32. RĂSPUNS LA MAI MULTE ÎNTREBĂRI TEMATICE ALE DVS.

 

I. IDEI PRINCIPALE

A. De ce Moșii se retrăgeau numai în Insulele Pacificului de Sud?

1. Toate aceste insule erau situate la mare distanță față de toate populațiile de pe continente – care nu trăiau în acele vremuri nicăieri în insule, și astfel nu le influențau viața curentă cu prezența lor, cu vibrațiile lor foarte înalte.

2. Tot prin distanțare nu s-au amprentat spațiile continentale și oceanice cu amprente privind activitățile lor curente, indiferent unde s-ar fi desfășurat acestea; 

3. Insulele sunt înconjurate de ape, care provoacă în jurul țărmurilor circulații aeriene foarte puternice, alături de chiar mișcările permanente ale apelor în jurul lor; toate mascau orice fel de activitate pe care ei o desfășurau în locurile lor de trăire curentă.

B. Deasupra României se spune că este o protecție specială: ce fel de protecție este aceasta?

Locul acesta a fost dedicat din planificarea evenimentelor (la fel ca și altelele cu specific propriu) activității Moșilor și populațiilor cu sarcini speciale, așa cum este poporul român. Această protecție constă în structura matricei eterice a planetei în interiorul celor trei ramuri ale munților Carpați, care menține pe aceste locuri o vibrație foarte înaltă și stabilă, în spațiu și timp, a pământurilor și atmosferei.

C. Cine a ascuns adevărul cu privire la alianța dintre daci și romani?

1. În acele vremuri s-a ascuns această alianță între geți și romani de spionii migratorilor și patricienii romani care aveau legături cu migratorii (trădătorii).

2. Numai bizantinii au cunoscut deschis adevărul și, odată cu căderea Bizanțului și răspândirea oamenilor în lumea largă, informațiile despre diverse evenimente istorice s-au pierdut. Vaticanul a căutat informații, dar cea au descoperit au ținut ascunse și azi, ca multe altele. Azi doar statuile vorbesc. 

II. DETALII, DISCUȚII

A. Întrebare: De ce Moșii se retrăgeau numai în insulele Pacificului de Sud? Mai erau și alte motive înafară de faptul că erau depărtați de imperiile unde erau concentrați mulți oameni?

Să reținem că putem înțelege acum doar o parte din motivele pentru care se derulau diverse activități ale Moșilor – dar și ale populațiilor umane sau ale altor specii de viețuitoare terestre: care vor fi total înțelese și simțite în bogăția și profunzimea lor abia după revenirea tuturor capacităților noastre astrale și mentale.

1. Așadar, în primul rând să lămurim o exprimare: când au început cele dintâi retrageri ale Moșilor, la începutul ultimei jumătăți a mileniului III î.H., nu existau imperii, iar oamenii aveau destul de proaspete amintiri privind călătoriile lor spirituale, cunoașteri de teritorii și intuiția că le era în destin de această dată să circule liberi oriunde în lume, fără să se întoarcă acasă, la locul nașterii poporului lor, puteau să meargă oriunde după cum doreau ei, după cum știau că acum altele erau necesitățile lor. Știau bine că erau vremuri care nu se vor mai repeta, în care nimeni nu se revolta de prezența lor pe drumurile lumii, nimeni nu se bătea pentru locurile lor și nimeni nu ar fi fost dat afară din casele lor din așezări, fiind pregătiți ori să le facă loc, ori să-i primească printre ei, făcându-și propriile lor așezări. Da, știau că în viitor altele vor fi atitudinile oamenilor, de aceea consolidau cu acest prilej atitudini și manifestări frumoase, conlucrative, înțelegătoare, tolerante. Era o vreme în care puteau să se strămute când condițiile deveneau improprii vieții creative umane, și era un lucru de bun simț să se stabilească în locuri libere, fără să deranjeze alte așezări. Știau că sunt locuri bune și pentru înființarea unor noi așezări, dar și cu alte populații în jur care să le ofere informații și să le ofere experiența lor de trai în specificul locurilor respective. Iar acolo unde vedeau că populațiile locale se retrăgeau să le facă lor loc de trecere, era considerat ceva de bun simț spiritual, omenesc; dar în același timp știau de la Moși că oamenii plecau pentru a avea și ei, și migratorii, intimitate, să nu se creeze aglomerații nicăieri. De asemenea, știau că era o retragere temporară a locuitorilor din drumul lor, pentru a le face loc în deplasările lor și, dacă unii erau obosiți, aveau loc de odihnă și hrană lăsată cu drag de localnici pe exemplul caselor de călători cu care absolut toți oamenii de pe toate continentele erau obișnuiți de mult, și în multe feluri. Stăteau acolo temporar, căutau să întrețină locurile și casele la rândul lor, luau ceva merinde de drum, nu stricau nimic (accidentele erau reparate, locurile curățate după ei înșiși), ba mai lăsau ”daruri” de mulțumire din cele create de ei (de unde și formarea obiceiurilor de dăruire, denaturate mai mult sau mai puțin în mileniile ce vor veni). 

Să revenim. Dar erau și motive mult mai profunde decât mișcarea liberă a migratorilor și localnicilor în teritorii. 

2. La începutul primelor migrații, când s-au realizat și deplasările Moșilor (pentru perioade mai scurte sau mai lungi de timp, după cum le curgeau sarcinile), hotărârile nu au fost luate de Moși chiar în acea perioadă, ci cu mult timp înainte de a începe chiar formarea matriceală a planetei: care ea însăși are o întrupare atipică, în vederea trecerii prin întrupările atipice ale biosistemului și toate având la bază planificări ale societăților umane atipice: atunci când vor sosi pe planetă blocurile spirituale piramidale, când vibrația planetei se va apropia de minimul ei la fel ca toată această zonă a universului. Toate sunt planificate și realizate astfel. 

Moșii au șters amprentele lor din acțiunile lor curente în preajma oamenilor, din spațiile fizice ale continentelor și insulelor nordice, acolo unde nu aveau să se mai întoarcă. Au fost șterse amprentele superficiale ale activităților lor din fondul fizic al locurilor unde au trăit și activat, precum și din așezările umane, dar au lăsat amprentele lor în energia fundamentală a planetei pentru ca ele să fie de folos în vremea revenirii capacităților mental-astrale ale oamenilor de pretutindeni: ca puncte de sprijin subconștient, aceste amprente încep chiar din vremurile noastre să producă efecte prin intuițiile și clar-intuițiile celor care încep să-și amintească activitățile vechi mentale și astrale, încurajând acești oameni să continue cercetările lor. 

La orice dezamprentare (ștergere de amprente), se are în vedere întreaga distribuție a energiei fundamentale în planul local, al galaxiei și al subzonei întregi când este cazul, căci energia fundamentală păstrează un anumit timp amprentele întrupaților aflați în acțiunile lor, curente mai mult sau mai puțin, și mai mult sau mai puțin profund. De asemenea, Moșii ștergeau amprentele de pe corpurile și din câmpurile corpurilor lor, de la ieșirea și de la intrarea lor de pe, și pe Pământ după fiecare drum al lor în spațiile interdimensionale – dar amprentele cele mai profunde din energia fundamentală nu au fost șterse niciodată, fiindu-ne necesare nouă, oamenilor, când vom reveni la activități mental-astrale, pentru orientarea noastră mult mai rapidă comparativ cu cazul în care nu ar fi existat aceste amprente. Amprentele se șterg total doar când grupul spiritual pleacă definitiv de pe Pământ și nici celor care rămân în urma lor nu le mai sunt de folos. 

3. Era necesar ca activitatea lor să se desfășoare departe de oamenii, de așezările din acele timpuri, spre deosebire de oamenii de azi, întrucât atunci oamenii aveau în trecutul lor mai apropiat sensibilități și obișnuințe uriașe comparativ cu noi, cei care am trecut prin epoca în care sensibilitățile oamenilor au fost, și sunt mult restrânse datorită corporalității noastre restrânse și din cauza societății restrictive, de asemenea. De aceea Moșii au stat retrași chiar în vremea când le ofereau oamenilor frecvent îndrumări, pentru a nu-I influența în luarea deciziilor: erau lângă ei, dar nu și în mijlocul lor. Întotdeauna oamenii cu sarcini planetare extrem de complexe au stat înafara societăților, așezărilor umane. În plus, dacă ar fi stat cu ei, vibrația lor foarte înaltă nu le-ar fi fost de folos pentru că vibrația înaltă vine cu sarcini foarte bogate și asemenea sarcini nu erau și cele ale oamenilor din așezări: mai ales că ei trebuiau treptat să se depărteze de capacitățile lor mentale și astrale, să-și ducă atenția în primul rând pe cele fizice, chiar dacă exista, și funcționa puternic intuiția și clarintuiția, iar în anumite momente și clar/simțurile mergeau pe linia celor necesare în viața lor. În felul acesta, omul nu uita este mult superior ca evoluții ale sale, comparativ cu viețuitoarele planetare, dar aveau nevoie de ele prin orientarea mai rapidă în viața majoritar fizică, până când vibrația medie planetară avea să se schimbe, pe creștere, până când aveau să crească corpurile cu vibrație foarte înaltă, care au avut în toată această perioadă straturile interioare restrânse. 

Sensibilități încă mari în mileniul III î.H. ar fi condus la schimbări sau mențineri de realități pe care omul deocamdată trebuia să le scoată din felul curent de a fi. Sensibilități reduse trebuiau să fie consolidate pentru a se reduce în mod echilibrat responsabilitatea omului față de planetă, de natură – care aveau și ele o pregătire bună pentru această perioadă atipică – pentru a-și vedea de sarcinile lor curente, fizice. Dar oamenii trebuiau să rămână atenți la întreținerea vieții biosistemului, echilibru la modul general, atunci când necesitățile proprii aveau să le impună folosirea animalelor pentru întreținerea propriei vieți. 

Am văzut de ce era necesară retragerea Moșilor din preajma societăților umane; să vedem de ce retragerea lor a fost cu precădere pe insulele din sudul Pacificului.

Dacă doar se depărtau de oameni, ar fi fost simțiți imediat de oamenii de atunci, dar și de viețuitoarele continentale. În schimb, insulele sunt înconjurate de ape și nu numai depărtarea insulelor sudului de continente era bună, dar mai ales circulația aeriană extrem de puternică. De altfel, în Studiile Istorice de pe site nu degeaba discutăm despre faptul că ajutătorii planetari trăiau în marea lor majoritate în locuri depărtate de așezările umane și cu specific de acest fel:

– pădureni: în pădurile care cuprindeau majoritatea spațiilor continentale – cu o circulație aeriană foarte puternică (pe lângă circulațiile aeriene, deși mult reduse din cauza plafonului cețos care acoperea planeta, se adaugă întotdeauna mișcarea și respirația vegetalelor și viețuitoarelor din păduri, mult mai multe decât în zonele de șes despădurite, unde se aflau așezările umane);

– munteni: pe culmile munților, foarte departe de așezările umane cu populații spirituale primare la întrupare, unde de asemenea circulația aeriană este tot foarte puternică – deși de altă natură (legată de diferențele de temperatură între vârfurile și poalele masivelor muntoase);

– insulari: pe insulele din largul oceanului planetar – despre ce discutăm și acum; deci toți ajutătorii planetari aveau experiență de retragere în insule, din același punct de vedere retragerile erau la fel cu cele despre care discutăm aici: circulații aeriene foarte puternice, mișcările permanente ale apelor care puneau o barieră mentală de netrecut între Moși și popoarele continentale.

B. Întrebare: Deasupra României se spune că este o protecție specială: ce fel de protecție este aceasta?

Cea mai mare parte a țării noastre este cuprinsă în această protecție: ideea de protecție este de fapt legată de un echilibru avansat vibrațional care oferă la rândul său echilibru emoțional, comportamental al oamenilor, oferit de structura canalelor eterice matriceale ale planetei în acest loc. Se poate observa metal și astral, cu puțin antrenament în meditații active sau direct în spații deschise pentru cei ce văd mental cu ochii deschiși, mai ales în perioada solstițiilor: este vorba despre o mulțime deasă de canale energetice matriceale ale planetei, verticale în porțiunea scoarței (vin din interiorul scoarței verticale, dinăuntrul planetei), se ridică mult în poziție verticală, mult deasupra celor mai înalți munți din regiunea Euro-Asia. 

Sunt canale foarte groase, dintre cele mai groase din manșonul matriceal eteric care cuprinde partea pământoasă a planetei, ceea ce înseamnă că au o vibrație foarte înaltă, cu foarte multe structuri interioare (canale eterice interioare concentrice) care împrăștie o radiație stabilă foarte înaltă: din pământuri până la acea înălțime foarte mare menționată mai sus. De la înălțimea la care ajung în poziție verticală, la altitudine foarte mare, merg în toate direcțiile, împletindu-se cu alte canale groase, medii și subțiri, într-o formă asemănătoare unei țesături extrem de groasă, densă, sau ca o platformă, un ”acoperiș” deasupra celor verticale.

Acest loc cu specificul său – dar și altele asemănătoare, de pe toate continentele – a fost planificat și autoformat în structura matriceală a planetei special pentru activități sub îndrumarea ajutătorilor înălțați, cu sarcini speciale pentru planetă și absolut toate viețuitoarele locale. Toată regiunea centrului țării, între Carpați și depășind-o puțin în toate blocurile muntoase (Orientali, Meridionali și Apuseni), toată această porțiune este cuprinsă în acest ”buchet” de canale verticale. 

Protecția propriu zisă ține de vibrația foarte înaltă a acestei regiuni, pe care nu o suportă mulți oameni înafara celor care se trag din neamul străMoșesc de pe aceste meleaguri. De aceea este impropriu spus că ardelenii își trag corectitudinea, liniștea sufletească, gândirea profundă, înclinația spre muncă mai ales, din influența austro-ungară (și se prea poate că nicidecum ardelenii să fi scornit acest lucru) ceea ce este total neadevărat, căci ei și-au păstrat înclinațiile naturale tradiționale străvechi, în ciuda tuturor nedreptăților suferite din partea stăpânirilor agresive, dar trecătoare. Deci oricum este un nonsens să se spună că austriecii ar fi imprimat poporului cultul pentru muncă și corectitudine, căci este partea cea mai puțin alterată dintre toate populațiile României: ardelenii și bănățenii, vin la rând moldovenii și abia pe ultimul loc muntenii – urmașii celor coborâți din munți pentru a ține piept la Dunăre populațiilor agresive sudice. Vibrația teritoriilor din sudul Subcarpaților Getici (sudici) nu este optimă pentru corporalitatea de tip cu adevărat muntean al populațiilor din sud, făcându-i agresivi, dezordonați și supuși permanent influențelor de la populațiile din jur. Dar despre aceasta am mai discutat în studiile anterioare. 

Așadar, alte populații, care nu iubesc echilibrul emoțional și fizic, nu se simt comod aici decât dacă ar putea împărtăși același mod echilibrat de trăire, trăind în bună vecinătate cu populațiile autohtone.

Să reținem că nu numai oamenii, ci toate viețuitoarele locurilor primesc acest echilibru spiritual (care cuprinde toate aspectele manifestărilor), o putere echilibrată de trăire fizică, emoțională și mentală oamenilor care se trag pe linie genetică din neamul născut de Moșii locali (traci). 

3. Cine a ascuns adevărul cu privire la alianța dintre daci și romani? De ce?

Am mai dat explicații și voi mai scrie în următoarele articole, răspunzând în acest fel întrebărilor. Dar aș putea spune acum pe scurt că, dacă știm acum că s-a păstrat o tăcere profundă asupra acestei alianțe, pentru derularea evenimentelor fără cunoașterea migratorilor, ulterior nu a mai interesat pe nimeni, în vâltoarea vremurilor, nefiind cineva interesat în vest, de unde vin majoritatea informațiilor în contemporan – căci în răsărit numai bizantinii mai cunoșteau adevărul – adevăr uitat și de ei în epoca cruntă a cuceririlor otomane. Vaticanul a știut, dar nu era nimic presant pentru catolici să abordeze această temă. Azi statuile de daci liberi, nobili prin neam mult mai mult decât prin clasă socială (să reținem), puternici, netemători, pricepuți și mai ales credincioși: credincioși Făuritorilor Dintâi (azi numiți de noi Fii de Dumnezeu), poporului lor și gliei cu adevărat strămoșești!

Este necesar să gândim istoria oficială ca pe o formă de cunoaștere superficială, rămasă sub formă scrisă conform intereselor celor care au obținut foloase din desfășurătrile descrise. De aceea numai o parte din cele scrise în lume sunt reale, dar în niciun caz complete. Multe din lipsuri se cunosc de către grupuri de oameni de influență, chiar dacă nu sunt spuse, din multe motive – dar care vor fi cunoscute cândva în totalitate. Multe altele sunt cunoscute dar sunt lăsate ascunse, pentru că se poate astfel ajunge ușor la altele care nu se doresc cu adevărat să fie cunoscute acum…

31. RĂSPUNSURI LA ÎNTREBĂRILE DVS. PRIVIND DIVERSE ACTIVITĂȚI ALE MOȘILOR

Moșii și inițiații lor au inspirat încredere prin puterea exemplului propriu, oferind un mediu sigur de trai pentru absolut toate populațiile lumii, îndrumând oamenii să și-l facă la fel, să se întrețină în continuare și să-și dezvolte singuri tot ceea ce era în puterea lor, în cunoașterea lor: de loc mică, de loc slabă. Și așa va fi și după revenirea lor lângă noi, în viitorul apropiat. Sub îndrumările lor, oamenii nu se simt niciodată frustrați, marginalizați, hărțuiți, pedepsiți pentru greșeli închipuite sau chiar și greșeli reale, întrucât primul lucru pe care îl fac Moșii în astfel de situație este să se reia îndrumările, învățăturile, până când fiecare om reușește să facă o lucrare ireproșabilă. Da, nu am greșit, nu am fabulat: lucrare ireproșabilă, perfectă la nivelul cel mai înalt uman: ținând cont de calitatea execuției, funcționalitatea perfectă, protecția mediului înconjurător, conștientizarea tuturor efectelor din care se pot trage învățături și modul în care se constituie tot ceea ce este făcut în bază pentru învățături viitoare. Moșii nu se vor impune, prezența lor va fi căutată de oamenii care vor ști bine cine au fost, cine sunt și cine vor fi Moșii: nu conducători ai popoarelor căci popoarele nu au nevoie se fie ”conduse” după tipicul conducerilor din mileniile din urmă, dar au nevoie de oameni care pot fi întrucâtva conducători, dar de fapt ei sunt cei care folosesc primii schimbările din mediul înconjurător, cu foarte mult timp înainte ca oamenii pe care îi îndrumă să simtă ei înșiși venirea schimbărilor, iar când le vor simți, deja conducătorii așezărilor lor le-au dat îndrumările necesare și oamenii lucrează deja la întâmpinarea schimbărilor. Astfel lucrează conducătorii cu adevărat luminați în epocile optime pentru avansarea spiritelor în evoluții. 

Să reținem că de fapt conducătorii societăților din mileniile din urmă sunt doar spirite care învață unde să nu greșească, unde să ridice nivelul spiritual al conducerilor de la nivelul de haită animalică la nivelul spiritelor umane înalt-creatoare, aflate în curs de universalizare. 

Moșii vor deveni din nou pădureni, munteni și insulari, așa cum au fost înainte de ultima glaciațiune, iar din mediul lor vor îndruma cu puteri încă și mai profunde decât conducătorii așezărilor umane – căci granițe inter-statale nu vor mai exista nu prin impunere, ci pe baza principiului libertății totale a oricărui om de pe Pământ. Conducătorii-lucrători ai așezărilor din viitor vor lucra permanent cu Moșii, la fel cum s-au petrecut lucrurile în străvechimi. Cu toții avem experiența vremurilor trecute, cu toții ni le amintim perfect, cu toții avem capacitatea de a aplica absolut tot ceea ce necesităm. Începuturile le-am făcut înainte de ultima glaciațiune – consolidarea și aprofundarea lor vor avea loc în viitor. Edenul biblic s-a ”plimbat” când pe Tigru, când pe Eufrat, când prin Gobelki Tepe – de fapt a fost peste tot, pe fiecare palmă de pământ locuit de oameni, căci OAMENII AU FOST EDENUL, NU LOCUL ÎN CARE TRĂIAU… Ar trebui să reflectăm puțin mai mult asupra acestui aspect. 

1. DE CE MOȘII AU ÎNCURAJAT TRANSMITEREA INFORMAȚIILOR PE CALE ORALĂ?

Sunt multe întrebări pe care ni le putem pune – am ales deocamdată pe cele la care am răspuns anterior, fiind de dată mai recentă și mai frecvente, dar au apărut de-a lungul timpului și altele, cum ar fi: de ce Moșii au păstrat calea orală de transmitere a informațiilor, deși au îndrumat mult pe calea formării limbilor popoarelor pe care le-au lăsat moștenire prin scris și prin citit? 

Un răspuns rapid ar fi pentru că aici, în Europa, s-au adunat, așa cum am mai discutat, acele grupuri de migratori cu spirite agresive, dar și răzbătătoare care au creat condiții pentru o viață care să scoată la suprafață tot ceea ce răspundea cerințelor tuturor popoarelor – aceea de a-și folosi toate forțele, și în mod pozitiv, și negativ, pentru a face față unor greutăți reale și de lungă durată, să se mobilizeze și să caute cele necesare vieții lor, pentru ca apoi să și le poată analiza și corecta pe cele distructive și să le consolideze pe cele pozitive în viitorul întrupărilor lor. 

În atare situație toate cunoașterile locale ori ar fi fost distruse odată cu populațiile vechi, locale, care locuiau dintotdeauna exact pe locul în care se născuseră strămoșii lor câdva, copii ai Moșilor și moștenitori ai tradițiilor primordiale: așa s-au petrecut lucrurile cu celții vechi, cu etruscii, de exemplu, iar dacă le-ar fi lăsat moștenire sub forme scrise sau oricum materiale, ar fi fost distruse sau furate așa cum au procedat cei ce au slujit în templele egiptene, în societățile secrete în majoritatea lor (secrete pentru a-și adăposti cele deja furate din lume). Toate cele furate zac în subsoluri și multe nu mai pot fi înțelese, căci s-au pierdut cunoașterile lor profunde, multe nu se spun pentru a nu se crea ascendente asupra conducătorilor actuali, etc. Deși toate sunt pe sfârșite, suntem ultimele generații care suportă totul în acest fel, și ne trebuie multă înțelegere, toleranță, chiar și iubire, deși este foarte foarte greu pentru majoritatea oamenilor. Pe de altă parte, acolo unde au rămas în lume, scrise, explicate pe larg (cum sunt Vedele indiene), greutățile vieții și piedicile puse de autorități au îndepărtat oamenii de la căutările de cunoaștere care odinioară realizau cea mai mare parte a conștientizărilor umane. Azi perversiuni sociale și politice deviază constant dorințele umane de la cunoaștere și chiar acolo unde există astfel de dorințe, se introduc forme subtile de o adâncă perversitate care îndeamnă oamenii să le disprețuiască pe cele adevărate, curate, înălțătoare: pe care orice om le cunoștea în vechime. Și ne este necesar să le cunoaștem și acum, în deschiderea unei noi epoci, ele ne-ar ajuta să mergem mai ușor mai departe. Iar pe de altă parte avem nevoie să ne formăm cunoașteri profunde și la acest nivel de vibrație al universului, de vibrație proprie, folosind forțele noastre spirituale în astfel de condiții ale lumii în care trăim. 

Multe s-au transmis pe cale orală, așa cum știm acum, și pe măsură ce ne revin capacitățile mentale și astrale, înțelegem sensul lor, profunzimile lor, întărindu-ne permanent pe drumul înaintărilor noastre spirituale. Și nu numai pe cale orală au fost transmise, ci și prin decorațiuni interioare și exterioare ale casei și curții casei, în locurile folosite de întreaga comunitate (fântâni, etc.) și mai pe larg pe obiecte de uz personal, care rămân moștenire din generație în generație. 

