Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degrabă de păsările care i-au cântat la ferestre... de florile care i-au crescut în fața ochilor, dimineață după dimineață, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsă, de îngerii care i-au vorbit întotdeauna despre Moșii pământurilor străvechi și despre tainele ascunse ale omului mereu căutător în trecuturile sale, în prezentul său și în viitorul către care se îndreaptă cu încredere, străbătând valurile eternităților...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

vineri, 29 octombrie 2010

ATITUDINI NORMALE FATA DE CURENTUL DE CONSTIENTIZARE NUMIT "TREZIRE"

Mi se pare normal sa vad din ce in ce mai multi oameni care iau atitudine impotriva curentului de constientizare pe care unii il numesc "trezire". Trezire spirituala... 
La o analiză mai atentă, cred că nu ar avea nimic impotrivă dacă exprimarea ar fi alta.
Nici eu nu sunt de acord cu aceasta numire - "trezire": pentru ca din start creeaza disensiuni, chiar daca cel care discuta nu se situeaza chiar pe o pozitie de superioritate, ci doar atrage atentia asupra unor simtiri noi. 
Care nu sunt de loc neaparat de factura orientala. Ele au existat peste tot, cu alte cuvinte gasim aceste elemente chiar in literatura europeană, crestin-ortodoxa. Da! Dar cu alte cuvinte, dar cu acelasi sens este "trezvia"... Acum se vorbeste insa in modul nostru contemporan, deseori cu influente vestice... Normal ca cei de specialitate religioasa vor cauta, concurential, factori de separare, pentru a-si disputa intaietatea locului. E omenesc...
Tot omenesc este si sa nu o facem, să nu cautam factori de separare, tocmai pentru a nu trai concurential.
Unii procedeaza intr-un fel, altii – in alt fel.

Daca ne gandim mai cuminti, este vorba despre constientizarea unor aspecte spirituale despre care nici scoala, nici societatea nu ne-a invatat prea multe. De fapt - de loc. Tocmai de aceea nu avem experiența exprimarii foarte clare, sintetice. De multe ori se raspandesc aceleaşi texte, traduse din alte limbi, fara sa existe explicatii, pareri, exprimari diverse, care sa imbogateasca experienţa in domeniu. Nu suntem obişnuiţi sa ne facem un bagaj propriu de cunostinte, de exprimari, de filtrari: vibram pe aceeasi coarda cu subiectul abordat, de aceea preluam textul integral si il punem in diverse locuri. Ne formam un limbaj folosind ceea ce avem.
Este foarte normal, de fapt. Deocamdata asta avem. Ne formam in mers experiența, cunoasterile, exprimarile. Nu vad nimic rau in acest lucru. Cu timpul toate se vor diversifica, se vor delimita elemente specifice unor fenomene diverite, unor intelesuri diverse. 
Deocamdata insa asta avem. Si asta nu ne impiedica sa mergem mai departe. 
Pe „trezvie” nici biserica nu prea pune accent. Apar aspecte noi, pe care insa nu le releva nimeni – dupa cat stiu eu: nici cele vechi, nici cele noi nu prea sunt aduse deseori in discutiile religioase, in dezbatere calma, pentru ca oamenii sa se preocupe mai intens de acest aspect. Sau de altele asemanatoare. 
Multe socheaza. Si oamenii se indeparteaza speriati, mascandu-si teama. Caci poate fi o teama. Unii devin nervosi, irascibili, fie preoti, fie mireni. Absolut normal, absolut de inteles. Doar ca este bine ca omul aflat in aceasta situatie sa se autoanalizeze si sa-si reduca, sa-si estompeze pe cat posibil atitudinea agresiva. Tocmai pentru ca suntem crestini… 

Devenim constienti de un fenomen, asa este, de un fenomen. Nu este o secta, asa cum se mai spune pe ici – pe colo, sa fim seriosi... Este o miscare – a fost numita New Age, a fost imbratisata, sustinuta, s-au creat aripi interesate – ca peste tot. 
Azi noi o numim "trezire". 
Orice miscare este sustinuta de oameni – fiecare cu felul lui de a fi. Oamenii cu pareri comune se aduna si isi sustin impreuna parerile. Se formeaza curente de idei, care se dezvolta sau pier. Unele doar se estompează sub influenta diversilor factori de mediu, pentru ca, in timp, sa prinda aripi din nou. 
Mi se pare foarte normal. 
Se produc agitatii, se nasc dispute, unii sufera, altii devin agresivi, in timp ajung sa se dispretuiasca unii pe altii. Nu toţi: unii doar se apara, si chiar este dreptul lor legitim. Altii nu permit nici macar o aparare decenta. Orice idei, in orice timpuri, urmeaza aceasta carare grea. 
Aşa se petrec lucrurile si cu „trezirea”. 
Pana la urma ne vom linisti, fiecare vom cugeta in felul sau si cu siguranta vom ajunge sa ne intelegem cu totii.
Exprimarile lovesc uneori. Repet, nici eu nu sunt de acord cu aceasta expresie – trezire – mi-am spus parerea in fata multora din aceasta categorie, care se considera "treziti". Am atras atentia asupra faptului ca se folosesc expresii traduse cuvant cu cuvant din scrieri straine, aduse pe piata de editori care urmaresc uneori doar profitul imediat. Nu se sta la gandire, filtrare, cautarea unor expresii pentru subtilitati. Din nefericire dânşii merg sustinut pe drumul intereselor lor, crezându-se pe ei insisi oameni de spiritualitate. Uneori sunt sinceri, chiar in urmarirea intereselor lor. Nu au inteles decat un anumit nivel. Dincolo de care nu au disponibilitatea sufleteasca sa inteleaga mai mult.
Deocamdata. 

Cele abordate de acest curent, aceasta miscare (sa-i zicem) sunt bune, dupa parerea mea, cu amendamentul de a analiza, pe cât posibil, cuvintele folosite in expuneri. Dar pentru ca orice inceput este greu, sunt putini cei care explica cu calm, fara sa acuze, fara sa distruga ideea, simtirea: fondul – si nu forma, cautand cu puterile lor sa aduca forma la nivelul fondului... Este normal ca lucrurile sa se petreaca astfel.

NOUTATILE FORTIFICA EXPERIENŢA UMANA. 
VOLUMUL NUANTELOR FORTIFICA FONDUL.

Parerea mea este sa acceptam imbogatirea experientei umane, iar cei care sunt pe drumul acceptarilor sa contribuie la imbogatirea nuantelor trairilor noastre. 
Așa cred eu ca ne formam viitorul. 

joi, 28 octombrie 2010

LEUL ŞI FLOAREA DE CRIN

Într-o dimineaţă am trecut repejor pe la blogurile preferate. Mi-a atras atenţia o frază din ETHOS, blogul doamnei NiMa. 

“Iti daruiesc florile de Crin.. Padurea ti-o cauti singura !"

De regulă ne mulţumim cu florile de crin. Pădurea nu o mai căutăm… Ori ni se pare de prisos (ce să căutăm acolo?? Nu avem destule??) Şi ne mulţumim cu crinii. 
Ori ne e frică de ea. 
Recunosc: nu-mi este frică de munte, de pădure. Mi-e frică deseori de codrii din inima omului. Al meu şi al celorlalţi. Dar îmi găsesc curajul să mă strecor din când în când pe cărările lor ascunse, când le mai descopăr. Spun că doar până la un punct. Punctul de suportabilitate proprie fiind trecut de mult...
Oare când voi depăşi şi acel punct??
Oare chiar este necesar acum să depăşesc acest punct?
Până unde putem oare să mergem dincolo de acest punct?..

Unii stau la marginea codrului şi de acolo comentează, acuzându-i pe cei care au intrat deja că nu au curaj. 
Oare?!..

La Braşov, în Biserica Neagră, există o tapiserie în care apare un leu cu coada terminată (sau începută??) în formă de floare de crin. Când am văzut-o, acum câţiva ani, m-am gândit timp de câteva secunde că este un nonsens... Pe urmă iar câteva secunde... Element masonic... După ceva timp, m-am gândit că mai întâi vedem animalul din omul din faţa noastră, apoi descoperim şi floarea de crin. Animalul nu ne mai miră, chiar suntem obișnuiți cu el... Ce caută o floare de crin în coada unui leu?? Floarea de crin ni se pare la prima vedere elementul cel mai nepotrivit aici... 

Când omul îşi va fi găsit drumul spre recucerirea omeniei sale totale, leul i se va părea din ce in ce mai nepotrivit... 

marți, 26 octombrie 2010

FATA DE MĂRITAT ŞI MASA CU COLŢURI !

Multe "vorbe" ale omului (nu numai la români, dar noi pe ele ni le ştim) nu sunt doar exprimări metaforice, ci au rădăcini deosebit de clare, referitoare la multe elemente ale cunoaşterilor din trecut, din vremurile când omul percepea realitatea tuturor celor văzute şi nevăzute. Apoi o astfel de percepţie s-a diminuat treptat pentru majoritatea oamenilor, rămânând însă înscrise în obiectele, casele, literatura orală, obiceiuri, "vorbe" din bătrâni: bătrânii ajutători din mijlocul aşezărilor umane, care la rândul lor le primiseră învăţătură, în ultima fază de existenţă a societăţilor stravechi, de la Moşii pământurilor - marii şi străvechii ajutători, învăţători şi aplicatori ai lumii.

Să analizăm exemplul actual.
Să avem în vedere că el este valabil şi în ziua de azi, nu numai în cazul fetelor tinere, ci şi în cazul femeilor gravide, apoi în cazul oricărui om bolnav, bătrân din familiile noastre. În condiţiile în care viaţa orăşenească oferă reducerea spaţiului necesar desfăşurării optime a vieţii fiecărui individ, când radiaţiile de tot felul, zarva omenească şi zgomotul rutier, murdăria şi mai cu seamă teama de viitor ne creează dezechlilibre grosiere şi subtile, fiecare om ar trebui să aibă grijă de analizarea şi înţelegerea unor obieceiuri din vechimi, foarte valabile în toate timpurile noastre. Tuturor.
De ce nu se permitea în trecut (azi am devenit insensibili la multe aspecte de care ar trebui să ţinem cont) aşezarea fatei de măritat la masă în dreptul colţului mesei?..
(Bine, putem ajunge şi la... Masa Rotundă a cavalerilor din vechime, care nu era numai democratic rotundă, ci avea valenţe speciale privind cunoaşterea profunzimilor universului în care trăim. Ne vom ocupa altă dată).
Răspunsul: colţul mesei formează un adevărat cuţit energetic, o prelungire, şi întretăiere a părţilor eterice a muchiilor, un loc de mai mare putere decât cea a unei simple muchii. Nici muchiile ascuţite nu sunt de neglijat din discuţie: iată de ce se spune că nu este frumos (de fapt: sănătos) să introducem cuţitul în gură. De altfel, ceea ce s-a numit "Codul bunelor maniere" nu este altceva decât o învăţătură de sănătate în familiile celor care au avut posibilitate să-şi perpetueze învăţăturile din trecutul familial, de care în mileniile trecute avuseseră parte toţi oamenii, în lume. Viaţa plină de vicisitudini, impusă de sclavie şi feudalismul dărâmător oamenilor săraci, a schimbat fundamental viziunea acestora asupra vieţii, creându-le şi întărindu-le dispreţul pentru viaţa celor bogaţi. Ajungând astfel să se dispreţuiască reciproc.
De reflectat şi de corectat, cred eu…
Omul cu energetica corporală în formare şi stabilizare, adică spre maturitate, dar de cele mai multe ori încă neajuns acolo - aşa cum este fata înainte de măritat, este afectat de un asemenea "cuţit" energetic, care ar veni cam în dreptul plexului solar, atunci cand omul este aşezat la masă. Practica folosirii unui asemenea loc (în dreptul colţului mesei) conduce la slăbirea puterii de funcţionare a plexului central, solar (numit şi chakra centrală), de importanţa cea mai mare pentru omul acestui timp. Practică care conduce la slăbirea puterii de muncă, precum şi diminuarea puterii de susţinere a mai multor sarcini consecutive.
Deşi pornită de la o cunoaştere pierdută, experienţa este păstrată în setul obiceiurilor încă mult timp după pierderea cunoaşterii concrete, prin intuiţia că "Aşa e bine!". Ar fi bine, de asemenea, să nu mai credem că asemenea obiceiuri pornesc din statistica primitivă a omului necunoscător: cine stă acolo se îmbolnăveşte mai uşor - deşi este un lucru care contribuie la perpetuarea obiceiului. Dar efectul nu este aceaşi lucru cu rădăcina.
Să credem că şi românii au astfel de cunoaşteri, să înţelegem că nu numai orientalii sau sau populaţiile indigene din Americi, Africa, Australia, etc., au cunoscut multe lucruri, căci noi înşişi avem o zestre remarcabilă de obiceiuri străvechi: tot atât de bune ca şi cele de peste hotare. Să ne universalizăm însă prin cunoaşterea experienţei altor popoare, să ne întărim cunoaşterile proprii prin informaţiile pe care le primim din direcţia altor popoare. Dar să nu permitem minimalizarea propriei noastre moşteniri spirituale, propriului nostru trecut, ci sa-l valorificăm, pe orice cale avem posibilitatea, personal.

Iată aşadar câte ceva din importanţa experienţei de viaţă a omului în epoca pe care tocmai o încheiem acum... Am numit-o intuitivă: cunoaşterile au pornit de la conştientizări precise, dar au durat de-a lungul vremurilor în mod intuitiv, adică după intuiţia că este "bine" să faci ce se făcea "din bătrâni" (din educaţia veche, moşească). Oamenii nu mai ştiu "de ce", dar ştiu că "e bine aşa".
Multe elemente ale religiilor sunt, de asemenea, obiceiuri locale sau general-pământeşti, ale căror rădăcini nu mai sunt cunoscute de majoritatea preoţilor, pastorilor, dar la modul general se spune "Vin de la Dumnezeu!" şi gata.
Până când vom ştii toate aşa cum au fost lăsate de Dumnezeu omului, zeului sau cosmosului, e bine să tinem cont de ele.
Pe măsură ce timpul ne va permite, mă voi ocupa mai des de analizarea unor obiceiuri, datini.

sâmbătă, 23 octombrie 2010

DESPRE INDUCEREA PROGRAMELOR AGRESIVE SUBCONŞTIENTE; DESPRE DEZACTIVĂRILE LOR

Să ne înţelegem de la bun început: ceea ce ofer spre citire este în plus faţă de cele existente; nu doresc înlocuirea altor lucrări cu învăţăturile pe care le primesc. Este doar un punct de vedere, la care vă invit spre luare-aminte, printre multe altele.

Cele pe care le aduc în faţă vin să se adauge promisiunii de a oferi exemple de învăţătură de tip angelic: învăţătură din partea entităţilor ajutătoare - ale mele şi ale altor grupuri spirituale. Eu nu cer nume, nu am pretenţia că vorbesc cu entităţi cunoscute din comunicările din alte părţi ale lumii. Nici măcar studiile istorice nu doresc să fie luate ca fiind vieţile mele anterioare, chiar dacă sunt personalizate, în felul lor.
Luaţi învăţătura, despersonalizaţi-o şi luaţi din cele scrise ceea ce credeţi că vă trebuie.
Totul este o deschidere spre discuţii viitoare, inclusiv acest subiect, de mare actualitate. Şi deosebit de important mai ales prin atenţionările privind disponibilităţile mental-cauzale ale omului - creator conştient universal.

CÂTEVA CUVINTE DESPRE PROGRAMELE SUBLIMINALE
Aflăm din ce în ce mai multe lucruri despre programele subliminale. Am aflat de mai mult timp că ele au fost introduse, şi au fiinţat în scopuri comerciale, şi nu cred că este greşit să acceptăm că ele au constituit o primă fază în ceea ce s-a numit războiul subliminal, războiul parapsihologic - cum îl numim azi. Nu ştiu mulţi dintre noi că astfel de programe comerciale au fost doar testări, la început, pentru ceea ce s-a desfăşurat ulterior, într-o lume în care războiul rece se ducea sub toate formele - cunoscute, puţin cunoscute sau chiar necunoscute de omul de rând.
Aş avea ceva reţineri privind denumirea de "război parapsihologic" - dar ne vom ocupa cu alt prilej de părerile mele privind astfel de numire + altele asemănătoare.
De mult ori, cursurile, cărţile, articolele din reviste sau emisiunile TV aduc informaţia, dar multe nu aduc şi sfaturi practice pentru liniştirea oamenilor. Am observat cât se poate de clar că mulţi oameni rămân cu frică de viaţă, de lume, ajungând să invidieze pe cei care pleacă în mod natural din această lume… Foarte trist. Să încercăm să alungăm asemenea sentimente, să ne gestionăm viaţa, şi nu moartea. Este mai de folos, căci vom pleca tot când va fi nevoie, şi nu după jinduirea noastră.
Aşadar, ne confruntăm cu astfel de situaţii, fără conştientizarea, aprobarea noastră, a primitorilor. Nu ne cere nimeni învoire, normal, interesele sunt multiple, reale. Nu pe ele le putem gestiona. Important este să nu le considerăm prostii - dar nici să le supraestimăm. Să căutăm cu puterile noastre să ne echilibrăm în lumea în care trăim, privind-o realist. Energia revoltei să o canalizăm, atunci când ea apare către activităţi utile: căci de aceea suntem croiţi în felul pe care îl ştim, ca să le simţim pe toate. Contrar ideii că puritatea înseamnă a nu avea impulsuri, învăţăm că înălţarea spirituală înseamnă a şti cum să gestionăm impulsurile care vin din mediu. Existenţa şi calea lor de derulare nu e sesizabilă oricând, ci doar apariţia efectului în sufletul, apoi în vorba, apoi în fapta noastră. Apar, luăm măsuri. Reparăm, mergem mai departe. Cine nu iartă impulsul, se va lupta cu propriile sale impulsuri până când şi le va ierta, apoi le va ierta şi pe ale altora.
Este o luptă în care putem obosi, dar e bine să nu abdicăm. Pentru că permanent descoperim pe această cale metode noi de a echilibra situaţiile cu care ne întâlnim în viaţă.
Pe de altă parte, se poate spune că trei sferturi din activitatea noastră spirituală se formează, dar se şi desfăşoară în astfel de condiţii: prin subconştient. Cele din subconştient ne apar în conştient din ce în ce mai des, în aceste vremuri, în vibraţie planetară destul de joasă, prin intuiţii. De aceea am şi numit epoca pe care o încheiem acum: epoca intuitivă. Iar intuiţia aduce în creaţia, atitudinile, comportamentul nostru curent o bogăţie de neînchipuit de elemente despre care doar vag înţelegem de unde vin şi cât de mult ne pot ajuta.

IMPORTANŢA ACORDĂRII DE ATENŢIE CUNOAŞTERILOR
Accesarea informaţiilor, cunoaşterilor din subconştient (pe lângă cele preluate din mediul social) face parte chiar din lărgirea orizontului conştientizat, iar cu acest lucru se vor confrunta toţi oamenii, mai devreme sau mai târziu. Cu cât vom folosi mai mult simţurile noastre obişnuite, fără teamă că ele ar putea dăuna cu ceva, cuiva, cu cât vom folosi zilnic capacitatea noastră intelectuală pentru a înţelege ceva din toate cele care ne înconjoară - cu atât mai mult vom scoate din străfundurile subconştientului nostru, mai multe şi mai: variate, deosebite, înălţate calitativ, moral, comportamental elemente de înaintare pe liniile noi ale schimbărilor vremurilor.

Capacitatea de a ne umple astfel viaţa, echilibrat în derularea evenimentelor zilnice, prin folosirea simţurilor, prin curiozitate şi înţelegere, conduce la folosirea spaţiilor relativ goale ale conştientului nostru. Cu cât vom conştientiza mai clar astfel de lucruri, cu atât vom lăsa spaţii mai mici manifestării efectelor politicilor de influenţare distală, de la distanţă, care se derulează în jurul nostru, pe teme diferite, şi din direcţii diferite.

Mereu aflăm, conştientizăm astfel câte ceva; liniile orizontului cunoaşterilor noastre se mişcă permanent, îşi lărgesc perimetrul cu fiecare zi a vieţii noastre. Se lărgeşte câmpul cunoaşterilor, câmpul conştientizărilor noastre. Totul există - noi conştientizăm existenţa: dacă nu am avea un bagaj subconştient prodigios, nu am putea face faţă societăţii, aşa cum este ea. Nu am avea - de fapt - o asemenea societate, aşa cum este ea în prezent, cu toate cele bune şi cele rele ale sale. Nu am avea de unde alege. Nu am avea decât aerul, apa, hrana şi puii noştri. Nu am fi oameni. Am fi altceva.

În asemenea condiţii social-politice ale vremurilor pe care le trăim, avem deja o mulţime de informaţii privind "războiul parapsihologic", precum şi diverse metode de dezactivare ale celor induse astfel.
Despre acest subiect vreau să discutăm puţin. Din punctul meu de vedere.

ATENŢIE LA DEZACTIVĂRI
Nu ţin cursuri, dar nici nu le neg pe cele care există.
În plus, aşa cum spuneam, consider necesare următoarele.

Dacă vom conştientiza existenţa programelor negative (presimţire adeverită, informare) ar trebui să trăim conştientizând că putem să nu ne lăsăm duşi de încercările de influenţare exterioară: adică ceea ce am aflat că se poate impune ca program subliminal. Cele pe care le discut sunt valabile însă în orice altă situaţie, cu excepţia celei în care ştim clar că sănătatea este motivat alterată, că avem motive de oboseală, de agitaţie, traversarea cu greutate a unor evenimente. În domeniul unor astfel de programe pe care le-am putea numi în continuare "negative" s-ar putea include şi încercări repetate de descurajare, de schimbare a părerilor proprii pe cale agresivă sau persuasivă, altele asemănătoare.
Pentru dezactivarea celor subliminale, fiecare procedează după posibilităţile sale: căutarea de terapeuţi, psihoterapeuţi, persoane pozitive, folosirea de mantre, yantre, etc.
Cele folosite astfel sunt de fapt programe de dezactivare a unor alte programe induse anterior, prin educaţie, cultură, chiar anumite tipuri de iniţieri secrete, realizate prin intermediul unor ritualuri care forţează uneori frontierele puterii de suportabilitate ale omului. De regulă, psihoterapeuţii de meserie au o cunoaştere şi o practică bună - până la solidă, în acest domeniu. Însă o parte a terapeuţilor contemporani îşi permit să ofere, până la tratament bioenergetic, diagnoze cărora le ataşează explicaţii depărtate de adevăr, agresive sau chiar şi numai neliniştitoare, preluate din cărţi şi nu din observarea energetică a vizitatorului. Nu insist, căci cunosc oameni care lucrează cel puţin clar-intuitiv până la clar-simţuri, de bună calitate după părerea mea, având la activ ajutorarea multor oameni, de zeci de ani.
Dar există şi explicaţii, informaţii, care formează un fond coroziv al emoţionalului uman, fără ca omul să-şi dea seama; un fond care lucrează în timp, formând descurajări sau orientări către încredinţări care nu au prea multe legături cu realitatea proprie.
Să fim bine înţeleşi, nu mă refer la probleme de sănătate. În urmă cu 20 de ani, eu însămi am apelat la bioterapeuţi de calitate, care m-au ajutat din plin. Mă refer la cei care apelează la diverse persoane pentru că au auzit la Tv, au citit în cărţi, ziare despre diverse experimente psihotronice şi, vorba românului, fandaxia e gata! Şi există, pe măsură, oameni care profită şi sunt gata să pună în aplicare cele învăţate la tot felul de cursuri, amalgamate isteţ, oferind cu încredere în ei înşişi căi de liniştire. Cu siguranţă că nici ei nu-şi dau seama de subtilitatea celor pe care le fac. Astfel de amalgamări sunt deosebit de periculoase, cu atât mai mult cu cât efectul momentan este un fel de autoliniştire (pentru că omul îşi spune „În sfârşit sunt pe o cale!!"), dar ulterior rezultatele pot conduce la greutăţi de trăire, de adaptare în societate (familie, serviciu, pe stradă).
Atât inducerea unor programe, cât şi dezactivarea lor (tot programe şi ele) nu fac altceva decât să altereze programele subconştiente existente deja, sau să treacă peste bariera preluării în ritmul personal al fiecărui om în parte, a unor informaţii din mediul planetar. Prin metode improprii de folosire a unor programe în locul altora, anterioare - fie ele conştientizate sau nu - are loc o alterare a sub-programelor subconştiente, care poate duce la pierderea unor obişnuinţe în stare latentă, existente acolo pentru a oferi stabilitate orientărilor mărunte în lumea pe care încă nu o cunoaştem suficient de bine, în toate subtilităţile sale.
Programele politice sunt foarte puţine.
Programele impunerilor curente sunt mult mai multe şi ele vin să se grefeze pe educaţia primită: la români de multe ori puţin permisivă - chiar dură, agresivă, punitivă.

SĂ NU NE NEGĂM SENSIBILITATEA
Persoanele hipersensibile reacţionează frecvent la astfel de practici. Sensibilitatea lor le determină să simtă rapid schimbări în propria simţire şi efortul de a-şi diminua singure sensibilitatea poate conduce la pierderea încrederii în propriile abilităţi de a trăi în lumea destul de agresivă în mjilocul căreia ne aflăm. Personal sunt de părere să aibă încredere în sensibilitatea lor, să nu le fie ruşine de ea, ci să caute să se echilibreze singure după consumarea primelor efecte ale impulsurilor, conştientizând că felul propriu de a fi este bun în orice situaţie de viaţă, chiar dacă agresivităţile nasc lacrimi, iar lacrimile… nu sunt apreciate - în mod eronat - în lumea aceasta. Sunt admiraţi orientalii lângă care se poate trage o luvitură de tun fără ca ei să clipească, nu sunt admiraţi cei care se apleacă cu sensibilitate asupra lacrimilor altora, şi aşa mai departe.
Tot astfel de persoane sunt cele dintâi care sesizează că nu suportă nici politicile comercial-sociale şi militare din lume, precum şi tratamente de felul celor discutate mai sus. Dar pentru că sensibilitatea le este deseori blamată, sunt destul de uşor convinşi de către cei din jur că nimic rău nu se poate întâmpla cu ei, că toate sunt exagerări. Şi totul continuă, în ciuda faptului că ei simt greutate în trăire.
Când ajung la insuportabil, când ajung să caute programe de dezactivare, tot ei sunt cei care simt o greutate chiar uşor mai ridicată decât anterior, datorită adăugării unei greutăţi în plus: dezactivarea acelor programe agresive poate conduce deseori la dezactivarea sub-progrămelelor neştiute, tăcute, care însă îşi aveau şi ele rostul în economie generală a activităţii subconştiente personale. De multe ori astfel de sub-progrămele sunt obişnuinţe cu caracter pur personal, care mlădiază multe dintre elementele mai greu de suportat ale vieţii curente: adaptare la agresiuni mărunte (dar multe), adaptare la situaţii apărute în aglomeraţii urbane, etc.

SĂ NU NEGĂM EXISTENŢA LOR
Să nu le negăm, tratându-le superficial. Dar nici nu ne lăsăm conduşi de frică, de disperare. Şi nici de ură împotrivă celor care le comandă, realizează, beneficiază de efectele lor.
Conştientizarea existenţei unor astfel de programe, despre care aflăm în acelaşi timp în care ne formăm prezumţia de vinovăţie a structurilor socio-politice: este bună (nici pe departe nu ar trebui să ne ferim să le cunoaştem) - dar nu pentru a avea un subiect în plus pentru acuze infinite. Ci pentru găsi soluţii personale pentru a face faţă situaţiei: recalibrarea comportamentului, a atitudinii noastre faţă de semeni, faţă de încrederea în propriile forţe care astfel se întăresc, se diversifică. Simpla soluţie: dacă nu mă gândesc - nu se întâmplă, poate fi greşită în situaţia în care putem să ne remodelăm, să ne întărim voinţa - în primul rând - mai precis: voinţa de a răspunde solar provocărilor de acest fel ale societăţii umane.

ATITUDINEA AGRESIVĂ NU AJUTĂ CU NIMIC
Înjurătura agresivă - indiferent dacă prin gând sau vorbă - întăreşte rezultatul negativ, urmărit uneori chiar de astfel de programe de activare: mărirea agresivităţii umane. Propria atitudine trebuie să dea de gândit şi prin voinţă omul să se liniştească, încercând să nu facă „jocul" urmărit.
Aceeaşi atitudine agresivă poate apare inconştient atunci când încercăm să contracarăm ceva. Dacă aflăm că se urmăreşte lipsa de activitate - o acţiune în răspăr, cu încrâncenare, nu conduce la ceva bun. Să ne străduim să continuăm activităţile proprii, însă fără încrâncenare, căci organismul nostru şi aşa face un efort în plus. Iată de ce nu este de loc bine să ne cultivăm încrâncenarea, nu este de loc bine să personalizăm („Hmm.. Ştiu că Illuminati sunt în spatele „afacerii" ăsteia!!"). Este bine să luă totul ca şi cum ar fi un fenomen natural: pe ploaie sau pe cutremur nu te poţi supăra. Să luăm totul despersonalizat, căutând să ne păstrăm resursele, energia. Să canalizăm totul către lucrarea proprie, cu respect pentru lumea în care trăim, plus pentru propria noastră sănătate, viaţă.
Dacă nu puteam de la bun început să avem o astfel de atitudine (căci mai există şi "gropi" energetice sau chiar "vârfuri" care fac presiuni puternice asupra noastră, determinându-ne să trăim cu greu extremele), imediat cum ne dăm seama de reacţiile noastre puternice să ne echilibrăm singuri: fiecare are felul său de a se echilibra, după cum se cunoaşte pe sine. Este bine să ne cultivăm metodele proprii, în loc să le adoptăm pe cele străine, oricât de bine ne-ar suna ele.

REMEDIUL PRIN IUBIRE
Până de curând nu foloseam cuvântul „iubire", ci: respect, consideraţie, milă, compasiune. Ofeream ajutor, fără nici o vorbă, în limitele propriilor posibilităţi. Toate la un loc de fapt formează desfăşurarea sentimentului de iubire: nu s-a trezit românul că iubeşte, doar pentru că a văzut mai multe filme sau a citit mai multe cărţi sau articole. Acum sintetizăm totul într-un cuvânt. Să ţinem seama de astfel de desfăşurare şi vom descoperi în sufletul nostru calea spre iubire. Vom mai discuta despre obiceiul de a spune tot timpul Lumina şi Iubire, de care la ora actuală s-a plictisit multă lume şi se dispreţuiesc reciproc cei ce folosesc - cu cei care nu folosesc astfel de exprimări. Este bine să înţelegem că fiecare are dreptate, în felul său.

 SĂ NE REÎNTOARCEM CÂT PUTEM DE FRECVENT LA ATITUDINEA DESCHISĂ, SOLARĂ
Este greu să ne păstrăm atitudinea plină de căldură sufletească, atitudinea solară, de deschidere faţă de oameni, de înţelegere a neputinţelor, de a oferi oricui - de la copilul iubit până la firul de iarbă şi viermele din pământ - dreptul la viaţă, în limitele posibilităţilor normale de supravieţuire. Dar nu este imposibil. Putem să trăim în echilibru, faţă de toţi şi de toate. Chiar şi faţă de cunoaşterea că există astfel de lucrări conştiente de influenţare din partea semenilor noştri. Primul pas este să nu ne lăsăm duşi mai departe de valul de revoltă, ci să ne echilibrăm, alungând cât putem de repede încrâncenarea din suflet.
Pare a fi ceva banal: dar nu este. Cele mai eficiente metode de viaţă uşoară şi frumoasă sunt tocmai cele mai simple. Cu ele se învinge cel mai uşor o greutate, doar că rareori credem asta: căci am învăţat să ducem războaie şi să admirăm oameni agresivi. Ar fi bine să nu o mai facem.

OFERIND EXEMPLU POZITIV…….
Nici nu ne dăm seama cât de mult contează atitudinea pozitivă.
Mai mult, cei care nu ajung la conştientizarea unor asemenea elemente de trăire concretă, reală în condiţiile societăţii omeneşti contemporane, vor fi înfluenţaţi pozitiv doar de atitudinea noastră solară, echilibrată în faţa vieţii. Şi aceasta îi va determina indirect să se descurce nu numai în situaţiile de acest fel, ci în tot ceea ce pot face în viaţa pe care o desfăşurăm în comun. Vibraţia înaltă a gândului nostru, a corpurilor şi a câmpului lor mereu-formativ, creează o estompare până la eliminare a puterii pe care programele social-politice negative, de care ajungem să ne temem cel mai mult, o pot exercita asupra noastră.
În schimb, în asemenea condiţii, acele mici programe adiacente despre care vorbeam, îşi pot întări latura lor pozitivă, îşi pot exercita mai bine, direct, pe cale liberă astfel, acţiunile lor în viaţa noastră.
Ştim bine că o rază de soare ne poate aduce lumină, căldură, speranţă. La fel aducem şi noi, în lumea noastră, semenilor noştri, aceleaşi bune simţiri care ne pot schimba, prin acumulare, viaţa tuturor.
Făcând-o mai bună, cu siguranţă.

vineri, 22 octombrie 2010

(articol completat) URA !! URA!! DE TREI ORI!! SĂ-ŢI MIROASĂ GUR-A FLORI !!



Cânta Maria Tănase…
Ştiţi că în străvechimi mirosul emanat de om era identic cu acela al florilor şi pomilor înfloriţi ?!..
Da, unii dintre noi ştim mai de mult. Dar puţini oameni ştiu că aici este vorba şi despre bărbaţi, şi despre femei, în mod egal.

Azi, oamenii se întreabă de ce Dumnezeu, a cărui creaţie este perfectă, a lăsat ca mirosul emanat de om să fie atât de urât (mirosurile emanate de la eliminările prin sudoare, excreţie, etc.).
Societatea ne-a învăţat să dispreţuim asemenea mirosuri, pentru că trupul ar fi murdar şi păcătos…
Eu aş pune o întrebare: de unde ne vine să numim ceva "frumos" - şi îl căutăm, cu orice preţ - şi avem înclinaţia să înlocuim ceea ce credem că este "urât" - cu termenul de comparaţie?!..
Nu este de loc o întrebare peiorativă. Facem multe lucruri fără să ne punem întrebări serioase, la care să ne dorim şi răspunsuri serioase. De asemenea, chiar aspectul pe care îl analizez aici comportă diferenţieri între stările emoţionale în care facem - şi am putea face curat în viaţa noastră.

Şi am în vedere faptul că una este să ne fie silă şi să luăm măsuri de eliminare cu sufletul curat, simţind normalitatea situaţiei, alta este să trăim cu sila în suflet, să ne murdărim sufletul făcâd curăţenia trupului şi în jurul trupului.

Explicaţiile mai profunde le găsim, într-adevăr, în obişnuinţele noastre ancestrale: calitate, curăţenie, moralitate, dragoste şi respect pentru oameni şi pentru orice aspect al universului. Căci nu venim din peşteri, ci din civilizaţii uluitor de frumoase, înaintate creativ şi comportamental: lemuriene şi atlante deopotrivă. Intuiţiile urcă din subconştient foarte aproape de conştient, determinându-ne să trăim după cum ne dictează stările comparative pe care nu ni le cunoaştem, dar ne plac. Cum spuneam mai deunăzi, dacă ne cunoaştem rădăcinile, viziunea noastră asupra lumii se va echilibra treptat, ajungând să înţelegem că, de fapt, totul trebuie privit ca informaţie, concret, în viaţa omului a cărui activitate se poate sprijini pe orice lucru, pentru a se autodepăşi mereu.

Azi, ne este silă de efectele propriei noastre vieţi. Învăţăm de când suntem copii să spunem: Câh! Caca!!
De fapt, ar trebui să ne exprimăm astfel doar atâta vreme cât nu putem să explicăm copilului nostru cum trebuie procedat în lumea în care trăim. Când a crescut, ar trebui să echilibrăm totul prin a-l determina să ia totul exact aşa cum este şi doar să procedeze singur la:
- estomparea efectelor unor situaţii pentru care nu trebuie să aştepte ca altul să facă ceva în locul său;
- înţelegerea rădăcinilor fenomenologiei normale a organismului uman. Starea de normalitate se învaţă din atitudinea de normalitate pe care o răspândim în jur. Dacă alţii nu procedează aşa, să nu uităm să oferim noi exemplu.
Şi astfel cei care azi au silă de efectele normale ale metabolismului propriului corp se pot echilibra, câştigând un aliat de bază în propriul său trup, pentru o viaţă echilibrată, mai departe.
Totul este informaţie, care cere azi din ce în ce mai serios să fie luată în consideraţie, să nu mai trăim cu dictonul degradant "merge şi aşa, dacă nu a murit nimeni din asta până acum!.." luăm măsuri cu "inima uşoară" pentru crearea unui mediu optim desfăşurării activităţii proprii.
De fapt, nu mizeria materială ne murdăreşte cel mai tare, cât atitudinea proprie în faţa normalităţii naturii umane - naturii universului, luată în oricare sens am putea conştientiza.

Am discutat despre rădăcini. În primul rând, rădăcinile pornesc de la cele scrise mai sus, într-o epocă de înaintată înţelegere a semenilor şi a lumii întregi. Azi însă lucrurile stau cu totul altfel: este necesar să ne gândim foarte serios la faptul că corpurile umane sunt puternic degradate, din cauza traiului dur din cele câteva milenii din urmă:
- din cauza muncii impuse peste normalul optim de efort trupesc pe care ar trebui să îl facem;
- din cauza depărtării de natura în mijlocul căreia ar trebui să ne ducem vieţile, chiar dacă avem nevoie să ne apărăm între zidurile construcţiilor noastre;
- din cauza unor relaţii interumane care sunt departe de relaxare, de conlucrare, de sfătuire reciprocă.

Toate: boli, handicapuri de tot felul, mirosuri grele, dezvoltarea pilozităţii excesive,albirea timpurie a părului, sunt semnale prin care corpurile noastre strigă, cerşindu-ne atenţia, mila... În loc să uşurăm eforturile organismului pentru adaptarea la un mediu care devine treptat parcă din ce în ce mai ostil, noi le creştem prin duritatea comportamentului nostru, unii faţă de alţii.
Printre altele.
Toţi, fără excepţie.

Ar fi foarte uşor să învăţăm doar că este necesar să înlăturăm reziduurile, pentru a face loc altora, pentru a se împrospăta atmosfera, pentru ca să creăm ceva nou. Să facem ordine ca să ne mişcăm liber în mediul nostru de trai şi să facem loc altor lucruri noi, însă numai atunci când avem nevoie.
Să facem curat, şi în acelaşi timp să facem şi deosebirea între curat şi înlocuit, pentru crearea unui mediu optim traiului curent.
Avem multe intuiţii din epoca anterioară, care se păstrează involuntar (ajunse obişnuinţe pentru noi, azi), şi nu le mai ştim rădăcina. Spre exemplu, obişnuinţa de a şterge praful ne vine de la lucrul mental din străvechimi, când aerul chiar era eliberat de orice urmă de praf: căci pentru creaţia mentală, orice fir de materie străină are o importanţă cu totul deosebită. În mod normal, într-o încăpere austeră - adică optimă pentru desfăşurarea vieţii lucrative şi sociale, ar trebui să existe doar suprafeţe din material textil, care să fie curăţate periodic.
Azi spunem că ne trebuie curăţenia pentru sănătate. Aşa este. Acelaşi lucru are universalitatea sa: în epoci diferite, necesităţile pot fi ori schimbate, ori cumulate, după cum simţim pentru fiecare moment al vieţii noastre. menţinerea unei obişnuinţe, chiar cu scop diferit de la o epocă la alta, ne oferă un optim curent, dar şi o consolidare pentru a fi continuată în viitorul care va cumula toate învăţăturile, pe o treaptă superioară.
Da, sunt multe feluri de activităţi şi creaţii ale noastre care sunt păstrate pentru ca tot timpul să ne raportăm la ele, să le facem obişnuinţe şi să le purtăm până când ni se vor deschide din nou, tuturor, ceea ce am putea numi azi suprasimţuri: simţurile altor corpuri decât cel fizic, pe care îl cunoaştem cel mai bine azi.
Alte exemple:
- dacă nu am fi obişnuiţi cu muzica instrumentală, nu am putea să ne obişnuim rapid, în viitorul foarte apropiat (pentru unii acest viitor a şi venit), cu sunetele fundamentale ale tuturor corpurilor, ale structurilor planetare, stelare, care ne vor inunda conştientul din nou, în curând;
- dacă nu am fi obişnuiţi cu informatizarea aceasta pe care o considerăm de multe ori nebună, nu am putea face faţă cândva la deschiderea totală de cunoaştere pe care o vom avea: şi simultan, şi în secvenţe de o mare complexitate, derulate consecutiv, tot în curând;
- şi pentru că am pornit discuţia de la mirosuri: dacă nu ne-am obişnui azi cu normalitatea mirosurilor, am putea fi dezorientaţi complet, cândva tot în viitorul apropiat, de universul lor: pe care nu îl putem imagina azi cât de puternic va fi în viitor.

Întreaga noastră lume de azi este puternic formativă pentru tot ceea ce va veni mâine.
Bine ar fi să nu desconsiderăm chiar absolut nimic.

joi, 21 octombrie 2010

Iulian Dragomir: Despre starea civila a preotilor catolici (din volumul Amphyon, editura Arhetip - RS)

(Preluat de pe Jurnalul unui om cuminte, cu remodelare)
MOTTO:
Daca intelegem radacinile, nu vom mai judeca tulpinile, frunzele, florile, fructele.

Starea de necasatorit ar fi, dupa domnia sa, o atitudine razboinica de lupta contra naturii, amintind de acel spirit soldatesc specific hoardelor de cuceritori.
Mai spune dansul si altele, despre homosexualitatea lor, dar ma opresc aici.

Strict despre acest subiect, parerea mea este ca nu are nimic de-a face cu termenul de comparatie, ca trebuie sa intelegem, pe cat posibil, radacinile fenomenului prezentat.
Oficial, Biserica Catolica invoca in acest sens lipsa căsătoriei lui Iisus, centrarea sa pe lucrarea dumnezeiasca de ajutor pentru care s-a aflat in mijlocul nostru. Tocmai acest lucru este puternic atacat în zilele noastre, cu argumente foarte sanatoase de altfel - daca ne gandim la Iisus ca Omul-Dumnezeu care le putea face pe toate. cu conditia sa fi avut nevoie. Dar insasi atitudinea sa fata de nuntire a fost suficienta in sustinerea actului casatoriei, fara sa fie necesar exemplul personal.
In aceasta discutie am in vedere faptul ca lipsa activitatii sexuale era inca, in acele timpuri, un obicei pentru unii oameni, indiferent daca faceau parte din grupari spirituale sau nu. Rădăcinile acestui obicei sunt foarte vechi, in vest la fel ca si in est, de altfel: dar casatoria preotilor, specifica crestinismului ortodox, este o modelare dupa necesitatile vremurilor noi, la care Biserica Catolica nu a vrut sa se plieze. Greu pentru ea, caci nu a putut niciodata tine in frâu nu neaparat homosexualitatea, cat sexualitatea in general: un lucru totusi foarte normal pentru majoritatea celor care au trait in secolele anterioare.
Religia s-a format pe bazele inaltei spiritualitati stravechi a popoarelor. Si nu sub forme de temple, in care preoti reprezentanti ai unor hoarde speriate de hominizi neputinciosi in fata naturii dezlantuite sa se inchine, din frica, fortelor personificate ale naturii - sub forma de zei. Ci ca reprezentanti ai omului atotstapanitor al naturii si al propriei forte spirituale, in echilibru inaintat pana la perfect intre interiorizare si exteriorizare. Si folosind toate fortele astfel constientizate pentru a invata in continuare: orice, din oricare eveniment planetar si cosmic. Pentru care - preoti si poporeni - viata sexuala era deopotriva perpetuarea speciei si inceputul folosirii ei pentru descoperirea, dezvoltarea, valorizarea si diversificarea fortelor corpului fizic: in activitatea de pastrare si concentrare a energiei vitale pentru o evolutie pamanteana optima a spritului.
Insa pana in mileniul V (I.Ch.) fortele folosite astfel au fost prioritare in domeniul mental; dupa care proportiile dintre fortele mentale si fortele trupesti (fizice) au fost treptat modificate, orientate catre trupesc si mult mai putin catre mental. Iar aceasta orientare a fost necesara din cauza diminuarii evidente, treptate, a puterilor mentale,pe masura scaderii vibratiei planetare: chiar si in cazul celor mai puternici preoti, care si-au insusit treptat, asa cum stim acum, si scoala dezvoltarii fortelor mentale (atata cat mai erau) si folosirea lor in domeniul strategiilor de influentare, coruptie si limitare drastica libertatii, a drepturilor omenesti normale ale populatiilor.
Dar sa revin la tema discutiei, cu specificarea ca studiile istorice viitoare vor dezbate si acest subiect, in fiecare etapa de evolutie a omenirii pe Pamant.
Asadar, preotii primelor forme de religie care au contribuit la formarea crestinismului au pastrat mult timp lipsa activitatii sexuale, pentru pastrarea integrala a puterii interioare, spirituale si orientarea ei catre activitate astrala (cercetare astrala: calatorie astrala) si mentala (cercetare mentala la distanta). Cu timpul s-a dovedit necesara echilibrarea fortelor intre mental si trupesc, in punctele de maxima energizare trupeasca: in perioada de primavara si de toamna - cu particularizari personale in functie de structurile corpului emotional (astral). Iata astfel care este baza unei activitati minime chiar si in cazul preotiei catolice, infierata de ortodoxie; este drept ca, de aici incolo, fiecare individ (preot) a preluat pe cont propriu gestionarea atitudinilor sale fata de acest subiect, facand sau nu un obicei curent din activitatea sexala, mai mult sau mai putin pervertita.
Pe teritoriul Europei astfel de practici (de nivel statal in Babilon, preluate si dezvoltate urias in Egipt, de unde au fost preluate de catre iudei - pe calea lor ajungand astfel in crestinism) au existat in mod egal, la fel cum au existat pe intreg Pamantul, in toate societatile omenesti raspandite pe toate continentele. Daca discutam despre preotii catolici, invatatura straveche mostenita de la iudei s-a intarit prin influenta venita din partea celtilor: insa acei celti adevarati, populatiile traditionale, stravechi, ale pamanturilor din vest, care - printre multe altele - pastrau viata lor cu o activitate sexuala minima, aproape singular in situatia in care cuplul constientiza sarcina spirituala de perpetuare a speciei umane.
Cei care nu aveau o astfel de sarcina in destinul lor pastrau intreaga lor viata lipsita de activitate sexuala, dupa felul de trai al moşilor: oameni stravechi, numiti in popor "Cei vechi de zile" - adevaratii conducatori spirituali ai popoarelor, traitori in preajma (in marginea) societatilor umane locale. Cei care traiau astfel, asemenea moşilor, au fost la inceput cei trimisi de moşi in mijlocul poporului, spre a le fi permanent invatatori, si pentru a le oferi exemple directe de aplicare ale invataturilor: calatorii, invatatorii, maestrii invatati direct de mosi. Ulterior au ramas cei numiti impropriu vrajitorii sau vracii - haituiti de biserica in scopul distrugerii cat mai multor urme din credintele vechi ale locuitorilor.
Sa acceptam sa stim adevarul, dar sa nu urâm - ci sa iertam.
Datorita energeticii superioare a corpurilor lor, moşii nu aveau nevoie de nici un efort pentru optimizarile pe care oamenii obisnuiti le necesitau, pentru efectuarea invataturilor lor obisnuite. Mosii nu-si creau familii, aveau rar copii: doar unii dintre ei, intrupati cu sarcini speciale. De aceea moşii nu-si intemeiau familii, gospodarii, ci aveau locuri speciale in care ofereau invatatura momentului celor pe care ii trimiteau apoi in mijlocul poporului, spre transmiterea invataturilor necesare.
Mosii explicau diferentele; oamenii intelegeau modul in care erau influentati de pamant, ape, aer (cosmos, univers) biosistemul vegetal si animal. Li se explica, si intelegeau deosebirile intre necesitatile de neam: printre care si necesitatea perpetuarii neamului omenesc, inmultirii populatiilor pentru intrarea la intrupare cu frecventa marita a spiritelor umane. Primeau astfel de invataturi, caci intuitiv simteau ca toate astfel de lucruri erau cat se poate de adevarate.
Acesta a fost fondul central de normare a activitatii spirituale in cadrul templelor, apoi apoi in preluarea si formarea religiei.

De aceea mi se pare foarte normal - desi altora nu li se pare - ca:
1. Maria, mama lui Iisus, sa nu mai fi avut alti copii inafara lui Iisus si sa fi ramas fecioara dupa nasterea unicului sau fiu. Este cât se poate de posibil, de real ca energetica sa corporala sa-i fi permis acest lucru;
2. De asemenea, mi se pare la fel de normal ca sa fi avut chiar mai multi copii, organismul regenerandu-se dupa fiecare nastere, ca dupa orice eveniment traumatizant pentru omul cu mostenire genetica straveche.
Dupa regulile vietii noastre, ale corpurilor noastre devitalizate din ultimele milenii de viata brutala, prin conditiile aspre, mai cu seama in domeniul celor sufletesti, emotionale, coroborat cu necunoasterea spirituala in care s-a perpetuat in general omenirea, multi dintre noi nu pot accepta asemenea desfasurari. Dar treptat vom accepta cu totii, nu numai atat - ci inca si mai multe lucruri care acum ni se par cu totul inacceptabile.

duminică, 17 octombrie 2010

CONCRET: AJUTOR DE TIP NUMIT ANGELIC

Ultima temă din acest set de întrebări, pentru noi însă nu şi ultimul subiect pe această temă:

„In ce fel de demersuri te ajuta ajutatorii? Pragmatice, filozofice, stiintifice, artistice, de sanatate fizica si mentala, de noroc, de dragoste, de performanta sociala, de morala? Spiritualiceste vorbind, si aceste domenii fac parte din spiritualitate. Eu inteleg notiunea de ajutator, ca un fel de "inger, ingerasul meu, ce mi te-a dat Dumnezeu..,":). 
Concret! Ce fac ajutatorii mei nevazuti pentru mine? 
Ce fel de ajutor imi dau si cum pot decela ajutorul lor de propriul meu efort sau de ajutorul altora? 
Teoretic pricep ca exista si tot teoretic pricep ca ajuta, dar practic nu inteleg in ce gen de trebusoare se amesteca, cu ajutorarea lor. Uite acum te intreb pe tine, caci ajutatorii mei nu m-ajuta defel. Ma vor prost.
7 octombrie 2010”

Mă bucur de o asemenea întrebare. 
Şi pentru că mi se pare de o complexitate cu totul deosebită, voi deschide un capitol închinat în mod special ajutorului pe care pământeanul îl numeşte – cuprinzând întreaga lui complexitate: ajutorul îngerilor. Ajutorul angelic. 

În text sunt de fapt două orientări pe care le putem studia, pentru început, separat: dar ele nu sunt separate de fapt. După studiu, este necesară privirea de ansamblu. Ceea ce numim conştiinţă extinsă exact asta ar trebui să urmărească: în trăirea curentă, concentrarea momentană pe câte un element de trăire, spre înţelegerea tuturor particularităţilor sale, apoi reunirea lor, perceperea ansamblului lor, conştientizând existenţa ansamblului. Folosind în mod conştient ansamblul. Apoi, pornind de la acest ansamblu, folosindu-l efectiv, conştientizând că este doar o sferă restrânsă a percepţiilor momentului, să ne extindem câmpul percepţiei către alte elemente noi, pe care le vom integra treptat sferei înţelese anterior. 

DESPRE AJUTĂTORII TUTUROR VIEŢUITOARELOR – NUMAI DE BINE !!!
Clasificarea (entităţilor ajutătoare): oricât ar suna de pragmatic o asemenea exprimare, ea poate fi considerată folositoare, pentru sistematizarea şi sintetizarea cunoaşterilor, care astfel ne permit să mergem mai departe, cu toate împreună.
Am clasificat, aşadar, la modul general, entităţile noastre ajutătoare, după apropierea întrupării, şi trăirii lor – faţă de întruparea şi de trăirea noastră, a oamenilor: 
– astrale: entităţi care trăiesc întrupate în sistem corporal cu corp de manifestare astral (pe scurt: astralii); este un sistem corporal asemănător cu al oamenilor, faţă de care noi oamenii avem în plus corpul dublu-eteric (sau vital) şi corpul fizic; după terminarea destinului uman, fiecare om trece în manifestare prin corp astral, lăsând în urmă (spre descompunere) cele două corpuri în plus, menţionate;
– dimensionale: entităţi care trăiesc întrupate în dimensiunile structurale paralele cu stratul universic în care trăim noi, oamenii şi entităţile astrale deopotrivă;

Este necesar de amintit frecvent faptul că asemenea entităţi au corpuri constituite tot din materie, structurate interior, şi nu din energie, sau din lumină: corpul lor de manifestare este solid pe nivelul propriu de vibraţie, dar segmentul de vibraţie al mediului şi al corpurilor lor este superior celor proprii ale oamenilor. Segmentul mediului, şi corpurilor lor de vibraţie ridicată le conferă o luminozitate deosebită, un sunet general foarte înalt şi melodios (în exprimarea noastră), oferit de o vehiculare rapidă de fluxuri energo-materiale care nu întâlnesc nici un fel de blocaje. 
Şi, de asemenea, este de ţinut cont de faptul că vibraţia lor este mult mai înaltă decât cel mai înalt segment de vibraţie din orice punct al dimensiunii noastre: incluzând toate cele trei zone universice de evoluţie a spiritelor primare şi ale ajutătorilor înaintaţi, întrupaţi alături de ele, folosind corpurile lor de manifestare, din puterea cărora le oferă învăţături. 
Particularităţile de fiinţare ale corpurilor entităţilor ajutătoare le permit modelări ale corpului lor fără o deformare definitivă – lucru care nouă, oamenilor, pe Pământ, nu ne este posibil, din motive care ţin de propria noastră evoluţie desfăşurată aici.
Cu toţii suntem coordonaţi de entităţi înaintate în evoluţii: şi astralii, şi dimensionalii, şi noi – oamenii. Suntem coordonaţi de către o întreagă verticală de învăţătură, ajutor şi coordonare spirituală. În cadrul acestor studii nu vom intra deocamdată în clasificări mai detaliate, pentru a aborda tematica din alte puncte de vedere. 
Însă vă pot oferi un link către o lucrare pusă în discuţie de Dan, pe unul din blogurile sale. Lucrarea are adresa de bază:
http://plerion.blogspot.com/2010/10/ingeri-angeloizi-demoni-demonoizi.html 

Despre ajutătorii noştri: îi numim entităţi ca să-i separăm de întrupaţii pe care îi numim indivizi. Indivizii – mă refer la cei umani, deocamdată – se manifestă curent prin corpuri fizice (numai conjunctural prin corpuri astrale). Corpurile fizice sunt corpuri de vibraţie mai joasă decât vibraţia corpurilor entităţilor ajutătoare şi coordonatorilor noştri. Şi nu pentru că am fi “îngeri căzuţi”, ci pentru că evoluţiile merg treptat, de la mic la mare, pe măsura acumulării de energie interioară a spiritelor, pe măsura întăririi experienţei în domeniile utilizărilor ei în manifestare, pe măsura creşterii preciziei de direcţionare mereu recalibrată a radiaţiei: pe multiple planuri, care formează astfel experienţa de creator, de ajutător şi de organizator-coordonator al evoluţiilor fraţilor spirituali mai mici, care evoluează şi ei, în urma lor. 
Sunt numiţi de majoritatea oamenilor: îngeri. În categoria lor se cuprind o diversitate întreagă de entităţi pe care oamenii le-au diferenţiat în timp, înţelegându-le sarcinile. Dar oamenii au inclus aici o serie întreagă de alte forme existenţiale, a căror prezenţă au perceput-o sau numai au intuit-o la modul general în spaţiile proprii de trai: 
– fluxuri compacte de filamente energo-materiale, cu vibraţii foarte variate, circulante în spaţiile cunoscute;
– mini-spaţii compacte ale propriilor lor gânduri, circulante şi ele în spaţiile planetare; având şi ele vibraţii variate, după intensitatea sentimentelor şi mentalizărilor umane; 
– entităţi manifeste concret în mediul comun: şi al omului, şi al restului biosistemului local, entităţi care nu au direct de-a face cu evoluţia omului; pe care omul le-a crezut chiar vrăşmaşe sieşi: le-a numit rele, malefice, demonice. Dar ele nu sunt decât protectoare ale unor locuri sau specii de vietăţi pe care oamenii le-ar fi distrus repede, incomplet-cunoscători, fricoşi în supravieţuire – şi de aceea prea puţin respectuoşi faţă de o natură pe care de multe ori a crezut-o doar pusă fără limite la dispoziţia sa. De aceea, a ucide sau a distruge nu a făcut până acum parte din reţinerile sale şi doar periclitarea condiţiilor optime de trai planetar l-a determinat să-şi îndrepte atenţia către protejarea mediului natural. A fost bine şi aşa, a fost (şi mai este, pentru mulţi oameni) o treaptă pe care iubirea de natură se poate aşeza azi confortabil, creând creşteri rapide de înţelegere a dimensiunii cu adevărat umane a acelei fiinţe care, încet-încet, se descoperă pe ea însăşi: ajutătoare a fraţilor săi mai micuţi, de pretutindeni. 
Astfel de entităţi nu sunt însă nicidecum rele sau malefice; însă mediul pe care l-au protejat, şi îl protejează în continuare, sau protecţia manifestării vietăţilor pe care astfel de medii planetare le avantajează în trăirile lor începătoare, oferă entităţilor de acest fel în simţirile oamenilor un loc de distanţare. Pe care îl vor înţelege cu siguranţă în evoluţiile lor, înţelegere pe care astfel de entităţi se bazează în acest moment planetar – pentru cel viitor. 
Începem să conştientizăm că toţi avem loc sub soare. Începem să înţelegem că fiecare ecosistem are ajutătorii săi astrali, dimensionali, fără protecţia cărora multe vieţuitoare nu ar putea supravieţui în mediul pe care omul însuşi li-l limitează, pentru consumul său bazat pe teama de viitor. Cu gândul la viitor, el însuşi distruge viitorul biosistemului planetar, creator de condiţii pentru optimul propriei sale trăiri. Dacă astfel de entităţi, ajutătoare pentru fiinţele mici ale planetei, nu l-ar speria pe om, fără intenţie rea, ci doar de îndepărtare momentană (până la propria înţelegere a lumii în care trăieşte astfel), viaţa însăşi ar fiinţa la dimensiuni nebănuit de sărace, aride. Şi ele ştiu bine că felul în care trăieşte azi omenirea este doar o scurtă etapă, trecătoare, dar plină de foloase chiar pentru viaţa pe care azi o sperie. 
Toţi – indiferent unde şi cum fiinţăm – suntem învăţaţi, ajutaţi şi coordonaţi de către aceiaşi uriaşi Creatori ai tuturor lumilor create de ei. 
Începem să înţelegem că avem de cunoscut, fiecare dintre noi în parte, diferite şi variate aspecte ale lumii în care trăim: sub îndrumarea ajutătorilor noştri. Dar ea este o îndrumare care presupune cerinţa studiului nostru, propriilor cercetări ale Creaţiei, ale devenirilor noastre ajutate de chiar Creaţia preexistentă, şi întreţinută cu drag de către Creatori, pentru noi. Ca să-i înţelegem funcţionările, şi astfel utilizările, este absolut necesar să încercăm să studiem cu puterile pe care le avem în fiecare moment al conştientizărilor noastre: tot ceea ce percepem, tot ceea ce primim prin informaţie, chiar de la entităţile ajutătoare. 
Căci lumea în care ne căutăm înţelegerile este croită pe măsura percepţiilor locale: fiecare loc din universul care ne înconjoară are un specific care trebuie cercetat cu mijloacele pe care le avem la îndemână în fiecare moment al existenţei noastre. Toate sunt detaliate prin construcţie, perceptibilă prin senzorii corpurilor noastre, adaptate perfect etapei de evoluţie în care se află fiecare spirit în parte. Astfel de detalieri se doresc a fi percepute, apoi studiate, apoi folosite în diverse feluri
Este necesar ca fiecare evoluant să se obişnuiască cu existenţa tuturor celor care îl înconjoară, aflându-se cel puţin într-una din fazele următoare:
– să se obişnuiască cu existenţa elementelor înconjurătoare de creaţie, treptat: de la un detaliu mic, perceptibil în limita senzorilor unui corp mic (pe Pământ: de la virus la mamifer). Treptat creşte aria de cuprindere, de percepţie a unui spaţiu mic de trăire proprie – spre un areal din ce în ce mai cuprinzător, din vecinătatea locului de trăire curentă: de la trăirea simbiotică – până la cârdul, stolul care măreşte arealul de vieţuire, în trecere sau concret, căutând condiţii optime de trai. Mamiferele se obişnuiesc să perceapă în mod grupal (turmă, familie) mediul în care trăiesc, consolidând în acelaşi timp percepţiile etapelor anterioare de evoluţie, prin corpuri complexe, cu care pot înţelege deja elemente aflate în variaţie, ale unei vieţi sociale în formare;
– să înţeleagă necesităţile celor create special pentru evoluanţi: conştientizând în acelaşi timp creaţia ca atare, după ce s-au obişnuit să-i folosească fiinţările, atributele, să le deosebească de constituirile corporale prin puterea radiaţiei spirituale proprii. Toate fac parte din tabloul existenţei tuturor, însă treptat dezvoltarea conștiinței spiritului conduce la separarea percepţiilor: spre studiu, spre înţelegerea fiecărei categorii de elemente din mediul de trai. 
Am specificat acest lucru: doar pentru înţelegerea modului de constituire, de funcţionare, a rolului fiecărei structuri în parte, şi nu pentru a rămâne în continuare privind disociat realitatea înconjurătoare. 
Se pregăteşte astfel terenul pentru trecere la creaţie conştientă, la comunicare şi relaţionare în viaţa care devine astfel din ce în ce mai complexă. Tot treptat, spiritul se integrează, şi le integrează pe toate într-o sferă care cuprinde simultan întreg peisajul cunoaşterilor sale;
– dezvoltarea conştiinţei, înţelegerii vieţii ca atare conduce la un moment dat la înţelegerea propriei puteri spirituale privind actul creaţiei prin care i s-a constituit mereu teren propice propriei sale evoluţii. Înţelege astfel că poate ajunge în postura de creator, convieţuind cu marii Creatori înaintaţi. Înţelege că viitorul  evoluţiilor proprii cuprinde învăţături privind o creaţie din ce în ce mai laborioasă, şi în acelaşi timp subtilă. Realizările devin concrete în planul propriilor sale folosiri, utilizări, precum şi în planul ajutorului pe care generaţiile care urmează această cale evoluează ca şi el însuşi. Şi care necesită toate formele de creaţie de care a beneficiat şi el însuşi. Val după val vor fi astfel ajutaţi, în timp ce creşte însăşi experienţa ajutătorului. 
Iată doar câteva linii de desfăşurare a evoluţiilor pe linia de creator conştient. Înaintarea în evoluţii presupune luarea în considerare a întregii creaţii – fie ea măruntă sau grandioasă, grosieră sau subtilă. Toate aşteaptă să fie descoperite treptat, studiate, folosite: şi pentru înţelegerea utilităţii lor, pentru continuarea şi dezvoltarea, diversificarea aplicaţiilor, şi ca exemplu de oferit altor grupuri spirituale. 
Înţelegerea existenţei şi desfăşurării lucrărilor ajutătorilor noştri contribuie la înţelegerea modului concret de ajutor pe care ni-l oferă. În plus, vom vedea concret felul în care se desfăşoară ajutorul lor, şi de ce acest ajutor este atât de subtil.

