CĂLĂTORIA ASTRALĂ: Răspunsuri la întrebările dvs. (3) (partea a II-a)

Continuăm discuţiile începute în postarea cu adresa:

http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.com/2010/08/calatoria-astrala-raspunsuri-la_23.html

Reportăm întrebarea de la care a pornit iniţial discuţia:

„3/

Spiritele decedatilor "lucrează încă sub formă corporală de entitate astrală"

Presupunand ca spiritistii cheama din astral spiritul lui Hitler sau al lui Attila, nimic neadevarat pana aici, caci se practica, oare cu ce treburi distructive si necurate s-or ocupa ei acolo, caci numai cu iubirea nu s-au ocupat in timpul vietii lor terestre. :))

Legea iubirii universale ar trebui, pentru echilibrarea energiilor in Univers, pe principiul Yin-Yang, sa aiba in contrapunere legea urii universale. Sa fie asa? Este doar un rationament si poate gresit. Poti sa-mi explici?”

Răspunsul meu – punctul meu de vedere – îl pot desfăşura astfel:

IUBIREA – ÎNTRE EXPLICIT ŞI IMPLICIT

Întreaga noastră viaţă poate că se învârte în jurul unui raport: bine versus rău. Cu amândouă ne întâlnim tot timpul şi, în funcţie de clipa şi locul trărilor noastre, ne comportăm – mai mult sau mai puţin conştient – în funcţie de rezultatul acestui raport care ne formează înclinaţiile curente. 

De aceea, chiar dacă am pornit de la o întrebare relativ simplă (şi vom vedea că şi întrebarea următoare se leagă de aceeaşi temă) am considerat că este necesar să ne oprim mai mult asupra unei părţi a rădăcinii răului pe Pământ: o temă privită dintr-un punct de vedere ceva mai profund spiritual – deşi nu total, căci suntem doar pe drumul înţelegerilor noastre pământene, nicidecum la finalul acestui drum. Adică am propus să privim totul legat de evoluţiile noastre: cele din mijlocul cărora am venit pe Pământ, cele curente, precum şi cele către care ne vom îndrepta curând. Toate ne marchează profund fiecare clipă pe care o trăim acum, pe Pământ. 

A face bine sau rău este numai un punct de vedere, la care subscriem în grupuri largi, în funcţie de înclinaţiile personale, pe care le dezvoltă – sinergic sau complementar – ceea ce numim educaţia şi cultura noastră. 

Întrebarea cuprindea şi un adevăr pe care nu-l conştientizăm mulţi dintre noi: iubirea este legea echilibrului energetic, material şi spiritual în orice punct al oricărui univers. Mai precis, raportat la acest punct al universului în care ne aflăm acum, întrupaţi pe Pământ, este vorba despre:

– echilibrul energetic: presupune acceptarea schimbărilor legate de circulaţiile fluxurilor energetice în univers şi între universuri. Pornim de la înţelegerea fundamentului energetic al acestui univers, pe care se clădeşte blocul elementelor de câmp: întrupări şi creaţii materiale ale întrupaţilor. Înţelegem şi acceptăm faptul că ne aflăm într-un univers de manifestare prin corpuri, de vibraţia cea mai joasă dintre universurile de manifestare a spiritelor prin corpuri. Înţelegem că suntem în evoluţii necesare consolidării unor manifestări ale spiritului, în care energiile joacă rolul principal în susţinerea vieţii şi activităţii spiritelor întrupate. Acceptăm schimbările care vin în mod echilibrat comparativ cu puterile şi experienţa de manifestare a spiritelor, însă cu atenţie la etapa de evoluţie personală pe care o traversează fiecare spirit. Ni se oferă parţial (dar majoritar) acest echilibru spre înţelegere, urmând ca apoi să învăţăm formarea şi menţinerea lui în perioade din ce în ce mai lungi: prin puterea şi experienţa personală. 

– echilibrul material: care presupune acceptarea austerităţii ca lege a folosirii echilibrate a materiilor planetare, a creaţiei materiale optime – nu maxime, pentru fiecare întrupat: şi pentru derularea vieţii creatorului material care se universalizează astfel, şi pentru viaţa celorlalte vieţuitoare planetare, şi pentru planetă. Şi, ceea ce vom discuta în viitor, pentru planetele care se află în reţeua de tangenţă directă cu steaua locală: Soarele pentru Pământ, şi indirect pentru celelalte planete din sistemul planetar al Soarelui (grupate şi ele prin inele matriceale de tangenţă directă cu Soarele). Este un echilibru care se urmăreşte dincolo de steaua care ne guvernează, în sistemul stelar local, apoi pe celelalte trepte ale galaxiei, până la nucleul galactic. Nucleu care nu este o stea centrală, ci un punct de concentrare, de compactizare a unei regiuni a dimensiunii paralele structurale cu care suntem imediat învecinați. Acest punct inter-dimensional este un punct de optimă stabilitate pentru galaxie, oferit ca ajutor şi exemplu de urmat pentru toţi întrupaţii galaxiei: indiferent dacă sunt rezidenţi, aflaţi la începuturile evoluţiilor sau evoluanţi înălţaţi care susţin prin lucrările lor întreg echilibrul energo-material al galaxiei. Însă acest echilibru înseamnă şi luarea în calcul a perspectivei: de la nivelul nostru, al Pământului – către nivelele de vibraţie inferioară ale galaxiei, în depărtarea lor de nucleul galactic, până la ultima generaţie de stele a galaxiei noastre; 

– echilibrul spiritual: acceptarea treptată a tuturor fiinţelor care populează spaţiile planetare, cu corp fizic, astral sau spiritual, ca ajutători cu evoluţie mai multă (de la care astfel putem învăţa lucruri superioare), dar şi de mai puţină evoluţie pe care învăţăm să le ajutăm în mod echilibrat, în prezenţa cărora consolidăm propriile noastre manifestări şi învăţăm să aplicăm manifestările noastre de ajutători. De la toţi învăţăm să primim ajutor, tuturor le putem oferi ajutorul pe care îl necesită sau îl primesc de la noi spre consolidarea propriilor lor atitudini de ajutători. 

Iată, aşadar cum curg anumite complexităţi ale lumii în care trăim, în care legile cele mai înalte ale evoluţiilor spirituale pământene sunt cele ale iubirii, cu aspectele sale de altruism, sacrificiu şi smerenie (smerenie – ca lipsă de impunere, oferind ajutor cu milă şi înţelegere, participare afectivă înaintată: cu compasiune). 

Însă este de discutat şi faptul că nu se supune întreg universul unei asemenea legi explicite. Căci da, ea este acum, pe Pământ, o formă explicită de înţelegere a unui sentiment universal, care devine atitudine implicită chiar aici, pe Pământ, în etapele de înaltă vibraţie planetară, pământeană. Pe care oamenii au simţit-o efectiv, şi au realizat toate aplicaţiile lor înainte de ultima glaciaţiune prin prisma ei: toţi oamenii, dintre care însă numai o parte au rămas în continuare cu astfel de sentimente, pe parcursul ultimelor milenii, până în ziua de azi. De aceea, cei care o pot simţi azi o fac remarcată, o explicitează, o strigă cu putere ca fiind necesară tuturor celorlalţi semeni, în orice situaţie,în orice formă de socializare, în toate timpurile. Căci ei chiar o simt implicit în toate timpurile însă, atunci când apar în jurul lor oameni care nu o dovedesc ca atare, ei ştiu bine că, în virtutea legităţilor de ajutător (care este puternic imprimată în subconştientul lor) au sarcina de a o explicita, de a o striga efectiv pe toate cărările. 

Iubirea universală şi permanentă este punctul către care tindem în evoluţiile noastre, indiferent dacă acum vrem sau nu vrem să recunoaştem acest lucru, indiferent dacă putem să ne orientăm sau nu pe un astfel de drum. O cunoaştem în alte părţi ale universului, acolo unde ne simţim “acasă”. Şi până când “acasă” va deveni pentru fiecare dintre noi întreg universul, toate universurile în care vom evolua, vom trăi, vom ajuta, vom avea nevoie de atitudini, de numiri şi de adeziune explicită. Să vorbim despre ea, să primim vorbire depsre ea. 

