I. IDEI PRINCIPALE
1. Drumurile prin Peșteră nu sunt dispuse după modelul dispunerii plexurilor (chakrelor) din corpul dublu-eteric al corporalității umane – așa cum cred unii, ci dispunerea structurii interioare a Peșterii este orientată pe sistemul de canale eterice matriceale ale planetei: datorită căreia oboseala nu se instalează repede pentru lucrători și, în contemporan, pentru vizitatori.
2. Toate canalele principale matriceale locale au vibrația cuprinsă în același nivel vibrațional – eteric (vital); cele care străbat Peștera în lungul ei sunt groase strâns lipite și relativ paralele pe cea mai mare porțiune a ei, cu vibrație eterică înaltă; doar la intrarea în Peșteră și la Fundul Peșterii canalele se schimbă într-o împletitură de canale subțiri, cu vibrația mai joasă (pe subnivele ale nivelului eteric).
3. Această configurație subtilă determină diferențe mari de vibrație în punctele de intrare și în terminalul Peșterii, care conduce la o circulație foarte activă (”vânt” energetic, în planul eteric), imperceptibil în planul fizic, dar obositoare pentru vizitatori.
4. Drumul inițial prin Peșteră urma firul pereților laterali în locurile în care diferențele de vibrație între canalele eterice erau foarte mici, astfel încât cel care cerceta, lucra, trăia în interior să nu fie deranjat de variațiile bruște de vibrație în timpul lucrărilor sale mentale și astrale.
5. Primele amenajări pentru oamenii obișnuiți au fost realizate după prima retragere a Moșilor din lume, și au fost continuate după a doua retragere, după anul 700 d.H. Au fost săpate primele seturi de trepte, astfel încât să nu fie o trecere bruscă peste canalele eterice, dar amenajările contemporane nu au ținut cont de astfel de dispuneri, fiind realizate podețe și scări de cele mai multe ori tăind canalele pentru scurtarea drumului turiștilor, alegere care conduce la accentuarea oboselii, chiar dacă vibrația generală a Peșterii ameliorează senzația și odihnește omul în mers.
II. DETALII, DISCUŢII
Drumul interior prin peşteră, aşa cum poate fi perceput mental cum era în vechime, am spus că mergea lin, pe marginea sălilor – nu prin centrul lor. Interiorul era modelat după modelul culmilor montane, culmi uşoare care urcau şi coborau blând peste tot, echilibrând omul din mers. Am comparat imaginea drumurilor de acest fel cu imaginea scărilor exterioare blocurilor de azi care au trepte la intrare şi alăturat o pantă lină pentru căruţuri. Dar să nu credem că acolo, în peşteră, ar fi existat şi alei line, şi trepte – trepte nu au existat însă la început, am făcut doar o comparaţie pentru înţelegere.
Să discutăm puțin despre o idee care a apărut în contextul răspândirii scrierilor orientale în Europa. Astfel, s-a asociat drumul principal cu elemente cunoscute din metafizica orientală, adică:
– un punct de despărţire a drumurilor, care a fost asociat cu dantianul inferior:
– din acest punct se despart două drumuri: către cascade, în jos, asociat cu chakra muladhara, şi în sus, către Fundul Peşterii, asociat cu chakra sahasrara.
Dar lucrurile nu stau de loc aşa, iar faptul că omul simte clar că nu oboseşte în peşteră se datorează altui fapt, despre care vom discuta acum - şi nu creşterii vibraţiei de la un punct la altul al peşterii. Nu există nici o diferenţă de nivele de vibraţie între intrare şi actualul Fund al Peşterii – diferenţele sunt între subnivele ale aceluiaşi nivel – eteric.
Aşadar nu poate fi vorba despre o asociere reală a acestui traseu cu desfăşurarea plexurilor dintr-un corp dublu-eteric uman; dar asta nu înseamnă că nu știau despre existența și funcționarea corporalității umane – dacă noi știm doar câte ceva despre plexurile (chakrele) corpului dublu eteric ar fi bine să înțelegem că în acele vremuri toată lumea știa despre o complexitate cu mult mai mare și mai profundă decât atât. Motivaţia echilibrului interior al vizitatorului sensibil și cât de cât cunoscător vine însă legată de canalele eterice matriceale ale manşonului eteric al planetei, de-a lungul acestei părți a scoarţei pământene:
1. În primul rând absolut toate canalele matriceale au vibraţia cuprinsă în acelaşi nivel vibraţional – nivelul eteric (vital). Ceea ce le diferenţiază este legat de lungimea şi grosimea lor, precum şi de poziţia lor unele faţă de altele – modul de împletire a celor subțiri cu cele groase.
În rădăcina lor, lucrurile pot fi privite de doritori după felul în care se împletesc nu numai canalele acestui manșon în care se află și partea fizică a planetei, ci mai profund, celelalte structuri din profunzimea planetei până la nucleu: după cum se constituie, şi se împletesc pliurile şi buclele nodului corzii stelare pe care se constituie planeta în totalitatea ei. Și mai profund, totul este în funcţie de modul de împletire a forţelor energetice radiante ale spiritelor întrupate ca stea – steaua noastră, Soarele, deci împletite în nodul stelar cu forţele energetice ale fondului radiant al poporului spiritual întrupat în planetă, al Pământului. Desigur intervin în modul cel mai fin și influențele radiante ale celorlalte planete din sistemul planetar al Soarelui. Și, de fapt, ceea ce scriu eu aici este doar o mică parte din complexitatea celor care participă la formarea și stabilitatea unei planete, cu sau fără parte fizică (pământoasă, lichidă sau gazoasă).
Iată așadar complexitatea spirituală deosebită a fiecărei palme de pământ a planetei;
2. Canalele din această zonă a muntelui sunt: unele groase şi alăturate pe firul desfăşurării drumului prin peşteră, cu grosime (deci cu vibraţii asemănătoare), care nu obosesc omul care, în mersul lui, trece de la unul la altul fără să știe: oboseala intervine acolo unde diferenţele sunt de la treceri bruşte de la un canal cu vibraţie puternică, la altul mult mai subțire, cu vibrație mai joasă: doar trecerea între canale foarte diferite obosește, această trecere necesitând adaptarea organismului de la o forţă vibrațională la alta.
Exact acest lucru – trecerile bruşte de la o forţă la alta, care şi pentru corpurile fluidice umane funcţionează inerţial – conduce la intrarea în peşteră la acel vânt energetic, care se accentuează în anumite perioade ale anului (şi devine vizibil în unele fotografii), la fel ca şi dincolo de Fundul Peşterii.
Să urmărim o schemă apropiată de realitate (pentru că peisajul eteric este mult mai complex iar eu deocamdată nu pot vedea toate structurile eterice care contribuie la alte feluri de distribuiri de forţe) – desfăşurarea schemei este pe orizontală, pentru o mai bună orientare aici, în studiu (spun asta întrucât la intrarea în Peşteră, în dreptul bisericuţei, este o hartă care face prezentarea pe verticală):
Fig. nr.1: Schema desfăşurării aproximative a canalelor eterice matriceale în Peştera Ialomicioarei
Legendă:
La stânga este susul Peşterii – acolo unde harta prezentată la intrare marchează Fundul Peşterii;
La dreapta este josul Peşterii, intrarea în Peşteră sau Gura peşterii;
(1) = Canale subţiri care se împletesc cu canale groase la Gura Peşterii (la intrarea în peşteră), care creează deplasări puternice de fluxuri la împletirea lor, cu mișcări spiralate sau pe direcții foarte diferite; canalele groase (cu puteri mari de atragere a fluxurilor energo-materiale) nu se „termină”, ci schimbă direcţia sub planşeul peşterii, în timp ce din toate părţile vin plaje de canale subţiri (cu intensitate mai mică a atragerilor de fluxuri);
(2) = desfăşurări relativ regulate de canale eterice matriceale groase, dar totuși cu grosimi diferite între ele: se împletesc strâns, din care cauză drumul oamenilor prin lăcaș şerpuia lin căutând cele mai mici diferenţe de vibraţie de la un pas la altul;
(3) = aceleaşi distribuţii ca și la intrare (dar cu alte direcţii de împrăştiere: şi în sus, şi în jos) sunt la Fundul Peşterii, creând acelaşi fel de „vânt” energetic ca şi la Gura Peşterii.
Aşadar, canalele matriceale sunt groase şi lungi pe majoritatea terenului peşterii, încadrate de plaje de canale mai subţiri (care însă sunt mai departe de pereții peșterii), aşa cum sunt şi la intrare, şi la terminalul actual de vizitare a peşterii.
Drumul iniţial şerpuia de la un canal gros la altul imediat alăturat, căutând cele mai mici diferenţe de vibraţie, așa cum am scris mai sus, astfel încât drumul să urce lin, fără să deranjeze omul care mergea prin lăcaş urmărind mental dezvoltări și detalieri legate de sarcinile sale personale.
Diferenţele de presiune între baza muntelui şi înălţimea de la Fundul Peşterii nu este deranjantă pentru oamenii muntelui, care sunt obişnuiţi cu asemenea diferenţe, astfel încât nu simte nici un fel de schimbare – nici fizică – cu atât mai puţin mentală asupra sa şi a lucrării pe care fiecare o desfăşura în lăcaş. Nici un fel de oboseală nu se instala astfel – dar nici acum nu se observă oboseală după parcurgerea drumului, căci sistemul de scări săpate în piatră este vechi, realizat după retragerea definitivă a Moşilor din Peşteră, în cursul mileniului I d.H.: lucrările au fost realizate de către Călătorii Moşilor, ca şi micile sculpturi care se pot vedea încă în Peşteră - multe au fost distruse de amenajările actuale - în 2014, când am parcurs ultima oară drumul erau încă câteva cobre ale înţelepciunii sparte şi aruncate în spatele unicei rămase în piatra muntelui; posibil în continuare să se fi spart şi altele, în urma ultimelor amenajări în Peşteră, de către oameni de-loc-cunoscători şi prea puţin perceptivi.
Cu simţurile lor hiper-dezvoltate, Călătorii Moșilor au realizat, înainte de a pleca definitiv din peșteră, „scurtături” special alese, astfel încât să nu obosească nici oamenii obișnuiți care nu vor beneficia de drumurile inițiale, în viitor – un viitor pe care de altfel Călătorii îl cunoșteau bine de tot.
Drumurile prin peşteră, la fel ca şi drumurile în exterior, mergeau aşadar pe firele marilor canale matriceale eterice (reprezentând forţele radiante cele mai puternic dezvoltate ale planetei) – adică nu treceau perpendicular peste canale, nu săreau peste ele, așa cum au fost create podețe și scări în urma amenajărilor în peșteră în zilele noastre.
Fig.nr. 2: Direcţii vechi şi noi de deplasare în Peştera Ialomicioarei
Legendă:
(1) = direcţia corectă de deplasare, astfel încât să nu obosească omul care parcurge peştera: din timpul Moşilor, pe firul canalelor matriceale eterice ale planetei;
(2) = săritura peste canale (perpendicular pe mai multe canale), aşa cum se petrec lucrurile azi prin noile amenajări în Peşteră.
Pe drumurile exterioare, în paranteză fie spus, spre exemplu: urcând de la Piatra Arsă pe dreapta spre Babe, se taie canalele, fiind astfel extrem de obositoare pentru oameni adaptarea (necunoscută din nefericire) la trecerea bruscă de la o vibraţie la alta (de la un canal la altul). Dar oricât de obositoare e urcarea pe stânga, se merge pe direcţia canalelor care merg sus spre vârfuri, spre Babele, şi nu oboseşte drumeţul mai de loc (vă spun din experienţă proprie, fiind şi cardiacă în plus). Chiar dacă un clarvăzător vede canalele subţiri, ca nişte pajişti, tocmai faptul că sunt subţiri îl poate determina să creadă că nu influenţează prea mult, dar ele sunt multe, cu vibraţii foarte diferite (chiar dacă diferenţele vibraţionale nu sunt foarte mari, totuşi sunt foarte multe) şi astfel totul devine repede obositor pentru drumeţi. Întotdeauna e bine să se caute firul unor canale groase, dar să nu se umble chiar pe canale când este vorba despre un drum lung, ci paralel cu ele, astfel încât să le lase să-l influenţeze radiant, din lateral, din imediata lui apropiere.
