MEMORIA HINDUŞILOR...

Am întâlnit destul de des în ultima perioadă ideea conform căreia hinduşii – orientalii cred că se dorea a spune – ar fi păstrat mult mai multe învăţături, direcţionate dinspre ceea ce numim ezoterism: ei având o memorie ancestrală mai bună. 

Este de atenţionat asupra faptului că se confundă deseori memoria cu păstrarea conştientă a cunoştinţelor din generaţie în generaţie, indiferent de suportul pe care are loc o asemenea păstrare: 

– moştenire reîmprospătată generaţie de generaţie pe diferite căi, mai cu seamă accesul relativ liber la cercetarea profundă, subtilă, de tip ezoteric: prin dezvoltarea percepţiilor mentale şi prin călătorie astrală conştientă (vis lucid), în funcţie de potenţialul personal al căutătorilor;

– păstrarea învăţăturilor privind căile de cunoaştere şi folosirea cunoaşterilor: prin moştenire orală sau pe suport material, ambele fiind folosite în toate civilizaţiile terestre care au lăsat moşteniri diverse: un suport material mai mult sau mai puţin înţeles azi, fapt pentru care se pierd constant urme ale unei asemenea moşteniri din jurul nostru. 

De fapt analizând şi coroborând înţelegerea felului în care a curs istoria omenirii pe diferite continente, se poate ajunge la concluzii foarte diferite, pe care cel ce analizează trebuie să le prezinte cât mai real, dar fără să judece şi să instige la mânie, dispreţ, lipsă de respect la adresa celor care au modelat istoria omenirii în ultimele 2-3 milenii. 

Sunt întrutotul de acord cu faptul că orientalii au păstrat multe elemente de cunoaştere, dar deschiderea lor către restul lumii nu a fost, şi nu este nici azi altruistă în întregime. Ea a fost forţată prin dorinţa doar a unor oameni: şi din partea lor, şi din partea noastră, a europenilor – care să permită răspândirea în lume. Din cunoaşterea astfel răspândită am putut noi, europenii, să aflăm că în general cunoaşterea amănunţită nu se poate face doar cu microscopul sau telescopul. Iar dacă orientalii s-au dovedit a fi realizat şi folosit înaintea europenilor mijloace de pătrundere a percepţiei umane înaintate în largul cosmosului, sau orientare chiar în spaţiul planetar, acestea s-au datorat tocmai păstrării multor cunoaşteri înaintate pe căi multisenzoriale. Multisenzorialul a fost un domeniu în care ei au avut o continuitate nealterată de politicile religioase care, în ţarile mediteraneene şi, prin influenţă în întreaga Europă şi în imperiile create de europeni, şi-au arogat sub pedeapsa cu crima unicul drept de a-şi îndrepta privirile dincolo de nori. Orientalii nestânjeniţi decât de agresivitatea conducătorilor s-au dovedit cercetătorii timpurii de mare calibru ai multor structuri din spaţiul înconjurător, cercetătorii macrocosmosului şi micro-cosmosului, ai unor extrem de fine elemente de cunoaştere a vieţii planetare. Energetica umană – şi nu numai – a fost astfel pentru ei metodă de supravieţuire în aceleaşi timpuri grele ca şi pentru alte popoare, care nu au beneficiat însă atât de mult de astfel de puteri. 

Este drept că au pierdut şi ei mare parte şi din puteri, şi din cunoaşterile moştenite, pe parcursul epocilor grele pe care omenirea – aşadar şi ei de asemenea – le-a suportat sub puterea vibraţiilor planetare foarte joase. Au pierdut elemente privind rădăcinile cunoaşterilor, chiar dacă multe au fost ascunse din varii motive prin aşezările destinate special deschiderilor de acest fel, retrase, de unde au răzbătut luminile căutărilor lor. De regulă însă ele au fost folosite numai de către conducătorii societăţilor sau spre cuminţirea şi asuprirea poporului: dar şi pentru repararea sănătăţii distruse de războaie şi calamităţi naturale. Ceea ce totuşi a fost mult – iar de acest lucru nu prea ne dăm seama noi, europenii. Cunoaşterea lor s-a perpetuat din generaţie în generaţie, iar azi a ajuns şi la noi, sprijinindu-ne pe drumul deschiderilor noastre generalizate deja – ale fiecărui om în parte – nu numai ale celor care se dedică exclusiv dezvoltării percepţiilor de dincolo de frontierele trupului uman. 

Chiar dacă obstrucţiile inerente vremurilor grele prin care a trecut întreaga omenire în ultimele două milenii mai ales au estompat sau chiar au determinat pierderea multor secvenţe întregi de cunoaştere, ceea ce a rămas ne orientează azi, popor după popor, către completări, conştientizări, marcarea şi corectarea confuziilor, dezvoltarea în continuare a cunoaşterilor. Conştientizăm şi lucrăm spre autocunoaşterea noastră, nu numai legat de trupul nostru şi de tot ceea ce ne înconjoară în mediul perceput cu senzorii lui, ci şi modul în care energetica subtilă ajută trupul uman, modul în care ea poate fi folosită către dezvoltare – nu numai întreţinere. Iar în ultima vreme aflăm şi de preocupările orientalilor pentru energetica care ajută sufletul uman, înălţarea lui prin spaţii şi vremuri planetare. 

Nu este nici cazul şi nici timpul să facem o analiză de detaliu a moştenirii orientale din toate punctele de vedere – dar este imperios necesar să reflectăm asupra unor lucruri pe care le preluăm de la oameni care la rândul lor au transmis cu candoare (eu aşa vreau să cred azi, în general, până la proba contrarie) fără să reflecteze serios asupra istoriei Europei, comparativ cu aceea a Orientului Îndepărtat: China, Japonia – ar mai fi de adăugat şi cunoaşterea insularilor din Pacificul de Sud (indonezieni, polinezieni, populaţia maori din Australia, etc.): mare parte din cunoaşterile lor au fost cu destulă uşurinţă semănată cu confuzii în ultimele două secole, acţiune intenţionată prin politici religioase, conduse cu destul de multă uşurinţă datorită fărâmiţării teritoriale. Dar ei mai păstrează şi azi urmele unei cunoaşteri aprofundate la un moment istoric dat, care şi-a pierdut treptat din putere prin decimarea populaţiilor şi valurile de influenţe religioase impuse după descoperirea lor teritorială de către europeni. 

Cu ceea ce nu sunt de acord, cu tot respectul, este faptul că apare şi se propagă ideea că orientali au o memorie ancestrală mult mai bună comparativ cu alte rase – bunăoară cea albă, ariană: şi să nu ne mai fie frică să folosim termeni corecţi, cum ar fi acela de arian (care îşi trage originile din cunoaşterile de tip atlant), termeni care au fost preluaţi şi profanaţi prin politici criminale. A venit timpul să restabilim împreună adevărurile propriei noastre istorii, propriilor noastre cunoaşteri: ceea ce ne conduce la corectarea unor confuzii, la analiza cu ajutorul cunoaşterii obişnuite – nu neapărat de vastă cultură de specialitate. Analiza realizată conştient, cu blândeţe, trebuie să ne conducă la înlăturarea urii, mâniei, dispreţului, desconsiderării; o astfel de analiză dublată de o asemenea atitudine interioară în cercetare trebuie să ne conducă la concentrarea atenţiei în mod punctual, adică la obiect, în punctul analizat, fără căderea în capcana cascadelor agresive, dispreţuitoare, revanşarde. Să conştientizăm realitatea, corectând devierile şi atrăgând atenţia şi celor din jur asupra descoperirilor prin astfel de analize, prin toate înţelegerile noastre. 

DE CE AM PIERDUT CUNOAŞTEREA

Părerea mea este că nu cunoaştem – sau încă nu suntem obişnuiţi să luăm în considerare: şi nu din vina noastră: percepţia şi gândirea, apoi şi aplicarea lor. Toate acestea la un loc formează ceea ce se numeşte îndeobşte filozofia europeană, moştenită din străbuni. Nu cunoaştem nici modul în care ea s-a estompat pe parcurs; iar faptul că nu ştim acest lucru a fost posibil pentru că nu avem obişnuinţă să ne preocupăm de aşa ceva, şi nu din vina noastră neapărat, ci pentru că suntem obişnuiţi să lucrăm/luptăm până la epuizare pentru supravieţuire într-o lume îngreunată în mod artificial în ultimele milenii. Dar dacă vom conştientiza acest lucru, vom corecta şi vom ajunge să ne modificăm, să ne înălţăm întreaga viaţă. Să nu mai numim în mod peiorativ cunoaşterea de acest fel: „filozofie”, căci se dovedeşte din ce în ce mai mult că ceea ce numim astfel cuprinde de fapt o percepţie şi o practică spirituală care, din timpurile îndepărtate ale societăţii noastre, s-a dovedit de fapt o adâncă artă de a analiza şi folosi realitatea înconjurătoare, cu toate dimensiunile sale – nu numai cele perceptibile prin intermediul trupului nostru. 

Descurajarea pe toate căile a gândirii mature, profunde ne-a condus, şi ne duce şi azi dacă acceptăm aşa ceva, către desconsiderarea drumului larg al spiritualităţii – chiar dacă omul merge pe mijlocul lui strâmt pentru a evita devierile. Este un drum care conduce la înălţarea spirituală a întregii omeniri. 

Mai mult, se dovedeşte azi că percepţiile multisenzoriale şi folosirea lor, fără înţelegerea profunzimilor spirituale cu cel mai mare calibru: altruismul şi iubirea, nu conduc la înălţare spirituală, aşa cum crede destul de multă lume azi, ci dimpotrivă: la căderea în abisul distrugerii, aşa cum de fapt au conceput, îndrumat şi folosit iniţializatorii acestui drum devenit dosnic: preoţii egipteni antici. Ei au pus bazele furtului cunoaşterilor, obstrucţionarea recuperării lor, închiderea lor în spatele uriaşelor porţi ale templelor special construite, mergând până la a pune şi dezvolta bazele criminalităţii în lume. 

Să fim conştienţi de toate acestea şi să iertăm, dacă am judecat, am urât, dispreţuit şi ne-am mâniat cândva, dar este neapărat necesar să ştim toate cele ce s-au petrecut. Omenirea a trăit o epocă de adânci greutăţi – dar şi prefaceri, necesare conştientizării noastre, a tuturor oamenilor: a tot ceea ce poate conduce la manifestări criminale, apoi a depăşi doar cu înălţarea conştiinţei noastre, ajutându-ne tot prin aceeaşi metodă: a cunoaşterii. 

Căci cunoaşterea poate înălţa sau poate cufunda lumea în întuneric – iar pentru asta nu cunoaşterea în sine este vinovată, aşa cum nicidecum ciocanul cu care ne lovim peste degete nu poate fi vinovat de strivire şi durerea noastră, ci propria noastră neatenţie, a mânuitorului. 

Din experienţa unei asemenea istorii vom învăţa asemenea lucruri şi mai ales: vom învăţa să alegem:

– şi uneltele: percepţiile noastre de toate felurile, 

– şi folosirile lor: aplicaţii ale celor permanent percepute astfel, prin care ne cunoaştem, ne dezvoltăm, ne întreţinem la standarde înalte şi viaţa noastră, şi a celorlate vieţuitoare planetare, şi a planetei însăşi, cu întreg mediul ei înconjurător;

– şi domeniul spiritual al aplicaţiilor: nicidecum asuprire, crimă şi război, ci domeniul întreţinerii sănătăţii şi reparaţiilor corporale în urma dezastrelor naturale. Nu este de loc nevoie de agresiuni interumane pentru a învăţa să se ferim şi să supravieţuim, căci planeta ne-a fost lăsată aşa cum este ea ca să învăţăm să ne folosim percepţiile pentru a ne descurca în mediile ei atât de variate, şi nu să le folosim pentru a ne distruge sau asupri reciproc. 

Şi vom învăţa acest lucru, fără nici o îndoială.

MOŞTENIREA TUTUROR OAMENILOR

De fapt toţi oamenii avem aceleaşi disponibilităţi de percepţie şi de gândire, dar nu avem multă experienţă la nivele foarte joase de vibraţie planetară, şi nici în situaţii grele, în care prevalează doar lupta pentru supravieţuire cu orice preţ. De aceea devenim vulnerabili, pentru că suntem lipsiţi de încredere în intuiţiile, în percepţiile noastre, în toate forţele noastre spirituale, cedăm uşor presiunilor exterioare. De aceea istoria noastră acum s-a scris în felul în care ştim deja – şi nu altfel. 

Moşteniri din străvechimi au avut toate popoarele, inclusiv popoarele vechi europene; am discutat de multe ori despre faptul că nu este de loc validă teoria teritoriilor goale, luate în stăpânire de grupurile migratoare în deplasările lor. Însă pe de o parte războaiele, pe de altă parte religiile au distrus sau au ascuns cunoaşterile aproape de peste tot. Orientalismul nu s-a confruntat cu religiile abrahamice decât foarte târziu: religii care au aspectele lor ezoterice şi pentru a-şi proteja prioritatea câştigată cu greu peste sufletele oamenilor, neagă cu tărie aspectele strămoşeşti ale cunoaşterii popoarelor. Cunoaşterile au fost interzise, dar tăinuite sau remodelate conform propriilor interese, la fel ca şi scrierile – remodelate, interpretate de-a lungul timpurilor şi aducând astfel devieri, sau omiţând elemente de cunoaştere, sau îndreptând atenţia credincioşilor către alte aspecte, sub impunerea pedepsei capitale de cele mai multe ori, în vremurile tulburi ale Evului Mediu întunecat. În continuare, conducerile laice au mers pe aceeaşi linie, distrugând vestigii prin războaie în urma cărora rămăşiţele cunoaşterilor anterioare au fost sistematic distruse. Pe locurile vestigiilor de odinioară învingătorii şi-au instalat propriile lor forme de stăpânire. 

Multe scrieri antice arată însă o bogată cultură exoterică şi ezoterică deopotrivă, cu aplicaţii largi, mau mult sau mai puţin ascunse. De-a lungul timpului însă, fără obişnuinţa folosirii de teama pedepselor ucigătoare, cele rămase nu au mai fost luate în seamă; acolo unde s-a păstrat interesul de cercetare şi aplicare au fost transformate în unelte de coagulare a forţelor politice, adică folosite în politici de accentuare a cerinţelor muncii brute pentru popoare lipsite de învăţătură profundă şi apărare împotriva agresiunilor atroce. 

Azi oricine poate înţelege, dacă doreşte, cât de profundă, de amplă poate să fie gândirea europeană aşa-numit filozofică. Din necunoaştere, se crede deseori că ar fi vorba despre influenţe orientale asupra ezoterismului european, mai mult, există de mult tendinţa de a pune în faţă aşa-zisa superioritate rasială, împingând lumea să creadă că la baza cunoaşterilor orientale şi mai nou şi a celor europene au stat cunoaşterile unui singur popor civilizator. Fiecare popor care şi-a descoperit astfel de moşteniri: egiptenii, iudeii, celţii, tibetanii, geţii – trece prin furia primitivă a eroului sau a „poporului erou” civilizator. Tema „poporului ales” aprinde egoisme şi rupe virtuţi, se răspândeşte repede şi aprinde flacăra naţionalismului obscur: şi va ţine până când se vor lămuri toţi susţinătorii despre adevăr şi confuziile adunate de-a lungul timpului. Într-o surdă luptă de eliberarea din chingile asupririi ideatice a lumii de un singur popor, fiecare poate găsi moşteniri comune care să conducă la îndepărtarea de impresia că numai un singur popor stă la baza creării civilizaţiilor continentale cel puţin. 

De fapt suntem cu toţii moştenitorii unei civilizaţii înaintate dar în aceeaşi măsură şi cuminţi, pătrunzătoare în cunoaşterile întregului univers prin încărcătura spirituală pe care o purtăm cu toţii, în corpurile noastre. Moştenirea lemuriano-atlantă, mult hulită şi transformată ruşinos, mincinos într-o formă de prezentare distructivă şi perversă, inspiră mereu ură şi batjocură la fel de nemeritorie... Pe bazele ei însă, şi cu puterea şi înţelegerea pe care o căpătăm permanent, se va reînălţa din nou civilizaţia mentală umană, care va reînvia Pământul. 

Desigur că revine sarcina fiecărui om care poate începe cercetarea adevărului, şi sarcina celor puternic intuitivi care pot sprijini dezvoltările cunoaşterilor şi răspândirilor lor în lume, să-şi aducă aportul pe această linie. Deja suntem pe drumul normal de revenire, dar trebuie să participăm cu toţii la crearea unui asemenea drum cât mai curat, cât mai luminos. Generaţia care se va forma peste 100-150 de ani va cunoaşte adevărul istoric întreg şi va şti că este de admirat zbaterea oamenilor din primele milenii de după schimbare şi de azi deopotrivă, ca pe o formă de angajare a tuturor oamenilor în remodelarea propriilor atitudini şi acţiuni: trecând de la asupriri şi forţarea formelor de activitate creativă umană în condiţii îngreunate mult mai mult decât cele natural-pământene – la unirea oamenilor pentru a-şi înţelege adevăratele rădăcini, adevăratele necesităţi de dezvoltare, folosirea cumpătată a efectelor aplicaţiilor în lume şi transmiterea mai departe a învăţăturilor: pe orice fel de cale, înfruntând asprimile, greutăţile epocilor. 

Însă să recunoaştem că acolo unde cunoaşterea străveche a rămas în sufletele oamenilor: în ţările Orientului Îndepărtat (China, Japonia, Polinezia, Australia), Africa, America de Nord şi Sud – de peste tot ne vin întăriri şi, dacă ne ascultăm sufletele vibrând în cunoaşteri intuite din străvechimi, chiar şi acolo unde distrugerile şi impunerile au creat goluri imense, pot fi găsite firişoare orientative pentru înţelegerea faptului că am fost, şi suntem oameni cunoscători peste tot, cu posibilităţi multiple de cercetare a vieţii şi a universului. 

Ajungem treptat să ne cunoaştem, şi să ne recunoaştem – atât cât poate fi azi posibil, încetul cu încetul: şi puterile spirituale, dar şi moştenirile de popor. 

Important este să ştim să învăţăm nu pentru a ne dispreţui rădăcinile, ci din contră: pentru a ni le depista chiar dacă le-am considerat pierdute – dar nu definitiv, a le cerceta şi a le folosi în ritmurile de radiaţie a pământurilor şi cerurilor de de-asupra lor, armonizându-ne cu ele corpurile, cu respiraţia, lumina, sunetul şi vibraţia lor.

Atunci vom învăţa să ne cunoaştem cu adevărat şi, mai mult, să apreciem la justa valoare de ajutor cunoaşterile împletite ale popoarelor noastre de pretutindeni. 

...MUNCĂ FĂCUTĂ CU TRAGERE DE INIMĂ, CU ÎNGRIJIRE, CU DĂRUIRE...

Am întâlnit cândva o femeie micuţă, slăbuţă... numai ochii dânsei, mari şi trişti, îmi erau în faţă dimineaţă de dimineaţă, când mergeam acum vreo 3 ani la serviciu. Dar nu numai ochii dânsei îmi atrăgeau atenţia mereu... Vedeam cu câtă grijă, atenţie, dăruire, mătura strada, împingând încet tomberonul, având totodată grijă să aştepte fiecare trecător să depăşească zona ei de lucru, pentru a nu-l umple de praf... 
Într-o dimineaţă a băgat de seamă cum eu aşteptam, la rândul meu, să termine dânsa de măturat, ca să trec: din respect – nu neapărat că m-ar fi umplut de praf. I-am zâmbit uşurel... şi deodată ochii ei mari, atât de trişti până atunci, s-au mărit parcă şi mai mult într-un zâmet larg, plin de bucurie !!! De atunci, în fiecare dimineaţă căutam să trec pe acolo la aceeaşi oră, ne salutam, ne zâmbeam larg una - alteia... Povesteam oricui despre dânsa, când venea vorba de muncă făcută cu tragere de inimă, cu îngrijire, cu dăruire...
Programul meu s-a schimbat... nu am mai văzut-o... 
DAR NU POT S-O UIT !!!
...Şi ştiu că va şti cândva...

Vă doresc un sfârşit de săptămână agreabil, odihnitor !!!

DIN NOU DESPRE PĂRINTELE MARIN VLĂDUŢ DE LA BISERICA DIN VADU LAT...

Pentru cei care l-au cunoscut şi l-au iubit pe părintele Marian Vlăduţ de la Vadu Lat, de la mormântul dânsului vă aduc un mesaj frumos... ca sufletul lui bun şi drag ... suflet de adevărat slujitor al unui Dumnezeu pe care dânsul L-a înţeles şi L-a iubit din tot sufletul, de la care a urmat neabătut învăţătura de a-şi iubi semenii şi a le da tot ajutorul pe care îl putea oferi, cu preţul sănătăţii şi, în final, cu preţul suprem al vieţii dânsului...

Doamne, odihneşte în pace sufletul drag al părintelui Marin !!! 

CUM PUTEM AFLA ADEVĂRUL ISTORIC? (2): CEI CARE CUNOSC ISTORIA

Dacă privim lucrurile după modelul prezentat în prima parte  a acestui articol:

http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.ro/2013/02/cum-putem-afla-adevarul-istoric-1.html 

vom înţelege rostul şi cunoaşterea celor pe care îi numim azi: Moşi, Bătrâni, Străvechi, Vraci (vraci de popor în primul rând, vraci spirituali de popor, chiar dacă suntem obişnuiţi să considerăm această stare la nivel trupesc sau sufletesc în faţa semenilor săi), Patriarhi. Ei cunosc toată istoria, dar ceea ce îi deosebeşte de restul cunoscătorilor este profunzimea cunoaşterilor lor, obişnuinţa de aplicare a cunoaşterilor în orice condiţii grele planetare şi mai ales în faţa vibraţiilor foarte joase: pe care ei au sarcina de a le echilibra, cunoscând aplicaţii vibraţionale pe care noi doar le intuim la modul general, la nivelul de vibraţie actuală a Pământului. Tot ceea ce fac şi cunosc ei azi vom face şi vom cunoaşte, vom aprofunda treptat prin aplicaţii foarte complexe în primul rând la nivele de vibraţie foarte joase, mult mai joase ale galaxiilor acestei zone a Universului Fizic. După care ne va fi treptat suficient de uşor să le aplicăm şi să le dezvoltăm în orice punct al universului.
O astfel de pregătire, pe care azi puţini o pot accepta, o au Moşii – să-i numim getic pe toţi: Moşii. Puţini dintre noi înţeleg sensul profund al atitudinii lor retrase în faţa lumii, chiar dacă apar uneori în lume, şi tot puţini dintre noi îi pot simţi sub aparenţă de om simplu amestecat în mulţime: îi ştiu numai cei care au în destin sarcina de a-i conştientiza, şi numai atât cât ei înşişi permit aceasta, în funcţie de sarcinile lor comune sau de mai târziu, în etapa mentală care va veni. Căci omenirea se întoarce din nou la epoca de trăire majoritar mentală, aşa cum s-a desfăşurat ea înainte de ultima glaciaţiune, mulţi dintre noi continuând să-i ajutăm pe rezidenţii pământeni în ultima fază a derulărilor învăţăturilor lor pământene. Şi mulţi dintre noi vom desfăşura activităţi sub îndrumarea directă, în întrupări cu corp fizic, a celor pe care azi îi numim Moşi: cu ajutorul lor realizându-ne propriile sarcini de cunoaştere şi ajutor oferit lumii, din întruparea noastră cu corp fizic sau cu corp astral, după cum vor avea nevoie  rezidenţii.

Eu numesc acesta “adevărul” din punct de vedere istoric: desfăşurarea amplă a istoriei pe etape de manifestare majoritară prin corpurilemental+astral şi fizic, împletit cu un alt “adevăr”: complexitatea uriaşă de cunoaştere, aplicare, susţinere a vieţii şi a învăţăturilor speciilor planetare în toată complexitatea lor.
Alţii nu pot încă considera acestea ca fiind un adevăr:
– ori din lipsa unor informaţii complete sau măcar actualizate, cum ar fi perpetuarea Patriarhilor biblici – a căror istorie nu a mai fost scrisă, accentul fiind pus pe alte evenimente şi învăţături. Căci Moşii iudei au fost printre primii care s-au retras din activitatea aşezărilor iudee, comparativ cu Moşii traco-geţi care s-au retras în jurul anilor 500 d.Ch. ;
– ori din lipsa cunoaşterii existenţei unor asemenea Patriarhi, Moşi în cadrul altor popoare decât cel iudeu, iar aici biserica creştină poartă o mare răspundere ştiind, la nivele ei organizatorice superioare, foarte munte amănunte legate de astfel de situaţie. Cu atât mai mult cu cât Sihaştri neamului nostru au fost descendenţi direcţi ai Călătorilor (numiţi ulterior în mod biblic: solomonari) şi ai Învăţătorilor Moşilor. Care au ajutat, din sihăstria lor căutată, perpetuată, şi mult dezvoltată din anumite puncte de vedere, mulţi voievozi ai Ţărilor Române: unde Daniil Sihastrul este doar un reprezentant, un conducător şi organizator de mare putere care a ajutat mult timp Moldova, şi nu numai;
– ori pentru că informaţiile primite cu privire la poporul dac, spre exemplu, au ajuns la noi eronate, impurificate, dar tot în acelaşi fel se poate discuta şi despre celţi, despre oricare dintre marile populaţii transcontinentale (Europa-Asia) care au fost: celţii (edinii sau edainii numiţi de nordicii de la care au rămas mai multe informaţii, necunoscute de altfel în marea lor majoritate, care se ştiau continuatori ai aplicaţiilor atanilor din timpul atlanţilor); geţii străvechi (tracii au cuprins populaţii deja amestecate cu primul val al migraţiilor din Asia Centrală): numiţi de celţi “olahi” (preluare mai târzie de către populaţiile slave stabilite de jur împrejur: blahi, vlahi, valahi), ceea ce însemna la origine doctori de suflete, cu tradiţie vindecătoare coborâtoare tot din străvechii atlanţi cu învăţături atane; şi în încheierea acestei centuri de populaţii spirituale străvechi locale, din origini transcedentale nedeplasate din teritorii lor originare: tibetanii – sau păstrătorii puterilor. Vom discuta foarte mult în viitor despre toate acestea, din rădăcinile lor până în zilele noastre;
– ori pentru că informaţiile primite au fost distorsionate în asemenea măsură încât oamenii nu pot crede altceva decât că au fost – toate, sau chiar numai local: dacii – popoare barbare, fără nici o cultură.

Sunt numai câteva unghiuri de vedere din care se poate analiza istoria, dar pot fi multe alte elemente date drept exemplu. Vom studia alte exemple, cum ar fi obiceiurile tradiţionale africane şi vom vedea că ceea ce numim azi cele mai sălbatice triburi din cuprinsul continentului african păstrează o cunoaştere asemănătoare până aproape de identitate cu cunoşaterile care apar în templele japoneze sau în ideologia chineză, asemănătoare cu acelaşi fel de exteriorizare ca şi şamanismul de origine toltecă sau cu tradiţiile maorilor din Australia.

Toate însă se resping azi datorită convingerilor cu care fiecare om a crescut, similare multora dintre elementele de cunoaştere subconştientă, din memoriile noastre spirituale de acelaşi fel, de aceeaşi formă de manifestare cu cele în care şi noi am fost crescuţi. Aşa ajungem să confundăm intuiţiile cu încredinţările. Unii dintre noi aderă şi păstrează în manifestările curente asemenea încredinţări, alţii iau act de cunoaşterea lor din familie, şcoală, societate, însă mai târziu, în anii maturităţii, încep să conştientizeze propriile lor încredinţări de spirit, aducând diverse alte forme de cunoaştere, de aplicare, de înţelegere: unde vechiul şi noul se împletesc, uneori în mod războinic, alteori tăcut, dar cu acea siguranţă a celor din faţa cărora nu te mai poţi feri... Ideea de a primi învăţătura veche a părinţilor noştri, care de cele mai multe ori nu este învăţătura neamului nostru şi nici a cuminţeniei getice de odinioară, nu este aceea a creării unor condiţii pentru o consolidare a manifestărilor de care ştim că trebuie să scăpăm, să le remodelăm, ci este de fapt necesară scoaterii, activării din propriile memorii spirituale a unor manifestări asemănătoare cu cele din mediul de naştere: adică tocmai cele pe care avem nevoie să le remodelăm, să le înălţăm spiritual:
– începem să lucrăm la schimbarea conceptelor;
– dezvoltăm noile concepte, în seturi sau individuale, unul câte unul, după puterea de pătrundere a fiecăruia; iar aici ar fi de discutat despre talentul fiecăruia dintre noi, pe care societatea nu îl caută, nu îl dezvoltă, nu îl încurajează în această epocă pe care o trăim acum, decât în funcţie de urmărirea unor interese limitate;
– consolidăm, întărim cele mai noi concepte, prin aplicări succesive, unele doar aparent diferite, căci ele pot avea rădăcini de aceeaşi natură. Pentru ajutătorii puternici, întrupaţi cu corp fizic, schimbări radicale, din rădăcini diferite (chiar dacă toate au la rândul lor o rădăcină comună) sunt parte a destinelor lor cu grade de complexitate din ce în ce mai diferite şi din ce în ce mai profunde. Dacă rădăcina tuturor este comună, separarea are loc pe vibraţii continentale pe Pământ: pentru a se înţelege pe de o parte că toate sunt derivate dintr-un fundament comun – dar se deosebesc prin dezvoltarea lor în condiţii vibraţionale diferite. Iar aceasta nu este o deviere, ci o ramificare ce stă la baza dezvoltării experienţei spirituale şi a formării flexibilităţii în lumea uriaşă în mijlocul căreia trăim, evoluăm…

Aducerea din memoriile spirituale şi urmărirea diverselor faze de evoluţie pe necesităţi de aprofundare şi remodelare, de către fiecare spirit întrupat, ne conduce la ideea conform căreia un om nu atinge pe Pământ măreţia totală a monadei evoluate, idee din care s-au creat altele, mai mult sau mai puţin deformate în timp:
– aşa-numita “roată karmică”: spiritul ar veni la întrupare fără oprire, până când ar atinge perfecţiunea (deşi nu se cunosc bine termenii acestei perfecţiuni, în profunzimea lor). Este adevărat doar într-un singur sens: revenirile au loc, dar se fac în cicluri mai lungi sau mai scurte, în eternitate – un lucru de asemenea neacceptat datorită dorinţelor proprii doar spiritelor neobişnuite cu vibraţii joase planetare şi cu învăţături pământene specifice etapelor de joasă vibraţie. Dorinţe care au drept postament distorsiuni bazate pe încredinţări de acelaşi fel ale înaintaşilor, dar nu numai. Căci trebuie să luăm în discuţie şi dorinţa unor semeni corecţi şi lucizi de a sintetiza calea evoluţiilor, dar doar explicaţiile simplificate au rămas în memoria populară, în condiţiile în care învăţătura străveche, complexă, s-a pierdut: ca urmare a lipsei de contact între aşezări aflate la mare distanţă, dar şi din neputinţa de a se păstra integral mijloacele proprii de cercetare sau de perpetuare a cunoaşterilor, a folosirii lor pe măsura diminuării vibraţiei medii planetare.
De fapt venim mereu, în drumuri sau cicluri lungi sau scurte, tocmai pentru a nu pierde tangenţa cu munca de ajutător la nivele joase de vibraţie universică. Pe măsura înaintării în evoluţii, revenim în eternitatea vieţii noastre monadice, de monadă nemuritoare, pentru a ajuta generaţiile mereu noi de monade care intră în evoluţii, tot etern…
– idei conform cărora un copil nenăscut sau care decedează la puţin timp de la naştere nu “trăieşte”, nu beneficiază de deplinătatea trăirii umane, de posibilităţile sale de a ajunge “cineva”, oferind societăţii puterea sa de muncă, de creaţie, de dragoste, de altruism, de omenie; de îndumnezeire; un copil care moşteneşte păcatele părinţilor, strămoşilor (adamici). La polul opus, în funcţie de frica altora cu privire la o societate pe care o crede “nedreaptă”, apare ideea că Pământul să fi scăpat astfel, prin voia divină, de un criminal sau cel puţin de un agresor al acestei lumi. Sau, tot prin voia divină, să fi scăpat acel spirit de agresiunile unei lumi nedorite de însuşi Dumnezeu…
Sigur că, privind omeneşte lucrurile, toate pot fi adevărate, fiecare eveniment având drept una din laturile sale, aspectele sale, ceea ce crede lumea despre evenimentul în întregimea sa. Doar că fiecare eveniment în parte are şi aspecte general valabile, şi aspecte individuale de diverse profunzimi, la care nu ajungem de multe ori în această etapă, chiar din mijlocul evenimentelor.
Însă în plus de toate cele de mai sus, ar trebui să luăm în considerare faptul că fiecare spirit are uneori nevoie de doar câteva clipe de lăgătură cu liniile genetice umane, pentru a se lega de câmpurile fizic+fluidice din perspectiva umană. Pentru spiritele care ies din întrupare mai devreme decât maturitatea corpurilor sale, să reţinem că doar de atât timp au nevoie pentru a completa o anumită fază dintr-o anumită etapă proprie de evoluţie: ori este un spirit care pleacă repede din spaţiul pământean (aflat în călătorie în tranzit rapid de la un punct de întrupare la altul în univers), ori un spirit care rămâne în continuare în preajma Pământului pentru crearea sau consolidarea unei atitudini personale sau sociale: de viaţă, de boală (funcţionare distorsionată a corpurilor), de atitudine în faţa familiei, de aducere din memoriile spirituale proprii sau ale celor din jur diverse situaţii care deschid învăţături noi, dezvoltări, sau consolidări – după cum am mai scris mai sus.
Şi nu de puţine ori: pentru a se crea o legătură astral-spirituală între părinţii biologici şi entitatea care rământe în continuare ca ajutător astral de familie sau de grup spiritual (local şi/sau de grup spiritual răspândit pe un areal planetar mai larg).
Este necesar să înţelegem că fiecare spirit uman ştie foarte clar care sunt posibilităţile de menţinere în sarcină a mamei sau de menţinere proprie în viaţă ca întrupat, în condiţiile pe care le cunoaşte foarte clar, foarte bine, înainte de întrupare. Filmele artistice care arată – şi astfel formând încredinţări eronate – spirite năuce, neînţelegătoare, etc., nu au ca fundament existenţial nici măcar atitudinile unor spirite necreatoare (vegetale şi animale); ele sunt coordonate, la rândul lor, de spirite puternice, care le îndrumă: ori spre părăsirea acestui strat vibraţional prin funcţionarea fără abatere a spiralelor de întrupare, ori spre învăţături şi consolidări proprii în preajma planetei, sub puterea incontestabilă a ajutătorilor proprii. Însă da, de multe ori amprentări distorsionate în straturile şi sub-straturile mediului galactic, percepute în stările de dinainte de somn sau la revenirea din somn, sunt luate drept realitate, şi aducem astfel frica neînţelegerilor noastre în viaţa noastră curentă.

Să înţelegem că oricât de complexe ar părea că sunt aceste prezentări, ele nu arată nici pe departe realitatea în uriaşa ei complexitate; ceea ce scriu nu prezintă realitatea decât:
– la nivelul cunoaşterilor prezentate pe blog şi pe site până în acest moment; căci, chiar dacă din multe puncte de vedere am înaintat în cunoaşteri personale, nu am ajuns încă să le prezint pe toate câte le-am cercetat. Şi din care spun cu încredinţare toate acestea, şi am simţit în fiecare clipă că : totul este de fapt „nimic” (în sens de nesemnificativ, mult prea puţin) comparativ cu conul uriaş de cunoaştere care se deschide din fiecare idee, cercetare întreprinsă, în fiecare noţiune atinsă aici: şi vă veţi lămuri atunci când voi începe să public nu numai studiile istorice, ci şi dezvoltarea capitolelor de energetică stelar-planetară, unde am prezentat doar generalităţi, urmând ca acum să completez cu cele cercetate în călătorii astrale;
– la nivelul posibilităţilor personale de cunoaştere în acest destin, la acest nivel de vibraţie planetară. Pentru că, pe măsura creşterii vibraţiei medii planetare, aşa cum am observat între anii 1994 –2012, înţelegerile cresc, percepţiile care ajută formarea înţelegerilor se întăresc, se dezvoltă (şi prin ramificare, şi prin aprofundare). Pe măsura înaintărilor în timp, se ajunge clar la concluzia că, în aceeaşi măsură cu dezvoltarea cunoaşterilor şi înţelegerilor, se volumizează şi conştienţa necunoaşterilor, neaprofundărilor, neînţelegerilor. Vechea înţelegere: “Ştiu că nu ştiu nimic” devine singurul complex universal al înţelegerii în toate aspectele studiate. Mulţi oameni nu studiază, din cauza fricii de a nu ajunge la o asemenea disperare: puţini o depăşesc acum şi merg oricum mai departe – acum, căci în viitor fiecare om va căpăta acest impuls: natural-spiritual de altfel.
Şi astfel cu toţii vom ajunge la cunoaşteri din ce în ce mai complexe, tinzând către cunoaşterea pe care o au entităţile noastre ajutătoare, cu care vom fi în viitor cu toţii, în orice moment al vieţii noastre pământene, într-o legătură permanentă, complex conştientizată, sub îndrumarea directă a Moşilor care ne vor lumina direct, din nou, vieţile şi aşezările în care vom trăi.

Adevărul istoric în întreaga să complexitate nu este azi un obiectiv de căutat, căci nu asta ne împiedică să ştim deocamdată chiar şi ceea ce putem cunoaşte, la un nivel mai mult sau mai puţin oficial azi.

DE FAPT: AZI DOAR ÎNCREDINŢĂRILE NOASTRE NE ÎMPIEDICĂ ÎN CUNOAŞTERE... 

Apoi: amânarea, lenea, dezinteresul pe care îl simţim şi îl impunem, mai mult sau mai puţin conştient, şi celor din jur…

Deocamdată ceea ce căutăm aş spune că este diferit pentru diverse grupuri spirituale – şi pe toate la un loc ar trebui să ajungem să le tolerăm, apoi să ne informăm, să le punem cap la cap şi să mergem mereu mai departe, fără să judecăm generaţiile anterioare. Ar trebui să ne facem învăţături din cele cu care ne informăm: ele sunt repere de la care putem porni noi înşine în cercetare, în studiu, ajungând astfel să le redescoperim şi să le îmbogăţim sau să le corectăm prin propriile noastre studii, pe măsura dezvoltării percepţiilor noastre. Apoi să le oferim celor care au nevoie de ele, în măsura în care şi ei doresc să le primească. Şi aceasta este o lecţie a înţelegerilor, a folosirilor: aceea de a înţelege că momentan nu are fiecare om ori puterea de a asimila ceva, ori necesitatea de destin de a o face – fiind deocamdată în alte necesităţi spirituale personale, cotidiene.
Căci nu există nevoi superficiale – aşa cum le numesc unii dintre noi azi: ci doar nevoi proprii ale unui grup spiritual sau altul. Cei care simt că au trecut de o asemenea etapă pot să închidă „canalul superficialităţii” şi să caute altceva, altundeva. Să nu o facă cu scârbă, cu agresivitate, ci cu încredinţarea că personal are nevoie de altceva. Şi s-o spună în orice situaţie, dar cu acea toleranţă care să rezulte din glas sau dintr-o anumită exprimare în scris – acolo unde este cazul…
Să înţelegem că avem multe sarcini de împlinit: unii să cerceteze acum, alţii mai târziu – pe măsura creşterii vibraţiei medii planetare: şi asta pentru evitarea oboselii în această perioadă de variaţii vibraţionale extrem de puternice.
Pe măsură ce sarcinile noastre îşi reduc din volumul lor prin realizare, şi pe măsură ce putem consacra cercetării o parte din timpul nostru zilnic, avem la dispoziţie şi mijloacele necesare de cercetare – pentru unii, dar şi mijloacele de informare pentru toţi: căci este imperios necesar să nu ne limităm niciodată la mijloacele de cercetare proprii, indiferent dacă ele sunt de natură mental-astrală sau prin comunicare venită din partea ajutătorilor noştri astrali. Care ajutători, direct sau “printre rânduri” – ca să învăţăm să facem propriul nostru efort – ne îndeamnă şi ne canalizează permanent către informare în toate domeniile activităţilor omeneşti.

Sigur că am abordat doar câteva aspecte ale unei laturi a adevărului. Adevărul istoric îl formăm de fapt zi de zi. Se spune pe undeva că omul este „o fiinţă multidimensională care trăieşte într-un continuu vibraţional” ... De fapt omul este o fiinţă multidimensională din multe puncte de vedere, la fel ca şi oricare alt spirit întrupat, ca şi spaţiul energetic fundamental pe ale cărui dimensiuni, straturi s-a realizat întreaga Creaţie şi se va realiza în continuare sub forme pe care abia în viitorul evoluţiilor noastre le vom înţelege, le vom conştientiza: trăindu-le efectiv, pregătindu-ne însă treptat pentru asemenea feluri de trăire.

Toate spirite urmează această cale. Dar noi credem în mod eronat că numai omul este aşa...

De asemenea, aşa cum scriu permanent, ca să ajungem să înţelegem acest din multe puncte de vedere: nu trăim într-un continuu vibraţional. Unii aşteaptă să li se spună asta, alţii caută direct să înţeleagă, chiar dacă cercetarea este grea... Cercetarea mentală ne furnizează o serie de sinteze ale multor informaţii, realizate în diverse puncte din acelaşi segment de vibraţiii, de-a lungul timpului, de-a lungul evoluţiilor noastre. Percepţiile noastre sunt de multe ori formate în puncte universice din acelaşi set, segment de vibraţie, iar asta înseamnă că nu totul este de aceeaşi vibraţie: şi spaţial, şi în profunzimea spaţiului pe care îl conştientizăm de regulă acum, şi în timp, prin variaţia sa de la un moment la altul al existenţei noastre.
Este constatat de mult faptul că creierul nostru umple spaţiile necunoscute cu elemente asemănătoare cunoscute. Cercetarea de tip mental însă nu face acest lucru, de aceea, dexemplu, de multe ori imaginile mentale apar ori sacadate, ca un desen animat de la începuturile artei, ori sunt prelungi, voalate, prin prelungirea imaginii în mişcarea lui, sau a corpului nostru astral în spaţii, sau percepţia elementului în descompunerea sa – în cazul amprentelor pe care le confundăm de multe ori cu fiinţe...
Pe lângă faptul că nu percepem variaţiile vibraţiilor, ori vibraţiile diferite ale subspaţiilor din spaţiul nostru, nu ne preocupăm cu studiul celor care se desfăşoară în jurul nostru, pe care le aflăm din comunicările astrale, din informarea din mediile culturale pe care le avem din belşug azi la îndemână. Şi multe informaţii circulă azi prin lume vădind o reală lipsă de cultură a celor care le emit, le răspândesc într-un lung lanţ, o lipsă de cunoaştere şi de înţelegere a istoriei, a artelor, a manifestărilor umane. Chiar şi numai în linii largi, generale...
Dacă cele percepute se dovedesc a nu se realiza, dacă ni se dovedeşte că informaţiile nu sunt reale, găsim cu cale uneori să spunem că de fapt ceilalţi au înţeles greşit ceea ce s-a publicat, în loc să recunoaştem faptul că ne-am înşelat cu privire la fenomenul pe care de fapt nu a fost studiat, despre care nimeni nu a întrebat nimic, nu s-au cerut lămuriri... Recunosc că la început nici eu nu am pus întrebări, până când o îndoială a venit atât de clar în sufletul meu, încât am întrebat, şi mi s-a răspuns:
1. să mă informez atât cât voi găsi în jurul meu. Şi am căutat, şi am găsit;
2. să studiem mai departe !!! Şi de atunci tot studiem !!!

Cercetarea astrală combină în mai mare măsură ceea ce putem percepe cu senzorii corpului mental, din deplasarea corpului astral (corp special de deplasare astrală şi de autostabilizare vibraţională): redarea percepţiilor este a momentului, mult mai detaliată decât la cercetarea mentală din corp fizic, căci se percepe direct şi comlex peisajul cercetat, nu numai prin principalele forme de percepţie cu care suntem puternic obişnuiţi – văzul şi auzul: ci şi percepţia tactilă (temperatură, densitatea mediului, etc.), parfum, mişcare, apoi a vibraţiei fundamentale a mediului. Alături de toate acestea apare în acelaşi timp, sau doar puţin defazat, şi toată încărcătura de cunoaştere pe care o avem personal, sub formă de sinteză. Pentru că şi creierul nostru primeşte multidimensional (multistratificat) şi transmite conştientului  în acelaşi fel. Obişnuinţa întrupatului, mai multă sau mai puţină, primeşte şi asociază mai departe, după cunoaşterea generală a societăţii de trai, pentru a descrie şi a transmite mai departe informaţiile primite în acest fel.
Cercetarea proprie cuprinde însă mai multe faze, dintre care actualmente putem conştientiza cel puţin următoarele:
– îndrumarea şi informarea venită din partea ajutătorilor noştri astrali: numim aceasta comunicare astrală sau channeling;
– cercetarea proprie astrală şi mentală: unii pot să realizeze cercetare chiar de la început, din stare de conştienţă fizică (stare cerebrală „beta”) simultan: şi percepţie fizică, şi percepţie mentală; alţii au nevoie să se sprijine pe intrare treptată în starea cerebrală „alfa”, apoi în călătorie astrală – proces care îl numim „meditaţie” sau „stare meditativă”; după care zborul astral poate oferi câteva date pe care omul se poate sprijini apoi pentru a primi în continuare indicaţii, informaţii din partea ajutătorilor sau, trimis de aceştia în cercetare pe toate planurile, să se informeze cu privire la acelaşi subiect în alte sectoare de lucru, ale semenilor săi;
– comunicarea + cercetarea + informarea suplimentară conduc la realizarea unor analize personale, sub îndrumarea aceloraşi entităţi ajutătoare astrale.

Să ne oprim deocamdată aici. Vom mai continua dezbateri pe această temă în cadrul altor studii viitoare.

CUM PUTEM AFLA ADEVĂRUL ISTORIC? (1)

MOTTO: Fiecare om certifică adevărul pe care îl crede.

Teoria răspândită de mulţi devine adevăr de necontestat.
Teoria răspândită de un om cunoscut devine adevăr de necontestat.
S-a spus însă de multe ori că răsturnarea vine de la cei care nu cunosc cele devenite “de necontestat” sau din partea celor care nu au capacitatea de a înţelege punctul de vedere al altuia cu privire la cele “de necontestat”.

Devine evident faptul că nu am pretenţia să pot atinge toate aspectele legate de adevăr; se poate deschide un asemenea subiect şi pot spune părerea personală… Este o certitudine pentru mine personal faptul că ceea ce numim adevăr este poate cea mai subiectivă temă omenească. Poate rămâne hăul fără fund al epocii noastre – manual-intuitivă am numit-o cândva, pe scurt – o epocă, etapă pe care o finalizăm acum. Căci epoca adevărului… neadevărat este scurtă, şi chiar acest lucru poate fi imposibil de crezut ca fiind adevărat pentru majoritatea oamenilor de azi.
Părerea mea – căci ceea ce numim adevăr cred că este o părere personală, o încredinţare personală – o pot însă compara cu a altuia, iar în continuare mă pot informa, acumulând cunoaştere, experienţă, pe care o pot folosi în viaţa de fiecare zi.

Cunoaşteţi acum părerea mea cu privire la ceea ce scriu: evoluţii spirituale, evoluţia omenirii pe Pământ. Consider că această epocă manual-intuitivă este cea mai scurtă perioadă din istoria omenirii, care durează de cca. 40-60 milioane de ani, să spunem cca. 100 milioane, cu tot cu etapa de pregătire şi de formare transcedentală a omenirii. O epocă mentală – epoca adevărului cunoscut de toată lumea: o cunoaştere amplă, bogată, profundă, a planetei, a distribuţiilor stelare, a galaxiei şi a universului. Este tentant să spui: epoca cea mai profundă, epoca adevărul total; dar chiar oamenii acelor vremuri erau cât se poate de conştienţi asupra faptului că nu cunosc totul în amănunt, iar aceasta era o anumită faţă a adevărului: recunoscut fără nici un fel de complexare, jenă, teamă, orgoliu, dimpotrivă: acceptată de spiritele umane de mult timp evolutiv, din mult-anterioare faze de evoluţie.
Fiecare epocă şi-a trăit, de fapt propriul adevăr, profundul adevăr, chiar dacă el nu este discutat, abordat în mod oficial. Sunt puncte de vedere sociale, dar şi puncte de vedere personale, prin care fiecare om percepe adevărul, realitatea, după cum poate el, după câtă experienţă spirituală are.
Încrederea popoarelor în informarea venită din partea conducătorilor lor s-a format însă prin evoluţii: anterioare Pământului şi apoi chiar pământene, în care popoarele erau conduse de conducători cunoscători mult avansaţi, pricepuţi, cei mai puternici lucrători ai vremurilor lor. Fără obscurităţi, fără minciuni, în sinceritate deplină şi mai ales în încercarea tuturor de a se plia permanent la înţelegerea semenilor, din orice perspectivă: a celor conduşi – la adresa conducătorilor lor, conducătorii – la adresa celor conduşi, îndrumaţi, ajutaţi permanent pentru desfăşurarea unor vieţi optime, cu  învăţături la nivelele cele mai înalte pe care le poate sprijini planeta şi biosistemul ei.
Dar a privi adevărul din perspectiva evoluţiilor înseamnă mult mai mult decât atât, iar spiritele umane ştiu bine asta în perioadele de vibraţie înaltă a planete şi în condiţiile unei corporalităţi optime pentru desfăşurarea unor manifestări de înaltă ţinută spirituală: adică cu calitatea, moralitatea, demnitatea aflate la cotele maxim posibile pentru evoluţiile tuturor grupurilor spirituale de acelaşi fel – oameni în cazul nostru. Pentru că spiritele conştientizează la un moment dat că adevărul trebuie privit din perspectiva evoluţiilor proprii, adică fiecare spirit acceptă realitatea înconjurătoare de la nivelul său de percepţie şi înţelegere a lumii. Iar un astfel de mod este într-o permanentă schimbare, acumulare mai corect spus. Pe de altă parte, universul însuşi se află într-o permanentă modificare, schimbare, remodelare, iar cei care nu acceptă încă acest lucru au modul lor propriu de a înţelege schimbarea ca atare. Şi asta nu înseamnă că ei nu percep o anumită faţă, un anumit aspect al adevărului sau că nu doresc să cunoască şi mai mult, eventual exprimându-şi dorinţa de a afla TOT ADEVĂRUL: nici ei neştiind, nebănuind ce înseamnă de fapt acest “tot”.

Aşadar, avem de reflectat asupra faptului că schimbarea de percepţie a realităţii are loc odată cu avansarea fiecărui spirit în evoluţie. Şi astfel fiecare spirit ajunge din urmă perspectiva celui pe care l-a negat cândva. Înţelege astfel că fiecare a privit ceva, cândva, din persperctiva proprie, diferită de a altuia, de multe ori perspectiva unuia încluzând perspectiva altuia – lucru de care se prea poate ca nici unul şi nici celălalt să nu fi conştientizat acest lucru.

Adevărul – general sau mărunt-particular – ţine aşadar de înţelegerea modului în care decurg evoluţiile. Însă fiecare spirit, la un moment dat al evoluţiilor sale, înţelege că cea mai amplă perspectivă o au coordonatorii evoluţiilor, care pot percepe în acelaşi timp şi întregul ansamblu al tuturor evoluţiilor, eterne şi infinite, dar şi simţirea fiecărei monade în parte, în fiecare moment al evoluţiilor sale şi simultan tot ceea ce a putut simţi o monadă, fiecare monadă în parte, de-a lungul tuturor evoluţiilor sale.
Iar acesta chiar este un adevăr. Suprem şi etern, cred eu. La care oricum avem acces cu toţii, doar să dorim să-l cunoaştem: chiar dacă este o prezentare la început generală, apoi din ce în ce mai profundă şi mai rămuroasă.

Părerea mea este că adevărul poate fi definit ca fiind realitatea în complexitatea sa, dar putem să cunoaştem doar părţi ale acestei complexităţi, ale celor petrecute în toată complexitatea lor, ale celor existente cu întreaga lor complexitate, chiar dacă între timp ele au fost remodelate sau înlocuite cu altceva. Astfel avem întotdeauna de-a face cu o istorie, un şir de evenimente petrecute şi privite global sau privite urmărind un nume aspect al globalităţii, precum şi legăturile sale cu celelalte aspecte ale globalităţii. Dacă urmărim abordarea evenimentelor în desfăşurarea lor de-a lungul unor perioade de timp, numim ceastă desfăşurare “istorie”; iar dacă apare părerea conform căreia unele părţi sau chiar întreaga prezentare are un caracter partinic, adică interesat în prezentarea unor părţi ale evenimentelor care să conducă la concluzii interesate, în vederea abordării cotidiene a unui anumit set de acţiuni şi nu altele, atunci avem o expunere denaturată a istoriei. Într-un astfel de ultim caz, putem căuta un adevăr istoric, descoperind rând pe rând şi devierile, şi interesele care au condus la astfel de devieri, şi condiţiile care au favorizat toate acestea, apoi grupurile sociale (de regulă conducătoare, laice şi religioase deopotrivă) care au avut interesul să menţină de-a lungul timpului neadevărurile în vigoare, având grijă să surprindă ideile interesate, să şi le însuşească dacă au fost convenabile lor, să le dezvolte şi să le întărească. Să reia periodic, în mod inteligent, adică prin permanente analize, diverse teme şi să dezvolte exact acele părţi care au rămas convenabile ascunderii sau omiterii părţilor, evenimentelor petrecute, în virtutea cărora alte grupuri sociale ar fi putut să se dezvolte altfel, în timp.

Aşadar un adevăr istoric este, din punctul meu de vedere, o desfăşurare de forţe de diferite feluri, urmărind permanente transformări la diferite nivele, urmărind condiţiile apariţiei, dezvoltării, stingerii sau transformării lor sub imperiul unor efecte interioare, ale altor efecte exterioare, în funcţie de spaţiul şi timpul avut în vedere, de populaţiile unei anumite specii planetare sau ale tuturor la un loc. Un adevăr în mişcare, în permanentă transformare nu poate fi numit „iluzie” – nefiind vorba nicidecum de ceva ce nu ar fi existat niciodată, ci doar o formă de remodelare a spaţiului, a vieţii în derularea sa – a universului de fapt, în funcţie numai de necesităţile noastre, noi fiind acum spirite care desfăşoară evoluţii pin întrupare în acest univers.

Atât complexul realităţii, cât şi părţi ale acestui complex pot fi cunoscute şi pot să conducă la intuirea faptului că, dincolo de posibilităţile de cercetare ale momentului şi locului, sunt infinit de multe alte posibilităţi pe care vom învăţa să le folosim pentru noi aprofundări, pe măsura creşterii exeperienţei spirituale: prin evoluţii din ce în ce mai complexe.

Sigur că avem posibilitatea azi să ne informăm cu privire la multe aspecte cu care omenirea s-a confruntat de-a lungul istoriei sale contemporane (unde personal numesc „contemporan” de la ultima glaciaţiune spre prezentul nostru cotidian). O imagine cât de cât relevantă asupra încercării de a creiona diverse încredinţări omeneşti cu privire la noţiunea de „adevăr” ne-o oferă adresa http://ro.wikipedia.org/wiki/Adev%C4%83r . Voi veţi mai găsi şi alte adrese de studiu personal.
Noi însă vom încerca să privim adevărul puţin mai departe decât asemenea încredinţări, pentru a înţelege ce putem noi şti, şi ce pot şti cei care ne îndrumă şi ne ajută: entităţile noastre ajutătoare şi Moşii popoarelor, adică cei care cunosc în flux continuu - de reţinut - tot ceea ce s-a petrecut din prima clipă de transcendenţă şi până acum, aşa cum cunosc bine şi toate cele ce se vor petrece în continuare, până la ieşirea completă a omenirii din peisajul pământean.

CUM FUNCŢIONEAZĂ MEMORIILE SPIRITUALE
Ar trebui să acceptăm că putem şti la nivel de idee şi de simţire o parte din cele pe care cunoscute de ei, intuind că în spatele celor de care devenim conştienţi, mai mult sau mai puţin, sunt mult mai multe de perceput, de cunoscut. Mai putem intui că treptat, dar totuşi repede, odată cu creşterea vibraţiei medii planetare, ne vom aminti tot ceea ce este de ştiut despre Pământ şi galaxia în care suntem acum, având idei foarte clare despre cele ce se petrec în univers.
Să înţelegem că amintirile noastre nu ţin de creier decât în mică măsură: acel procent care se referă la amintirile vieţii în curs şi la decodificarea la nivelul corpului fizic a percepţiilor de la nivelul celorlalte corpuri din sistemul nostru corporal. Fiecare corp în parte are senzorii şi emiţătorii lui, are memoriile lui – la fel ca şi corpul fizic. Memoria fiecărui corp în parte primeşte, decodifică şi stochează informaţiile culese de corp din mediu, prin senzorii proprii, alături de cele primite de la corpurile superioare. În continuare, funcţionarea memoriilor are loc pe baza a două mari principii: principiului impulsului vibraţional exterior şi principiul ocupaţional (formarea prin forţe proprii a experienţei consolidate prin acţiune). Cu aceste principii nu suntem obişnuiţi să lucrăm acum.
Nimeni nu împiedică spiritul să-şi amintească ceva, dar el îşi aminteşte numai ceea ce poate, ce este întărit, consolidat prin acţiune proprie (ocupaţie, manifestare prin acţiune) la orice nivel de vibraţie al mediului de trai. Ne aducem aminte, adică preluăm din memoriile spirituale, accesăm simultan memoriile spirituale, prin intermediul fiecărui corp din sistemul propriu – doar în măsura în care avem obişnuinţă (ceea ce este întărit, consolidat prin acţiune constantă cotidiană) la fiecare nivel de vibraţie în parte.
Pe de altă parte, memoriile funcţionează independent, chiar dacă împletite, fiecare oferind date, informaţii de aceeaşi natură: de aceea ne este uşor să înţelegem informaţiile de natură vizuală, auditivă, olfactivă, dar pentru că gustul este un fel de pipăit cu interiorul corpului nostru fizic, asociem gustul cu pipăitul, cu tuşeul, la care adăugăm simţirea distinctă a vibraţiei: pe care o simţim într-un mod special, căci vibraţiile le simţim cu mai multe corpuri simultan şi tot simultan primim informaţii complexe de la corpurile spirituale, ai căror senzori sunt întrucâtva diferiţi de cei ai corpurilor planetare (sau omeneşti, pe care le moştenim de la părinţii biologici).
Spunem că revenirea la cunoaşterea proprie se va forma treptat, dar rapid, şi mai ales legat de vibraţia planetară în permanentă creştere acum, întrucât la nivelele vibraţionale de până acum, memoriile au funcţionat puţin şi lent. Pe de altă parte, din punct de vedere ocupaţional, doar cei care şi-au permis, şi cei cărora li s-a permis folosirea acestor ocupaţii, de a se folosi de integralitatea forţelor, percepţiilor şi emisiilor corporale omeneşti, au avut posibilitatea de a se încrede şi a-şi dezvolta ceea ce numim „clarsimţuri”. Popoarelor li s-a interzis, conducătorii au continuat, şi au permis cercetarea şi folosirea rezultatelor doar în măsura în care cercetătorii au conlucrat pentru susţinerea intereselor lor.
Deocamdată putem cerceta puţine dintre informaţiile primite direct din mediul de trai, putem primi şi informaţii de la celelate corpuri din sistem: din memoriile spirituale şi din câmpurile corpurilor. Dar ne este greu să le descifrăm, să le înţelegem, să le decodificăm. Un alt factor care influenţează mereu această putere de decodificare şi înţelegere a informaţiilor ţine de impulsul ocupaţional al întrupatului: dacă se ocupă permanent de recepţionarea intuitivă măcar a informaţiilor din mediul de trai, se va forma în timp un fundament intuitiv care va oferi chiar percepţii clare în perioadele de vibraţie mai mare ale perioadelor stelar-galactice, în ritmurile de variaţie mai lentă pe care le primeşte şi le emite mai departe planeta tuturor vieţuitoarelor sale.

O astfel de cercetare redusă se datorează de fapt acelui procent în care se manifestă experienţa noastră la nivelul de vibraţie planetar, general, la nivelul propriu de vibraţie şi la nivelul local/momentan: variaţia vibraţiei locale fiind un factor deosebit de important în formarea manifestărilor spiritului întrupat. Cu toate acestea, la început intuitiv, apoi din ce în ce mai clar, ne putem face o idee despre Creaţia fundamentală, existenţială, idee pe care o simţim că se dezvoltă treptat, pe măsura creşterii puterii noastre de percepţie: direct din conştienţa corpului fizic prin manifestare simultană cu corpul mental sau detaşat de corpul fizic, prin călătorie astrală (decoporalizare, vis lucid).

Ceea ce însă este neapărat de adăugat se referă la faptul că studiul fizic, prin ştiinţele pe care le numim exacte, atâta cât este el oferit de semenii noştri azi, ne este necesar pentru a cunoaşte înţelegerile, încredinţările, gândurile, cercetările semenilor noştri – atâta cât ne oferă ei azi. Cu siguranţă în vremurile care vor veni vom cunoaşte încă şi mai multe decât ne putem permite azi.

Şi acest lucru se leagă întrutotul de setul de întrebări de la care am orientat această discuţie: de la cunoaşterea convenţională a adevărului, din documentare în societatea în care ne-am născut - către cunoaşteri neconvenţionale, spirituale de o anumită nuanţă, dar şi profunzime.

“…Cum putem afla adevarul istoric, de exemplu Alexandru Ioan Cuza a facut unirea principatelor sau regele Carol I? Ne putem ajuta de calatoriile astrale pentru acest lucru? Sau legatura cu ajutatorii astrali? Stiu ei ce s-a intamplat exact atunci? Sau trebuie sa mergem musai la letopisetul cutare care evoca situatia de atunci, dar si acelea sunt scrise de oameni care au fost influentati de o parte sau de alta din cele implicate. Sau consultam Mosii? …”

Putem discuta despre un asemenea subiect la modul general şi apoi în particular, apropiindu-ne de diferite momente ale istoriei omenirii, ale cercetării planetei (geografie fizică şi matriceală), ale oricărui alt punct pentru care avem dorinţă de cercetare. Întodeauna pornesc în cercetările mele de la general la particular, căci generalităţile ne ajută să privim totul la un loc, să înţelegem rădăcini, dezvoltări, efecte nu numai pentru un punct – cel care ne-a atras atenţia, ci pentru o multitudine de puncte din acel „tablou, peisaj”, care la rândul lor au legătură cu altele, formând astfel un complex de o profunzime fără de sfârşit.
Eu însămi am înţeles acest lucru şi am trecut printr-un moment de panică, înţelegând cât de legate sunt toate, cât de puţine ştim azi şi cât de mult influenţează cunoaşterea unui aspect – întreg tabloul cunoscut până în acel moment. Şi el se lărgeşte permanent: e suficient să înţelegem că această cunoaştere se face pas cu pas şi cu toţii trebuie să o cuprindem, mai devreme sau mai târziu, în condiţii de viaţă din ce în ce mai diferite faţă de experienţa pe care am acumulat-o. Întreaga experienţă creşte în acest fel şi ea va fi folosită în continuare pentru alte creşteri: nelimitate…

CÂTEVA CUVINTE DESPRE CUNOAŞTEREA ADEVĂRULUI ISTORIC
De fapt, cei care sunt familiarizaţi cu modul meu de gândire şi prezentare, ştiu acum că eu pornesc în căutare chiar de la termenii prezentaţi în temă, în întrebare. În acest caz: ce înseamnă adevăr istoric.
Căci deja acum ştim bine, că adevărul devine o temă prezentată subiectiv, din multe puncte de vedere:
– cel care a relatat istoria, momentul istoric, o face prin prisma limitelor sale culturale, religioase, de care poate fi mai mult sau mai puţin conştient, conform intereselor sale personale; unde interes personal nu este numai ceva meschin, ci şi interesul de a prezenta lucrurile când mai veridic, mai aproape de percepţia proprie, total - chiar dacă presupune muncă asiduă, o dorinţă spirituală altruistă, mereu mobilizatoare în aceeaşi direcţie, indiferent de condiţiile în care se desfăşoară viaţa şi munca lucrătorului;
– cel care a ales varianta de prezentare pentru a fi lăsată posterităţii, mai ales când este vorba de ceva ce azi numim “oficial”, care devine permis conform unei politici socio-cultural-religioasă, ale cărei frâie le ţin conducătorii poporului. Acest fapt este valabil numai pentru perioada planetară de vibraţie foarte joasă şi în situaţia unei aglomeraţii spirituale planetare extrem de variate, căci vom vedea cum este de limpede şi reală: istoria şi cunoaşterea ei din perspectiva perioadelor de vibraţie înaltă şi a lipsei blocurilor spirituale piramidale din populaţiile creatoare;
– cel care primeşte informaţia şi o dă mai departe, face şi el o alegere mai mult sau mai puţin conştientă, în funcţie de încredinţările sale. Chiar dacă societatea, familia nu îl obligă neapărat la o asemenea alegere, el se simte responsabil să o facă, însă fără prezentarea tuturor elementelor primite: adică sub formă de analiză, cu prezentarea elementelor plus părerea personală, comparativ cu textul, cuprinsul informaţiei originare.

Există de cele mai multe ori un interes, ori o încântare sau frustrare conform încredinţărilor proprii, plăcerii sau neplăcerii, în funcţie de care triem în majoritatea cazurilor informaţiile şi le ducem mai departe numai astfel.

Însă cred că aici este necesar să discutăm şi despre o anumită profunzime a termenilor: subiectiv şi obiectiv.
Iar discuţia noastră despre metodele neconvenţionale pentru societatea noastră actuală tocmai la acest aspect vrea să se refere, deşi nu vreau să pun acum accentul pe acest unghi de vedere.

Oamenii confundă de cele mai multe ori intuiţia adevărului cu încredinţarea anterior formată, la nivelul actual de vibraţie planetară, în special din suma trăirilor proprii. De regulă rădăcinile sunt bune – dezvoltările sunt deviate. Iar aceasta se întâmplă pentru că omul este puţin obişnuit să cerceteze permanent chiar adevăruri ce par imuabile. Şi “imuabil” este de fapt doar pentru o anumită perioadă de timp, de regulă o perioadă foarte lungă comparativ cu viaţa omului, care formează o anumită perspectivă a adevărului. Credem că totul este constant şi aplicabil întregului univers, dar noi percepem în acest univers doar o anumită parte a realităţii lui: doar o numită bandă a unei zone a universului şi doar acea parte a realităţii de aceeaşi natură cu senzorii prin care facem constatarea: ai corpului fizic şi cu tehnologii care prelungesc doar capacităţile acestor feluri de senzori.
Este însă suficient şi atât, căci o asemenea perspectivă ne este dată tocmai pentru că ne confruntăm foarte rar cu astfel de situaţii: de a percepe universul – macro, micro – la forma sa materială de cea mai joasă vibraţie, ceea ce este deosebit de important şi cu efecte nebănuite de noi, în timp, pentru evoluţiile noastre viitoare.
Doar că ajungem la un moment dat să credem că ceea ce face obiectul încredinţărilor noastre este adevărul absolut, imuabil, valabil pentru orice spirit şi pentru orice loc din univers. Adevărul acesta îl credem integral obiectiv, chiar dacă se dovedeşte incomplet pe măsura dezvoltării tehnologiei care ne duce, din aproape în aproape, dincolo mult de senzorii sau de posibilităţile de acţiune prin intermediul corpului fizic uman sau al oricărei alte vieţuitoare planetare. Urmare a unei moşteniri din etapele de luptă efectivă pentru susţinerea trecerii de la starea de animalitate: adică de la starea de spirit necreator la starea de creator conştient, care nu s-a petrecut pentru oameni nicidecum pe Pământ, spiritele umane se confruntă cu ceea ce numim îndeobşte “egoism”, mai mult sau mai puţin manifest, spiritul întrupat ajungând să-şi impună încredinţările în diverse feluri agresive până la cruzime şi crimă: chiar şi atunci când apare la un moment dat chiar pentru sine cât se poate de clar faptul că semenii au descoperit alte faţete, creionând un adevăr ce devine incontestabil.
Tocmai de aceea devine important să acceptăm că este bine să le aflăm pe toate treptat, pentru a se consolida fiecare concepţie în parte, pentru a se forma astfel o încredinţare la un anumit fel, nivel de vibraţie medie planetară. Noi nu ştim încă bine cât poate fi de important acest lucru: experienţa formată la diferite – la fiecare – nivel de vibraţie planetară, al fiecărui loc din univers, în fiecare punct de o anumită vibraţie. Iată de ce este important: galaxia piere, cu toate planetele, stelele ei, dar locul, punctul din univers unde a fost ea rămâne, chiar dacă exact acel loc, punct se poate deplasa în jurul său însuşi, sferic şi/sau multidimensional, sub imperiul forţelor permanent active care acţionează radiant prin intermediul structurilor zonale şi interzonale (să ne obişnuim să adăugăm mereu: subzonale şi inter-subzonale). Este vorba despre o glisare multidimensională sub influenţa dilatării universului şi remodelării sale permanente, în funcţie de necesităţile de evoluţie ale spiritelor de pretutindeni.
Dar revenirea noastră este periodică, ca ajutători de-a lungul eternităţii vieţii noastre monadice; şi ea se face oricum în asemenea puncte, cărora le este particulară vibraţia lor, indiferent de mişcarea spaţială, temporală, subdimensională chiar în interiorul aceleiaşi dimensiuni. Şi avem nevoie de experienţa formată în asemenea puncte, care constituie baza de manifestare, chiar dacă revenim din alte locuri din univers, din alte universuri cu un bagaj mult mărit de experienţă, cunoaştere, practică: care ne ajută să vedem viaţa şi să ne îmbogăţim cunoaşterea despre ea în tot ceea ce poate oferi exact acel punct universic pe care l-am crezut cândva, trăind acolo, şi cunoscut în întregime, dar şi nenecesar a fi reţinut, memorat, dacă totul este crezut la început “iluzie”, dacă galaxia dispare, la finalizarea evoluţiilor tuturor popoarelor spirituale întrupate momentan în ochiurile reţelei ei. Noi credem la început că nimic nu este păstrat pentru că nimic nu este necesar a exista în continuare…. Cu cât însă vom înainta în evoluţii, cu atât mai mult şi mai profund vom înţelege că o astfel de gândire este limitativă şi tocmai combinaţia dintre experienţa crescută, dobândită în alte puncte ale universului şi în alte universuri, dilată sfera nelimitărilor noastre. Vom observa că, chiar dacă credem în existenţa termenului “nelimitare”, altă sintagmă este încă şi mai adevărată: există cu adevărat un anume sens ale expresiei “dincolo de limite”, un principiu subtil în funcţie de care ne încredinţăm că avem totuşi mereu nişte limite personale, dar că existenţialitatea ca atare ni le depăşeşte din raţiuni extrem de clare.
Şi astfel noi ajungem să înţelegem, şi să păşim hotărât pe calea care ne este desfăşurată, permanent deschisă, cunoscându-ne şi limitele relative, şi experienţa complexă. Timp avem, privind comparativ între elemente de existenţă universică, şi este dovedit prin activitatea dumnezeirii, nelimitată. Eternă…

În acest context, să gândim asupra căutării discernământului prin care hotărâm ce facem cu cunoaşterea pe care o avem şi asupra puterii pe care o avem pentru a ne menţine în flux, în consacrare. Să consacrăm tot timpul, munca noastră ideilor de menţinere pe drumul înţelegerilor noastre, căci de la înţelegeri la împlinirea lor, la aplicarea lor, la transformarea lor în trăire curentă este un drum lung.
Un drum pe care fiecare dintre noi îl numeşte muncă ori luptă, după cât de familiarizaţi cu diferite trepte de manifestare suntem fiecare dintre noi. Şi chiar este o muncă-luptă, chiar dacă nu conştientizăm acest lucru la început, căci influenţele care vin din partea necreatorilor (restul biosistemului planetar, pentru pământeni) sunt deosebit de puternice, chiar şi pentru un creator înaintat.

Practic, în condiţiile actuale alenoastre, ale oamenilor, avem de-a face cu propriile noastre adevăruri, cu adevărurile celor din jurul nostru, adevărul crezut de semeni care ori nu au ajuns la nivelul nostru de conştientizare, ori l-au depăşit, chiar dacă se comportă banal, obişnuit.
Toţi ne influenţează, menţinându-ne într-un echilibru format pe de o parte de consolidarea celor vechi, care vor deveni bază spirituală pentru cele noi, şi de exemplul oferit de noutatea spirituală de care ne pregătim de fapt, fără să conştientizăm prea mult, dar care ne pregîteşte pentru ceea ce va apare în perioada următoare.
Şi astfel ajungem la înţelegerea celor care ştiu bine istoria, cu toate firele ei:
– firele ei cunoscute, de majoritatea poporului, în mod oficial sau numai prin tradiţie populară;
– firele ei necunoscute de majoritatea poporului, dar cunoscute de vârfurile conducătoare ale diferitelor structuri: sociale, culturale, ştiinţifice şi mai ales politice; să reţinem că este vorba în special despre cele aflate dincolo de cele lăsate să fie cunoscute de popor, urmare a hotărârilor acestor „vârfuri”. Ei ştiu multe - lucruri care de fapt ar fi fost normal să fie cunoscute de toţi oamenii, dar care, dacă ar fi cunoscute astfel, ar scoate oamenii definitiv din puterea lor de a-i conduce, de a-i supune după interesele proprii, făcând din ei o masă de manevră: după cum se desfăşoară dorinţele, trebuinţele, neputinţele lor de fapt.
Dar ei doar cred că le ştiu pe toate, în timp ce adevărul este că ceea ce ştiu ei în plus este doar suma celor pe care le lasă în cunoaşterea poporului cu ceea ce a ajuns ca informaţie în faţa cunoaşterii lor, limitată însă, de altfel. Şi astfel vom înţelege de ce ne confruntăm cu obişnuinţa geţilor şi celţilor de a nu transmite în scris învăţătura lor spirituală, care s-a transmis doar pe cale orală, până la momentul în care au fost împrumutate scrieri ale popoarelor cu care veneau în contact. În acest fel învăţătura proprie geţilor s-a perpetuat oral, la fel ca şi aceea a vechilor celţi, chiar dacă aceştia din urmă au fost decimaţi sau au fost obligaţi să-şi piardă urma în faţa agresivităţii noilor conducători. Dar, la fel ca şi învăţătura local-europeană, aceea a popoarelor din Africa, America de Sud şi Nord, a populaţiilor maore din Australia şi din restul insulelor Pacificului de Sud, vor fi înţelese în momentul în care posibilităţile generale de cercetare personală a oamenilor de pretutindeni vor inunda prezentul lor continuu.

Să reţinem faptul că cei care hotărăsc gradul de înaintare al cunoaşterilor oficiale au încredinţarea că ei le cunosc pe toate. Acest punct de vedere total subiectiv devine termen de comparaţie pentru a înţelege punctul următor: privind cei care cunosc total şi profund toate cele legate de existenţe şi evoluţii. Iar aici avem de înţeles şi de acceptat, pe măsura creşterii puterilor noastre spirituale, faptul că, dacă aflăm de existenţa entităţilor astrale, vom accepta treptat şi precizarea: toate entităţile astrale de evoluţie umană – adică cele care au evoluţia necesară pentru întrupări umane, pe Pământ – cunosc tot ceea ce ţine de istoria Pământului şi a omenirii. Chiar dacă fac parte din grupuri spirituale care au venit târziu pe Pământ, faţă de momentul creaţiei totale a omenirii, chiar dacă fac parte din grupuri de evoluanţi preliminari care nu au experienţă multă de nivel uman, chiar dacă fac parte din grupuri aflate în tranzit, cu 1 maximum 2 întrupări cu corp fizic – entităţile astrale cunosc toată istoria locală, cu toate elementele ei de cunoaştere la toate nivele de vibraţie a câmpului galactic, la fel ca şi orice entitate veche care se află actualmente în jurul Pământului şi fiecare ajutător străvechi întrupat ca om, în acest moment. Şi chiar dacă pentru oameni (întrupaţi cu corp fizic) totul se află actualmente la graniţa dintre subconştient şi conştient, valsând între intuiţie şi cunoaştere redusă, dar în continuă creştere acum.

Mâine discutăm despre „Cei care cunosc istoria”...

CÎTEVA CUVINTE DESPRE HĂRŢILE REALIZATE PRIN INTERMEDIUL CĂLĂTORIILOR ASTRALE

 Voi scrie în viitor un articol detaliat despre acest subiect: deocamdată să reţinem un element principal, pe care mulţi călători astrali serioşi îl pot azi înţelege, încetul cu încetul: asemenea hărţi au fost realizate prin intermediul călătoriilor astrale, completate treptat, în timp, de oameni cu spirite puternice, bine antrenate.
Harta amiralului turc Piri Reis nu poate fi comparată azi decât cu o observare dinafara Pământului; a fost – şi mai este încă – crezută a fi fost realizată de extratereştri, din aparate de zbor la înaltă înălţime sau de pe un satelit artificial al Pământului. Însă adevărul este mult mai simplu, doar că nu dorim să discutăm despre călătorii astrale şi, dacă dorim să discutăm – o facem crezând că este o formă specifică mileniului III şi nicidecum cea mai veche formă de cunoaştere a unei planete şi a împrejurimilor sale. Iar cunoaşterea planetei este doar pentru începători – căci un călător astral destul de bine antrenat poate călători deplin conştient prin toată galaxia. Şi este pe deplin conştient că ar putea face chiar călătorii mai lungi – dar nu de pe Pământ, şi nu din corpurile pământene. O astfel de conştienţă este însoţită de înţelegerea faptului că, dacă ar călători în alte galaxii, energiile pe care le-ar aduce cu sine în asemenea condiţii ar conduce la destabilizarea evoluţiilor spiritelor mititele care trăiesc pe Pământ şi fac viaţa planetară atât de frumoasă: de la viruşi până la mamifere ar pieri treptat – dar sigur... Însă acest lucru nu este permis nicăieri...
Şi încetul cu încetul descoperim că avem atâtea de făcut, şi de văzut, şi de înţeles în galaxia noastră, încât poftele care ni se dezvoltă la început se ostoiesc nu în nepăsare sau deznădejde, ci în înţelegerea lucrurilor, dragoste pentru viaţă şi mai ales dorinţa ajutorului altruist pe care orice spirit înaintat îl poate oferi celor care îi calcă pe urme...

Câteva articole bine puse la punct să le ataşăm aici, iar voi veţi mai căuta pe Google şi altele:

http://anatolbasarab.blogspot.ro/2013/01/o-harta-care-starneste-controverse.html

http://www.2012en.ro/2008/08/harta-ce-nu-ar-trebui-sa-existe-a-lui-piri-reis/

În aceeaşi tematică se înscriu şi multe alte vestigii rămase din vremuri de mult apuse sau mai apropiate, dintre care cele mai importante, cunoscute azi de noi, sunt geoglifele de pe platoul Nazca: înalta şcoală de vis lucid – călătorie astrală a vechilor tolteci...
Vom discuta despre ele la momentul oportun.

EXPERIENŢELE NOASTRE EXTRASENZORIALE (5): MESAJE ŞI ACŢIUNI DIRECTE ALE AJUTĂTORILOR NOŞTRI ASTRALI

RUGĂCIUNEA PĂRINTELUI ARSENIE BOCA

O, iartă-mi Doamne atâtea rugăciuni

Prin care-Ţi cer doar pâine şi pază şi minuni,

Căci am făcut adesea din Tine robul meu

Nu eu ascult de Tine, ci Tu, de ce spun eu...

În loc să vreau eu, Doamne, să fie voia Ta

Îţi cer într-una să faci Tu, voia mea

Îţi cer s-alungi necazul, să nu-mi trimiti ce vrei

Şi să-mi slujeşti în toate, să-mi dai fără să-mi iei,

Gândindu-mă că dacă îţi cant şi Te slăvesc

Am drept să-ţi cer într-una să faci tot ce doresc.

O, iartă-mi felu-acesta nebun de-a mă ruga

Şi-nvaţă-mă ca altfel să stau în faţa Ta,

Nu tot cerându-ţi Ţie să fii Tu robul meu,

Ci Tu, cerându-mi mie, iar robul să fiu eu.

Să înţeleg că felul cel mai bun de-a mă ruga

E să doresc în toate să fie voia Ta.

Vă voi povesti mai întâi un eveniment din viaţa mea, după care vom analiza deocamdată ceea ce am înţeles şi am dezbătut sub îndrumarea îngerilor mei – entităţilor mele astrale de ajutor destinic actual.

Viitorul ne va ajuta mult să deschidem porţile unor înţelegeri din ce în ce mai mari, iar noi trebuie doar să rămânem deschişi în faţa celor pe care le avem de trăit. 

Căci nimic, dar nimic nu este degeaba în această lume în care trăim... 

Acum câţiva ani eram la mormântul părintelui Arsenie Boca şi am vrut să îngenunchez, aşa cum făceau cei sosiţi acolo... măcar un genunchi să pun pe pământ... 

Am auzit clar în sinea mea – obişnuită de zeci de ani cu comunicările ajutătorilor mei astrali (îngeri – cum îi numim  popular) cum o voce îmi spunea să nu îngenunchez... Am crezut că mi s-a părut mie şi m-am poziţionat chiar pe centru cu faţa spre cruce, pentru că nu era nimeni acolo să deranjez... Exact în aceeaşi clipă o forţă redutabilă m-a zvârlit cât colo şi am simţit că un bărbat foarte înalt mă prinde în spate uşor şi mă ţine să nu dau cu capul de pământ. În clipa aceea îmi dăduseră lacrimile, oamenii ţipau , o măicuţă liniştea oamenii... Am fost dusă pe o băncuţă de către prietenii mei, împreună cu o măicuţă mititică, mai mititică decât mine... Îmi tremurau genunchii de se izbeau unul de altul... Încet m-am liniştit, lacrimile mi s-au oprit şi m-am uitat la măicuţă, am rugat-o cât am putut de frumos, de respectuos să se dea la o parte un picuţ să mă uit după domnul acela înalt care m-a ţinut şi să-i mulţumesc ... Măicuţa s-a uitat la mine zâmbind, cu ochii strălucitori şi mi-a spus că .. dânsa era în spatele meu... dar între ea şi mine a fost Părintele... "S-a mai întâmplat, de ce nu aţi ascultat să nu îngenuncheaţi? pe unii nu-i lasă..." Îmi vorbea şi mă mângâia... Spunea că o să fie bine... Ştiam, simţea că aşa va fi... i-am povestit cum în urmă cu câteva zile visasem exact aranjamentul de brazi de diferite culori de acolo apărând din ceţuri, ca de dimineaţă, şi chiar fusese vis de dimineaţă... parcă mă chemau acei munţi... Acum înţelegeam ...

Părintele, căci mi-am dat seama după felul în care mi se adresa, mi-a mai spus că nu voi mai ajunge acolo decât atunci când îmi voi fi terminat lucrarea. Soţul prietenei mele tocmai spusese "Cristiana tu trebuie să mai vii aici de câteva ori..." dar răspunsul părintelui, imediat, doar acesta fusese...

Am mulţumit cu plecăciune măcar, dar zâmbind spre soarele care apunea... O altă măicuţă mi-a spus că am permisiunea să iau pietricele albe de la mormânt şi dânsa mi-a dat un mănunchi de busuioc. L-am uitat în maşina prietenilor mei... dar parcă Părintele îmi zâmbea din neştiut, să nu mă necăjesc, ce e dat ajunge acolo unde trebuie...

Mulţi ne veghează şi ne ajută, noi trebuie să-i ascultăm...

La prima vedere a fost o “minune” făcută de părintele, pe care nici eu nu am înţeles-o de la bun început, şi nici cei din jur. Numai cei care cunoşteau manifestările dânsului, dinainte de plecarea dintre noi şi de după plecarea dânsului, m-au privit cu înţelegere. Undeva pe lateral, cineva şuşotise că Dumnezeu nu-mi permisese apropierea de mormântul sfântului… Numai cei apropiaţi înţelseseră altceva, şi eu simţeam la fel: că îmi ascund de lume capacităţile de clar-auz – de aceea nu am luat în considerare ceea ce dânsul îmi comunicase – dar eu crezusem că astfel de comunicare venise de la ajutătorii mei: pe care nu-i ascult întotdeauna, obişnuită să cam fiu superficială în faţa lor, ca un copil în faţa atenţionărilor părinţilor săi…

Ca să arate că nu era dreptate în ceea ce se şuşotise în jur, măicuţele mă îndrumaseră să iau pietricele de la mormânt, să mă rog şi să mulţumesc fără să îngenunchez acolo: au vorbit foarte serios, clar cu mine, iar la sfârşit mi-au dat busuioc sfinţit acolo. Dar toate ştiuserăm că sfatul a fost clar: “Nu îngenunchia!!!” dânsele ştiau că, încă din timpul vieţii, dânsul procedase în acest fel, şi nu încheiase încă acest fel de a proceda, urmând să facă şi cu alţii, uneori, acelaşi lucru, de dincolo de mormântul trupului său. 

Era însă prea neobişnuit, şi doar acum, când mă gândesc cunoscând ceva mai mult decât atunci, percep întreaga (sau oricum substanţial) privind profunzimea acestei învăţături: de spargere a unor tipare. De “eliberare” din “robia” unor tipare vechi, mai ales ale celor care nu-şi mai au rostul pentru întrupaţii de azi. Sigur că o asemenea învăţătură se răspândeşte subconştient în timp, dar ajutătorii noştri lucrează astfel pentru că altfel de intervenţii ar fi eradicate de la început de către organizatorii religioşi, trecând în patrimoniul celor secretizate, chiar combătute. Ori, în zilele noastre, legile evoluţiilor desfac dogmele, secretizările şi pun accent pe revenirea la libertatea şi liberul arbitru al omului. Un liber arbitru al fiecărui spirit întrupat de a desfăşura o viaţă pământeană cu minimum de tipare sociale – fie ele laice sau religioase. 

În acest fel s-a procedat întotdeauna, de altfel. Fiecare societate a avut parte de spărgătorii tiparelor vechi, fără să creeze pe loc, în majoritatea cazurilor, alte tipare noi. Eliberarea s-a făcut şi prin simplificare, dar şi prin sinteză, prin sintetizare. Mulţi oameni au avut sarcina de eliberare a frontului extrem de bogat de tipare, aşa cum la sfârşitul mileniului I î.Ch. sarcina religiilor a introdus prima mare simplificare pentru viaţa omului: constând în sintetizarea complexului zeiesc - o multitudine de zei, a căror cinstire deja ocupa o parte impresionantă a spiritualităţii omeneşti, se condensa, se compactiza într-o sinteză numită:

– în Egiptul antic: Aton-Ra – eradicat de către vechii preoţi ai templelor egiptene;

– în sarcina iudeului Moise a revenit din nou această încercare, dar de această dată propriul popor nu a avut tăria, puterea de a accepta un astfel de eveniment; a fost însă o pregătire a terenului religios, pe care urma să se implementeze acelaşi fel de concept, care să inunde practic lumea mediteraneană;

– creştinismul însă, pe baza învăţăturilor christice, de mare profunzime şi putere vibraţională, aduce şi generalizează această sinteză simplificatoare, care concentrează astfel toată dragostea omului pentru divinitatea întrupată, la început, apoi înţelege cu mult mai multă uşurinţă Trinitatea care sintetizează şi atrage subtil atenţia asupra celor trei mari trepte de înţelegere a divinităţii: Tatăl, Fiul şi sfântul Duh;

– etapa contemporană aduce din nou – fără să rupă profunda trimitere spre înţelegere a Sfintei Treimi – rolul entităţilor astrale personale şi de grup spiritual propriu: ceea ce semnificau zeii popoarelor din vechime, din ceea ce numim antichitate. Însă o asemenea revenire este de fapt baza sub formă de spirală a conlucrărilor spirituale dintre om şi divinitate, particulare etapei viitoare de evoluţie a omenirii.

Lucrurile sunt foarte complexe azi – dar în dezvoltările minţii omeneşti contemporane omul poate ajunge la înţelegeri şi acumulări de cunoaştere prodigioase. Important este de fapt să ne eliberăm de concepte învechite, conform cărora omul nu ar avea acces – sau acceptul divinităţii – la cunoaşterea Creaţiei, element implementat de morbida impunere a Evului Mediu, de care ne desparte în fond foarte puţin timp. 

Avem încă foarte puţină aplecare de înţelegere a epocilor pământene… Încă…

Dar permanent au existat de fapt oameni care au avut, prin atitudinile lor, o astfel de respingere a tiparelor vechi ale societăţii – laice şi religioase în mod egal. Chiar dacă şi în trecut, şi azi dispreţul şi revolta au ocupat un loc important în manifestările de acest fel, azi estompările lor îşi fac treptat apariţia şi se întăresc pe zi ce trece. Înţelegerea, toleranţa, bunăvoinţa, cuminţenia îşi găsesc loc şi stabilitate, cu ecou din ce în ce mai mare în sufletele noastre. 

Însă, dacă mulţi au avut, de-a lungul timpului, sarcina de a se revolta, pregătind de fapt terenul celor de azi, puţini au avut deocamdată sarcina de a sparge tipare şi de a pune ceva în locul lor: alte tipare în fond – dar necesare viitorului societăţii omeneşti. De care începem treptat să fim azi conştienţi.

Ştiam de mult despre această sarcină a omenirii de azi, de înţelegere a necesităţii de ridicare la un nivel superior de pătrundere în cunoaştere şi de analiză a celor vechi prin prisma cunoaşterilor noi. Şi este necesar să se înţeleagă că această sarcină nu este una susţinută de indivizi “aleşi” – aşa cum din nefericire se cred mulţi oameni în ziua de azi – cu referire mai ales la cei care au deschideri ale clar-simţurilor. Oameni care le au nu numai în perioadele de maxim energetic planetar, ci ca percepţie permanentă: în special clar-vedere şi clar-auz. Este necesar ca astfel de oameni să se considere însă doar susţinători pe drumul acesta, pe care mergem cu toţii, fără excepţie, chiar dacă unii dintre noi intră mai devreme sau mai târziu, merg cu vitezză mai mare sau mai mică. Suntem fără îndoială în situaţia în care de fapt toată lumea are posibilităţi de percepţie multisenzorială - dar trecerea se face treptat, întrucât multă lume nu are încă terminate sarcinile de tip socio-familiar, conform planurilor cu care au venit pe Pământ. 

Folosirea, aplicarea – în acest caz: găsirea explicaţiilor celor mai profunde pentru acest moment al evoluţiilor noastre, constă în curajul abordării tematicii în mod deschis, în lume, indiferent dacă momentan se manifestă sau nu interes pentru o astfel de temă. Să înţelegem că noi, cei care avem azi deschidere, ajutăm, după micile noastre puteri, în direcţia deschiderilor spirituale ale altor semeni. În mod direct (discuţii, scrieri) sau indirect, radiant, răspândirea atitudinii şi înţelegerii noastre formează grupuri întregi de oameni care astfel pot merge drept pe drumul înţelegerilor noi. 

Asemenea fenomene sunt destul de frecvente azi, doar că mulţi preferă să nu le discute decât dacă alţii au curaj înaintea lor să le abordeze. 

CÂTEVA CUVINTE DESPRE TEMATICA „ALEŞILOR”

Vom dezbate mai larg această temă într-un mic studiu privind înţelegerea extinsă a activităţii sfinţilor.

Deocamdată aş propune doar să intrăm cu curaj în abordarea acestei teme, urmărind un anume aspect. 

Mulţi dintre cei care azi şi-au conştientizat capacităţi multisenzoriale – în special clar-auz şi clar-vedere – se cred, şi lasă şi pe alţii să creadă, că sunt „aleşi” de divinitate; sunt oameni care, de regulă, îşi limitează trăirile la povestirea repetată a câtorva evenimente deosebite trăite de dânşii, de mare putere, fără să creadă că astfel de momente sunt doar preludiul unora ce vor deveni obişnuite cândva pentru toată lumea. 

Ar trebui să comutăm înţelegerile noastre către ideea că fiecare om, toţi oamenii, sunt „aleşi” pentru ceva în lumea întrupărilor de pretutindeni – nu numai cele pământene. Cu alte cuvinte, fiecare dintre noi intrăm la întrupare exact în momentul în care societatea planetară are nevoie de noi, de fiecare în parte, în momentul pe care toată suflarea planetară necesită un anume tip de forţă spirituală care să ajute înaintarea tuturor. 

Dar vom mai discuta şi despre altă formă de „alegere” – specifică lumii în care ne aflăm azi la întrupare, de care ar trebui să ţinem cont înainte de a ne revolta de felul în care merge – sau mai corect: nu merge societatea noastră aşa cum ne-am dori... Vom înţelege treptat că în societatea contemporană conducătorii nu sunt spiritele cele mai evoluate, ci spirite care învaţă să-şi cunoască şi mai ales să-şi recunoască singuri greşelile în faţa unor mari mase de semeni pe care nu-i ştiu conduce, aşa cum bogăţia materială pe care o caută şi o au nu ştiu să o gestioneze încă. Dar sunt în etapa deînvăţătură, prin care fiecare dintre noi am trecut sau vom trece cândva. 

Iar aceasta este un fel de „alegere” într-o lume care îşi doreşte spiritual profund să-şi descopere neputinţele din toate punctele de vedere. Chiar dacă deocamdată prea puţini dintre noi conştientizează acest lucru. 

Să reţinem faptul că fiecare om care trece prin aşa ceva are partea de învăţătură din evenimentele petrecute în jurul său – lucru care, cu tot respectul, nu este considerat ca atare de cele mai multe ori: ne mirăm de miracol, îl interpretăm în fel şi chip, povestim altora... Este foarte bine pe de o parte, căci ne întărim în credinţa că astfel de lucruri, de evenimente există, că sfinţii ne ajută, că Dumnezeu ne ajută prin intermediul sfinţilor. Nu luăm încă astfel de evenimente drept o sursă practic inepuizabilă de învăţătură, o întărire a unor învăţături anterioare, personale, o învăţătură nouă oferită altora prin intermediul trăitorului. Vom vedea că asemenea evenimente se petrec doar în astfel de conjuncturi planetare pentru oameni, când gradul nostru de înţelegere a universului, şi a propriilor noastre puteri de pătrundere în „misterele” universului, este redusă: din varii motive, aşa cum bine ştim acum. 

Întreaga societate are partea sa de participare la petrecerea evenimentului, fenomenului – prin toate forţele spirituale care se desfăşoară pe planetă înainte, în timpul şi, clipă de clipă, ulterior evenimentului. Fără de care participare trăitorul (şi povestitorul în acelaşi timp) nu ar putea avea parte de amploarea evenimentului – de „revelaţie”, în exemplul nostru religios – şi de altfel nu ar putea nimeni înţelege şi dezvolta trăiri de acesz fel decât în contextul unui biosistem şi a unei societăţi care îi desfăşoară fondul propice, special.

Iar acest lucru nu se înţelege. Încă...

Căci într-o societate în care toţi oamenii ar înţelege şi ar cerceta, ar aprofunda permanent cunoaşterile despre micro-, şi macro-univers, nimic de acest fel nu ar mira, nu ar fi luat drept miracol şi nu ar dezvolta necesităţi de învăţături pe care le cere viaţa noastră acum, şi le va cere schimbate în continuare.

Fenomenul, trăirea descrisă astfel, face parte din necesităţile de destin ale omului şi ale întregii societăţi: mai mult, ale întregii desfăşurări planetare. Fiecare fel de astfel de fenomen contribuie la formarea unui câmp informaţional planetar general, care permite un anumit fel de înaintare în evoluţie, chiar dacă fiecare specie planetară, planeta însăşi, planetele şi stelele cele mai apropiate îşi are evoluţia sa. Fiecare trăire, a fiecărui spirit întrupat este de fapt o aplicaţie a învăţăturilor de neam, de specie, de popor spiritual şi pregăteşte terenul pentru toate cele care vor urma. Referitor la oameni, în continuarea evenimentului (oricărui eveniment de fapt), trăitorul, şi fiecare dintre cei din jurul său, va găsi în continuare, de-a lungul vieţii, alte proprii înţelegeri, folosiri mereu noi ale diverselor aspecte legate de eveniment, asociind cele aflate, trăite, cu propriile sale trăiri, apoi cu altele formate din aflarea/trăirea altor evenimente mai departe. 

Să înţelegem astfel că:

– nici o revelaţie nu are loc decât în conjunctura care o necesită;

– participarea la formarea evenimentului este o trinitate în felul ei: divinitatea care formează fondul general al derulării evenimentului; omul-canal cu forţa sa spirituală primitoare a impulsului specific celor necesare desfăşurărilor; biosistemul planetar în totalitatea sa + societatea omenească în dubla sa ipostază: de bloc spiritual evoluant şi de grup socio-spiritual de întrupare într-o anumită conjunctură – şi nu alta: pentru care există o pregătire anterioară a fiecărui grup spiritual de pe planetă. 

Dar ceea ce este mai important ţine de un alt aspect, pe care începem abia acum să-l studiem; de aceea nici prea multă acceptare nu este încă formată, nici studiu prea mult – este o moştenire veche, de teama repercusiunilor de regulă religioase, care dezvoltă imediat gândire negativă cu putere foarte mare de pătrundere… Şi da, din nefericire, mai ales când este vorba despre revolta “sfântă” a unor oameni religioşi ultra-dogmatici. În fond, aşa cum bine spunea cineva – suntem la doar 5 minute de Evul Mediu întunecat…

De ce era atât de important să fiu atenţionată atât de puternic, vizibil??... Am mai scris, chiar şi în alte cazuri, nu am deplină încredere în public să arăt legătura cu cei de „dincolo”... Ştiu, este o rămăşiţă încă existentă – chiar dacă am multă experienţă de ieşit în lume, prin scriere după comunicare astrală... Trebuie să recunosc că este destul de stresant, de teama judecării pline de confuzii, neînţelegeri, din partea multora dintre cei din jur... Dar – vorba îngerului – dacă voi, cei care aveţi experienţă, vă eschivaţi, vă faceţi rău şi vouă, şi celor care aşteaptă ajutor din partea voastră...

Şi astfel am înţeles de ce evenimente de acest fel mi s-au petrecut în public, aşa cum v-am mai povestit şi chiar mai am şi altele de povestit: este drept de amploare mai redusă, dar de importanţă reală pentru orice om, care se va confrunta în viitor cu evenimente personale de acelaşi fel, până la instalarea permanentă a comunicărilor astrale. 

Să analizăm de asemenea şi cele legate de importanţa faptului în sine: să nu îngenunchez atunci când mi-a spus clar, răspicat, acest lucru – la fel ca şi altora: în timpul vieţii dumnisale şi după părăsirea corpului său fizic, din postura de entitate astrală înalt-ajutătoare, la nivel de întreg popor...

Pe de o parte este necesară înţelegerea faptului că asemenea mesaje intră în programe spirituale de mare anvergură, la care participă spirite puternice, capabile să ducă o sarcină la bun sfârşit: de aceea a apărut şi severitatea mesajului – concomitent cu protecţia oferită de aceeaşi entitate: părintele m-a împins, părintele m-a prins, pentru a nu speria spiritele mai fragile deocamdată, existente de faţă, tot dânsul interpunându-se între mine şi măicuţa care a recunoscut imediat că nu m-a prins dânsa, ci tot părintele. Cine îşi asumă o sarcină – neapărat trebuie să o ducă la bun sfârşit, căci şi ajutoarele pe care le primeşte sunt pe măsură. 

Şi da, trebuie să înţelegem că avem de-a face, într-adevăr, cu adevărate programe spirituale ale etapei în curs, aşa cum – la diminuarea vibraţiei medii planetare, înainte de ultima glaciaţiune, au fost realizate ample programe spirituale de pregătire a întregii omeniri pentru etapa manuală, intuitivă: care avea să se instaleze după glaciaţiunea despre care ştiau bine că se va derula în viaţa planetară, ultima glaciaţiune pe care o va trăi omenirea, după celelalte glaciaţiuni anterioare prin care a trecut omenirea în ultimele cca 40 milioane ani până acum. 

Şi nu este vorba numai despre spirite puternice, ci şi purtătoare de informaţie. În general purtătorii de informaţie spirituală nu sunt conştienţi întotdeauna şi/sau pe deplin de încărcătura spirituală pe care o poartă, dar ei sunt radianţi din ce în ce mai puternici, pe măsura creşterii vibraţiei medii planetare şi de asemenea, pe măsura conştientizării dorinţei proprii de dezvoltare  a cunoaşterii de orice fel: ştiinţifică, culturală, religioasă, diverse ramuri ale cunoaşterii care fac legătura între cunoaşterea mentală profundă (prin percepţii multisenzoriale) şi cunoaşteri de ramură, unilateral fizice (le numim de regulă ştiinţe exacte, deşi ştiinţele ezoterice ajung să fie incomparabil de exacte compartiv cu cele fizice). 

Asemenea spirite pot adera mult mai uşor la cunoaşteri şi înţelegeri noi, comparativ cu procedeele obişnuite ale societăţii la momentul de trăire. În acest caz omul simte nevoia unor gesturi care să exprime respectul purtat, aplecare în faţa unor semeni care au adus mult beneficiu spiritual omenirii în totalitatea ei sau numai unui grup spiritual, unui popor. 

Dar un asemenea obicei, al aplecării, al îngenuncherii, a devenit uneori obligaţie nu din partea celui căruia i se adresa respectul, ci chiar din partea oamenilor, fără să li se ceară. Însă nu este normal, din punct de vedere spiritual, să avem pretenţii de acest fel, exacerbate până la anatemizare în structurile sociale fără o cultură spirituală foarte dezvoltată: prin cultură spirituală înţelegând de fapt cunoaşterea rădăcinilor obiceiurilor noastre, necesităţile funcţionării pentru o anumită perioadă de timp sau pe parcursul întregului ciclu de vieţi ale grupurilor spirituale participante la specia planetară. Căci nu este vorba numai despre oameni, ci despre orice spirite participante la biosistemul planetar. În plus, se cuprind aici şi cunoaşterile privind efectele exacerbărilor, necesitatea moderării şi echilibrării pentru spiritele care obişnuiesc să se manifeste în mod exgerat; şi ar mai fi încă multe alte aspecte de acest fel, care formează o adevărată cultură spirituală necesară populaţiilor. Dar care cunoaştere se pierde în vibraţii joase, predominând obiceiurile prin care creatorii conştienţi – în cazul oamenilor – s-au zbătut în evoluţiile lor să se debaraseze de apucăturile animalice, non-creative, distructive: care le arândul lor sunt distructive, iar sarcina noastră acum este de a ameliora asemenea obişnuinţe. 

Ceea ce este azi mai ales deosebit de important este faptul că a venit timpul să depăşim manifestările exclusiv trupeşti, treptat, în funcţie de posibilităţile pe care le are fiecare om în parte. A venit timpul ca numai din radiaţia sufletului nostru să rezulte respectul pe care îl oferim mai întâi lui Dumnezeu, apoi sfinţilor, să nu uităm eroii laici alături de cei religioşi: şi ar trebui să ne gândim mult mai mult şi mai profund la acest lucru; apoi tuturor oamenilor, indiferent de lucrarea sau trăirea fiecăruia în parte. Să ajungem să avem aceeaşi atitudine de aplecare faţă de toate vieţuitoarele planetare – de la virus la om, pentru planeta însăşi, pentru stelele de pe cer, pentru universul întreg care ajută fiecărei clipe a trăirilor noastre. 

Se termină o epocă în care omul se manifestă numai prin corporalitatea sa fizică. O astfel de terminare o cer energiile noi, corpurile noastre care se reînnoiesc acum, evoluţiile noastre. 

Ne pregătim pe toate căile pentru trecerea la manifestări astrale, mentale, cauzale – ceea ce nu înseamnă câtuşi de puţin lepădarea de fizic, aşa cum au tendinţa mulţi oameni extremişti de felul lor. Manifestările trupeşti, aflate în treptată diminuare le cunoaştem chiar dacă nu ne-am gândit vreodată la aspectul lor de tranziţie între etapele noastre evolutive: folosirea tehnologiilor ne uşurează mult viaţa, dar pe de altă parte ele fac trecerea de la exclusivitatea manifestărilor trupeşti din ultimele milenii – la minimalizare prin diminuarea treptată a volumului lor. Tot aşa cum radioul, TV, internetul ne facilitează cunoaşterea, relaţionarea, prin legături stabilite cu mintea noastră, folosind-o permanent, din plin, o parte importantă a manifestărilor noastre rămân neinfluenţate de folosirea mijloacelor mass-media, şi atunci rămâne sarcina unor întrupaţi puternici să pornească schimbarea şi din aceste puncte de vedere. 

Tot ceea ce azi avem ca avantaj tehnologic faţă de ceea ce făceam manual este de fapt, în rădăcinile speciale al acestei etape, o trecere uşoară, simplă în felul ei, către etapa folosirii mentalului aproape în orice manifestare umană. Tot ceea ce facem azi cu mintea noastră contribuie la acest proces rapid de trecere către activitatea mentală – de bază pentru orice spirit creator înaintat, de felul omului. Iar cei care ajută la dezvoltarea acestei etape sunt formatori puternici, aşa cum spuneam, recunoscuţi în general pentru activităţile lor curente – trecute şi prezente. Aşa cum a fost şi părintele Arsenie Boca – şi trebuie să ştim că dânsul este, rămâne astfel în continuare. 

Se va ajunge la o folosire minimă a corpului fizic – aşa cum a fost şi înainte de ultima glaciaţiune – prin întărirea permanentă a corpurilor fluidice: dublul-eteric, astral (emoţional), mental, cauzal şi a tuturor corpurilor spirituale: corpul spiritual (budhic), dumnezeiesc (atmic), precum şi, în continuare, cele de mare forţă energetică pentru ajutătorii secundari: enesic şi supraenesic.

În acest fel, omenirea va evolua lin în continuare – dar cu un minimum de efort fizic: plutind practic la suprafaţa pământurilor, apelor, va comunica – dar numai mental, fără ceea ce azi numim aparatul vorbirii, ci prin translaţie de imagine de la un om la altul, prin intermediul corpului mental, sprijinindu-se în mod minimal pe activitatea curentă a creierului corpului fizic. 

Se va mări foarte mult comunicarea între oameni şi entităţile sale astrale ajutătoare: la început prin imagistică + cuvânt primit mental, adică sunete mentale articulate: comunicare astrală prin cuvinte, pe înţelesul obişnuirilor din ultimele milenii, urmând să se reducă treptat volumul comunicărilor prin cuvânt şi intrând rapid pe imagine complexă: având în plus conştientizarea sunetului fundamental al structurilor universice care ne înconjoară, plus sunetele cunoscute azi de noi, mecanice, formate din mişcările şi furnicarul compunerilor şi microorganismelor aerului, vegetaţiei, a tuturor vieţuitoarelor, sunetele ce răzbat din mişcările apelor de suprafaţă, de adâncime, mişcările plăcilor continentale, mişcările rădăcinilor plantelor şi tuturor vieţuitoarelor din preajma lor. Şi încă multe altele care formează complexitatea de neimaginat încă a tuturor celor care compun lumea noastră. 

O asemenea trăire şi comunicările inter-umane presupun o neintervenţie fizică a omului – de fapt a participării sale la desfăşurarea planetei al cărei supraveghetor, ajutător, echilibrant vibraţional şi energetic complex va fi omul. Omul va emite volitiv vibraţii, va conştientiza orice fel de vibraţii, va echilibra şi va impulsiona acolo unde este cazul. 

Multe dintre rădăcinile viitoarelor noastre manifestări le regăsim în viaţa noastră de azi, pe care va trebui să le simplificăm la maximum, înlocuindu-le cu simţiri, emoţii pe care le învăţăm să le moderăm şi să le echilibrăm, pe cele agresive, negative schimbându-le cu cele pozitive, creatoare, înţelegătoare, lăsând lucrurile să se desfăşoare şi intervenind minimal doar acolo unde trebuie. 

Iată aşadar cum se schimbă, şi cum va trebui să acceptăm schimbarea paradigmelor vechi. Şi mai mult, să înţelegem că activităţile pe care trebuie să le schimbăm nu sunt numai cele din domeniul comportamentului obişnuit, sau al creaţiei, sau al comunicării, ci – în primul rând – concepţiile noastre despre relaţiile cu ceea ce azi numim divinitate. Cei care au înţeles acest lucru sunt foarte puţini, raportat la masa mare a omenirii: azi majoritatea oamenilor sunt ori ultra-dogmatici, ori indiferenţi, nepăsători, necredincioşi. Iar când vorbim despre necredincioşie, nu vorbim numai despre obiceiuri ritualice, pe care trebuie să le înţelegem în cu totul alt mod. Schimbarea obiceiurilor se va referi la atenuarea manifestărilor de acest fel, ritualic-religioase, dar mai ales de atitudine generală faţă de divinitate, căci viitorul spiritual va fi totalmente manifest ezoteric, şi totalmente legat de divinitate – dar pe baze conlucrative şi nicidecum aşteptând fără participare ca divinitatea, îngerii, entităţile prea puţin văzute azi, să ne rezolve integral treburile. Dimpotrivă, dacă până acum lucrurile au stat în acest fel, omul rugând şi Dumnezeu lucrând, de acum încolo trebuie să înţelegem că cea mai puternică conlucrare va fi cu îngerii, direct, prieteneşte, camaradereşte, lăsându-ne conduşi în diverse activităţi curente: în călătorii astrale de cunoaştere, în cercetarea timpurilor, universurilor, cu propria noastră minte, cu propriul nostru suflet, îndrumaţi de ajutătorii pe care îi numim azi divini – care desfăşoară în prezent o muncă susţinută pentru a ne dezobişnuit treptat, dar clar, cert şi sever nu de puţine ori, aşa cum am trăit şi eu acest eveniment – de practicile învechite deja azi. 

Ne vom confrunta cu o lume în care fiecare om va trăi solitar, având o grijă deosebită de natura din jurul său, vegetală şi animală deopotrivă, sub îndrumarea entităţilor astrale şi dimensionale: în funcţie de complexitatea sarcinilor pe care le are fiecare în parte de desfăşurat. O lume care are nevoie de manifestări simple, o lume în care acumularea se va disipa rapid, omul trăind în deplină austeritate: ce are pe el va fi îmbrăcăminte/încălţăminte de vară care se va remodela iarna – atâta timp cât omul va trăi în zonele ce vor mai rămâne temperate o oarecare perioadă de timp, încălzirea treptată a atmosferei făcându-se resimţită peste tot. O lume în care omul foarte rar consumă un fruct şi un tubercul – hrănindu-se astfel solid cu energia planetei şi cu energiile stelei şi, în general, ale galaxiei. O lume în care omul va comunica de la distanţă cu semenii săi, transmiţând pe cale mentală lucrarea pe care o are de făcut într-un anume teritoriu, de la care persoana cu care comunică îşi poate face în continuare acelaşi fel de lucrare proprie; la „graniţa” dintre teritorii energiile umane ajutătoare îşi vor împleti vibraţiile, realizând mlădios echilibrările vibraţionale de care are nevoie planeta pentru a-şi reveni după etapa dură petrecută sub mâna mai mult sau mai puţin conştientă a omului doar intuitiv. Iar în continuare, sub bagheta din ce în ce mai bine înţeleasă a entităţilor astrale ajutătoare, oamenii vor împământa toate materiile scoase la suprafaţa planetei de către semenii din timpurile trecute, pentru a repune natura în deplinătatea drepturilor ei. Am mai discutat despre asemenea lucrări (http://www.bucuria-cunoasterii.ro/alte-studii/creatie-materiala/3-etapele-de-creatie-materiala-ale-omenirii-pe-pamant-1/ ) – vom mai discuta mult în continuare. 

Înţelegerea şi acceptarea unor asemenea lucruri se sprijină în mod activ, din ce în ce mai mult, pe revenirea aminitirilor noastre privind cele pe care le-am realizat tot aici, pe Pământ, în urmă cu numai 9-10 milenii, înainte de ultima glaciaţiune. Pe măsura creşterii vibraţiei planetare, aminitirile noastre vor reveni, forţele noastre spirituale se vor mări şi aplicaţiile vor prinde un volum din ce în ce mai mare. Totul are loc sub forţa marelui, uriaşului ajutor pe care îl avem, şi care creşte în continuare, din partea divinităţii – cu latura, aspectul acesta direct conlucrativ cu care nu suntem obişnuiţi de fapt. Nici cei mai credincioşi oameni nu acceptă că multe feluri de manifestări ale lor sunt toate benefice nouă, sunt efectele unor puternice şi mai ales active manifestări ale lor. 

Învăţăm treptat că tot ceea ce trăim are o latură veche şi una nouă, că aspecte ale lor nu am fost îndrumaţi să le dezvoltăm pentru ca frica să se minimizeze în lumea noastră. Învăţăm că sub nici o formă nu trebuie să ne fie frică de Dumnezeu, că nu există entităţi malefice – ci doar aspecte corective ale activităţilor lor, îndreptate către eliminarea confuziilor care ne-au acoperit ultimele vieţi. Învăţăm că doar semenii noştri ne-au învăţat ce este frica, în avantajul lor, iar de această practică, a folosirii fricii, trebuie să ne debarasăm cât mai repede: căci fără să vrem suntem influenţaţi şi transmitem copiilor noştri ceea ce de fapt trebuie să eliminăm. 

Învăţăm multe lucruri, treptat. Învăţăm să cercetăm fiecare aspect despre care auzim, învăţăm, să pătrundem în micro- şi macrocosmos fără să ne mai fie frică, fără să facem ritualuri care ne-au diminuat doar frica primită astfel în „dar” din partea unor semeni lipsiţi de har. Înţelegem, iertăm, mergem mai departe. Învăţăm să facem călătorii astrale împreună cu prietenii noştri – sub îndrumarea directă a îngerilor personali. Ne întoarcem, povestim – observăm că am realizat aceeaşi călătorie, am perceput exact aceleaşi lucruri – chiar dacă unul prinde un amănunt, altul: alt amănunt. Totul se dezbate, se cercetează din nou, iar se analizează, se înţelege. Mergem mai departe... Acestea sunt, şi se dezvoltă tot în acest fel, pe măsura creşterii încrederii noastre: în proprii semeni, în existenţa şi conlucrarea cu ajutătorii astrali. Nu vom mai aştepta să ne dicteze ei totul, fără să cercetăm personal, iar o astfel de cercetare trece din plaja neîncrederii – în plaja curiozităţii: nu cercetez ceva din cele spuse de înger pentru că nu aş avea încredere, ci pentru că am curiozitatea să văd cu ochii mei cele povestite. Din care vom înţelege că ei ne spun lucruri asupra cărora aveam o părere plină de confuzii, şi dânşii fac acest lucru nicidecum minţindu-ne, ci atrăgându-ne atenţia asupra confuziilor noastre, în aşa fel încât noi înşine să le descoperim şi să le analizăm: din asemenea analize va rezulta treptat un volum de cunoaşteri mult mai mare decât dacă cineva ne-ar spune doar un singur subiect, referindu-se strict la un anume fel de confuzie. 

Sunt multe de spus – şi multe vom spune în continuare. Important este să avem încredere şi mai ales multă răbdare. Să fim credincioşi, să fim încrezători în Dumnezeu şi în propriile noastre desfăşurări de forţe spirituale, care cresc fără încetare: dar încet, treptat, echilibrând cele neobişnuite până acum. 

Nu este de loc prima dată când facem o astfel de trecere. Şi nu va fi ultima, în eternitatea vieţii noastre monadice. Dar de fiecare dată, cu fiecare experienţă în plus, puterea noastră de pătrundere creşte exponenţial, puterea de înţelegere, de adaptare la noi aspecte pe care acum poate nici nu le percepem, sau le percepem ca pe o iluzie, ca pe o părere trecătoare, ca pe un fapt demn de trecut sub tăcere...

Dar nu... Nu este de loc aşa...

Să fim curajoşi – dar nu agresivi, să fim blânzi şi înţelegători cu cei care azi nu pot să ţină pasul cu noi: ei vor fi primii şi cei mai exaltaţi ai viitorului apropiat. Îi vom ajuta să-şi estompeze exaltările, să se echilibreze şi să devină modeşti şi moderaţi în toate...

Căci aşa va fi viaţa oricui în viitor, iar azi trecerea ne poate fi uşoară, nicidecum grea...

Dar trebuie să ne ajutăm cu mult curaj, cu multă dăruire...

Aşa cum şi ajutătorii noştri o fac, constant...

MULŢUMESC PĂRINTE ARSENIE, CU RESPECT, CU TOATĂ DRAGOSTEA ŞI RECUNOŞTINŢA DE CARE POT FI EU AZI CAPABILĂ !!! 

DOAMNE AJUTĂ !!!