12. LUMINA NATURALĂ (LUMINISCENŢA FUNDAMENTALĂ) ÎN PEŞTERA IALOMICIOAREI

I. IDEI PRINCIPALE

1. Percepțiile totale ale cercetătorului privind luminiscența fundamentală în Peștera Ialomicioarei: 

– după lucrările pregătitoare pentru venirea Moșilor în lăcaș, luminiscența percepută total (cu toți senzorii corpurilor fizic + astral + mental) era asemănătoare unui cristal, cu nuanțe bogate de intensitate, cu nuanțe clare alb-argintii străbătute de fire stabile de luminiscență aurie;

– după câteva milenii cu diminuări succesive ale vibrației medii planetare, aspectul general în lăcaș a devenit de piatră curată luminată de vârfurile stâncilor din interior, rămase între drumurile în peșteră, care erau încă puternic luminoase, ca niște lămpi naturale în întreg spațiul interior;

– azi aspectul fizic este cel cunoscut de noi; aspectul astral este mai întunecat decât în trecut dar cu delimitarea clară a tuturor structurilor interioare, cu diverse nuanțe de verde, indigo și violet.

2. În orice timpuri, aspectul în vedere mentală totală (adică cu toți senzorii straturilor corpului mental) este de cristal luminos, doar intensitatea luminii este diferită.

II. DETALII, DISCUȚII

Având în vedere cele pe care le știm din studiile ”Particularităţi de evidenţiere a stării existenţiale a energiei fundamentale: generalităţi”  și ”Despre activitatea mentală”  putem înțelege:

– pe de o parte care este diferența dintre lumina produsă de o sursă exterioară obiectivului cercetat (lumina soarelui, de exemplu) sau o sursă interioară într-o incintă în care nu pătrunde lumină din exterior – și luminiscența irumtă din însăși esența energiei fundamentale din care sunt formate structurile materiale care formează obiectivul: orice structură materială are la bază creații din energie fundamentală pură (filamente energetice materiale, puternic compactizate), energie fundamentală care își arată astfel existența prin emisiile sale naturale, fundamentale: în acest caz prin emisia de lumină provenită din compactizarea energiei fundamentale în structurile care formează piatra muntelui; așadar diferența dintre un obiectiv luminat din exterior și luminiscența (aura) izvorâtă din însuși obiectivul observat, studiat;

– pe de altă parte este diferența dintre modul de percepție pe care îl avem azi și modul de percepție a luminiscenței pe care orice om l-a avut în trecut: înainte de ultima glaciațiune și încă câteva milenii după glaciațiune: percepții cu senzorii corpurilor fizic, astral, mental și cauzal. 

Azi cercetările mentale și astrale sunt mult îngreunate de:

– vibrația medie planetară încă joasă (deși aflată în permanentă creștere);

– corporalitatea noastră fluidică cu volum restrâns și astfel având o senzorialitate mult diminuată a corpurilor astral, mental și cauzal;

– societatea contemporană care nu favorizează cunoașterea detaliată, avansată, profundă a lumii în care trăim. 

Dar percepțiile sunt azi în permanentă dezvoltare, întrucât și vibrația planetei este în permanentă creștere, și corporalitatea noastră astfel este mereu în dezvoltare, permițând astfel revenirea treptată la percepții extinse, folosite în studii prin clarviziune și clarauz. În funcție de evoluția fiecărui om, încep astfel cercetările pe cont propriu: fiecare om care își descoperă asemenea capacități de percepție avansată își învinge și frica, și disprețul, și toate tiparele impuse și de religie, și de învățământul oficial. Dar dezorientările rămân încă, la fel și confuziile datorate lipsei de organizare a cunoașterilor, și vom vedea în ce constau ele în cazul studiilor pe care le desfășurăm asupra acestui obiectiv. Să avem în vedere faptul că cercetările astrale și mentale sunt diferite de la un om la altul, în funcție de evoluția fiecăruia (care oferă experiență diferită fiecărui om), și de corporalitatea moștenită de la părinții săi – mai mult sau mai puțin degradată în cursul mileniilor din urmă; dar ele sunt mai clare și mai rapide în special în preajma solstițiilor (când vibrațiile sunt foarte înalte) sau când bioritmul personal asigură o vibrație personală înaltă. În funcție de astfel de situații, fiecare om percepe un obiectiv în mod diferit de alt om:

– cu senzorii corpului mental inferior;

– cu senzorii corpului mental superior și ajutați se senzorii straturilor care au fost până acum în stare latentă și care acum se dezvoltă treptat. De aceea este bine să revenim la un studiu anterior efectuat mental sau astral, după câțiva ani, căci oricât de mică este această dezvoltare a corpurilor, efectul ei în planul simțurilor noastre se va percepe imediat, noi avem obișnuința milioanelor de ani de lucru cu ele pe Pământ, înainte de ultima glaciațiune;