Revenind la drumurile în peşteră, ele nu mergeau întotdeauna pe lângă pereţi, aşa cum am văzut prima dată pe bucăţele, prin 2013, ci era marcat prin nivelare (de colţuri şi pietre cărate de ape de-a lungul timpului) exact pe acolo pe unde era cel mai puţin obositor pentru un om mediu cunoscător şi lucrător. Adică pe unde mergeau canalele matriceale alăturate pe firul natural al peşterii. De-a lungul peşterii sunt 2-3 canale – pe alocuri 4 canale groase împletite pe aceeaşi direcţie. Parte din treptele create mai aproape de zilele noastre au fost realizate tot în funcţie de cel mai mic grad de oboseală, de către Călătorii Moşilor, după a doua plecare a acestora din urmă, cam după anul 700 d.H. Deci asta este vârsta unei mari părți a scărilor din Peştera Ialomicioarei (Doamne, cât am simţit cum calc prin istorie, pe istorie!!!...). În timpul lui Decebal, acesta fiind Moş, oamenii care s-au retras acolo, aduși de Călători pentru realizarea strategiilor de apărare în timpul trecerii migratorilor – nu au avut nevoie de scări, de trepte, ci au folosit drumurile vechi ale Moșilor și Călătorilor prin lăcaș. În Peştera Ialomicioarei au stat la început numai Moşi, Călători, Învăţători şi Măiaştri – nu şi oameni, dar în timpul migrațiilor au fost bineveniți comandanții de oști, daci și romani deopotrivă. Remodelările s-au realizat după plecarea romanilor din Dacia și revenirea populațiilor în aşezările lor ancestrale, după care au plecat și Moșii; atunci Călătorii, Învățătorii și Măiaștrii din așezări au realizat treptele și toate decarațiunile cu temă spirituală din Peșteră.
Actualmente, uşurinţa vizitării este creată material prin punți înainte erau din lemn, acum sunt metalice, care schimbă în plus punctual și energetica peșterii, contribuie și la oboseala turiștilor, întrerup și continuitatea fluxului energo-informațional subconștient, care ar fi putut conduce la intuiții puternice privind istoria reală a peșterii și țării. Este acelaşi fenomen ca şi în cazul viselor sau a pierderii cunoaşterii vieţilor noastre anterioare, datorită diferenței de vibrație de la o stare la alta sau de la un moment la altul, datorită variațiilor mari și rapide de vibrație de la un moment la altul.
Și nu se poate spune că oamenii nu ar fi ”pregătiți” să cunoască adevărul, căci nu a fost necesar decât să le arăt câteva forme vizibile pe pereți pentru ca să le accepte imediat, iar grupurile care ni s-au alăturat în câteva minute au descoperit și altele prin peșteră, în sala Marelui Preot, pe care eu nu le cunoscusem până atunci.
Să mai aducem în față încă o idee, referitor la deschiderea părţii de dincolo de Fundul Peşterii în caz de cutremur sau sub puterea apelor care inundă peştera uneori, primăvara: cu tot respectul pentru cei ce cred acest lucru, trebuie spus că nu este cazul, în schimb SE VOR DESCHIDE PERCEPŢIILE NOASTRE MULTISENZORIALE, cu timpul – dar repede – şi astfel se va putea simţi absolut toată complexitatea locurilor prin circulaţie (călătorie) astrală pe întreg parcursul acestui vechi lăcaş al Moşilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu