Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

Gândul zilei.......

GÂNDUL ZILEI

CU ADEVĂRAT HRISTOS A ÎNVIAT !

Post scriptum: "Gândurile" anterioare le regăsiţi pe partea dreaptă, în Chatango.


marți, 6 noiembrie 2012

NOPŢILE DESCHIDERILOR NOASTRE SPIRITUALE...

Să nu vă mire că scriu întotdeauna spre sfârşitul unui eveniment şi public după trecerea lui. Vreau să simt evenimentul, să mă simt scăldată în puterea lui, în tot locul care îl primeşte, în felul în care reverberaţiile merg în toate sensurile prin lumea care pare a-l face încă şi mai frumos...
Şi, sincer, nu vreau să influenţez pe loc lumea cu simţirile mele, ci doar să vă las loc de reflecţii pe baza evenimentului trecut... Probabil că vom fi cu toţii lucrători în întreaga perioadă care va trece până la apariţia unui alt fenomen asemănător...

Nu-mi propun să fac o descriere a fenomenelor care se pot petrece sau nu în asemenea conjuncturi. Doresc doar să îndemn la reflecţii asupra câtorva lucruri, poate destul de subtile, care ne vor aduce cândva la o înţelegere asupra aspectelor de acest fel - subtile - ale lumii în care trăim.

