Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degrabă de păsările care i-au cântat la ferestre... de florile care i-au crescut în fața ochilor, dimineață după dimineață, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsă, de îngerii care i-au vorbit întotdeauna despre Moșii pământurilor străvechi și despre tainele ascunse ale omului mereu căutător în trecuturile sale, în prezentul său și în viitorul către care se îndreaptă cu încredere, străbătând valurile eternităților...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

duminică, 5 septembrie 2010

UN ANUMIT FEL DE MANDALA



Acestea sunt elemente sumare de energetică planetară. Schema o prezint acum ca pe un alt fel de mandală, şi îmi cer scuze că deocamdată ea este prezentată ca o creionare sumară, pe care am făcut studiile mele în perioada anterioară.
Întregul desen reprezintă Pământul, la nivelul structurii generale a matricei sale eterice. Detaliile vor fi prezentate în curând: cum se formează şi dezvoltă, cum formează în continuare partea pământoasă a planetei (planeta aşa cum o ştim azi), cum o vitalizează, cum dezvoltă viaţa, o întreţine şi întreţine circulaţiile energo-materiale ale celorlalte planete, în circuitul general al stelei care îşi guvernează planetele pe care le are în subordine.
Nivelul 1: Centru Pământului este un nucleu extrem de dens, format (în linii mari) din materie eteric astrală: aspectul este alb-bleu-argintiu foarte puternic, ceea ce a determinat ca primii cercetători prin clarviziune să îl considere un Soare interior.
S-a perpetuat această imagine şi s-a alimentat cu tot felul de coincidenţe selectate din obişnuinţa omului de a-şi alimenta cunoaşterile cu toate cele care se armonizează strict cu părerile sale. Cercetările personale, care există (doar curajul de a expune este mai mic), ar trebui să fie îndreptate către înţelegerea structurilor interioare prin puterile noi pe care le avem în acest moment, şi care se vor dezvolta vertiginos în viitor.
Comparativ cu acest nucleu eteric deosebit de puternic vitalizant al planetei, mediul interior apare ceva mai întunecat, cu aspect de gol interior, care ar putea adăposti civilizaţii interioare. Impresia generală de civilizaţie interioară este dată de intuiţia puternică că acolo se petrece multă mişcare. Însă mişcarea – reală, de altfel – provine de la corzile, legăturile eterice (cu straturi interioare de materie cu vibraţie din ce în ce mai mare, la fel cum sunt şi corpurile noastre, din sectorul: eteric, astral, mental, cauzal, spiritual, dumnezeiesc, enesic şi supraenesic). Prin aceste corzi circulă rapid fluxuri deosebit de bogate de energii şi materii care întreţin structurile – de le cele mai fine la cele grosiere – care difuzează în masa planetară pe care tot ele au constituit-o la începuturi. Fluxurile produc pulsaţii puternice, rapide, uniforme, care menţin permanent impresia generală de mişcare interioară.
Planeta este cuplată, prin nucleul său, la sistemul stelar şi galactic printr-o singură coardă, care trece prin nucleu, şi prin el aprovizionează planeta cu cele de trebuinţă provenite, prin intermediul stelei, din nucleul galaxiei din care fac toate parte.
Din acest nucleu pornesc „corzi” eterice care însă nu depăşesc nivelul al doilea: de fapt, ele au doar aspect interior de corzi – însă sunt canale interioare de circulaţie a fluxurilor care vin de la nucleul aprovizionat din centrul stelei (la rândul său aprovizionată din centrul galaxiei), străbat această parte a planetei, hrănindu-i structurile prin difuzare în interior, prin pereţii canalelor. Restul energiilor care străbat canalele cu viteză sunt expulzate în spaţiul dintre nivelul 2 şi nivelul 3.
Nivelul 2: este nivelul matriceal care susţine formarea, întreţinerea planetei, precum şi a întregii viaţi planetare. Este o masă relativ compactă, densă şi uniformă înafara porţiunilor sale de altă structură, cum vom vedea. Cam până pe la jumătatea acestui nivel matriceal se întinde partea pământoasă a planetei (aşa cum o simţim noi, oamenii, celelalte vieţuitoare planetare).
În imagine este linia care taie portalurile de stabilizare vibraţională, cam la o treime de la baza lor.
Matricea se întinde mult mai sus decât suprafaţa pământoasă, în continuare, densă, indestructibilă, vitalizantă.
În interiorul nivelului matriceal 2 se află celulele de stabilizare vibraţională: în imagine – cavităţile de forma unor ouă, care se modifică în prezent vizibil în planul eteric-astral, luând forme sferice. Sunt portalurile din care clarvăzătorii le văd doar o coajă mai întărită, care protejează materia astrală interioară (puţin perceptibilă, de culoare albastră): partea care stabilizează vibraţional propriu zis corpurile vieţuitoarelor care le străbat.
Toată această parte a planetei are o mişcare de rotaţie interioară, perceptibilă în planul conştienţei umane sub forma zilelor şi nopţilor, fiecare fiind necesară prin aportul specific de energii pe care trebuie să-l primească fiecare vieţuitoare în parte.
Nivelul 3: este ceea ce numim coaja nucii, inelul exterior, faţă de care unii cercetători au crezut că noi, de fapt, trăim pe faţa interioară a unei structuri, aflate în interiorul alteia, care îi închide de fapt, adevăratul Cer. Aveau dreptate în felul lor, dar numai în esenţa eterică a planetei, foarte importantă pentru menţinerea noastră în vibraţie înaltă, astfel încât „căderea” nicicărei vieţuitoare să nu fie mai mare decât ar putea s-o suporte propria sa evoluţie.
Nivelul 3 îşi trage, prin plexurile-canale proprii, energiile şi materiile provenite de la nucleu, care au străbătut nivelul 2 şi au fost expulzate între cele două interfeţe, ale primelor două nivele.
De la acest nivel se conectează planeta la celelalte planete din sistemul stelei locale, cu steaua însăşi şi cu corzile matriceale ale galaxiei. Este conectată astfel la acel caroiaj ceresc care apare deosebit de luminos, despre care ştim acum, care marchează întregul cer al galaxiei noastre. Al oricărei alte galaxii, de altfel.

4 comentarii:

Li spunea...

Minunata si extrem de interesanta aceasta expunere minutioasa din care reies fenomene nestiute si nestudiate prea mult in zilele noastre.
Astept cu nerabdare si mult interes continuarea.

Cristiana spunea...

Acum fac corectura la intreg capitolul de Energetica Stelar-Planetara, care va apare pe site. Deocamdata aveti noutati pe site, la Studii Generale, la Studii Istorice, chiar daca am mai descris conjuncturi spirituale pe care cei ce imi cititi blogurile le mai cunoasteti de pe aici. Dar unele sunt descrise in situatii noi, pe care nu le-am mai abordat aici.
Iti recomand sa incepi cu inceputul, citeste daca doresti Evolutii, de la Studii Generale. Voi face si sinteze, pentru cei care nu au timp sa citeasca amanuntele. Deocamdata am facut sinteze de capitol la Studii Istorice.
Treptat le facem pe toate.

Nima spunea...

"Imi desenez Mandala colorand irisul unui ochi( VERDE !)imaginandu-mi pupila neagra ca pe un PUNCT de sprijin"
- Chris...era de fapt mesajul tau . De aceea il asociam cu tine . Nu stiam ce inseamna ...
Abia astept sa citesc mai mult .

- Si grila mea de cristale-Reiki seamana cu "felul tau de mandala ":unul in mijloc ( master) si 8 in jurul lui .Exact ca-n desenul tau .

Multumesc!

Cristiana spunea...

Eu chiar te cred (te credeam oricum!) insa in mod special in aceasta situatie imaginea oarecum intunecata pe care o am in viziune, comparativ cu nucleul este chiar verde-smarald.
Ei, fetelor, fetelor, mi-ati incalzit sufletul si simt ca zbor, nu alta!!

Acum... la munca cu mine!!!