Tema sinuciderii este deosebit de importantă - dincolo de a o considera morbidă, discuţia pe aceste teme devine explicativă, şi tocmai de explicaţii ducem de fapt lipsă. Mai ales că trăim în ceea ce se numeşte "generaţia Emo" - generaţia oamenilor hipersensibili spre deprimaţi, a omului care se simte suprimat de societatea în care trăieşte (pornind de la copilărie spre, şi în maturitate). Am hotărât să supun dezbaterilor diverse teme, după care să prind cele discutate într-un studiu mai complex - bineînţeles preluând temele de discuţie şi păstrând decenţa anonimatului.
Deci mulţumesc celor ce participă la astfel de discuţii şi - în limita timpului disponibil, vă invit la discuţii.
Acele aspecte cu caracter transcendent pe care le aduc în plus nu aduc cauzalităţi-cheie deocamdată, dar e bine să le luăm în considerare până la înţelegerea şi încredinţarea proprie.
Aşadar, revenind...
Desigur, nu toată lumea poate fi Petronius şi Eunice (două dintre personajele-cheie ale romanului Quo Vadis? de H. Sienkiewicz), apoi mai sunt şi oameni care se sinucid interior pentru a lăsa pe altul să înflorească (de unde vedem că aspectele pot fi foarte multe şi foarte diferite...) sau bogatul care îşi "omoară" timpul vieţii înecat în droguri ori vitezomani, sau artistul care nu poate suporta viaţa decât la cotele sale interioare (ceea ce nu ştim - dar judecăm că ...ie'te ce viaţă ducea, câţi bani şi câtă faimă avea... ) ... Şi câte şi mai câte...
Depinde de om şi mai depinde şi de vremuri.
M-am tot eschivat să discut şi aspectul conform căruia există în noi un fond DE PĂRĂSIRE NATURALĂ A VIEŢII CÂND OMUL NU MAI VEDE ALTĂ SARCINĂ, ŢEL ÎN VIAŢĂ... Dar nu degeaba m-am eschivat. Când nu există o cultură a transcendenţei temporale - de la o perioadă mare de timp la alta, şi mai mult: când sunt deteriorări flagrante ale informaţiei ştiinţifice, nicio corecţie nu are pe ce să se aşeze. Dar fundamentul de experienţă omenească există, şi el funcţionează subconştient, de aceea cele ce apar NU sunt aberaţii, ci doar distorsiuni tot din cauza societăţii nepermisive.
La fel şi sinuciderea: în trecut, până acum 10.000 ani, omul care şi-a terminat sarcinile nu pleca de ...bătrâneţe sau de boală, ci se decorporaliza (ieşea în corp astral) şi îşi dematerializa corpurile cu vibraţie mai joasă decât cel astral: corpul dublu-eteric (sau vital) şi corpul fizic, iar corpul astral automat era absorbit de restul sistemului corporal, iar spiritul îşi continua viaţa ca entitate astrală.
Azi accidentul, boala sau bătrâneţea deteriorează corpul fizic care devine nefuncţional şi are loc decesul. Dar în situaţia în care:
- omul nu mai vede nici o cale de continuare a vieţii (destinului);
- există fundamentul de LIBER-ARBITRU (prin prisma căruia Dumnezeu ne iartă, căci El ni l-a dat, indiferent de om sau situaţie) subconştientul acţionează fără a judeca posibilităţile reale: PENTRU CĂ ÎNCĂ NU EXISTĂ O COMPLEXĂ (nicidecum completă) EXPERIENŢĂ ÎN CELE MAI DIVERSE CONDIŢII PĂMÂNTENE, CARE SE FORMEAZĂ ÎN TIMP - NU EXISTĂ DE LA SINE. Este o învăţătură treptată şi o consolidare în timpuri lungi, pe toate meleagurile universului...
Desigur, dacă nu există acum acceptarea acestei explicaţii - ea va veni oricum în timp, şi încă foarte repede.
DAR să reţinem această noţiune de LIBER ARBITRU: în virtutea căreia omul e lăsat până la un moment dat: să-şi siluiască aproapele, să-l dispreţuiască, să nu-l ajute, să nu-l iubească... Apoi, după conştientizarea răului făcut, spiritul învaţă SĂ NU-L MAI FACĂ. Ca să învăţăm să nu mai facem ceva, este necesar să trecem mai întâi prin experienţa de a face...
Desigur, nu ştim că de-a lungul timpului, conducătorii religioşi şi apoi cei laici au hotărât să pedepsească sinuciderea, pentru a nu pierde mâna de lucru, oamenii pe care îi chinuiau până la moarte. Şi pedeapsa religioasă mai dăinuie şi azi...
Fiecare om care acuză sau nu este tolerant cu sinucigaşii măcar în sufletul său - SĂ ŞTIE BINE CĂ A AJUNS LA ACEASTĂ POZIŢIE NUMAI TRECÂND PRIN A TRĂI FORMA DE MANIFESTARE PE CARE ACUM O ARE DE RENEGAT, DREPT ÎNTĂRIRE...
***
Post scriptum - comentarii la o postare mai veche, pe facebook:
Comentariu:
Daca tinerii, in special, ar fi invatati despre consecintele sinuciderii, poate nu ar mai face acest lucru. Insa de multe ori, nici maturii nu cunosc acest lucru si... o fac, condamnandu-se pe foarte mult timp. Din ce am citit eu, acesti oameni vor sta foarte mult in zone foarte neplacute si, posibil or sa o faca de mai multe ori cand revin in lume. Ex : In una din cartile dr. Brian L. Weiss, spunea ca a avut un pacient care avea ganduri suicidale. A fost adus la el, l-a dus in stare de transa si, uitandu-se la vietile viitoare, el urma sa faca fix acelas lucru mai multe vieti la rand. Cel ce voia sa se sinucida, avea sotia foarte, foarte bolnava, afacerile nu-i mai mergeau deloc bine si avea si doi baieti la facultate, nu mai avea cu ce-i intretine. Insa, asa cum Dumnezeu randuieste, el si-a schimbat gandul sinucigas si viata lui a luat o intorsatura favorabila. Foarte interesante cartile acestui autor.
Răspuns:
Este de comentat ceva aici - am aşteptat un moment liber să atrag atenţia asupra acestui lucru: toate aceste experienţe sunt utile, dar este în plus important să ne îmbogăţim cunoaşterile permanent.
1. Tot ceea ce trăim rămâne în memoria spiritului fără nici o alterare, etern (aşa cum este şi viaţa oricărei monade - un grup de monade formează un spirit);
2. Experienţa se acumulează, se îmbogăţeşte nu numai cu elemente noi de aceeaşi natură şi de acelaşi sens, ci şi cu învăţături de corecţie a unor sensuri care apar pe parcursul acestei vieţi eterne.
Aşadar, dacă s-a manifestat o asemenea trăire, ea rămâne acolo şi, pe de o parte, se consolidează cu suma tendinţelor din societate (ca să se manifeste în anumite alte conjuncturi sau ca să nu se manifeste de la un moment dat înainte). Deci într-o societate în care suicidul există, amprenta va avea putere şi se va manifesta din nou reamintind spiritului că a trecut şi el prin aşa ceva şi trebuie să manifeste înţelegere, toleranţă, iubire pentru cei astfel chinuiţi, învăţând astfel şi pe alţii (aşa cum şi el însuşi a învăţat) să nu mai folosească acea formă de manifestare, ci să se ridice cu curaj peste ea, găsind alte forme de trăire care să-i îmbogăţească spiritual viaţa.
Deci dacă observatorul nu ştie anumite principii, va rămâne cu ideea că cel căruia face observarea va avea în vieţi următoare tot aşa mai departe o astfel de manifestare : DAR pe de o parte vieţile de felul celor din ultima vreme se termină - în max. 200 ani se va reveni la vieţile manifestate mental-astral în cunoaştere deplină şi nu va mai fi în nici un caz vorba de aşa ceva - deşi peste multe cicluri de vieţi (un ciclu având în jur de 100 de vieţi) când se va reveni la acest nivel de vibraţie, va veni sub formă de ajutător, să ajute şi alţi întrupaţi să se obişnuiască să treacă peste asemenea înclinaţii ; iar pe de altă parte 80% din spiritele care fac acum evoluţie sub formă de oameni, pe Pământ, îşi încheie sarcinile aici şi vor pleca acasă la ei, de unde au venit: în vibraţii extrem de înalte, unde nu se mai pune sub nici o formă problema manifestărilor de o astfel de natură ca aici. Dar se va manifesta spre exemplu şi acolo fără probleme de o astfel de natură contopindu-şi corporalitatea cu existenţa unei stele care are nevoie de acest fel de susţinere pentru a supravieţii unor evenimente cosmice. Mă arunc în soare ca să ajut toate planetele să trăiască mai departe, facilitând reacţii chimice pe toate nivelele de vibraţie (un exemplu banal). Deci altfel, cu totul altfel se pune astfel problema, de aceea să avem grijă să nu acuzăm, neştiind ce este la rădăcina tuturor celor pe care orice om le manifestă.
Deci în vieţile ce urmează nu se pune o astfel de problemă, dar AMPRENTA RĂMÂNE ÎN MEMORIILE SPIRITULUI PENTRU A FI ÎN CONTINUARE DE AJUTOR LUMILOR ÎN CARE SE TRĂIEŞTE. AŞADAR, E CORECT DOAR PÂNĂ LA UN MOMENT DAT, MULŢUMIM TUTUROR OBSERVATORILOR MENTALI ŞI ASTRALI PE BAZA CĂROR CERCETĂRI ÎNVĂŢĂM MAI DEPARTE.
