Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

Gândul zilei.......

GÂNDUL ZILEI

Din comunicările astrale...

Sunt două principii fundamentale pe care le moştenim de la începutul evoluţiilor spiritelor umane pe Pământ.

1. De la entităţile transcedentale, care ne-au creat condiţii de întrupare şi de trăire pe Pământ:

SĂ NU PIERDEM NICIODATĂ LEGĂTURA CU ENTITĂŢILE NOASTRE AJUTĂTOARE (astrale, interdimensionale şi dimensionale, precum şi întreaga verticală spirituală coordonatoare a evoluţiilor noastre: adică cu toţi cei pe care, la un loc, formează sintetic pe Dumnezeu).

2. După ultima glaciaţiune, când vibraţia naturală a planetei a scăzut foarte mult, de la Moşii popoarelor (conducătorii spirituali întrupaţi pe Pământ: care ne-au născut noul neam şi astfel ne-au creat noi condiţii de întrupare şi de trăire, cei care ne ajută concret pentru restrângerea timpului de manifestare grea pe Pământ şi restrângerea relelor pe care le-am putea face fără ajutorul lor):

SĂ PROTEJĂM ÎNTREAGA VIAŢĂ DE PE PĂMÂNT, ÎN LIMITA PUTERILOR ŞI CONDIŢIILOR PE CARE NI LE POATE OFERI PLANETA, ÎN PERIOADA CU VIBRAŢIA EI CEA MAI JOASĂ.

(Voi relua din când în când aici această comunicare şi voi detalia prin tot ceea ce voi scrie pe blog, la eticheta Tradiţii.)

Post scriptum: "Gândurile" anterioare le regăsiţi pe partea dreaptă, în Chatango.


miercuri, 27 mai 2009

"SIMPLE NOTE"

O prietena a mea, si prietenă a blogurilor mele, mi-a propus sa fac un fel de tableta cu ganduri scurte, printre articolele cu greutate.
Am invârtit mult ideea, mi se părea mult si poate ca uneori nici eu nu mai am putere să mă încarc cu altele. Dar pe urmă m-am gândit sa dau curs ideii pentru ca oricum aveam eticheta SIMPLE NOTE .

"Simple note" era titlul unei cărţi de x. Kalustian. Abia în ultimii ani am aflat că se numea Leon Kalustian... În mintea a fost întotdeauna aşa: un scriitor rus... Nu rus – sovietic. Era singura carte pe care nu o citisem din biblioteca tatălui meu până pe la 11 ani – mă refer la cărţi pe care le numise cineva, cândva, „uşurele”. Căci era acolo si Capitalul (imi bagasem nasul prin cărţoiul gros, cartonat elegant si decretasem că o sa fie interesant când o sa fiu mai mare... mare ca tata: tata era un mare destept si voiam sa ajung ca tata, deci Capitalul urma sa fie cartea aceea groasă care urma să mă facă desteaptă ca şi el...)
M-a ros intotdeauna faptul ca nu mă atrăgea cartea aceea, “Simple Note”. Dar nici nu puneam mâna pe ea, şi nu am ştiut niciodată de ce mi-a venit aşa.
Mai târziu mi-am dat seama că nu le pot citi nici dacă aş vrea, pentru că fără să ştiu prea clar uram în sinea mea sistemul politic ale cărui baze i le pusese şi Marx, şi sovieticii, pentru că datorită lor ajunsesem acolo unde ne aflam acum…
Lucruri auzite în casă, în trecere între curtea cu nuc şi corcoduş – şi sufrageria din lemn negru şi scump, „de pe vremuri”.
Şi „vremurile” au trecut...
Acum câţiva ani – puţini oricum – am ascultat o scurta emisiune pe un post de radio care vorbea despre … Kalustian şi cartea sa… Simple Note… Nu ascult acasă radio de prin anii 199.. , dar atunci făceam ordine in biblioteca şi dădusem drumul pur si simplu… pentru că pur şi simplu…
Doamne… Doamne!!!!! Ce frumos putea sa vorbeasca doamna aceea despre toată sensibilitatea care era cuprinsă in acele rânduri de carte… Nu ştiu… cartea nu o mai avem… Şi acum cred că nici anticariatul nu… sau poate… chiar o să mă interesez… Doamna de la radio spunea despre eleganţa şi rafinamentul, despre profunzimea metafizică a lui Kalustian… şi ce-o mai fi spus dânsa pe acolo… că pe mine mă bufnise deja plânsul…

Scriitor, jurnalist român, venit din rădăcinile neamului armean.
Ca şi jumătatea armeană a tatălui meu. Punct.

Poate că nu Capitalul urma să mă facă pe mine mai deşteaptă… dar cu siguranţă că acea carte… da.. Şi poate că nu mai deşteaptă, dar oricum mai rafinată, mai elegantă la scris. Căci am fost întotdeauna un om cu un rudiment de cultură, cu o spoială de ţinută, şi m-a durut întotdeauna asta, şi am luptat să mă modelez, profitând de singurul lucru pe care mi l-am considerat de preţ vreodată, chiar dacă nu chiar de preţ foarte mare: vorba scrisă.

Dacă aveţi o clipă liberă, citiţi ceva frumos (cred eu..) la următoarea adresă:

http://arevahar.wordpress.com/2008/09/26/centenar-leon-kalustian-un-aristocrat-al-verbului-vartan-arachelian/

Leon Kalustian a apucat revolutia şi probabil a murit atunci când speranţele noastre de frumos şi bun încă nu se ofiliseră. În 1990...........
Leon Kalustian nu a fost rus, nu a fost sovietic. A fost un român, un om sobru, echilibrat, corect şi bun.
“Frumos, de o eleganţă à la italienne, dar tăcut şi discret, plin de farmec”...
„O conştiinţă care simte scrisul ca o misiune solemnă, sacerdotală”....

Aşa cum era şi tatăl meu.

De multe ori spunem frizând indiferenţa aceea dispreţuitoare.. sau nu ştiu cum s-o numesc… “Ce-am avut şi ce-am pierdut”…
Însă eu, acum, spun cu atâta regret… ce-am avut… şi am pierdut…
Măcar voi să învăţaţi din greşelile mele.

12 comentarii:

Anonim spunea...

Ce mult mi-as fi dorit sa am si eu amintiri atat de frumoase despre tatal meu...
Din pacate...n-am.

Cristiana spunea...

Stiu ca nu sunt multi oameni care au amintiri frumoase despre familiile lor.. sau macar cu membri ai familiilor...
Tatal meu a fost singurul om din familie care m-a incurajat la scris. Ii placea sa scriu fara personalizare.. iar eu scriam ca in transa cand eram indragostita!!! Imi spunea ca scrisul nu se amesteca intotdeauna cu dragostea, sa scriu despre dragostea mea in alta parte decat acolo unde scriu despre universuri - fie ele din potirul unei flori, fie in centura de margaritare ale stelelor maiestuosului Orion... Ma necajeam pe mine, caci era intr-adevar ca nuca-n perete sa pun o fraza acolo... cam asa... ochii negrii ai unui pianist erudit dar cam prea sarcastic.. langa spiralele de lumina ale crinilor de sub stele... Radeam impreuna... era secretul nostru.. pe urma ma trimitea la matematica.. uraciunea uraciunilor pentru mine atunci...
Azi, daca nu as scrie, as invata matematica.. Unele vise se implinesc, cel cu scrisul pentru mine s-a implinit!! Totusi, mai mare bucurie am pentru scris decat pentru orice altceva in lumea aceasta!! Ar mai fi apoi o curticica cu o casuta mica-mica, cu un stejar si brad...
Sa revenim... Asa cum ii spuneam si Elenei, nu trebuie sa ne para rau dupa ce nu avem... Absenta sau departarea fortuita a unui parinte, chiar se sentimental, dar cu atat mai mult fizic, are mare importanta in echilibrarea energiilor si chiar a sentimentelor si emotiilor personale sau a celuilalt parinte. Cei care nu au avut parte de amandoi parintii au avut un destin total diferit de al dânşilor, dar linia lor genetica era cea mai buna pentru indeplinirea sarcinilor personale ale urmasului lor.
Eu am venit la a III-a alegere a tatalui, adica mama mea a avut 3 variante de casatorie si stiind oarecum cum stau lucrurile (cunoaşterea unor căi nu înseamnă că le ştim pe toate..) mi-am dat seama ca i-as fi iubit in egala masura pe fiecare in parte!! Fiecare era un om deosebit de bun in felul lui.. Cu toate acestea, nici eu nu am avut parte de tatal meu decat foarte putin, caci pleca dimineata inainte sa ma scol eu si se intorcea de cele mai multe ori dupa ce eu adormeam.. Iar cand am terminat scolile, am plecat de acasa si nu-mi vedeam parintii cu lunile... Echilibrarea - mai presus de orice!!
Fruntea sus!! Si zambiti!! Este o floare trimisa universului!! Zambiti stelelor sau norilor, florilor de tei si oamenilor!! Zambiti-va dumnevoastra insiva!!
cu drag, Cristiana

Anonim spunea...

