Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degrabă de păsările care i-au cântat la ferestre... de florile care i-au crescut în fața ochilor, dimineață după dimineață, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsă, de îngerii care i-au vorbit întotdeauna despre Moșii pământurilor străvechi și despre tainele ascunse ale omului mereu căutător în trecuturile sale, în prezentul său și în viitorul către care se îndreaptă cu încredere, străbătând valurile eternităților...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

miercuri, 24 martie 2010

ILUMINAREA

REFLECTÂND PUŢIN ASUPRA SENSURILOR ACESTUI TERMEN
Unii presupun că iluminarea este un proces neurobiologic (am citit într-un ziar), chiar relativ simplu: nu ştiu dacă procesul este simplu de înţeles sau este simplu de ajuns acolo, după părerea ziaristului.
Alţii spun că este un termen mistic, religios, propriu numai unor sihaştri - adică retraşi din lumea oraşelor, luptelor pentru putere politică (indiferent dacă este laică sau religioasă), muncii brute sau rafinat-spirituală. Un proces care nu ar presupune cultură, căci iluminarea ar da înţelegerea totală a lumii, cunoaşterea totală fără nici un efort, drept pentru care mintea nu este decât o cârjă a unei existenţe contemplative care se poate instaura complet, atunci când ori alegerea zeilor, ori puterea de şedere în inactivitate (pe pământ, pe un stâlp, pe o insulă, pe un vârf de munte, într-o peşteră) declanşează ceva misterios, dar cu urmări bune prin sfaturile cu care asemenea iluminaţi vin în întâmpinarea lumii. Atât câţi ajung să-şi dorească să ajungă în lume.
Alţii se referă constant la conspiraţii care pornesc de la oameni care în mod oarecum fals îşi spun iluminaţi: din moment ce dispreţuiesc omenirea şi nu-i oferă rezultatele cunoaşterii lor pline de adevăr, de lumina cunoaşterii universale. Ar fi oameni care conduc lumea din vârful unor structuri suprastatale, adică nealese în mod democratic şi au impresia că, păstrând în lume ignoranţa - şi de aici: dezbinarea, agresivitatea, sărăcia, bolile şi câte, şi mai câte în plus, ei stăpânesc omenirea. Nu o conduc, nu o gestionează prin puterea priceperii lor lor, ci o domină agresiv, impulsiv, după propriile lor interese de moment, pentru care situaţie nu dau socoteală nimănui. Pe viaţă.
Din compararea termenilor apare imaginea unor iluminaţi buni, care ar fi fost doar în trecutul oarecum noros al omenirii, şi a unor iluminaţi răi. Buni nu mai există, căci nici unul nu mai vine în lume să ne ducă pas cu pas către, şi pe un drum mai comod de dus de mână de către ei, decât să facem noi efortul să găsim drumul şi să mergem neabătut pe el. Fără să pierdem din vedere o elasticitate spirituală în anumite limite, prin care să acceptăm agresivitatea, perversitatea şi toate celelalte lucruri de mai sus - ca fiind omeneşti, dar să nu le oferim drept exemplu şi altora. De fapt nu se prea gândeşte nimeni că "ceilalţi" nu ar lăsa să pătrundă cineva "necontrolat" de ei, în lumea pe care o consideră "a lor", şi atunci oamenii credincioşi după religii inventate ar spune că au fost pedepsiţi de divinitatea lor, pentru cine ştie ce perversiuni cu care tot "falşii" ne-au otrăvit constant minţile…
Am hotărât să mă opresc pentru început asupra unor elemente care privesc rădăcinile, istoria destul de zbuciumată a înţelesului acestui termen.

1. DISCUŢII GENERALE DESPRE ILUMINARE
Nu intrăm în multe amănunte istorice deocamdată, însă este necesar să se facă o diferenţiere între ceea ce cred a fi iluminare cunoscătorii de istorie nescrisă a omenirii şi ceea ce cred oamenii care au preluat această noţiune din numirile şi din povestirile altora.
