Am discutat în prima parte a acestui articol - Lancea telescopică a destinului uman (1) - despre ceea ce metaforic putem numi „lancea” telescopică a destinului uman. Metafora se referă la atenţia pe care o putem oferi şi puterilor, şi neputinţelor noastre în egală măsură: dar nici o neputinţă nu atrage de la sine o putere interioară, decât dacă este conştientizată de întrupat în trăirile sale de fiecare zi. Evoluţiile lasă spaţiu larg învăţăturilor conştiente, mereu mai profunde – nu neapărat mai multe, care să determine întăriri îmbogăţite prin aplicaţiile lor. În timpul întăririi şi îmbogăţirii celor vechi, alte forţe mici, plăpânde – dar multe – apar şi se dezvoltă fără să ştim, fără să le simţim efectiv mult timp. Dar vom şti în etapele ulterioare când ele cresc şi devin perceptibile, lucrative, susţinând clar pe cele dezvoltate – chiar dacă ele înseşi nu sunt încă şi consolidate în esenţa lor.
Nimic nu se pierde din toate cele trăite, astfel încât putem să ne folosim memoriile noastre pentru a ne compara stările trăite şi a înţelege cât de folositoare pot să fie toate cele lepădate cândva. Am discutat despre atenţia pe care trebuie să o dăm acelor limite inferioare sub care e bine să nu trăim. Dar se poate pune întrebarea: ele nu trebuiesc îmbunătăţite? Sigur că da, dar Pământul ne oferă condiţiile optime deocamdată să trăim fără distrugere, să învăţăm să ne tolerăm, să ne iubim semenii şi toate celelalte vieţuitoare, planeta şi bucăţica de univers pe care o putem percepe de aici. Atingerea limitelor de jos înseamnă agresivitate şi distrugere, iar evoluţiile noastre pun aici accentul pe creaţie – fără de care nu supravieţuim aici.
Şi aici este un alt aspect al „lăncii”: ca să mergem fără cădere în situaţii sub limitele de acest fel, este nevoie de mult mai multă putere, forţă spirituală, pe care o dobândim făcând largi bucle spre depăşirea limitelor maxime nu numai pe Pământ, ci mult mai sus decât cele de pe Pământ. Cu astfel de forţe noi putem merge pe planete cu vibraţia încă şi mai joasă decât aceea de acum, a Pământului, în care limitele minime pământene sunt nivele medii – la mijlocul drumului între limitele maxime (care sunt cele medii pământene) şi limitele minime de acolo, situate mult sub limitele minime pământene. Acolo conştientizăm – cu putere spirituală superioară – alte elemente ce pot conduce la înţelegerea necesităţilor pământene de a nu cădea sub limitele minime. Adică: pentru a înţelege bine, profund, limitele minime pământene, este necesar un pas înapoi – dar nu numai în jos, ci şi în sus, pentru că suntem în situaţia de evoluţie de a putea să o facem: pentru a vedea consecinţele căderilor pământene, într-un viitor plin de înţelegeri ale comparaţiilor la o scară universică cu mult mai largă decât credem noi azi.
Acesta este un punct deosebit de important al înţelegerilor noastre: că putem face un pas înapoi ca să înţelegem o necesitate – dar acest pas înapoi poate fi neaşteptat de complex:
– în vibraţie mai joasă (sau cum spunem popular: din rău în mai rău);
– sau în vibraţie mai înaltă: ADICĂ DE ACOLO DE UNDE VENIM PE PĂMÂNT, DIN LOCURI ŞI EVOLUŢII SUPERIOARE, cu forţe mai mari decât cele pe care le-am avut cândva, atunci când am trăit prima dată pe aici. Nu suntem dumnezei, dar avem foartă multă evoluţie superioară tuturor vieţuitoarelor planetei – din care nu ne tragem direct ca evoluţie – dar am trecut prin fazele de evoluţie spirituală ale tuturor şi încă foarte multe astfel de faze în plus. Şi revenim pe locurile fostelor noastre evoluţii, cu forţele cucerite între timp, pentru a înlocui cât mai multe manifestări avute cu forţele de atunci, care atunci ne-au devenit obişnuinţe. Putem să le înlocuim cu manifestări superioare, cu forţele pe care le avem acum.
Şi de-ar şti omul că poate să o facă, ar fi un miracol pentru el să vadă că totul ţine doar de alegerea sa!...
Este o temă vastă de discuţii, la care mai putem adăuga un aspect surprinzător pentru unii azi: impresia privind aparenţa paşilor înapoi (pornind de la impresia că viaţa merge în ritmul de un pas înainte / doi paşi înapoi). Nu avem încă re-formulată percepţia faptului că nu conştientizăm simultan toate planurile, „dimensiunile” (cum ne place să le numim), toate câmpurile care se suprapun pentru a crea realitatea noastră, mult mai profundă decât stratul de suprafaţă – cel fizic – spre care ne orientăm conştienţa în momentul actual. Pe de o parte complexitatea lor, pe de altă parte faptul că nu ne ştim originile, care ne influenţează să mergem în paşi MEREU MAI ÎNĂLŢAŢI, nicidecum înapoi. Şi chiar dacă dorim să ştim nu ne vine să credem sau credem exagerat multe aspecte, fără răbdare de pătrundere într-o înţelegere treptată. Chiar dacă aparent am făcut un pas ori doi înapoi, este întotdeauna spre o întărire, o cucerire din altă perspectivă, din alt unghi de vedere: o înţelegere în plus, dezvoltarea unei alte forţe, etc. Iar când ne dăm seama, de multe ori uităm să punem în practică. Gândind asupra acestor lucruri, se pot creiona câţiva paşi spre folosire şi astfel întărire şi fiecare dintre noi poate să gândească asupra propriilor paşi pe care îi avem de făcut.
În primul rând aş socoti dorinţele noastre de a ne depăşi limitele: sunt mari – şi chiar multe, adică se pot orienta către multe direcţii. Nu este de loc uşor să ne dăm seama că suntem de multe ori în pericol de a depăşi limitele superioare, fără însă a avea putere de menţinere acolo, sărind inconştient peste trepte, şi a cădea în acelaşi timp sub limitele inferioare.
Ce putem face este să lucrăm pentru a nu mai lăsa să se formeze distorsiuni ale societăţii, în faţa cărora nu suntem de loc neputincioşi, CI DOAR DELĂSĂTORI. Din varii motive, de multe ori egoiste, nu de puţine ori din indiferenţă. Şi conştientizarea acestei delăsări ne conduce la înţelegerea că putem lărgi mult sfera cunoaşterilor noastre – o cunoaştere pe care am considerat-o nu de puţine ori inutilă, nu de puţine ori apanajul unor oameni îngâmfaţi, infatuaţi, rataţi social. De fapt noi i-am încurajat să apară aşa, ei doar se protejau să nu cadă în indiferenţa noastră...
Ştiu că e dureros...
Dar aşa învăţăm. Aici, pe Pământ, printre multe alte locuri şi timpuri din univers...
După conştientizarea celor de mai sus, este foarte important să nu aruncăm la coşul de gunoi al universului ceea ce observăm ca fiind limitele inferioare, pe care ajungem să le urâm crezând că am căzut definitiv sub ele şi am fi pedepsiţi pentru aşa ceva. Ne trebuie ceva timp să înţelegem că ele ne pot salva viaţa în alte conjuncturi: pe Pământ sau pe alte planete cu vibraţia medie mai joasă decât Pământul – sau chiar aici, pe Pământ, putem salva viaţa altora, sau putem proteja oameni, natura, alte vieţuitoare. Nu trebuie să le dispreţuim: pentru că a dispreţui înseamnă a le subestima forţa şi folosinţa; iar pe de altă parte aşa cum ni le dispreţuim la adresa noastră le vom dispreţui şi la alţii, cu tot cu persoana purtătoare, în loc să ajutăm să se înţeleagă acelaşi fenomen şi să lucrăm împreună pentru depăşirea neştiinţei şi nepriceperii. Este o lege de bază a ajutătorului, şi ajutători vom fi în eternitatea vieţii noastre.
Este de altfel o chestiune de alegere: să alegem ce vrem să folosim în viaţa personală, ce exemple oferim altora. Şi mai ales ce vrem să continuăm să dezvoltăm:
– cunoscând ce uşor se poate „aluneca” mai jos, să ne străduim să căutăm, şi să găsim căi de a o lua în sus, spre nivelul mediu – nu să cădem sub nivelul observat;
– să ne străduim să vedem paşii pe care îi putem face în conjuncturi grele, cunoscându-ne propriile gândiri, propriile feluri de a lucra, de a fuziona cu lumea înconjurătoare, şi mai ales să ne străduim să aplicăm ceea ce înţelegem astfel.
Ar fi bine să trecem peste acuzele lumii, care ne observă depărtându-ne de obişnuinţele ei de multe ori superficiale: din superficial se poate aluneca cel mai uşor acolo unde nu ne dorim.
Iar cea mai periculoasă cădere cred că nu este aceea în rău total, în vremurile noastre, ci de a cădea în mediocritate. Pentru că în acest pericol sunt mase mult mai largi de semeni decât cei care cad cu adevărat după ce au înaintat mult. Cei care cad de la un nivel ridicat pot să cadă pe vârfuri (doar ceva mai jos) – dar cei mai mulţi pot cădea uşor în mediocritate. Stabilizarea lor comodă acolo, când vine o greutate, poate să-i arunce ori în deznădejde, ori în agresivitate şi distrugere: ideatică, materială şi de vieţi deopotrivă.
Fiecare dintre noi vrea azi, în felul lui, să-şi depăşească limitele, chiar dacă marile categorii de oameni percep în moduri foarte diferite astfel de limite:
– cei care luptă pentru supravieţuire vitală;
– cei care luptă pentru supravieţuire materială şi profesională;
– cei care se străduiesc să cunoască cât mai mult, să se informeze (chiar şi numai intelectual, de dragul cunoaşterii în sine) şi să aplice ceea ce cunosc în practica cotidiană;
– cei care se străduiesc să-şi depăşească limitele superioare interioare: calitatea oricărui fel de realizare (creaţie materială şi intelectuală) seriozitate, demnitate, onoare;
– cei care îmbină toate la un loc în trăirile lor curente, simţind unde, pe care direcţie anume să pună un accent (cum, şi când, şi cu ce intensitate, etc.), în mod diferit în funcţie de loc, moment, societate, construind şi întărind toate puterile lor spirituale pe rând, în mod flexibil, pentru a echilibra mai departe mediul natural şi social în care trăieşte.
Desigur, pot fi şi alte unghiuri de vedere, acesta este doar un început de gândire.
Facem parte, ca populaţie umană, dintr-o mulţime impresionantă de grupuri de spirite umane aflate la întrupare http://www.bucuria-cunoasterii.ro/articol/925/populaiile-spirituale-ale-speciei-umane.html acum pe Pământ: la nivelele înalte ale vibraţiei planetare, toată această mulţime de spirite întrupate trăiesc şi lucrează având un ţel comun, legat de atingerea universală a celor mai înalte deziderate pe care ar trebui să le avem şi acum, în întrupările actuale. Dar vibraţiile joase în care trăim de la ultima glaciaţiune spre contemporan scot din adâncurile memoriilor spirituale cele mai variate forme de manifestări pe care azi le numim negative, chiar dacă alături de ele intuiţiile scot în egală măsură şi comportamente pozitive, frumoase – dar care nu se folosesc de multe ori decât în funcţie de interesele proprii şi de depăşirea limitelor supravieţuirii. Mare parte din spiritele umane au experienţă mult mai mică în domeniul spiritualităţii înaintate, înalte; odată ce au depăşit limitele supravieţuirii, scot la suprafaţă lăcomia, dorinţa de a depăşi limitele austerităţii, egalităţii şi ajutorului fundamental altruist, căzând mereu sub limitele proprii negative obişnuite – ceea ce pentru ei sunt escaladarea limitelor de îmbogăţire, pe seama sclaviei oamenilor care, spiritual vorbind, au depăşit comportamentul de tip animal şi preferă sclavia şi moartea – crimelor, perversităţilor, distrugerii, dispreţului.
Spre contemporan, toate acestea se rafinează mereu, odată cu pătrunderea în era industrializării avansate – aşadar pe planul fizic complex – dar esenţa rămâne aceeaşi. Pentru că mereu vin alte valuri de spirite la întrupare, care au înclinaţii spre rafinament, dar având aceleaşi lacune ca şi fraţii lor de aceeaşi evoluţie care şi-au încheiat autocunoaşterile până acu. Este rândul acestor noi valuri să lucreze la autocunoaştere, la cunoaştere de sine, pe baza căreia să înceapă remodelarea propriilor comportamente în condiţiile pământene.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu