Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degrabă de păsările care i-au cântat la ferestre... de florile care i-au crescut în fața ochilor, dimineață după dimineață, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsă, de îngerii care i-au vorbit întotdeauna despre Moșii pământurilor străvechi și despre tainele ascunse ale omului mereu căutător în trecuturile sale, în prezentul său și în viitorul către care se îndreaptă cu încredere, străbătând valurile eternităților...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

vineri, 12 octombrie 2018

07. MERGÂND PE DRUMURI...


I. IDEI PRINCIPALE
1. Drumurile spirituale se desfăşurau în tăcerea fizică totală a drumeţului şi călăuzei sale.
2. În acele vremuri, oamenii mai aveau încă capacităţi multisenzoriale, folosite conştient doar atunci când era cazul, precum şi capacitatea de combinare a două feluri de deplasare:
– mersul plutit deasupra solurilor şi apelor;
– mersul fizic, cu tălpile pe sol, în tangenţă directă cu solul şi vegetaţia. 

II. DETALII, DISCUŢII
Am descris destul de puţin mersul omului în drumeţii spirituale în perioada pe care o studiem, pentru că am lăsat amănuntele pentru un studiu mai detaliat, pe care îl deschidem acum. 
Drumurile nu erau numai lungi, cu bucle şi spirale interioare cu o amploare mai mare sau mai mică în funcţie de necesităţi, dar şi mersul drumeţului era diferit de al nostru de azi: nu foarte mult – totuşi diferit şi de mersul astral pe care omul şi-l cunoştea în acele vremuri din vieţile anterioare, dinainte de ultima glaciaţiune. Pe care de altfel îl ştiau chiar şi din timpul lor, folosit şi de călăuze în drumurile lor atunci când efectuau sarcinile de Călători ai Moşilor, pentru a duce ultimele cunoaşteri, cât mai repede, în aşezări. Dar îl foloseau chiar ei înşişi, atunci când făceau asemenea drumeţii spirituale, chiar dacă în mod restrâns. Mersul călăuzei, ca îndrumător spiritual, era tot timpul concordant cu mersul drumeţului pe care îl însoţea, şi îl încuraja să meargă la început extrem de lin, călcând pe pământ cu toată talpa protejată de încălţăminte comodă şi flexibilă. După ce obişnuirea cu drumul conducea drumeţul către începutul introspecţiilor şi percepţiilor spaţiale şi temporale, în liniştea interioară şi perfect exterioară – fără să folosească vorbirea de loc pe parcursul drumului – drumeţul ajungea în mod cu totul natural la folosirea unui mers mixt, pentru a evita oboseala prelungită:
1. Mersul astral, plutind uşor la suprafaţa pământurilor, sprijinindu-se din când în când cu câte un deget de la picioare, pentru a da mersului un mic impuls sau direcţionare. Mers astral înseamnă că şi corpul dublu-eteric – dar mai ales corpul astral, cu vibraţie mai înaltă decât corpul dublu-eteric, este foarte puternic dezvoltat, mult mai dens, mai bogat structurat şi funcţional decât îl avem în zilele noastre, care susţine tot corpul fizic astfel încât acesta, doar cu un mic impuls de voinţă, se poate ridica în aer, plutind uşor la suprafaţa pământurilor şi apelor. Folosirea mentalului direcţionează 360 grd – deci orientarea deplasării se face oriunde, aşadar şi în apă, prin scufundare, şi pentru oricât timp, ţinând cont de principiul protecţiei biosistemului marin. Motivul este pe de o parte protecţia întregului biosistem pe care omul cu conştiinţă extrem de înaltă nu-l poate strivi şi nici măcar influenţa în viaţa care li se desfăşoară normal, iar viteza este extrem de mică – de aceea discutăm despre plutire – pentru a nu influenţa biosistemul mărunt aerian. În cazul apelor, ridicarea omului la o distanţă apreciabilă de suprafaţa apei, în aer, era normală, întrucât omul ştia bine felul în care se pot crea tensiuni între straturile lichide şi cele atmosferice care să conducă la deplasări puternice de apă care ar fi dăunat ireversibil biosistemului. 
Ajutătorii planetari – fie Călători ai Moşilor, fie alţi ajutători cu alte feluri de sarcini – puteau să circule mult mai repede decât folosind mersul pe pământ, întrucât aveau puterea de a depărta mai mult de pământ sau ape, şi astfel să protejeze suprafaţa parcursă şi vieţuitoarele mărunte. 