Fără o scurtă trecere în revistă a rădăcinilor elementelor de comparaţie folosite pentru această expresie, nu se va putea înţelege complexitatea termenului. Este drept că a fost utilizat de către oameni care chiar sunt aşa, aşa cum se numesc pe ei înşişi - iluminaţi de o cunoaştere destul de înaintată, dar utilizarea cunoştinţelor nu a fost întotdeauna îndreptată către luminarea de la cunoscător către întreg poporul: în fiecare popor şi, treptat, la nivelul întregii omeniri.
Aş numi iluminarea înţelegerea cunoaşterii universale, la nivelul de cunoa?tere al oamenilor, şi nu al altor întrupaţi pământeni (numim: alte specii de vieţuitoare terestre) sau entităţi din universuri. Dar cunoaşterea omenească poate cuprinde şi cunoaşterea pe care o au celelalte specii terestre, precum şi înţelegerea tuturor întrupaţilor din lumile în care cercetătorul îşi poate croi acces mereu mai larg, mai cuprinzător: atât în spaţiu, cât şi în timp evolutiv, pe o axă sferică: şi în coordonatele spaţiale, şi în cele temporale.
Termenul circulă într-o cuprindere laică şi una religioasă, având însă aceleaşi rădăcini istorice: civilizaţia umană anterioară, pământeană bineînţeles, căci chiar dacă discutăm despre alte feluri de evoluţii în aceste studii, ele se reflectă în comportamentul uman, pământean. Universalul explică pământeanul, pentru asta ne şi aflăm acum, aici: pentru a înţelege acest lucru în amănunt, din perspectiva oamenilor care suntem, în fiecare moment al trăirilor noastre pe Pământ. Din punctul de vedere al celor care nu au evoluţii avansate, care de fapt nici nu au revenit la întrupări constante încă, în mijlocul nostru, cele pământene explică universalul, în felul pe care ei îl pot înţelege deocamdată.
Cu alte cuvinte, dintre spiritele care sunt întrupate pe Pământ (întrupări în corp fizic) şi în jurul Pământului (întrupări astrale), rezidenţii care nu au experienţă decât până la nivelul acestui loc din univers, nu ar înţelege foarte multe din tainele universului. Dar celor care vin din evoluţii mult mai avansate, din zone de vibraţii mult mai înalte ale universului, dacă li s-ar spune acum despre structuri şi fenomene proprii acestui univers şi ale altor universuri, le-ar accepta, intuind, simţind că ele există: şi mai mult, chiar ei înşişi simţind că vin din adâncurile universului sau din alte universuri.
Dacă am învăţa permanent, şi organizat despre realităţile societăţilor vechi, le-am accepta. Şi am fi încrezători, puternici în încredinţările noastre, fericiţi şi echilibraţi, lucrând împreună pentru a învăţa cât mai multe din tot ceea ce am putea descoperi aici, indiferent de condiţiile naturale ale planetei. Ne-am uni cu toţii şi am face cu adevărat Raiul pe Pământ.
Dar ştim bine că lucrurile nu sunt chiar aşa pe Pământ. Trăim o viaţa cu totul alta decât cea la care aspirăm, fără să ştim ne unde ne vin astfel de aspiraţii.
Cu toate acestea, adică chiar dacă nu ştim de unde ne vin astfel de idei, începem să ne orientăm către universal, şi universalul tinde să ocupe tot mai mult spaţiu în preocupările noastre curente. Deocamdată pot fi momente ici-acolo, dar ele tind să se unească şi să formeze mari insule pe un ocean necunoscut, dar pe care le privim, în ansamblul lor, fără teamă, chiar cu curiozitate şi plăcere.
Aflăm, şi ne dăm seama treptat, că nu revenim într-un punct universic de întrupare de vibraţie joasă (adică: în condiţii grele de trai) pentru aşa numite păcate - fie ele universale sau personale - ci pentru cu totul alt obiectiv: pentru a ne forma, şi apoi consolida, fluiditatea percepţiilor şi acţiunilor noastre obişnuite, fără întrerupere de conştientizare a evoluţiilor noastre, a cunoaşterilor noastre totale, chiar dacă numai o parte din ele le putem aplica în acest punct de întrupare. Nu suntem pedepsiţi să uităm tot ce am trăit anterior, doar nu avem obişnuinţa de a păstra cunoaşterea noastră la nivele foarte joase de vibraţie. Cu cât ne vom obişnui cu astfel de vibraţii joase, cu atât vom putea să ne păstrăm conştiinţa trecutului de la o viaţa la alta: şi nu numai pe Pământ, ci şi la nivele de vibraţie mai joase decât Pământul. Obişnuinţa trebuie să fie de a trăi oriunde, oricând, după repere constant constructive, ajutând cu răbdare tuturor celor din jurul nostru să cunoască această cale. Este o fluiditate, şi o conştientizare a unor asemenea fluidităţi în orice sensuri ne-am îndrepta conştient înţelegerile. Şi acest drum croieşte în acelaşi timp un spaţiu de manifestare pentru înţelegerea avansată a celor care nu se pot încă ridica la nivele mai înalte, dar sunt pe drumul înăl?ărilor: de la nivelul, şi cu puterile lor momentane.

