivez mai zilele trecute când s-a stropşit cineva la mine !!! Dar de când s-a schimbat interfeţa Blogger nu am depistat de unde să schimb, se vede că eram pe fugă. Acum am reuşit.
Vezi, depinde de om, pentru omul bun totul curge lin ...
Pe 22 ... aşa cred (dar chiar cred zdravăn, fără ocolişuri...) chiar că vor fi zori... zori de fiecare zi... În fiecare zi sunt zori... Unii zic că nu va fi soare, alţii că vor fi 2 sori !!! Îmi vâr şi eu născiorul şi zic ba că nici una - nici alta... Mă apuc să scriu acum, deşi nu prea am tragere de inimă... Pentru unii demontez iluzii, pentru alţii susţin încrederea... no hai şi pe urmă om vedea ce-o mai fi...
Cerurile sunt deschise de la Sânt'Andrei !!!