Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

Gândul zilei.......

GÂNDUL ZILEI

Să nu ne imaginăm că misiunea sfinţilor se termină odată cu trecerea lor dincolo de fiinţă. Munca lor merge mai departe, într-o deschidere uriaşă în volum, calitate şi profunzime...
LA MULŢI ANI TUTUROR CELOR CARE POARTĂ ÎNDRUMĂRILE DE NUME ALE SFINŢILOR PETRU ŞI PAVEL !!!

Post scriptum: "Gândurile" anterioare le regăsiţi pe partea dreaptă, în Chatango.


duminică, 24 mai 2015

RELIGIA: ÎNTRE PRO ŞI CONTRA

Voi scrie câteva articole privind încredinţări proprii despre evenimente religioase, astfel încât mă simt oarecum datoare să punctez câteva lucruri care mie mi se par deosebit de importante. 

Multe discuţii am avut, şi am văzut pe internet cu prilejul acestor sărbători. De multe ori mi s-a cerut socoteală (blând spus...) referitor la faptul că ba acuz, ba scuz religia, religiile la modul general, religiile fiind dăunătoare, sau la ele aderând doar cei „fără carte”, care ar cade în capcana lor. 
Desigur, nu sunt religioşi, credincioşi practicanţi doar cei „fără carte”, mai ales acum că avem mai toţi carte, important fiind, cred eu, ce am făcut cu „cartea” noastră. Căci cunosc oameni orgolioşi care au „făcut” o facultate, dar după terminarea ei nu au mai făcut decât să aplice o metodologie de lucru, fără să se mai instruiască în continuare dar spunându-şi intelectuali cu mândrie: devenind însă meseriaşi cu mintea, exact la fel ca şi meseriaşii cu mâna, pe care mulţi dintre ei îi dispreţuiesc... Aceştia din urmă au dovedit însă de nenumărate ori că se instruiesc tot timpul, mai mult decât unii care doar aplică formule şi taie desene multiplicate după standarde vechi. 
Eu însă preţuiesc în egală măsură şi pe cei „cu carte” şi „fără carte”. Sunt oameni care în credinţa lor respectă omul: după creaţia lui Dumnezeu, dar şi după titlul profesional, chiar dacă nu conştientizează că nu titlul face omul, ci doar îi dă uneori şansa la un salariu mai bun. Doar uneori. 
Aşadar, referitor la religie, spun că nu au 100% dreptate, iar asta nu înseamnă nici 99%, nici 49%... Eu spun că oamenii simpli nu se sprijină integral pe cartea lor sau a altora, ci mult mai mult pe intuiţie – iar aceasta este forma cea mai bună, care ne poate purta către înaintarea spirituală rapidă, către viitor. 
Aş pune însă altfel tema de discuţie: depinde ce înţelege fiecare prin „religie”. Poate părea greu de crezut pentru unii, mai uşor pentru alţii, dar eu nu vreau să acuz religiile, ci doar să evidenţiez poziţia mea – analitică şi „severă” ar fi ceva echilibrat exprimat – faţă de acei oameni care s-au erijat, şi o fac continuu, generaţie după generaţie, de câteva mii de ani, drept conducători ai organizaţiilor care la un loc formează Biserica (să lăsăm schismele la o parte). Da, sunt analitic-severă faţă de cei care au modelat-o după propriile interese, care ştiu multe – dar nu vor să dea popoarelor cunoaşterea lor, cunoaştere pe care le-au dat-o însăşi religia pe care au îmbrăţişat-o; şi care cer contra cost credinţă oamenilor, numai în numele unui Dumnezeu care ar cere-o. Dumnezeu însă nu are nevoie să ceară ceva omului, căci oricum El ne va ajuta în continuare, altruist ... ALTRUIST... aşteptând cu infinită răbdare să ajungem la înţelegerile depline la care a ajuns şi El referitor la manifestările noastre...