Noaptea de Halloween (http://ro.wikipedia.org/wiki/Halloween ) este o sărbătoare veche de origine celtică. De fapt ea vine din vremea în care toată Europa avea aceleaşi principii generale de trai, aceeaşi spiritualitate şi mai ales avea o anume „religie" - care nu urma regulile obişnuinţei noastre de a înţelege ceea ce este religie în sine… Azi noi suntem prea plini de ceea ce credem azi despre religia vremurilor trecute, pentru a le înţelege nuanţele, subtilităţile: o lume veche care avea în vedere cât se poate de clar în primul rând ceea ce azi numim subtilitate, şi nu ceea ce azi numim a fi grosier...
Asemenea aspecte azi nu ne vine să le credem ca fiind purtătoare a unei anumite învăţături, de o înaltă ţinută morală şi demnitate umană, bucurie de viaţă şi mai ales cunoaştere a tuturor lucrurilor normale despre planeta lor şi universul în care se aflau...
Şi nu numai celţii sau dacii au avut asemenea baze de cunoaştere şi aplicare spirituală, existenţială, ci toate popoarele Pământului. Vremurile însă s-au schimbat treptat, asemenea vieţi nu s-au mai putut desfăşura în Europa decât în locuri retrase, sub îndrumarea şi ocrotirea Moşilor, Bătrânilor popoarelor. Erau populaţii restrânse, retrase complet din percepţia societăţilor umane convenţionale. Societăţile convenţionale, societăţile pe care le cunoaştem bine noi azi, le-am mai numit în studii: societăţi deschise tuturor întrupaţilor, în timp ce societăţile retrase erau societăţile celor care mai aveau încă de făcut consolidări şi adaptări ale posibilităţilor lor la noile moduri de manifetare: creaţie manuală, deplasare trupească, comunicare verbală. Societăţile cunoscute de noi, convenţionale, erau societăţi de largă relaţionare, la nivel planetar - sau pe scurt societăţi deschise. În linii mari, egiptenii de la care au rămas multe semne, preoţii templelor egiptene, la fel ca şi toate celelalte popoare, au ştiut şi ei de existenţa unor asemenea societăţi, dar nimeni dintre ei nu putea ajunge în astfel de aşezări. Sau cel puţin nimeni dintre conducători şi trimişii lor, căci permanent au existat, peste tot, oameni de legătură, onorabili, crescuţi, instruiţi în spiritul adevăratei şi profundei cunoaşteri, care au făcut legătura între societăţile deschise şi cele retrase, moşeşti, chiar şi după restrângerea lor, după anul 500 d.Ch.
Asemenea desfăşurări s-au derulat până când toate spiritele care urmau să intre în întrupări de-a lungul perioadei de joasă vibraţie s-au obişnuit şi cu trăiri în astfel de vibraţii joase, şi cu întărirea unor învăţături pentru comportament, atitudine, comunicare-relaţionare şi creaţie - toate acestea de înaltă calitate, pentru întreg timpul, până la plecarea majorităţii spiritelor umane aflate la întrupări pământene.
Adică până în timpurile pe care le trăim noi, azi.
Mai devreme sau mai târziu, popor după popor s-a obişnuit cu vibraţia planetară joasă şi şi-a consolidat toate aplicaţiile de creaţie manuală, de atitudine faţă de viaţă, muncă, natură şi propria societate, de comportament activ între oameni: în relaţiile de familie, de muncă, în deplasări de tot felul - terestre şi maritim-fluviale.
Şi, în plus, ceea ce pentru oamenii străvechi şi vechi era dosebit de real şi important, relaţia cu natura însemna relaţie şi cu entităţile astrale şi dimensionale pe care le cunoşteau bine din relatările bătrânilor; căci în vremurile lor, oamenii nu mai aveau puterea de a dialoga direct cu ele, din cauza vibraţiei joase. Doar Moşii şi cei pe care ei îi instruiau direct (azi numim: iniţiaţi) puteau să ţină permanent legătura cu entităţile ajutătoare. Însă toţi oamenii le intuiau prezenţa activă în momente ale anului, care deveneau astfel cele mai importante, an după an, generaţie după generaţie. Pentru ei nu exista nici un impediment să creadă deschis că sufletele celor ce îşi încheiau misiunile pământene îi ajutau în aceeaşi lume cu ei, având în plus încă şi mai multă putere să ajute lumea oamenilor, precum şi lumea vegetală şi animală deopotrivă. Entităţile erau conştientizate ca fiind locuitori în acelaşi locuri sub stele, doar sub alte forme - pe lângă entităţile aflate în alte locuri, spaţii, mult mai înalte, pe care noi azi le numim universuri. Ei le numeau ceruri.
Odată cu creşterea agresivităţii, cu înrăirea şi pervertirea oamenilor sub impulsul vibraţiilor joase, lumea entităţilor nu s-a împărţit şi ea în aceste două categorii - entităţi bune şi entităţi rele. O asemenea împărţire şi-a făcut loc treptat în mintea populaţiilor europene tradiţionale, locale, abia după împletirea lor cu grupurile migratoare. Ele îşi pierduseră, pe drumurile lor pline de neprevăzut, de deziluzii născute din neînţelegeri, încrederea în bunătatea oamenilor şi "zeilor" moşteniţi din străbunii lor - care nu-i ajutau niciodată după cum îşi doreau ei… Căci "zeii" creează condiţii - noi trebuie doar să le folosim după cel mai înalt grad de manifestare spirituală, pentru a ne armoniza cu universul în care traim. Dacă suntem creatori înaintaţi, trebuie să ţinem cont de o anumită disciplină planetară, pentru ca planeta însăşi, biosistemul ei, să supravieţuiască alături de noi înşine…
…Lucru pe care acum suntem în curs de învăţare, pentru nivele joase de vibraţie planetară.
La toate acestea, în lipsa continuării aplicaţiilor paşnice dinainte, în confruntarea cu populaţii diferite de ei înşişi, s-au adăugat treptat confuzii: au început să se strângă la un loc cu rădăcinile sănătoase, care astfel au adunat devieri de la înţelegerile lor corecte dintâi.