2. REPERE VIBRAŢIONALE
Asemenea trăiri sunt complet învăţate, şi bine consolidate la nivele de vibraţie care nu permit diferenţe mari ale vibraţiilor stelar-planetare.
În mod cu totul special nu discutăm despre nivelul întregii galaxii, căci stelele - şi planetele lor - aflate în apropierea miezului galactic, creează întrupaţilor din preajma lor condiţii de trai la nivele cu diferenţe mici de vibraţie de la o perioadă la alta a ritmurilor de vibraţie zonale. Subtilităţile unor asemenea locuri de evoluţie sunt însă cele care oferă învăţături speciale. Se pregătesc astfel spiritele pentru experienţe la nivele de vibraţie mai înalte: nivelele galaxiilor următoare. De aceea discutăm deocamdată despre particularităţile pe care le oferă locul din galaxie în care se află Pământul, să înţelegem clar de ce ne confruntăm cu diferenţe mari de trăire de la o perioadă la alta de timp planetar.
Spiritele care au ajuns cu evoluţiile lor doar până în acest loc, pe această planetă pe care noi o numim Pământ - adică cei pe care îl numim rezidenţi spirituali - vor cunoaşte în viitor mai bine asemenea diferenţe între planetele aflate în apropierea miezului galactic şi planetele aflate la periferia galaxiei.
Cei numiţi ajutători (blocurile piramidale, precum şi spiritele venite din zona a III-a galactică şi secundarii - adică cei mai obişnuiţi ajutători din acest moment, aflaţi pe Pământ) cunosc încă mult mai multe subtilităţi ale evoluţiilor, în alte locuri ale universului. Cunosc în multe locuri din univers diferenţieri periodice mult mai fine, în sectoare de vibraţie ale Universului fizic care se deosebesc fundamental (adică prin materii şi energii locale) de cele petrecute oriunde în zona în care se află galaxia noastră.

3. REPERE TEMPORALE
Diferenţele mari de vibraţie de la cea mai înaltă la cea mai scăzută sunt sesizate, chiar dacă nu întotdeauna şi foarte clar conştientizate deocamdată, doar de către creatorii conştienţi: pe Pământ - oamenii. Restul întrupaţilor sunt în curs de formare a conştientizărilor lor spaţiale şi temporale. Abordăm doar pe scurt acest aspect acum, asupra căruia ne vom opri în curând cu detalii, într-un studiu separat.
Începuturile evoluţiilor: prima trecere, progresivă, prin cele mai semnificative locuri pentru evoluţia lor, oferă rezidenţilor doar o idee, o imagine fugitivă a celor pe care spiritele le vor aprofunda în viitor, când puterea şi experienţa lor va creşte. Este ca şi atunci când avem o carte pe care o citim prima data de la cap la cap, apoi revenim asupra diverselor pasaje, la nevoie, pentru a aprofunda anumite elemente, cu care ne confruntăm în trăirile noastre curente. Pe parcursul evoluţiilor, spiritele îşi dau seama că există în manifestările lor multiple fracturi, iar din comportamentele ajutătorilor lor deduc şi treptele de evoluţie care le vor marca în continuare drumul propriu, pe linia estompării acestor falii, acestor fracturi.
Toţi ajutătorii vin pentru dezvoltarea experienţei lor de trăire nesincopată, nefragmentată, la orice nivele de vibraţie planetară, în orice fel de condiţii de aglomeraţie planetară. Dar până când ajung la astfel de performanţe, trec multe evoluţii în multe locuri din univers, printre care şi în aceste regiuni. Obişnuirile, învăţăturile sunt îndelungate, dar spiritele capătă multă experienţă, în multe alte domenii, ceea ce le creează puternice impulsuri de a merge mereu mai departe.
Când trecerea de la vibraţia înaltă - şi planetară, şi corporală proprie - se face către vibraţie joasă, spiritele cu experienţă mare - cum sunt cele umane - au o trăire fluidă de la o viaţa la alta a ciclului de vieţi pământene. Experienţa de trăire la nivele de vibraţie înaltă este mare şi mult mai apropiată în timp de momentul Pământ - momentul actual al evoluţiilor umane, comparativ cu evoluţiile lor vechi, rezidente, petrecute de mult în această regiune a universului. De aceea, amintirile şi experienţa de creator universal ţin foarte mult timp, formând o perioadă de acomodare foarte liniştită pentru omenire în etapa de trecere către vibraţia foarte joasă. Această vibraţie joasă face parte din ritmurile naturale ale universului, şi nu este nicidecum rezultatul unor trăiri negative din partea întrupaţilor.
Dar această trecere necesită folosirea unei experienţe vechi a spiritelor: experienţa de creator manual, folosind intuiţia fostelor lor cunoaşteri concrete, precise, anterioare. Vibraţiile joase nu permit folosirea de lungă durată a muncii mentale, de aceea este o acceptare unanimă a spiritelor să înveţe să se folosească de experienţa manuală, apoi tehnologică, ca prelungire a lucrărilor manuale obişnuite.
Tot de aceea încă o mare parte a etapei intuitive propriu zisă, societatea a funcţionat pe baze relativ decente, chiar dacă tarele comportamentale ale conducătorilor erau deja manifeste, dar ascunse cu multă grijă de restul poporului condus. Această perioadă de activităţi ascunse - perioadă a creaţiei marilor temple, chiar dacă la început ele au fost create pentru întreagă populaţie şi folosite de întregul popor - a făcut loc unor dezvoltări şi consolidări a activităţilor ascunse de către conducători. Oamenii încă nu puteau fi nici convinşi, nici constrânşi la altceva decât propriile lor încredinţari. A fost perioada în care munca manuală a intrat complet în obişnuinţele omenirii, amintirile şi intuiţiile din perioada anterioară au fost puternice şi oamenii au putut crea în condiţii în condiţii de desfăşurare a vieţii la un nivel deosebit de înaintat, înălţat, comparativ cu perioadele cunoscute ca fiind timpul sclaviei omenirii.
Pe de altă parte, chiar şi atunci când mare parte din popoarele cunoscute de noi luptau pentru supremaţie prin război şi sclavie, o altă mare parte din populaţiile umane trăiau în pace, linişte, muncă de calitate superioară, relaţii inter-umane de colaborare între indivizi, între grupuri răspândite în teritorii, între ceea ce numim azi popoare.
În asemenea condiţii însă cunoaşterile moştenite şi aprofundate în noile condiţii, prin particularităţile vieţii intuitiv-manuale, s-au nucleizat în popoarele care au rămas retrase doar atâta timp cât restul popoarelor le-au permis. Însă ele au păstrat cunoaşterile, mare parte sub formă de simboluri, aşa cum ştiau bine din moştenirile străvechi, şi au transformat viaţa lor în trăire adaptată împletirii tuturor celor cunoscute astfel, în fiecare moment al trăirilor lor. Cunoşteau bine istoria tuturor popoarelor, prezentul momentului lor, cunoşteau devenirile imediat-viitoare decurgând din imaginea generală a celor care se petreceau în lume şi adaptau astfel cele cunoscute la cele ale viitorului, pe care îl percepeau foarte agresiv, distrugător, anevoios de trăit. Multe astfel de popoare au trăit prin folosirea cunoaşterilor lor complexe până după secolele IV -V d.Ch., perioadă după care s-a generalizat agresivitatea pronunţată în întreaga lume.