Tot ce-i posibil ca azi puţini preoţi din popor să fi ajuns să ştie ceea ce le pune religia lor la dispoziţie, dar sus, la conduceri, se ştie precis – şi asta de mii de ani. Mi se pare falsă ideea că Vaticanul sau Patriarhiile ortodoxe să aibă depozite întregi de artefacte şi de documente de care să nu ştie ce conţin, când numai de 300 ani cel puţin oameni mulţi, inimaginabil de mulţi, cercetează astfel de documente secrete, maşinării, obiecte deosebite, provenind din timpuri cunoscute foarte bine, şi în plus se alocă sume enorme recuperării altora în plus, pentru acelaşi gen de studii, concomitent cu reţinerea lor din cunoaşterea lumii cărora de altfel i se adresează astfel de resurse, dar politica de menţinere în sclavie a popoarelor nu permite nici azi eliberarea lor de sub chei din ce în ce mai sofisticate. 
Se ştiu multe şi nouă nu ni se spun, sub ideea – neînţeleasă în profunzimea ei – că nici Iisus nu ar fi spus lumii înţelegerile pe care le-a dat apostolilor, şi în plus ar fi spus că nu trebuie să fie date mărgăritare la porci. Personal sunt încredinţată că aceasta este o idee smulsă dintr-un context mult mai larg, dar în acest mod ea devenea convenabilă celor ce au hotărât să fie pusă în cărţile pentru popor. 
Oricum, în alte părţi scrie negru pe alb (sau maron pe bej) ceea ce a spus Iisus: „Poporul meu moare din lipsă de cunoaştere” (citez din memorie). 
Am reflectat mult la aceste lucruri.
De fapt, Dumnezeu lasă lucrurile să curgă nu pentru că ar da dreptate unuia, altuia, sau tuturor la un loc, ci pentru că ne lasă, pe parcursul unui întreg ciclu de vieţi, să ajungem singuri la anumite concluzii în faţa celor desfăşurate pe parcursul ultimului milion de ani, indiferent de felul întrupării. Avem diverse feluri de sisteme corporale cu care studiem drumurile prin univers până în acest punct – Pământul, apoi sisteme corporale cu care studiem în orice fel de întrupare ceea ce ne înconjoară. Să ni le amintim pe scurt din articole anterioare:
– corpuri de călătorie - corpuri spirituale, cu care am venit pe Pământ şi cu care ne-am făcut primele impresii, trăiri, studii şi aprofundări de cunoaşteri despre realitatea profundă pământeană;
– cu corpuri astrale, cu care studiem permanent toate aspectele vieţii pământene: de la stea şi planetă la toate vieţuitoarele, inclusiv oamenii, semenii noştri;
– cu corpuri fizice, din perspectiva omului cu sistem corporal pământean complet, care foloseşte percepţiile sale cu accent pe mental, astral şi fizic, simultan sau consecutiv, în perioade diferite de timp planetar.
Adică avem şi experienţă, şi posibilităţi să ne facem o viziune complexă în toate condiţiile planetare la un loc, pentru ca această imagine, înţelegere să fie completă. Nu truncheată, aşa cum credem acum, doar fizic – şi doar de la ultima glaciaţiune încoace. 
Multe ar fi fost posibil să fie cercetate în societăţile omeneşti deschise relaţiilor între toate grupurile de spirite care intră rând pe rând al întrupare. Dar cei care şi-au arogat dreptul de a deţine şi reţine cunoaşterea spre a nu ajunge la îndemâna popoarelor nu sunt numai conducătorii religioşi, ci şi cei laici din toate timpurile: timpuri în care religia a desprins din ea însăşi grupuri de conducători sociali, organizatori ai vieţii creative a oamenilor, spre a se despovăra de astfel de coordonări, dar rămânând prin ameninţări subtile sau grosiere stăpânii absoluţi ai sufletelor de pretutindeni, ştiind bine că prin ceea ce fac lasă să fie confundate întotdeauna dorinţele, patimile şi hotărârile proprii cu voinţa divinităţii, fără să creadă vreodată că ei ar fi pedepsiţi pentru ceea ce fac. 

Mulţi oameni spun că religia nu va muri niciodată. Eu fac parte dintre cei care sunt încredinţaţi că în viitor nu va mai fi nici religie, nici şcoală şi nici serviciu după regulile de acum, absotut toţi oamenii învăţând din cercetarea proprie a micro- şi macro-universului, din amprentările rămase în câmpurile fluidice ale galaxiei tot ceea ce s-a creat, gândit, vorbit şi înfăptuit de la ultima glaciaţiune încoace, precum şi din propriile amintiri: tot ceea ce înseamnă întreaga istorie a omenirii. Înainte de ultima glaciaţiune, fiecare om a ştiut şi memorat totul, inclusiv că fost un adevărat suflet înălţat, cu toate calităţile la maximul lor posibil planetar, trăind şi radiind în jur atitudinea unei societăţi în care înţelegerea, toleranţa, înalta calitate a creaţiei, a moralităţii erau la maximul lor omenesc. 
Mulţi oameni confundă religia cu credinţa omului într-un cumul de fiinţe superioare care ne ajută şi ne coordonează drumurile înaintărilor în evoluţii, având experienţă uriaşă şi ştiind astfel fiecăruia ce i se potriveşte şi de unde poate învăţa să caute cel mai eficient mod să-şi urmeze căile proprii. Şi ştiind de asemenea că se poate sprijini pe un ajutor de nădejde acolo, şi atunci când are nevoie, înţelegând perfect modul în care condiţiile de întrupare lucrează pentru astfel de căi eficiente de evoluţie. 
Vremurile actuale, grele încă pentru noi, ne-au adus treptat la uitarea faptului că suntem ajutaţi. Dar ajutorul a venit întotdeauna chiar şi fără să ştim că îl primim. Odată cu trecerea timpului, şi cu relaxarea trăirilor noastre, am înţeles în linii mari şi ajutorul pe care îl primim în fiecare moment al vieţilor noastre, dar şi creaţiile uriaşe – de la universuri la propria corporalitate de specie, care facilitează o manifestare fără oboseală şi fără o consolidare a neînţelegerilor. Aceeaşi corporalitate ne facilitează o deschidere puternică a înţelegerilor – o formă de înţelegeri de tip sferic, atot-cuprinzătoare, alături de învăţături de acordare de ajutor şi de primire de ajutor conform fiecărei etape proprii de evoluţie. 
Acesta este Dumnezeu, care ne ajută nemijlocit, direct, fără să fie nevoie neapărată de implicarea bisericii ca instituţie; dar existenţa ei se leagă de destinele unor oameni care sunt încă temători în aceste locuri din univers, aşa cum de asemenea învaţă oamenii să se ajute reciproc, la nevoie, până când ori vor pleca de pe Pământ, ori se vor întări treptat şi vor ajunge să nu mai aibă nevoie de toiagul religios. 
Religia după principiile de azi cu siguranţă va dispare – dar va rămâne şi se va consolida rădăcina celei de azi: credinţa în existenţa unor coordonatori de evoluţii, unor ajutători pricepuţi care ne ajută mereu, lăsându-ne totuşi LIBERTATEA DE ACŢIUNE, DE MANIFESTARE DIN CARE SĂ NE CONŞTIENTIZĂM PROPRIILE SIMŢIRI ŞI SĂ NI LE DEZVOLTĂM TREPTAT ÎN DIRECŢIILE CONSERVĂRII VIEŢII ŞI RESPECTULUI RECIPROC: PENTRU MANIFESTĂRILE ŞI CREAŢIILE DE ORICE FEL ALE TUTUROR CELOR DIN JUR. 
Vom înţelege curând că nici un Dumnezeu nu se întinde cu prioritate asupra altuia, asupra oricărei forme de viaţă, arogându-şi o întâietate de fapt efemeră. Căci Dumnezeu este o exprimare sintetică a acelor monade care au supravieţuit, la începutul tuturor timpurilor, primelor forme de manifestare mai mult sau mai puţin conştientă, mai mult sau mai puţin agresive şi astfel supravieţuitoare dintr-o multitudine de monade care au pornit pe acelaşi drum cândva, cu valuri de eternităţi în trecut, care au creat în timp posibilităţi de nemurire, adică de conservare a vieţii proprii şi a celor din jur, pe scurt posibilităţi de viaţă eternă. Prin intermediul corporalităţii, orice monadă poate supravieţui etapei începuturilor, de inconştientă agresivitate, izvorâtă din neînţelegerile vieţii ca atare. Acele prime monade care au supravieţuit şi au creat corporalitatea, au creat de asemenea și universuri relativ separate între ele, dar aflate în relaţii complexe permanente unde, şi prin care alte monade să se manifeste prin corpurile lor: în acest fel să crească în putere energetică interioară şi în experienţa folosirii ei. Ele sunt azi coordonatorii evoluţiilor noastre, care au ajuns să înţeleagă, mai presus de înţelegerile noastre actuale, esența energiei fundamentală şi cum poate fi ea folosită pentru susţinerea propriei vieţi şi propriilor activităţi ale fiecărei monade în parte. Au ajuns să perceapă viaţa la justa ei valoare şi să ajute în eternitatea vieţii monadice astfel protejate să evolueze şi alte monade, în număr practic infinit, şi ele  la rândul lor autoformate înafara acestei „case” a universurilor, în mijlocul oceanului infinit de energie fundamentală. 
De fapt acesta este drumul Celor Dintâi Făuritori, a căror viaţă eternă ne este dedicată în întregime, care ne învaţă să devenim şi noi ceea ce sunt chiar ei. Chiar dacă viaţa corporală este trecătoare ca formă existenţială, ea este însă mereu constructivă:
– creatoare de experienţă, întăritoare, îmbogăţită la infinit, în eternitatea vieţii ce ne este astfel dată;
– formatoare a conştienţei de sine pentru fiecare monadă în parte, prin care, la un moment dat al evoluţiilor, ajunge să devină propriul căutător de experienţă, împletindu-şi constructiv trăirile cu cele ale Celor Dintâi învăţători şi protectori – care însă ne vor rămâne mereu: şi învăţători şi protectori în eternitate;
– formatoare de conştiinţă a alegerilor drumurilor de conservare a vieţii, experienţei şi posibilităţilor infinit fecunde de existenţă a energiei fundamentale însăşi. 
La toate acestea se adaugă tot ceea ce au construit pentru noi: structurile universice create de ei, interacţiunile dintre ele, legăturile universice şi interuniversice, structurile dimensionale energetice care fac legături de o complexitate uluitoare pentru noi, cei mărunţei: toate trebuiesc cunoscute. Nu numai că este dreptul fiecărui întrupat să le cunoască, ci şi obligaţia de a le face cunoscute mai departe, totul stând la baza dezvoltărilor spirituale eterne. La începutul evoluţiilor noastre, ceea ce nu înţelegem noi nu încurajăm, ci dimpotrivă. Ajungem să conservăm doar pentru propriul uz, la fel cum un animal ascunde prada sa de alţi semeni. Dar devenim conştienţi de necesitatea unui drum comun, de necesitatea încurajării conlucrării, înţelegerii necesităţii altora, altruismului şi iubirii întregii lumi, pe măsură ce noi înşine creştem şi ne alăturăm celor asemenea nouă. 

Omul care creează, munceşte, studiază şi aplică rezultatul studiilor sale, care oferă mai departe cunoaşterea sa, care oferă exemplu pe sine şi din opera sa, este cel mai vrednic să fie numit: religios... 
Omul religios iubeşte şi ocroteşte viaţa sub toate formele sale, de la stele şi planete – la orice vietate din lumea sa, cu respect infinit pentru toate entităţile astrale, ajutătoare, dimensionale, coordonatoare de evoluţii întregi de la prima la ultima treaptă... Acesta este omul cu adevărat numit: evlavios...
Religia ar fi trebuit să nu distrugă nicicând şi să nu obosească omul, reţinându-l de la a respecta la rândul său viaţa, cunoaşterea de orice fel, creaţia ca rod al muncii pentru el însuşi şi pentru semenii lui... Religia ar fi trebuit să pună accent pe IUBIRE – nu pe frică, iar biserica să nu fie acoperiş aurit asupra capetelor conducătorilor religioşi, ci să întărească BISERICA DIN SUFLETELE OAMENILOR... comuniunea sufletelor lor...

Drept e... religia nu va dispărea pentru nedreptăţile ei, intoleranţele obişnuite, acaparările şi altele de acelaşi fel, ci pentru că oamenii de pretutindeni – preoţi şi laici – îşi vor aminti tot adevărul din ei, realitatea, rădăcinile religiei ca ştiinţă a vieţii, ca un cumul uriaş de ştiinţe ale universului întreg... Ştiinţe care stau la baza unei construcţii ferme a viitorului, cu etapele sale de înălţare spirituală sublimă... Vom descoperi tot ceea ce aparent se „pierduse” în focul bătăliilor pentru supravieţuirea în lunga perioadă a „Luminii Întunecate”. Nimic nu ar fi posibil în lumea noastră de azi fără această înnoire rapidă a energiilor nevăzute, ne-simţite de corpul nostru fizic – dar prin care toate corpurile noastre, inclusiv cel fizic se înnoiesc fără încetare. Sub influenţa vibraţiilor joase, spiritul nu ştie deocamdată decât manifestarea de vibraţie joasă. Legea Vechiului Testament arată de fapt înţelegerea Dumnezeului bun, iubitor pentru omul neputincios. Dar tot El scurtează zilele suferinţelor omului şi îi creează condiţii doar să-şi vadă neputinţele – pentru a îmbrăţişa apoi conştient învăţăturile viitoare... pentru a participa el însuşi mult mai conştient la propriile evoluţii ulterioare. Spiritul şi le vede, şi apoi pleacă: remodelările de anvergură pe loc, aici, pe Pământ, sunt pentru foarte puţini întrupaţi. Şi nu înţelegem asta, credem că omul nu vrea să se modeleze pe el însuşi – dar numai Dumnezeu ştie că de fapt el nu poate. Încă. Dar tocmai pentru că există aceste vieţi se va putea. La fel cum a fost şi pentru cei ce azi pot. Desigur există o formă de putere spirituală care se poate manifesta între două lumi: pe „patul de moarte” să ne conştientizăm greşelile, aşa cum ne îndrumă preoţii noştri, pentru că avem puterea acestui minim efort în acele momente de trecere, părăsind una şi întrevăzând-o pe alta: CONŞTIENŢA NOASTRĂ POATE FI ATÂT DE ACCENTUATĂ ÎNCÂT SĂ CREEZE CONŞTIINŢA BINELUI ŞI RĂULUI ÎNFĂPTUIT...
Iar acest este primul pas către remodelarea viitoare.