Faptul că ele au ajuns astfel deviate la noi, azi, nu înseamnă că străbunii noştri nu le-au avut curate, sănătoase, după sentimente înălţătoare şi o logică impecabilă - cele care stau la baza creării şi susţinerii întregului univers, pe care şi noi le învăţăm, treptat: în acelaşi timp cu consolidări ale lor după trăirile în condiţiile înţelept create. Ceea ce înseamnă de fapt învăţături şi consolidări ale folosirii forţelor spirituale, în mod armonios între ele, între semeni de aceeaşi evoluţie, în armonie cu toate celelalte părticele ale Creaţiei Universale.
Populaţiile, grupurile migratoare au avut alte moduri de gândire, de acţiune, de încredinţare: pe acestea noi le cunoaştem azi, le credem ca fiind integral ale străbunilor noştri - iar acest lucru nu este integral adevărat. Credem că numai noi, azi, suntem "civilizaţi", dar nici acest lucru nu este integral adevărat. Au fost grupuri - şi nu popoare întregi care au colindat lumea noastră, fără să pustiască locurile natale, şi aşa rare în mod normal în acele locuri. Nici nu au lăsat pustiu în urma lor - nici nu au pustiit în calea lor. Confuziile pe care le facem azi se trag exact de la astfel de neînţelegeri…
Altele nu au lăsat pustiu în urma lor, dar au pustiit tot ceea ce le era în faţă, agresivi fiind de felul lor. În urma lor s-au refăcut popoare, civilizaţia şi arta de a trăi, cu plusurile şi minusurile ei, a dăinuit mereu.
Grupurile migratoare care au ajuns în Europa nu au avut puterea să schimbe structura şi obiceiurile, modurile de manifestare ale populaţiilor tradiţionale, locale, ci s-au asimilat treptat culturii tradiţionale, cu influenţe puternice este drept: dar şi pozitive, şi negative. Cultura, manifestarea tradiţională însă şi ea se modifica încet, la rândul ei, sub imboldul greu de dus al vibraţiei planetare din ce în ce mai joase şi cu variaţii din ce în ce mai rapide şi puternice. Adică: condiţii generale care nu susţin un comportament înălţător, însă tocmai de aceea sarcinile de destin ale omenirii în această perioadă a fost de a conştientiza cât şi cum se poate face faţă unor asemenea condiţii, şi cum se poate în continuare acţiona spre înălţarea manifestărilor spiritelor creatoare chiar şi în astfel de condiţii grele.
Acest lucru înseamnă că o cultură asemănătoare au avut la vremea lor şi grupurile migratoare, însă cu modificări destul de mari din anumite puncte de vedere - modificări provenite din obişnuinţa drumurilor, deplasărilor cu care se obişnuiseră în ultimele milenii: mileniul II şi I, î.Ch. Nu a fost decât parţial o sălbăticire a membrilor lor: au devenit o civilizaţie în deplasare, cu modificările de rigoare ale celor statice cândva…
Mi-a plăcut un film pe canalul Discovery în care se constata că migratorii nu erau câtuşi de puţini sălbatici, aşa cum sunt îndeobşte prezentaţi din motivele social-politice ale vremii, ci erau doar un alt fel de civilizaţie - o civilizaţie "din goana calului"…
Şi despre ei, ca şi despre daci s-au spus minciuni care, colportate şi întreţinute cu ambiţie de înţeles oarecum azi (fără a fi însă aprobată, susţinută de noi, acum) au condus la împământenirea lor şi formarea de încredinţări care mai dăinuie şi azi. În condiţiile în care aprofundările cunoaşterii adevărurilor despre propriul nostru popor au fost permanent interzise şi denigrate atunci când s-a dorit o astfel de cunoaştere, ne-am complăcut în trăirea superficială, fără ca mulţi colportori să o fi făcut intenţionat - mai ales ordonatorii bisericeşti. În continuare, mulţi oameni au făcut-o inconştient, de frica unor astfel de ordonatori, fie ei laici sau religioşi: prin încredinţarea că numai în acest fel îşi vor putea "salva" propriul suflet. Azi chiar uităm sfatul biblic care spune că cei care vor căuta cu orice preţ (aşadar, cu orice preţ…) să-şi salveze sufletul - aceia şi-l vor pierde… Căci mulţi s-au lăsat influenţaţi de rigorile unor administraţii interesate politic şi material, dorindu să le încredinţeze de totala lor adeziune, crezând că numai astfel îşi vor salva averile şi/sau sufletul de ameninţările lor, până la urmă total nefondate…
Chiar şi azi cu greu ne rupem de încredinţări de acest fel, nefondate, chiar dacă fondul nostru general este unul de credinţă în divinitate. Cunoaştem multe lucruri ascunse până acum, însă chiar dacă azi credem, şi ne dorim din tot sufletul de exemplu să facem călătorii astrale - nu credem, sau cu greu ne vine să credem că dacii ar fi cunoscut aşa ceva… Învăţăturile laice oficiale ne-au condus pe acelaşi drum al superficialului pus la rang de ştiinţă, în spatele căruia legiutorii foloseau întotdeauna toate cele pe care în mod oficial le înfierau, ridicând crima la rang de apărare de stat, ascunzând în egală măsură motivele reale ale războaielor religioase în spatele încredinţărilor privind o singură formă de dumnezeire: aceea care le convenea lor cel mai bine…
Dacă vom crede susţinut în faptul că suntem descendenţii primatelor coborâte din raiul arboricol, nu vom putea accepta că străbunii noştri erau de fapt continuatori ai unei civilizaţii de o adâncă cultură universică, profundă moralitate şi demnitate umană. Ne place să credem că noi, acum, pentru prima oară, facem o serie de lucruri doar prin puterea noastră actuală, cum ar fi călătoriile astrale, şi nu numai… Ne place să credem că numai noi ştim, acum, de dimensionalitate (ştim termenul ca atare, dar la drept vorbind nu prea ştim ce înseamnă acest lucru concret…), ştim ce înseamnă entităţi astrale, credem că ştim ce înseamnă îngeri şi demoni. Deşi… nu ştim că ne vin din părerile antice, pe care nu le cunoaştem în totalitate, nu au ajuns până la noi cunoaşterile cele mai corecte, cele mai avizate. Interesele religioase, laice, confuziile apărute ca urmare a folosirii în perioadele de interzicere a culturii s-au adăugat ca nişte pietre de moară în cununa cunoaşterilor subtile… Puţini fac azi cercetări personale şi ajung să-şi dea seama de rezultatele "epurărilor" sau de cele scăpate din teroarea Evului Mediu întunecat al europenilor… Multe adevăruri au scăpat ascunse prin metaforizare, altele s-au transmis pe cale orală ascunse în basmele, poveştile, cântecele, obişnuinţele populare: din care însă parţial au fost convertite şi ele la religia oficială, parţial au fost denaturate de uitările vremurilor de restrişte ale popoarelor. Din nefericire ştim azi mai multe despre Caligula, Napoleon sau Hitler decât despre propriile manifestări ale poporului în care ne naştem. Şi aici discut nu numai despre poporul român, ci despre fiecare popor în parte. De aici se nasc şi exagerările: ar fi totul de o sărăcie inimaginabilă să fi fost doar un singur popor la originea celorlalte, o maimuţă africană sau asiatică la originea altora… Şi Domnul fie lăudat!!! Avem o multitudine excepţională de experienţe, de înclinaţii, de dezvoltări tocmai pentru că provenim din locuri diferite, cu culturi diferite, că suntem spirite întrupate care au făcut parte, cu rândul, din toate popoarele lumii, formându-ne astfel o experienţă deosebit de bogată, care se împlineşte în continuare cu fiecare trăire a fiecărei întrupări în parte.