– cu senzorii corpului astral – și rămân valabile cele scrise mai sus privind dezvoltarea senzorialității corpului astral de-a lungul timpului;

– mai rar, dar este necesar de punctat pentru cei care pot avea o asemenea experiență, cu senzorii corpului cauzal, care arată o lume diferită, o lume a vibrațiilor care se împrăștie permanent ca undele de la o piatră aruncată în lac, o vâltoare permanentă de unde care învăluie observatorul cu valuri armonioase emise prin vibrațiile fundamentale ale structurilor, cu lumină blândă, auriu-verzuie fără limite în fondul câmpului cauzal în care se percep structurile și sunete cristaline foarte înalte, cu intensități diferite;

– de multe ori diferențele în percepțiile aceluiași loc, cum este Peștera Ialomicioarei, chiar de la un moment la altul, dezorientează observatorul spontan, întrucât de la un moment la altul omul poate avea un fleș (fulger, moment) de amintire dintr-o viață anterioară când percepțiile erau mult dezvoltate – dar diferit în etape planetare diferite, după care dispariția fleșului și intrarea în altă vibrație conduce la neînțelegere, la dezorientare, dezamăgire și renunțare. Știind de ce se petrec lucrurile astfel, este important să avem răbdare să se stabilizeze totul și, prin compararea imaginilor, se va ajunge la o stabilitate a percepției. 

Sunt oameni care văd astfel Peștera:

– ca un cristal uriaș: sunt percepții mentale diferite ca luminozitate, în funcție de senzorii care se activează în acel moment: ai corpului mental superior sau ai corpului mental inferior; luminiscența poate fi socotită ca fiind rece, dar să nu uităm că registrul percepțiilor noastre este acum foarte redus și doar acolo unde se observă firișoare trecătoare aurii se simte o lumină blândă, mângâietoare chiar dacă este trecătoare, în momente diferite în locuri diferite;

– peștera asemănătoare cu percepția pietrei, dar binișor și precis luminată, cu lumina ei naturală, acea lumină ”fără umbră”, adică o lumină care irumpe de peste tot și este peste tot, luminiscența fundamentală a pământului; doar vârfurile stâncilor par a fi de cristal, lumina vârfului lor pierzându-se ușor spre bază: este o viziune din Peșteră în perioada în care vibrația medie planetară scăzuse mult și doar vârfurile stâncilor păstrate din amenajarea inițială păstrau vibrația foarte înaltă, ca niște lămpi de piatră ici și colo în peșteră, se păstrau vibrații înalte datorită lucrărilor și trăirilor în Peșteră a Moșilor cu vibrația corporală foarte înaltă;

– o parte dintre cei care au vizualizat Peștera așa cum este ea văzută acum (în meditații active) pot să o vizualizeze și cu senzorii corpurilor astral și mental superioare, dar ei nu știu încă acest lucru. Astfel le pot apărea și un interior umbros (dar în care se disting clar toate formațiunile din interior) cu nuanțe de verde, indigo și violet – acestea fiind percepțiile cu corpul astral inferior. Ei nu știu că pot să-și varieze percepțiile în funcție de senzorii corpului cu care privesc, pot să sară pe nivelul superior al corpului astral și pe nivelul superior al corpului mental, percepând interiorul ca un cristal luminos, ca o incintă puternic luminată, deși lumina irumpe de peste tot, este răspândită în mod egal peste tot, în orice loc, fără să producă umbre. Trebuie să acceptăm și să ne obișnuim cu percepții diferite, mai ales că ele se vor dezvolta mult în vremurile care vor veni. De asemenea, se percep fuioare, dâre care se mișcă prin incintă fără să existe o mișcare produsă de curenți de aer: sunt de fapt fluxurile energo-materiale care circulă prin aerul interior nu prin puterea unor curenți de aer, ci prin atracțiile fluxurilor (din care noi percepem pe cele cu vibrația mai apropiată de fizic, de obișnuințele noastre) între diferite structuri, cu diferite vibrații stabile. 

Să reținem că, de la o perioadă de timp la alta se pot percepe modificări de percepție a luminilor, iar aceasta se datorează:

– percepțiilor noastre care variază în funcție de bioritmul fiecărui corp din sistemul nostru corporal;

– dezvoltării experienței de vizualizare stabilă în orice mediu planetar;

– la intervale destul de mari de timp se observă clar o creștere a intensității luminii, în funcție de creșterea vibrației fluxurilor circulante în incintă; vibrația muntelui crește mult mai lent și nu apucă să scadă într-o perioadă atât de scurtă de timp cât ține perioada cu vibrație foarte joasă și cu variații mari de frecvență de la o perioadă scurtă de timp la alta.

Doar fluxurile energo-materiale care se schimbă în atmosfera planetei determină schimbări periodice în Peșteră, în sensul creșterii intensității luminiscenței în toată incinta, la fel și ridicării registrelor de nuanțe ale luminii; la fel ca și creșterea intensității sunetului fundamental și trecerii lui către registre cristaline, tot mai înalte în gamele planetare; la fel ca și schimbarea registrelor de vibrație fundamentală către vibrații înalte și puternic reliefate.

Azi percepțiile noastre sunt foarte slabe, comparativ cu percepțiile oamenilor din vechime, la toate nivelele felurilor de percepție și tot din ce în ce mai înalte vor fi și cele ale oamenilor din viitor, de la cele fizice la cele cauzale și, treptat, la nivelele corpurilor și câmpurilor spirituale. Când a fost amenajată Peștera Ialomicioarei, chiar și lucrătorii (Călătorii Moșilor) aveau percepții diminuate comparativ cu posibilitățile oamenilor dinainte de ultima glaciațiune. Pe lângă corporalitate mai erau și alte elemente care contribuiau la o asemenea percepție diferită:

1. Fondul general de radiație proprie, a omului, s-a diminuat permanent, iar razele rămase în activitate și-au diminuat mult volumele, întrucât vibrația joasă înseamnă pe de o parte că razele cu vibrație înaltă nu mai sunt puternic activate, impulsionate și astfel nu mai sunt folosite de spiritele întrupate pentru diferite lucrări cu vibrație foarte înaltă. Radiația, atât cât a rămas (diminuată pentru că și straturile active ale corpurilor s-au diminuat mult) atrage ce are în atmosferă și se întărește în vibrația din ce în ce mai joasă, folosind manifestări care se potrivesc acelei vibrații, din acel moment planetar. Totuși să reținem că acele raze cu vibrație înaltă, atât cât au rămas, susțin activitățile realizate cu raze care au vibrațiile mai joase, oferind stabilitate în mediul planetar și spiritelor, și modificării fondului gemeral de vibrație care nu scade nici mult, nici vertiginos, oferind o vreme stabilitate manifestărilor de calitate superioară, cu moralitate superioară. Dar care erau și ele în diminuare permanentă, fără ca multă lume să conștientizeze acest lucru de la un moment dat planetar, când vibrația joasă s-a generalizat și întărit în lume.

Azi cunoașterea în regăsire, la fel ca și intuițiile și amintirile ne ajută să contribuim – cei care pot deja acum – la străduințele de a ne recupera manifestările în mare parte uitate: echilibrate, calitative, morale, de înaltă spiritualitate. Ne ajutăm și pe noi, ajutăm lumea și mediul planetar prin folosirea din nou a unor astfel de raze cu vibrație înaltă, din ce în ce mai înaltă. Și asta se petrece chiar dacă percepțiile noastre au fost, și sunt încă, la nivele scăzute. 

În perioadele planetare cu vibrație mai înaltă (de regulă la solstiții și echinocții) avem putere mentală și astrală de pătrundere în percepții mai profunde: mai diverse, mai clare. Percepem mai clar entitățile noastre astrale, ajutători de destin propriu sau entitățile protectoare ale diferitelor spații – cum este și Peștera Ialomicioarei – într-o lumină argintiu-albăstruie, apropiată de luminiscența eterică (așa spunem noi, la modul general, dar să reținem că entitățile astrale nu au corp eteric), din multitudinea de structuri corporale ale lor: dar dacă ne obișnuim cu propriile noastre percepții și cu poziționarea noastră în diferite medii, mai înalte prin noile noastre obișnuințe, putem să percepem mai puternic entitățile noastre astrale ajutătoare – dacă ne este necesar, și ele ne vor îndruma mai departe către observații extinse ale mediului înconjurător, dincolo de plăcerea de a le vedea lângă noi – căci avem sarcini pe care trebuie să le tratăm cu toată seriozitatea. 

Desigur la început vedem câte ceva – dar ceea ce vedem nu este la nivelul total în peșteră, ca și în orice alt loc: de aceea percepem luminiscența în nuanțe și intensități destul de sărace, am scris despre o lumină destul de rece, cu puține elemente care au o vibrație înaltă. Dar vom observa cu timpul că totul se dezvoltă, crește și în volum de nuanțe și de intensități, iar în profunzime se pot percepe mult mai multe elemente în spatele luminiscenței lor – structuri care de fapt emit această luminiscență: structuri eterice de exemplu, pe măsură ce vibrația planetară crește la toate nivelele specifice acestui loc din univers. De aceea, repet, este bine să revenim constant la subiectele studiate anterior, prin vizite succesive, căci întotdeauna vor apare noi elemente, noi înțelegeri. 

Se înțelege deja că la începuturile amenajării ei, Peștera Ialomicioarei putea fi percepută extrem de luminoasă, ca orice incintă, și nu numai pentru că vibrația Pământului era mult mai înaltă, ci pentru că oamenii percepeau orice incintă, naturală sau creată – locuințele personale în primul rând nu aveau nevoie de lumină artificială – ca pe o percepție normală, obișnuită fiecărui om percepția întreagă era un cumul fizic + astral + mental, cu influențe puternice ale câmpului cauzal (deja mai greu de perceput). 

Luminiscența a mai scăzut cu timpul – dar nu foarte mult în ce privește structura interioară în munte, s-a diminuat în timp din cauza pierderii de vibrație și luminiscență a fluxurilor de filamente energo-materiale circulante în aerul planetar. Deci nu muntele și-a pierdut intensitatea luminiscenței foarte mult, ci aerul cu fluxuri energo-materiale și-au pierdut luminiscența. Și, să nu uităm, așa cum discutam mai sus, reducerea capacității de percepție a luminiscenței pentru toți oamenii a contribuit la instalarea întunericului în viața oamenilor. Așa cum am menționat, timp de câteva milenii oamenii nu au avut nevoie de lumină artificială pe timp de noapte, nici de căldură pe timpul iernilor, datorită energizării puternice a corpurilor lor, o energizare naturală, fără ca oamenii să necesite astfel foc în sobe special create, ci doar protecție contra vânturilor care erau mult mai accentuate comparativ cu epoca anterioară, a cerului permanent acoperit cu un plafon cețos gros. Așadar și în asemenea lăcașuri destinate unor lucrări cât mai retrase nu era necesară obținerea și întreținerea unor surse de lumină și de căldură pentru oamenii care trăiau și studiau aici (și în alte lăcașuri asemănătoare din întreaga lume). Prezența Moșilor, chiar și dacă era numai periodică și de scurtă durată, menținea o vibrație relativ ridicată, atâta cât era necesară păstrarea unei stabilități vibraționale necesară studiilor efectuate de Călătorii Moșilor în Peștera Ialomicioarei. După a doua venire a Moșilor, la sfârșitul mileniului al II-lea î.H., vibrația – care fusese diminuată după prima plecare a Moșilor prin lăsarea liberă a apelor prin toată Peștera – a fost din nou ridicată, dar nu la nivelul anterior, căci urma să lucreze și să trăiască acolo oameni legați de conducerea poporului get, în vederea organizărilor armate pentru tot teritoriul dintre Alpi și Nistru. Moșii au întotdeauna puterea de a-și modela singuri vibrația proprie (a radiației energetice proprii și a corpurilor lor) în funcție de necesitățile oamenilor cu care lucrează, în mijlocul cărora stau ei înșiși. Vibrația întregului biosistem scădea încet dar permanent, astfel încât era nevoie de o remodelare pentru astfel de activități, de la nivelul la care ajunsese între timp – la vibrația Călătorilor, chiar și la vibrația acelor Moși care rămăseseră în teritorii și intraseră în rândul conducătorilor politici și religioși ai geților: Deceneu, Duras Diurpaneus, Decebal și alții, nu mulți, doar cei care au coordonat direct activitățile locale, după cum am scris mai sus. Deși puteau să-și diminueze mult vibrația, Moșii au păstrat vibrația lor la un nivel destul de înalt, dar nu foarte înalt pentru a nu deveni obositoare diferența de vibrație între interior și exterior. 

Azi percepțiile noastre prind vagi, și trecătoare fleșuri de lumini aurii, rapid trecătoare, în timp ce în trecut se vedeau permanent valuri mătăsoase aurii și lumina albă totală, cu nuanțe de intensitate în funcție de structura materială fizică și eterică a muntelui. Persistența lor în aerul planetar și în percepția omului (oameni de oriunde, de pretutindeni) se datora variațiilor extrem de ample ale vibrațiilor (și planetare, și cosmice), care atunci erau line și unduioase – dar care s-au schimbat în perioada în care Iisus a schimbat sensul variației vibrației planetare, rapid și constant, de la diminuare la creștere; fluxurile de filamente energo-materiale vechi, cu vibrația diminuată din circulațiile lor cosmice și planetare, au început să se amestece cu noile valuri de fluxuri energo-materiale, cu vibrație înaltă, atrase de coordonatorul central a evoluțiilor și de către marii lui ajutători participanți în această lucrare. O lucrare care a fost, și este încă spre binele nostru personal, direct, profund, al planetei și al tuturor viețuitoarelor ei, fizice și astrale deopotrivă, spre concentrarea evenimentelor și scurtarea astfel, terminarea mult mai rapidă a acestei perioade grele cu vibrații planetare foarte joase și cu toate efectele ei.

Toate cele care au fost cândva vor reveni în viața noastră și vom reintra în deplinătatea percepțiilor și trăirilor noastre, în normalitatea spirituală fără de sfârșit.