5 comentarii:

rralu spunea...

Cam corect :)))) Când se va conștientiza cât avem de descoperit în bucurie și câte ,,lumi,, a creat Dumnezeu, am sta cuminți și am prețui fiecare clipă. Practic viața veșnică este această cunoaștere a tuturor lumilor cu formă sau fără formă prin care călătorim ca oaspeți de seamă a ,,locuințelor,, Creatorului, dar și a lumilor luminate ale celor care deja știu cum să creeze asemenea Lui. În micro același lucru pot spune despre ființa umană veșnic de descoperit noi dimensiuni infinite. Cât despre tot ce a fost lăsat să existe, ignorând strâmbarea înțelesului corect intenționat de Arhistrategul Cosmosului, sunt trepte care pot ajuta în funcție de nevoia personală. Frumos!

Cristiana spunea...

Mulțumesc frumos, Ralu !!! Văd că ne mobilizează aceeași iubire... de Dumnezeu, și aceeași emoție profundă... bucuria !!! Mi-a plăcut nespus de mult acel ”Bucură-te, bucuria mea !!!”

alexander spunea...

am citit cu interes acest articol. interesul a scazut insa, vazand amalgamul de idei, puse de-a valma. in sfarsit, ideea ca religiile vor disparea si oamenii se vor trezi este nesustinuta. toate religiile (si nu ma refer aici la cele oficiale), toate apocrifele (tinute sub cheie - sic! - de mai marii preoti) spun ca urmeaza o epoca in care omul va decadea (vezi kaly-yuga). omul nu va reveni la conditia sa, si daca o va face va fi o calatorie personala. cativa oameni se saveaza, in nici un caz cei care se apuca sa scrie carti sau sa adune oameni pe stadioane impartasind secrete bune pt porci (vezi Osho sau alti guru).

Cristiana spunea...

Acesta este un blog de cunoaştere spirituală şi nu de literatură. Termenii şi temele de discuţie probabil vă sunt străine şi de aceea nu le puteţi asimila de la prima citire.

Drept răspuns la comentariul de mai sus, voi scrie un articol prin care să arăt şi altora asemenea dvs. cât de puţin este înţeleasă tema "kali yuga" (atenţie la scriere ca să nu ne facem de ruşine... mai ales în cazul unui scriitor după cât am înţeles că sunteţi dvs.) Kali yuga este la final, îmbrăţişată cu compasiune, iubire, înţelegere de înainte-mergătorii care au trecut prin învăţături cu mari sacrificii, le-au asimilat şi ajută cu încredere pe cei care se luptă cu propriile neputinţe. Căci învăţăturile antice asta ne arată: propriile neputinţe pe care le putem învinge cu încredere în ajutorul divin - indiferent la ce zei ne ridicăm privirea. Vom înţelege - şi chiar mulţi dintre noi înţeleg de mult - că ei sunt de fapt entităţile astrale ajutătoare pentru toate vieţuitoarele Pământului. Şi astfel se termină cu religiile, începe epoca de aur a prieteniei şi conlucrării între om şi Dumnezeu: nu mai suntem robi, suntem prieteni.
Desigur, fiecare îşi urmează încredinţările sale, după puterile proprii.
În plus: personal înţeleg modul de acţiune al lui Osho în faţa poporului american, chiar dacă am şi eu reţinerile mele ca doctrină, nu altceva. De alte chestiuni nu este treaba mea să mă amestec.
Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile ce vor veni!...

alexander spunea...

Nu există diferență între literatura și spiritualitate. Spiritualitatea este peste tot. Aștept cu interes articolul dumneavoastră, sper să î mi permiteți să comentez.