Revenind la tema noastră: să avem în vedere că la baza sărbătoririi unor nopţi - noaptea Valpurgiei (în mijlocul primăverii http://ro.wikipedia.org/wiki/Noaptea_Valpurgiei ), nopţile de Sânziene, noaptea de Halloween (în mijlocul toamnei) nopţile dintre Crăciun şi Anul Nou - stă o cunoaştere profundă a legăturii omului cu entităţile astrale de toate felurile: adică entităţile intrate direct în întrupare astrală sau intrate în întrupare astrală ca urmare a încheierii întrupării fizice, cu corp fizic carnal. Pentru entităţile din urmă este o continuare firească a întrupării prin naştere fizică, prin care se moşteneşte un sistem corporal de la părinţi, prin intermediul căruia entitatea va continua şi manifestarea astrală dincolo de părăsirea trupului lăsat vetrei pământului. În acest fel, omul devenit entitate astrală poate cerceta modul în care cerurile, planeta, biosistemul, societatea, manifestarea spiritelor care au folosit treptat asemenea corpuri, moştenite din generaţie în generaţie, au contribuit la menţinerea în stare funcţională bună sau, dimpotrivă, la degenerarea corpurilor fluidice ajunse în propria posesie. Corpuri deterioarate ale entităţii, acolo unde este cazul, se vor regenera repede fără influenţa corpului fizic, în zilele care urmează destrupării, se vor întări, se vor dezvolta în funcţie de elementele lor arhetipale, în funcţie de necesităţile sarcinilor de cercetare astral-mentală şi cauzală proprie şi de ajutor oferit grupului propriu de întrupare, precum şi legăturilor cu alte grupuri, cu blocuri spirituale pământene.
Oamenii s-au aflat întotdeauna în legături cu entităţile astrale, şi aşa vor fi întotdeauna, aici şi oriunde în Universul Fizic, unde vor avea nevoie de evoluţii proprii. Faptul că la un scurt moment dat au fost împiedicate să creadă în existenţa lor, doar un scurt moment din existenţa lor de creatori conştienţi, aminteşte pe de o parte de perioada de inconştienţă vegetal-animală pe care spiritele ajunse în evoluţii mai înaintate o urăsc: este bine că vor învăţa astfel să nu o mai urască depărtându-se cu silă de ea, ci să o accepte şi să o studieze pentru a nu se mai lăsa influenţaţi de alţii - spirite lipsite de experienţă pe care le vor ajuta în eternitatea vieţii spirituale. Cu răbdare, cu perseverenţă şi mai ales cu toleranţă vor oferi învăţătură generaţie spirituală după alta, cum că nu sunt singuri în univers, în lumea lor, ci sunt înconjuraţi de o mulţime de fraţi spirituali, prieteni iubitori, ajutători experimentaţi, coordonatori-creatori care nu au alte sarcini decât să le creeze condiţii de trai şi să coordoneze orice fel de evoluţii astfel încât fiecare evoluant ajutat să-şi dezvolte experienţa proprie. Şi, mai presus de ea, dar şi cu ea împreună, să-şi dezvolte conştienţa vremii pe care o trăieşte şi conştiinţa sa de evoluant creator, curajos, echilibrat, armonios dezvoltat în toate ramurile, razele sale spirituale, forţelor sale spirituale şi aplicaţiilor cunoaşterilor sale în condiţiile locale de întrupare.
Reţinut de la legăturile sale directe cu entităţile ajutătoare astrale (îngerii - numiţi popular), omul însă şi-a dezvoltat intuiţiile şi conştienţa sa existenţială în momentele energetice cruciale ale fiecărui an (solstiţii şi echinocţii). Acest fapt a determinat conducătorii religioşi să accepte doar câteva perioade pe an în care oamenii să cinstească obiceiuri străvechi convertite în evenimente religioase noi (dar noi am început să aflăm despre asemenea practici abia în ultimii ani). S-au realizat asemenea conversii de către fiecare religie în parte, după relaţia cu care organizatorii au avut-o cu poporul condus : permisiune mai flexibilă din acest punct de vedere a Bisericii Catolice, care a avut întotdeauna o relaţie mai laxă cu poporul. Relaţia Bisericii Ortodoxe cu poporul a fost mult mai dură, de unde şi inflexibilitatea sa mai ales din acest punct de vedere (al relaţiilor fiecărui om în parte cu entităţile sale ajutătoare) este de altfel binecunoscută: numai reprezentanţii clerului ortodox şi-au luat permisiunea gestionării relaţiilor omului cu divinitatea. Ceea ce nu este câtuşi de puţin normal, iar noi acum începem să acceptăm un astfel de lucru…
Astfel încât noi, creştinii ortodocşi, sărbătorim drept Sâmbete ale Morţilor fără plăcere, ci în durerea pe care biserica ortodoxă o celebrează frecvent, întărind omul în durerea sa, şi nu întru bucurie în trăirile sale.
Este o diferenţă uluitoare între atmosfera sărbătorii de Halloween şi Sâmbăta Morţilor din aceeaşi perioadă… Nici nu mă mai mir de ce românii au preluat sărbători care nu le aparţin, aşa cum nu mă mai mir azi de faptul că alergăm după învăţături spirituale prin Peru, Mexic, Tibet - în condiţiile în care învăţăturile strămoşeşti, naturale şi cuminţi, sunt acoperite de dispreţ şi hulă… Când lumea mă întreabă care sunt acelea, şi eu le răspund: uite, ceea ce scriu, abordabil treptat de către oricine… sunt privită cu neîncredere… Cum să fi ştiut dacii de călătorii astrale, sau cum arată miezul universului, sau de matricile lumii, de unde venim şi încotro ne ducem… doar erau barbari, inculţi, beţivi , total neştiutori…
De fapt noi suntem neştiutori…
Dar nu pentru mult timp…

Este drept că folosim în Sâmbăta Morţilor pomeni legate de activitatea bisericească, ceea ce ar trebui să dezvolte mila pentru cei sărmani; dar majoritatea oamenilor nu sunt interesaţi, din nefericire, decât de actul de dăruire pe care îl fac… Bun şi acela, dar cel ce face pomană nu este interesat cui oferă şi ce face cel ce ia cu ceea ce astfel primeşte. Zice că nu-I treaba lui… Şi pubelele de gunoi se umplu cu mâncare, se păstrează de regulă doar băutura - în loc ca pomenile să ajute direct familii sărace, case pentru bătrâni, pentru copii, adăposturi ale oamenilor fără locuinţe, fără să fie împlinite cu medicamente, ceaiuri, săpun, detergenţi, lucruri de îmbrăcat şi obiecte de uz personal. Ar trebui o antrenare dincolo de aceste zile, dar să mă opresc deocamdată aici.
În mijlocul populaţiilor creştine catolice, noaptea de Halloween se adresează membrilor vii ai comunităţilor, deşi amintirea este calată pe elemente care vorbesc clar subconştientului, necunoscute însă de cele mai multe ori de conştient. Este bine că se subînţelege (deşi nu prea mult) ideea de a estompa frica de fantome, însă nu se înţelege rostul profund al unei asemenea învăţături. Bostanul luminat înăuntru este rădăcina faptului că "vrăjitoarele" şi "vrăjitorii" erau oameni de legătură cu entităţile nevăzute care aveau o aură deosebit de puternică, un câmp curat şi deosebit de luminos, chiar dacă mulţi erau ajunşi în pragul bătrâneţii.
Se dispreţuieşte însă - amintind cu tristeţe de Evul Mediu vânător de vrăjitori, de vraci, adică de oameni înaintaţi pe linia cunoaşterii regenerative de sănătate folosind: elemente naturale ale căror proprietăţi curative s-au pierdut sau sunt tratate cu indiferenţă, cuvinte cu mare profunzime şi greutate (amintind de sermoterapia ale cărei baze profunde s-au pierdut, dar nu definitiv totuşi…). Nu se mai ştie ce interese perverse au stat la baza formării unei astfel de forme de dispreţ profund faţă de marii vindecători ai neamurilor: cunoaştem ceva istorie, dar nu ne-a învăţat nimeni să o legăm de viaţa noastră curentă. Mai mult, am ajuns să credem că este bine să ne dispreţuim propria minte, în loc să o înălţăm… SĂ O ÎNĂLŢĂM, SĂ ÎNVĂŢĂM SĂ O GESTIONĂM SPRE CUMINŢIRE, ÎMBLÂNZIRE… Denigrarea, dispreţuirea este curentă în manifestările noastre - bazele ei fiind întărite prin toate căile obscurantiste moştenite şi ne-estompate azi… Nici nu ne gândim să ne eradicăm dispreţul, reacţia primă fiind: "Dar merită !!!" Nu prin aşa ceva se însănătoşeşte manifestarea umană, însă ne mai trebuie ceva timp să acceptăm, apoi să trecem la curăţirea proprie şi apoi să împrăştiem aceeaşi învăţătură, cu gândul, cu vorba şi cu fapta în jurul nostru…
Astfel nu este de mirare - ar trebui să ne fie de înţelegere - faptul că, în răutatea lumii, în dispreţul pe care îl moştenim pentru persoanele în vârstă, ele se înrăiesc - tot aşa cum a avut loc şi înrăirea vracilor de-a lungul ultimelor milenii, parte dintre ei, după firea umană, devenind utilizatori de procedee mentale lamentabile, oribile: DAR nu mai mult şi nu mai departe decât orice om, din oricare societate…
Din nefericire mulţi căutători de paranormal, ei înşişi cu abilităţi multisenzoriale, se pretează şi azi la speculă mentală…
Încă…
Dar nu pentru mult timp de acum încolo…

Din decurgerea unor asemenea experienţe vom învăţa multe lucruri în viitor. Dacă azi avem în vedere faptul că învăţăm din comunicările astrale să ne preţuim ajutătorii, cred că este cazul să mergem mai departe şi să ne recunoaştem ajutătorii personali - fie oferiţi de divinitate dinainte de naşterea noastră în mijlocul oamenilor, fie despărţiţi de familiile noastre prin destrupare: mai întâi să acceptăm, apoi să-i cunoaştem direct în meditaţiile noastre active, prin călătorii astrale, prin înţelegerea faptului că orice om poate comunica direct cu ajutătorii săi - dar nu este conştient de acest lucru. Să nu credem că, orgolioşi şi doritori de imagine perfectă, nu discutăm decât cu Iisus, cu Maica Domnului, cu alte personaje biblice sau ale unor alte scrieri străvechi sau noi. Interesant ar fi de discutat despre faptul că unii dintre cei care primesc comunicări din partea lui Metatron nu ştiu că dânsul este un personaj al culturii religioase iudee, crezând că este o entitate dimensională cu care numai noi, acum, de prin anii 2000 putem discuta în direct...
Să ştim că rudele noastre destrupate ne ajută direct şi indirect, prin intermediul entităţilor noastre astrale personale (care ne ajută aşadar de dincolo de momentul întrupării noastre actuale), ne îndrumă cu toţii în fel şi chip, după necesităţile derulării sarcinilor noastre de destine. Şi nu implicându-se direct în rezolvarea temelor noastre de viaţă, de manifestare, ci numai cu sfaturi generale pe care noi înşine trebuie să le adaptăm conjuncturilor întâlnite în viaţă. Căci nu ele ne trăiesc viaţa, ci noi ne-o trăim personal, trebuie să ne facem aplicaţiile, să tragem concluziile şi învăţămintele de rigoare.
Cam asta ar trebui să ne înveţe, cred eu cu sufletul plecat, dar doritor de bine, biserica noastră, şi mă opresc aici, fiecare dintre noi să tragă concluziile care simte că i se potrivesc.

În concluzie să păstrăm respect pentru toate legendele noastre, pentru legendele altor popoare - şi aici mă refer şi la noaptea Valpurgiei (în mijlocul primăverii), de acelaşi fel, şi noaptea de Halloween (în mijlocul toamnei) adică în momentele în care majoritatea oamenilor, ca spirite întrupate, simt creşterea puternică a energiilor planetare, simt nopţile deschiderilor noastre spirituale... Chiar folosirea nopţii este o învăţătură pentru deschidere spirituală cu totul specială, subtilă, căci omului contemporan de noapte îi este teamă; iar învăţătura, la fel ca şi noaptea Anului Nou, merge în profunzimea intuiţiilor, marcând cândva în adânci vechimi - dar şi în viitorul apropiat - petrecerea şi nu trecerea oricum a unei nopţi în deplină armonie cu entităţile percepute fugitiv sau permanent (în funcţie de abilitatea astral-mentală a fiecăruia). Dar timpurile şi semenii ne-au influenţat în direcţia acceptării fricii fără dezvoltarea curajului şi dintr-o astfel de noapte facem zi trăită frenetic, în imperiul mâncărurilor şi băuturilor de orice fel, care obosesc trupul şi ameţesc mintea, speculează sexualitatea în loc să dezvolte iubirea altruistă şi atotcunoscătoare… În acest fel omul ţinut în necunoaştere nu mai tremură de frică, simţind energiile mari, percepând cu privirea periferică tot felul de mişcări în spaţiul pe care îl ştie de altfel de o viaţă gol, chiar dacă subconştientul, intuiţiile sale formează totuşi un fond permanent de liniştire: de nimic, de nimeni nu trebuie să avem frică, în fond…
Memoriile noastre latente, mereu existente în străfundurile doar de semenii noştri adormite pasager, superficial, se trezesc acum; iar asemenea evenimente încep să fie percepute, înţelese cu totul altfel - şi totuşi într-un fel care a fost mereu prezent în noi. Creşterea vibraţiei medii planetare formează un fond activ pentru impulsionarea memoriilor de acest fel, ajutându-le să treacă din perioada lor pasivă trecută într-o perioadă activă viitoare. Astfel, graniţa dintre subconştient şi conştient devine din ce în ce mai flexibilă, mai laxă, mai cu seamă în perioadele cu vibraţii foarte puternice - pe fizic şi pe spiritual deopotrivă: la solstiţiul de vară - pe fizic şi eteric, la solstiţiul de iarnă pe cauzal-spiritual - în ambele cazuri susţinute fiind emoţional şi mental în egală măsură: unde energiile emoţionale şi cele mentale sunt unelte active ale unor modalităţi de echilibrare şi comunicare în relaţionare. Sprijinul cel mai puternic pe care îl avem în această perioadă vine de la cele cu care suntem obişnuiţi azi, obiceiuri, tradiţii, vorbire curentă, pe care astfel le avem în noi cu toate felurile noastre de înţelegeri, trecute, prezente şi viitoare. Căci viitorul apropiat ne rezervă transformarea celor existente azi din vechile noastre obiceiuri-rădăcină - în manifestări curente de mare amploare şi subtilitate. Care ne sunt nouă personal deosebit de necesare dar şi necesare activităţilor noastre de ajutor oferit populaţiilor spirituale care vor veni la întrupare în continuare. Vom găsi astfel sprijin în obiceiurile noastre curate, cunoscătoare, ne-limitative, cât se poate de cuprinzătoare, ajutându-ne şi ajutând întreaga planetă să evolueze armonios, la fel ca şi până acum...
... Şi noi, odată cu întreaga fire ce ne cântă sufletelor armoniile frumuseţilor celeste împletite în jurul nostru mereu...