Vom ajunge cu toţii, mai devreme sau mai târziu, într-un punct de evoluţie personală în care iubirea este la ea acasă în sufletul nostru, implicită, fundament aşa cum este aerul pentru oameni acum, aici, pe Pământ. Şi, în funcţie de ea, alte elemente spirituale neconsolidate până la implicit, care ajung la noi în orice locuri de întrupare, din întreg universul, ne vor fi supuse altor legi spirituale universale, care vor echilibra local, pentru a căror învăţătură se va oferi, şi vom oferi atitudine, numire şi adeziune explicită. Şi consolidarea tuturor împreună va conduce la înţelegerea unei noi profunzimi a iubirii, pe care vibraţia relativ joasă de pe Pământ nu a permis încă explicitarea ei. 

Căci totul este relativ, iar binele suprem pe care îl percepem acum, aici, este poate doar un punct pe calea înălţării către repere nebănuite azi de către noi.

Asta ar trebui să înţelegem şi să acceptăm să ne fie permanent amintit: totul este în continuă dezvoltare şi fiecare element pe care îl cunoaşte, dezvoltăm şi consolidăm treptat ajunge să fie plasat în cadrul armoniilor universale – chiar dacă ele sunt plasate de întrupaţi în plan local. 

Se vor crea mereu legături cu cele percepute în module (emoţionale, cauzale, creative) locale anterioare. Astfel încât toate se vor redenumi local şi vor fi doar parte din complexităţile locale pe care le dezvoltă întrupaţii locali. 

Însă astfel de module locale (blocuri, grupări cu structurări interioare de tot felul de senzaţii, emoţii, înţelegeri, atitudini, înclinaţii, încredinţări proprii sau/şi de grup) sunt şi cele concrete, trăite în spaţiul şi timpul personal de întrupare, precum şi cele pe care le numim pe Pământ amintiri, mereu regrupate prin experienţa nouă: experienţa veche, purtată şi adusă de noi de prin călătoriile spirituale, se inserează astfel mereu pe reperele experienţei noi, în formare. 

Să înţelegem că discutăm despre trăirile noastre în Universul Fizic, universul de vibraţia cea mai joasă dintre universurile de manifestare. Dacă ne vom referi la amintirile din alte universuri, care apar şi se menţin la nivele înalte de vibraţie, le vom numi învăţătură – căci Universul Fizic este doar un univers de consolidare a învăţăturilor pe care le primim în celelalte universuri. E bine să ştim şi să avem în vedere mereu acest lucru.

Tocmai pe acest fundament se construieşte înţelegerea remodelării cunoaşterilor noastre. 

De aceea este nevoie acum să fim toleranţi cu informaţiile, până în momentul în care ne putem forma o părere proprie clară asupra lor: bazându-ne pe intuiţie şi apoi pe cunoaştere – atât de precisă cât ne poate oferi viaţa personală. Iar reperele cele mai clare – de care ar trebui să ţinem cont şi în ceea ce ne priveşte, şi în ceea ce privim la alţii – să fie înţelegerea faptului că ne confruntăm în viaţa curentă cu o experienţă diferită a fiecărui întrupat, în funcţie: de vibraţia locului, de etapa de evoluţie prin care trece întreaga omenire în funcţie de această vibraţie, de felul în care poate valorifica fiecare grup spiritual şi fiecare individ potenţialul său spiritual activ. 

Pentru rezidenţi – tema în discuţie se va numi tot iubire, căci ei nu au depăşit evoluţia pământeană. Ajutătorii lor – care suntem noi, cei care formăm azi, încă, populaţia umană – vor intui, pe urmă se vor încredinţa că fiecare element de cunoaştere pământeană poartă cu sine seminţele unei creşteri care determină poziţionarea unui element existenţial terestru pe o linie mereu ascendentă, aflându-se de fapt nici la o extremă – nici la alta a liniei. Că, de fapt totul este o sferă, nu o linie, îmbogăţită prin dezvoltări specifice tuturor evoluanților, de pretutindeni. 