Multumesc pentru incurajari.
Am intradevar o asa predispozitie spre amaraciune in aceasta perioada...
O fi ceva in aer? Sau pe pamant?

Anonim spunea...

Si... am observat.
Intelepciunea copacilor seculari.
Statornicia lor. Experienta frunzisului lor de veacuri.
A radacinilor lor.
Da. Sugestiva imaginea!

Cristiana spunea...

Frumoasa si puternica imaginea, dar si splendid comentariul!!........

Cristiana spunea...

Da.. trebuie sa fac un articol si sa pun o intarire.. Foarte bine că mi-ţi atras atenţia, mulţumesc.
Energiile sunt extrem de puternice, in aceasta perioada si pana dupa Sânziene valurile sunt atât de puternice încat ne pot oferi multe simtiri mai presus de dorintele noastre curente.
În fiecare an , din ce în ce mai pregnant ne vom simţi mai puternic atraşi în dimensiunea unor emoţii şi sentimente diferite de ceea ce cunoaştem că ar trebui să fie.
Deja am început să scriu articolul de liniştire.

Anonim spunea...

Pana dupa Sanziene?
Oh, Doamne! Inca 3-4 saptamani?
Iertare cer, dar cum stiti asta?

Cristiana spunea...

Nu va speriati, dacă puteţi.. nici de vremuri, şi nici de mine!!
Nimic din ceea ce trăim nu este rău. Ridicati-va din amaraciune si durere, caci avem pentru ce s-o facem, cu toţii, credeti-mă... Credeti-va dorinta de viata, setea de bucurie, bucuria este in noi si nu trebuie sa o cautam prin alta parte...
Energiile vor creste, pana ce multi dintre noi le vom putea vedea, cu ochii liberi, daca nu suntem acaparaţi de griji, probleme, dureri, amaraciuni... Se pot vedea uneori ca o ninsoare alba in mijloc de vara, in lumina puternica, in miezul zilei, mai ales in locuri linistite, chiar pe fundalul frunzişului pomilor... chiar si in mijlocul Bucurestiului. Imi amintesc cum, acum cativa ani, o doamna fuma la geam si la un moment dat s-a intors stupefiata, spunând ca afara ploua... cu ninsoare in miez de vara!! Nimeni nu a dat atentie unei astfel de idei... iar femeia si-a vazut rusinata parca mai departe de fumat si de privitul ploii... Nu am spus nimic atunci, doar mult mai tarziu i-am adus aminte si i-am spus ca asa se vad energiile atunci cand sunt ele puternice!!
Nu e chiar o ploaie, fenomenul o sa-l detaliez la vremea potrivita...

Cât despre a şti.. mult de spus... Când incep să scriu, când sprijin pe câte cineva... întreg universul pare că mă sprijină.. zbor in spiralele luminii si mă opresc acolo unde pot - aşa cum o libelulă se opreste pentru clipă din zborul ei, asa cum ciocârlia, ajunsă în tăriile cerului, pare a se opri o clipă, într-o respiraţie uluită de lumină, pentru a prinde putere să-şi ridice si mai sus trilul cu bucurie...
Dar când revin... sunt albatrosul lui Baudelaire.. pe care aripile lui mari, pe pământ, il impiedica sa meargă, nu ştie parcă ce să facă cu ele...

Charles Baudelaire - Albatrosul

Din joaca, marinarii pe bord, din cînd în cînd
Prind albatrosi, mari pasari calatorind pe mare
Care-nsotesc, tovarasi de drum cu zborul blînd
Corabia pornita pe valurile-amare.

Pe punte jos ei care sus în azur sunt regi
Acuma par fiinte stîngace si sfiioase
Si-aripile lor albe si mari le lasa, blegi
Ca niste vîsle grele s-atîrne caraghioase

Cit de greoi se misca drumetul cu aripe!
Frumos cîndva, acuma ce slut e si plapînd
Unu-i loveste pliscul cu gîtul unei pipe
Si altul fara mila îl strîmba schiopatînd.

Poetul e asemeni cu printul vastei zari
Ce-si rîde de sageata si prin furtuni alearga
Jos pe pamînt si printre batjocuri si ocari
Aripele-i imense l-împiedica sa mearga.

Poate că sunt unul dintre miile de poeti astrali ai lumii, pe care o văd frumoasă acolo unde este ea atât de hâdă... Incorigibilă încrezătoare în destinul ei frumos, coborâtoare maiestuasă din uluitoare frumuseţi cereşti şi pământene deopotrivă, cerşind de fapt puţină îndurare căzută în genunchi, în tină...

Iar când ea se va ridica, toti neîndurătorii ei se vor smeri, văzându-şi propriile lor dureri doinite cu arcuşuri în surdină...

Anonim spunea...

Am citit descrierea "ploii" albe in plina zi de vara insorita si am incremenit.
Am vazit-o si eu!
Am pus-o pe seama unei probleme de acuitate vizuala. M-am sters la ochi cu convingerea ca mi s-a incetosat vederea.
Si mi se intampla frecvent sa mi se para ca "ploua" alb in jurul meu. Mereu am pus asta pe seama prafului pe care-l credeam in aer. Bine, praf in aer chiar exista, dar... eu vedeam "praf" insa nu ma inecam cu el, nu il simteam in dinti sau in ochi (asa cum mi se intampla cu praful adevarat). Abia acum realizez asta!

Oh, si cat de frumos ati incheiat !
Prin Poezia lui Baudelaire si prin poezia cuvintelor dumneavostra!
Incantator.

PS... alta imagine?

Cristiana spunea...

Pai am pus frumusetea asta pentru ca se potrivea cu comentariul meu de aici... ziceam eu!!!
Dar mai am eu in buzunăraşele mele si altele frumoase-frumoase!!! A venit vara si am vreo 200 de fotografii facute de noi la munte, din calatoriile noastre!! Mi-am luat acum si aparat de fotografiat si toata vara o sa tot fac fotografii!!!
Sunt un copil, ma joc cu toate!!
Dar tocmai pentru ca am bucuria sa mai fi intarit pe cineva in incredintarea ca ni se deschid perceptiile.. vazând cu ochii!!
În anii trecuti spuneam oamenilor din jurul meu cum marii conducatori adevarati de popoare libere, in stravechimi, aveau puterea sa intensifice pentru oameni asemenea energii - nu pentru mult timp, ca sa nu le fure naturii si sa le dăuneze astfel vieţuitoarele mărunte. Le-am aratat - si arat în continuare si altora - cum au surprins foarte bine acest fel de lucrare invioratoare realizatorii filmului Intoarcerea Regelui din Trilogia Inelelor (ecranizare exceptionala dupa romanele mitologice ale lui J.R.R. Tolkien): la sfârşit, când are loc încoronarea regelui, cântecul lui special intensifică energiile care cad peste oameni ca petalele de trandafiri. De aici a ramas impamantenit peste tot obiceiul de a arunca cu petale de trandafiri in calea oamenilor importanti, la momente importante, la nunti, la întâmpinări de oaspeţi etc.
Asadar.. ochii mari, relaxare, bucurie, pe cât posibil!! Avem momentele noastre de tristete, de neincredere, de amaraciune.. iesim din ele, nu le lasam sa ne copleseasca.. Si eu am avut un astfel de moment de dimineata... nu l-am lasat sa ma copleseasca, m-am uitat pe fereastra cum totul era o învolburare de verde crud si luminos, cu miros proaspat si răcoros... Teiul îmbrăţişat de brad si bradul alături de stejar.. mirific!.. Amaraciunea si temerile s-au topit incet, m-am intarit si m-am intors la masa de lucru, alt om..
Asa cum scriam mai devreme pe un mail.. miroase a viaţă..
Cred ca ar trebui sa nu uitam ca meritam sa ne bucuram de viata noastra..
Stiti voi cum era scris intr-un pps.. daca suntem in faţa unui computer.. suntem una din rarele persoane care ne bucuram de asa ceva...
Chiar este de bucurat!!
Zile bune şi luminoase va doresc, din tot sufletul meu!!

Anonim spunea...

Cautam cuvintele din articolul de "linistiri"...
Doar stiind ca vor fi scrise am simtit efectul lor.

Cristiana spunea...

Am scris pe larg un articolaş pentru toată lumea, şi când voi posta articolul următor, o să vină şi Cuvanul de Linistire pe laterala blogului!!
Da, da, totul este bine!! Am pus si câmpul cu maci si margarete, luminos si voios, ca sa fie si mai placut!!
Zile frumoase, linistite, pline de împlinire în tot ceea ce faceţi vă doresc, tuturor, cu tot sufletul!!