LIBERUL ARBITRU PRIVIT CA NECESITATE PENTRU MANIFESTAREA TUTUROR OAMENILOR

În primul rând este necesar să fac o paranteză: ceea ce discut aici este doar un punct de vedere, acela al realităţii privite prin prisma evenimentelor universice de care ne ocupăm: viaţa şi manifestarea spiritelor.
Incidenţa altor legi – energetice, mecanice, fizice sau chimice nu face deocamdată parte din discuţiile noastre de aici, decât dacă este necesară explicarea felului în care trăirea spiritelor se împleteşte cu acțiunile lor. Şi într-o astfel de situaţie, voi puncta direct acest mod de împletire. Ele pot fi discutate, de asemenea, în ansamblul lor, după modul în care se creează condiţii în spaţiile de întrupare a le spiritelor, şi trebuie să le avem în vedere când discutăm despre astfel de condiţii de întrupare. Deocamdată să ne lămurim asupra unor probleme legate de evoluţie, după care vom discuta şi astfel de lucruri.

LIBERUL ARBITRU ÎN EVOLUŢIILE SPIRITUALE
Liberul arbitru al omului este o noţiune controversată azi, puţin înţeleasă în amănuntele generale şi, cred eu, cu atât mai puţin înţeleasă în subtilităţile sale. Nu spun că eu am înţeles totul, perfect, cred că am înţeles doar sensul său şi sunt în aşteptare pentru lămuriri în continuare. Căci subiectul este vast şi îl vom aborda din diverse unghiuri de vedere, de-a lungul acestor studii.
Eu cred în liberul arbitru al spiritelor şi voi încerca să creionez pe scurt această încredinţare. Las la latitudinea fiecărui cititor, aşa cum este şi normal, să-şi urmeze încredinţările sale.
Se leagă de multe ori de destin – o altă noţiune dezbătută în elementele ei extreme: există sau nu există? credem sau nu credem?? Iar dacă credem – de regulă nu ştim să explicăm de ce, pentru a ne susţine părerea. Şi dacă nu credem – este un verdict care se sprijină de fapt pe dorinţa noastră de libertate şi, de fapt, pe lipsa noastră de libertate. Pe dorinţa noastră de a nu ni se impune o predeterminare, pe care deja în linii mari o simţim din însăşi felul de desfăşurare a societăţii în care ne naştem. De multe ori credem că Dumnezeu vrea să ne "încerce" ca să "vadă" El însuşi dacă facem faţă încercărilor sale, în situaţii în care, dacă nu credem în reîntrupare – nu avem de unde să ştim nici ce să facem, nici ce să facem cu ceea ce trăim, dacă nu folosim concret, cândva, ceea ce trăim astfel.
De aceea, poate, se dezbate ideea că venim dintr-o conştiinţă pură şi ne-am reîntoarce în ea, încercând să ne păstrăm o puritate pe care mulţi dintre noi o asociem cu lipsa de cunoaştere, cu anularea egoului. Totul – crezând că fără cunoaştere ne naştem şi fără cunoaştere ar trebui să plecăm. Sau să plecăm lepădându-ne de tot ceea ce am acumulat de-a lungul unei existenţe – fie material, fie mental.
Acumularea este însă experienţă. Nu numai aplicare, ci şi informaţie. Şi am fost foarte miraţi, la un moment dat al vieţii noastre, să ştim că intră mult mai multă informaţie în subconştientul nostru decât aceea pe care o citim, o înţelegem direct. Totul are o deosebită importanţă şi ne vom da seama că experienţa noastră se formează jumătate din trăire directă, jumătate din ceea ce privim, auzim, mirosim, atingem, gustăm, chiar dacă nu avem prilejul de a experimenta pe loc, direct, ceea ce se înregistrează prin subconştient.
Folosirea experienţei este libertatea fiecărui spirit în parte. Şi o are, întotdeauna, în orice situaţie. Doar că, de multe ori, nu înţelegem ce ni se oferă şi nu înţelegem ce libertate avem. Ne rugăm să avem libertate, dar şi să ni se dea ceva, ceea ce este o exprimare a unor dorinţe personale şi nu o formă de manifestare din libertatea pe care o avem.
Coordonarea evoluţiilor noastre nu înseamnă punerea noastră în tiparele strâmte ale unei singure forme de manifestare, să vedem cât ne abatem de la ceva determinat riguros cu rigla pe hârtia universului. Avem experienţa unei uriaşe multitudini de aspecte ale manifestărilor spirituale consacrate tuturor treptelor de evoluţie, parcurse deja de noi: ajungând astfel în stadiul de creator conştient universal.
Pentru un asemenea stadiu, pe Pământ remodelăm, în perioade scurte de timp planetar (vieţile noastre aşa cum ni le ştim azi), secţiuni restrânse (dar deosebit de importante) ale manifestărilor noastre generale. Ni se oferă nişte condiţii şi noi avem astfel posibilitatea să ne vedem propriile manifestări în condiţiile date. Indiferent ce vom face, totul este o experiență care se adună celei existente deja. Despre care vom înţelege singuri dacă ceea ce am făcut merită să fie dus mai departe, dezvoltat, rafinat, ramificat, sau să învăţăm să nu mai facem aşa ceva. Extremele se simt ca fiind rar necesare, şi treptat ele devin informaţie despre o lume pe care o putem ajuta, în viitor. Nu vom mai chinui semenii noştri, dar vom şti că aşa ceva există şi vom şti ce să facem ca să evităm implicarea noastră în astfel de asocieri. Voi veţi găsi multe astfel de exemple.
Elementele de echilibru vor fi păstrate şi ele vor face obiectul acelor dezvoltări şi rafinări ulterioare.
Condiţiile oferite de coordonatorii evoluţiilor urmăresc cel puţin două direcţii importante:
– condiţiile necesare naşterii şi trăirii în mijlocul unei societăţi care ne aduce beneficiile unei socializări pe măsura manifestărilor specifice momentului nostru evolutiv: acela de creator universal, şi nu altceva mai simplu;
– condiţiile necesare folosirii experienţei anterioare, păstrată în memoria monadei, împreună cu toate condiţiile derulate (spaţio-temporale şi spirituale) pentru trăirile proprii, memorate.
Se poate astfel manifesta fiecare monadă, fiecare spirit, pornind de la experienţa sa veche, pe care astfel o consolidează în condiţii mereu noi de trai. Căci fiecare moment trăit este un moment de noutate, chiar dacă nu perfect absolută – căci periodic condiţiile se repetă (mereu vine primăvara, mereu mâncăm, mereu mergem la cumpărături). dar de fiecare dată conjuncturile stelar-galactice sunt altele (mereu se nasc şi mor stele noi, galaxii întregi, mereu biosistemul se schimbă ca urmare a aceloraşi feluri de intrări şi ieşiri din întrupări, mereu vibraţia este în diminuare sau în creştere, etc.). Trăirea monadelor, în condiţii fie ele şi neschimbate în linii generale, aduce un surplus de energie interioară din necesităţile de adaptare a cunoaşterilor anterioare la condiţiile momentului, contribuind astfel la creşterea puterilor lor interioare. Mereu apar chiar forţe noi pentru fiecare monadă în parte, pe care – la începuturi – monadele nu şi le conştientizează: folosind mereu aceeaşi experienţă pe care o au, ele pot ajunge să se închisteze în forme, tipare, din care cu greu şi în timp foarte îndelungat ar mai putea ieşi pentru a observa ceva nou.
Tocmai de acest lucru coordonatorii au foarte multă grijă, fiind în stare, cu experienţa lor personală înaintată, să perceapă virarea energiilor interioare ale monadelor către forme noi, blocate însă de experienţa veche.
De aceea apar în planul evoluţiilor ajutătorii: în peisajul celor care trec prin aceeaşi formă de evoluţie pe care cei mai înaintaţi le-au parcurs deja. Ajutătorii sunt întrupaţi în mijlocul celor care pot să înveţe să-şi folosească noile puteri interioare, care nu au încă, însă, destulă putere pentru a fi percepute de ele înseşi. Chiar din mijlocul celor ajutaţi, reprezentanţii unor trepte de evoluţie superioare pornesc – intuitiv sau buni cunoscători ai celor existente – introducerea unor manifestări noi, pe care cei ajutaţi le pot folosi, la rândul lor, dacă au un exemplu concret de urmat.
Pentru stadiul de creatori conştienţi, spiritele care învaţă au deja formată şi dezvoltată curiozitatea de a încerca noi metode de lucru, noi moduri de trăire, în funcţie de condiţiile cu care se confruntă. Uneori chiar la limita supravieţuirii, căci altfel cei care au capacitatea de a schimba ceva în viaţa lor nu vor purcede la schimbare. Depinde, aşa cum am mai discutat, de înclinaţiilor lor personale de a accepta în diverse moduri schimbarea ca atare. Mulţi au nevoie să ajungă la o situaţie limită, mulţi îşi vor da seama că nici măcar într-o astfel de situaţie limită nu au schimbat ceva în viaţa lor…
Avem toate condiţiile create, dar este hotărârea noastră ce facem cu ele. Este libertatea noastră, atât cât conştientizăm necesităţile noastre de evoluţie, să luăm hotărâri. Ajutătorii ne aduc în primul rând un lucru esenţial în viaţa noastră: curajul de a folosi toate condiţiile, noi şi vechi deopotrivă, pentru a fi folosite după înclinaţiile personale, pe care ni le cunoaştem mai mult sau mai puţin. Avem din partea lor exemplul subtilităţii folosirii aceluiaşi tip de condiţii în moduri diferite, după necesităţi diferite.
Chiar atitudinea de ajutător are rădăcini care se manifestă pe diferite căi, în situaţii diferite, dar de aceeaşi natură. Ambele căi se manifestă în societatea omenească, dar sublimarea lor conduce la formarea atitudinii echilibrate de ajutător pentru oameni: această atitudine însăşi fiinţând alături de cele dinaintea ei, căci suntem pe Pământ spirite în evoluţii diferite: manifestarea tuturor atitudinilor, în acelaşi timp, ajută la înţelegeri pe segmente foarte înguste (cu specializări strânse, care oferă virări într-o clipă către alte manifestări, atitudini) şi utilizări mai largi sau mai înguste (direct, ca un laser) către această sublimare a tuturor atitudinilor pe care toate blocurile piramidale o vor înţelege complet, cândva.
*
Să luăm un exemplu.
Pentru că discutăm despre om, în calitatea sa de creator conştient universal, să pornim de la câteva rădăcini ale obișnuinței de manifestare din acest unghi de vedere.
Vom avea atitudini manifestate liber de către oameni, în funcţie de experienţa acumulată la un anumit moment dat al existenţei lor, în acest spaţiu pământean:
– agresivitatea impunerii prestării de muncă – ce are la bază neplăcerea celor puternici de a face un lucru pentru care nu există obişnuinţă: munca fizică şi dispreţul pentru acest tip de muncă, provenit recent pe scara evoluţiilor, din obişnuinţa de a lucra mental în orice situaţie planetară;
– servilismul în faţa agresorilor: din frică sau din interes pentru supravieţuire – şi nu o supravieţuire în orice condiţii de trai, ci în condiţii bune de trai, obţinute astfel pe căi lăturalnice, din acelaşi dispreţ pentru munca cu care nu sunt obişnuite astfel de spirite până în acest moment al evoluţiei lor.
Partenerii spirituali înaintaţi, care au în destin creaţia materială de orice fel, fie ea mentală sau manuală, au ajuns în stadiul lor înaintat după mai multe călătorii regresive (şi în tranzit, şi în blocuri piramidale). Putem să discutăm şi despre primarii galactici – care circulă în pauzele lor de întrupare comună prin toate zonele universului, în întrupări pe termene lungi în fiecare loc planificat, pentru a compensa pauzele lungi de întrupare individuală ale treptei lor de evoluţie. La fel putem discuta despre secundarii care stau aproape tot timpul lor evoluţionist în universurile de manifestare ale spiritelor primare (şi cel Fizic, şi cel Astral, dar mai ales în cel Cauzal), căpătând experienţă în fiecare "palmă" de teritoriu al fiecărui univers în parte. Ei muncesc cu drag, cu dăruire, indiferent de condiţiile pe care le au pentru muncă şi pentru trai. Pentru ei, în condiţiile pământene, pe care le discutăm ca exemplu, este vorba despre o prestaţie de muncă care porneşte şi din plăcerea concretă, şi din înţelegerea necesităţii muncii manuale, muncii în condiţii de vibraţie scăzută: muncă care devine o prestaţie silită (împotriva voinţei proprii) când bazalii şi spiritele din blocurile asimilate lor sunt puse în aceeaşi situaţie, manifestând pe dată dispreţul faţă de munca fizică. Grupurile spirituale care nu manifestă dispreţ fățiș, manifestă în schimb indiferenţă şi orientare către câştiguri facile, deşi mărunte.
În asemenea situaţie, liberul arbitru poate fi socotit încălcat – privit din punctul lor de vedere, obligaţi în aceste condiţii să muncească. Dar este o libertate manifestată din punctul de vedere al fraţilor lor, care impun agresiv muncă în folosul propriu. Lipsiţi de mijloace de reacţie, ei trebuie să se supună, din frică pentru viaţa lor şi a familiilor lor, şi astfel ajung să-şi dea seama că ei sunt chiar pricepuţi în felul lor, chiar dacă nu au răbdare să stea mereu în acelaşi fel de muncă: nici măcar succesul repurtat nu le schimbă unora atitudinea faţă de muncă, în timp ce alţii găsesc diferite motivaţii pentru a continua cu desfăşurări pe care la un moment dat le vor găsi chiar atractive, interesante, folositoare. Dacă au posibilitate, îşi vor lăsa munca, găsind o "odihnă" binemeritată după părerea lor, lăsând munca în seama altora.
Sunt momente în care evoluanţii, mai cu seamă ajutătorii înaintaţi, se folosesc de impunere ca de o trambulină pentru a învăţa propriile echilibrări în momente existenţiale grele: spiritele învaţă să muncească astfel în orice fel de condiţii – dar apoi echilibrează o astfel de atitudine prin înţelegerea că ea nu trebuie păstrată la infinit, ci doar pentru a oferi un exemplu de muncă cuiva care nu o înţelege, nu o acceptă din proprie iniţiativă. După care ajutătorul se va retrage şi va lăsa pe cel ajutat să facă singur ceea ce are de făcut.
Momentul Pământ devine astfel o învăţătură puternic formatoare. Istoria s-a derulat aşa cum o ştim şi spiritele au învăţat lecţia lor: cele care au învăţat au ieşit din întrupări şi altele le iau locul, cu necesităţile lor particulare. Asemenea situaţie – de stăpân/servitor se petrece însă numai la un moment dat al evoluţiilor, tocmai pentru a respecta liberul arbitru în atitudinea faţă de muncă şi semeni.
Să punctăm din nou faptul că un spirit este o singură dată rezident, în evoluţia sa progresivă şi de nenumărate ori călător regresiv, remodelator al tuturor atitudinilor sale învechite pe parcursul evoluţiilor, de-a lungul tuturor paşilor săi, în eternitate. Este, aşa cum se exprima o prietenă cititoare a acestor bloguri, ca şi cum ai citi volumele unei cărţi, începând cu primul volum, prima dată cu curiozitate, de la cap la coadă, şi revenind pentru a înţelege pasaje din carte ori de câte ori se simte nevoia, pe parcursul timpului. Ca rezident, spiritul este deschis tuturor învăţăturilor. De aceea rezidenţii nu trăiesc în perioada de evoluţie a blocurilor piramidale în vibraţiile cele mai joase ale planetei, căci ar putea să înveţe şi să consolideze atitudinile pe care le au cei mai apropiaţi evoluanţi de ei: bazalii şi blocurile de aceeaşi evoluţie. Şi-ar forma astfel atitudini faţă de muncă pe care cu greu şi le-ar schimba în viitor. De aceea nici nu îşi întrerup evoluţiile pe tot parcursul zonei I, consolidând mersul de la o vibraţie planetară la alta mai ridicată. Dar ei asistă din astralul planetar (din corp astral, în câmpurile planetare), şi este foarte important acest lucru, căci au deja formată înţelegerea binelui şi răului, având discernământ în privirea cu care îmbrăţişează cele care se petrec pe planetă. Ei chiar ajută pe cei care părăsesc întrupările brusc (moarte subită, bruscă), rămânând dezorientaţi o vreme după părăsirea destinului în corp de manifestare fizic. Ajutorul pe care îl primesc atunci de la rezidenţi este deosebit de important pentru bazali şi grupurile asimilate lor (de acelaşi fel cu ei), tocmai pentru că rezidenţii au mai puţină experienţă, evoluţie: ruşinea este puternic modelatoare în acest caz.
Şi nu ar trebui să se confunde viaţa şi activitatea de acest fel a rezidenţilor, cu viaţa şi înţelegerile bazalilor: vom dezbate pe larg şi acest subiect, în curând.
Să reţinem însă că rezidenţii fac întrupări chiar pe o planetă pe care evoluează regresiv blocuri piramidale, dar numai pentru formarea obişnuinţelor de creaţie materială manuală, pe care o învaţă şi consolidează în prezenţa ajutătorilor lor înaintaţi, într-o atmosferă de calm, în răbdarea ajutătorilor de acest fel. Abia după consolidarea treptată a creaţiei materiale şi a atitudinii de respect faţă de semeni, are loc cea dintâi revenire de tip regresiv. De aceea spuneam că, obligaţi să muncească manual, bazalii – care au doar experienţă de rezidenţi – dau dovadă de pricepere, de atenţie şi concentrare la lucrările în faţa cărora se află. Dar nu au experienţă în câmpuri de vibraţie joasă, în condiţii de mare aglomeraţie planetară (situaţie creată de prezenţa multor blocuri piramidale pe aceeaşi planetă şi a multor grupuri de ajutători avansaţi). De aceea o astfel de lipsă de experienţă scoate la suprafaţă comportament agresiv atunci când sunt obligaţi să facă ceva ce nu le este chiar plăcut, obişnuit. De aceea apar astfel de situaţii agresive, criminale, reacţii şi apărări de asemenea de tip agresiv până la criminal.
Evoluţiile nu încurajează munca fizică de la bun început, pentru evitarea formării indiferenţei faţă de corpurile altora, din care întrupatul îşi formează obişnuinţa de a modela cu mâna sau prin mijloace tehnologice, corpurile altor întrupaţi: de la propria planetă până la vieţuitoarele cele mai mărunte din spaţiul de manifestare curentă. O astfel de atitudine se va forma oricum de-a lungul evoluţiilor de început, unde hrănirea se bazează pe aşa ceva, dar inconştient – doar conştientizarea existenţei altor vieţuitoare se formează pe acest drum. Însă nu se consolidează folosirea sa intensivă din momentul în care evoluţiile virează către creaţie conştientă. Va rămâne în schimb o obişnuinţă doar la nivele joase de vibraţie planetară, dar se va concentra atenţia în special pe folosirea unor vieţuitoare care nu au ajuns la stadiul de conştientizare (chiar şi incipientă) a spiritualităţii lor: pe Pământ orice vieţuitoare din categoria vegetalelor şi a vieţuitoarelor mărunte (cu spirite intraplanetare) – nu a mamiferelor şi a semenilor umani.
Vom reveni asupra acestui subiect.
Când evoluţiile primare ajung la consolidarea obişnuinţelor de trăire în zona a II-a (adică: în aglomeraţii avansate, bazându-se în special pe călătorii interplanetare, interstelare, intergalactice) abia atunci încep călătoriile spirituale regresive. Cei care nu vor cu nici un preţ să muncească au însă la nivele mari de vibraţie planetară (în condiţii ale unor sisteme corporale adecvate), precum şi în corp astral (după părăsirea vieţii în corp fizic) o conştiinţă înaintată. Numai prin libertatea lor de simţire, prin propria lor conştiinţă, ajung imediat să-şi conştientizeze răul făcut semenilor şi tot imediat încep munca proprie de remodelare a atitudinilor şi comportamentelor lor.
Vor reveni în timpul derulării altor trepte de evoluţie, în această zonă a universului, pentru a corecta mereu alte aspecte comportamentale, alte atitudini neconstructive, până la subtilităţi numai de ei ştiute, simţite.
Evoluţiile primare, în continuare, duc mai departe astfel de înţelegeri şi remodelări, în procesul mereu mai avansat de ajutor oferit societăţilor în care spiritele se reîntrupează. Evoluţiile în întrupări comune (cele pe care le numim galactice) continuă cu învăţăturile secundare şi centrale – evoluţii înaintate, combinând mereu creaţia materială înaintată, universală, cu ajutor oferit celorlalţi chiar în procesul unei astfel de creaţii: în condiţii planetare din ce în ce mai complexe, în condiţiile unor conjuncturi social-spirituale bogat reprezentate, formând astfel percepţii diferenţiate pe grupări de evoluanţi, de o subtilitatea deosebită a atitudinilor faţă de semeni şi muncă.