Şi iar precizăm, pentru a răspunde celor care întorc spatele sau sunt nesiguri încă de necesitatea aprofundării unor structuri ale evoluţiilor, ale Creaţiei, ale relaţiilor în care cu toţii ne aflăm unii cu alţii, unii faţă de alţii. Conştientizarea treptată a propriilor necesităţi de evoluţie, precum şi a necesităţilor fiecărei fiinţe din universurile care ne înconjoară, ne conduce la un adânc respect în faţa marii, şi măruntei creaţii a spiritelor. Ne va conduce, în continuare, la necesitatea studiului separat al fiecărei componente a universurilor, al fiecărei fiinţe, sau grupări de fiinţe: pe scurt – atât a creatorilor şi a utilizatorilor (spirite în evoluţii), cât şi a creaţiei lor, pe fiecare treaptă a creşterii puterilor lor spirituale. O astfel de separare rămâne doar un scurt moment trăit de spirite, doar pentru cercetare, studiu; după care şi cercetările, studiile, şi aplicaţiile – adică adâncirea cunoaşterii de sine şi cunoaşterii celor ce se pot realiza prin asemenea cunoaşteri proprii, se vor constitui din nou în sfera, întregul de la care a pornit cercetarea. Momentele şi spaţiile se combină, realizând mai departe o sferă a cunoaşterii din ce în ce mai cuprinzătoare: planetară, stelară, zonală, universică, multiplu-universică. 
Fiecare moment al trăirii noastre are în vedere cunoaşterea de sine, înţelegerea rolului creatorilor universici pe drumul cărora ne aflăm şi noi. înţelegem creaţia sub toate aspectele sale, a creaţiei proprii ca parte a creaţiei universale, înţelegem contextul uniunii pe care Creatorii universurilor o realizează în primul rând pentru micii creatori. Căci drumul este folosit de cei mici şi de cei mari deopotrivă, este un drum protejat, îndrumat cu toată iubirea lor: un drum al înălţării celor pe care îi ţin în propria lor Suflare de Viaţă. 

Acum, revenind la tema de gândire propusă de Dan.
Toate, dar absolut toate cele specificate de el – fiinţează. Şi încă mai sunt multe altele la care nici nu ne gândim deseori. Uneori ni le amintim, dar trec ca o boare … pe de-asupra conştiinţei noastre vii !!!! Le pierdem… dar ele revin din nou, sub aceeaşi formă, sau poate sub altă formă, croindu-ne înţelegeri asupra unor lucruri pe care cândva le-am spus în ricanare, poate chiar cu despreţ uneori, sau în joacă… Aşa începe totul… chiar de la frustrări… şi sunt conştientizate mai devreme sau mai târziu, cu sau fără consecinţe pe care le vedem în planul trăirilor noastre concrete, curente. Mâine, sau în oricare zi, se pot descoperi lucruri noi, legături între lucruri care păreau cândva fără înţeles, fără rezolvare. 
Întotdeauna lângă noi se află o entitate care, doar prin prezenţa sa ne linişteşte, şi noi ajungem astfel la o nouă înţelegere, la o nouă viziune asupra vieţii sau a unei minuscule părţi din ea. Vibraţia planetară este realmente în creştere şi ne ajută şi ea în feluri nebănuite. Blocajele noastre sunt moştenite din corpurile părinţilor noştri nu din păcate nelămurite, pe care trebuie să le credem orbeşte, ci din greutăţile prin care generaţiile anterioare au trecut în frig, mizerie, foamete, războaie fratricide, fără relaţiile umane normale, fără comunicare cu bucurie între oameni. Nu mai continui. Blocajele însă se estompează – azi se poate observa acest lucru şi ar trebui să încurajăm oamenii să se străduiască prin forţe proprii: să-şi creeze condiţii de liniştire, să nu şi le mai refuze nimeni din varii motive. Liniştea noastră sufletească face minuni, şi prea puţini sunt în jurul nostru să ne-o spună. Palmele noastre fac minuni cu razele lor puternice, hrănitoare, reparatoare, dar nu ni le credem în stare. Încă. 
Concret ce fac ajutătorii pentru tine… pentru mine… Nu vreau să particularizez acum, aici. În ceea ce mă priveşte, pot să spun că tot ceea ce este bogăţie de cercetare, de înţelegere, de coerenţa cunoaşterilor trecutului, prezentului şi viitorului, cărora le dau drumul în lume pe această cale, nu aveau şanse să se cristalizeze fără îndrumarea multor, foarte multor entităţi care mă ajută. Şi nu pentru că cei care mi-au însoţit viaţa nu ar putea-o face, ci pentru că se perindă prin viaţa noastră, rând pe rând sau simultan, după necesităţile cunoscute, sau poate doar bănuite, sau chiar necunoscute: ajutătorii, conducătorii, coordonatorii multor alte grupuri spirituale care ne ajută, pe care le ajutăm, cărora le facem loc pe lângă noi, care ne primesc – la rândul lor… 
Cu toţii primim, simultan cu ceea ce oferim. 

AŞADAR, CONCRET….
Fiecare om îşi poate pune o asemenea întrebare: cum mă ajută îngerii mei, ajutătorii mei, entităţile care sunt în jurul meu? 
Unii ştiu, pentru că sunt în legătură directă cu ei, sub o formă sau alta şi-au dat seama de prezenţa lor. Alţii nu au o asemenea percepţie, dar au auzit şi ei de existenţa lor, cred în ei, intuiesc ajutorul lor, fără să-l înţeleagă concret. Alţii nu au simţit prea mult, iar ceea ce au simţit au negat din frică să nu fie judecaţi de societate. 
Cei care nu cred – li se pare foarte normal să nu creadă; cei care cred – li se pare tot atât de normal să creadă. 
Important este ca fiecare om poate să fie de acord cu acest lucru: discreţia lor este totală.
Şi aşa şi trebuie să fie, căci fiecare om trebuie să se orienteze singur în viaţa pe care şi-o construieşte, având la dispoziţie condiţiile sale de naştere, de societate în care se naşte, condiţii completate apoi doar de experienţa sa. 
Dacă destinul poate fi înţeles ca un drum care pătrunde în societatea de naştere şi efectuează o modificare – fie ea chiar insesizabilă de multe ori – în profunzimea acesteia, omul nu pătrunde el însuşi, conştient, în societate: o societate complexă pentru oameni, pe Pământ. Nu poate deocamdată să înţeleagă complexitatea întreagă a rostului vieţii sale, căci s-ar chinui prea mult să lucreze asupra ei, neglijându-se pe sine însuşi. Dar îşi poate lărgi treptat sfera cunoaşterii acestei complexităţi, pe măsura creşterii vibraţiei planetare.
Tocmai de aceea chiar ajutătorii pe care i-am numit „moşi”, deşi au o arie de cuprindere mentală deosebit de largă, stau în marginea societăţii şi rareori conducătorii lor intră în lume pentru a vedea, a simţi cu simţurile lor ascuţite, modul în care acţionează efectele activităţii lor în mediul planetar. Vom discuta pe larg, treptat, în studiile viitoare. 
Verticala dimensională şi cea universică spirituală a coordonatorilor chiar este încă şi mai puţin simţită, tot pentru ca omul să se concentreze numai asupra celor pe care el le are de făcut – nu asupra celor pe care îi au alţii de făcut pentru el sau pentru alţi întrupaţi. Iar scopul trebuie să fie foarte bine înţeles: ei creează, cu toţii, condiţiile materiale, energetice şi spirituale pentru desfăşurarea destinelor tuturor vieţuitoarelor, de pretutindeni, nu numai ale omului:
– vieţuitoarele planetare: şi cele în corp fizic, şi în corp astral, şi în corp spiritual (la venirea în preajma planetei, la începutul derulării ciclului lor de vieţi: se poate studia câte ceva din complexitatea noţiunii de ciclu de vieţi la adresa: 
– vieţuitoarele altor planete din sistemul stelar local şi din galaxie;
– entităţile care desfăşoară activităţi între planetele şi stelele galaxiei locale;
– entităţile care întreţin structurile subzonei şi zonei universice, şi încă multe altele pe care le vom putea percepe şi studia treptat, pe măsura creşterii vibraţiei planetei noastre.

Dacă omul, omul de pe Pământ, s-ar concentra asupra tuturor celor care se creează, ajută şi coordonează permanent în sfera celor măcar galactice – ca să nu mai vorbim despre întreaga viaţă a subzonei în care se află galaxia noastră – nu ar mai putea face ceva concret în viaţa sa. Află şi îşi întreţine cunoaşterea – dar nu este permanent atras de multitudinea celor care se desfăşoară în sfera nevăzutelor pentru senzorii corpurilor sale. Omul are libertatea să-şi desfăşoare activităţile pe care el le face, cu ajutorul tuturor condiţiilor pe care le are în viaţă. Restul le poate cunoaşte treptat, chiar şi numai la modul general, şi le poate avea implicit în vedere, aşa cum implicit ştim că există multe alte lucruri în viaţa noastră socială, şi cea naturală, a lumii, cu toate cele pe care le cunoaştem despre ea. Dar ne preocupăm de cele pe care le putem face noi. Înţelegem cum este această lume, înţelegem spre ce tindem. Despre lucrurile pe care le vom întâlni mult mai departe – nu ştim. Ştim doar contextul în care se desfăşoară toate şi că avem libertatea de a face orice ştim. Chiar şi libertatea unora de a îngrădi libertatea altora – semeni sau alte vieţuitoare – de a-i perverti, de a-i devia de la cursul cunoaşterilor lor momentane, de a-i înşela şi chiar a-i omorî. Pentru că numai aşa omul îşi poate da seama de tot ceea ce poate fi capabil. Este posibil acest lucru, căci ni se creează condiţii să nu ne distrugem de tot, direct, spirit cu spirit, monadă cu monadă (cu ajutorul manifestării prin corpurile noastre de întrupaţi); dar învăţăm din tot ceea ce trăim, manifestăm: fie fiind distrugători, fie suportând distrugeri. 
Fiecare lucru are un rost în lume, iar acesta este un lucru binecunoscut de noi, chiar dacă acceptăm cu greu ideea, fără a putea schimba pe loc ceva. Tot ceea ce învăţăm astfel ne ajută însă să ne modelăm la infinit – practic – modul de a trăi în lumea în care destinul nostru pătrunde – tot aşa cum lumina pătrunde în necunoscut. Putem să vedem ce luminează acest fir de lumină şi astfel vedem propriul destin de forma unui canal larg, elastic în anumite limite – pentru a nu le deranja pe altele. Toate canalele de destin se întrepătrund, dar nu se amestecă şi nu se deformează propriu-zis niciodată: se pot influenţa, şi sunt lăsate să se influenţeze în anumite limite, iar ajutătorii noştri au grijă să ne ajute în acest sens. Nici un destin nu poate fi deviat propriu zis: dincolo de limitele naturale, de condiţiile despre care discutam la început. Dar efectele sunt vizibile în planul înţelegerilor şi aplicaţiilor sale, care se modifică în faţa, în viitorul fiecărui om, modificându-l pe el însuşi: în profunzime – nu în spaţiul 3D (tridimensional), căci este un spaţiu pe care omul nu-l poate depăşi. O asemenea profunzime arată cât de mult din experienţa sa totală, veche sau nouă, consolidată mai mult sau mai puţin, a fost folosită. Chiar faptul de a fi sau nu de acord cu lumea în care trăim o demonstrează deseori, prin modificarea încredinţărilor de moment – către acceptări noi. 
Şi vom înţelege cu toţii că nu minte nimeni când afirmă că, de fapt, suntem de acord cu fiecare destin în parte, atunci când se hotărăşte drumul nostru de parcurs. 
Canalul destinic în cuprinsul ciclului de vieţi.
EXPLICAŢII:
– linia punctată de la mijlocul canalului este linia de echilibru: ea reprezintă faptul că spiritul este perfect conştient de totalitatea posibilităţilor de răspuns la impulsurile mediului: pozitive şi negative deopotrivă, dar alege ceea ce ştie bine că este necesar în acelaşi timp sieşi şi tuturor celor din jurul său. Este caracteristic entităţilor ajutătoare din întreaga verticală spirituală de coordonare şi ajutor spiritual, linie de care se apropie pe Pământ doar moşii = protectorii întrupaţi ai popoarelor lumii noastre;
– săgeata din partea stângă: venind din trecut;
– săgeata din partea dreaptă: mergând către viitor;
– buclele situate deasupra liniei de echilibru (porţiunea marcată cu semnul + ) reprezintă manifestări umane pozitive: creativitate, conlucrare, înţelegere; manifestări morale, ajutătoare, protective echilibrate (adică altruiste şi fără impunere), etc.;
– buclele situate sub linia de echilibru (porţiunea marcată cu semnul - ): manifestări negative vechi, de supravieţuire animalică, din evoluţiile dinaintea celor de creator conştient; războinice, distructive fără să se înlocuiască cu constructivul-superior; perverse, imorale, refuzând participarea la conlucrare, ajutor şi protecţie altruistă (manifestări născute în perioada de trecere de la creator inconştient la creator conştient, precum şi din obişnuinţa de a primi ajutor, mai curând decât de a-l oferi), etc. ;
– schimbările bruşte reprezintă înţelegerea propriilor impulsuri pe care cel puţin intuitiv omul nu şi le crede bune pentru a le pune în practică; schimbarea sensului prin proprie voinţă. Inerţia îl poate conduce o vreme chiar mai jos în manifestare (de obicei cu gândul sau cu vorba – nu şi cu fapta). Nu este necesară deocamdată, acum – pe Pământ – lipsa ajutorului angelic, şi nu este bună nici dezolarea omului că nu s-a putut manifesta pozitiv fără ajutorul entităţilor; este important doar răspunsul omului la impulsul de vibraţie superioară al entităţii ajutătoare, este conştientizarea aspectului înălţat, alegerea şi adoptarea imediată. Pe de altă parte, refuzul inconştient al ajutorului entităţii nu înseamnă „păcat”, ci doar necesitatea continuării drumului prin consolidarea părţii pozitive, care să se imprime puternic în conştiinţa spiritului. Toate însă – cu trăirea efectivă a spiritului prin întrupare periodică în condiţii care îi relevă neputinţa momentană a rezistenţei în faţa influenţelor de vibraţie mai joasă, provenind de la biosistemul planetar. 