Şi încă suntem departe de a fi epuizat toate căile de înţelegere a sferei despre care discutăm – formată din sfere interioare şi exterioare – sfere cu care se intersectează sau doar sunt tangente, sfere care numai momentan pot fi co-spaţiale. Dar care au şi rădăcini comune, şi extensii în spaţio-temporalitatea cunoscută (o numim în general 3D la ora actuală), precum şi în spaţii de altă factură decât cele cu care suntem azi obişnuiţi. În lipsa unor alte repere, numim astfel, convenţional, spaţiile de alt fel ale universului: chiar spaţii multidimensionale, deşi ele nu sunt neapărat structurale, ci supuse unor alte legi fizico-chimice-fluidice decât cele pe care le cunoaştem azi pe Pământ. 

…Care, aşa cum spuneam, le vom numi altfel, în alte timpuri, şi asta chiar pe Pământ, pentru cei care vor avea onoarea să rămână alături de rezidenţii care se vor întrupa din nou, în cea de-a doua parte a ciclului lor evolutiv pe Pământ, pentru a-i ajută să-şi completeze cunoaşterea, prin învăţături de înaltă clasă spirituală. 

…Care vor dovedi astfel iubirea lor întreagă celor care au nevoie de ea, să o simtă întreagă şi frumoasă, să se obişnuiască cu ea şi să o poarte astfel mai departe!

LEGEA IUBIRII UNIVERSALE NU PRESUPUNE ŞI LEGEA URII UNIVERSALE

Legea iubirii universale nu presupune şi existenţa urii universale. Este bine că s-a pus problema în acest fel, căci şi eu consider că majoritatea noastră, a celor care studiem aceste lucruri, ne-am pus această problemă cândva. 

Ura universală ar fi ceva logic la nivelul acestui punct al universului, privind temele din perspectiva celor desfăşurate acum, aici. Însă pentru cercetătorul care a studiat îndelung amănuntele istoriei străvechi a omenirii este foarte clar că asemenea manifestări nu au existat în străvechimi: ele existau în memoriile latente ale omenirii, însă nu se puteau manifesta datorită vibraţiei foarte înalte a întregii conjuncturi planetare: a întregii galaxii, de altfel. Iar acest lucru se înţelege doar dacă acceptăm că fiecare subzonă a fiecărei zone a universului are propria sa vibraţie – doar trecerea de la una la alta se face lin, pentru a crea posibilitatea desfăşurării line a evoluţiilor primare. 

Cercetarea istoriei străvechi fără înţelegerea acestui aspect nu devine altceva decât privirea societăţilor străvechi prin prisma trăirilor noastre actuale, ceea ce este fals. Înţelegerea faptului că vibraţia locală determină scoaterea din memoriile spirituale a experienţei fiecărui spirit în parte, după înaintarea sa în evoluţii, conduce la înţelegerea schimbării comportamentului spiritual în funcţie de această conjunctură vibraţională locală. 

Diminuarea vibraţiei planetare a determinat schimbarea treptată a comportamentului nostru, după ultima glaciaţiune. Iubirea şi altruismul omenesc a creat premizele perpetuării şi consolidării vieţii pe Pământ, într-un fel în care mulţi oameni îşi pot aduce aminte – dar încă şi mai mulţi încă nu o pot face. Dar ea a fost, şi este reală. Ni se spune mereu, prin comunicări astrale, că ne este necesar să ne aducem aminte cine suntem cu adevărat. Ni se oferă repere, dar încă nu înţelegem în mod complex acest lucru: că oricât de mult suntem ajutaţi, efortul trebuie să-l facem noi înşine.