4 comentarii:

Vasile Dumitru spunea...

Servus!
Abia astept sa vad ce scrii despre noaptea sfantului Andrei!

Magie Alba spunea...

Mare adevar graiesti, intradevar viitorul ne rezerva o mare transformare, nu numai a vietilor noastre ci mai ales a noastra..

Cristiana spunea...

Vasilică, să ştii că făcusem un răspuns care conţinea în linii mari ce aş dori să scriu despre noaptea Sf. Andrei, despre Sf. Andrei... Şi mai scriam în acest eseu de răspuns că de mult mi-e cam teamă să nu agit spiritele prea tare cu întrebările şi încredinţările mele privind Sf. Andrei... Dacă ar şti dânsul câte gânduri i-am închinat, cu deosebit respect...Dar.. dar...
Vedem... poate că scriu... Măcar câteva cuvinte, cele pe care ţi le scrisesem ca răspuns în locul acestuia...
Vedem...
Incitant, oricum !!!
Îţi doresc o săptămână frumoasă !!!
Tuturor !!!

Cristiana spunea...

Valeriu... mulţumesc frumos pentru cuvintele frumoase pe care mi le-ai adresat !!!
Totuşi, ele nu vin de la mine, chiar dacă mă armonizez în sufletul meu cu adevărurile profunde ale lumilor... nu eu grăiesc adevăruri, eu doar le citesc în Drumurile Firii, atâta cât îndrumarea îmi permite... Şi liniile acestea, după lumina, după sunetul şi după vibraţia lor arată permanenta înaintare a tuturor spiritelor pe o cale frumoasă, chiar dacă uneori ea ne duce printre oale sparte !!! Cioburile vieţilor noastre însă nu ne vor răni prea greu şi vom învăţa nici noi să nu mai spargem, nici alţi să nu mai spargă, ajutându-ne şi învăţându-ne reciproc...
Îţi doresc mult succes în activitatea ta frumoasă, sănătate, putere profundă spirituală, încredere şi pace, linişte sufletească !!!
Tuturor - la fel !!!