De asemenea, să avem grijă să nu confundăm mersul astral cu călătoria astrală = ieşirea parţială a corpului astral din sistemul corporal, rămânând legat de acesta din urmă prin alungirea canalului energetic propriu de destin – foarte flexibil şi maleabil, putându-se lungi pe distanţe galactice fără să-şi piardă funcţiunile. 
Omul ştia că în trecut mersul lui fusese numai mental-astral, plutit la o distanţă considerabilă (jumătate de metru sau un metru de la suprafaţa pământului acoperit de muşchi sau de ierburi înalte) sau a apelor în mod egal. Intrarea treptată în stare latentă, după ultima glaciaţiune, a unei mari părţi a corporalităţii fluidice umane (a straturilor interioare de la corpul astral, mental şi cauzal) obliga omul să nu mai poată folosi creaţia de tip mental, iar comunicarea de tip mental era redusă la minim fiind pe cale a se diminua complet pentru a da loc şi formă comunicării verbale, alături de atitudine şi gestică; deplasarea avea loc fizic, cu toată talpa pe pământ când omul îşi îndrepta toată atenţia, concentrarea, asupra treburilor fizice, gospodăreşti şi în aşezare; de aceea cu ultimele puteri înalt-spirituale din acele timpuri, omul folosea încă mersul astral pe distanţe scurte – fără direcţionări mentale pe verticală sau orizontală, pentru care se folosea de propria voinţă în înaintare şi schimbări de direcţie şi de viteză numai pe linie orizontală. 
2. Mersul fizic: când oboseala se instala, omul revenea cu tălpile pe pământ, în tangenţă cu pământul, folosind integral mersul fizic. Când obosea pe mersul fizic, folosea mersul astral, putând încă avea o orientare sferică – dar numai a simţurilor, nu şi a deplasărilor, orientare pe care însă nu o pierdea încă nici o clipă, indiferent de locul şi activitatea pe care o desfăşura. 
Mersul fizic însă era extrem de lent; mersul lent era învăţat din străvechimi pentru a nu disloca volume mari de aer şi astfel a atrage atenţia şi teama vieţuitoarelor care îşi au şi ele învăţăturile şi consolidările lor. Mersul extrem de lent, studios din orice punct de vedere în timpul înaintării, era deprins din vremurile paznicilor din vechile programe atlante, chiar dacă nu era chiar atât de lent ca al paznicilor. Oricum omul nu mai avea puterea de a folosi integral, cum spuneam, mersul străvechi, astral şi nu se mai putea direcţiona mental în orice sens, direcţie – pe verticală sau orizontală. Cu toate acestea drumeţul ştia bine propriile sale amintiri, aşa cum mergea fiecare om în trecut, şi se putea orienta foarte uşor – mult mai uşor decât o poate face azi orice om – atunci când putea să-şi folosească toată experienţa de acest fel. Da, mersul drumeţului nu era la fel cu mersul pe care şi-l amintea din străvechimi, însă experienţa de orientare atunci când era nevoie rămăsese, mai ales când omul avea toate amintirile întregi. Astfel îşi puteau oamenii consolida orientarea fizică pe drumuri – pe care nu o mai folosiseră, în acest fel, decât în străvechimi, în timpul pregătirilor prin programele atlante. 
În plus, drumeţul ştia bine şi obişnuinţele de mers ale ajutătorilor planetari pădureni din vremurile trecute: şi din amintirile proprii, şi din amintirile călăuzei sale care, oricine ar fi fost – fusese cândva şi pădurean, şi muntean, şi insular în străvechimi. Pădurenii desfăşuraseră în străvechimi întotdeauna din mers sarcinile lor, dintre care cea mai importantă fusese echilibrarea vibraţională în teritoriile lor, pe care încă o mai desfăşurau călăuzele, în perioadele din an când erau Călătorii Moşilor, înafară de drumurile acestea spirituale pe care le desfăşurau cu oamenii din aşezări. Asemenea echilibrări vibraţionale presupuneau emisii de vibraţii compensatoare când recepţionau vibraţii ce ieşeau din normele naturale ale locurilor, mai ales ale vibraţiilor din aşezările omeneşti: în care munca fizică era generatoare de vibraţii depărtate de vibraţia naturală a locului, cu impact extrem de puternic asupra planetei. Dar în toate timpurile, vechi sau recente, mai erau de luat în considerare şi vibraţiile provenite de la vieţuitoarele pădurilor, mai ales ale mamiferelor, dar şi de la restul biosistemului planetar. Această influenţă era redusă din partea unei vieţuitoare, dar se aduna şi se făcea extrem de puternică prin mulţimea vieţuitoarelor, uneori chiar covârşitoare asupra oamenilor: mai ales de natura hrănirii cu corpurile altor vieţuitoare, alături de activităţi sexuale de care omul nu avea încă nevoie în străvechimi, dar nici foarte multă încă în perioada pe care o studiem acum. 