Vom mai discuta, ori de câte ori va veni vorba despre astfel de lucruri. 

2. MOȘII NU SUNT ȘI EI AJUTAȚI ÎN SITUAȚII ATÂT DE DIFICILE CUM ESTE ACEASTA DE ACUM?

Moșii sunt oameni născuți pe Pământ înainte de penultima glaciațiune, cu o corporalitate care are vibrația mult mai înaltă decât a noastră, oamenii pe care dânșii îi ajută. Dar să reținem că ei în plus își întăresc mult corporalitatea și își ridică mult vibrația trăind și pe Pământ, și în spațiile inter-dimensionale. Și tocmai prin corporalitatea lor – cea mai avansată din sistemul nostru stelar (un grup de stele local cu planetele și biosistemele lor) au ajutor să ajute și ei la rândul lor, fiind astfel foarte puternici în fața influențelor unei lumi de felul celei pământene de acum. Dar la nivele de vibrație mult mai joasă nici ei nu pot fi feriți, de aceea am menționat că ei lucrează doar în subzona locală: în altă subzonă vibrația este mult prea joasă – la o alta vibrația este mult prea înaltă pentru corporalitatea pe care o au prin naștere pe Pământ, pe o planetă locală. Adică ei pot rezista ca spirit, conform evoluției lor foarte avansată, dar nu rezistă corporalitatea lor, dacă sunt născuți, în exemplul nostru, pe Pământ. Aici însă, în această subzonă a universului, vibrațiile pot ajunge mult mai joase în alte galaxii, din chiar această subzonă așadar, și Moșii lucrează împreună, în proporție de timp aproximativ 50% - 50%, sprijinindu-se și înlocuindu-se pe rând, învățând și consolidând să se protejeze vibrațional reciproc, ajutând începătorii dintre ei în astfel de lcurări, adică cei care nu au experiență multă în astfel de lucrări uriașe, deși au experiență la nivele mult mai înalte de vibrație ale universului. 

Deci vedem că Moșii lucrează și pentru noi, lucrează și pentru ei înșiși, având o deosebită atenție ca atitudinile lor, înclinațiile și tendințele lor să nu apară în lucrările lor: aceasta depinde de felul în care au ajuns să-și controleze cele mai fine raze din radiația lor totală, care nu ar aduce niciun prejudiciu populațiilor ajutate. Dar să nu fie atenți și să se lase influențați de locuri și oameni ar fi un pas înapoi pentru ei înșiși, pentru avansarea lor în evoluțiile proprii și, în fond, pentru binele pe care astfel îl vor aduce evoluțiilor din subzonă cu vibrații mai joase. Căci dacă aici lucrează perfect pentru noi, dacă nu s-ar urmări pe ei înșiși în același timp, ar influența alți evoluanți, în alte locuri, sau timpuri, sau situații. 

Toți avem astfel de câștigat din asemenea evoluții, și este necesar să înțelegem acest lucru. Dar răspunzând concret la întrebare da, Moșii sunt ajutați de către îndrumătorii lor, îndrumători de grup: care sunt monade centrale întrupate în mijlocul lor, pentru îndrumarea lor (Fii de Dumnezeu în limbaj popular), care sunt pilonii de lucru personal pentru Moșii care au evoluții secundare avansate: care de regulă sunt îngeri întrupați, printre secundarii arhetipali galactici (trepte de evoluție cu experiență mai puțină decât Fiii de Dumnezeu); din treapta secundarilor mai fac parte și îngerii, și arhanghelii, dar numai îngerii se întrupează în această zonă a universului în timp ce arhanghelii ajută din dimensiunile structurale paralele și spațiile interdimensionale pe toți cei care sunt întrupați în spațiile zonelor universului nostru. 

Deci Moșii sunt mereu ajutați de către entitățile inter-dimensionale și dimensionale, când se retrag în spațiile inter-dimensionale (Moșii nu pot trăi curent în straturile dimensionale, care au o vibrație foarte înaltă comparativ cu vibrația corporalității lor). 

Să reținem faptul că miturile și legendele arată manifestări ale îngerilor cu caracter negativ, dar ei nu pot, prin absolut toate caracteristicile lor spirituale, să ajungă la negativitate (gelozie, invidie, răscoală, crimă, etc.). Moșii nu au ascuns niciodată faptul că experiența lor cuprinde și bune, și rele – dar ei au ajuns, în evoluțiile lor, să aibă control deplin asupra puterilor lor radiante și aleg întotdeauna să facă binele, în orice situații și cu orice preț. 

În plus, ei nu au încurajat niciodată la venerare oarbă, întrucât conlucrarea este lucrarea lor de bază, iubirea total altruistă este felul lor total de a se dărui pe ei înșiși lumii întregi, nu numai oamenilor. 

De multe ori unii oamenii au sărit peste acest aspect al dăruirii necondiționate, al iubirii absolut altruiste – chiar dacă le cunosc bine, la fel ca și denaturarea adevărurilor de orice fel, în interes personal, egoist. Obligați la un trai denaturat de societatea în care trăiesc, majoritatea oamenilor au uitat cele mai frumoase trăiri ale lor, chiar dacă le-au mai păstrat prin dorințele lor ascunse sau doar intuite vag, prin care absolut toți oamenii ar fi putut trăi frumos, echilibrat în întreaga lume. 

3. ÎN CE MĂSURĂ ESTE ADEVĂRAT FAPTUL CĂ DACII AU FOST ACEI HIPERBOREENI POMENIȚI DIN VECHIME?

În primul rând este de reținut faptul că a existat cunoașterea (deși ascunsă) că dacii sunt urmașii entităților transcedentale care au creat specia umană pe toate continentele, pe pământurile lor de naștere. Populațiile coborâtoare din transcedentali au fost și au rămas întăriți permanent de aceste pământuri (de vibrațiile lor, așa cum spunem azi). Marea majoritate a românilor sunt urmași ai Moșilor; mai sunt încă grupuri restrânse prin Europa, grupuri din populațiile tradiționale (este mai corect să le numim așa) și urmașii lor. 

Tocmai pentru că sarcinile poporului get a fost de a păstra tradițiile europene întrucât în rest populațiile tradiționale au fost sufocate, Moșii au rămas mult timp în grupuri compacte în aceste teritorii, s-au integrat în conducerile social-politice pentru susținerea celor necesare derulării tuturor celor necesare în Europa, așa cum știm acum. Sub îndrumarea lor, toți geții au fost avansați în cultura, în cunoașterea lor universală, așa cum am discutat în studiile anterioare, așa cum știm că se spunea la modul general despre ei că sunt cei mai avansați spiritual dintre toate popoarele din zonă. Dar geții nordici este drept să fie numiți în acest fel – dacă suntem foarte exigenți: Polul Lumii (centrul cel mai important al lumii lor, al lumii cunoscute de ei) era considerat grupul de Moși coordonatori al întregii regiuni (Moși și oameni trimiși de Moși) dintre versantul estic al Alpilor până la versantul vestic al Uralilor, de la Oceanul Înghețat până la Marea Mediterană. În nordul extrem, unde nu ajungeau migratorii (din cauza frigului crâncen pentru ei, care veneau din zone călduroase) erau și Moșii, și Călătorii lor în ultima vreme (mileniul I d.H.), departe de lume pentru desfășurarea cercetărilor lor, adaptați pentru desfășurarea vieții în frig. Circulau între nord și sud cu mersul lor plutit deasupra pământurilor și apelor, în deplină conștiență (nu în ”transă”, așa cum se crede, o transă în care omul nu conștientizează bine ceea ce face, ceea ce spune), neavând nicio problemă în schimbarea direcției lor de deplasare, comunicând mental cu alții de același fel, de pe același continent cu călătorul sau de pe alte continente. 

Călătorii Moșilor de regulă nu se mai deplasau în ultima vreme, de la un continent la altul – așa cum făceau pe vremurile dinainte, rapid, plutind repede la suprafața pământului și apelor; era sarcină de destin acum să călătorească la pas de-a lungul continentului sau pe alte continente, oriunde, pentru a susține vibrațional oamenii și pentru a forma în același timp amprentări prin locurile pe unde urmau să meargă grupurile de migratori, amprentări care aveau darul de a mai echilibra oamenii, de a-i scoate din fricile lor care le zgândăreau groaznic atitudinile agresive, animalice. Fără aceste derulări, s-ar fi putut ajunge la a se omorâ unii pe alții și la a omorâ orice ființă umană întâlnită în cale. Am mai discutat că oamenii deveniseră fricoși și datorită vibrației din ce în ce mai joasă, dar și în lipsa unei orientări constante, permanente, așa cum fuseseră ajutați în călătoriile lor spirituale din vechime, din care le rămăseseră doar intuiții vagi. De aceea aveau nevoie de formatarea câmpurilor de către Călătorii foarte curajoși în orice situație: exemplul lor a rămas viu, al hiperboreenilor învățători, îndrumători, ajutători, în timp ce Moșii erau considerați zeii tuturor.

În toate destinele lor ajutătorii planetari au contribuit mereu la formatarea câmpurilor planetare prin cutreierarea locurilor pentru a susține amprentativ necesitățile evolutive ale oamenilor de pretutindeni. 

Moșii au fost, sunt și rămân în continuare reprezentanții, sau simbolurile, sau corespondenții tuturor trăirilor umane pe Pământ, din toate timpurile: simbol și existență concretă istorică, contemporane și viitoare în același timp. 

În ei se împletesc principiul universal al ajutătorului universal cu omul care activează și îl împlinește permanent, concret, mereu viu și lucrător ca orice alt principiu al evoluțiilor de pretutindeni. Astfel ei sunt reprezentanții Cuvântului Viu, al principiului universal pe care, pentru scurt timp, omul l-a uitat trăind vicisitudinile vieții lui. Chiar dacă omul face gesturi și oferă sfaturi de ajutător, o face doar intuitiv și nu în calitate de cunoscător și gânditor la principiul în sine, principiul ajutătorului universal, pe baza căruia se construiesc toate evoluțiile și nu este crezut decât limitat în el însuși și limitativ prin cerințele de depășire, prin restricție, a ajutorului suprem de tip altruist. 

4. ALTE DISCUȚII

Preiau aici un răspuns dat pe loc, dar care cred că interesează mai mulți cititori: De ce nu au ajuns la noi informațiile privind istoria veche?

Ele au existat și există încă în măsura în care nu au fost distruse, mai mult sau mai puțin intenționat, după cum au curs încredințările oamenilor - și nu întotdeauna religioase. Iar în epoca contemporană ele au curs fracționat și nu de puține ori denaturate în funcție de interesele meschine ale conducerilor popoarelor, dar și neputinței lor de a schimba informațiile generale care au rezistat vitregiilor timpurilor. De aceea străbunii au lăsat întreaga lor – și a noastră înșine – moștenire în ceea ce numim tradiții: într-o operă frumoasă, atrăgătoare și totodată profund vorbitoare sufletului nostru, așa cum este el în profunzimile lui neîntinate de conștientul chinuit de vitregii – lipsuri, foamete, boli, războaie, criminalitate și perversiuni născute din dorințele nebune ale unora și ura celorlalți… 

La suprafață pare că superficialul a câștigat de multe ori bătăliile, întrucât și informațiile istorice, și semnificațiile tradițiilor sunt supuse unor preluări încrucișate care nu de puține ori nu lasă pătrunderile spirituale cele mai puternice și bogate să-și facă datoria de onoare: sunt influențele încredințărilor cronicarilor, dar și ale susținătorilor cronicarilor, ale celor care au preluat și au dus mai departe în aceeași manieră deviată de interesele materiale ale oamenilor vremurilor. Toate au fost, și încă mai sunt supuse intereselor celor care preiau și duc mai departe în funcție de cultura lor și a celor care se ocupă cu prezentarea lor, de cultura generală a societății, de fondul politicilor oficiale ale vremii…

În profunzime însă toate rămân active nu numai prin moștenirile existente în lume, ci și prin amprentele lăsate de vremuri în energia fundamentală din care oamenii foarte intuitivi culeg inconștient adevărul vremurilor, ascuns sau pierdut mai mult sau mai puțin. Mai mult, azi calea mentală și astrală este pe de o parte muncă intelectuală pură, care aduce informație pură, complexă și profundă – deși este și ea supusă interpretărilor supuse culturii și experienței cercetătorului, influențată de răbdarea revenirilor observatorului care formează astfel din el un adevărat cercetător al unei științe care azi este supusă constant denigrărilor. Cercetările sunt și aici încrucișate, ale celor mai vechi pe această cale cu munca din ce în ce mai multor oameni care își descoperă amintirile și își formează direcții noi de cercetare, susținuți de intuițiile și clar-intuițiile multor altora: din ce în ce mai mult-doritori să se dezvăluie adevărul privind trecutul nostru pe Pământ…

…Și nu numai pe Pământ…

Dar această este altă poveste. 

***

După încheierea a două mari capitole: ”Platoul munților Bucegi” și ”Peștera Ialomicioarei” să nu uităm câteva mari lucruri importante:

1. Toate cele existente (chiar și atât cât a mai rămas azi) au fost realizate cu ajutorul celor mai experimentați oameni ai acelor vremuri: Moșii popoarelor și Călătorii Moșilor. Toate au fost gândite și realizate pentru a fi lăsate moștenire, prin vremurile grele care aveau să vină, celor doritori de cunoaștere la început – și tututor oamenilor care vor trăi în perioada revenirii la cele vechi și străvechi ale omului: pentru a-I încuraja, susține și reînvăța să cunoască totul prin forțe spirituale proprii. 

2. Toate au fost realizate și pentru oamenii prezentului de atunci, pentru a privi prin timp către oamenii și evenimentele cele mai importante ale viitorului, din perspectiva lor de atunci, așa cum știau bine atunci că va veni vremea să privească totul din perspectiva omului din viitor – spre trecut.

3. Prezentul nostru, de acum, cu o complexitate atât de mare, cu sarcini spirituale cu totul deosebite față de perioadele imediat anterioare, ne este ajutat de toate moștenirile venite din trecut, iar pe măsura trecerii timpului ne vor fi în continuare de folos, mai ales în prima parte a vremurilor ce vor veni. 

Trăim vremuri pe care noi ni le-am ales, care au fost și sunt încă destul de greu de pătruns în substratul lor cel mai adânc, adică cele mai delicat de trecut, cu greutatea noastră de a accepta neobișnuitul, printre care și mult-blamatul mod de călătorie astrală (și vom discuta mult în continuare despre multe aspecte ale călătoriilor astrale) ca formă de cercetare personală a realității spațio-temporale. De la Upanișade la Aristotel și noile studii cu privire la descifrarea unor asemenea studii de o profunzime cu totul deosebită, toate ne ajută azi în încercările noastre de a reintra pe liniile noastre de destin normale, ale unei umanități cu standarde calitative, morale, estetice înalte. 

Toate au fost realizate exact așa cândva, și vor reveni din nou în viața noastră prin:

– cunoașterea profundă, care consolidează experiența tuturor;

– aplicarea cunoașterilor avansate în viața curentă, realizarea unor transpuneri ale cunoașterii metafizice într-o formă fizică care să mențină omul în diverse forme de trăire înălțată: forme pe care azi le reunim în ceea ce numim azi tradiții și forme de dezvoltare care să consolideze aceste tradiții... 

30. RĂSPUNSURI LA ÎNTREBĂRILE DVS. PRIVIND MOȘII

Să mai lămurim încă o dată câteva aspecte legate de acest subiect, prezentate sub formă de întrebări.

1. DACĂ OMUL NU CUNOȘTEA ÎN TRECUT BĂTRÂNEȚEA NEPUTINCIOASĂ, CUM S-AU NUMIT EI MOȘI?

În primul rând ei nu s-au numit pe ei înșiși Moși, de la începutul vieții lor – deși acești oameni știau bine că vor ajunge extrem de bătrâni la un moment dat – că se vor naște și vor trăi ca ajutători planetari înafara societăților lor natale, și că vor deveni, atunci când va fi necesar, îndrumători ai oamenilor din societățile de pretutindeni un timp extrem de îndelungat. De regulă erau cunoscuți toți ajutătorii planetari ca pădureni, munteni și insulari, deși oamenii nu îi numeau nici așa, doar pentru simplul fapt că, înainte de ultima glaciațiune (dar și un oarecare timp după ultima glaciațiune) oamenii nu erau ”numiți” căci nu foloseau vorbirea – graiul articulat – între ei, chiar dacă cunoșteau bine toate sunetele Pământului și din toată galaxia, precum și moduri diferite de articulare a sunetelor între ele, în mod coerent și logic, așa cum gândim și vorbim acum. Dar nu aveau atunci nevoie de grai articulat, căci sistemele lor corporale emiteau în mod natural (la fel ca și acum, și în orice timpuri) un set de sunete împletite care prezentau de la sine caracteristicile evolutive și sarcinile de destin ale oricărui întrupat, permanent: este ceva destul de greu de conceput pentru noi, dar acest fel de prezentare este întotdeauna valabil; doar lipsa actuală (temporară) a capacității noastre de a percepe și folosi asemenea percepții conduce la înțelegerea și acceptare cu foarte multă greutate a acestui fel specific oricărui întrupat în străvechimi. 

Așadar o parte a ajutătorilor planetari cunoscuți în trecut astfel (pădureni, munteni și insulari) au rămas într-o viață lungă, fără pauze de întrupare, începând cu perioada dinainte de PENultima glaciațiune: adică au rămas și au fost numiți, milenii mai târziu, Moși. Oamenii de pretutindeni i-au cunoscut de la bun început, direct, după derularea specială a sarcinilor lor în timpul Paznicilor din străvechimi, departajându-i de alți ajutători planetari asemănători în vremurile nașterii și tinereții lor: așadar ceilalți au rămas însă mai departe pădureni, munteni și insulari cu viață normală pentru ajutătorii generali planetari (20-30.000 ani de regulă, paznicii cca. 40-50.000 ani maximum, Moșii cca. 2-3 milioane de ani în medie). Erau vremurile în care oamenii se pregăteau pentru etapa lor de manifestare preponderent fizică, ce urma să vină după ultima glaciațiune. În această etapă pregătitoare, oamenii au fost ajutați de cei ce vor deveni Moșii de mai târziu: să se folosească de diferite feluri de manifestări care vor apare când creația materială mentală urma să fie înlocuită cu creația materială fizică: adică atunci când aveau să creeze numai folosind materiale din corpul planetei (pământuri, metale, cristale, lichide și gaze) sau corpurile altor viețuitoare (lemn, fibre vegetale, oase, piele și tendoane, grăsimi animale).

Moșii așadar nu au fost Paznicii din străvechimi – așa cum pot apărea confuzii, Paznicii urmăreau, analizau și supervizau sau corectau activitățile pe care le realizau oamenii din așezări sub îndrumarea celor care în viitor vor deveni Moșii de popoare. Să-i numim noi acum încă de la asemenea începuturi: Moși – pentru a le oferi poziția clară în formele de ajutor oferit și oamenilor, înafară de ceilalți pădureni, munteni și insulari ajutători, forme de ajutor pe care le-au oferit oamenilor pe lângă cele pentru planetă și biosistemul ei. 

Sarcina de corecție pe care au avut-o Paznicii nu a însemnat că ei ar fi avut o evoluție superioară tuturor – așa cum am putea gândi azi – căci mare parte dintre Moși au fost și sunt coordonatori ai evoluțiilor din această zonă a universului în care se află galaxia noastră, deci cu evoluție mult mai multă decât Paznicii. Paznicii au trăit așadar mult mai mult decât oamenii din așezări (care trăiau în medie cam 10-15.000 de ani), dar nu și mai mult decât Moșii, să reținem acest lucru. 

Am mai spus că ideea și exprimarea ei – care nu a fost însă general valabilă, la toate popoarele – de a-i numi Moși, Bătrâni, Patriarhi, este relativ nouă, după ultima glaciațiune. La început au fost Părinți: pentru primii copii ai lor după ultima glaciațiune; dar cu timpul, când au trecut câteva generații de oameni-copii ai Moșilor, dânșii nu îmbătrâneau și nu mureau – lucru binecunoscut de toate spiritele umane, care aveau încă cunoașterea deplină a tuturor celor dinainte și a tuturor celor ce aveau să vină. Abia atunci, după câteva generații, au fost numiți Bătrâni, Moși, dar fără să răspundă unor idei de neputință, pe care le-am avea azi cu corporalitatea noastră degradată, ci unor convingeri legate de omul-ajutător foarte vechi aflat în viață încă, care a strâns și păstrat enorm de multă cunoaștere. Oamenii ajutați de dânșii știau că vor pierde treptat pe cunoașterea lor străveche, în timp ce Moșii strângeau cunoaștere și înțelepciune în continuare și îi învățau permanent și pe ei, pe oricine din jurul lor. Oamenii nu aveau numai cunoașterea trecutului și viitorului, alături de folosirea experienței lor pentru clădirea unui prezent ideal pentru situația lor momentană pe Pământ, dar mai erau în cunoașterea lor și elemente pe care azi le numim:

– spațiu: ceea ce putea fi atins de om, de oamenii de pretutindeni;

– hiperspațiu: spațiul aflat dincolo de stelele pe care omul le putea vedea cu ochii lui fizici, dar le putea cunoaște și studia cu vederea mentală sau prin călătorie astrală;

– subspațiu: domeniul undelor de frecvență rară în viața obișnuită a omului, folosibile de el în comunicații, dar pe care Moșii le foloseau pentru a trece într-o anumită formă de hiperspațiu – dincolo de lumea oamenilor, adică aceea a pământurilor paralele de deasupra spațiului oamenilor: sau a cerurilor de dincolo de spațiul ce poate fi atins de oameni cu mâna sau cu privirea sa fizică sau mentală. 

Așa era pe vremea în care omul nu se dezobișnuise încă a înțelege cele mai profunde elemente ale vieții sale: eternitatea sau infinitatea. 

Noi am uitat la un anumit moment al vieții noastre grele de toate cele îndurate, dar de Moși, zei, Dumnezeu – nu. După ce am trecut prin etapa în care i-am crezut a sta în ”nori”, sau pe Lună, sau pur și simplu în Cer, am ajuns să înțelegem puțin – dar treptat din ce în ce mai mult – despre ”spațiile” lor: spații, dimensiuni paralele, hiperspațiu, etc., înțelegând (este drept, rudimentar) noțiuni de călătorie prin hiperspațiu sau subspațiu, apoi cumva folosindu-le pe amândouă, dar punându-le în aceeași ”oală” cu civilizațiile extraterestre de tip uman, care ar fi ajuns atât de dezvoltate tehnologic încât pot manipula spațiul și timpul, alături de o inginerie genetică prodigioasă.

De fapt pare a fi așa, deși nu este așa: în primul rând pentru că nu acceptăm faptul că nimic nu este de fapt tehnologie, nimic nu este inginerie genetică cu referire la Moșii cu o experiență uriașă în evoluția lor proprie, pe care o parcurgem și noi treptat ajutați de dânșii, ajungând în eterna viață a spiritelor la aceeași experiență pe care o au au ei azi – bineînțeles însă neputând să atingem însă experiența lor întrucât nu există niciodată limite în evoluție: noi înaintăm – ei înaintează la rândul lor. Și astfel avem permanent siguranța că putem fi etern ajutați, sprijiniți, îndrumați în propriile noastre evoluții. 

2. AU ÎNVĂȚAT DE LA MOȘI OAMENII SĂ DUCĂ RĂZBOAIE?

Cu referire la faptul că Moșii au acceptat luptele la început (cu perșii, cu romanii), să reținem faptul că ei nu au învățat oamenii să lupte: spiritele umane au venit pe Pământ cu o experiență deosebit de bogată în folosirea războiului – de la revolte spontane la arta războiului, cu toate sensurile lui negative și pozitive. Nu era necesar să învețe ei aici așa ceva, dar este de menționat faptul că, în evoluțiile anterioare, în locurile de unde vin toate blocurile spirituale care evoluează azi pe Pământ (care compun aproximativ 80% din populațiile umane de azi) și unde evoluțiile lor sunt foarte avansate, spiritele uită de astfel de manifestări specifice locurilor cu vibrație foarte joasă – pentru că nu le mai folosesc. Dar ele păstrează, în manifestările lor în spații cu vibrații joase și foarte joase, manifestări agresive, concurențiale cu orice preț, din etapele anterioare (animalice, începătoare în etape puțin creative, cu manifestări de haită, de turmă, înainte de a învăța să conlucreze). Venind aici, în această subzonă a universului, unde vibrația este foarte joasă și scade încă mult mai mult în anumite perioade, spiritele trebuie să se descurce în astfel de condiții planetare și, uitate fiind însă și manifestările cu vibrație foarte înaltă, nu mai văd altă soluție pentru rezolvări curente decât agresiunea și războiul care cuprinde toate formele cele mai joase de manifestare. Mai ales când este vorba despre probleme de relaționare care apar pe o planetă micuță cu o populație uriașă. Dar Moșii nu au dreptul, și nicio intenție, dorință de fapt înțelegând sensurile evoluțiilor și etapele sale, să se amestece în manifestările de acest fel ale oamenilor – pentru care au tot respectul, căci pentru asemenea situații de altfel au și venit spiritele aici, pe Pământ: pentru a și le reaminti și a le înlocui/corecta în timp cu cele mai noi și bune, și frumoase modalități de conviețuire, de conlucrare, de înțelegere, căutând cu toții soluții pașnice și ajutându-se reciproc să le pună în practică. Să fie pentru toți, în evoluțiile lor viitoare, o atenție permanentă pentru conservarea vieții oricăror viețuitoare (necreatoare și creatoare deopotrivă) și oferirea de ajutor oricui pentru a-și continua viața și sentimentele proprii, trăind împreună într-o armonie din ce în ce mai înălțătoare… Așa cum se petrec lucrurile acolo de unde au venit pe Pământ. 

În țara noastră, Moșii au îndrumat oamenii să se retragă în munți sau la poalele munților pentru spiritele care nu aveau curaj să trăiască în apropierea animalelor sălbatice. Oamenii apți de luptă, folosind unelte de lucru adaptate apărării, au rămas în calea năvălitorilor, în timp ce femeile, copiii și bătrânii au creat noi așezări în munți, organizând viața conform cunoașterilor lor, obiceiurilor lor. În rândul geților s-au întrupat spirite puternice, pricepute, foarte flexibile, care se orientau și se adaptau rapid condițiilor noi de trai. Spiritele întrupate în aceste teritorii aveau să ducă mereu la bun sfârșit sarcinile de popor și cele personale în același timp, trăind în tradițiile locului cu înțelepciune, putere și hărnicie, gospodărind lumea lor în echilibru, în curățenie trupească și sufletească. Cu toate greutățile mari pe care le-au trăit, s-a păstrat în timp neamul, cultura și tradițiile străvechi, cu muncă ridicată la rang de artă: creativă și însoțită mereu de o gândire credincioasă. Religia abrahamică în sine nu a fost credința românului, ci numai cele legate de Iisus și sora sa de spirit, mama lui după naștere trupească, sora lui după spirit și cu care împărtășește aceeași uriașă sarcină: de a duce lumea până la capătul suferințelor ei, dincolo de care Viața în dumnezeire este atotputernică, atotcuprinzătoare; poporul l-a simțit în sufletul lui ca pe Fiul lui Dumnezeu cel Adevărat, făuritor și îndrumător din rândul Făuritorilor Dintâi, vestit din timp de Deceneu – Moșul din podișul dintre munți. Credința acestui popor a fost credință în îndumnezeire universală, nu neapărat în dumnezeirea unilaterală a poporului iudeu, pe care o respectă fără să uite vreodată că Iisus a venit pentru toată lumea – nu special doar pentru iudei sau pentru vreun popor ori altul. Doctrina religiei iudee – ea însăși prea puțin conturată în Vechiul Testament care s-a răspândit la noi – nu a avut ecou în sufletul poporului, suflet bun și blând – nicidecum războinic. Însă învățătura hristică prin excelență profundă a lui Iisus a format suflul de Viață curată, și încă lucrează deschis în sufletele noastre…

3. DE CE MOȘII? DE UNDE ACEASTĂ AUTORITATE SPECIALĂ A LOR?

Discutăm despre Moși ca fiind grupuri umane trăitoare din străvechimi, care au păstrat corporalitatea, atitudinea și cunoașterea integrală a lumii străvechi: atlanți, lemurieni, tolteci – adică a tuturor populațiilor străvechi din care se trag populațiile noi, prin nașterea oamenilor noi din Moșii tuturor continentelor, după ultima glaciațiune. Dacă Pământul nu ar fi ajuns acum la limita cea mai joasă a vibrației medii planetare, nu s-ar fi schimbat multe în corporalitatea umană, dar s-ar fi diminuat mult acel strat interior, al cincilea strat corporal al corpului mental care a facilitat în străvechimi creația materială mentală; și care azi ne este în stare complet latentă. Practic omul ar fi rămas cu aceleași capacități ca și Moșii, doar cu diminuarea posibilității de creație mentală, ceea ce la Moși nu există o astfel de limitare: pentru că ei sunt obligați prin sarcinile lor de a ne ajuta să circule permanent între Pământ și spațiile dimensionale, interdimensionale și altele ajutătoare pentru toată galaxia (pentru că mai sunt câteva planete în galaxie care au primit alte blocuri spirituale, care dau planetelor lor o evoluție atipică). Și viața oamenilor ar fi fost mult mai lungă: nu chiar atât de lungă de minimum 10.000 de ani cum era înainte de ultima glaciațiune, dar ar fi ajuns la 6-7.000 de ani, fără să existe nimic care să obosească omul și nimic din partea omului care să obosească planeta. 

Pe de altă parte, Moșii pot păstra oricând puterile lor de manifestare mental-astrală (deplasare, comunicare, hrănire, creație materială) pentru că au o putere deosebită (prin evoluția lor foarte înaintată) de autocontrol și nu folosesc creația materială decât extrem de rar și numai punctual (am discutat despre acest lucru la amenajarea Peșterii Ialomicioarei). 

În acest fel trebuie să-i vedem pe Moși, Moși care au fost cândva printre pădurenii, muntenii și insularii din străvechimi, ajutători planetari cu experiența cea mai bogată în orice fel de activități fizice, mentale și astrale, specifice acestei planete, ca și o experiență prodigioasă în ajutor oferit în egală măsură și creatorilor conștienți avansați aflați în curs de universalizare (așa cum sunt acum oamenii), dar și tuturor celorlalte viețuitoare planetare, planetei locale, planetelor din sistemul stelei locale și stelei însăși. O mică parte din acești ajutători planetari au rămas în aceeași corporalitate și după ultima glaciațiune; iar dintre cei care au ajutat popoarele nou-create astfel, o mare parte au fost (și sunt) născuți înainte de PENultima glaciațiune (atenționez cu majuscule faptul că nu sunt născuți înainte de ultima glaciațiune, ci înainte de penultima). Pentru ei, în asemenea condiții nu este nicio greutate să trăiască mai bine de două milioane de ani cel puțin fără condiții sacrificiale, așa cum au avut sarcini pentru învățătură și corectură majoritatea spiritelor umane pe Pământ în ultimele milenii. Înafara Moșilor, toți ajutătorii planetari secundari pot trăi tot atât de mult pe o planetă cum este Pământul, dar limitarea vieților lor este necesară pentru a ține pasul cu modificările planetare și corporale din această perioadă cu vibrație foarte joasă. Așadar, dacă Pământul nu ar fi trecut acum – așa cum trece orice planetă din această zonă a universului – prin vibrație zonală foarte joasă, cea mai joasă – cu totul alta ar fi fost viața creatorilor avansați pe Pământ: adică mult mai bună, mai frumoasă. Greutatea bine-știută a vieții umane în această perioadă, la fel ca și necesitatea de a trăi toate schimbările destul de rapide ale planetei, au determinat stabilirea unor vieți naturale de scurtă durată. Vom mai discuta și în alte studii despre acest lucru. 

Restul ajutătorilor planetari, în funcție de experiența lor totală, au intrat în întrupări umane obișnuite, tot ca ajutători planetari, conform evoluției lor, dar cu sarcini reduse ca amploare – deși nu ca importanță, după cum le oferă putere evoluția lor de secundari sau centrali. Întrucât au fost de multe ori în întrupări obositoare și sacrificiale, ajutătorii planetari au avut și ei vieți scurte, dar au făcut aproape permanent vieți, destine scurte, vieți una după alta în toată această perioadă foarte grea a omenirii, de la ultima glaciațiune în contemporan. Celelalte spirite umane, diferențiat în evoluțiile lor primare, în volum de cca. 80-90%, au avut maximum 3 vieți (destine), vieți limitate prin îmbătrânire și deces: adică limitate în mod arhetipal prin structurile corporale, pentru ca astfel să dezvolte sarcini în societate cât mai puține (în perioada maturității lor), dar să trăiască suficient pentru ca, la anii senectuții, să ducă și sarcini de gândire, de analiză a tuturor celor trăite de-a lungul destinului propriu. 

Ajutorul oferit de monadele secundare și centrale este astfel împărțit tuturor prin ajutor concret din partea lor, întrupate în mijlocul evoluanților primari, primind ajutor specializat de tip fizic-astral-mental din partea Moșilor. Să reținem însă faptul că de multe ori, în perioada cea mai grea a omenirii, aceea a Evului Mediu – dar și înainte, și după ea – la acțiunile Moșilor de echilibrare a vibrației medii planetare au participat și ajutători avansați întrupați în mijlocul așezărilor umane, în mijlocul evoluanților primari, dar care s-au retras periodic, pe o perioadă scurtă de timp din societatea lor, să lucreze cu Moșii sau reprezentanții lor; ei nu au avut nevoie decât de o scurtă îndrumare (noi numim inițiere), căci secundarii și cu atât mai mult centralii știu bine să desfășoare asemenea activități în interiorul sau în exteriorul așezărilor umane obișnuite, pe care le-au desfășurat milioane de ani înainte de epoca noastră actuală, înainte de ultima glaciațiune. 

Iată așadar că Moșii au într-adevăr autoritate totală de trăire, de lucrare și îndrumare pentru orice evoluție se desfășoară în întreg universul nostru, în celelalte universuri materiale (Universul Astral și Universul Cauzal) și în spațiile ajutătoare ale universurilor materiale. Ei participă în mod constant la diverse lucrări de întreținere a tuturor structurilor subzonei în care se află Pământul, ca oameni care sunt născuți pe Pământ – dar nu lucrează și în alte subzone ale universului: nu pentru că ar avea puteri limitate în alte subzone, ci pentru că corporalitatea lor cu rădăcini în această subzonă nu permite schimburi de fluxuri energo-materiale cu alte vibrații decât cele ale subzonei proprii: pentru că diferențele vibraționale sunt foarte mari de la o subzonă la alta. Numai entitățile dimensionale și interdimensionale, adică întrupații direct în spațiile dimensionale și interdimensionale pot să circule în orice subzonă sau zonă din Universul Fizic, în orice univers material prin structurile specifice legăturilor dintre universurile materiale doar că, cu corporalitatea lor, nu pot depăși sfera universurilor materiale pentru a circula în universurile spirituale: unde ar fi necesar să lepede orice corporalitate pentru a se manifesta astfel oriunde în Centrul de evoluție. 

29. DUPĂ A DOUA RETRAGERE A MOŞILOR (2): DUPĂ RETRAGEREA ADMINISTRAŢIEI ROMANE DIN DACIA

(Fotografie preluată de pe Wikipedia)

I. IDEI PRINCIPALE

1. Retragerea Moşilor poporului get s-a realizat în mai multe etape:

– o parte s-au retras între anii 500-700 d.H., după retragerea administraţiei romane și revenirea populațiilor în vechea vatră a așezărilor;

– o parte s-a retras în jurul anului 1000, când s-a stabilizat formarea primelor voievodate în Ţările Române;

– o parte s-au retras în perioada începerii regalităţii în Ţările Române;

– o ultimă parte a rămas în continuare în marginea populaţiilor române.

2. Călătorii Moşilor s-au retras ca sihaştri în marginea aşezărilor umane, ţinând legături strânse în continuare cu Moşii; o altă parte a Călătorilor au format meseriile itinerante, o altă parte au lor rămas ascunşi la vedere, în sihăstrii sau în schituri de călugări, ducând mai departe o viaţă care folosea activităţi astrale şi mentale:

– pentru liniştirea spiritelor oştenilor morţi în bătălii;

– pentru voievozi: îndrumări în legătură cu activităţile lor de păstrare a integrităţii teritoriilor române;

– pentru popor: să renunţe la obiceiurile dăunătoare pământurilor şi oamenilor deopotrivă: otrăvirea fântânilor pe timpul războaielor, arderea culturilor, etc;

– pentru duşmanii poporului: ridicarea vibraţiilor pentru a nu mai duşmăni, pentru a nu mai isca jafuri, războaie, acţiuni de distrugere a creaţiei locuitorilor.

3. Activitatea mental-astrală a Călătorilor din toată lumea a continuat de-a lungul secolelor, folosind atunci când a fost cazul și hrană specială pentru amplificarea preciziei viziunilor și trăiri în locuri special alese pentru vibrația lor naturală.

II. DETALII, DISCUȚII

Moşii au continuat îndrumările lor pe de o parte către administraţia romană şi grupurile de romani care protejau peste tot aşezările – nu le ţineau sub putere opresivă, aşa cum s-a lăsat a se crede timp de 150 de ani – organizând din timp retragerea administraţiei: şi la Roma (unde persoane deosebit de importante erau şi de origine traco-getică), şi în Dacia pentru retragere imediat ce migratorii aveau să se rărească pe drumurile spre centrul şi vestul continentului. Decebal şi Deceneu, Scorillo (lucrător-Moş care a conlucrat cu ei întotdeauna după ultima glaciaţiune) şi Duras Diurpaneus Moşul din Nord, au lucrat în continuare de multe ori chiar din Peştera Ialomicioarei şi din alte locuri din Carpaţii Meridionali. Decebal s-a retras din rândul conducătorilor din lume, dar a rămas în Peştera Ialomicioarei până la reîntoarcerea acasă a oamenilor, în podiş. Tot el organizase trecerea romanilor spre Dacia în 105 106, în timp ce geţii care străjuiseră trecerea Dunării, protejând romanii de grupuri răzleţe de migratori agresivi, s-au retras în Ardeal, dar spre poalele munţilor de pe versantul nordic, formând un brâu protector care înconjura în toate părţile Ardealul. 

După retragere aşadar Decebal şi ceilalţi Moşi au coordonat viaţa aşezărilor până spre anul 1000, deşi ceilalţi Moşi se retrăseseră încă din anii 500-600-700, treptat, pe măsură ce îşi finalizau sarcinile proprii. Istoria aminteşte puţin, şi vag, despre legăturile voievozilor munteni şi moldoveni cu sihaştrii pe care nu-i vedea aproape nimeni sau foarte rar, dintre care Mirceal cel Bătrân: venit din postura de Călător al Moșilor, cu viață lungă, cu vârstă foarte înaintată, venit din Nord, de la Moșii nordici special pentru a ajuta geții în luptele cu turcii și nu numai, apoi Ştefan Muşat cel Mare – care a fost ultimul voievod care a ţinut legătura pe faţă cu sihaştrii – Moşi şi Călători ai Moşilor. Dar în secret, Mihai Viteazu a ţinut legătura cu ei şi a fost ajutat de ei să se retragă din lume şi să stea în rândul Sfătuitorilor de Taină. Sfătuitorii de Taină, direct în sfătuirile domnitorilor, au dăinuit atâta vreme cât au existat domnitori români. Din momentul în care regalitatea a preluat conducerea – act necesar având în vedere vremurile marilor războaie din secolul XX – majoritatea Moşilor rămaşi şi-au împlinit sarcinile lumeşti şi de asemenea Călătorii lor, atât cât rămăseseră în preajma Moşilor pentru păstrarea legăturilor cu ei: au desfiinţat punctele lor strategice de sub munţi (mai ales cele din Carpaţii Orientali). Le vor reînfiinţa când vor reveni: atunci când primele blocuri spirituale piramidale, cele mai agresive dintre toate, vor pleca de pe Pământ. 

Aşadar retragerea Moşilor s-a realizat în mai multe etape:

– între anii 500-700, după retragerea administraţiei romane şi revenirea oamenilor în vetrele aşezărilor lor;

– în jurul anilor 1000 când se stabilizează formaţiunile voievodale în Ţările Române;

– în perioada începerii regalităţii, la sfârșitul secolului XIX. 

Să reţinem că puțini Moşi au rămas în teritoriile noastre, la fel ca şi în Vest, pe coasta oceanului Atlantic, cu care au ţinut legătura și Călători ai locurilor – sihaştri sau oameni din aşezări care au avut de-a lungul timpului destin să lucreze alături de ei, să fie orientaţi cum să ajute în timpurile grele cu care s-au confruntat, atât oamenii, cât şi toate celelalte vieţuitoare ale planetei. 

Nu au fost numai sihaştrii şi oamenii care, individual de cele mai multe ori, au călătorit între Moşi şi între Moşi şi oamenii din aşezări, ducând învăţături de la ei, ajutând astfel în cele mai grele momente ale oamenilor, indiferent dacă erau provocate de oameni sau dacă erau vitregii ale naturii. În locuri puţine au fost şi grupuri de oameni, trăitori în cătune pierdute prin munţi greu-accesibili, dar chiar şi în schituri de călugări: la noi în mai multe locuri, oameni organizaţi prin îndrumarea Moşilor şi trimişilor lor, care au acţionat pe mai multe direcţii – dar toţi fiind aleşi cu grijă, după destine cunoscute de Moşi şi sihaştri deopotrivă. Au fost oameni care, pentru desfăşurarea activităţilor lor speciale, aşa cum vom vedea, aveau capacităţi native de clarvedere, clarauz şi uşurinţă de desfăşurarea de călătorii astrale perfect conştiente, căci erau ajutători planetari şi fuseseră paznici în străvechimi, apoi Călători ai Moşilor în vechime. Aveau rezistenţă fizică deosebită şi psihică puternică, putând trece cu uşurinţă de la activitatea fizică la activitate mentală şi astrală, strecurându-se cu uşurinţă printre locuitorii obişnuiţi, de peste tot. 

Activităţile astrale şi mentale ale sihaştrilor şi călugărilor din anumite mânăstiri din ţară s-au desfăşurat pe mai multe fronturi:

1. Pentru oştenii noştri de pe front: liniştirea sufletelor celor decedaţi, căci există imediat după deces tendinţa luptătorilor de a continua lupta, ceea ce slăbeşte puterea lor astrală; corpul astral nu se poate astfel echilibra imediat pentru a se începe derularea întării lui, aşa cum este întotdeauna o astfel de întărire în planul continuării vieţii ca entitate astrală, pentru ca corpul astral să devină corp de manifestare curentă, puternic, prin care spiritul să-şi poată derula sarcinile sale în continuare. Aici ar fi bine să facem o paranteză, să reţinem că sfatul de a a-şi recunoaşte omul pe patul de moarte, conştient, greşelile, conduce la eliberarea de tensiuni emoţionale, în vederea trecerii rapide la întărirea corpului astral pentru a deveni corp de manifestare curentă. Un corp astral sub frământările spiritului sub ură, agresivitatea necontrolată, minciună, etc., așa cum sunt soldații în războaie sau sub impriul fricii în accidentele contemporane mai ales, nu se poate linişti repede pentru a da voie energiilor să se concentreze în întăririle necesare, interioare – care pot dura de la 3-4 zile la mai mult de două săptămâni în caz contrar, cu tot ajutorul entităţilor astrale coordonatoare şi ajutătoare de destin propriu. 

Aşadar era necesar cu aât mai mult pe câmpurile de luptă să se încerce imediat să se liniştească sufletele combatanţilor de pretutindeni, lucrare la care participau prin călătorie astrală şi oameni, care erau încă în legături fizice, având astfel o influenţă mare asupra celor recent ieşiţi din viaţa fizică – nu numai a entităţilor astrale proprii.

2. Ajutor astral pentru voievozi: îndrumători cu privire la activităţile lor, de păstrare a integrităţii teritoriale ale Ţărilor Române atât cât era la timpul respectiv, indiferent dacă erau sau nu conştienţi de activităţile astral-mentale ale sihaştrilor; astfel de activități ajutate erau politice, sociale, familiale proprii (de împlinire a destinului propriu).

3. Pentru popor: să renunţe la vechile obiceiuri încă de pe vremea incursiunilor diferitelor grupuri din vecini (cum au fost la noi tătarii, de exemplu): retragerea din aşezări lăsând în urmă fântânile otrăvite, pământurile pârjolite (cu ogoare, grădini, livezi). 

4. Pentru duşmanii poporului: ridicarea cu multă atenţie a vibraţiei generale a poporului invadator, pentru a nu mai duşmăni, pentru a nu isca războaie, acţiuni de distrugere a vieţii şi creaţiei. De aceea s-a format în timp o intenţie generală pacifistă – chiar dacă practica războiului a rămas încă puternic întărită, mai ales la popoarele cu religii agresive. 

Azi această activitate de tip astral, cunoscută de societăţile secrete, sunt abătute, îndepărtate de practicile curente ale oamenilor prin activităţi superficiale (distracții, jocuri de noroc, sexualitate agresivă, băutură, droguri) sau de angrenare în direcţia unor interese proprii ale conducătorilor popoarelor agresive, războinice. 

Şi azi sunt asemenea oameni cu astfel de sarcini de destin, şi lumea îi ştie, chiar dacă azi sunt mai puţini decât în secolele trecute. Pe aceşti lucrători mentali şi astrali lumea i-a numit solomonari şi i-a cinstit mereu, fără să le divulge identitatea, ştiindu-se bine că vor fi cei care cândva vor schimba lumea, făcând-o infinit mai bună.

În vremurile din urmă, cercetători, cunoscători de pe toate continentele au folosit diverse procedee pentru păstrarea stabilităţii vibraţiei personale, cum au fost:

– folosiri de brăţări, diademe, sceptre şi bastoane care, în formele lor originale, au fost create din materiale compatibile cu vibraţia umană şi, personal, cu vibraţia purtătorului, într-un mod de dispunere a structurilor adaptat corpului dublu eteric pentru stabilizare şi chiar amplificare a radiaţiei proprii, de mărimi şi cu incrustaţii după cum sunt structurile corpului dublu eteric, adaptate purtării cercetătorului. Tocmai de aceea de regulă casele regale erau strâns înrudite între ele, căci vibrația purtătorilor (mai ales de sceptre și coroane) trebuia să se încadreze în anumite rigori vibraționale, pe care mai ales preoții afiliați regalităților le cunoșteau bine, transmise din generație în generație. Cu timpul s-a uitat şi felul de structurare, şi ţelul omului purtător, rămânând în viaţa conducătorilor (laici şi religioşi deopotrivă) sub formă de podoabe care îi deosebeau de restul oamenilor de rând; desigur unii au avut cunoştinţe despre puterile radiante ale metalelor şi cristalelor folosite pentru astfel de podoabe, dar nu mulţi, şi mai ales nu neapărat toţi purtătorii au ştiut despre rolul acestor lucruri pentru viaţa şi puterea proprie. 

– folosirea unor plăci şi unor structuri formate din conglomerate de pietre special alese, poziţionate sub podelele încăperilor unde erau desfăşurate studii personale pentru îndrumările necesare poporului: am mai discutat despre ele, dar ele s-au păstrat în vremuri mai noi sub formă de simboluri incrustate în podelele palatelor, catedralelor; la început s-a cunoscut rolul unor asemenea simboluri asupra energeticii neamului care îşi desfăşura succesiv reprezentanţii la conducere, după care mult timp cunoaşterea s-a pierdut, rămânând doar în folosinţa societăţilor secrete până când membrii caselor regale s-au putut infiltra în rândurile lor, le-au furat cunoaşterea şi au păstrat-o din nou pentru ei, sub nicio formă nelăsând ceva la cunoaşterea poporului. Vom discuta despre asemenea practici, mai detaliat, când vom studia structurile de la Sarmisegetuza;

– folosirea unor jilţuri amplasate pe piedestale: tronuri, mese și scaune, toate special create din materiale alese după ştiinţe clare la origini, așa cum am mai discutat, amplasate în spaţii speciale destinate cercetărilor în clădirile folosite de conducerile templelor, palatelor, apoi catedralelor, altor spaţii religioase: sub formă de altare;

– folosirea sferelor de piatră de diferite mărimi, a statuilor metalice sau de piatră, a obeliscurilor, menhirelor pentru amplificarea sau direcţionarea energiilor unor locuri (canale energetice planetare). Ele nu au fost amplasate după cum sunt expuse azi în diferite locuri, ci cunoscându-se bine dispunerea canalelor energetice matriceale ale planetei, au fost amplasate în locuri speciale (de regulă amplasate pe locul unde erau celule de stabilizare vibrațională ale canalelor eterice matriceale locale), binecunoscute de cercetătorii mentali şi astrali ai timpurilor: erau amplasate pe lângă drumuri sau în locuri special alese pentru derularea activităţilor umane, pentru întărirea puterilor energetice proprii. Din astfel de lucrări s-au moştenit colonadele, obeliscurile din civilizaţiile egiptene, arabe, orientale, celtice, etc. 

În folosirile geţilor au fost în special plăcile de piatră şi discurile din conglomerate din pietre special alese pentru a fi potrivite în funcţie vibraţiile de neam. În Peștera Ialomicioarei (dar și în alte peșteri cu specific de învățătură) au fost folosite globuri de piatră cu vibrație ridicată, pe vremea organizărilor daco-romane. Mai târziu au fost folosite în familiile regale și de către capii bisericii podoabe capilare atent create, precum și întăriri eterice sub formă de pietre cu energetică cu vibrație înaltă (așa numite prețioase) amplasate în anumite locuri pe mantiile purtate cu multă atenție în momentele săptămânale cu vibrație înaltă: cu stabilirea slujbelor bisericești pentru întărirea propriilor puteri, menținută și în contemporan când asemenea slujbe au fost, și sunt ținute în prezența oamenilor de rând, pentru a nu fi influențați de ei, de durerile și necesitățile lor (la care trebuiau să rămână ”echilibrați” – de fapt insensibili). 

În secolele din urmă Călătorii nu au mai folosit brăţările getice, căci după lucrarea energetic-vibraţională a lui Iisus, continuată de Moşi în stratul nostru dimensional după Înălţarea Sa, puterile oamenilor au început să crească, mai ales în perioadele solstiţiilor şi echinocţiilor. Dar există o seamă de proceduri legate de ridicări de vibrație, moștenite din generație în generație și preluate de cei care au destinele ducerii mai departe a sarcinii de ajutor oferit tuturor oamenilor, nicidecum confortului propriu. Nu degeaba conducerile imperiilor laice şi religioase au căutat mereu Moşii (Bătrânii, numiţi şi Bătrânii de sub Munte) despre a căror existenţă au ştiut mereu şi au căutat prin trădare să afle drumul către ei, fără să-i găsească însă niciodată, inclusiv în zilele noastre. 

Dar să rămânem în subiectul nostru în continuare. 

Coroane, brăţări, sceptre au rămas oarbe în averile conducătorilor neştiutori, căci ei nu au avut activități reale mentale și astrale; cu timpul, multe din vechime au fost furate de societăţile secrete, furate şi ascunse – dar chiar dacă au aflat cum să le folosească, totuşi nu le-au putut folosi, căci omul, şi nicidecum obiectul era de fapt înfăptuitorul. Obiectul, prin structurile metalice şi cristaline, pot stabiliza vibraţiile în variațiile vibraționale ale vremurilor, dar omul este cel care le foloseşte, cel care acţionează distructiv sau constructiv fără să capete puteri miraculoase. „Miracolul” îl făceau pe vremuri oamenii – nu obiectele lor. Este însă drept că puterile tuturor, bune sau rele, au crescut şi cu învăţături scrise pe vremuri şi furate apoi sârguincios, activităţile mentale şi astrale s-au dezvoltat şi singurul lucru pe care l-au putut face a fost să interzică sau să incumbe dispreţ oamenilor de rând pentru asemenea puteri.

Calmi, liniştiţi şi bine antrenaţi din copilărie, chiar dacă erau de la început mai mult sau mai puţin conştienţi, Călătorii Moşilor nu au folosit, la noi, alte unelte de acest fel înafară de brăţările cunoscute azi de noi, dar au știu să-și dezvolte puterile interioare prin folosirea unei hrane înalt-vibrațională, folosirea descântecelor (de fapt folosirea vibrațiilor sunetelor cu activitate intențională, mentală extrem de puternică) pentru creşterea sau stabilitatea vibraţională în folosirea puterilor lor mentale: toate folosite pentru cercetare şi înţelegere profundă a realităţii de pretutindeni, fiind îndrumaţi de mici copii cum să-şi dezvolte puterile naturale, îndrumaţi şi ajutaţi de către oameni maturi cunoscători ai secretelor universale. 

Pe alte meleaguri, piramidele au fost unelte de acest fel, pentru stabilitate vibraţională pe timpul cercetărilor oamenilor. Dar taina lor s-a pierdut în timp, mai repede în Egipt, mult mai târziu în America Centrală şi de Sud. În Babilon, şi în general în Mesopotamia, s-au folosit construcţii piramidale doar pentru întărirea capacităţilor naturale mentale şi cu timpul, odată cu decăderea Babilonului, majoritatea construcţiilor ajutătoare au fost distruse chiar de către iniţiaţii templelor pentru a nu cădea în mâinile egiptenilor. Căci ei ştiau bine că, spre deosebire de ei care îşi foloseau puterile astrale şi mentale numai în scopuri benefice, egiptenii vor folosi puterile mentale şi astrale spre a face cele mai odioase lucruri ale vremurilor lor. Oricum însă nu au reuşit să păstreze secretele lor, chiar dacă la momentul potrivit cei mai puternici preoţi ai lor au migrat în nord, către alţi asemenea lor, cu sufletul curat: spre Moşii din Tracia (mai apropiați teritorial de ei), ajutând şi ei la evenimentele care se desfăşurau acolo şi apoi rămânând ca sihaştri sub îndrumarea Moşilor lui Zalmoxis-Nemuritorul şi a iniţiaţilor lui, de asemenea nemuritori şi nenumiţi în acele vremuri grele. Se știa bine că sunt trăitori cu mult suflet bun şi multă cunoaştere, ajutători planetari cu multă putere, îngeri şi Fii de Dumnezeu, coordonatori ai evoluţiilor tuturor fiinţelor cunoscute şi necunoscute de ei. Codul lor de destin, la fel ca şi al iniţiaţilor lor, la fel ca şi al refugiaţilor de acelaşi fel, era şi avea să rămână necunoscut vreme de milenii în faţa celor care umblau după tainele lor. Și astfel nimeni nu a reuşit să facă vreun pas în astfel de direcţii, căci toţi au primit coduri de destin de împrumut despre care se afla imediat că sunt deviante pentru toată cunoaşterea torţionarului: şi astfel pierdeau şi puţina cunoaştere pe care o agonisiseră fraudulos până atunci. De aceea au fost numiţi de egipteni Nenumiţi şi erau asociaţi de egipteni cam cu ceea ce azi numim diavoli, dintr-un motiv extrem de simplu: pentru că apariţia Nenumiților în mijlocul oamenilor conducea întotdeauna la dorinţa de libertate, de eliberare, de muncă în libertate pentru binele tuturor, destabilizând sclavia care pe atunci era sufletul imperiilor. Cum piramidele erau asociate cu creşterea puterii Nenumiţilor, vechile piramide n-au mai fost folosite de preoţii templelor, chiar şi cele care începuseră să fie construite deja, după cunoaşterile vechi din papirusuri, care fuseseră folosite în epoca timpurie a civilizaţiei lor. Frica de Nenumiţi şi de a prelua din puterile lor care aduceau astfel setea popoarelor de eliberare, era acum o frică mult prea mare... Așa au ajuns piramidele să fie folosite drept morminte regale, atât cât a mai existat Egiptul în constrângerile timpurilor. 

Să reținem deci că piramidele au fost folosite pentru cu totul altceva decât a fi morminte regale, iar în vremurile din urmă cele vechi au fost sigilate pentru a nu fi folosite de oarece cunoscători (mai ales arabi, cei mai buni cunoscători au tuturor celor vechi şi străvechi) şi astfel peste ele s-au aşternut uitarea şi nisipurile.

Dar e bine să ştim că piramidele îşi au originile în Ţara Aztlan – actuala Americă de Sud – unde au fost create prima dată în urmă cu aproximativ patru milioane de ani, și pentru construcţia cărora s-au întors vremelnic câteva dintre entităţile transcedentale care au creat specia umană. După crearea celei dintâi piramide, ajutătorii planetari au construit alte piramide pe toate continentele şi insulele pe care se desfăşurau anumite tipuri de lucrări mentale, necesare omenirii în acele timpuri. Vom discuta pe larg despre ele în alte studii, la fel ca şi despre alte construcţii despre care azi se fac diverse legături doar cu extratereştrii, chiar dacă au fost folosite de oameni. 

Vor trebui până la urmă să accepte conducătorii vremurilor noastre, aşadar în mod oficial, că omenirea însăşi, în totalitatea ei a avut puteri şi folosiri ale puterilor mentale şi astrale, vor trebui să accepte că toate vestigiile, distruse sau încă existente, au fost realizate şi folosite astfel doar de pământeni pentru studiul, cunoaşterea lor atât de avansate: atât de personale, de umane, atât de naturale...

28. DUPĂ A DOUA RETRAGERE A MOŞILOR (1)

I. IDEI PRINCIPALE

1. A doua plecare (retragere) a Moşilor a avut loc după ce:

– s-a retras administraţia romană din Dacia;

– s-a reîntors cea mai mare parte a populaţiei în vatra veche a aşezărilor lor.

2. Moşii au fost (sunt, şi vor fi) reprezentanţii primordialităţii omeneşti, omenire care își trage corporalitatea de întrupare din entităţile transcedentale care au creat corporalitatea speciei umane: toate populaţiile actuale sunt copiii, urmaşii Moşilor. 

3. Numim populaţii locale sau tradiționale acele populaţii care nu au părăsit niciodată locurile în care s-a creat noua corporalitate, în calitate de urmaşi ai Moşilor; numim migratori grupuri umane care au părăsit definitiv pământurile locale, în care au fost născut neamul lor: de Moşii deveniţi părinţi ai noilor generaţii de oameni, actuale. 

Cei dintâi beneficiază de vibraţiile locale naturale ale spațiilor planetare în care li s-a născut neamul, având corpurile perfect compatibile cu ale locului lor natal, în timp ce migratorii caută mereu locuri compatibile cu corporalitatea lor şi nu le regăsesc nicăieri decât în pământurile lor natale, în care nu doresc să se mai întoarcă. 

4. Peştera Ialomicioarei a fost şi rămâne un spaţiu sacru al spiritualităţii sacre, pure, ancestrale, a geţilor (numiţi daci de către romani).

5. Retragerea Moşilor poporului get s-a realizat în mai multe etape:

– o parte s-au retras între anii 500-700 d.H., după retragerea administraţiei romane și revenirea populațiilor în vechea vatră a așezărilor;

– o parte s-a retras în jurul anului 1000, când s-a stabilizat formarea primelor voievodate în Ţările Române;

– o parte s-au retras în perioada începerii regalităţii în Ţările Române;

– o ultimă parte a rămas în continuare în marginea populaţiilor române.

6. Călătorii Moşilor s-au retras ca sihaştri în marginea aşezărilor umane, ţinând legături strânse în continuare cu Moşii; o altă parte a Călătorilor au format meseriile itinerante, o altă parte au lor rămas ascunşi la vedere, în sihăstrii sau în schituri de călugări, ducând mai departe o viaţă care folosea activităţi astrale şi mentale:

– pentru liniştirea spiritelor oştenilor morţi în bătălii;

– pentru voievozi: îndrumări în legătură cu activităţile lor de păstrare a integrităţii teritoriilor române;

– pentru popor: să renunţe la obiceiurile dăunătoare pământurilor şi oamenilor deopotrivă: otrăvirea fântânilor pe timpul războaielor, arderea culturilor, etc;

– pentru duşmanii poporului: ridicarea vibraţiilor pentru a nu mai duşmăni, pentru a nu mai isca jafuri, războaie, acţiuni de distrugere a creaţiei locuitorilor.

7. Activitatea mental-astrală a Călătorilor din toată lumea a continuat de-a lungul secolelor, folosind atunci când a fost cazul și hrană specială pentru amplificarea preciziei viziunilor și trăiri în locuri special alese pentru vibrația lor naturală.

II. DETALII, DISCUŢII

Am mai discutat pe parcursul studiilor câte ceva despre acest subiect dar este necesar să le şi structurăm, şi să le detaliem pe unde este cazul. Moşii au plecat după ce au avut loc evenimentele despre care am discutat:

– retragerea administraţiei romane de pe teritoriul Daciei, în condiţiile în care cea mai mare parte a legionarilor au rămas în Dacia;

– reîntoarcerea celei mai mari părţi a populaţiei în vatra veche a aşezărilor, dar şi întărirea şi obişnuirea celor care au rămas în regiunile muntoase în aşezări noi, obişnuirea definitivă a populaţiei vechi, locale, de natură transcedentală (geţii vechi) cu romanii şi diferite alte grupuri de migratori care au fost primiţi în mijlocul geţilor, având un grad înalt de compatibilitate în manifestare cu geţii. 

Să reţinem şi alte aspecte. Moşii au fost – şi sunt, şi vor fi – reprezentanţii primordialităţii omeneşti: ca întrupaţi pe Pământ, sunt reprezentanţii primelor civilizaţii dinainte de ultima glaciaţiune, pe fiecare continent în parte. La noi au fost civilizaţii străvechi atlante, ca şi în Africa. În Asia, Australia şi insulele Pacificului au fost civilizaţii străvechi lemuriene, iar în America de Sud şi America de Nord civilizaţii străvechi toltece. Iniţial în America de Nord au fost numai ajutători planetari atlanţi şi tolteci colaborând în lucrările necesare planetei și biosistemului, dar după finalizarea unor lucrări continentale de mare anvergură au rămas doar Moşii tolteci în America de Nord (tolteci: după rasa cărora aparţine corporalitatea lor). Alţi Moşi au venit ulterior împreună cu migratori din America de Sud (continent numit în trecut Aztlan), în timp ce în Europa se desfăşurau primele migraţii, la sfârşitul mileniului al III-lea şi începutul mileniului al II-lea. Astfel s-a format populaţia autohtonă de rasă toltecă în America de Nord (impropriu numită „rasa roşie”), care se va dezvolta în viitor, liberă din orice punct de vedere. 

Toate populaţiile actuale sunt aşadar copii ai Moşilor, dar unele populaţii au migrat din pământurile lor natale – ceea ce este ceva de maximă împortanţă, așa cum am mai discutat: migratorii nu mai trăiesc în vibrațiile lor primordiale, ci în alte vibrații, ale altor pământuri, ape și aer atmosferic. Acest lucru le scade puterea de concentrare, liniștea interioară, corpurile le slăbesc din cauza nefolosirii hranei din pământurile natale, diverse grupuri între ele ajung să nu se mai înțeleagă, ajung la mânie, ură, perversiuni emoționale și mentale: nu neapărat sexuale, ci mai ales folosirea adevărului denaturat=minciună, trădare, egoism – toate până la formele exacerbate cunoscute de noi. 

Când grupurile din popoarele locale migrează, reîmprospătarea corpurilor noastre nu se mai face din materii şi energii din locurile natale, dar rămâne matricea energetică fundamentală a corpurilor noastre – realizată din energie fundamentală de către coordonatorii evoluţiei proprii: este canalul energetic de destin al fiecărui om de pe Pământ (şi, conform necesităţilor speciilor: al fiecărui alt fel de organism de pe planetă). El ajută la echilibrarea vibrației corporalității umane – chiar dacă cu greu ne vine să credem că ar exista comportamente mai rele decât le cunoaștem azi din istoria omenirii: dar cu adevărat ar fi mult mai grav decât ceea ce s-a petrecut pe Pământ, și ne vom da seama cândva de acest lucru. Dar impulsurile pe care corporalitatea le primește de la planetă și biosistemul înconjurător sunt diferite de moștenirea înscrisă în liniile genetice, nu numai ale corpului fizic, ci ale tuturor corpurilor din sistemul corporal. Este drept, spiritele se adaptează permanent, chiar dacă în aceste vremuri cu vibraţie foarte joasă adaptarea se face mai greu, cu oboseală: greutatea creşte când condiţiile generale de trai devin grele – şi ştim acum cât de grele pot ajunge condiţiile de trai. De aceea migratorii, spirite care se adaptează mai greu, nu-şi găsesc locul, sunt nervoşi, intoleranţi, supăraţi permanent zicem noi, şi asemenea caractere se moştenesc și ele, impregnând structurile de bază ale celulelor care în plus sunt influenţate de vibraţiile diferite din diferite locuri. Dacă migratorii se opresc undeva, şi este doar un loc aproximativ asemănător cu ceea ce ei simt că i-ar mulţumi, vor rămâne prea puţin mulţumiţi şi în timp – mereu nemulţumiţi, fricoşi, agresivi și vor căuta mereu alte locuri în lume, fără ca să li se schimbe ceva vreodată. 

Moşii locali ne ajută pe toţi, şi pe migratori (desigur, urmaşii lor, azi) căci, aşa cum ştim acum, toţi suntem copiii lor: prin evaluări şi echilibrări vibraţionale, căci aşa au promis încă dinainte ca spiritele să ajungă pe Pământ.  Și o fac cu dragoste infinită, cu milă nespus de multă pentru durerile noastre, cu bucurie înălţătoare pentru fericire noastre curate!...

Prin Moşi suntem şi noi copiii după trup ai primordialităţii universale: am fost cândva urmaşi direcţi, după trup, ai entităţilor transcedentale care creează toate speciile planetare; am lepădat la finalul ultimei glaciaţiuni corporalitatea aceea nu pentru că nu ne-ar mai fi fost bună, ci pentru că folosind-o mai ales în creație materială, dar și în comunicare și deplasare mentală, am fi deranjat echilibrele fine ale vieţii planetei și biosistemului ei şi, în final, chiar ale noastre, ale omenirii pe Pământ. Doar cei pe care azi îi numim Moşi (sau, după popor: Bătrâni ai neamului, Patriarhi, Vraci, etc.) au păstrat corporalitatea lor veche, pe care şi noi am avut-o cândva, ca atlanţi, lemurieni, tolteci. Prin trăirile lor proprii (nicidecum prin cine-ştie-ce inginerie genetică) ei au modificat o parte a corporalităţii de acel fel şi apoi ne-au năcut pe noi, primii lor copii de după ultima glaciaţiune, având un singur scop: acela de a nu mai folosi creaţia materială mentală (realizată prin materializare, remodelare şi dematerializare), deci prin intermediul corpului nostru mental. A fost imperios necesar acest lucru căci planeta (şi întreaga zonă a universului în care ne aflăm) urma să ajungă curând în punctul cu vibraţia cea mai joasă şi întreg biosistemul planetei, inclusiv noi, oamenii. Întreaga planetă a trecut prin greutăţile suportării acestor vibraţii joase, precum şi prin variaţiile lor mari la schimbarea sensului vibrației planetare: de la sensul diminuării – la sensul de creştere a vibraţiei, în care trăim și noi, azi. Creaţia materială mentală presupune pe de o parte crearea involuntară a unor mari variaţii de vibraţii, precum şi dislocări a unor mari volume de fluxuri energo-materiale din cele pe care le foloseşte planeta pentru le a pune la dispoziţia tuturor vieţuitoarelor ei în vederea creării şi vitalizării tuturor corpurilor lor. De aceea, cunoscând bine toate aceste lucruri – cunoaştere pe care de atunci, în condiţiile grele, vitrege prin care am trecut, le-am uitat – am luat cu toţii această hotărâre: de a folosi creaţia fizică, nu creaţia mentală, pentru a ajuta planeta şi toate fiinţele pământene. Așadar să reținem că omul nu a fost pedepsit de Dumnezeu luându-i acest dar al puterilor mentale, ci a fost o măsură pe care orice populație creatoare avansată de pe alte planete din univers o ia pentru menajarea evoluțiilor înconjurătoare. Omenirea așadar a renunţat de bună voie, pentru o perioadă de timp, la cea mai uşoară formă de creaţie amterială, cea mai frumoasă, curată, protectivă în felul ei în perioadele cu vibraţie foarte înaltă: pentru că nu consumăm astfel trupul planetei (pământuri, metale, cristale, lichide, gaze, etc.) şi, repet, doar pentru a scurtă perioadă de timp, omenirea a hotărât astfel să se folosească varianta cea mai puţin agresivă pentru noile timpuri, din toate variantele posibile cunoscute de spiritele umane: creaţia materială fizică. 

Tot timpul am fost ajutaţi de Moşi – numiţi în diferite feluri de alte popoare: Vrăjitori, Magi şi Regi Magi, profeţi, Patriarhi, etc. – care au rămas, chiar necunoscuţi fiind, autoritatea spirituală şi autoritatea regal-cerească supremă în acest sistem stelar, fiind conduşi, îndrumaţi, de Fii de Dumnezeu, adică monade centrale, coordonatori supremi ai evoluţiilor noastre. 

Peştera Ialomicioarei rămâne un spaţiu al spiritualităţii sacre, o spiritualitate pură fondată de cercetări în ştiinţele cele mai profunde ale tuturor vremurilor. 

Nu putem acum – dar vom putea în viitor – să ştim tot ceea ce se poate numi activitatea Moşilor în Peştera Ialomicioarei, dar ceea ce ştim cu siguranţă 100% este că tot ceea ce s-a desfăşurat aici a fost NUMAI spre binele nostru suprem. Peştera Ialomicioarei rămâne astfel un spaţiu al geografiei sacre, al istoriei sacre, mărturie a tradiţiei primordiale. Ar fi trebuit peste tot să existe asemenea spaţii, asemenea locuri, dar ele au fost distruse sistematic, ca de altfel şi majoritatea mărturiilor din Peştera Ialomicioarei, deşi resturile celei mai pure şi înălţat-spirituale civilizaţii ne întăresc acum amintirile care vin în şuvoaie bogate, incredibile pentru care mulţi: din nefericire, oameni importanţi sunt încredinţaţi că toate cele rămase sunt mărturii ale trecerii multor... extratereştri (!) care însă ne-ar fi părăsit de mult din cauza „stricăciunii” sufletelor noastre...

Nu, lucrurile nu stau de loc aşa, din niciun punct de vedere...

Discutând despre toate acestea suntem pe de o parte în inima acelei spiritualităţi transcendente primordiale, iar pe de altă parte înţelegem că o conducere care are în suflet cumularea autorităţii sacerdotale, cu cea regală şi cu cea profetică pe coordonatele universale spaţio-temporale este ceea ce ne trebuie pentru ca toată viaţa şi planeta vie să aibă parte de o revenire la primordialitatea structurilor de creaţie şi îndrumare care ne-au protejat şi hrănit sufleteşte zeci de milioane de ani în trecut.