Creşterea actuală a vibraţiei galactice, implicit planetare, determină reamintirea noastră privind şi istoria străveche, şi istoricul călătoriilor noastre evolutive din care venim, către care ne îndreptăm. Înţelegem astfel că venim din locuri şi din evoluţii personale în care iubirea este implicită, dar răul ca atare, distrugerea sub multe forme, sunt elemente care nu pot fi retrăite decât aici, în această zonă a universului. De aceea ne aflăm aici – parţial pentru a ne conştientiza înclinaţiile animalice remanente în portofoliul manifestărilor noastre, în vederea eliminării impulsurilor pe care astfel de manifestări ni le trimit în orice alte manifestări, oriunde în universuri; pe de altă parte, pentru a învăţa să ajutăm semeni cu mai puţină experienţă, pornind de la propriile noastre încercări de a ne depăşi atitudinile animalice remanente. Răul ca atare. Distrugerea ca atare.

Structurile universului, desfăşurate în trepte de vibraţie din ce în ce mai mare, depăşesc treptat vibraţiile joase. Chiar dacă există fluctuaţii vibraţionale şi pe alte meleaguri ale universului, ele nu sunt atât de mari încât să extragă din memoriile spirituale astfel de comportamente ne-creative, pe care fiecare spirit le-a avut în etapele sale dinaintea învăţăturilor de creator conştient. Fiecare loc din univers poate fi privit comparativ cu alte locuri, unde vibraţiile pot fi mai joase sau mai înalte: este un fel pământean (zonal, de altfel) de a privi punctele universului din acest punct de vedere, dar care poate fi neimportant în locuri din zonele de vibraţie mult mai înaltă. În asemenea locuri, tema de evoluţie poate fi cu totul alta, deşi de aceeaşi natură. 

Spre exemplu, animalele întâlnite pe o planetă din zona a II-a a universului cu siguranţă nu sunt la fel cu ceea ce numim animale pe Pământ. Dar ele vor aduce din memorii amintiri din alte locuri ale universului, de vibraţie mult mai joasă, unde împreună au evoluat, distrugându-se reciproc. Şi ele ştiu bine că nu se mai pot distruge, ci le este necesară trăirea împreună, ajutorul reciproc, atâta cât poate el să fie conştientizat în acel moment. Dar acestea sunt doar amintiri, care creează nişte repere comportamentale, care însă nu pornesc comportamente distructive, aşa cum se pot petrece lucrurile pe Pământ. Nimic rău, nimic animalic nu se mai poate petrece între ele, şi chiar dacă acest lucru se conştientizează diferit, în funcţie de evoluţia celor care se află faţă în faţă: respectul faţă de viaţa şi încercarea de a menţine diferite feluri de echilibre planetar-stelare le aduce în condiţia de a se înţelege reciproc şi dea  conlucra împreună, îndrumaţi şi de alţi ajutători locali. 

Amintirile ajută, însă numai orientativ. De aceea spiritele creatoare conştiente, înaintate deja, pornesc în călătorii regresive către zonele universului în care pot trăi, alături de alte spirite întrupate, aflate pe treptele pe care şi călătorii le-au trăit cândva. Vor evolua alături de REPREZENTANŢII PROPRIILOR LOR EVOLUŢII ANTERIOARE, însă privind lucrurile din perspectiva – chiar dacă uneori chiar numai intuitivă – momentului în care au ajuns: adică mult mai departe, în evoluţii. Iar aceasta înseamnă, aşa cum spuneam la un moment dat al începuturilor, comportamente mult mai crâncene, mult mai agresive, mult mai rafinate chiar şi în agresivitatea dovedită, şi tocmai prin aceasta se deosebesc de animalele locale. 

Ceea ce nu înseamnă că animalele care evoluează până în zona a II-a universului învaţă pe acest traseu rafinamentul agresivităţii care oferă cruzimea conştientă, rafinarea criminalităţii. Animalele trec treptat către statutul de creator conştient, învăţând să construiască, şi nu să distrugă. De fapt să înlocuiască ceva vechi cu ceva nou, iar aceasta nu este distrugere tematică pentru noi, acum. 

Numai combinarea rafinării creaţiei materiale universale, instituită creaţie de bază deja în terminalul zonei I , combinată cu dorinţa acerbă de a nu mai reveni – nici măcar pentru învăţătura de într-ajutorare, prin care chiar spiritele aflate în această fază s-au elevat – determină o astfel de rafinare a agresivităţii care conduce la criminalitatea exacerbată cunoscută de noi.

Vom continua discuţiile.