În vremea acestor drumeţii spirituale, doar Moşii mai puteau să-şi folosească toate puterile spirituale – pe care însă nici ei nu le mai foloseau integral (deşi puteau), ci foarte rar şi pe termen extrem de scurt – de ordinul a 2-3 secunde la capacităţi totale, pentru a nu consuma energiile cu vibraţie înaltă ale planetei. Nici pentru alte lucrări, cum vom vedea, decât în cazuri foarte rare şi absolut necesare, planificate concret cu mult înainte de ultima glaciaţiune. Nici Călătorii Moşilor nu mai aveau puteri decât de percepţie mentală, astrală: de cercetare mentală proprie, de călătorie astrală, de primire mental-astrală de comunicări din partea Călătorilor de pe alte continente, precum şi a entităţilor astrale şi dimensionale, alături de toate învăţăturile de la Moşi: de foarte mare complexitate pentru că Moşii aveau putere mare de emisie şi de direcţionare atentă a emisiilor necesare comunicărilor exclusiv către Călătorii lor. Mersul plutit, astral, era puţin consumator de fluxuri energo-materiale, de aceea şi oamenii mai puteau să-l folosească încă, în combinaţie cu mersul fizic. Dar cu toţii îşi aminteau cele pe care pădurenii, muntenii şi insularii puteau derula ca deplasare – din care însă toţi rămăseseră cu o puternică şi profundă experienţă de atenţie şi de orientare spaţio-temporală. Specificul mersului pădurenilor, aşadar în străvechimi, însemna de fapt – şi drumeţul îşi amintea corect şi complet, din vieţile sale anterioare:
1. Mers lent pentru observare – observare cu care începea de fapt viaţa lucrativă a omului. Obişnuinţa de percepţie prin observare începea în străvechimi la oamenii din colectivităţi la 1-2 zile de la intrarea în întrupare (de la naştere). În schimb, mersul lent, dar foarte atent la variaţiile şi structurile manşonului eteric al planetei, la variaţiile de relief, de biosistem, de vibraţii, era specific pădurenilor chiar din momentul naşterii lor, având mult mai multă experienţă decât restul oamenilor. În mod obişnuit pentru oameni, ceva mai târziu întrupatul intra în ritm alert cu funcţionarea sistemul său corporal, folosindu-l în lucrări cu variaţii de mers, după necesităţi.
2. Variaţiile de viteză urmăreau adaptarea acţiunilor nu numai la lucrările pe care omul le înfăptuia, ci şi la starea biosistemului din teritorii. Omul se obişnuia, se armoniza astfel cu lucrările necesare conform destinului său, dar şi locului în care trăia. Viteza se schimba în funcţie de natura, de intensitatea şi de direcţia vibraţiilor care proveneau din aşezări spre toate zările, care se depărtau mult de naturalul planetar, ca volum, diversitate şi intensitate, şi care trebuiau echilibrate pentru derularea nestânjenită a vieţii înconjurătoare. Dar trebuia să ţină cont şi de vibraţiile care veneau de la biosistem către aşezări, din teritoriile virgine, pentru a nu influenţa în nici un fel mentalul şi astralul oamenilor extrem de sensibili în timpul activităţilor de creaţie materială. La fel se ţinea cont de vibraţiile care veneau din adâncurile oceanelor, din direcţia plăcilor tectonice, ca şi cele foarte puternice venite din cosmos. 
3. Variaţiile de deplasare, de mişcare: mişcare pe loc, precum şi oprire fără mişcare, atunci când erau necesare anumite observări mai profunde. Mişcarea pe verticală se folosea când era necesar să nu deranjeze animalele sau să evite încâlceala vegetaţiei. Vom detalia spre o mai bună înţelegere.
Având memoriile foarte proaspete despre o astfel de experienţă atât de complexă – pe care toţi oamenii o folosiseră înainte de penultima glaciaţiune treptat, atunci când au ieşit din oraşe – în vremurile ulterioare, pe care le descriem acum, oamenii se orientau rapid, încă de la primele lor călătorii după adaptarea lor la mediul nou de trai şi la noua lor corporalitate de după ultima glaciaţiune. Deşi puterea de aplicare era atunci mult sub puterea celor cu care oamenii erau obişnuiţi din străvechimi, oamenii nu erau nemulţumiţi de acest lucru, căci înţelegeau perfect evoluţiile. În timpurile în care au început desfăşurările drumurilor spirituale, această experienţă: şi veche, şi adaptată noutăţilor, devenea deosebit de importantă prin efectele ce puteau fi folosite şi adaptate mereu la noile manifestări, care intrau în noile obişnuinţe ale omului. 
Acest lucru era deosebit de important – pe care azi nu-l mai ştim, nu-l mai acceptăm încă: exista experienţa noastră străveche (spun “a noastră”, căci absolut toate spiritele umane au trăit această perioadă deosebit de frumoasă) care, adaptată la noile condiţii, uşura total sarcinile oamenilor în acele vremuri. 
În vremurile pe care le studiem mai era un aspect deosebit de important pentru oameni. Ştim acum că deplasările din trecutul lor aveau loc şi pe verticală, şi pe orizontală – pe verticală pentru a depăşi cu cât mai puţină mişcare viaţa intimă a animalelor, sau pentru a nu deranja o încâlceală de vegetaţie, aşa cum am scris mai sus. Oricum mersul omului în trecuturi îndepărtate era întotdeauna plutit de-asupra vegetaţiei mărunte a solului pentru a o proteja, la fel şi vieţuitoarele mărunte de pe soluri sau din straturile superficiale ale solului. Omul nu folosea niciodată mersul fizic, cu talpa pe pământ. Acum însă omul nu se mai putea ridica trupeşte de-asupra obstacolului, orientându-se mental 360grd, dar era deja obişnuit să sesizeze orice modificare din mediul înconjurător şi să ocolească din timp, deranjând cât mai puţin viaţa planetară. Însăşi simţirea teritoriilor care se desfăşurau în faţa drumeţilor se baza pe experienţa din trecut, evidentă încă pentru orice om. În trecut omul putea ajunge la o distanţă mică de obstacol, realizând mişcări speciale – foarte interesante de altfel pentru cunoaşterea noastră de azi: o deschidere mică a “aerului” (a păturilor de aer) = a circulaţiei aeriene în faţa omului, apoi urma pasul pe orizontală sau verticală, efectuând imediat închiderea câmpului în spatele omului. Se foloseau atunci doar mişcări obişnuite mentale, şi în înaintarea pe orizontală, şi în înălţarea pe verticală, după cum era cazul. Toate aveau loc cu variaţii cât mai mici şi scurte de viteză şi vibraţie, pentru a nu deranja biosistemul până la microorganismele din aer. Peste toate, procesul păstra amprentele provenite de la celelalte vieţuitoare, dar le ştergea pe cele ale omului în deplasare. Astfel vieţuitoarele nu erau dezorientate privind fragmentarea câmpului şi a urmelor lor, cu ajutorul cărora se orientau în viaţa lor curentă. Dar în străvechimi, atunci când oamenii au ieşit din aşezările lor (în care trăiau până atunci exclusiv) şi au început să circule pe întreg Pământul, în primul rând au intrat în păduri ca să se obişnuiască cu ele. Până în acel moment, pădurenii şi muntenii (vechii lor ajutători, binecunoscuţi de toţi oamenii din aşezări) foloseau permanent ştergerea amprentelor personale pentru a nu alunga vieţuitoarele din locurile cutreierate de ei; după intrarea orăşenilor în păduri nu au mai folosit absolut complet o asemenea dezamprentare proprie, peste tot, pentru ca amprentele lor să devină în primul rând marcaje în orientarea oamenilor; au folosit dezamprentarea în continuare numai în inima codrilor, unde oamenii nu circulau decât foarte rar, doar pentru studiu o dată în viaţa lor: suficient pentru ca experienţa lor să asimileze variaţii semnificative faţă de cele ştiute anterior. 
Dar în vremurile pe care le studiem oamenii nu mai puteau proceda astfel, însă drumeţul era în mod natural atent şi la cele pe care le percepea, învăţa şi analiza în drum, şi la derularea vieţii de orice fel, prin mijlocul căreia trecea. Făceau ocoluri largi când simţeau apropierea unor animale – mai ales mamifere, dar nu de teamă de ele (câmpurile şi radiaţia lor erau încă suficient de puternice pentru a îndepărta animalele, aşa cum nu sunt însă şi acum) – ci pentru că nu voiau sub nici o formă să le influenţeze viaţa, să le îndepărteze de locurile trăirilor lor obişnuite, respectându-le prioritar viaţa şi evoluţiile proprii. 
Azi am ajuns să fim total inconştienţi pe unde călcăm, nu suntem atenţi decât să nu ne trezim atacaţi: de la o viespe până la un urs... Suntem total insensibili faţă de viaţa gâzelor, ierburilor, florilor pe care le rupem pentru a le arunca apoi, veştejite, la gunoi...