A fost epoca în care moşii străvechi ai popoarelor s-au retras din lumea cea nouă, lăsând toate popoarele să trăiască din amintiri şi intuiţii. Popoarele aveau nevoie de aşa ceva: ei nu au fost abandonaţi, părăsiţi, chiar dacă în lume mulţi au avut o astfel de impresie. Moşii au continuat să existe, să trăiască retraşi, au continuat să menţină echilibrul vibraţional al lumii. Fără de care activitate planeta, Pământul, ar fi fost de mult distrus.
Popoarele care au trăit fără îndrumarea direct, cunoscută, a moşilor străvechi, ca îndrumători spirituali - nu în calitate de conducători politici - au fost acele popoare în mijlocul cărora s-au întrupat, în majoritate, grupurile bazale ale blocurilor spirituale piramidale în trepte de evoluţie şi blocurile spirituale piramidale asimilate bazalilor celorlalte blocuri.
Pentru cei care nu au studiat cele scrise aici, anterior, aceste grupuri spirituale sunt cele care au experienţa cea mai mică de trăire la nivelele de vibraţie joasă ale a universului: sunt grupuri spirituale avansate ca evoluţie generală, dar care nu au încă experienţă de revenire în locurile de vibraţie joasă, pentru a studia, a accepta şi a înţelege propriile lor limite, moştenite de la primele lor evoluţii în astfel de zone de vibraţie joasă ale universului. Astfel de evoluanţi nu au formată încă puterea de a evolua prin încredinţările proprii, decât dacă sunt coordonaţi, întăriţi şi îndrumaţi permanent de către conducătorii lor. De asemenea, ei nu acceptă încă faptul că ar putea greşi, de aceea coordonarea lor se poate face, repet: doar la nivele de vibraţie planetară foarte joasă, numai prin impunere. Au un grad înaintat de libertate personală, încă neînţeleasă sub aspectul răului pe care îl pot face altora. Ei nu suportă nici un fel de contrazicere, decât cu preţul unei agresivităţi mai mari decât propria agresivitate, pe care şi-o consideră justă şi de aceea o contestă ca negativitate.

4. UITAREA VIEŢILOR ANTERIOARE: PEDEAPSĂ SAU NORMALITATE?
În astfel de condiţii, asemenea popoare trăiesc prin puterea agresivităţii lor, imediat cum aceasta începe să se manifeste. Şi o astfel de manifestare porneşte în lume devreme, în timp ce intuiţiile despre puterile mentale străvechi sunt încă foarte puternice. Vibraţiile puternice, de nivel mult diminuat comparativ cu perioada dinainte de ultima glaciaţiune: ale planetei şi propriilor corpuri de manifestare, scot din memoriile spirituale experienţa celor trăite la nivelele evoluţiilor rezidente din trecutul evoluţiilor lor de început. De aceea se formează o fractură puternică între trecut şi prezent. Uitarea vieţilor anterioare nu este, aşadar, o pedeapsă, aşa cum au titrat stăpânii cunoaşterilor reţinute din patrimoniul poporului propriu. De abia după multe reveniri în aceeaşi zonă de vibraţii joase, şi numai când vibraţia planetară începe din nou să crească, revenirea din memorii începe să se contureze cu o precizie din ce în ce mai mare. Dacă conducătorii popoarelor sunt spirite întrupate cu un grad înaintat, înalt de conştiinţă, de corectitudine, atunci ei vor oferi cunoaşterea moştenită din vechime pe diferite căi: o învăţătură, şi apoi o moştenire lăsată popoarelor pentru a le fi reper de drum, şi nu pentru cunoaştere integrală. Iar acest lucru este necesar pentru ca fiecare spirit să facă efortul aducerilor aminte, efortul trecerii de la intuiţie la precizie. Căci numai în acest fel se şi întăreşte nivelarea faliei, rupturii anterioare, fiind necesare tot mai puţine reveniri în acelaşi punct universic, pentru consolidări ulterioare. Chiar viaţa în derulare prinde alte contururi, altă calitate, prin înţelegeri parţiale la început, dacă nu complete.
S-a înţeles, sper, faptul că astfel de reveniri la nivele de vibraţie joasă a universului au loc abia după ce fiecare spirit este suficient de dezvoltat pentru ca munca să se facă conform puterii interioare mai mari decât a fost necesară la prima trecere printr-o astfel de evoluţie la nivele joase de vibraţie. Revenirile de acest fel au loc după ce fiecare evoluant a învăţat multiple feluri de creaţie şi a acumulat multă experienţă de trăire la nivele ridicate de vibraţie, pentru ca oboseala să nu marcheze puternic spiritele aflate pe cursul de înălţare spirituală.
Astfel de conducători - al căror exemplu puternic radiant a persistat în lume în toată perioada începuturilor până dincolo de jumătatea etapei intuitiv-manuală - au oferit cunoaşterea întregii populaţii în mijlocul cărora au trăit. Dar cel mai important lucru pe care l-au făcut (şi îl fac ori de câte ori este nevoie) este să sprijine iniţiativa şi conlucrarea oamenilor în procesul de aducere aminte, de aplicare a unor amintiri din epoca mentală anterioară, prin transpunere în realitatea momentului, cu mijloacele materiale şi spirituale (de experienţă) cerute de moment: adică planificarea lucrărilor prin gândire şi efectuarea lucrărilor (aplicarea, punerea în practică) prin muncă manual-tehnologică.
Cu totul altfel au stat lucrurile de-a lungul, şi mai ales spre sfârşitul perioadei intuitive, a cărui finalizare o trăim acum. Există toate premizele ca orice cunoaştere să se estompeze, în viaţa celor care nu au continuitate de învăţătură din vremurile trecute către prezent: ceea ce este valabil deocamdată pentru majoritatea oamenilor.
Greutatea suportării unor astfel de pierderi de cunoaştere nu se referă neapărat la aplicarea lucrărilor mentale realizate în trecut, cât cunoaşteri legate de viaţa prezentă: în care fiecare om în parte doar să se bazeze pe cunoaşterea felului de înălţare avută în trecut, a scopului pentru care această cunoaştere, a unor foste aplicaţii, se estompează pe Pământ la un moment dat, precum şi cele care pot fi realizate cunoscând experienţa anterioară. Să ştie că nimic nu s-a petrecut din vreo vină a sa, dar că a fost puternic, că a fost cunoscător, să aibă încredere în necesitatea trăirii unor astfel de situaţii, de condiţii de viaţă. Să-şi aducă aminte de tot ceea ce a creat anterior, inspirându-se în munca sa manuală, adaptând permanent cunoaşterea sa la condiţiile actuale de trai. Având astfel incredere în intuiţiile sale, sprijinind relevarea intuiţiilor semenilor săi.
Cunoscând acum experienţa de creator manual, continuând cu experienţa împrumutată de la vecinii din jur, fiecare popor ar fi putut să ofere din experienţa sa, preluând multe lucruri bune, treptat, din experienţa altora, din experienţa vecinilor, care la rândul lor ar fi preluat, după acelaşi sistem, de la alţii. În acest fel s-ar fi produs treptat - dar destul de repede - o universalizare a experienţei manual-tehnologice, unde manufactura ar fi putut continua repede, fără fracturi, cu trecerea la tehnologii din ce în ce mai elevate, ţinând cont de dezvoltarea întregii vieţi de pe planetă.
Cu timpul însă, şi mai ales în condiţiile creşterii vibraţiei medii planetare, ar fi putut avea loc o împletire a cunoaşterilor de acest fel (a experienţei manual-tehnologice) cu cunoaşterile intuitive despre universul interior - atomic, şi despre universul exterior - cosmic. Din aprofundarea tuturora, ar fi apărut din nou, treptat, cunoaşterile mentale avansate. Cunoscând de la bun început trecutul său complex, omenirea ar fi fost încurajată să păşească din nou pe acest drum, fără teamă de a înlocui tehnologicul cu mentalul. Oricum tehnologii de mare rafinament ar fi putut să rămână un timp aplicaţia grupurilor care ar fi necesitat aprofundarea fenomenologiei fizice, căci nu este de loc rău ca unele spirite - chiar din acelaşi popor spiritual, sau din popoarele spirituale care evoluează în sistemul stelar cu acelaşi nivel de evoluţie - să înţeleagă mai încet, să aplice mai încet, să tragă concluzii mai încet decât fraţii lor, care se manifestă astfel mai repede, fără să fie însă superficiali.
Asemenea probleme sunt false, concurenţa între fraţi spirituali apare doar ca un element trecător, normal al începuturilor evoluţiilor de tip animal. Dar rezidenţii umani au depăşit asemenea animalităţi la nivele mai joase de vibraţie a Universului Fizic, cu mult înainte de a ajunge, în evoluţia lor progresivă, pe Pământ.
Dar în condiţiile în care evoluţiile sunt mult mai înaintate şi spiritele se obişnuiesc mult mai mult cu binele, cu frumosul, cu rafinamentele înaintate ale creaţiei materiale care oferă confort evoluţiilor, atunci când însă condiţiile de trai devin aride, agresive, insuficiente pentru spirite evoluate, strâmtorând sufletele bune de altfel, ele devin agresive şi concurenţiale. Vechile apucături animalice revin în forţă, mai ales dacă un biosistem de tip mamifer este bogat reprezentat pe planetă. Variaţiile ritmurilor planetare, cu direcţie de diminuare, sperie şi mai mult, mai ales că intuiţiile vor funcţiona în sistemul fricilor, temerilor, agresiunilor ameninţătoare - mai mult sau mai puţin reale, de altfel - îndreptate către semenii crezuţi duşmani, inamici, dar şi din partea fenomenelor naturale planetare.
În acest caz, istoria s-a derulat aşa cum ştim.
Evoluţiile în condiţiile calme, relaxante, liniştite, sub coordonarea unor conducători-lucrători foarte avansaţi, mai ales în răbdarea de a a se apleca asupra tuturor aspectelor de învăţătură necesitate de popoarele lor, este o realitate obişnuită a acestor trepte de evoluţie, pentru rezidenţi. Rezidenţii, despre care spuneam că nu se întrupează pe Pământ printre oameni în această perioadă, în etapa intuitivă a acestor evoluţii, urmăresc cele ce se petrec pe planetă din întrupări astrale, în preajma noastră, privindu-ne cu multă milă şi compasiune. Dar pe alte planete din acest sistem stelar, din care face parte şi Soarele nostru (steaua noastră), ei se întrupează activ, în corp fizic, continuându-şi local evoluţiile de acelaşi fel. Însă condiţiile lor de trai spiritual sunt diferite, în societăţile lor nu apar grupuri din blocuri spirituale piramidale - care evoluează în paralel cu ei, dar pe Pământ, aici, unde au ales să vină şi să-şi desfăşoare singuri remodelările comportamentale. Rezidenţii se întrupează uneori şi pe Pământ, protejaţi de coordonatorii propriului lor popor spiritual, pentru a se obişnui cu atmosfera, cu energetica şi particularităţile materiale de aici, câte puţin şi cu cele de atmosferă spirituală particulară desfăşurărilor piramidale; dar nu intră în contact direct cu blocurile spirituale piramidale.
Aşadar, blocurile spirituale piramidale sunt cele care schimbă, momentan, faţa lucrurilor, pe Pământ. Sunt în majoritate spiritele despre care am tot discutat că sunt destul de avansate în evoluţii, ei pot, şi ştiu să creeze la cote de înaltă calitate, dar încă nu iubesc munca fizică. Ei iubesc numai creaţia mentală, pentru care nu mai au condiţii de realizare pe Pământ, în această perioadă. Sunt însă angrenaţi social să vadă munca şi rezultate muncii ajutătorilor lor - grupurile de evoluţie superioară care le însoţesc evoluţiile aici, acum, în această călătorie momentană. Bazalii blocurilor piramidale în trepte de evoluţie - adică grupurile cele mai puţin evoluate din aceste blocuri - şi blocurile piramidale asimilate bazalilor (adică, în total: cei pe care în studiile viitoare îi vom numi: atlanţi şi post-atlanţi) sunt aceia care, în disperarea pierderii celor mai bune condiţii de trai, în dispreţul lor pentru munca fizică, în agresivitatea cu care privesc lumea de aici, de pe Pământ, schimbă total faţa lumii în care trăiesc.
Nu trebuie dispreţuiţi în nici un caz. Cu toţii am trecut prin aceleaşi evoluţii şi, fără ajutorul altruist oferit de ajutătorii care ne-au luminat calea, la vremea necesităţilor noastre, nu am fi putut ajunge să oferim şi noi, acum, exemplul nostru. Care ne luminează mereu calea, şi ne vor ajuta mereu, ori de câte ori vom avea nevoie şi noi, la rândul nostru.
De la bun început aceşti bazali şi asimilaţii lor au furat cunoaşterea, au folosit-o, şi o folosesc încă împotriva propriilor lor popoare, la cârma cărora se instalează prin forţă, cu puterea pe care o cuceresc prin forţa brutalităţii cu care pot conduce proprii tovarăşi de evoluţie. Şi, de asemenea, controlează tot cu brutalitate, cu agresivitate, pe toţi cei care au trecut de mult etapa lor de evoluţie, renunţând la agresivitate şi control: care nu mai confundă atitudinea deteminată, hotărârea şi curajul - cu agresivitatea, cu brutalitatea, cu cinismul. Este drept că se descurajează destul de repede, şi acest lucru trebuie să înveţe să nu mai accepte vreodată.
Şi unii, şi alţii au venit pe Pământ acum.
Numai în acest fel îşi pot da seama cei dintâi câte rele pot face: cu fapta, cu vorba şi cu gândul.
Sau, pentru ceilalţi: cât de slabi sunt în faţa agresiunilor, sau cât de puternici, sau cât de echilibraţi, sau înţelegători, echilibraţi.
Pentru aceasta au venit şi restul populaţiilor spirituale care se află actualmente la întrupare pe pământ: galacticii şi secundarii, ajutaţi disctre de către centrali, coordonatorii evoluţiilor noastre. Să ofere toate felurile de experienţă prin care să-şi dea seama agresorii lor că viaţa poate fi, şi oamenii pot crea în orice condiţii, oricât de grele ar fi ele.
Primii au multă cunoaştere, acea cunoaştere furată, acea lumină ţinută sub obroc: a trăirilor care au fost proprii omenirii, a trăirilor care sunt şi care vor fi, în linii mari, în continuare: o cunoaştere nu chiar la orice nivel - căci moştenirile de cunoaştere sugerează - nu oferă, creează drumul spre cunoaştere, până la revenire, când vibraţiile planetare din ce în ce mai înalte o pot permite. Cunoaşterea de acest fel nu oferă totul - fără efort, fără înţelegere.
Îşi spun iluminaţi.
Pe ceilalţi îi dispreţuiesc.
Dar ceilalţi se încurajează reciproc să privească mai departe lumea cu curaj, cu altruism, cu încredere în schimbarea celor ale lumii de aici.
Se susţin cu iubire pentru ei înşişi şi pentru tot ceea ce îi înconjoară.

3 comentarii:

Strong Heart spunea...

http://putereaprezentului.wordpress.com/2010/03/26/sunshine-blog-award/

Anonim spunea...

salut nu am cititto pana la capat , nu am mai avut rabdare , dar cert e faptul ca nimic din ce scrie aici nu are nici o treaba cu iluminarea,iluminarea este o perioada scurta de timp,in care capeti o forma noua in constientul si subconstientul tau si care te simti atata de stapan pe tine si pe situatia in sine, ca daca bati cu piciorul in pamant iti intra piciorul in el ,nu conteaza ca este pamant sau beton jos, daca intri in orce conjuctura ,cat de negativista este ia, in momentul ala totul se reface si sunt numai lucruri bune si placute,nu incurcati nici un fel de religie cu iluminarea,iluminarea este o singura forta ,ca acolo pe unde treci si exista plante moarte ,totulo trece la viata,este ceva de nedescris, sunt persoane care au avut parte de aceasta experienta si altele nu,difera de la persoana la persoana ca sa ajungi acolo, de ajuns ajungi, dar este greu de mentinut aceasta stare , eu unul am avut aceasta experienta si am mai intalnit pe cineva care a avut o experienta de genul asta,dar difera felul in care o simti,eu unul am simtito cu, faza cu piciorul in pamant, iar tipul cu faza ,simtea ca daca vrea sa sarara ca o mingie de jos pana in tavan ,o facea atata de repede ca nu puteai sa il vezi, aceste trairi sunt experiente de iluminare, nu bazaconi de religie,a fi concret nu inseamna a fi meditator......

Cristiana spunea...

Am inteles.
Sarbatori Fericite!