Pe acest drum, simpla prezenţă a ajutătorilor în jurul omului îi schimbă câmpul, vibraţia şi compoziţia sa, devenind la rândul său protector sau prevenitor al unor ieşiri necontrolate pe care ne pregătim să le facem, fără să ne fi căutat singuri cel mai elevat nivel pe care putem astfel să-l consolidăm local şi momentan. Se consolidează astfel manifestarea de cea mai puternică creativitate, moralitate – ceea ce numim în mod particular spiritualitate adâncă. Şi avem mereu nevoie de această consolidare, întărire, pentru noi, personal, şi pentru exemplul pe care îl putem oferi altora, mereu. 
Iar acest lucru nu este de loc ceva artificial, ci efectiv un ajutor, după cum vom vedea. 
Spiritul trebuie să meargă mai departe către ceva de mult mai înaltă spiritualitate, iar paşii de înălţare îi face treptat, pe măsura înaintării în evoluţii, pe măsura creşterii puterii sale interioare. 
Căci numai aşa poate conştientiza profund toată zestrea memoriilor sale şi poate să corecteze rapid şi eficient ceea ce moşteneşte din evoluţiile de simplă supravieţuire, din trecutul din care vine.
Iar pentru acest lucru suntem azi aici, pe Pământ.
Căci nu trebuie să pierdem din vedere faptul că omul este influenţat nu numai de semenii săi, ci şi de mediul său de trai, de un biosistem de o bogăţie cu totul specială. Am mai discutat de multe ori că un astfel de biosistem scoate din memoriile spiritului uman manifestări de acelaşi fel, bazate doar pe supravieţuire, pe care treptat trebuie să se obişnuiască să le înlocuiască cu manifestări orientate către înţelegerea vieţii, către protecţie, către creaţie, exemplu şi ajutor oferit celor care îl necesită. 
Iar ajutorul primit în aceste condiţii, din partea entităţilor ajutătoare, este al II-lea lucru deosebit de important pe care trebuie să-l ştim. Dacă biosistemul – ca totalitate a unor spirite de vibraţie mai mică, fără a avea pentru asta vreo vină, ci doar datorită evoluţiilor naturale – influenţează puternic mediul lor de trai, în care se include şi omul, el are însă şi un sprijin de înaltă vibraţie, care îi menţine mereu conştientul în echilibru. Astfel, omul alege – între un înger şi un drac, aşa cum se spune în popor. Deşi eu cred că este mult prea dur spus astfel. Iată de ce, în plus, nici influenţa entităţilor, nici influenţa biosistemului nu o conştientizează omul complet: totul este doar fundalul pe care omul face mereu ALEGEREA. Întrupat ca om, pe Pământ, spiritul este deja obişnuit de mult, evolutiv vorbind, să se preocupe mai curând de alegerea sa – decât de influenţele din jurul său. Ştie bine că alegerea nu o face altul pentru el. 
Şi este bine să ne gândim la acest lucru, atunci când cerem să ni se spună ce ar trebui să facem pentru a trăi, când cerem socoteală că nu suntem ajutaţi după cum ne-am dori, în loc să ne orientăm, concentraţi, pentru a face tot ceea ce ţine de doar propria noastră voinţă. 
Viaţa ne este orientarea noastră, strict a noastră, din fiecare moment. 

luni, 11 octombrie 2010

CÂTE CEVA DIN FORMELE CONCRETE DE AJUTOR ALE ENTITĂŢILOR AJUTĂTOARE:

Deşi acest subiect va fi reluat pe scară largă în aproape fiecare capitol din explicaţiile privind activităţile curente ale lemurienilor şi atlanţilor ( http://www.bucuria-cunoasterii.ro/category/studii-istorice/ ) pentru că a venit vorba în comentariile dvs. despre un anumit aspect al activităţilor entităţilor ajutătoare ale noastre, să ne oprim puţin asupra acestui aspect, ca un fel de deschidere pentru studiile viitoare. 
Iată, aşadar, citatul de la care pornim:
„...am sesizat însă, că de fapt doar în ceasul morţii ei nu mai intervin cu nimic... ptr. că după cum citeam undeva, e singurul punct interzis de către dumnezeu, şi anume clipa scrisă în cartea cerului a plecării definitive de pe Pământ a fiinţelor…”
Să-i mulţumim Ryannei pentru prilejul de discuţie oferit de tema abordată.

FAPTA ENTITĂŢII AJUTĂTOARE: 
SUB PUTEREA INTERDICŢIEI SAU A ÎNCREDINŢĂRII ??
Ca şi altădată, mă folosesc de orice moment, prilej, pentru a explica subtilităţi ale cunoaşterilor pe lângă care trecem de multe ori fără să le înţelegem importanţa pătrunderii în profunzime. Azi ne trebuie, chiar dacă până azi nu ne-am gândit la astfel de situaţii. Şi mergem mai departe dezvoltând tot ceea ce putem pentru momentul trăirii noastre actuale, dezvoltând în continuare totul, pe măsură ce puterile noastre vor creşte: imperceptibil în clipa trăirii noastre, însă înţelegerile care vin în valuri ne vor dovedi că fiecare clipă trăită astfel ne-a fost de un real folos. Nimic nu a fost pierdut – nici măcar o singură clipă din viaţa noastră, nici un gând, nici o hotărâre, nici o nehotărâre… Nimic nu a fost trăit degeaba.
Aşadar, să înţelegem că exprimările cunoaşterilor moştenite sunt corecte pentru epoca din care vin, întrucât în scrierile mai vechi explicaţii detaliate nu erau posibile pentru popoarele ţinute în umbra necunoaşterii. Deşi folosim cuvintele „metaforă” şi „metaforizare” comparativ cu felul concret, structural în care gândim azi, pentru epoca din care vin şi, mai ales, traversând Evul Mediu întunecat al religiei, dar şi războaie fratricide, aş spune că folosirile erau mai curând comparative cu elemente din viaţa oamenilor. Pentru cunoscători ele au fost şi au rămas încifrate în elemente care cu greu puteau fi descifrate chiar de către cei mai culţi cercetători ai religiilor popoarelor sau de către alţi conducători de acelaşi calibru. Azi însă, extinderea cunoaşterilor, extinderea folosirii gândirii şi înţelegerii în profunzime ne ajută să înţelegem multe elemente cuprinse în filele înscrisurilor de odinioară. 
Prin urmare, să înţelegem că exprimarea reală, pe care o întâlnim în majoritatea scrierilor – religioase de cele mai multe ori, dar preluate şi de către multe alte scrieri laice, cuprinde acest leitmotiv: „Interzis de către Dumnezeu”. Când discutăm despre oameni, am putea avea o anumită imagine a interdicţiei – dar când discutăm despre entităţi, cu siguranţă că trebuie să schimbăm faţa problemei. 
Oamenii îşi dau singuri interdicţii, de multe ori împărţite în cel puţin două mari categorii principale: 
– setea de putere prin care ajung să inducă frica populaţiilor pe care şi le aservesc, cărora li se abate atenţia din primii ani de viaţă de la intuiţiile proprii, sub motivaţia că trebuie să trăiască conform normelor societăţii în care s-au născut. Nimic mai adevărat, dar nu şi atunci când aceste impuneri ajung să distrugă intuiţiile, percepţii şi căutările proprii;
– orgoliul de a nu fi în stare să se ofere explicaţiile corecte, în complexitatea necesară pentru nivelul cultural, spiritual al momentului. De multe ori, din orgoliul de a nu fi înţeles complexitatea moştenirilor de cunoaştere, teme întregi au fost şterse din registrul consemnărilor vechi. Care, într-o societate normală, ar fi trebuit să fie moştenire din generaţie în generaţie, pentru orientarea lumii pe drumul înţelegerilor sale permanente. 

Se poate acţiona dintr-unul din aceste motive (şi altele) sau din împletirea lor între ele, sau între ele + particularităţile personalităţii grupurilor umane.
Putem înţelege că, acolo unde este vorba despre interdicţii date oamenilor prin astfel de explicaţii succinte, implacabile, totul este o problemă pur umană, desfăşurată între oameni, având însă de multe ori la bază precepte morale şi de sănătate a căror realitate oamenii o pot intui cu uşurinţă: şi astfel pot rămâne ascultători până la un punct. Dar cultura şi înţelegerea lumii înconjurătoare opresc azi chiar în acest punct omul inteligent (căci inteligenţa este nativă, ţinând de evoluţia generală a spiritelor umane) şi perceptiv totodată, după care, gândind din ce în ce mai profund, îşi face o părere justă asupra realităţii lumii în care trăieşte sau, în orice caz, îl conduce pe o cale către înţelegerea realităţii. Nu neapărat imediat asupra adevărului universal, dar măcar asupra evidenţei adevărului ascuns de către semenii săi. 
Este o chestiune de timp restrâns până când vom înţelege acest lucru cu toţii. Şi vom ierta şi vom continua viaţa în modul cel mai natural pentru spiritul-om. 
Însă omul nu a putut niciodată comanda, impune ceva entităţilor ajutătoare, fie ele centrale (numiţi fii de Dumnezeu), secundare (angelice), astrale (ajutătorii astrali personali sau de grup spiritual) sau dimensionale. Dar s-a exprimat cândva, după cum era obiceiul în societate, ca o încredinţare că Dumnezeu impune: s-a crezut, şi s-a exprimat în înscrisuri că Dumnezeu impune şi îngerilor, tot aşa cum impune şi oamenilor. Aşa i s-a spus omului de către conducătorul său, aşa a crezut omul. Dar cu timpul intuiţia şi observarea inteligentă i-a reformat treptat omului încredinţări generale de mare anvergură pentru viaţa întregii comunităţi umane. Şi acesta a fost punctul de la care omul şi-a creat neîncrederi latente sau active în unele reguli, obligaţii venind de pe căile religioase în special, dar şi laice contemporane. 
Printre care şi cele referitoare la tema discuţiilor noastre. Omul îşi poate da seama că este ajutat sub o formă sau alta, dar nu şi în ceasul morţii sale, căreia nu i se poate sustrage, pe care nu o poate modifica după dorinţele sale subiective, atunci când îi vine momentul. Nu va privi momentul în mod fatalist (dacă îmi e dat să mor, numai am nimic de făcut…), va face tot ceea ce are în putere să se ferească, să preîntâmpine, dar va avea în vedere şi faptul că va trebui să accepte şi cazul de neputinţă. 
Însă neamestecul entităţilor nu este interdicţie de la Dumnezeu, ci ÎNCREDINŢARE, iar despre asta discutăm acum, pentru început. Discutăm despre acest lucru, fără să uităm însă un aspect deosebit de important: ele ne vor ajuta în demersul nostru către preîntâmpinare, în căutările noastre de rezolvare până la un punct, însă nu vor anula momentul trecerii sub nici o formă, atunci când vine momentul. Adică atunci când sarcinile s-au rezolvat şi toate sunt exact la locul care trebuiau să fie. 
Cu adevărat este încredinţare, este înţelegere şi este conlucrare: toate entităţile noastre ajutătoare sunt în aceeaşi simţire a necesităţilor evoluţiilor tuturor: ale noastre, ale lor personale şi ale tuturor celor aparţinând de mediul ajutat, cu toată viaţa care se desfăşoară local. Explicaţiile privind această diferenţă :
– ori nu au fost găsite la momentul primirii moştenirii de cunoaştere, care a existat cu siguranţă, cândva;
– ori nu au fost oferite mai departe căci cuprindeau la bază elemente care ar fi deschis treptat calea oricărui om asupra înţelegerii că este un spirit puternic, care se poate elibera în primul rând de constrângerile impuse de semenii săi. 
Ceea ce, în cazul nostru, ar suna ca o interdicţie – de fapt este o înţelegere deplină a evoluţiilor umane în această perioadă planetară, când vibraţia planetei este încă destul de joasă, chiar dacă se află în urcare. 
Şi să mergem acum mai departe: se referă la un lucru pe care abia acum îl putem înţelege treptat, odată cu revenirea omului la capacităţile sale extinse de percepţie şi de înţelegere a lumii în care trăieşte. Un lucru pe care cu greu îl poate accepta multă lume în acest moment, făcând parte din acceptările viitorului. Din fericire, un viitor cât se poate de apropiat. 

SUNTEM AJUTAŢI ÎN ÎNTREAGA SFERĂ A EVOLUŢIILOR NOASTRE, FĂRĂ A SE PIERDE NIMIC DIN VEDERE
Important a fost să traversăm această perioadă fără ca să fie afectate modurile de trăire anterioară: cele pe care le numim în general atlante, dar lucrurile sunt mult mai complexe decât par ele la prima vedere. Iar acest lucru este deosebit de important pentru întreaga noastră evoluţie. Pentru care au fost lăsate moştenire cunoaşteri vaste, sprijin puternic să ne fie pe drumul revenirilor noastre la tot ceea ce a fost cândva, având însă în plus o întărire deosebită, datorată tocmai celor petrecute în această perioadă trecută. 
Căci prezentul nu poate să fie înţeles ca fiind doar de sine stătător, ci în deplină armonie cu trecutul şi ţinând cont cu deosebită atenţie de configurarea viitorului. 
Nu ne vom depărta de subiectul nostru dacă vom detalia cel puţin un element avut în vedere privitor la trecerea spiritului de la o viaţă desfăşurată în anumite condiţii corporale – la alte condiţii corporale, în continuarea – de fapt – a vieţii sale eterne. Ne-am obişnuit deja să trăim cu înţelegerea faptului că schimbăm corpurile de la o viaţă la alta ca pe haine, doar timpul afectat purtării diferă. În perioada de vibraţie planetară înaltă a Pământului, corpurile noastre erau adaptate la un anume fel de creaţie materială: creaţie materială prin materializare/dematerializare/remodelare. Finalizarea destinului, după terminarea sarcinilor personale, se efectua prin trecere conştientă în corp astral, pentru continuarea cercetărilor în acest mod, a unor cunoașteri de mult mai mare profunzime decât o permitea, chiar şi în acel timp, sistemul corporal uman. De regulă se spune că era un sistem corporal înaintat, însă exprimarea se face comparativ cu cel pe care îl avem azi: totuşi ele nu suportă comparaţie, căci fiecare în parte deservea/deserveşte spiritul în alte condiţii, iar pentru condiţiile fiecăruia în parte un asemenea sistem corporal era, şi este optim pentru necesităţile ale căror linii le urmărim în fiecare perioadă planetară în parte. 
Părăsirea destinului condus după abilităţile corpurilor specifice acelei perioade necesita o conştientizare complexă a unor faze de destin – cel puţin din următoarele puncte de vedere:
– conştientizarea felului în care au fost realizate sau nu complet sarcinile destinului în curs; iar conştiinţa fiecărui om în parte conducea la respectarea cu stricteţe a propriului program de îndeplinire a sarcinilor; 
– acţiunea conştientă de plecare din acest fel de viaţă urmărea o serie de lucrări mentale asupra propriului sistem corporal, după cum urmează:
1. ieşirea în corp astral – ca în orice călătorie astrală de cercetare normală, zilnică: obişnuită astfel pentru omul acelor vremuri;
2. dematerializarea corpului fizic şi, aproape simultan (pentru observatorul de azi al amintirilor sale sau ale altuia) împământarea valului de particule rezultate din dematerializare, pentru ca ele să nu afecteze viaţa şi creaţia altor semeni. 
Asemenea operațiuni necesită însă o conştiinţă permanent păstrată, şi întărită pe linia realizării integrale a sarcinilor de destin. Cu ajutorul entităţilor sale ajutătoare. 
Aşadar, decesul – cum numim azi această trecre, schimbare – nu era legat de un moment al degradării sistemului corporal uman: nu exista un asemenea moment, aşa cum îl cunoaştem azi (îmbătrânirea propriu zisă). Nici nu era ceva accidental – fie accident natural (cutremure, inundaţii) sau social (crime, războaie). Vom vedea că nu existau decese din cauze accidentale naturale, pentru că oamenii aveau metode de diminuare – până la anulare a efectelor unor astfel de evenimente în oraşele lor. Iar cele sociale nu existau, întrucât fiecare om trăia şi lucra în deplină armonie nu numai cu toţi oamenii de pe planetă, ci şi cu planeta însăşi şi cu întregul biosistem. Omul era protector pentru el însuşi şi pentru întreaga lume în care trăia. 
Actualmente, omul nu trebuie să-şi ştie momentul decesului – trecerii în alt mod de corporalizare, pentru că nu are puterea de a hotărî corect dacă este cu adevărat momentul încheierii sarcinilor sale. Tocmai de aceea numim această etapă de evoluţie: epoca intuitivă – omul doar intuieşte, de regulă, drumul sarcinilor sale. Nu poate avea de regulă cunoaşterea deplină a momentului plecării, nu poate şti precis dacă mai poate avea şi alte ocazii de lucru pentru propria sa înaintare şi pentru înaintarea întregii sale societăţi. Nu poate să şi-l amâne sau să şi-l apropie. Nu poate cunoaşte integral modul în care se poate orienta precis din acest punct de vedere, în condiţiile durităţii unei societăţi în care toţi oameni au nevoie să-şi cunoască limitele inferioare, pentru a se putea orienta mai departe în extinderea şi aprofundarea cunoaşterii de sine. 
Iar cunoaşterea de sine devine azi pentru noi linia principală de armonizare cu adevăratele necesităţi ale omului aflat la răscrucea timpurilor sale: ale celor trăite în trecutul său, ale celor prezente şi ale celor viitoare. Ajungem să înţelegem treptat, şi să fim de acord cu gândirea după care suntem ajutaţi echilibrat, corect din punct de vedere spiritual profund: fără impunere, fără obligaţii. Asta ar trebui să înţelegem: că nimeni nu le impune ajutătorilor noştri ceva, şi nici ei nu ne impun nimic nouă. 
Iar cei care au nuanţat religiile ştiau bine acest lucru. Rădăcinile lor sunt bune, corecte, nuanţările şi atitudinile dominatoare au stricat multe lucruri bune. Dar au, şi vor avea iertare din partea celor pe care nu au putut să-i ierte pentru curajul de a fi “stat drepţi în faţa lui Dumnezeu”. 
Noi ne-am dori ca ajutătorii să se impună în faţa celor pe care îi numim „răi”. În faţa hoţilor, perverşilor, criminalilor, războinicilor, imoralilor şi aşa mai departe. Nu ne dăm seama că în acest fel noi înşine avem gânduri rele. 
Cu toate acestea, este cert că se menţine o vibraţie la nivel mai ridicat decât acela în care ne-am afla la nivelul creat şi „ajutat” de propriile noastre gânduri: datorăm un asemenea nivel de vibraţie numai acţiunilor concertate ale ajutătorilor, de cele mai multe ori nevăzuţi de ochii noştri. Vom detalia pe larg în articolul viitor modul complex în care suntem ajutaţi de către ajutătorii noştri personali şi de grup spiritual. 

Iată, aşadar, că însuşi faptul de a nu aplica puterea lor în momentul trecerii noastre în altă formă de vieţuire este un real folos, legat de obişnuinţele noastre în evoluţiile la scară extinsă, pe care ne străduim să le înţelegem acum. Intrarea şi ieşirea din destin uman – creator conştient înaintat spre înălţat – este o sarcină de înţeles în orice condiţii de trai. Evoluţiile noastre ca ajutători, în viitor, se sprijină în mod complex pe o asemenea atitudine conştientă. De altfel, se observă că toate sarcinile noastre se îndreaptă către termenul special “conştient”. Iar ceea ce vom trăi în viitor se îndreaptă către o hiper-conştienţă – comparativ cu ceea ce trăim în acest moment. Este ceea ce formează acel Homo Pantocrator despre care discutăm cu atâta drag în cercetările noastre. În aşteptările şi în auto-modelările noastre spirituale de fiecare moment. 
Este o trăire permanent ajutată de către entităţile noastre, pe care ne bazăm, pe care ne sprijinim – chiar dacă totul este mai mult sau mai puţin conştient deocamdată. 

Şi acesta este numai un singur aspect al activităţii entităţilor noastre ajutătoare. Un simplu exemplu. Ele acţionează în acelaşi timp pentru binele nostru personal şi pentru binele întregii societăţi umane, al drumului spiritual al înălţării ei. 
Şi al binelui planetar, căci pentru ele nu există diferenţă între noi şi ultimul fir de iarbă, pentru creşterea căruia depune acelaşi efort ca şi pentru orice om. Nici nu am fi ajuns aici, în stadiul nostru de creator conştient avansat, înaintat, dacă nu ne-am fi sprijinit permanent pe ajutorul prietenilor noştri mai înaintaţi în evoluţii. Sigur că nimic nu s-ar fi creat fără activităţile lor, pe care le conştentizăm treptat din mijlocul experienţei noastre la diferite nivele de vibraţie. 
Ajutându-ne în fiecare clipă a vieţii noastre – venind practic din eternitate (faţă de viaţa noastră pământeană), şi mergând în eternitatea vieţii noastre de monadă conştientă de forţele sale creative, înţelegem treptat că rostul unor asemenea evoluţii complexe este înţelegem şi să folosim din plin viaţa universului în mijlocul căruia trăim. Iar aceasta – în orice fel de condiţii, pentru a ajunge să înţelegem toate caracteristicile vieţii de pretutindeni, toate manifestările de care pot fi capabile orice monade, de-a lungul evoluţiilor lor. De fapt, nişte evoluţii atât de complexe, pe care le înţelegem doar cât ne poate permite azi împlinirea noastră, de la acest nivel de vibraţie pe care îl suportăm acum. 
Numai în acest fel vom ajunge să ajutăm şi noi, la rândul nostru: având o experienţă bogată în orice punct al universului, în orice fel de condiţii ale variaţiei vibraţiei locale. Iar pentru asta este nevoie să desfaşurăm permanent activităţi participative la înţelegerea celor din jurul nostru, în echilibru şi învăţând permanent ce înseamnă iubirea ce ni s-a oferit şi nouă, care ni se oferă fără încetare, pe drumul propriilor noastre înaintări. 

Dacă ne referim la populaţiile umane, ajutătorii ne înţeleg bine pe toţi şi ne ajută pe toţi, necondiţionat, pentru că:
– ei ştiu bine că “răii” lumii sunt cei mai mici evoluanţi planetari umani, comparativ cu “bunii” (moralii, creatorii, spiritualii). Au puţină experienţă în condiţiile planetare actuale: vibraţie joasă şi aglomeraţie planetară foarte mare – la nivelul întregului biosistem planetar, nu numai al populaţiilor umane; 
– cei care au experienţă mai multă sunt spirite mai vechi pe această cale. Experienţa lor îi reţine să distrugă viaţa, preferă să şi-o piardă pe a lor în locul crimei, perversiunii, manipulării. Dar şi ei au altele de corectat, mai mult sau mai puţin conştient – dar din ce în ce mai puternic conştient cu fiecare revenire a lor pe aceste meleaguri universice. Ajutorul pe care ei îl oferă este mult mai subtil chiar şi faţă de subtilitatea ajutorului pe care îl oferă altora. Suntem spirite înaintate pe calea evoluţiilor, de aceea ajutorul merge în primul rând pe linia dezvoltării propriei intuiţii, căutării propriului fel de a înţelege realitatea şi a ne comporta pe măsura înţelegerilor proprii. 

Şi iată că am făcut astfel trecerea la următorul punct al dezbaterilor noastre, cel legat de felul concret prin care suntem ajutaţi: concret – dar subtil.