5 comentarii:

Anonim spunea...

Ca sa inteleg despre ce era vorbesti a trebuit sa citesc foarte mult azi .Dar sa o luam cu inceputul Olco -prima perioada a spiretelor umane primarii mai bine zis , care vin in preajma Pamantului -vin in perioada de declin a saurienilor -saurienii cunosc inflorirea in Jurasic deci acum 150 milioane de ani,jurasicul tine 58 ,milioane de ani ,in cretacic ei dispar brusc(cretacicul urmand dupa jurasic).Deci in perioada de la sfarsit apare Olco -vin spiritele umane si se manifesta astral ca ajutatori pt saurieni .Madrit face si el parte din ajutatorii pt saurieni ,-spirite rezidente si ei fac intrupari in corpuri astrale .Yuca perioada de inceput a societatii umane dupa retragerea entitatilor care au realizat crearea speciei umane -ajutatorii directi ai rezidentilor .Ei bine pt Yuca mi-e greu sa inteleg care perioada o ocupa era Neozoica ,Paleogena si cea Neogena sunt ere cu mari framantari pt Pamant se fac si se desfac mari ,se inalta munti au loc perioade de glaciatiuni dar in timpul asta sigur apare omul in forma fizica .Ce m-a frapat e faptul ca apare direct in orase -orase pregatite de ajutatorii acum retrasi?
Indiferent in care din perioadele amintite mai sus )apare omul cert e ca are in fata mai multe suisuri si coborari vibrationale ,asta-i sigur ,deci invata sa se comporte in radiatii ,vibratii diferite .
Herg face parte din Padureni si are ca sarcina pregatirea oamenilor pt primul eveniment ,prima glaciatiune traita de spiritele umane de la venirea lor pe Terra .
Deci in Jurasic si Cretacic spiritele umane se manifesta doar astral ,la sfarsitul cretacicului apar primele mamifere ,atunci omul apare acum 60 -40 milioane de ani ,oricum ar fi perioada aceea a cunoscut mari schimbari si preschimbari cu ere glaciare lungi si scurte .

Anonim spunea...

Si acum sa revenim la text ,deplasarea pe care o descrii are loc dupa ultima glaciatiune .Oamenii inca isi mai aduc aminte de puterile lor din stravechimi dar nu mai pot zbura ,in schimb radiatia corpului lor e destul de mare sa tina animalele la distanta .
Intrebare ce s-a intamplat cu umanitatea in era glaciala ,cand stim ca intruparile au fost mai rare ?Au folosit doar intrupari astrale (majoritatea )?Si care-i vibratia cand e glaciatiune?Dar noi stim ca nu tot Pamantul a fost cuprins de gheata ,chiar si-n Europa au fost teritorii de tundra ,iar in Asia ,Africa ,Australia ,America centrala n-au fost cuprinse de gheata si atunci aici au avut loc inundatiile ,potopul propiuzis?
Cat despre orasele din stravechimi cine le-a facut ?Apropo exista un sit in Turcia care are un oras exact asa cum l-ai descris tu ,casele n-au usi ci ferestre foarte inalte ,sau ferestre in acoperis ,arheologii spuneau ca au mai mult de 30000 de mii de ani .Din ce am inteles eu de la tine ajutatorii s-au retras in momentul in care au creat un corp fizic pt umani ,iar umanii locuiau in orase .Orase pe care umanii le-au extins cand au avut nevoie ,dar eu am impresia ca nucleul principal al orasului a fost creat de ajutatori .
Si sincer ce-i cu piramidele ?Unele dintre ele sunt mult mai vechi de 6000 de ani ,altele de 12000 mii de ani ?Nu cred ca-s morminte ,sau cel putin n-au fost construite pt asa ceva ,cred ca -n perioade cu vibratie inalta au ceva de-a face cu egalizarea ,sau mentinerea unei vibratii inalte ceva de genul .Imi pot imagina doar ce radiatie stralucitoare au piramidele intr-un timp cu vibratii inalte ,iti dai seama ar fi o minunatie .
Si acum intrebarea care poate nu-si are locul aici ,dar ii musai sa o pun :in cazul in care creste vibratia vor avea loc cataclisme ?Schimbari majore-n biosfera planetei ?Sau astea au loc doar in momentul in care incepe sa scada vibratia ?
Si scuze dar daca nu te superi unde plasezi venirea piramidalilor ?Din cate am inteles rezidentii au venit primii ca ajutatori ai saurienilor ,dar nu-i regasesc pe piramidali ?Ei au venit dupa rezidenti dar cand ?

Cristiana spunea...

Va trebui, într-adevăr, să urgentez studiile istorice de pe site, ca să înţelegem mai bine cum au curs istoriile.
Creaţia speciei umane a avut loc concomitent cu crearea locuinţelor pentru oameni – transcedentalii nu aveau nevoie de locuinţe, dar ei au creat REPERELE creaţiei materiale pe Pământ pentru spirite creatoare avansate: creaţie mentală şi cercetări astrale pentru studii şi lucrări cu ajutătorii astrali. Reperele creării sunt enumerate în studiul: http://www.bucuria-cunoasterii.ro/articol/764/2.-yuka-studii-preliminare-2-crearea-omului-prin-transcendent-spiritual.html şi cuprinde acolo şi etapa creării locuinţelor odată cu crearea corporalităţii speciei umane.
Primii intraţi la întrupare prin activitate sexuală au fost ajutători secundari planetari – Yuka a fost printre primele generaţii după preluarea corpurilor de la transcedentali. Au intrat apoi primii ajutători ai rezidenţilor – primarii galactici, ajutători obişnuiţi ai rezidenţilor. Toţi aveau experienţă mult superioară de creaţie, de trăire în asemenea condiţii planetare, decât rezidenţii, care aveau multe de învăţat de la galactici şi ajutătorii planetari secundari. Toţi trăiesc atipic, pe o planetă atipică (cu multe continente), cu corporalitate atipică (care se va contura în etapele următoare, prin intrarea în peisaj a ajutătorilor de rasă ariană, în timp ce rezidenţii rămân în rasa lemuriană, apoi crearea celei de-a treia rase - toltlecă).
Urmează perioada glaciaţiunii şi lărgirea puternică a creaţiei, diversificarea şi creaţia în vibraţii foarte diferite de la o perioadă scurtă de timp la alta, apoi venirea primilor piramidali: cei ce se vor întrupa în continentul A’Tlan – America de Nord unită încă cu Europa. Îi vom numi atlanţi.
Urmează o etapă lungă de schimbări fundamentale în creaţia şi trăirea oamenilor, tot mentală, timp în care are loc şi scindarea continentului Mu, apoi mai târziu scufundarea părţii rămase în centrul Pacificului. Trec glaciaţiuni, rezidenţii ies din oraşe şi se obişnuiesc cu viaţa peste tot, în păduri, pe munţi, pe insule, practic învaţă orice se poate face pe Pământ, apoi vor veni următoarele – şi ultimile de altfel – blocuri piramidale care se vor întrupa în rândul rezidenţilor, în rasa lemuriană: dacă primii se numesc atlanţi, cei de pe urma lor îi vom numi post-atlanţi. După acomodarea lor cu populaţiile vechi şi cu toate formele de trăire umană pe Pământ, vine epoca de pregătire pentru epoca fizică: epoca paznicilor şi programele atlante de pregătire pentru epoca fizică. Omenirea era perfect adaptată acum pentru venirea epocii fizice. Este epoca cu vibraţia cea mai joasă, cu corporalitate adaptată acesteia.
Piramidele... îţi vor plăcea studiile despre primele piramide şi învăţătorii noştri atani pentru ele! Nici vorbă să fie vreo piramidă azi din acele vremuri... Primele piramide au fost create în nordul Americii de Sud, în urmă cu cca. 20 milioane de ani, după venirea atlanţilor pentru corporalitatea lor, degradată involuntar, în condiţii independente de ei personal. Ele au dispărut apoi din peisaj – dar nu şi din experienţa umană extrem de înaltă, care a constituit baza creării piramidelor fizice din epoca noastră.
Întrucât eu am parcurs studiul tuturor epocilor, de-a lungul a cca 20 de ani, da, aşa este şi nu numai piramidele erau strălucitoare pentru ochii noştri – pentru ai oamenilor de atunci nu erau mai strălucitoare decât o clădire cu pereţii din metal şi sticlă de azi. Poate nici atât, căci şi vibraţia oamenilor era uriaşă comparativ cu azi. Dar confuziile noastre de azi cu referire la “cristalele” atlanţilor au la bază strălucirea adevărată a clădirilor create de transcedentali – care par cristale uriaşe strălucitoare etc., faţă de construcţiile rezidenţilor, chiar dacă şi ele erau lucitoare, frumoase, perfecte. Da, voi grăbi studiile acestea asupra străvechimilor.

Anonim spunea...

Scuza-ma m-a luat valul cand mi-am dat seama ca omul a venit pe pamant in Jurasic etc ,etc si am uitat ca oamenii aceia erau super oameni .Sincer e greu sa-ti imaginezi munca primilor oameni intrupati ,am inteles ca si-au construit orase ,dar vezi tu am uitat ca ei creeau mental ,mai apoi fluidic ,dar mintea mea i-a adus la nivelul meu .Fac ce fac si ma las dusa de val nelasand timp suficient de rumegat .Acum inteleg de ce tu repeti unele lucruri de n ori ,sunt importante ,trebuiesc aprofundate si intelese dincolo de mintea omului de azi .

Cristiana spunea...

Nu trebuie să te scuzi, este vorba despre o lume pe care noi nu o trăim acum, nu suntem lăsaţi să o cunoaştem nici din trimiterile antice, nici din cercetările unor puţini oameni încă, azi. Să nu-şi imagineze nimeni că mie mi-a fost uşor, chiar dacă comunicările sunt pe deplin lămuritoare ... dar după ce ne obişnuim să gândim în acel sens, nu acesta al nostru curent. Mi-a trebuit aproape un an ca să înţeleg CREAŢIA MENTALĂ, un an aproape mi-am stors mentalul să înţeleg şi creaţia mentală, şi unde naiba aveau fabricile de ţesăturile alea minunate, albe, unde le spălau, călcau de erau impecabile PERMANENT... Unde aveau canalizarea!!! Luminarea procesului a arătat şi de ce la deces acum erau pe pajişte - acum pajiştea era goală... Credeam că am pierdut cadre, mă chinuiam de nu-ţi mai povestesc... Dar confuziile au un dar uluitor: reiei de nenumărate ori ceva şi prinzi bine amănunte care apoi dezvăluie o lume uluitoare, dacă începi s-o înţelegi. Toate curg în cascade de o băgăţie uluitoare, nu există timp pierdut, ci multe, foarte multe amănunte care ajută la cunoaşterea acestei vieţi cu toate intuiţiile cu referire la trăirile noastre...
Mai greu e cu punerea în cuvinte!!! Dar o facem şi pe aceasta !!!
În paralel cu studiile societăţii umane mai fac studii de corporalitate, energetică corporală, simbolistică legată de acestea,împreună cu oameni care practică arte orientale (qi gong, reiki)- este o "lume" feerică, care ajută enorm la înţelegerea societăţilor trecute, dar şi cele viitoare, către care ne îndreptăm. Tocmai de aceea studiem atât de intens trecutul - PENTRU CĂ ESTE OGLINDA PROPRIULUI NOSTRU VIITOR!
Mulţumesc frumos, draga mea !!!