Cei care au o activitate astrală conştientă – într-o proporţie mult mai mare din meditaţii active, dublată de o activitate mentală dezvoltată sau aflată în curs de dezvoltare (cercetare prin vedere interioară) – cunosc bine, şi încearcă să se obişnuiască cu faptul că lumea nu acceptă azi majoritatea studiilor de acest fel. Ştiinţele contemporane neagă activitatea astrală – dar o foloseşte în secret de la începutul secolului trecut în mod curent, de când s-a generalizat şi în occident meditaţia de tip oriental (yoga, reiki, qi gong, şamanism, etc.).
Activitatea astrală, dublată cu percepţii prin senzorii corpurilor mental şi cauzal – corpuri care aduc un aport substanţial vibraţional de înaltă frecvenţă, este însă o activitate conştientă susţinută de spiritele umane cu mult înainte de a ajunge în evoluţii pe Pământ. Astfel încât ea a fost, este şi va fi în continuare cea mai sigură activitate de cercetare umană, care depăşeşte partea de creaţie fizică – deşi o include şi pe ea, adăugându-i o cale sigură de găsire a modurilor cele mai directe de execuţie a unei creaţii de calitate, precum şi de înţelegere a efectelor cele mai complexe ale sale în mediul pământean.
Să detaliem puţin acest aspect istoric, căci ne va fi de mare folos pentru înţelegerea viitorului nostru.
1. PÂNĂ LA ULTIMA GLACIAŢIUNE:
În străvechimi, în vibraţiile foarte înalte ale planetei noastre, omul avea o corporalitate optimă în raport cu mediul de trai natural şi social-uman. Starea de somn (pentru odihnă) apărea ca necesitate destul de rar, vibraţia corporală find mai înaltă (de sute de ori mai înaltă decât o avem azi) şi avea permanent un singur scop din cele enumerare în articolele anterioare: autostabilizarea vibraţională, adică recuperarea vibraţiei corporale pierdută prin activităţile diurne curente, pentru ca ea să rămână într-o proporţie optimă comparativ cu vibraţia radiaţiei proprii a spiritului întrupat: acesta este un motiv care ar fi bine să fie cunoscut.
De asemenea, activitatea fizică a omului era redusă – în unele perioade chiar inexistentă pe întreaga perioadă a vieţii omului matur (pe o durată de cca.10.000 – 15.000 de ani): înlocuită fiind cu o intensă activitate mentală şi la fel de intensă cercetare astrală.
În asemenea condiţii, necesitatea de libertate astrală pe timp de somn era inexistentă practic, activitatea astrală redusă fiind doar la autostabilizare vibraţională. Aşadar activitatea astrală era foarte bogată, dar nu pe timp de odihnă, aşa cum se desfăşoară ea azi – deci asemănătoare cu ceea ce fac azi cei interesaţi în mod special prin meditaţii active. De fapt ne pregătim astfel, treptat, să revenim în felul de desfăşurare din străvechimi.
2. DE LA ULTIMA GLACIAŢIUNE PÂNĂ LA PRIMELE MIGRAŢII (mileniul III î.Ch.)
A fost perioada cu activitate umană fizică optimă, echilibrată, cunoscătoare şi perfect conştientă: şi în cunoaştere, şi în limitările cunoaşterilor lor faţă de cele pe care le avusese omenirea înainte de ultima glaciaţiune; dar astfel de limitări având motive temeinice, binecunoscute de fiecare om, şi fiind compensată de îndrumări profunde oferite de îndrumătorii spirituali ai fiecărui popor în parte (Moşii europeni, Patriarhii iudei, Vracii africani, Şamanii orientali, tolteci şi maori).
Fiecare om avea o activitate astrală nu numai în timpul somnului, ci şi călătorii astrale conştiente pentru studiul din orice domeniu, în orice moment al zilei, atunci când era nevoie. Toate popoarele, de pe toate continentele, au avut asemenea activităţi perfect conştiente, iar tradiţiile lor arată cunoaşteri extrem de avansate, de care nu suntem mulţi conştienţi ce ne prezintă ele – sau suntem (în cazul tradiţiilor orientale) dar nu credem că orice popor putea fi în stare de o aşa de profundă cunoaştere... Şi este vremea să ne schimbăm părerile, de mult deviate prin conjuncturile sociale pe care începem să le cunoaştem bine azi.
De asemenea a fost etapa fizică cea mai complexă şi conştientă a omenirii până în prezent, epoca omului bun, cuminte, altruist, protector al vieţuitoarelor şi al planetei întregi. Capacităţile înalte ale omului se diminuau însă permanent – omul fiind total conştient de necesitatea acestui fond natural, absolut natural, rezultat din diminuări volumice ale unora dintre corpurile fluidice, apoi şi ale corpului fizic, pe măsura diminuării vibraţiei medii planetare.
A fost etapa de zămislire a unor obiceiuri create inteligent, cu deosebită profunzime spiriuală, ce au devenit treptat tradiţii în timp, pe care le folosim şi azi, chiar dacă nu mai ştim decât că poporul a prins anumite obiceiuri ce au devenit tradiţionale în timp. Nu mai credem că asemenea rădăcini, ale omului profund cunoscător spiritual – unde spiritualul cuprinde de fapt toate sferele manifestărilor umane – care ne-au rămas ca idealuri înainte-mereu-mergătoare. Vom relua asemenea subiecte în articole separate.
3. EPOCA CONTEMPORANĂ
Începând cu epoca migraţiilor s-a derulat partea cea mai grea, dar totuşi şi cea mai scurtă, dar densă, a istoriei omenirii. O istorie în care, printre multe altele, somnul şi visele au fost atât de importante în viaţa omului, încât şi-a numit speranţele, năzuinţele în modul cel mai simplu şi mai frumos: vise. Perioada somnului a crescut nu neapărat pentru că necesităţile de autostabilizare vibraţională s-au manifestat puternic, zilnic, ci datorită faptului că, pentru a rezista vibraţiei naturale a planetei şi a cosmosului deopotrivă, pentru a rezista muncii fizice extenuante, calităţii reduse sub minimul necesar vieţii umane, faptului că majoritatea oamenilor nu puteau beneficia de propriile lor creaţii – sau, dimpotrivă pentru o minoritate: beneficiau fără să le creeze ei înşişi – toate s-au derulat pe fondul multor alte greutăţi: în comunicarea interumană, relaţionare, cunoaştere universală şi folosirea ei extinsă, datorită lipsei unei coordonări, conduceri, îndrumări generale de calitatea superioară, de care oamenii beneficiaseră în trecut. Dar în toată această perioadă a fost nevoie, pentru evoluţiile noastre, să ne cunoaştem semenii în profunzime: şi în tot ceea ce pot ei face, şi în ceea ce ei nu pot face şi obligă pe alţii să facă în locul lor. Toate au determinat o oboseală extremă a spiritelor de pretutindeni – de unde şi rezistenţa scăzută la frig şi foametea care decima populaţiile, însoţite de molime extinse pe teritorii largi: oamenii oricum ajungeau doar la un sfert din lungimea normală a vieţii pe care orice om ar fi putut să o aibă – pentru a nu mai discuta şi despre războaie, crime, agresiuni de tot felul, ameninţări laice şi religioase, torturi, etc. Somnul omului a fost singura cale de regenerare, cât-de-cât, a forţelor spirituale, iar visele au fost singura nădejde într-un fel de viaţă curată, echilibrată, pe care intuiau vag că au avut-o cândva, prin înseşi idealurile prin care numai aşa omul a avut puterea să reziste. Libertatea spiritului în zborul astral al visului a irumpt în fizic prin lupta pentru înlăturarea sclaviei de toate felurile, iar dezvoltarea ştiinţelor şi artelor a fost, secol după secol, rezultatul viselor omului. Restul – ştim de toate din istorie şi din istoria ştiinţelor.
4. VIITORUL: A ÎNCEPUT DEJA.
Sub puterea creşterii vibraţiei medii planetare, corporalitatea noastră fluidică ni se schimbă – creşte, se dezvoltă: înţelegem din ce în ce mai multe, cunoaşterile cresc; meditaţiile active, cu călătorii astrale, sunt îmbrăţişate de tot mai mulţi oameni. Cu mult mai multă uşurinţă ne amintim crâmpeie tot mai largi din călătoriile astrale: visele devin învăţături, entităţile astrale sunt conştientizate ca ajutători personali, de grup şi de popor, de învăţători pentru o învăţătură pe care societatea noastră nu vrea de loc să ne-o ofere: este o neputinţă pe care cei ce o au, cei ce nu pot încă să se străduiască să schimbe acum ceva în lume, are efecte negative pe care entităţile ajutătoare sunt cele ce se străduiesc să le estompeze, în condiţiile în care intuiţiile noastre cresc până la nivelul clar-intuiţiilor şi clar-simţurilor. Ne amintim visele deocamdată tot simbolic, de cele mai multe ori – pot pătrunde puţin mai mult numai cei care au deja o activitate de cunoaştere astrală sau/şi mentală şi o cunoaştere generală a adevărurilor omenirii.
Desigur, vom avea şi în continuare o simbolistică destul de uşor de înţeles, o direcţie pe care s-o purtăm în suflet permanent – pentru cei care îşi doresc deja trăirea senină, în starea de graţie: pentru asemenea oameni visele sunt, şi rămân viori acordate să caute muzica îndreptărilor spirituale...
Şi pentru că direcţia de lucru cu noi înşine este să ne ajutăm chiar pe noi înşine să parcurgem revenirea la vechile trăiri sublime, comparativ cu vremurile care sunt pe sfârşite azi, spunem că deja începem să trăim viitorul, reîntoarcerea la matca omului mental-astral, ajutător şi protector ai oamenilor şi vieţuitoarelor planetare. Multe dintre cele de azi se vor termina, şi mă refer la cele artificiale, pentru că naturalul va reveni şi ne va instaura tuturor acea stare de graţie la care ne referim atât de des... Tradiţiile care, prin simbolurile lor, ne-au menţinut câte ceva din cele cunoscute cândva prin puterile de pătrundere în profunzimile lumii, ale universului, vor dispare, căci puterile noastre vor reveni şi vom putea asculta din nou, pe „viu” „muzica” universului, vom putea vedea lumea eterică şi astrală, vom simţi parfumurile şi vibraţiile inconfundabile ale lumii mirifice în care trăim...
Toate îşi vor face loc în viaţa noastră din nou, şi tot ceea ce ne-a apărut drept simbol se va dezvălui în întreaga complexitate pe care omul o va putea cunoaşte, recunoaşte, studia, analiza, crea, înfrăţindu-se din nou cu întreaga Creaţie...
Căci asta înseamnă visul până la urmă, în neputinţa temporară – dar extrem de utilă – a omului, de a cunoaşte Lumea, în motivaţiile ei naturale şi sociale deopotrivă...