De fapt, eu cred ca suntem intr-o continua adaptare, de cele mai felurite sensuri; cred ca nu exista oprirea noastra din adaptari, adaptarea este permanenta si se manifesta in fiecare moment al existentei noastre, doar ca nu suntem obisnuiti s-o facem decat involuntar - foarte rar voluntar. Din primul moment al unei schimbari, omul trece prin socul momentului si chiar din acel moment incepe sa se adapteze la eventualele schimbari - chiar daca elementul de impact a existat doar in acel moment. Niciodata un moment nu este exponenentul lui insusi, ci este o deschidere catre o fenomenologie in curs de expansiune, cu viteze mai mari sau mai mici. De aceea , chiar momentul acela, oricat de scurt ar fi este TOT O FORMA DE ADAPTARE, ESTE INCEPUTUL UNEI FORME DE ADAPTARE, care se va continua coaguland tot felul de subtilitati pe care omul poate sa nu le observe, dar simturile sale le detecteaza si creierul efectueaza permanent modificari in functie de elementele asemanatoare sau chiar latentza elementului in sine.
De aceea surprinderea initiala nu mai are puterea impactului anterior - iar aceasta se petrece cu putere din ce in ce mai mica - pana la ceea ce numim in mod normal "obisnuinta".
Dar intre timp s-au manifestat si alte stari, alte fenomene, alte evenimente cu cuprinderi largi ale unor dezvoltari legate de adaptarile mai vechi, care intaresc directiile de manifestare. Toate contribuie la diverse intariri, nici nu stim pe ce straturi ale constientului sau inconstietului se plaseaza si lucreaza.
De aceea cred ca nu trebuie sa ne fie frica de schimbari, chiar daca ele pot fi socante. Avem mecanisme care ne pot ajuta chiar fara sa fim constienti de ele. Functioneaza si ne ajuta. Doar sa invatam sa avem incredere in ele.
Caci suntem construiti dupa o gandire si o simtire deosebit de subtila..
Iar cei pe care ii credem ingnoranti - nu au decat o singura ignoranta: aceea de a nu sti cat de puternici si de stiutori sunt...

4 comentarii:
De obicei, oamenii cei mai vehementi sunt aceia care sunt si cei mai puternici, dar nu stiu sa-si foloseasca puterea linistiti, decat acolo unde le place lor. Fereasca Dumnezeu de cele care nu sunt pe placul lor ...
Cu toate astea, dacă îi arăţi cuiva cît poate fi de puternic, de cele mai multe ori nu va lua în considerare cele spuse. Dar eu cred că tot îi faci un bine acelui om. Cred că are mai multe "urechi", pentru mai multe tipuri de sunete.
Dar cînd te opreşti?
Andrei, bunul simt si intuitia ne spune cand sa ne oprim. Sa fim noi atenti, tocmai pentru ca putini oameni stiu sa se opreasca ... nu zic "la timp"... dar macar sa nu intinda coarda cat sa si plesneasca...
De abia acum am vazut ca in 18 august am avut aici primul comentariu!! Acel.. Anonim care a trecut pe aici... daca isi aduce aminte cineva, sa stie ca mi-a facut o mare bucurie acum !!! Doamne! Nici nu stiam cum e cu comentariile atunci, si a trecut numai un an si ceva...
Trimiteți un comentariu